Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitre-Bogdan Licu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid-Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în forma modificată prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, şi a celor ale art. 634 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Alexandru Ţăranu în Dosarul nr. 4.963/120/2017/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.193D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.963/120/2017/a2, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în forma modificată prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, şi a celor ale art. 634 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Alexandru Ţăranu cu ocazia soluţionării unei contestaţii privind recalcularea drepturilor de pensie. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 263/2010, în forma modificată prin Legea nr. 76/2012, şi cele ale art. 634 din Codul de procedură civilă, care exclud dreptul la recurs în conflictele de asigurări sociale împotriva hotărârilor date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului, sunt neconstituţionale şi încalcă egalitatea în drepturi a cetăţenilor, liberul acces la justiţie şi dreptul de proprietate al acestora. Totodată, se subliniază că aceste principii sunt consacrate şi în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în art. 1 din Protocolul nr. 1 şi în art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale şi se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, astfel cum au fost modificate prin art. 72 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, precum şi cele ale art. 634 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015. Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut: - Art. 155 din Legea nr. 263/2010: "(1) Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă.(2) Hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive.“;" – Art. 634 din Codul de procedură civilă: "(1) Sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs. (2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării.“" 11. Din examinarea notelor scrise ale autorului excepţiei, precum şi a încheierii de sesizare, Curtea observă că acesta a invocat şi neconstituţionalitatea art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, text de lege care a modificat art. 483 din Codul de procedură civilă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a respins însă cererea de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii de lege, având în vedere că norma legală criticată nu este aplicabilă în cauză ratione temporis. În acest sens, instanţa supremă a reţinut că, potrivit art. 24 din Codul de procedură civilă, dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar, potrivit art. 27 din Codul de procedură civilă, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Cum litigiul în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate a început la 31 iulie 2017, instanţa a constatat că nu este întrunită cerinţa legăturii dispoziţiei legale atacate cu soluţionarea cauzei. 12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin normelor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 1 din Protocolul nr. 1 şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că atât dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cât şi cele ale art. 634 din Codul de procedură civilă se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care este atributul exclusiv al legiuitorului, în acest sens fiind art. 126 alin. (2) din Constituţie, normă potrivit căreia „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Astfel, dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 263/2010 sunt norme de procedură, legiuitorul consacrând în mod expres, în materia cererilor referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă şi asigurări sociale, dublul grad de jurisdicţie. Curtea reţine că, în speţă, litigiul vizează un conflict în materia asigurărilor sociale, iar, potrivit art. 152 din Legea nr. 263/2010, jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel. Întrucât apelul este o cale devolutivă de atac, persoana beneficiază de o examinare în fond a cauzei sale atât în faţa tribunalului, cât şi în faţa curţii de apel. 14. Curtea reţine totodată că, potrivit art. 156 din Legea nr. 263/2010, „prevederile acestei legi, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“. În sistemul actualului Cod de procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, exercitându-se doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, astfel încât pe calea recursului se realizează exclusiv o analiză a legalităţii hotărârii atacate. Aşa fiind, legiuitorul a prevăzut ca anumite hotărâri, pronunţate în anumite materii, cum este aceea a cererilor referitoare la asigurările sociale de muncă, să nu fie supuse recursului. 15. În jurisprudenţa sa, cu titlu exemplificativ fiind Decizia nr. 13 din 14 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 18 mai 2021, referitor la încălcarea art. 16 din Constituţie coroborat cu art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a observat că raţiunea instituirii unei singure căi de atac în materia analizată are în vedere specificul şi implicaţiile lor sociale, precum şi faptul că acestea se judecă după o procedură caracterizată prin celeritate. De aceea, legiuitorul a reglementat două grade de jurisdicţie, respectiv o singură cale de atac - apelul. Nicio dispoziţie constituţională şi nicio reglementare internaţională nu stabilesc numărul căilor de atac, reglementarea acestora intrând în competenţa legiuitorului naţional. Stabilirea unor reguli diferenţiate, ţinând seama de specificul unor litigii sau chiar de situaţia particulară în care se află persoanele implicate, nu are semnificaţia instituirii unor privilegii ori discriminări (a se vedea Decizia nr. 703 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 octombrie 2007, şi Decizia nr. 711 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2017, paragraful 18). 16. De asemenea, în condiţiile în care părţile au acces la căile de atac instituite de legiuitor pentru o anumită categorie de litigii, fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie, nu se poate aprecia că sunt încălcate dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 21 din Constituţie prin raportare la art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi reţinută. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţie consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie (a se vedea Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157). De asemenea, Curtea Constituţională a statuat că principiul triplului grad de jurisdicţie nu este un principiu constituţional care să impună legiuitorului garantarea accesului persoanelor la trei grade de jurisdicţie. Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicţie ale unui proces, iar, potrivit art. 126 alin. (2) coroborat cu art. 129 din aceasta, stabilirea căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 25 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015, paragraful 15). 18. Totodată, Curtea a mai statuat că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 21). 19. Referitor la art. 634 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că, aşa cum s-a subliniat şi în literatura de specialitate (a se vedea Gabriel Boroi; colectiv, Codul de procedură civilă comentat, Editura Hamangiu, 2016), hotărârile definitive sunt titluri executorii indiferent de instanţa care le-a pronunţat. Hotărârile definitive enumerate în cuprinsul acestui text de lege sunt, într-o exprimare succintă, acele hotărâri care nu mai pot fi atacate nici cu apel, nici cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru declararea căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor. Hotărârile care nu mai pot fi atacate cu apel şi recurs sunt definitive de la data pronunţării lor. Hotărârile care pot fi atacate cu apel, fără ca părţile să exercite calea de atac, devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului. Hotărârile care pot fi atacate cu recurs, fără ca părţile să exercite calea de atac, devin definitive la data expirării termenului de exercitare a recursului. Data rămânerii definitive a hotărârii este data expirării termenului de exercitare a căii de atac şi în cazul în care apelul, respectiv recursul sunt respinse ca tardive. În cazul exercitării căii de atac, hotărârea din apel, nesupusă recursului, şi hotărârea din recurs devin definitive la data pronunţării. 20. Aplicând considerentele anterior menţionate, Curtea reţine că autorul excepţiei a avut acces la judecarea cauzei în primă instanţă şi în apel, care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, astfel încât nu se poate reţine încălcarea dreptului său de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Ţăranu în Dosarul nr. 4.963/120/2017/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi art. 634 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din 30 ianuarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
