Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 4 alin. (2) şi (3) şi art. 6 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. II privind art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2, art. 4 alin. (2) şi art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, respectiv ale aceloraşi dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 1 şi art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin art. 1 din Legea nr. 36/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 28/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), art. 5 şi art. 6 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Excepţia a fost ridicată de Iuliana Rîciu în Dosarul nr. 1.643/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 191D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 342 din 5 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.643/1/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 4 alin. (2) şi (3) şi art. 6 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. II privind art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2, art. 4 alin. (2) şi art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, respectiv ale aceloraşi dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 1 şi art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin art. 1 din Legea nr. 36/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 28/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), art. 5 şi art. 6 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Excepţia a fost ridicată de Iuliana Rîciu în cadrul recursului formulat împotriva Deciziei nr. 412 din 17 februarie 2016, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3.596/1/2015. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (5), art. 16 şi art. 41 alin. (4) din Constituţie. De asemenea, consideră că sunt încălcate prevederile art. 11 din Constituţie, prin raportare la dispoziţiile art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, susţine că textele de lege supuse analizei de constituţionalitate sunt neconstituţionale, în măsura în care se interpretează că personalul plătit din fonduri publice (în speţă, judecători) din cadrul familiei ocupaţionale „Justiţie“, care, începând cu 1 ianuarie 2011, are aceeaşi funcţie, îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii, de vechime în funcţie şi în muncă, îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii specifice locului de muncă, beneficiază de o altă salarizare (în speţă, mai mică) faţă de personalul care are aceeaşi funcţie, îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii, de vechime în funcţie sau muncă, îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii specifice locului de muncă, la data de 31 decembrie 2010. Consideră că se creează o discriminare contrară atât dispoziţiilor constituţionale, cât şi prevederilor art. 23 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. De asemenea, arată că se contravine prevederilor art. 6 alin. (3) din Codul muncii şi art. 1 alin. (2) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 137/2000. 6. În susţinerea criticilor sale, autorul excepţiei invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 mai 1995, pronunţată în Cauza Incze împotriva Austriei, Hotărârea din 18 februarie 1991, pronunţată în Cauza Fredin împotriva Suediei, paragraful 60, Hotărârea din 23 iunie 1993, pronunţată în Cauza Hoffmann împotriva Austriei, paragraful 31, Hotărârea din 28 septembrie 1995, pronunţată în Cauza Spadea şi Scalabrino împotriva Italiei), precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2013), în care s-a statuat că diferenţa de tratament devine discriminare, atunci când autorităţile statale introduc distincţii între situaţii analoage sau comparabile, fără ca ele să se bazeze pe o justificare obiectivă şi rezonabilă. În acest context, potrivit principiului „la muncă egală, remuneraţie egală“, dacă felul muncii este acelaşi, dacă cerinţele şi condiţiile de muncă sunt aceleaşi, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferenţierile de salarizare nu se justifică. Prin urmare, în temeiul principiului „la muncă egală, salariu egal“, personalul care îndeplineşte funcţii, condiţiile de studii, vechime în funcţie şi muncă după 1 ianuarie 2011 are dreptul legal la stabilirea şi obţinerea unor drepturi salariale egale cu ale personalului care a îndeplinit condiţiile până la 31 decembrie 2010, întrucât deţine o funcţie sau un post identic la acelaşi nivel cu ceilalţi colegi şi au aceleaşi atribuţii de serviciu. 7. Autorul excepţiei consideră că diferenţa de tratament criticată nu este justificată obiectiv şi rezonabil, aşa cum Curtea Constituţională a considerat, în jurisprudenţa sa, că se impune, pentru a nu avea caracter discriminatoriu. În acest sens, menţionează Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, prin care Curtea Constituţională a statuat că principiul egalităţii de drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De asemenea, aminteşte că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Curtea a reţinut că nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenţei sale, discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului. 8. Autorul excepţiei arată şi faptul că, prin dispoziţiile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, s-a clarificat sensul noţiunii de „funcţie similară“ şi „nivel de salarizare“, fapt care confirmă că legiuitorul a avut în vedere ambele categorii de magistraţi care beneficiază de acelaşi nivel de salarizare, respectiv atât cei care îndeplineau aceeaşi funcţie, aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie la data de 31 decembrie 2010, cât şi cei care au îndeplinit aceste condiţii începând cu data de 1 ianuarie 2011. Prin urmare, această normă clarificatoare confirmă voinţa legiuitorului de a nu se crea discriminare privind salarizarea între categoriile menţionate în raport cu dispoziţiile legale menţionate. Reiese, cu atât mai mult, că, în realitate, textele de lege criticate au redactare viciată, nefiind clare şi predictibile, contrar cerinţelor impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie. 9. Aşa fiind, consideră că se impune cu atât mai mult admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, întrucât legiuitorul şi-a respectat numai din punct de vedere formal competenţa constituţională de a legifera, fără ca prin conţinutul dispoziţiilor legale menţionate să stabilească cu claritate şi precizie ce se înţelege prin nivel de salarizare în plată pentru funcţii similare, fapt care a determinat o lipsă de claritate/previzibilitate a respectivelor texte. 10. Astfel, prevederile citate nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, fiind contrare şi dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, precum şi celor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitor la cerinţele de calitate a legii, prin hotărârile din 5 ianuarie 2000, 4 mai 2000, 25 ianuarie 2007 şi 24 mai 2007, pronunţate în cauzele Beyeler împotriva Italiei, Rotaru împotriva României etc. 11. De asemenea, arată faptul că dispoziţiile legale menţionate au generat practică neunitară, ca urmare a lipsei de claritate/predictibilitate. Astfel, prevederile legale încalcă şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât imprecizia şi lipsa de claritate au creat incertitudine în ceea ce priveşte judecătorul competent să se pronunţe asupra temeiniciei cererilor formulate, cum este şi cea din cauză. Viciul de redactare şi lipsa de claritate afectează, din această perspectivă, dreptul la un proces echitabil. 12. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că parte din dispoziţiile legale criticate au format deja obiectul controlului de constituţionalitate al Curţii Constituţionale. Astfel, referitor la dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 285/2010, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 6 din 17 ianuarie 2013 şi Decizia nr. 150 din 18 martie 2014, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a excepţiilor de neconstituţionalitate prin care se critica acest text legal. Jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional este tot în sensul constatării constituţionalităţii şi în privinţa prevederilor art. 4 şi art. 6 din Legea nr. 285/2010, prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, Decizia nr. 884 din 25 octombrie 2012, Decizia nr. 6 din 17 ianuarie 2013, Decizia nr. 854 din 10 decembrie 2015 şi Decizia nr. 878 din 15 decembrie 2015 fiind respinse, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate a acestor norme. Relativ la ultimul text legal menţionat, instanţa de judecată aminteşte că, prin Decizia nr. 166 din 19 martie 2013, Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010. 13. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 14. Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, arată că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. 15. Avocatul Poporului, arătând, de asemenea, că dispoziţiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de neconstituţionalitate, consideră că aceste dispoziţii sunt constituţionale. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 2, art. 4 alin. (2) şi (3) şi art. 6 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, art. II privind art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2, art. 4 alin. (2) şi art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, aceleaşi dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, art. 1 şi art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012 şi aprobată prin art. 1 din Legea nr. 36/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 8 aprilie 2014, art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 28/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014 şi art. 1 alin. (1) şi (2), art. 5 şi art. 6 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014 şi aprobată prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015. Analizând aceste dispoziţii de lege, precum şi motivarea autorului excepţiei, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate următoarele dispoziţii de lege: art. 2, art. 4 alin. (2) şi (3) şi art. 6 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice; art. II art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2, art. 4 alin. (2) şi art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, cu modificările şi completările ulterioare; art. 1 şi art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare; art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice; art. 1 alin. (1) şi (2), art. 5 şi art. 6 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Curtea apreciază că autorul excepţiei are în vedere art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 71/2015. 19. Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate şi-au încetat aplicarea la o dată anterioară sesizării sale cu excepţia de neconstituţionalitate, însă, având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, va examina constituţionalitatea textelor de lege cu care a fost sesizată. 20. Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate contravin următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (5) referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 41 alin. (4) în care se statuează egalitatea remunerării între bărbaţi şi femei. De asemenea, consideră că sunt încălcate prevederile art. 11 din Constituţie, prin raportare la dispoziţiile art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la procesul echitabil şi interzicerea discriminării şi art. 23 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prin care se consacră dreptul la salariu egal pentru muncă egală. 21. Examinând textele de lege criticate, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 705 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 2 martie 2017, paragraful 22, Curtea a apreciat că textele de lege analizate nu au un caracter discriminatoriu, întrucât avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate. De asemenea, Curtea a mai reţinut că legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor dispoziţii noi în ceea ce priveşte criteriile de avansare şi metodologia de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă. 22. De asemenea, prin paragrafele 23 şi 24 ale aceleiaşi decizii, Curtea a constatat caracterul neîntemeiat al criticilor raportate la art. 41 alin. (4) din Constituţie, întrucât nu există o discriminare, sub aspectul remunerării, între bărbaţi şi femei şi a apreciat că art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu este incident. 23. Cât priveşte pretinsa lipsă de claritate şi previzibilitate a normelor de lege supuse analizei de constituţionalitate, Curtea, prin paragrafele 27 şi 28 ale Deciziei nr. 705 din 29 noiembrie 2016, a precizat că dispoziţiile art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 şi nu reprezintă o clarificare a legislaţiei anterioare intrării lor în vigoare. În acelaşi sens, Curtea a arătat că, prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a precizat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 a fost adoptată pentru reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, astfel că acest act normativ a avut o activitate limitată în timp - 1 ianuarie 2015-31 decembrie 2015, iar momentul iniţial al aplicării acestuia a fost 1 ianuarie 2015. Totodată, Curtea Constituţională a apreciat că acesta este şi motivul care justifică aplicarea diferită a normelor interpretate prin Decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - referitoare la reglementările privind salarizarea aferente anilor 2011-2014 - în raport cu dispoziţiile art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, prin care s-a reglementat salarizarea în 2015, iar nu pretinsa lipsă de claritate a textelor de lege supuse analizei de constituţionalitate. 24. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iuliana Rîciu în Dosarul nr. 1.643/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi constată că dispoziţiile art. 2, art. 4 alin. (2) şi (3) şi art. 6 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. II art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2, art. 4 alin. (2) şi art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 1 şi art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), art. 5 şi art. 6 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 iulie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
