Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Afrodita Laura │- │
│Tutunaru │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 221 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu şi de Omar Raman Rizgar în Dosarul nr. 1.579/63/2017/a1.4 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.364D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că în sală se află doamna traducător autorizat de limbă engleză Oana Răican. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că pentru soluţionarea acestei excepţii trebuie mai întâi să se stabilească modul în care se aplică dispoziţiile legale criticate şi dacă acestea au legătură cu soluţionarea cauzei şi, în final, dacă excepţia este întemeiată. 5. Instanţa de sesizare susţine că sunt încălcate prevederile art. 23 şi art. 53 din Constituţie, iar autorul excepţiei susţine că ar fi încălcate prevederile art. 26 din Legea fundamentală şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece o persoană care este supusă măsurii arestului la domiciliu nu poate face o cerere de modificare a obligaţiilor care îi sunt impuse. 6. Potrivit prevederilor art. 208^1 din Codul de procedură penală, text care se aplică tuturor măsurilor preventive, instanţa trebuie să se pronunţe şi cu privire la conţinutul obligaţiilor care intră în conţinutul măsurii preventive. Rezultă că, deşi instanţa de judecată are o astfel de posibilitate, persoana supusă măsurii preventive nu poate solicita modificarea conţinutului obligaţiilor la care este ţinută. 7. Aşa fiind, apreciază că excepţia ar trebui respinsă ca inadmisibilă, motivat de împrejurarea că instanţa de fond, după ce a constatat existenţa acestor probleme în aplicarea textului, fără a invoca vreun temei legal, a procedat la soluţionarea pe fond a excepţiei în sensul că a examinat dacă, în acea cauză concretă, interdicţia impusă persoanei aflate sub măsura arestului la domiciliu de a lua legătura cu concubina sa este una justificată. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, o decizie de admitere trebuie să producă un efect concret în cauza în care a fost invocată excepţia. Or, în cauza de faţă admiterea excepţiei nu ar putea să producă niciun efect, deoarece cauza a fost soluţionată pe fond şi cererea a fost respinsă. Lipsa acestui posibil efect concret al unei eventuale decizii de admitere a Curţii Constituţionale ar trebui să conducă la inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Pe fondul excepţiei, reprezentantul Ministerului Public apreciază că, prin imposibilitatea formulării unei cereri de modificare a conţinutului obligaţiei prevăzute de art. 221 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură penală, există o limitare nejustificată a dreptului la viaţă privată coroborat cu dreptul de acces la o instanţă şi, prin urmare, se impune admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 9. Prin Încheierea din 5 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.579/63/2017/a1.4, Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 221 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată atât din oficiu de către instanţa de judecată, cât şi de inculpatul Omar Raman Rizgar în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cereri de modificare a conţinutului măsurii arestului la domiciliu. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa din oficiu susţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 221 alin. (6) din Codul de procedură penală este întemeiată, aceste prevederi contravenind dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (1) şi art. 53. Astfel, dispoziţiile procedurale contestate nu prevăd şi dreptul inculpatului ca, la cererea scrisă şi motivată a acestuia, să i se poată permite modificarea obligaţiilor impuse pe perioada măsurii arestului la domiciliu. 11. De asemenea, prin dispoziţiile art. 208^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea cenzurării în cadrul procedurii de verificare a măsurilor preventive potrivit art. 207 şi art. 208 din Codul de procedură penală, modificarea obligaţiilor din conţinutul acestora. 12. În acest context, judecătorul de cameră preliminară apreciază că legiuitorul a lăsat această posibilitate în privinţa măsurii arestului la domiciliu numai organului judiciar, din moment ce dispoziţiile art. 221 alin. (6) din Codul de procedură penală exclud această posibilitate, cu atât mai mult cu cât, din lecturarea integrală a art. 221 din acelaşi cod nu se poate identifica vreo dispoziţie procedurală care să permită titularului dreptului, în calitate de subiect procesual cu privire la exercitarea unor drepturi, să aibă un rol activ. 13. De aceea, se apreciază că organul judiciar nu se poate substitui, în temeiul rolului activ conferit de art. 5 din Codul de procedură penală, părţilor, subiecţilor procesuali, cu privire la exercitarea drepturilor acestora, care au un caracter personal. 14. Prin lăsarea numai a posibilităţii organului judiciar de modificare a conţinutului unei măsuri preventive, în condiţiile în care textul criticat nu prevede această posibilitate şi pentru partea interesată în cauză, se pune problema echitabilităţii procedurii, a caracterului discriminatoriu şi a proporţionalităţii. 15. Dreptul de a sesiza acest aspect trebuie să fie garantat pentru persoana căreia i s-a restricţionat un drept, prin însăşi prevederea lui în lege, pentru că numai în acest caz se poate aprecia echitabilitatea unei proceduri. 16. Totodată, judecătorul de cameră preliminară a mai constatat că dispoziţiile art. 208^1 din Codul de procedură penală nu pot transfera această posibilitate persoanei de a formula o cerere pentru modificarea obligaţiilor din conţinutul măsurilor preventive. 17. În concluzie, caracterul limitat şi temporar al ingerinţei nu poate fi verificat decât de organul judiciar, aspect ce atrage o procedură neechitabilă şi care creează neproporţionalitate între restricţie şi situaţia care a determinat-o iniţial, prin necenzurarea ei la timp. 18. De asemenea, inculpatul Omar Raman Rizgar susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale, arătând că înlocuirea sau înlăturarea unor obligaţii, ca instituţie juridică ce operează în domeniul măsurilor preventive, ar trebui să fie posibilă (aşa cum legiuitorul a reglementat în conţinutul măsurii preventive a controlului judiciar) tocmai datorită naturii procesului penal, definit ca un complex de acte succesive, cu o desfăşurare progresivă, care au drept scop pronunţarea unei soluţii juste în legătură cu conflictul de drept supus soluţionării. 19. Această omisiune a legiuitorului de a da posibilitatea părţilor sau instanţei, din oficiu, de a înlocui sau de a înlătura o obligaţie impusă conţinutului arestului la domiciliu contravine art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 26 din Constituţie în sensul în care autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă şi privată a persoanelor. 20. Raportând condiţiile art. 53 din Constituţie la prezenta cauză, se susţine că ingerinţa generată de măsura arestului la domiciliu şi omisiunea legiuitorului de a permite modificarea unor obligaţii afectează în mod direct drepturi fundamentale, respectiv dreptul la libertate individuală, viaţă inimă, familială şi privată. 21. Ingerinţa analizată nu este proporţională cu cauza care a determinat-o, întrucât dispunerea măsurii arestului la domiciliu cu obligaţiile aferente acesteia, în procedura de cameră preliminară, fără a se reglementa posibilitatea înlăturării acestor obligaţii, nu asigură un proces echitabil aşa cum acesta este reglementat de art. 6 din Convenţie. 22. Din moment ce autorităţile publice pot recurge la restrângerea exerciţiului unor drepturi în lipsa unor alte soluţii, pentru salvgardarea valorilor statului democratic, este normal ca tot aceste autorităţi să poată modifica aceste obligaţii în funcţie de faza procesuală în care se regăseşte persoana respectivă. 23. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 24. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 221 alin. (6) din Codul de procedură penală este, în principal, inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. Astfel, autorul acesteia critică textul pentru ceea ce nu conţine, solicitând adoptarea unei noi soluţii legislative. Or, acceptarea acestui punct de vedere echivalează cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, lucru care contravine art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. 25. În subsidiar se arată că art. 26 din Constituţie garantează dreptul la viaţă intimă, familială şi privată şi că acest drept nu este unul absolut, legea stabilind condiţiile exercitării sale. În stabilirea limitelor acestui drept, legiuitorul infraconstituţional este ţinut să respecte prevederile art. 53 din Constituţie care stabileşte condiţiile pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 26 din Constituţie, câtă vreme limitarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată prin instituirea unor măsuri preventive este făcută şi cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţie - arestul la domiciliu este o măsură preventivă prevăzută de lege şi poate fi dispusă dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii unei alte infracţiuni. 26. În plus, dispoziţiile art. 221 alin. (6) din Codul de procedură penală se coroborează cu prevederile art. 207-208 din acelaşi cod referitoare la verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară şi la verificarea măsurilor preventive în cursul judecăţii. Potrivit art. 208^1 din Codul de procedură penală, în cadrul procedurii de verificare a măsurilor preventive potrivit art. 207 şi art. 208 se poate dispune şi modificarea obligaţiilor din conţinutul acestora. 27. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 28. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 29. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 221 alin. (6) din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Conţinutul măsurii arestului la domiciliu, care au următorul conţinut: „La cererea scrisă şi motivată a inculpatului, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învăţământ sau de pregătire profesională ori la alte activităţi similare sau pentru procurarea mijloacelor esenţiale de existenţă, precum şi în alte situaţii temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului.“ 30. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (1) referitor la libertatea individuală, art. 26 referitor la Viaţa intimă, familială şi privată şi art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 31. Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel formulată, Curtea constată că judecătorul de cameră preliminară critică, în esenţă, dispoziţiile art. 221 alin. (6) din Codul de procedură penală, deoarece nu prevăd şi posibilitatea ca modificarea obligaţiilor impuse pe perioada măsurii arestului la domiciliu să se poată dispune şi la cererea scrisă şi motivată a inculpatului, cu atât mai mult cu cât, prin dispoziţiile art. 208^1 din Codul de procedură penală, o astfel de modificare a obligaţiilor poate surveni numai din oficiu în cadrul procedurii de verificare a măsurilor preventive, inculpatul neavând posibilitatea să ceară acest lucru. De asemenea, autorul excepţiei Omar Raman Rizgar susţine că dispoziţiile legale criticate nu conferă părţilor sau instanţei din oficiu posibilitatea de a înlocui sau de a înlătura o obligaţie impusă în conţinutul măsurii arestului la domiciliu. 32. Analizând aceste critici, Curtea constată că, dintre măsurile preventive consacrate de art. 202 alin. (4) din Codul de procedură penală, doar controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune şi arestul la domiciliu sunt susceptibile de ataşarea unor obligaţii şi se regăsesc în: - art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală referitor la Conţinutul controlului judiciar potrivit căruia "(1) Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;" – art. 216 alin. (3) din Codul de procedură penală referitor la Condiţiile generale ale Controlului judiciar pe cauţiune, potrivit căruia „Dispoziţiile art. 212-215^1 se aplică în mod corespunzător“; – art. 221 alin. (2) din Codul de procedură penală referitor la Conţinutul măsurii arestului la domiciliu, potrivit căruia "(2) Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia, cu alţi participanţi la comiterea infracţiunii, cu martorii ori experţii, precum şi cu alte persoane stabilite de organul judiciar." 33. De asemenea, potrivit art. 207 şi art. 208 din Codul de procedură penală, toate măsurile preventive se verifică din oficiu în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii. Această procedură implică faptul că inculpatul este citat [a se vedea art. 207 alin. (2) şi art. 208 alin. (2) din Codul de procedură penală], iar, în ceea ce priveşte măsura arestului la domiciliu, în tot cursul procedurii de cameră preliminară/ judecăţii, judecătorul de cameră preliminară/instanţa, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile şi, respectiv, 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestului la domiciliu sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri, or, dacă, dimpotrivă, constată că temeiurile au încetat, revocă măsura şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză - a se vedea art. 207 alin. (5) şi (6) şi art. 208 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală. 34. Totodată, potrivit art. 208^1 din Codul de procedură penală, în cadrul acestor proceduri de verificare a măsurilor preventive în cadrul camerei preliminare şi a judecăţii se poate dispune şi modificarea obligaţiilor din conţinutul acestora. Drept urmare, având în vedere împrejurarea că, aşa cum s-a arătat, inculpatul este citat, este evident că acesta poate supune analizei judecătorului de cameră preliminară sau instanţei de judecată atât aspecte legate de inexistenţa temeiurilor care au determinat luarea măsurii preventive sau a temeiurilor noi ori încetarea acelor temeiuri care au determinat luarea sau prelungirea măsurii preventive, cât şi aspecte legate de modificarea obligaţiilor. 35. Aşa fiind, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia este afectat dreptul la un proces echitabil, deoarece procedura mai sus arătată este una contradictorie cu citarea inculpatului, iar, în cazul în care inculpatul se află internat în spital şi din cauza stării sănătăţii nu poate fi adus în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi/judecătorului de cameră preliminară/instanţei de judecată sau când, din cauză de forţă majoră ori stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, verificarea va fi analizată în lipsa inculpatului, dar numai în prezenţa avocatului acestuia, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii - a se vedea art. 207 alin. (3), art. 208 alin. (3), art. 235 alin. (4)-(6) şi art. 204 alin. (7) teza finală din Codul de procedură penală care se aplică în mod corespunzător. 36. Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia este afectată echitabilitatea procedurii prin aceea că obligaţiile din conţinutul măsurii arestului la domiciliu nu pot fi cenzurate decât cu prilejul verificării sale periodice, deoarece, potrivit art. 205 şi art. 206 din Codul de procedură penală, legiuitorul a instituit posibilitatea contestării tuturor încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare şi în cursul judecăţii. Astfel, împotriva încheierilor prin care judecătorul de cameră preliminară/instanţa dispune asupra măsurilor preventive (care implică pe lângă luarea, menţinerea, revocarea, încetarea şi înlocuirea unei măsuri preventive), inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. 37. Drept urmare, pe calea contestaţiei, inculpatul poate supune cenzurii unui judecător toate aspectele legate de raţiunea luării/menţinerii/înlocuirii unei măsuri preventive şi care implică inclusiv menţinerea sau modificarea obligaţiilor care fac parte din însuşi conţinutul acelor măsuri preventive. Aşa fiind, modalitatea de reglementare a contestaţiei împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare/în cursul judecăţii reprezintă ea însăşi o garanţie a dreptului de acces liber la justiţie, cu atât mai mult cu cât întreaga procedură se caracterizează prin celeritate şi urgenţă, astfel încât stabilirea unor reguli speciale de procedură este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă accesul liber la justiţie. 38. Aceasta îşi are justificare în raţiunea pentru care legiuitorul a reglementat inculpatului calitatea de titular al dreptului la contestaţie, acesta având un interes legitim în exercitarea căii de atac prin care se asigură un control judiciar cu privire la măsurile preventive de natură a afecta drepturi şi libertăţi fundamentale. Analiza condiţiilor care justifică înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu - cum este cazul în speţă - are în vedere aceste aspecte şi nu este de natură a afecta dreptul la un proces echitabil, libertatea individuală, viaţa intimă familială şi privată ori condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, caracterul rezonabil al măsurii preventive şi al obligaţiilor din conţinutul său fiind apreciat prin raportare la gravitatea infracţiunii săvârşite, complexitatea şi specificul cauzei, astfel încât prin durata şi conţinutul său să permită realizarea scopului pentru care a fost instituită, respectiv garantarea bunei desfăşurări a procesului penal în toate fazele sale. 39. În sfârşit, Curtea constată că, în acord cu art. 129 referitor la Executarea supravegherii arestului la domiciliu din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, după consultarea inculpatului, organul de supraveghere întocmeşte un program care cuprinde modul de executare a arestului la domiciliu, obligaţia de informare în situaţia părăsirii locuinţei în cazuri urgente, precum şi, după caz, condiţiile de părăsire, deplasare şi revenire la locuinţă, care i se comunică, de îndată, sub semnătură. 40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de către Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Omar Raman Rizgar în Dosarul nr. 1.579/63/2017/a1.4 şi constată că dispoziţiile art. 221 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 ianuarie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
