Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Emilia Braicău în Dosarul nr. 624/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 385 D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere faptul că această cale extraordinară de atac, a contestaţiei în anulare, poate fi invocată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive prin care se soluţionează fondul cauzelor penale. Or, în cadrul procedurii de confirmare a redeschiderii urmăririi penale nu se pune în discuţie o astfel de hotărâre judecătorească definitivă. Este invocată, în acest sens, Decizia nr. 655 din 17 octombrie 2019, paragraful 16. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 12 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 624/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Emilia Braicău întro cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare formulate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate împotriva unei încheieri prin care a fost confirmată redeschiderea urmăririi penale împotriva acesteia. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul criticat este neconstituţional, întrucât posibilitatea exercitării contestaţiei în anulare pentru motivul nelegalei citări este limitată, în mod nejustificat, la hotărârile definitive pronunţate în apel, astfel că nu pot face obiectul contestaţiei în anulare hotărârile definitive pronunţate de instanţa de fond. Se arată că din această ultimă categorie face parte şi hotărârea contestată în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, prin care instanţa sa pronunţat asupra cererii procurorului de redeschidere a urmăririi penale. Se susţine că, în cazul unei astfel de proceduri, care se desfăşoară în condiţiile nelegalei citări a suspectului sau a inculpatului, acesta nu are posibilitatea de a invoca incidentul procedural anterior menţionat. Se susţine că, de fapt, rolul contestaţiei în anulare, formulată conform art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, este acela de a remedia greşeala nelegalei citări. Sunt invocate prevederile art. 503 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care permit formularea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare pentru motivul nelegalei citări împotriva tuturor hotărârilor judecătoreşti definitive, nu doar a celor pronunţate în apel. Se susţine, prin urmare, că sintagma „în apel“ din cuprinsul art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală determină imposibilitatea exercitării contestaţiei în anulare împotriva anumitor hotărâri penale definitive, care nu sunt pronunţate în apel, cum este şi cea mai sus menţionată, motiv pentru care textul criticat încalcă prevederile art. 21 din Constituţie referitor la accesul liber la justiţie. Sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 462 din 17 septembrie 2014 şi nr. 369 din 30 mai 2017. Pentru motivele mai sus menţionate, se susţine că textul criticat creează discriminare între justiţiabilii în privinţa cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive în apel şi cei în privinţa cărora au fost pronunţate hotărâri definitive de către instanţele de fond, sub aspectul dreptului de a formula contestaţie în anulare împotriva acestor hotărâri. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textul criticat stabileşte condiţiile şi categoriile de hotărâri judecătoreşti definitive împotriva cărora poate fi formulată contestaţie în anulare, fără ca prin aceasta să se încalce dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se arată că, de altfel, autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită completarea normei juridice criticate, prin extinderea ipotezelor în care poate fi invocată calea de atac a contestaţiei în anulare, conform art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Se arată că dreptul de acces liber la justiţie nu presupune accesul la toate căile de atac şi la toate categoriile de instanţe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluţionată. Se susţine, totodată, că dreptul la un proces echitabil se apreciază prin raportare la ansamblul procesului penal, ţinând cont de specificul normelor procedurale aplicabile, precum şi faptul că acesta presupune asigurarea unor principii precum cel al contradictorialităţii şi al egalităţii armelor. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 515 din 7 iulie 2015 şi nr. 667 din 15 octombrie 2015. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; [...]" 12. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 cu privire la dreptul de acces la justiţie. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost invocată în cadrul unei contestaţii în anulare formulată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate împotriva unei încheieri prin care a fost confirmată redeschiderea urmăririi penale împotriva acesteia. 14. Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, şi Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, Curtea a statuat că „o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia (...) Curtea a reţinut însă că, în măsura în care sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină soluţia de inadmisibilitate în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia, aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât instanţa de contencios constituţional îşi poate exercita controlul de constituţionalitate. Aşa fiind, Curtea constată că legătura cu soluţionarea cauzei a excepţiei de neconstituţionalitate este circumstanţiată de incidenţa dispoziţiilor criticate în pronunţarea soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii în justiţie. Cu alte cuvinte, atât timp cât dispoziţia criticată este temeiul respingerii, ca inadmisibile, a cererii formulate de petent în faţa instanţelor de drept comun, excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, aceste dispoziţii având legătură cu soluţionarea cauzei.“ 15. Ca urmare, raportat la elementele ce configurează speţa dedusă controlului de constituţionalitate în prezenta cauză, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală are legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, astfel încât instanţa de contencios constituţional îşi poate exercita controlul de constituţionalitate. De altfel, prin încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de judecată a procedat, totodată, la respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă, în temeiul art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală. 16. Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au fost suspuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunţate, în acest sens, mai multe decizii, dintre care Decizia nr. 515 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 11 august 2015, Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, şi Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 31 ianuarie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 17. Prin Decizia nr. 515 din 7 iulie 2015, paragrafele 13-23, Curtea a reţinut că contestaţia în anulare este o cale de atac cu o natură juridică mixtă, de cale extraordinară de atac, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât şi de retractare, fiind de competenţa instanţei a cărei hotărâre se vrea a fi anulată. Fiind o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive. În acest sens, având în vedere caracterul extraordinar al căii de atac reglementate, textul criticat prevede că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, aceasta a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate. S-a reţinut că, în scopul asigurării celerităţii procesului penal, prin noul Cod de procedură penală, legiuitorul a sporit garanţiile procesuale asigurate în faza urmăririi penale şi a judecăţii în primă instanţă şi a prevăzut o singură cale ordinară de atac, respectiv apelul. În acest fel, Codul de procedură penală în vigoare a redus durata soluţionării cauzelor penale, dând totodată eficienţă principiului dublului grad de jurisdicţie în materie penală, prevăzut la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 18. De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, ce reglementează hotărârile supuse apelului, sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. Potrivit art. 417 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, instanţa de apel este obligată ca, în limitele anterior arătate, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept. Potrivit art. 412 alin. (4) din Codul de procedură penală, apelul se motivează în scris, arătându-se motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază. Aceste motive sunt însă aplicabile prin prisma prevederilor art. 409 alin. (1) din Codul de procedură penală, conform cărora pot face apel: procurorul, referitor la latura penală şi latura civilă; inculpatul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă; partea civilă, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, şi partea responsabilă civilmente, în ceea ce priveşte latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă; persoana vătămată, în ceea ce priveşte latura penală; martorul, expertul, interpretul şi avocatul, în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare, indemnizaţiile cuvenite acestora şi amenzile judiciare aplicate; sau orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanţei, în ceea ce priveşte dispoziţiile care au provocat o asemenea vătămare. 19. Din interpretarea coroborată a textelor legale anterior referite, Curtea a reţinut că hotărârile judecătoreşti pronunţate în primă instanţă, cu excepţia celor expres exceptate prin lege, sunt supuse căii de atac a apelului care este integral devolutiv, cale de atac ce poate fi invocată pentru orice motive de fapt şi de drept. Prin urmare, faptul pronunţării unei hotărâri penale în primă instanţă, când judecata a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, aceasta a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, poate fi invocat ca motiv de apel, instanţa de apel fiind obligată să analizeze incidentul procedural anterior arătat. În acest fel, dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare al participanţilor la procesele penale desfăşurate conform acestor proceduri sunt asigurate. 20. Curtea a constatat că prevederile art. 50 alin. (4), ale art. 74 alin. (6), ale art. 535 şi ale art. 597 alin. (7) din Codul de procedură penală, precum şi dispoziţiile art. 108 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011, reglementează categorii de sentinţe penale ce nu sunt supuse apelului, respectiv sentinţele de declinare a competenţei, sentinţele prin care se soluţionează cererile de strămutare, sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, sentinţele privind reabilitarea şi cele prin care instanţele iau act de consimţământul persoanei solicitate la predare în procedura de executare a mandatului european de arestare. Însă autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu se află în niciuna dintre aceste situaţii. 21. Curtea a reţinut, totodată, că art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie garantează dreptul părţilor de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. Acest drept nu presupune însă accesul la toate căile de atac şi la toate categoriile de instanţe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluţionată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susţinerea excepţiei, reprezintă un standard constituţional a cărui îndeplinire este apreciată în funcţie de ansamblul procesului şi ţinând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său, art. 6 paragraful 1 din Convenţie, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislaţia naţională a unor garanţii procesuale precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunţate, publicitatea procesului, soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi asigurarea dreptului la apărare. 22. Totodată, Curtea a reţinut că textul criticat reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, Curtea a constatat că prevederile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală reprezintă o aplicaţie în domeniul legii procesual penale a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), conform cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, coroborate cu cele ale art. 129, care fac referire la „condiţiile legii“ în reglementarea constituţională a căilor de atac. 23. De asemenea, Curtea a constatat că reglementarea de către legiuitor, alături de judecata în primă instanţă şi de calea ordinară de atac a apelului, a căilor extraordinare de atac echivalează cu asigurarea unor garanţii procesuale suplimentare în scopul aflării adevărului, principiu al aplicării legii procesual penale prevăzut la art. 5 din Codul de procedură penală. 24. Totodată, prin Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, paragraful 18, Curtea a reţinut că, indiferent de motivul invocat, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei. De asemenea, prin Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 18 noiembrie 2015, paragraful 16, Curtea a reţinut că intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi doar în condiţiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală, statuând, la paragraful 21 al aceleiaşi decizii, că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părţilor, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale. 25. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa mai sus analizată, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 26. Distinct de cele reţinute prin deciziile anterior menţionate, Curtea constată că prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost invocată într-o cauză în care autoarea excepţiei a formulat contestaţie în anulare împotriva unei încheieri prin care a fost confirmată redeschiderea urmăririi penale împotriva acesteia. Potrivit art. 335 alin. (4^1) teza a doua din Codul de procedură penală, încheierea judecătorului de cameră preliminară, prin care acesta confirmă soluţia de redeschidere a urmăririi penale, este definitivă. Astfel, încheierea anterior menţionată face parte dintre hotărârile în privinţa cărora, în mod excepţional, legiuitorul nu a reglementat o cale de atac. Această încheiere este pronunţată însă ca urmare a controlului efectuat de către judecătorul de cameră preliminară asupra ordonanţei procurorului ierarhic superior celui care a dispus soluţia de clasare. Prin urmare, ordonanţa referitoare la propunerea de redeschidere a urmăririi penale este, la rândul său, rezultatul efectuării unui control de către procurorul ierarhic superior asupra ordonanţei de clasare, pronunţate de procurorul de caz, conform art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală. 27. Având în vedere aceste aspecte, Curtea reţine că procedura reglementată la art. 335 alin. (4^1) din Codul de procedură penală asigură garanţiile specifice accesului la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, chiar şi în ipoteza excluderii încheierii pronunţate, conform dispoziţiei procesual penale anterior menţionate, din categoria hotărârilor împotriva cărora poate fi formulată calea de atac a contestaţiei în anulare, conform art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală. 28. Mai mult, ca urmare a redeschiderii urmăririi penale, părţile procesului penal, parcurgând etapele procedurii penale, beneficiază de toate garanţiile procesuale specifice accesului la justiţie şi dreptului la un proces echitabil asigurate de prevederile Codului de procedură penală. 29. Referitor la susţinerea conform căreia textul criticat creează discriminare între justiţiabilii în privinţa cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive în apel şi cei în privinţa cărora au fost pronunţate hotărâri definitive de către instanţele de fond, sub aspectul dreptului de a formula contestaţie în anulare împotriva acestor hotărâri, Curtea reţine că cele două categorii de justiţiabili se află în situaţii procesuale diferite, aspect ce justifică reglementarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit sub aspectul dreptului de a promova contestaţie în anulare, conform art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Emilia Braicău în Dosarul nr. 624/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
