Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 504 din 17 octombrie 2024  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 504 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 206 din 10 martie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana Codruţa Dărângă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Andrei Eduard Crăciun în Dosarul nr. 4.340/118/2020 al Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 58D/2021.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 136 din 3 martie 2021.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 17 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 4.340/118/2020, Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Andrei Eduard Crăciun într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii civile formulate de acesta în contradictoriu cu statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în vederea obligării pârâtului la plata unor sume de bani, cu titlu de daune materiale şi daune morale pentru prejudiciile cauzate prin privarea nelegală de libertate dispusă în cursul procesului penal, în urma căreia autorul excepţiei a fost achitat, prin sentinţă penală definitivă.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că normele procesual penale criticate sunt constituţionale în măsura în care, în cazul unei soluţii de netrimitere în judecată sau achitare, nu se limitează dreptul la repararea pagubei al persoanelor împotriva cărora s-a luat o măsură preventivă numai la ipotezele în care există ordonanţă, încheiere sau hotărâre definitivă prin care să se fi stabilit că privarea de libertate a fost nelegală.
    6. Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Apreciază că dispoziţiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care exercitarea dreptului de acces la instanţă, pentru repararea prejudiciului moral şi material al persoanelor faţă de care în procesul penal au fost luate măsuri preventive privative de libertate, este condiţionat de constatarea caracterului nelegal al privării de libertate numai în procedura penală, respectiv prin ordonanţă a procurorului, prin încheiere definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată învestite cu judecarea cauzei. Consideră că este constituţională condiţionarea exercitării dreptului la repararea pagubei materiale sau a daunei morale rezultate din măsurile de privare nelegală de libertate în măsura în care caracterul nelegal poate fi constatat şi de către instanţa civilă după finalizarea definitivă a procesului penal, chiar dacă instanţa penală a omis să se pronunţe asupra legalităţii sau nelegalităţii detenţiei preventive.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală. Având în vedere motivele de neconstituţionalitate formulate, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 539 din Codul de procedură penală având următorul cuprins:
    "(1) Are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate.
(2) Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată învestită cu judecarea cauzei."

    11. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, normele procesual penale criticate sunt contrare atât dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind valorile supreme în statul de drept, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, ale art. 23 alin. (6) şi (7) privind libertatea individuală, ale art. 52 alin. (3) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 alin. (2) privind instanţele judecătoreşti şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, cât şi prevederilor art. 5 paragraful 5 referitor la dreptul la libertate şi la siguranţă din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării cu prezenta excepţie, soluţia legislativă din cuprinsul art. 539 din Codul de procedură penală, care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluţionat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, sau prin achitare a fost constatată drept neconstituţională prin Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 12 mai 2021.
    13. Raportând circumstanţele cauzei în care a fost invocată prezenta excepţie la Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, Curtea reţine că autorul excepţiei a formulat acţiune în despăgubire pe rolul instanţei civile, în care a invocat o hotărâre judecătorească de achitare, pronunţată în cauza penală. Aşadar, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate formulate rezultă că autorul acesteia deduce caracterul nelegal al măsurii arestării preventive în condiţiile în care a beneficiat, la finalul procesului penal, de soluţia de achitare şi pretinde, în consecinţă, despăgubiri.
    14. În aceste circumstanţe, Curtea constată că Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, intervenită ulterior invocării prezentei excepţii, profită autorului acesteia prin faptul că îi permite ca, în baza soluţiei de achitare pronunţate în beneficiul său, să aibă deschis dreptul la despăgubiri, pretins direct în faţa instanţei civile, ipoteză ce nu era prevăzută, la data formulării acţiunii civile, nici de art. 538 şi nici de art. 539 din Codul de procedură penală. Prin urmare, în lumina considerentelor şi soluţiei pronunţate prin Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, obligatorii conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, autorul prezentei excepţii nu mai este obligat să demonstreze caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate, fiind suficientă, aşadar, invocarea soluţiei de achitare printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile arătate în cele ce urmează.
    15. Având în vedere că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“ şi ţinând cont de faptul că Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, mai sus menţionată, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional în prezenta cauză, în acord cu jurisprudenţa în materie a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală va fi respinsă ca devenită inadmisibilă.
    16. Deşi în cauza de faţă Curtea va pronunţa o soluţie procedurală de respingere a excepţiei ca devenită inadmisibilă, se impune precizarea că, potrivit jurisprudenţei constituţionale în materie, decizia de admitere constituie şi în prezenta cauză motiv de revizuire a hotărârii instanţei judecătoreşti, dacă litigiul a fost definitiv soluţionat în timp ce excepţia de neconstituţionalitate se afla, spre soluţionare, pe rolul Curţii Constituţionale, deoarece aceasta a fost ridicată anterior publicării Deciziei nr. 136 din 3 martie 2021 în Monitorul Oficial al României, Partea I. În consecinţă, soluţia procedurală în cauza de faţă nu împiedică, ci, din contră, dă posibilitatea valorificării deciziei de admitere menţionate în condiţiile arătate (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 301 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20, Decizia nr. 497 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 18 noiembrie 2014, paragraful 32, Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, sau Decizia nr. 212 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 2 august 2019, paragraful 36). În acelaşi sens, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragraful 33, Curtea a statuat că o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică. Prin urmare, autorul prezentei excepţii are posibilitatea, în condiţiile precizate anterior, ca, pe calea revizuirii întemeiate pe prezenta decizie, să beneficieze de efectele juridice ale Deciziei nr. 136 din 3 martie 2021.
    17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Andrei Eduard Crăciun în Dosarul nr. 4.340/118/2020 al Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2024.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016