Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. e) şi f) şi ale art. 329 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Maria în Dosarul nr. 3.673/109/2019/a1 al Tribunalului Argeş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.806D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc la data de 27 octombrie 2022, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 2 noiembrie 2022, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 18 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.673/109/2019/a1, Tribunalul Argeş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. e) şi f) şi ale art. 329 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Florin Maria în faza camerei preliminare în care cererile şi excepţiile formulate de autorul excepţiei - referitoare la lipsa regularităţii sesizării instanţei cu rechizitoriul - au vizat, printre altele, şi raportul de control întocmit de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, la solicitarea procurorului, cu încălcarea incompatibilităţilor ce rezultă din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora. De asemenea, autorul excepţiei a invocat omiterea ataşării la dosarul alăturat rechizitoriului a unor acte preluate de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în temeiul ordonanţei procurorului, inclusiv a raportului de control menţionat anterior. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că normele procesual penale ale art. 97 alin. (2) lit. e) şi f) sunt lipsite de previzibilitate şi aduc atingere dreptului la apărare, întrucât nu se coroborează cu art. 198 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală şi cu regimul incompatibilităţilor, care rezultă din prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011. Cât priveşte dispoziţiile art. 329 alin. (2) din Codul de procedură penală, autorul susţine, în esenţă, că acestea nu cuprind o definiţie a sintagmei „dosarul cauzei“ ce însoţeşte rechizitoriul, astfel că lipseşte orice garanţie privind ataşarea dosarului cauzei în integralitate, respectarea principiului echităţii, încrederii legitime, competenţei, specialităţii şi legalităţii. Din această perspectivă, susţine că, în practică, sunt situaţii în care acuzarea depune selectiv acte în dosarul cauzei, încălcându-se astfel dreptul la apărare. 5. Tribunalul Argeş - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 7. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Cât priveşte dispoziţiile art. 97 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 809 din 7 decembrie 2017, iar, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 97 alin. (2) lit. e) din acelaşi act normativ, apreciază că acestea nu trebuie analizate izolat, ci în contextul reglementărilor privind materia probelor. Totodată, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. (2) din Codul de procedură penală, cu referire la lipsa unei definiţii legale a sintagmei „dosarul cauzei“, este neîntemeiată, întrucât diversitatea situaţiilor practice nu justifică o definire a acestei sintagme prin prezentarea unei liste exhaustive a actelor care fac parte din dosarul cauzei ataşat rechizitoriului. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 97 alin. (2) lit. e) şi f) şi ale art. 329 alin. (2) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: - Art. 97 alin. (2) lit. e) şi f): „(2) Proba se obţine în procesul penal prin următoarele mijloace: [...] e) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă; [...] f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege.“; – Art. 329 alin. (2): „(2) Rechizitoriul însoţit de dosarul cauzei şi de un număr necesar de copii certificate ale rechizitoriului, pentru a fi comunicate inculpaţilor, se trimit instanţei competente să judece cauza în fond.“ 11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că normele procesual penale criticate contravin atât prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public şi ale art. 132 privind statutul procurorilor, cât şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în actuala lege procesual penală, mijloacele de probă nu sunt enumerate strict şi limitativ, organele judiciare putând administra orice mijloace de probă care, deşi nu sunt menţionate de dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, nu sunt interzise de lege. De asemenea, Curtea reţine că libertatea probelor, astfel cum este reglementată în art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, nu este absolută, ci subordonată principiului legalităţii. Astfel, actuala lege procesual penală reglementează o sancţiune specifică materiei probelor, şi anume cea a excluderii probelor obţinute în mod nelegal, care operează nu doar pentru probele obţinute prin încălcarea legii, ci şi pentru cele obţinute prin încălcarea principiului loialităţii administrării probelor. 13. De altfel, Curtea observă că prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost invocată în procedura de cameră preliminară, fază distinctă a procesului penal, având ca obiect, printre altele, verificarea legalităţii administrării probelor. În acord cu acest obiect al camerei preliminare, judecătorul, analizând probatoriul administrat din perspectiva conformităţii acestuia cu principiul loialităţii administrării probelor, care este circumscris principiului legalităţii, va sancţiona cu excluderea probele obţinute prin întrebuinţarea de violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri; prin metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-şi aminti şi de a relata în mod conştient şi voluntar faptele care constituie obiectul probei, chiar dacă persoana ascultată îşi dă consimţământul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare; prin provocarea unei persoane să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe [art. 101 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală]. Totodată, judecătorul de cameră preliminară va aplica sancţiunea excluderii şi în ipoteza în care constată că probatoriul administrat în faza de urmărire penală, în tot sau în parte, înfrânge principiul legalităţii probelor. În acest caz este vorba despre probele obţinute prin tortură şi probele derivate din acestea [art. 102 alin. (1) din Codul de procedură penală], probele care au fost obţinute în mod nelegal - cu nerespectarea dispoziţiilor legale privind condiţiile de administrare a mijlocului de probă sau de folosire a procedeului probatoriu - şi probele derivate din acestea [art. 102 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură penală], probele nelegale ca urmare a nelegalităţii actului prin care s-a dispus sau s-a autorizat administrarea probelor ori prin care acestea au fost administrate, în măsura în care actul a fost sancţionat cu nulitatea [art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală]. Aşadar, judecătorul de cameră preliminară analizează, din oficiu sau la cerere, probele şi actele efectuate de către organele de urmărire penală prin prisma respectării dispoziţiilor legale, iar acolo unde constată nelegalităţi le sancţionează în măsura şi cu sancţiunea permise de lege. 14. Totodată, Curtea reţine că orice mijloc de probă administrat în cauză, care nu este interzis prin lege, este supus „liberei aprecieri a organelor judiciare“, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărând motivat, cu trimitere la toate probele evaluate [alin. (2)], fiind necesar ca judecătorul să fie convins „dincolo de orice îndoială rezonabilă“ cu privire la acuzaţie pentru a dispune condamnarea [alin. (3)]. 15. În aceste condiţii, Curtea constată că, în acord cu dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, noua lege procesual penală admite în procesul penal orice mijloace de probă care nu sunt oprite de lege - verificarea legalităţii administrării probelor constituind obiectul procedurii de cameră preliminară, urmând ca, în faza de judecată, aprecierea probelor să se realizeze în mod absolut liber de către judecător în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 809 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, paragraful 20). 16. De asemenea, Curtea reţine că, în concepţia noului Cod de procedură penală, administrarea probelor se realizează, în mod exclusiv, în cursul procesului penal, actele întocmite înainte de începerea procesului penal neputând avea calitatea de mijloc de probă (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 2 mai 2019, paragraful 50). 17. Din această perspectivă, Curtea constată că susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia normele procesual penale ale art. 97 alin. (2) lit. e) şi f) sunt lipsite de previzibilitate şi aduc atingere dreptului la apărare, întrucât nu se coroborează cu art. 198 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală, sunt neîntemeiate. Curtea reaminteşte că a statuat în jurisprudenţa sa că, ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate. Acest proces-verbal reprezintă un înscris cu caracter oficial prin care se consemnează în mod detaliat faptele, cu enumerarea elementelor pe care se întemeiază (constatări personale, declaraţii, documente etc.). Curtea a apreciat că actul rezultat din activitatea de constatare desfăşurată de aceste organe în afara procesului penal nu poate fi mijloc de probă, ci doar act de sesizare a organelor de urmărire penală (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 198 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 4 iulie 2016, paragraful 16). 18. În schimb, potrivit Codului de procedură penală, organul de urmărire penală are competenţa ca, ulterior începerii urmăririi penale, să dispună efectuarea unor verificări, finalizate prin întocmirea unui proces-verbal, sau a unei constatări conform art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, finalizată cu un raport de constatare, caz în care procesul-verbal, respectiv raportul de constatare constituie mijloace de probă conform art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, care însă pot fi contestate de către părţile interesate atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepţii referitoare la legalitatea şi temeinicia actelor de urmărire penală, cât şi în etapa judecăţii, conform dispoziţiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor. Judecata se desfăşoară de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând şi coroborând probele, care nu au valoare prestabilită. 19. Totodată, Curtea constată că susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 329 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât nu cuprind o definiţie a sintagmei „dosarul cauzei“ ce însoţeşte rechizitoriul, nu poate fi primită, câtă vreme în această ipoteză supleţea legii este de preferat, întrucât nu se poate stabili aprioric, exhaustiv şi în mod concret care sunt actele ce fac parte din dosarul cauzei ataşat rechizitoriului. Curtea a reţinut în mod constant, în jurisprudenţa sa, că dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, iar dacă este lacunar, neclar, sistemul de drept recunoaşte judecătorului competenţa de a tranşa ceea ce a scăpat atenţiei legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cazuală a normei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 134 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 31 mai 2017, paragraful 25). De asemenea, având în vedere principiul generalităţii legilor, Curtea a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). 20. În final, Curtea reţine că aspectele invocate de autor, referitoare la depunerea de către organele judiciare în mod selectiv a actelor la dosarul cauzei, nu sunt de competenţa Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Maria în Dosarul nr. 3.673/109/2019/a1 al Tribunalului Argeş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 97 alin. (2) lit. e) şi f) şi ale art. 329 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Argeş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
