Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Aurel Cătălin Galea şi Societatea Gemedica - S.R.L. din comuna Gruiu, judeţul Ilfov, în Dosarul nr. 39.330/3/2017/a1 (825/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.153D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 623 din 22 septembrie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 206/CP din 27 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 39.330/3/2017/a1 (825/2018), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Excepţia a fost ridicată de Aurel Cătălin Galea şi Societatea Gemedica - S.R.L. din comuna Gruiu, judeţul Ilfov, cu ocazia soluţionării contestaţiilor formulate împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecăţii într-o cauză penală privind săvârşirea unor infracţiuni economico-financiare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 încalcă principiile fundamentale privind statul de drept, legalitatea, egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, înfăptuirea justiţiei şi rolul Ministerului Public, întrucât există o suspiciune rezonabilă cu privire la lipsa de imparţialitate a inspectorilor antifraudă detaşaţi din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în cadrul parchetelor, în condiţiile în care inspectorii antifraudă efectuează, din dispoziţia procurorului, constatări tehnico-ştiinţifice care vizează stabilirea prejudiciului suferit de agenţie şi constituie mijloace de probă în procesul penal. Astfel, arată că investigaţiile financiare presupun nu doar obţinerea de date privind situaţia financiară a unei persoane, ci şi evaluarea acesteia şi valorificarea celor constatate în procesul penal. Consideră că „aceste activităţi în cadrul urmăririi penale sunt adevărate acte de cercetare penală, noţiunea de investigaţie fiind sinonimă cu cea de cercetare, ceea ce transferă competenţa funcţională a organelor de urmărire penală către inspectorii antifraudă“. De asemenea, „în privinţa verificărilor fiscale, nu doar că acestea nu cunosc o reglementare legală a conţinutului, obiectului sau a finalităţii acestora, dar ele îndrituiesc inspectorii antifraudă să desfăşoare orice fel de activitate care s-ar circumscrie cel puţin aparent unor verificări, inclusiv accesarea datelor privind tranzacţiile financiare, fiscale şi economice ale subiecţilor verificării, ceea ce din nou îi transformă în subiecţi cu atribuţii de urmărire penală“. Or, atribuirea de competenţe judiciare altor organe decât celor îndrituite prin lege încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 131 din Constituţie, nefiind asigurată garantarea drepturilor cetăţenilor în cadrul unui stat de drept şi respectarea supremaţiei legilor. Astfel, „a recunoaşte angajaţilor părţii civile dreptul de a înfăptui procedee probatorii şi de a întocmi mijloace de probă reprezintă o violare făţişă a principiului egalităţii de arme, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală şi ale art. 6 paragraful 3 din Convenţie, dar şi a principiului egalităţii în faţa legii a participanţilor la procesul penal - art. 16 alin. (2) din Constituţie - fiind totodată o nesocotire a dreptului la apărare - art. 24 alin. (1) din Constituţie - al subiecţilor procesuali pasivi (suspect, inculpat, parte responsabilă civilmente)“. Arată că în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului a fost subliniat imperativul neutralităţii şi independenţei celui chemat să asiste organele judiciare prin lămuririle sale de specialitate, astfel că, în calitate de auxiliari ai organelor judiciare, pentru a da substanţă dreptului la un proces echitabil, experţii trebuie să fie echidistanţi faţă de părţile cauzei, în caz contrar fiind prejudiciat principiul egalităţii armelor. Însă, în condiţiile în care cei care au acordat asistenţă organului de urmărire penală în elucidarea aspectelor de specialitate fiscală sunt şi reprezentanţi ai părţii civile, fiind funcţionari publici salarizaţi în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, numiţi prin ordin administrativ al preşedintelui Direcţiei Antifraudă din cadrul agenţiei şi subordonaţi acestuia, atât calitatea dobândită, cât şi cariera acestora fiind dependente de voinţa forurilor conducătoare ale părţii civile, egalitatea de arme este ignorată în mod făţiş. Susţine că acest procedeu probatoriu al raportului de constatare întocmit de către una dintre părţile procesului penal este singular în cadrul legislaţiilor procesual penale europene. Totodată, arată că „oferirea posibilităţii ulterioare întocmirii mijlocului de probă de specialitate de a-l discuta şi combate prin depunerea de memorii sau susţineri verbale în faţa instanţei de judecată ori chiar prin contestarea - potrivit prevederilor art. 374 alin. (7) şi ale art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală - a raportului de constatare astfel întocmit nu suplineşte atingerea adusă principiului egalităţii de arme între apărare şi acuzare prin producerea mijlocului de probă acuzator în condiţii oculte şi discreţionare - exclusiv la dispoziţia şi sub controlul organului de urmărire penală - de către un subiect procesual principal“. Mai menţionează că, „în actuala construcţie a noului Cod de procedură penală, legiuitorul a înţeles să atribuie actelor încheiate de către organele cu atribuţii de constatare, cum este şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, doar calitatea de acte de sesizare a organelor de urmărire penală, în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. (4) din Codul de procedură penală, procesele-verbale ale acestor organe neavând valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal, potrivit prevederilor art. 198 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală, tocmai în scopul asigurării plenitudinii garanţiilor aferente dreptului la un proces echitabil“. Or, eludarea voinţei legiuitorului prin atribuirea calităţii de mijloc de probă constatărilor unui reprezentant al unui organ al statului cu atribuţii de control, care are totodată calitatea de participant procesual interesat în promovarea şi susţinerea acţiunii civile, provoacă un grav dezechilibru între părţile procesului penal, încălcând egalitatea în faţa legii şi dreptul la un proces echitabil al celor împotriva cărora sunt exercitate acţiunile judiciare. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 este neîntemeiată. În acest sens, arată că, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, inspectorii antifraudă detaşaţi în cadrul parchetelor îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea exclusivă a conducătorului parchetului în cadrul căruia funcţionează. Ca atare, legiuitorul a prevăzut în mod expres că inspectorii antifraudă, pe durata detaşării lor în cadrul parchetelor, se supun exclusiv autorităţii procurorilor, fiind ruptă orice legătură funcţională între aceste persoane şi Direcţia generală antifraudă fiscală, din cadrul căreia au fost detaşaţi. Astfel, nu se poate susţine că inspectorii antifraudă detaşaţi în cadrul parchetelor ar avea dublă subordonare, atât faţă de puterea executivă, cât şi faţă de Ministerul Public, parte a autorităţii judecătoreşti. Judecătorul de cameră preliminară constată, totodată, că folosirea unor specialişti în vederea lămuririi urgente a unor fapte sau împrejurări ale cauzei este reglementată expres de prevederile art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, iar dispoziţiile art. 172 alin. (10) din acelaşi cod permit ca o astfel de constatare să fie efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora. Legiuitorul a dat posibilitatea organului de urmărire penală să aprecieze dacă apelează pentru efectuarea raportului de constatare la un specialist din cadrul instituţiei sau la unul din afara acesteia. Ca atare, nu poate fi primită nici susţinerea în sensul că specialiştii la care pot apela procurorii sunt, în mod exclusiv, persoane care au calitatea de funcţionari publici în cadrul unităţii de parchet. De altfel, în practică, se întâlnesc frecvent situaţii în care rapoartele de constatare sunt efectuate de specialişti care nu se află sub directa conducere, supraveghere şi control nemijlocit al procurorului, spre exemplu, rapoartele de constatare întocmite de specialişti din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, persoană juridică de drept public nesubordonată Ministerului Public, sau rapoartele întocmite de specialişti din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ şi al serviciilor judeţene de medicină legală. Faptul că întocmirea unui raport de constatare este realizată de către inspectori antifraudă detaşaţi la parchet şi care sunt angajaţi ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nu conduce în mod obligatoriu la concluzia că se încalcă egalitatea armelor, libertatea administrării şi aprecierii probelor, dreptul la apărare şi egalitatea în faţa legii, consacrate de prevederile art. 16 alin. (2), ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, menţionează că dreptul la un proces echitabil reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţie se apreciază prin raportare la ansamblul procedurilor judiciare desfăşurate împotriva inculpaţilor, iar nu prin raportare la o singură fază procesuală, respectiv faza de urmărire penală. În acelaşi timp, în cursul judecăţii în fond, dacă instanţa apreciază că sunt întrunite cerinţele art. 100 şi ale art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, poate dispune, cu respectarea principiului egalităţii armelor, întocmirea unui raport de expertiză în care să fie analizate obiectivele pe care inculpaţii le solicită a fi lămurite de un expert independent şi, respectiv, să fie analizate eventualele obiecţiuni ale inculpaţilor la raportul de constatare întocmit. Nu trebuie uitate, sub acest aspect, specificul fazei de urmărire penală - caracterul nepublic al acesteia - şi nici împrejurarea că se apelează la opinia unui specialist din domeniu tocmai pentru a ajuta activitatea de urmărire penală în vederea atingerii scopului prevăzut de dispoziţiile art. 285 din Codul de procedură penală. Prin urmare, dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 nu încalcă prevederile art. 16 alin. (2), ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţie. Mai menţionează că inspectorii antifraudă sunt abilitaţi de lege să acorde suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale exclusiv în cauzele având ca obiect infracţiuni economico-financiare, fără a exercita atribuţii specifice organelor de urmărire penală. Din contră, întocmirea rapoartelor de constatare de către aceşti specialişti nu se realizează din proprie iniţiativă, ci doar la solicitarea procurorului, care stabileşte obiectivele raportului de constatare, specialiştii antifraudă având obligaţia de a răspunde acestora. Aşadar, activitatea specialiştilor se limitează la exprimarea unei opinii tehnice în domeniul în care sunt necesare cunoştinţele acestora, astfel că textele de lege criticate nu încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 131 din Constituţie. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 24 octombrie 2014. Dispoziţiile art. 4 alin. (11), (12) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 au fost modificate prin prevederile art. I pct. 4 şi 6 din Legea nr. 144/2014, iar dispoziţiile art. 4 alin. (11^1), (13^1) şi (13^2) din ordonanţa de urgenţă au fost introduse prin prevederile art. I pct. 5 şi 7 din aceeaşi lege. Ulterior sesizării Curţii, dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi ale art. 4 alin. (10)-(15) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 au fost abrogate prin prevederile art. I pct. 1 şi 3 din Legea nr. 199/2019 privind unele măsuri referitoare la inspectorii antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia de combatere a fraudelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 8 noiembrie 2019. De asemenea, dispoziţiile art. 4 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 au fost modificate prin prevederile art. I pct. 2 din Legea nr. 199/2019 şi, ulterior, au fost abrogate prin prevederile art. II pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2020 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2020. Având în vedere însă că dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 produc efecte juridice în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea se va pronunţa asupra textelor mai sus menţionate din ordonanţa de urgenţă, în acord cu jurisprudenţa sa, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“ (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011). La momentul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate aveau următorul cuprins: - Art. 3 alin. (3): „(3) În cadrul structurii centrale a Direcţiei generale antifraudă fiscală funcţionează pe lângă structurile de prevenire şi control Direcţia de combatere a fraudelor, care acordă suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracţiuni economico-financiare. În acest scop inspectorii antifraudă din cadrul acestei direcţii sunt detaşaţi în cadrul parchetelor, în condiţiile legii, pe posturi de specialişti.“; – Art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013: "(9) În scopul efectuării cu celeritate şi în mod temeinic a activităţilor de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor economico-financiare, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor îşi vor desfăşura activitatea în cadrul parchetelor, prin detaşare.(10) Inspectorii antifraudă prevăzuţi la alin. (9) îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea exclusivă a conducătorului parchetului în cadrul căruia funcţionează.(11) Numirea inspectorilor antifraudă în cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor, ca urmare a concursului de recrutare organizat pentru ocuparea funcţiilor publice specifice de inspector antifraudă sau a mutării definitive în cadrul acestei structuri, se face prin ordin al preşedintelui Agenţiei, cu avizul vicepreşedintelui Agenţiei care coordonează Direcţia generală antifraudă fiscală şi al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar detaşarea acestora în funcţii se face prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al preşedintelui Agenţiei.(11^1) În cazul refuzului avizului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, persoana care a promovat concursul de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice specifice de inspector antifraudă poate fi numită, în limita posturilor vacante, pe o funcţie publică echivalentă sau, cu acordul persoanei în cauză, pe o funcţie publică de nivel inferior în cadrul altor structuri din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală, cu îndeplinirea condiţiilor specifice prevăzute în fişa postului.(12) Inspectorii antifraudă sunt detaşaţi în interesul serviciului pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii detaşării în funcţie, cu acordul acestora. Pe perioada detaşării inspectorii antifraudă beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege în cazul detaşării.(13) Detaşarea încetează înaintea împlinirii perioadei prevăzute la alin. (12) prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al preşedintelui Agenţiei, în următoarele situaţii: a) la cerere, cu posibilitatea mutării în cadrul altor structuri ale Direcţiei generale antifraudă fiscală sau ale Agenţiei, în limita posturilor vacante; b) pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (7) lit. b) şi c); c) în situaţia aplicării mobilităţii în funcţia publică.(13^1) În situaţia prevăzută la alin. (13) lit. b), inspectorii antifraudă se eliberează din funcţie.(13^2) Prevederile alin. (13^1) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia inspectorilor antifraudă şi inspectorilor şefi antifraudă din cadrul celorlalte structuri ale Direcţiei generale antifraudă fiscală, cu excepţia inspectorului general antifraudă şi a inspectorilor generali adjuncţi antifraudă.(14) Pe durata detaşării la parchet inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală nu pot primi de la organele ierarhic superioare din cadrul Agenţiei nicio însărcinare.(15) Modul de exercitare a atribuţiilor privind cariera inspectorilor antifraudă pe durata detaşării la parchete se stabileşte prin legea privind statutul acestei categorii de funcţionari publici." 11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (2) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 131 privind rolul Ministerului Public, precum şi a prevederilor art. 6 paragraful 3 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi din Constituţie invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (3) şi alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 (paragrafele 26-35). În acest sens, Curtea a reţinut că secţiunea IX din Codul de procedură penală din 1968 reglementa materia constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a celor medico-legale, art. 112 referindu-se la folosirea unor specialişti, iar art. 115, la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică. Potrivit dispoziţiilor art. 172 alin. (10) din noul Cod de procedură penală, constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. 13. Prin decizia mai sus menţionată, Curtea a făcut referire la Decizia nr. 39 din 13 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 19 februarie 2009, prin care a constatat că dispoziţiile cuprinse în Codul de procedură penală din 1968 ce legiferează posibilitatea organului de urmărire penală de a cere concursul unor specialişti - atunci când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei - nu sunt de natură a aduce atingere dreptului la apărare al părţilor, care au posibilitatea de a formula cereri în faţa instanţelor judecătoreşti, de a administra orice probe în apărarea lor şi de a exercita căile de atac prevăzute de lege. 14. De asemenea, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, citată anterior, Curtea, observând dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, a reţinut că dispoziţiile art. 172 din Codul de procedură penală prevăd că, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialişti care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Rapoartele de constatare întocmite de aceşti specialişti constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, un mijloc de probă, în condiţiile în care art. 5 alin. (2) din acelaşi cod prevede că organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului. În plus, judecata se desfăşoară de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând şi coroborând probele care nu au valoare prestabilită (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, paragraful 22). Totodată, Curtea a reţinut că, deşi norma procesual penală nu defineşte sintagma „specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare“, prin actele normative edictate, conform atribuţiilor sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) şi în marja de apreciere prevăzută de acestea, legiuitorul a stabilit domeniile de competenţă ale specialiştilor ce urmează să îşi desfăşoare activitatea în cadrul organelor judiciare, condiţiile de numire a acestora şi statutul lor, aşa încât nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5). Constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către aceşti specialişti constituie mijloc de probă, în sensul dispoziţiilor art. 172 şi următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părţile interesate, atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepţii referitoare la legalitatea şi temeinicia actelor de urmărire penală, cât şi în etapa judecăţii, conform dispoziţiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, precitată, paragrafele 25 şi 26). 15. În continuare, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, mai sus menţionată, Curtea a reţinut că, în varianta iniţială a Codului de procedură penală, art. 172 se referea exclusiv la dispunerea efectuării expertizei, efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice fiind introdusă, ulterior, prin art. 102 pct. 116 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Astfel, Curtea a constatat că, în prezent, art. 172 din Codul de procedură penală reglementează atât condiţiile în care se dispune efectuarea expertizei, cât şi pe cele în care se dispune efectuarea constatării. Potrivit art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală, efectuarea unei expertize se dispune când, pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, este necesară şi opinia unui expert. Spre deosebire de expertiză, constatarea se dispune de către organul de urmărire penală, potrivit art. 172 alin. (9) din acelaşi act normativ, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Expertiza poate fi efectuată de experţi oficiali din laboratoare sau instituţii de specialitate ori de experţi independenţi autorizaţi din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii, pe când constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Spre deosebire de efectuarea constatării, în cazul efectuării expertizei, părţile şi subiecţii procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea acesteia să participe un expert recomandat de acestea. De asemenea, dispoziţiile Codului de procedură penală reglementează, de exemplu, incompatibilitatea expertului (art. 174), drepturile şi obligaţiile expertului (art. 175), înlocuirea expertului (art. 176), procedura efectuării expertizei (art. 177), dispoziţii care nu sunt aplicabile în materia constatărilor. În ceea ce priveşte efectuarea constatării, Curtea observă că dispoziţiile procesual penale reglementează, la art. 181^1, doar obiectul constatării şi conţinutul raportului de constatare. 16. Mai mult, Curtea a observat că, deşi după introducerea în Codul de procedură penală a instituţiei constatării legiuitorul reglementase obligaţia dispunerii efectuării unei expertize când concluziile raportului de constatare erau contestate, acest aspect a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Astfel, în prezent, nu mai subzistă obligaţia organului judiciar de a dispune efectuarea unei expertize când concluziile raportului de constatare sunt contestate, ci dispunerea efectuării expertizei în acest caz rămâne la aprecierea organului judiciar. 17. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reţinut că efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanţă, de către organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatările tehnico-ştiinţifice se dispun când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Aşadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgenţa, consemnarea anumitor elemente - care constituie probe în procesul penal - înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acţiunea timpului sau prin acţiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabileşte dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârşită o faptă penală. 18. Astfel, din interpretarea teleologică a reglementărilor procesual penale, Curtea a constatat că regula este aceea că, atunci când organele judiciare, în cursul urmăririi penale, au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări. Astfel, dispunerea efectuării constatării va fi întotdeauna excepţia, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală. 19. Aşa fiind, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, mai sus citată, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 trebuie interpretate şi aplicate prin coroborare cu dispoziţiile Codului de procedură penală aplicabile în această materie, astfel încât constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor pot fi dispuse doar în cazuri de excepţie, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. 20. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 437 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 953 din 12 noiembrie 2018, Decizia nr. 860 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 27 februarie 2019, Decizia nr. 112 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 30 mai 2019, Decizia nr. 292 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 28 august 2020, şi Decizia nr. 623 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 15 ianuarie 2021. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, faţă de care nu au fost formulate critici distincte. 22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Aurel Cătălin Galea şi Societatea Gemedica - S.R.L. din comuna Gruiu, judeţul Ilfov, în Dosarul nr. 39.330/3/2017/a1 (825/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 iulie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
