Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 552/1/2024
┌───────────────┬──────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Mariana │Înaltei Curţi de │
│Constantinescu │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele │
│ │completului │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Carmen Elena │- preşedintele Secţiei│
│Popoiag │I civile │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- preşedintele delegat│
│Marian Budă │al Secţiei a II-a │
│ │civile │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- preşedintele Secţiei│
│Elena Diana │de contencios │
│Tămagă │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Adina Georgeta │- judecător la Secţia │
│Nicolae │I civilă │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mirela Vişan │- judecător la Secţia │
│ │I civilă │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Diana Florea │- judecător la Secţia │
│Burgazli │I civilă │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihai Andrei │- judecător la Secţia │
│Negoescu-Gândac│I civilă │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Dorina Zeca │- judecător la Secţia │
│ │I civilă │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia │
│Condoiu │a II-a civilă │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Rodica Zaharia │- judecător la Secţia │
│ │a II-a civilă │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Ianina │- judecător la Secţia │
│Blandiana │a II-a civilă │
│Grădinaru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia │
│Sandu-Necula │a II-a civilă │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Ştefan Ioan │- judecător la Secţia │
│Lucaciuc │a II-a civilă │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Veronica │de contencios │
│Dumitrache │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Adriana Florina│de contencios │
│Secreţeanu │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Ionel Florea │de contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Cristinel Grosu│de contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Alina Pohrib │de contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
└───────────────┴──────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 552/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 779/200/2022. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. 6. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept, iar specialiştii consultaţi au formulat opinii ştiinţifice asupra chestiunii de drept. 7. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 8. Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 21 noiembrie 2023, în Dosarul nr. 779/200/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dispoziţiile art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt incidente şi trebuie aplicate de către instanţa de executare şi în cazul în care creditorul solicită penalităţi de întârziere de natură contractuală (stabilite convenţional de părţi) sau sunt incidente şi trebuie aplicate doar în cazul în care creditorul solicită dobândă legală? 9. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 8 martie 2024 cu nr. 552/1/2024. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 10. Codul de procedură civilă ART. 628 "(...) (4) Dacă titlul executoriu nu cuprinde dobânzi, penalităţi sau alte sume, însă ele se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 din Codul civil sau altor dispoziţii legale speciale, acestea vor fi stabilite de către instanţa de executare la cererea creditorului, prin încheiere dată cu citarea părţilor. (...)" 11. Codul civil ART. 1.535 "(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.(2) Dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă.(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit." III. Expunerea succintă a procesului 12. Prin Cererea înregistrată la data de 20 ianuarie 2022 pe rolul Judecătoriei Buzău - Secţia civilă cu nr. 779/200/2022, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 119.512,67 lei, reprezentând dobândă contractuală penalizatoare aferentă unor facturi emise în sarcina pârâtei. 13. Prin Încheierea din 29 iunie 2022, prima instanţă a respins cererea, ca nefondată. 14. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 23 decembrie 2008 a fost încheiat un contract de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubrizare între Compania Y - S.A., în calitate de operator, şi Consiliul Local al Comunei B, în calitate de autoritate contractantă. Prin contractul de novaţie din 30 decembrie 2011, operatorul de servicii de salubritate a fost înlocuit de societatea reclamantă. În baza acestor relaţii contractuale, reclamanta a emis o serie de facturi fiscale pentru activităţile de salubritate efectuate pe raza Unităţii administrativ-teritoriale comuna B, atât pentru debit, cât şi pentru penalităţi. 15. Prin Încheierea pronunţată la data de 9 octombrie 2021, în Dosarul înregistrat la Judecătoria Buzău - Secţia civilă cu nr. 12.658/200/2021, instanţa a încuviinţat executarea silită în temeiul titlurilor executorii reprezentate de facturile emise de societatea reclamantă împotriva debitoarei Unitatea administrativ-teritorială comuna B, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, pentru recuperarea sumei de 814.435,47 de lei reprezentând debit principal, la care se adaugă cheltuielile de executare silită. 16. În ceea ce priveşte facturile fiscale care cuprind contravaloarea penalităţilor de întârziere, instanţa a apreciat că acestea nu sunt titluri executorii, motiv pentru care a respins cererea de încuviinţare a executării silite pentru penalităţi, soluţie menţinută de Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. 17. Prin acţiunea de faţă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata acestor penalităţi, însumând 119.512,67 de lei, în considerarea dispoziţiilor art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă, art. 1.535 alin (1) din Codul civil şi art. 16 din contractul încheiat între părţi. 18. Ipoteza supusă analizei presupune faptul că titlul executoriu (în speţă, facturile emise pentru debitul principal) nu conţine referiri la „dobânzi, penalităţi sau alte sume care se cuvin de drept creditorului“, astfel încât să fie calculate de executorul judecătoresc potrivit art. 628 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Problema care se pune este aceea a stabilirii de către instanţa de executare a dobânzilor, penalităţilor sau altor sume „care se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 din Codul civil sau altor dispoziţii legale speciale.“ 19. Deşi art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă face o referire generică la art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, ce reglementează atât daunele moratorii prevăzute de lege, cât şi pe cele convenite de părţi, instanţa de fond a apreciat că textul de lege este aplicabil doar pentru daunele moratorii prevăzute de lege, întrucât doar acestea „se cuvin de plin drept“, nu şi daunele convenţionale, invocate de reclamantă (art. 16 din contract, penalităţi de întârziere de 0,05% din valoarea obligaţiei neachitate pentru fiecare zi de întârziere). 20. De pildă, daune moratorii ce pot fi aplicabile procedurii instituite de art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt cele prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, (Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011), Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante (Legea nr. 72/2013) sau Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 51/2006) - art. 42 alin. (10) lit. b). 21. Această interpretare se justifică şi prin prisma normei cu caracter special, ce determină competenţa instanţei de executare, în cadrul procedurii urgente a executării silite, indiferent de valoarea urmărită sau de titlul executoriu (de pildă, poate fi vorba despre o hotărâre judecătorească pronunţată de o instanţă superioară). 22. În cadrul acestei proceduri se pot acorda daune prezumate de legiuitor („ce se cuvin de plin drept“), iar pentru stabilirea culpei contractuale, care justifică activarea clauzei ce reglementează penalităţile, trebuie efectuată o analiză prin raportare la fondul raporturilor contractuale, conform competenţei de drept comun. 23. Astfel, cererea reclamantei privind acordarea unor penalităţi convenţionale, prevăzute de contractul dintre părţi, excedează dispoziţiilor art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă, putând fi formulată pe calea dreptului comun. 24. Reclamanta foloseşte caracterul de titlu executoriu al facturii de utilităţi emise pentru debitul principal pentru a uza de procedura prevăzută de art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă din capitolul vizând executarea silită, dar nu solicită acordarea unei dobânzi prevăzute de lege, ci acordarea unei dobânzi contractuale. 25. Este necesară o delimitare clară a titlului executoriu ce se execută silit (facturile emise pentru debitul principal) de contractul încheiat între părţi (ce nu conţine dispoziţii executorii, iar fructificarea clauzei privind penalităţile presupune învestirea instanţei de drept comun pentru pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti). 26. În termenul legal, reclamanta a declarat apel împotriva acestei încheieri. 27. În motivarea apelului a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o interpretare contra legem, reducând sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă strict la situaţia dobânzii legale, fără ca legiuitorul să introducă o asemenea distincţie. Astfel, dispoziţiile art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă fac referire la dispoziţiile art. 1.535 din Codul civil în integralitatea lor, aceste dispoziţii de ordin material reglementând atât dreptul la dobândă legală, cât şi dreptul la dobândă contractuală. 28. În măsura în care legiuitorul ar fi înţeles să limiteze această sferă strict la dobânda legală, ar fi făcut o menţiune expresă în acest sens. În schimb, legiuitorul a ales să se refere atât la dobânda legală, cât şi la dobânda contractuală (făcând trimitere la art. 1.535 din Codul civil), motiv pentru care prima instanţă a interpretat în mod nelegal această normă, excluzând situaţia dobânzii contractuale. 29. În al doilea rând, prima instanţa a creat o diferenţă de regim juridic între dobânda legală şi dobânda contractuală, nerecunoscută de lege. 30. Astfel, dispoziţiile art. 1.535 alin. (1) din Codul civil prevăd că, „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu (...)“. 31. Aşadar, potrivit legii, atât dobânda legală, cât şi dobânda contractuală se vor cuveni de plin drept creditorului (fără a fi necesară punerea în întârziere sau orice altă procedură prealabilă), neexistând o diferenţă de regim juridic între cele două. 32. Singura diferenţă între dobânda legală şi dobânda contractuală se referă la modalitatea de determinare (prin lege sau convenţia părţilor), iar nu prin prisma efectelor sau după cum urmează a fi datorate. 33. Astfel, apelanta-reclamantă a arătat că în mod eronat prima instanţă a apreciat că este necesară o analiză a fondului raporturilor contractuale sau a culpei contractuale pentru a aprecia îndrituirea apelantei la plata dobânzii contractuale, în condiţiile în care culpa contractuală rezultă din simplul fapt al refuzului de plată a facturilor emise de apelantă pentru serviciile de salubritate (titluri executorii). 34. De altfel, prin întâmpinarea formulată nici măcar debitoarea nu neagă faptul că a încălcat obligaţia de plată la timp a facturilor emise de societatea reclamantă, limitându-se la invocarea unor aspecte fără nicio legătură cu problematica în discuţie. 35. Cu alte cuvinte, nu există nicio diferenţă de analiză în ceea ce priveşte dobânda legală şi cea contractuală, singura diferenţă fiind sursa dobânzii: legea sau contractul dintre părţi. 36. În al treilea rând, în mod eronat susţine prima instanţă că nu ar putea analiza acordarea dobânzii contractuale, deoarece aceasta nu este cuprinsă în titlul executoriu (facturile pentru serviciile de salubritate). 37. Această interpretare ignoră faptul că inclusiv facturile care constituie titluri executorii în cazul de faţă au fost emise în baza contractului, iar nu în baza legii. Legea le recunoaşte doar caracterul de titluri executorii, dar temeiul material în baza căruia au fost emise este tot contractul (care nu este la rândul său recunoscut ca fiind titlu executoriu). 38. Dacă legea recunoaşte caracterul de titlu executoriu al facturilor emise în baza unui contract ce nu reprezintă titlu executoriu, a fortiori, instanţa de judecată poate analiza în procedura simplificată prevăzută de art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă îndrituirea creditorului la dobânda contractuală prevăzută de acelaşi contract. 39. Astfel, întregul scop al acestei reglementări este acela de a evita iniţierea unui nou proces care să presupună o judecată îndelungată, în condiţiile în care obligaţia principală se bucură de executorialitate. În acest sens, plecând de la principiul accesorium sequitur principale, instanţa de executare poate să încuviinţeze şi executarea penalităţilor de întârziere prevăzute de contract, penalităţi aplicabile pentru nerespectarea obligaţiei de plată a facturilor de utilităţi (titlu executoriu). 40. Întrucât titlurile executorii reprezentate de facturile fiscale emise de apelanta-reclamantă nu cuprind penalităţi de întârziere este îndeplinită ipoteza reglementată de art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care permite instanţei de executare să stabilească penalităţile de întârziere în baza contractului dintre părţi. 41. Prin întâmpinarea formulată intimata-pârâtă a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând, în esenţă, că, deşi art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă face referire la întreg art. 1.535 din Codul civil, aplicarea acestei norme trebuie limitată la daunele moratorii prevăzute de lege, iar nu la cele convenţionale, întrucât acestea se cuvin de plin drept. Or, daunele moratorii sunt prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, Legea nr. 72/2013 ori de alte acte normative care prevăd asemenea daune. 42. În şedinţa publică din 24 octombrie 2023, apelanta-reclamantă a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea dispoziţiilor art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă. 43. Prin Încheierea pronunţată la 21 noiembrie 2023, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 44. Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 45. Astfel, se constată că litigiul în legătură cu care a fost formulată sesizarea este în curs de judecată, Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, învestit cu calea de atac a apelului, urmând a soluţiona cauza în ultimă instanţă. 46. Este îndeplinită şi condiţia referitoare la relaţia dintre dezlegarea ce urmează a fi dată chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei. Astfel, constituie o critică principală în calea de atac a apelului modalitatea în care prima instanţă a făcut interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi ale art. 1.535 din Codul civil, reţinând că, deşi art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă face o referire generică la art. 1.535 alin. (1) din Codul civil (ce reglementează atât daunele moratorii prevăzute de lege, cât şi pe cele convenite de părţi), textul de lege este aplicabil doar pentru daunele moratorii prevăzute de lege, întrucât doar acestea se cuvin de plin drept, nu şi daunele convenţionale solicitate de apelanta-reclamantă (art. 16 din contract, penalităţi de întârziere de 0,05% din valoarea obligaţiei neachitate pentru fiecare zi de întârziere). 47. Se constată a fi îndeplinită şi cerinţa noutăţii chestiunii de drept. Astfel, din verificările efectuate de către tribunal şi din hotărârile judecătoreşti depuse la dosar nu se poate concluziona în sensul unor interpretări şi aplicări care să fi conturat deja o jurisprudenţă consistentă. 48. Problema de drept ce se solicită a fi dezlegată are un caracter real şi serios, din hotărârile pronunţate în cauze similare, ataşate la dosar, reieşind opinii divergente faţă de cea dezvoltată în Încheierea din 29 iunie 2022 a Judecătoriei Buzău - Secţia civilă, întemeiate pe argumente derivând din interpretarea coroborată a aceloraşi texte de lege. 49. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra problemei de drept ce face obiectul sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi aceasta nu face nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 50. Apelanta-reclamantă a arătat, în esenţă, că prima instanţă a interpretat nelegal şi eronat dispoziţiile art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă, realizând o distincţie neprevăzută de lege în ceea ce priveşte incidenţa acestora. 51. În opinia apelantei, atât timp cât dispoziţiile art. 1.535 din Codul civil, la care face trimite art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă, se referă atât la daune moratorii în cuantumul prevăzut de lege, cât şi la daunele moratorii al căror cuantum a fost stabilit convenţional de către părţi, dispoziţiile art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt aplicabile în ambele cazuri. 52. Intimata-pârâtă a susţinut, în esenţă, că, deşi art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă face referire la întreg art. 1.535 din Codul civil, aplicarea acestei norme trebuie limitată la daunele moratorii prevăzute de lege, iar nu la cele convenţionale, întrucât doar cele prevăzute de lege se cuvin de plin drept. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 53. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 779/200/2022 a reţinut că, întrucât art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă face trimitere la întreg conţinutul art. 1.535 din Codul civil, acesta din urmă se aplică în integralitate şi în procedura de executare silită în cazul în care creditorul nu deţine un titlu executoriu în care să fi fost stipulate ori acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume. 54. Art. 1.535 din Codul civil recunoaşte dreptul la daune moratorii oricărui creditor al unei sume de bani care nu a fost plătită la scadenţă, ceea ce diferă fiind doar cuantumul respectivelor daune: fie cel convenit de părţi, fie, în lipsă, cel prevăzut de lege. 55. Sintagma „de plin drept“ cu care operează art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu poate fi, aşadar, interpretată restrictiv, ca vizând doar daunele moratorii cuvenite în cuantumul prevăzut de lege, întrucât ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 56. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat un număr redus de hotărâri judecătoreşti, precum şi opinii teoretice ale judecătorilor, din care rezultă existenţa unor orientări diferite. 57. Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că dispoziţiile art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt incidente şi trebuie aplicate de către instanţa de executare şi în situaţia în care creditorul solicită penalităţi de întârziere de natură contractuală. 58. Astfel, s-a arătat că scopul adoptării art. 628 din Codul de procedură civilă a fost de a-i asigura creditorului care a fost nevoit să recurgă la executarea silită toate mijloacele necesare acoperirii integrale a prejudiciului. S-a considerat că art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu trebuie să fie interpretat restrictiv, în sensul că vizează numai dobânda legală penalizatoare şi că are ca situaţie premisă inexistenţa unor penalităţi stabilite prin acordul părţilor. Astfel, din cuprinsul art. 1.535 din Codul civil rezultă că oricare creditor al unei obligaţii de plată a unei sume de bani este îndreptăţit, fără a fi ţinut să dovedească vreun prejudiciu, la dobânda legală penalizatoare sau la penalităţile convenite. Drept urmare, inclusiv penalităţile se cuvin creditorului de plin drept. 59. Dacă părţile nu au stabilit cuantumul daunelor moratorii, iar prin hotărâre a fost obligat debitorul numai la plata debitului principal, s-a apreciat că atunci nimic nu împiedică creditorul să sesizeze instanţa cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 628 alin. (4) din Codul procedură civilă, iar debitorul să fie obligat la plata dobânzii legale penalizatoare. 60. S-a opinat că soluţia ar trebui să fie identică şi în ipoteza în care părţile stabiliseră nivelul daunelor moratorii, însă ele nu au fost solicitate odată cu debitul principal. S-a considerat că, din moment ce executarea silită se realizează pentru recuperarea creanţei menţionate în titlul executoriu, dacă titlul a fost emis în considerarea unei convenţii a părţilor ce conţinea şi daune moratorii, atunci creditorul poate introduce acţiunea prevăzută de art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Şi dobânda convenţională se datorează tot de plin drept prin raportare la art. 1.535 din Codul civil. 61. O interpretare restrictivă este de natură a-i prejudicia pe acei creditori al căror înscris constatator al creanţei constituie titlu executoriu numai în privinţa debitului principal (facturile de utilităţi/contractele de locaţiune înregistrate la organul fiscal). Astfel, deşi aceştia pot sesiza executorul judecătoresc pentru a recupera debitul principal, ar fi nevoiţi să introducă o acţiune de drept comun pentru debitele accesorii, deşi daunele moratorii pot fi stabilite de către instanţa de executare, conform art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă. 62. Într-o a doua orientare jurisprudenţială s-a opinat că prevederile art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt incidente şi trebuie aplicate doar în cazul în care se solicită dobânda legală. 63. Deşi textul face referire la prevederile art. 1.535 din Codul civil în integralitate, s-a considerat că acesta se aplică doar în cazul daunelor moratorii prevăzute de lege, întrucât acestea se cuvin de plin drept creditorului, motiv pentru care în cadrul acestei proceduri se pot acorda doar daunele prezumate de legiuitor a fi datorate, nu şi daunele contractuale. 64. Pentru acordarea daunelor contractuale, care presupune stabilirea culpei contractuale, trebuie efectuată o analiză a fondului raporturilor juridice dintre părţi, care excedează procedurii speciale prevăzute de art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă, partea interesată putând formula în acest scop o acţiune de drept comun. 65. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 66. Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi art. 1.535 din Codul civil. IX. Opiniile specialiştilor 67. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (11) raportat la art. 516 alin. (6) din Codul de procedură civilă, au fost exprimate de către specialişti opinii asupra problemei de drept supuse dezlegării. 68. Astfel, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti a comunicat opinia ştiinţifică a domnilor profesor universitar doctor Traian Cornel Briciu, conferenţiar universitar doctor Gheorghe Liviu Zidaru şi conferenţiar universitar doctor Paul Pop, care au apreciat că, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv ale art. 1.535 din Codul civil, dispoziţiile art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt incidente şi trebuie aplicate de către instanţa de executare şi în cazul în care creditorul solicită penalităţi de întârziere de natură contractuală (stabilite convenţional de părţi). 69. Facultatea de Drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a comunicat opinia ştiinţifică a domnului lector universitar doctor Nicolae-Horia Ţiţ, potrivit căreia instanţa de executare, învestită de creditor cu o cerere de stabilire a daunelor moratorii pentru obligaţiile băneşti cuprinse în titlul executoriu, le va stabili prin raportare la penalitatea contractuală sau, în lipsa acesteia, la dobânda legală penalizatoare, analizând, de la caz la caz, apărările de fond invocate de debitor sau invocând, din oficiu, atunci când este cazul, aspectele de fapt şi de drept necesare pentru soluţionarea cererii în condiţii de legalitate. 70. Facultatea de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca a comunicat opinia ştiinţifică a doamnei lector universitar doctor Andreea Annamaria Chiş şi a domnului avocat doctor Şerban Mircioiu, în sensul că devin aplicabile dispoziţiile art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi în situaţia în care creditorul solicită daune moratorii de natură contractuală, acestea urmând a fi stabilite de către instanţa de executare la cererea creditorului, prin încheiere dată cu citarea părţilor, încheiere care, în conformitate cu dispoziţiile art. 628 alin. (5) din Codul de procedură civilă, constituie titlu executoriu. 71. Facultatea de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara a comunicat opinia ştiinţifică exprimată de profesor universitar doctor Claudia Roşu, conferenţiar universitar doctor Florin I. Mangu, conferenţiar universitar doctor Florina Popa, conferenţiar universitar doctor Alin Speriuşi-Vlad, asistent universitar doctor Cătălin Lungănaşu şi doctorand Sergiu Căileanu, în sensul că dispoziţiile art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă se referă şi la penalităţile de întârziere de natură contractuală, nu doar la cazul în care creditorul solicită dobânda legală, art. 1.535 din Codul civil fiind deplin şi integral aplicabil. 72. Opinia ştiinţifică a Institutului Naţional al Magistraturii este în sensul că dispoziţiile art. 628 din Codul de procedură civilă sunt incidente şi trebuie aplicate de către instanţa de executare şi în cazul în care creditorul solicită daune-interese moratorii stabilite convenţional de către părţi. 73. Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu“, prin directorul profesor universitar doctor Evelina Mirela Oprina, a apreciat că art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu introduce niciun fel de distincţie cu privire la aplicabilitatea prevederilor art. 1.535 din Codul civil, trimiterea la acest text fiind una integrală. În aplicarea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distingere debemus, interpretarea art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu poate exclude daunele convenţionale. X. Raportul asupra chestiunii de drept 74. Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori, constatând că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, au apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanţa de executare stabileşte dobânzi, penalităţi sau alte sume care se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 din Codul civil sau altor dispoziţii legale speciale, şi în cazul în care creditorul solicită penalităţi de întârziere prevăzute în contract. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: XI.1. Asupra admisibilităţii sesizării 75. Prealabil analizei fondului chestiunii de drept supuse dezbaterii se impune verificarea împrejurării dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă. 76. Potrivit acestor dispoziţii legale, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 77. Aşadar, evaluarea sesizării presupune verificarea îndeplinirii simultane a tuturor condiţiilor prevăzute pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile, cerinţe extrase din normele legale citate, care pot fi enunţate astfel: - existenţa unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept identificată, a cărei lămurire se solicită, să prezinte caracter de noutate; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta să nu facă nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 78. Verificarea admisibilităţii sesizării relevă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. 79. Prima condiţie formală prevăzută de legiuitor pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile este îndeplinită, cauza fiind în curs de judecată în faza procesuală a apelului declarat împotriva unei încheieri pronunţate în soluţionarea cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă. În această materie, competenţa de judecată a cererii în primă instanţă este conferită de art. 651 alin. (3) din Codul de procedură civilă instanţei de executare, iar tribunalul judecă în ultimă instanţă, urmând să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (4) coroborate cu art. 95 pct. 2 şi art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. 80. Este îndeplinită şi condiţia potrivit căreia cauza care face obiectul judecăţii trebuie să se afle în competenţa legală a unui complet de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la o curte de apel sau de la un tribunal, învestit cu soluţionarea litigiului. Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este legal învestit cu soluţionarea apelului formulat împotriva încheierii pronunţate de Judecătoria Buzău în materia executării silite, faţă de prevederile art. 95 pct. 2 şi ale art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă. 81. Din verificările efectuate se constată că este întrunită şi cerinţa ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunţate, precum şi faptul că nu există un recurs în interesul legii în curs de soluţionare privitor la această chestiune. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu există, în prezent, practică judiciară care să justifice promovarea unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul sesizării. 82. În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate care vizează identificarea unei veritabile probleme de drept care ar putea forma obiectul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile se observă că legiuitorul instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond. 83. În ceea ce priveşte condiţia ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată se constată că, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut în mod constant că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procedural, dacă, prin consecinţele pe care le produc, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei, respectiv rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii (spre exemplu, deciziile nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014; nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014; nr. 8 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015; nr. 9 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016). 84. Chestiunea de drept care formează obiectul sesizării implică o problemă de drept procesual, întrebarea instanţei de trimitere vizând modul de interpretare şi aplicare a unei norme de procedură incidente în materia executării silite, implicând însă şi o instituţie de drept civil, şi anume daunele moratorii în cazul obligaţiilor băneşti, reglementată de art. 1.535 din Codul civil. 85. Elementele prezentei sesizări pun în evidenţă existenţa legăturii necesare între chestiunea de drept dedusă interpretării şi soluţionarea pe fond a cauzei aflate în curs de judecată. 86. Astfel, interpretarea normei procesuale care formează obiectul sesizării are aptitudinea să determine rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii, întrucât rezolvarea problemei aplicării art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă în cazul penalităţilor de întârziere stabilite prin convenţia părţilor este de natură să soluţioneze criticile formulate în apelul reclamantei. În esenţă, aceste critici privesc modul în care prima instanţă a redus sfera de aplicare a art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă la cazul în care se solicită acordarea dobânzii legale, excluzând dobânzile stabilite prin contractul părţilor, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită fiind astfel determinantă pentru rezolvarea pe fond a cauzei. 87. Cât priveşte cerinţa referitoare la noutatea chestiunii de drept, aceasta reprezintă o condiţie distinctă de aceea a inexistenţei unei statuări a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra problemei de drept care formează obiectul sesizării. 88. În absenţa unor criterii legale de determinare a conţinutului acestei noţiuni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat, în jurisprudenţa sa constantă, că este îndeplinită cerinţa noutăţii atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept mai vechi (a se vedea Decizia nr. 64 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1099 din 18 noiembrie 2021, paragraful 123 şi jurisprudenţa citată). 89. De asemenea, noutatea chestiunii de drept, în sensul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, poate constitui şi atributul unei reglementări mai vechi, dar asupra căreia instanţa de judecată este chemată să se pronunţe în prezent, atunci când aplicarea frecventă a normei juridice a devenit actuală pentru că textele de lege supuse interpretării suscită recent în faţa instanţelor de judecată o dificultate a aplicării acestora şi creează premisele apariţiei unei practici judiciare neunitare la nivel naţional (idem, paragraful 124). 90. În aceste coordonate de evaluare a cerinţei noutăţii chestiunii de drept se constată că norma legală a cărei interpretare formează obiectul prezentei sesizări are o vechime apreciabilă, dispoziţia legală în discuţie fiind introdusă în Codul de procedură civilă prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe (Legea nr. 138/2014). 91. Anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 138/2014 nu era reglementată posibilitatea instanţei de executare de a stabili sumele în discuţie, art. 628 din Codul de procedură civilă, în partea privind acordarea dobânzilor, penalităţilor sau altor sume, având următoarea redactare: "(...) (2) În cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii.(3) Dacă prin titlul executoriu nu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte asemenea sume care să poată fi stabilite potrivit alin. (2), executorul judecătoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei. În cazul în care titlul executoriu nu conţine niciun asemenea criteriu, executorul judecătoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanţa a devenit exigibilă şi până la data plăţii efective a obligaţiei cuprinse în oricare dintre aceste titluri.(4) Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea executorului judecătoresc este titlu executoriu." 92. Alineatul (4) al art. 628 din Codul de procedură civilă, în forma supusă interpretării, a fost introdus prin Legea nr. 138/2014 şi prevede că: "(4) Dacă titlul executoriu nu cuprinde dobânzi, penalităţi sau alte sume, însă ele se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 din Codul civil sau altor dispoziţii legale speciale, acestea vor fi stabilite de către instanţa de executare la cererea creditorului, prin încheiere dată cu citarea părţilor." 93. În concluzie, din această perspectivă de evaluare a cerinţei noutăţii chestiunii de drept se observă că dispoziţia legală a cărei interpretare a prilejuit formularea prezentei sesizări se regăseşte în cuprinsul unui act normativ adoptat şi intrat în vigoare cu aproximativ 10 ani în urmă. 94. Totuşi, noutatea chestiunii de drept, în sensul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, poate constitui şi atributul unei reglementări mai vechi, dar asupra căreia instanţa de judecată este chemată să se pronunţe în prezent, atunci când aplicarea frecventă a normei juridice a devenit actuală, textele de lege supuse interpretării suscitând recent în faţa instanţelor de judecată o dificultate a aplicării acestora şi creând premisele apariţiei unei practici neunitare la nivel naţional. 95. În consecinţă, în evaluarea cerinţei noutăţii, relevantă nu este atât data adoptării normei legale, după cum constant a subliniat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci dezvoltarea unei jurisprudenţe în materie, deoarece caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor (spre exemplu, deciziile nr. 42 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 16 octombrie 2017, paragraful 64; nr. 56 din 28 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1193 din 8 decembrie 2020, paragrafele 75 şi 78). 96. Astfel, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată, însă o astfel de situaţie nu poate fi reţinută în cadrul prezentei sesizări, dat fiind numărul redus de hotărâri judecătoreşti relevante identificate de instanţe. Din examinarea hotărârilor judecătoreşti depuse la dosarul cauzei, pronunţate începând cu anul 2016, rezultă că, în materia supusă analizei, există soluţii diferite, care relevă potenţialul de practică neunitară. Acest potenţial rezultă şi din opiniile teoretice comunicate de instanţele naţionale, colectivele de judecători consultate exprimând şi argumentând opinii teoretice care reflectă ambele soluţii exemplificate în încheierea de sesizare. 97. În acest context este de observat că, potrivit jurisprudenţei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, „îndeplinirea condiţiei noutăţii chestiunii de drept poate rezulta din faptul că nu s-a cristalizat o practică unitară şi constantă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, situaţie care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în scopul prevenirii apariţiei unei jurisprudenţe neunitare“ (Decizia nr. 61 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 9 februarie 2021, paragraful 54). 98. De asemenea, trebuie subliniat faptul că nu este vorba de o normă legală susceptibilă să se aplice în situaţii izolate, fiind vorba de o chestiune având o incidenţă ridicată în materia executării silite, ea vizând modul de acordare, de către instanţa de executare, a daunelor moratorii contractuale în cazul obligaţiilor băneşti. 99. În contextul expus rezultă îndeplinirea cerinţei noutăţii, întrucât chestiunea de drept supusă interpretării nu a primit încă o dezlegare din partea instanţelor, iar opiniile comunicate de instanţele din ţară relevă dificultatea de interpretare a dispoziţiilor legale care formează obiectul sesizării, ceea ce conduce la concluzia că este îndeplinită şi condiţia caracterului veritabil al problemei de drept. 100. În acest sens, în practica instanţei supreme s-a reţinut că această cerinţă de admisibilitate a sesizării este îndeplinită atunci când se reţine caracterul real şi serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că aceasta prezintă un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât să justifice declanşarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 101. În jurisprudenţa dezvoltată în legătură cu această condiţie de admisibilitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în mod constant că, în declanşarea procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii. 102. Astfel, chestiunea de drept trebuie să fie aptă să suscite interpretări diferite, aspect care rezultă cu pregnanţă din datele comunicate de instanţele naţionale, punctele de vedere ale judecătorilor fiind divergente şi exprimând, în proporţii sensibil egale, soluţiile identificate în încheierea de sesizare. 103. Această situaţie determină concluzia că, în cazul prezentei sesizări, utilizarea mecanismului de unificare a practicii judiciare prin pronunţarea unei hotărâri prealabile prezintă utilitate, întrucât problema de drept semnalată reprezintă o chestiune cu un real potenţial de a crea divergenţă jurisprudenţială, problema pusă în discuţie fiind una veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite. XI.2. Asupra fondului sesizării 104. Alineatul (4) al art. 628 din Codul de procedură civilă prevede că: "(4) Dacă titlul executoriu nu cuprinde dobânzi, penalităţi sau alte sume, însă ele se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 din Codul civil sau altor dispoziţii legale speciale, acestea vor fi stabilite de către instanţa de executare la cererea creditorului, prin încheiere dată cu citarea părţilor." 105. În aplicarea acestei dispoziţii legale, instanţa de executare pronunţă, la finalul procedurii desfăşurate cu citarea părţilor, o încheiere care constituie titlu executoriu pentru sumele astfel stabilite, astfel cum prevede alineatul (5) al art. 628 din Codul de procedură civilă. 106. Pentru a fi aplicabilă procedura instituită de art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă este necesar, pe de o parte, ca sumele solicitate de creditor să se înscrie în categoriile de despăgubiri menţionate în text şi, pe de altă parte, pentru respectivele sume creditorul să nu aibă un titlu executoriu. 107. De asemenea, este de precizat că premisa aplicării art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă este aceea că, pentru executarea obligaţiei principale, creditorul deţine un titlu executoriu, iar procedura de executare silită a acestui titlu a fost declanşată. În acest cadru, prin intermediul procedurii reglementate de art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă, creditorul poate obţine titlul executoriu şi pentru accesoriile obligaţiei principale menţionate în acest text legal, sume care sunt datorate de debitor pentru neexecutarea obligaţiei la termenul stabilit, însă nu sunt menţionate în titlul executoriu care vizează obligaţia principală. 108. Situaţia este distinctă de cea reglementată de art. 628 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care instituie prerogativa executorului judecătoresc de a calcula dobânzi, penalităţi sau alte sume, care se cuvin creditorului, atunci când în titlul executoriu au fost stipulate ori acordate asemenea sume fără să fi fost stabilit cuantumul acestora. 109. În cazul analizat, daunele moratorii nu pot fi calculate de executorul judecătoresc, întrucât atribuţiile acestuia sunt limitate la ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor cuprinse în titlul executoriu, or, astfel cum s-a arătat, premisa aplicării art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă este aceea că nu există un titlu executoriu pentru daunele moratorii. 110. În ceea ce priveşte categoriile de sume care pot fi solicitate de creditor în temeiul art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă este de observat că textul legal are în vedere acele dobânzi, penalităţi sau alte sume care se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 din Codul civil sau altor dispoziţii legale speciale. 111. Pentru a stabili sfera de aplicare a dispoziţiei legale trebuie lămurit, pe de o parte, înţelesul noţiunii „se cuvin de plin drept“ şi, pe de altă parte, este necesar a se determina ce presupune operaţiunea realizată de instanţa de executare, de „stabilire“ a sumelor la care are dreptul creditorul. 112. În ceea ce priveşte prima problemă este de observat că dispoziţiile Codului civil şi cele ale Codului de procedură civilă nu definesc noţiunea „de plin drept“, însă o utilizează în cuprinsul mai multor dispoziţii legale, fără a-i acorda acelaşi înţeles sau aceleaşi consecinţe. 113. Exemplificativ, conform art. 1.114 alin. (1) din Codul civil, „acceptarea consolidează transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data decesului“. Acest text legal exprimă ideea că, deşi efectul în discuţie s-a produs la un anumit moment, în temeiul legii, el are totuşi nevoie de un act juridic ulterior pentru a fi consolidat. 114. Consecinţe diferite ale noţiunii „de plin drept“ sunt instituite de art. 1.557 alin. (1) din Codul civil, conform căruia, „atunci când imposibilitatea de executare este totală şi definitivă şi priveşte o obligaţie contractuală importantă, contractul este desfiinţat de plin drept şi fără vreo notificare, chiar din momentul producerii evenimentului fortuit“. În acest caz, desfiinţarea de drept a contractului intervine în temeiul legii, independent de manifestarea de voinţă a creditorului, din momentul indicat de textul legal, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi. 115. Un înţeles diferit al noţiunii „de plin drept“ rezultă din textul art. 1.550 din Codul civil, conform căruia, „în cazurile anume prevăzute de lege sau dacă părţile au convenit astfel, rezoluţiunea poate opera de plin drept“. Din redactarea acestui text legal rezultă că noţiunile „de plin drept“ şi „în temeiul legii“ nu sunt identice, din moment ce „rezoluţiunea poate opera de plin drept“ şi atunci când aplicarea acestei sancţiuni este determinată de convenţia părţilor. 116. Se poate concluziona că sintagma „de plin drept“ presupune că efectul care se produce în această modalitate poate fi instituit atât prin lege, cât şi prin voinţa părţilor, iar modul în care acesta operează are loc în coordonatele trasate de legiuitor prin reglementarea fiecărei instituţii în parte. 117. Conform art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, la care trimite art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. 118. Astfel, scopul în care a fost instituită regula curgerii de drept a daunelor moratorii prin art. 1.535 alin. (1) din Codul civil este acela de a determina executarea la timp a obligaţiilor băneşti, indiferent de calitatea părţilor şi izvorul obligaţiei, prin faptul că simpla întârziere în executarea obligaţiei determină în mod automat curgerea daunelor moratorii în cuantumul legal sau convenţional. 119. Instituind regula curgerii de drept a daunelor moratorii datorate pentru executarea cu întârziere a unei obligaţii băneşti, art. 1.535 alin. (1) din Codul civil are în vedere, astfel cum se arată expres în cuprinsul său, atât situaţia în care cuantumul respectivelor daune a fost stabilit de părţi, cât şi situaţia în care acest cuantum este cel prevăzut de lege. 120. Regula curgerii de drept a daunelor moratorii pentru executarea cu întârziere a unei obligaţii băneşti este aplicabilă indiferent dacă obligaţia este asumată în exerciţiul activităţii unei întreprinderi sau în cadrul altor raporturi juridice civile şi este supletivă, ea nefiind aplicabilă în cazul existenţei unor clauze contractuale care să stabilească altfel. 121. În primul rând, regula menţionată presupune că daunele moratorii sunt datorate din ziua scadenţei, nefiind necesară punerea în întârziere a debitorului. 122. De asemenea, pentru curgerea daunelor moratorii din ziua scadenţei nu este necesară dovada prejudiciului - legiuitorul instituie prezumţia existenţei prejudiciului produs prin întârzierea în executarea unei obligaţii băneşti. În ceea ce priveşte cuantumul acestuia, el poate fi stabilit de părţi sau, în cazul în care nu există o clauză contractuală în acest sens, legiuitorul se raportează la cuantumul dobânzii legale penalizatoare. 123. În consecinţă, în aplicarea art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă, determinarea daunelor moratorii de către instanţa de executare se raportează la cuantumul stabilit convenţional sau legal, însă, atât în situaţia în care creditorul este îndreptăţit la plata dobânzii legale, cât şi în cazul în care acesta este îndreptăţit la plata unei penalităţi stipulate de părţi, daunele moratorii sunt supuse regulii conform căreia ele curg de drept, de la scadenţă, nefiind necesare nici punerea în întârziere a debitorului, nici dovada prejudiciului. 124. Nu se poate considera că daunele moratorii convenţionale nu „se cuvin de plin drept“ pentru simplul motiv că, în privinţa acestora, cuantumul nu este stabilit de lege. Modul de stabilire a cuantumului daunelor moratorii nu poate determina o diferenţă de regim juridic, fiind exclusiv o chestiune care ţine de evaluare, şi nu de regulile de drept aplicabile pentru a stabili existenţa dreptului. 125. O diferenţă de regim juridic este instituită însă în ipoteza reglementată de art. 1.535 alin. (3) din Codul civil, conform căruia, „dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit“. 126. În acest caz, prezumţia de prejudiciu operează în mod diferit, în sensul că legiuitorul prezumă un nivel minim al prejudiciului, la cuantumul dobânzii legale, însă acceptă că executarea cu întârziere a obligaţiilor băneşti poate antrena un prejudiciu suplimentar. Pentru acoperirea acestuia, creditorul are dreptul la daune-interese suplimentare, datorate în completarea dobânzii legale moratorii, însă în această situaţie el trebuie să dovedească existenţa şi întinderea prejudiciului suplimentar, fiind necesară şi îndeplinirea condiţiei punerii în întârziere a debitorului, conform dreptului comun. 127. În acest context, daunele pentru repararea prejudiciului suplimentar, care depăşesc nivelul dobânzii legale, datorate în temeiul art. 1.535 alin. (3) din Codul civil, nu constituie daune care se cuvin de plin drept creditorului, acordarea lor fiind condiţionată atât de dovada prejudiciului, cât şi de punerea în întârziere a debitorului. 128. În consecinţă, aceste daune pentru repararea prejudiciului suplimentar nu sunt avute în vedere de dispoziţiile art. 628 din Codul de procedură civilă, care nu realizează o trimitere la dispoziţiile art. 1.535 din Codul civil fără a distinge între ipotezele reglementate de acest text legal, ci arată expres că sunt avute în vedere doar acele sume care se cuvin „de plin drept“ creditorului. 129. În ceea ce priveşte operaţiunea realizată de instanţa de executare, de „stabilire“ a sumelor la care are dreptul creditorul, se constată că, referindu-se la sume care se cuvin de plin drept creditorului, art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă arată că acestea se stabilesc de instanţa de executare, fără a preciza sensul sau limitele acestui proces de „stabilire“ a sumelor. 130. Cu titlu prealabil este de observat că acest mijloc procesual, care permite instanţei de executare stabilirea sumelor în discuţie, în cadrul unei proceduri de executare silită a debitului principal, nu era reglementat prin Codul de procedură civilă din 1865, context legislativ în care creditorul avea la dispoziţie doar procedura de drept comun pentru stabilirea sumelor pretinse. 131. În reglementarea actuală, câtă vreme legea conferă expres instanţei de executare o astfel de posibilitate, respectiva procedură, având un caracter special, urmează a fi aplicată cu prioritate faţă de procedura de drept comun. 132. Pe de altă parte, nu există un temei pentru a susţine că acest demers ar presupune doar realizarea unor operaţiuni matematice pentru determinarea cuantumului sumelor datorate, legea neinstituind o limitare a rolului instanţei în „stabilirea“ sumelor datorate. 133. În consecinţă, procedura prevăzută de art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă poate fi utilizată de creditor atunci când dobânzile, penalităţile sau alte sume solicitate i se cuvin de plin drept, adică atunci când ele întrunesc următoarele cerinţe, care sunt supuse verificărilor efectuate de instanţa de executare: daunele solicitate curg de la scadenţă, nefiind necesară punerea în întârziere a debitorului; în cazul lor, creditorul nu are obligaţia de a face dovada prejudiciului; de asemenea, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii executării obligaţiei ar fi mai mic. 134. De asemenea, este necesară îndeplinirea celorlalte condiţii pentru acordarea daunelor-interese: daunele-interese moratorii sunt datorate de debitorul care, fără justificare, nu îşi îndeplineşte la scadenţă obligaţia de plată a unei sume de bani. 135. În acest sens, art. 1.350 alin. (1) şi (2) din Codul civil stabileşte că orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii. 136. De asemenea, potrivit art. 1.530 din Codul civil, creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei. 137. Pe de altă parte, întrucât legea nu limitează verificările jurisdicţionale care pot fi efectuate de instanţa de executare în cadrul demersului de stabilire a sumelor datorate creditorului şi dat fiind caracterul contencios al procedurii, concluzia care se impune este aceea că instanţa, în cadrul operaţiunii de stabilire a sumelor, pe lângă examinarea condiţiilor expuse mai sus, este îndreptăţită să procedeze la examinarea apărărilor de fond care pot fi invocate de debitor sau din oficiu şi care se circumscriu existenţei şi valabilităţii clauzei penale prevăzute în contractul părţilor pentru întârzierea în executare şi a condiţiilor pentru activarea acesteia. În egală măsură, intervenţia instanţei de executare nu exclude o eventuală reducere a cuantumului penalităţii, în condiţiile legii. 138. Exemplificativ, în cazul raporturilor juridice dintre profesionişti şi consumatori se poate invoca, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 193/2000), caracterul abuziv al clauzei prin care sunt stabilite daunele moratorii. Aceasta este concluzia care rezultă din considerentele Ordonanţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a noua) din 6 noiembrie 2019, pronunţată în Cauza C-75/19, cu privire la cererea de decizie preliminară formulată de Tribunalul Specializat Mureş, prin care s-a statuat că: „Trebuie amintit că protecţia efectivă a drepturilor care decurg din Directiva 93/13 nu poate fi garantată decât cu condiţia ca sistemul procedural naţional să permită, în cadrul procedurii de emitere a ordonanţei de plată sau în cel al procedurii de executare a unei asemenea ordonanţe, un control din oficiu de către instanţă al caracterului potenţial abuziv al clauzelor cuprinse în contractul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 februarie 2016, Finanmadrid EFC, C49/14, EU:C:2016:98, punctul 46, şi Hotărârea din 20 septembrie 2018, EOS KSI Slovensko, C448/17, EU:C:2018:745, punctul 45).“ 139. Cu referire la speţa care a determinat prezenta sesizare este de observat că, prin art. 42 alin. (6^1) din Legea nr. 51/2006, este recunoscut caracterul executoriu al facturii emise pentru serviciile de utilităţi publice, dispoziţia menţionată fiind introdusă prin Legea nr. 225/2016 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, cu completările ulterioare (Legea nr. 225/2016). Prin această reglementare, legiuitorul a uniformizat legislaţia aplicabilă pentru toate serviciile de utilităţi publice, astfel încât toţi operatorii de servicii de utilităţi publice să poată beneficia de puterea de titlu executoriu a facturilor emise pentru asemenea servicii [Decizia Curţii Constituţionale nr. 188 din 21 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 22 mai 2017, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată]. S-a mai arătat că legiuitorul a optat pentru o atare soluţie legislativă având în vedere domeniul specific al serviciilor publice, pentru a se putea asigura recuperarea cu celeritate a contravalorii serviciilor de furnizare, împrejurare faţă de care se poate asigura şi continuitatea acestora. 140. În contextul speţei, instanţa de trimitere a constatat că daunele convenţionale sunt solicitate de reclamantă în temeiul art. 16 din contractul părţilor şi constau în penalităţi de întârziere de 0,05% din valoarea obligaţiei neachitate pentru fiecare zi de întârziere. Pe de altă parte, instanţa a constatat că daunele moratorii ce pot fi aplicabile sunt cele prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, Legea nr. 72/2013 sau Legea nr. 51/2006 - art. 42 alin. (10) lit. b). 141. Aceste aspecte sunt supuse verificărilor realizate de instanţa de executare în cadrul demersului său de stabilire a sumelor datorate de plin drept creditorului, ele implicând aplicarea concretă a dispoziţiilor legale situaţiei de fapt reţinute în speţă. 142. În consecinţă, dispoziţiile art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă trebuie interpretate în sensul că instanţa de executare stabileşte dobânzi, penalităţi sau alte sume care se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 din Codul civil sau altor dispoziţii legale speciale, şi în cazul în care creditorul solicită penalităţi de întârziere prevăzute în contract. 143. Interpretarea contrară, pe lângă faptul că nu este susţinută de normele legale analizate, ar conduce la situaţia în care debitul principal formează obiectul procedurii de executare silită în temeiul facturii căreia îi este recunoscut caracterul de titlu executoriu, iar pentru accesorii ar fi necesară declanşarea unui proces de drept comun distinct, contrar scopului avut în vedere de legiuitor atunci când a instituit regula curgerii de drept a daunelor moratorii, acela de a determina executarea la timp a obligaţiilor băneşti. 144. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se impune admiterea sesizării. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE Admite sesizarea formulată de Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 779/200/2022 şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanţa de executare stabileşte dobânzi, penalităţi sau alte sume care se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 din Codul civil sau altor dispoziţii legale speciale, şi în cazul în care creditorul solicită penalităţi de întârziere prevăzute în contract. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2024. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE Mariana Constantinescu Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
