Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 503 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Codul penal Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 503 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 251 din 21 martie 2025
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Codul penal, excepţie ridicată de Ciprian Ioan Şusu în Dosarul nr. 8.666/204/2019 al Judecătoriei Câmpina - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.436D/2020.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că motivele de neconstituţionalitate formulate de autor privesc interpretarea şi aplicarea normelor penale criticate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 22 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 8.666/204/2019, Judecătoria Câmpina - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Ciprian Ioan Şusu într-o cauză în care autorul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 52 alin. (3) din Codul penal raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că actul de sesizare al instanţei de judecată nu prezintă, în mod clar, împrejurările în care a fost săvârşită pretinsa faptă, modul şi mijloacele de săvârşire, acestea neregăsindu-se nici în textul de lege incriminator. Susţine că este necesar ca legea să prevadă cu exactitate în ce constau actele de determinare, înlesnire sau ajutare la săvârşirea unei infracţiuni, dacă acestea se comit prin constrângere fizică sau morală, prin acţiuni specifice sau inacţiuni. Totodată, susţine că din structura normei lipseşte ipoteza.
    6. Judecătoria Câmpina - Secţia penală apreciază că textul de lege criticat corespunde exigenţelor constituţionale, respectă principiul clarităţii şi previzibilităţii legii. Consideră că varianta alternativă a normei de incriminare, în forma „determinării“, reţinută în sarcina autorului excepţiei, constituie un termen adecvat folosirii în domeniul penal. Reţine că noţiunea menţionată este definită de Dicţionarul explicativ al limbii române şi face parte din vocabularul fundamental al limbii române, constituie un cuvânt cunoscut şi folosit cotidian de către toţi vorbitorii limbii române, indiferent de nivelul de educaţie sau de profesie. Apreciază că termenul menţionat nu este apt să conducă la interpretări ori confuzii în plan juridic, prin utilizarea sa în conţinutul normei criticate.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Codul penal, care au următorul conţinut: „(3) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.“
    11. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate sunt contrare atât dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii şi ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că instituţia participaţiei penale a fost reglementată de legiuitor pentru acele situaţii în care o faptă prevăzută de legea penală este săvârşită de un număr mai mare de persoane decât cel care ar fi fost necesar potrivit cu natura acelei fapte. Aşadar, pentru ca o pluralitate de făptuitori să poată fi socotită pluralitate de infractori, deci participaţie penală (propriu-zisă sau improprie), trebuie ca fapta săvârşită de aceştia să fie „o faptă prevăzută de legea penală“, aşa cum rezultă, de altfel, chiar din textul de lege criticat. Împrejurarea că în cazul participaţiei improprii în modalitatea prevăzută de art. 52 alin. (3) din Codul penal autorul faptei a acţionat fără vinovăţie este o cauză personală a acestuia, care nu schimbă caracterul faptei săvârşite, aceasta rămânând o faptă prevăzută de legea penală, şi nu înlătură vinovăţia celorlalţi participanţi, care au acţionat cu intenţie. Cel care participă cu intenţie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, în calitate de instigator sau complice, comite o infracţiune, aşa cum stabilesc, de altfel, şi dispoziţiile art. 174 din Codul penal, potrivit cărora prin „săvârşirea unei infracţiuni“ sau „comiterea unei infracţiuni“ se înţelege „săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.“
    13. Referitor la momentul consumării infracţiunii, literatura de specialitate a stabilit că „o infracţiune tip se consideră consumată atunci când toate condiţiile din conţinutul incriminării sunt întrunite, adică atunci când fapta, în obiectivitatea sa concretă, corespunde perfect obiectivităţii juridice din textul incriminator“ (V. Dongoroz, Drept penal, Reeditarea ediţiei din 1939, Asociaţia Română de Ştiinţe Penale, Bucureşti, 2000, p. 241); „infracţiunea fapt consumat se realizează atunci când activitatea infracţională prezintă toate condiţiile cerute de lege pentru existenţa infracţiunii în configuraţia tipică a acesteia. Infracţiunea se consumă în momentul în care fapta săvârşită produce rezultatul tipic, potrivit legii, pentru existenţa infracţiunii în forma tip“ (C. Bulai, B. Bulai, Manual de drept penal, Partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 438); „consumarea infracţiunii are loc în momentul în care sunt întrunite toate elementele constitutive ale acesteia, cu alte cuvinte atunci când se realizează o perfectă coincidenţă între fapta concret săvârşită de autor şi modelul-tip descris în norma de incriminare“ (F.Streteanu, Tratat de drept penal, Partea generală, volumul I, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 666). Aşadar, data la care se consideră săvârşită o infracţiune este data de la care fapta concret comisă dobândeşte relevanţă penală, după caz: momentul consumării sau chiar şi momentul de la care se poate reţine comiterea tentativei respectivei infracţiuni. În acest ultim caz, desigur, sunt avute în vedere doar ipotezele incriminărilor în raport cu care tentativa este posibilă şi relevantă penal (incriminată/pedepsibilă) - din moment ce art. 174 din Codul penal legiuitorul se referă la „(...) faptele pe care legea le pedepseşte (...) ca tentativă“.
    14. Dintr-o perspectivă istorică, Curtea reţine că art. 52 din Codul penal, în vigoare, preia dispoziţiile art. 31 din Codul penal din 1969, instituţia juridică a participaţiei improprii fiind apreciată ca devenită tradiţională în spaţiul juridic autohton şi „care s-a dovedit funcţională fără dificultăţi în practică, în detrimentul teoriei autorului mediat“, potrivit pct. 2.12 din expunerea de motive a proiectului noului Cod penal. Formula juridică a participaţiei improprii se întemeiază pe aceeaşi unitate de faptă prevăzută de legea penală, săvârşită de un număr de persoane superior aceluia necesar solicitat de lege, reflectând caracterul eterogen al poziţiilor psihice ale persoanelor care o comit. Conţinutul normativ înfăţişează mai multe modalităţi, indicând coautoratul impropriu, precum şi instigarea şi complicitatea improprii, reglementând condiţiile de existenţă şi regimul de sancţionare a acestora. Modalitatea normativă a instigării/ complicităţii improprii dă conţinut, în modalitatea intenţie-lipsă de vinovăţie, prevederii din alin. (3) al art. 52 din Codul penal, intenţia caracterizând poziţia psihică a participanţilor secundari, iar autorul/coautorii acţionează fără vinovăţie. În acest caz, se angajează răspunderea penală a instigatorului/complicelui, care se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune (sistemul parificării de pedeapsă), iar autorul/coautorii nu vor fi pedepsiţi, fiind exclus caracterul infracţional al faptei săvârşite. Curtea reţine, totodată, că participaţia improprie, privită ca fenomen infracţional, este o formă de ilicit penal deosebit de periculoasă pentru relaţiile sociale prevăzute de lege, întrucât folosirea cu intenţie a unor persoane aflate în situaţii speciale (iresponsabilitate, constrângere fizică sau psihică etc.) la efectuarea de activităţi infracţionale face ca aceste activităţi să fie lesne săvârşite, cu riscuri reduse pentru cel care le iniţiază.
    15. Autorul excepţiei susţine că este necesar ca legea să prevadă cu exactitate în ce constau actele de „determinare“, „înlesnire“ sau „ajutare“ la săvârşirea unei infracţiuni. Cu alte cuvinte, autorul excepţiei susţine necesitatea unei interpretări oficiale, autentice a noţiunilor precitate, realizată de către organul care a emis norma penală.
    16. Cu referire la acest aspect, Curtea reţine că, potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, în cadrul soluţiilor legislative adoptate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite (art. 25), iar, „dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat“ sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv şi devine obligatorie pentru actele normative din aceeaşi materie [art. 37 alin. (2)]. Totodată, Curtea reţine că, în general, stilul juridic, datorită însăşi raţiunii sale de a fi, întrebuinţează aceeaşi terminologie, cuprinzând cuvinte tehnice care corespund exact noţiunilor juridice. De asemenea, Curtea constată că utilizarea constantă şi uniformă a aceloraşi termeni în redactarea actelor normative este o garanţie pentru realizarea coerenţei legislaţiei naţionale, în aceste condiţii nemaifiind necesară determinarea conceptuală şi definirea acestor termeni, aşadar interpretarea oficială, autentică, contextuală a noţiunilor cu conţinut normativ identic reglementării anterioare.
    17. În cauză, Curtea constată că termenii „determinare“, „înlesnire“ sau „ajutare“ au fost preluaţi din art. 31 alin. 2 din Codul penal din 1969 în art. 52 alin. (3) din Codul penal în vigoare pentru enumerarea modalităţilor de săvârşire a unei fapte prevăzute de legea penală. Câtă vreme legea penală anterioară nu reglementa o definiţie a acestor noţiuni, Curtea reţine că înţelesul lor este cel care rezultă din sensul comun al termenilor. Aşa fiind, Curtea reţine că, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române (DEX), noţiunea „determinare“ are sensul de „a decide pe cineva la o acţiune“, noţiunea „înlesnire“ are sensul de „a ajuta pe cineva“, iar noţiunea „ajutare“ are sensul de „sprijin“. Totodată, Curtea reaminteşte că, potrivit Expunerii de motive la Codul penal în vigoare, instituţia participaţiei improprii s-a dovedit funcţională fără dificultăţi în practica dezvoltată prin aplicarea dispoziţiilor art. 31 din Codul penal din 1969.
    18. În aceste condiţii, Curtea reţine că dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, iar dacă este lacunar, neclar, sistemul de drept recunoaşte judecătorului competenţa de a tranşa ceea ce a scăpat atenţiei legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cauzală a normei. Sensul legii nu este dat pentru totdeauna în momentul creării ei, ci trebuie să se admită că adaptarea conţinutului legii se face pe cale de interpretare - ca etapă a aplicării normei juridice la cazul concret -, în materie penală, cu respectarea principiului potrivit căruia legea penală este de strictă interpretare. Curtea reţine astfel că interpretarea autentică, legală poate constitui o premisă a bunei aplicări a normei juridice, prin faptul că dă o explicaţie corectă înţelesului, scopului şi finalităţii acesteia, însă legiuitorul nu poate şi nu trebuie să prevadă totul. În concret, orice normă juridică, ce urmează să fie aplicată pentru rezolvarea unui caz concret, urmează să fie interpretată de instanţele judecătoreşti (interpretare judiciară, cazuală) pentru a emite un act de aplicare legal.
    19. Totodată, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, art. 7 paragraful 1 din Convenţie, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevede şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Rezultă, astfel, că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, Curtea de la Strasbourg a statuat că art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93).
    20. Având în vedere toate cele reţinute în precedent, faptul că noul Cod penal utilizează noţiuni identice în reglementarea participaţiei improprii, care, în acest mod a devenit o instituţie de drept penal consacrată, ţinând cont de jurisprudenţa şi literatura de specialitate până la data intrării în vigoare a noului Cod penal, precum şi cea ulterioară, Curtea constată că normele penale criticate au o formulare clară, precisă şi previzibilă pentru un cetăţean fără o pregătire juridică temeinică şi că nu încalcă art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 alin. (5) din Constituţie şi nu conduc la o aplicare extensivă, prin analogie, a legii penale.
    21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ciprian Ioan Şusu în Dosarul nr. 8.666/204/2019 al Judecătoriei Câmpina - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Câmpina - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2024.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu


    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 503 din 17 octombrie 2024

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016