Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 501 din 4 iulie 2017  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 47 [cu referire la pct. 4 lit. C din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 501 din 4 iulie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 47 [cu referire la pct. 4 lit. C din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 26 din 11 ianuarie 2018

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 47 [cu referire la pct. 4 lit. C din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Societatea Proiecte Imobiliare - S.R.L. din Roman în Dosarul nr. 3.043/103/2015 al Tribunalului Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 996D/2016.
    2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, doamna consilier juridic Daniela Hudelcu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a depus note scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, deoarece textele sunt abrogate şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, deoarece autoarea acesteia nu aduce argumente care să conducă la neconstituţionalitatea prevederilor criticate, în raport cu prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie. Totodată, menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 72 din 28 februarie 2017, ale cărei considerente sunt pe deplin valabile şi în cauza de faţă.
    5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că instituirea unei taxe de viciu este justificată de potenţialul acestor tipuri de jocuri de noroc de a crea dependenţă şi de riscul pe care îl prezintă pentru populaţie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    6. Prin Încheierea din 5 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.043/103/2015, Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 47 [cu referire la pct. 4 lit. C din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Societatea Proiecte Imobiliare - S.R.L. din Roman într-o cauză privind soluţionarea unei cereri prin care se solicită obligarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc să soluţioneze contestaţia formulată şi anularea unei decizii privind taxa de viciu pentru jocurile de noroc.
    7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că aşezarea justă a sarcinilor fiscale înseamnă „moralitate, rezonabilitate, proporţionalitate, echilibru, egalitate, nediscriminare“. Or, este profund imoral/injust ca statul, care are monopolul asupra organizării jocurilor de noroc, să reglementeze activităţi creatoare de vicii pentru cetăţenii săi, respectiv să dea drept de organizare unor firme private în schimbul unor taxe de licenţiere şi de autorizare, stimulând dezvoltarea acestui sector, iar apoi să instituie anumite taxe pe „viciu“. Se consideră, totodată, că taxa instituită prin prevederile criticate nu este rezonabilă nici din punct de vedere moral şi nici din punct de vedere economic, deoarece organizatorul de jocuri de noroc care a plătit taxa de licenţă şi de autorizare este obligat să mai plătească o „taxă pe viciu“, context în care apreciază că aceasta nu îşi găseşte raţiunile de proporţionalitate, egalitate şi echilibru. Totodată menţionează că este discriminatoriu să se considere că numai jocurile de noroc tip slot-machine sunt creatoare de vicii în comparaţie cu celelalte jocuri de noroc.
    8. Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Guvernul apreciază, pe de o parte, că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că dispoziţiile criticate sunt abrogate. Pe de altă parte arată că, în măsura în care sunt incidente considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest context menţionează că, prin intermediul reglementării criticate, s-a instituit obligaţia operatorilor economici care exploatează jocurile de tip slot-machine de a achita, anual, o taxă de viciu în cuantum de 400 de euro. Astfel, consideră că instituirea unei asemenea taxe este justificată de potenţialul unor asemenea jocuri de a crea dependenţă, de riscul pe care acestea îl prezintă din această perspectivă pentru populaţie. În ceea ce priveşte posibilitatea de instituire a unor taxe, cu caracter general, menţionează jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în materie, respectiv Decizia nr. 513 din 8 mai 2008.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. I pct. 47 [cu referire la pct. 4 lit. C din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 957 din 30 decembrie 2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 124/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 9 iunie 2015, care au următorul cuprins:
    "ART. I
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: […]
    47. La anexă, punctul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    Taxe speciale: […]
    C. Taxa de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine: 400 euro/post autorizat/an, care se achită de organizator odată cu taxa de licenţă."

    14. Curtea observă că prevederile criticate modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 21 decembrie 2010, ce constituie actul normativ principal în materia organizării şi exploatării jocurilor de noroc. Ulterior, dispoziţiile art. I pct. 47 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 au fost abrogate prin art. I pct. 29 din Legea nr. 124/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 9 iunie 2015. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, precum şi motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate.
    15. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin prevederile art. I pct. 47 [cu referire la pct. 4 lit. C din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009] s-a legiferat taxa de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine [400 euro/post autorizat/an, care se achită de organizator odată cu taxa de licenţă].
    17. Cu ocazia adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 s-a dat posibilitatea organizatorilor jocurilor de noroc să renunţe la activitatea desfăşurată, dacă nu sunt de acord cu noile condiţii de autorizare şi de licenţiere, cu îndeplinirea unor condiţii cumulative. Astfel, potrivit art. I pct. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014, care modifică art. 27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, „În situaţia în care operatorii economici care deţin licenţă de organizare a jocurilor de noroc valabilă la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă nu doresc continuarea activităţii pentru care au fost licenţiaţi, pentru oprirea activităţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: a) notifică renunţarea în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă la O.N.J.N. şi la organele fiscale responsabile cu administrarea din punct de vedere fiscal a acestora; b) anexează la notificare o declaraţie a administratorului operatorului economic din care să rezulte modalitatea de conservare, dezafectare sau vânzare a mijloacelor de joc care au fost utilizate în scopul pentru care a fost emisă autorizaţia pentru exploatarea jocurilor de noroc; c) achită taxa aferentă autorizaţiilor pentru exploatarea jocurilor de noroc prevăzute de legislaţia în vigoare la momentul acordării acestora, în cuantumul şi la termenul stabilit prin decizia Comitetului de Supraveghere al O.N.J.N.“
    18. Prin art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 s-a stabilit că licenţele de organizare a jocurilor de noroc pe tipuri de activităţi acordate operatorilor economici până la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă îşi menţin valabilitatea până la data expirării, cu condiţia plăţii în cuantumul prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, astfel cum a fost modificată prin intermediul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014, a taxelor anuale aferente licenţelor de organizare a jocurilor de noroc, scadente în intervalul cuprins între intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi expirarea licenţelor. Cuantumul şi modalitatea de calcul al taxelor pentru autorizaţiile de exploatare a jocurilor de noroc acordate operatorilor economici până la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă se menţin până la expirarea termenului de valabilitate a acestora şi sunt cele prevăzute de legislaţia în vigoare la data emiterii respectivelor autorizaţii. Pentru obţinerea unei noi autorizaţii vor fi respectate cuantumurile şi modalitatea de calcul prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014.
    19. Curtea constată că soluţia legislativă criticată în prezenta cauză a mai format obiectul controlului de constituţionalitate, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 72 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 28 iunie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. Cu acel prilej, Curtea a observat că, prin Decizia nr. 1.344 din 13 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, a reţinut că, în materia jocurilor de noroc, trebuie luată în considerare jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în domeniul libertăţii de a presta servicii, prevăzute de art. 49 CE [actualul art. 56 din TFUE]. Astfel, prin Hotărârea din 3 iunie 2010, pronunţată în Cauza C-258/08, Ladbrokes Betting & Gaming Ltd, Ladbrokes International Ltd împotriva Stichting de Nationale Sporttotalisator, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi-a reconfirmat jurisprudenţa potrivit căreia, în domeniul reglementării jocurilor de noroc, statele membre dispun de o marjă foarte largă de acţiune. Totodată, Curtea a fixat criteriile pe care instanţele naţionale trebuie să le aibă în vedere în contextul verificărilor privind aptitudinea reglementării naţionale de a limita dependenţa de jocurile de noroc şi de a preveni frauda în domeniu. Instanţa europeană a decis că obiectivul principal urmărit de reglementarea naţională trebuie să fie lupta împotriva criminalităţii, mai precis protecţia consumatorilor de jocuri de noroc împotriva fraudelor săvârşite de operatori. Curtea a precizat că o legislaţie naţională destinată să limiteze activitatea operatorilor de jocuri de noroc, în scopul limitării dependenţei de jocurile de noroc şi pentru a preveni frauda, este, în principiu, compatibilă cu dreptul comunitar/european.
    20. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, prevederile criticate fiind o aplicare a dispoziţiilor constituţionale menţionate, întrucât cetăţenii au îndatorirea fundamentală de a contribui, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice. Existenţa unei obligaţii exprese a fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituţie, şi a unei obligaţii a statului de a proteja interesele naţionale în activitatea financiară este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor şi taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naţionale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile sale faţă de cetăţeni şi agenţii economici, astfel cum sunt prevăzute de Legea fundamentală.
    21. În acest context, Curtea reiterează faptul că statul, in concreto Guvernul, acţionând în calitate de legiuitor delegat, dar şi Parlamentul au marjă largă de apreciere în ceea ce priveşte reglementarea jocurilor de noroc, iar impunerea unor taxe, precum este cea criticată în speţa de faţă, se circumscrie acestor statuări, mai ales că organizarea şi exploatarea activităţii de jocuri de noroc pe teritoriul României constituie monopol de stat [a se vedea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009].
    22. Cu privire la susţinerea potrivit căreia prevederile criticate instituie o discriminare, prin prisma aşezării juste a sarcinilor fiscale, ca urmare a faptului că nu cad sub incidenţa acestora şi ceilalţi organizatori de alt tip de jocuri, Curtea a reţinut că aceasta este neîntemeiată, întrucât nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalităţii decât atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor situaţii egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. Or, nu este cazul în privinţa reglementărilor criticate în speţa de faţă, deoarece acestea nu trebuie privite în mod izolat, ci trebuie avută în vedere întreaga legislaţie în materia jocurilor de noroc, respectiv, atât aspectele particulare ale fiecărui tip de joc de noroc, cât şi aspectele generale.
    23. Faţă de cele prezentate, precum şi faţă de considerentele de principiu reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, şi reiterate, spre exemplu, prin Decizia nr. 45 din 17 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 27 mai 2015, paragraful 18, potrivit cărora fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni, Curtea constată că prevederile criticate îndeplinesc cerinţele constituţionale cuprinse în prevederile invocate în susţinerea excepţiei.
    24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, astfel că excepţia de neconstituţionalitate apare ca neîntemeiată.
    25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Proiecte Imobiliare - S.R.L. din Roman în Dosarul nr. 3.043/103/2015 al Tribunalului Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. I pct. 47 [cu referire la pct. 4 lit. C din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 4 iulie 2017.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016