Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Mona-Maria │- preşedinte │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă. Excepţia a fost ridicată de Cristian Adrian Secu în Dosarul nr. 7.114/301/2021 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.796D/2021. 2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei. Lipseşte partea Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. Cu privire la critica de neconstituţionalitate pe care o formulează faţă de Legea nr. 55/2020 arată că acest act normativ a fost adoptat fără a fi fost solicitat avizul Consiliului Economic şi Social. Arată că, prin Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, Curtea Constituţională nu s-a pronunţat cu privire la lipsa avizului Consiliului Economic şi Social decât prin prisma dispoziţiilor art. 141 din Constituţie, fără a se raporta la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) care consacră statul de drept şi principiul legalităţii. Cu privire la aceste din urmă aspecte, Curtea Constituţională s-a pronunţat în mod constant în sensul admiterii excepţiilor de neconstituţionalitate cu privire la lipsa avizului Consiliului Economic şi Social. De altfel, la dosarul cauzei se află documente prin care Consiliului Economic şi Social arată că nu i s-a solicitat avizul cu privire la Legea nr. 55/2020. De aceea, în speţă, consideră că sunt incidente considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 139 din 13 martie 2019, în care instanţa constituţională a făcut referire la Raportul intitulat The Rule of Law Checklist adoptat de Comisia de la Veneţia, statuând clar că principiul legalităţii constituie prima dintre valorile de referinţă ale statului de drept. Ca urmare, lipsa avizului Consiliului Economic şi Social este de natură să atragă neconstituţionalitatea Legii nr. 55/2020, în ansamblul său, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 4. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate pe care o formulează în raport cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, autorul excepţiei invocă paragraful 67 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 221 din 2 iunie 2020, în care, într-o speţă identică, Guvernul a solicitat avizul Consiliului Legislativ în mod formal, la o zi după adoptarea ordonanţei de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 a fost adoptată pe data de 5 noiembrie, iar avizul Consiliului Legislativ a fost solicitat la data de 6 noiembrie. În decizia menţionată, Curtea Constituţională a subliniat că este obligatoriu ca avizul Consiliului Legislativ să fie solicitat, iar înregistrarea solicitării să ajungă la această instituţie înainte de adoptarea actului normativ. Autorul excepţiei arată şi faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 a fost adoptată fără a fi fost solicitat avizul Consiliului Economic şi Social, invocând aceleaşi argumente amintite şi cu privire la Legea nr. 55/2020. Susţine totodată că lipseşte şi avizul de oportunitate al Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Chiar dacă nu este consacrat constituţional acest departament, Curtea Constituţională a statuat că nu doar avizele de ordin constituţional, ci şi cele de ordin legal trebuie solicitate obligatoriu, deoarece capătă valoare constituţională prin prisma art. 1 alin. (5) din Constituţie. Mai arată că introducerea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile deschise reprezintă o restrângere a unor drepturi fundamentale, aşa cum sunt dreptul la imagine şi dreptul la liberă mişcare. Consideră că aceste măsuri restrictive de drepturi nu sunt stabilite prin lege, Guvernul nu a făcut dovada caracterului proporţional al acestei măsuri prin nota de fundamentare şi lipseşte situaţia extraordinară care a justificat adoptarea acestei reglementări. Se încalcă astfel prevederile art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. Cu privire la criticile extrinseci, arată că, în ceea ce priveşte lipsa avizului Consiliului Economic şi Social, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, paragraful 36. Consideră că se impune păstrarea soluţiei şi a considerentelor reţinute de Curtea Constituţională şi apreciază că aceleaşi argumente sunt valabile şi în privinţa lipsei avizului Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, arată că acestea au mai fost analizate de Curtea Constituţională şi se impune păstrarea jurisprudenţei în materie a instanţei constituţionale. 6. Solicitând cuvântul în replică, autorul excepţiei arată că reprezentantul Ministerului Public nu a făcut menţiuni cu privire la avizul Consiliului Legislativ şi că instanţa de contencios constituţional nu s-a mai pronunţat cu privire la acest aspect. 7. Reprezentantul Ministerului Public confirmă că, în concluziile sale privind jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu s-a referit şi la avizul Consiliului Legislativ. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 17 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 7.114/301/2021, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă. Excepţia a fost ridicată de Cristian Adrian Secu cu prilejul soluţionării unei plângeri contravenţionale. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că adoptarea Legii nr. 55/2020 s-a realizat cu încălcarea principiului bicameralismului, consacrat de dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţia României, şi nu a fost solicitat avizul obligatoriu al Consiliului Economic şi Social, fiind încălcate, astfel, prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) raportat la art. 141 din Constituţia României. 10. În ceea ce priveşte încălcarea principiului bicameralismului, autorul excepţiei arată că, faţă de forma adoptată de către Senat, la Camera Deputaţilor au intervenit modificări majore, în sensul că au fost introduse art. 2 şi 3 care permit executivului aplicarea de măsuri graduale, a fost modificat art. 4, astfel încât să permită Parlamentului să fie cel care încuviinţează măsurile adoptate de Guvern chiar şi cu modificări, a fost introdus art. 5 care include seria de măsuri sectoriale ce pot fi aplicate gradual de către Guvern şi autorităţi din sfera executivă, au fost introduse art. 6 şi 7 care reglementează hotărârile Guvernului, au fost introduse art. 65, 66 şi 67 prin care se reglementează contravenţiile, precum şi regimul aplicabil acestora. 11. Autorul excepţiei consideră că, în prezent, Guvernul poate adopta orice tip de măsuri folosindu-se de art. 5 din Legea nr. 55/2020, astfel că se ajunge la restrângerea exerciţiului oricărui tip de drept neindividualizat ca atare nici măcar în hotărârea Guvernului. Or, înainte de introducerea art. 5, măsurile de combatere şi prevenire a coronavirusului erau limitate şi expres prevăzute, descrise cu o suficientă precizie astfel încât să nu lase loc arbitrariului. 12. În ceea ce priveşte critica referitoare la omisiunea solicitării avizului obligatoriu al Consiliului Economic şi Social, autorul excepţiei aminteşte că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că lipsa solicitării acestui aviz este un motiv de neconstituţionalitate extrinsecă a actului normativ. Invocă, în acest sens, Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020, precum şi Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, paragraful 85. 13. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, autorul excepţiei susţine că acest text de lege încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 53, ale art. 115 alin. (6) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie. În acest sens, arată că în forma legii adoptate de Parlament şi promulgate există dispoziţii care sunt în contradicţie cu expunerea de motive şi cu Deciziile Curţii Constituţionale nr. 152 din 6 mai 2020 şi nr. 157 din 13 mai 2020, deoarece permit restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale prin hotărâre a Guvernului, act care nu are putere de lege. Susţine că, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, norma juridică trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de precizie, claritate şi previzibilitate. Încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie devine şi mai gravă în condiţiile în care se impun sancţiuni de natură contravenţională, potrivit art. 65 şi 66 din Legea nr. 55/2020, dar acestea sunt norme care instituie sancţiuni pentru ceva nespecific. 14. În ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, autorul excepţiei arată, în esenţă, că acest act normativ este afectat de vicii de neconstituţionalitate extrinsecă, ce duc la neconstituţionalitatea actului normativ în ansamblul său, fiind emis cu încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) coroborat cu art. 79 alin. (1) din Constituţie. În subsidiar, susţine că art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 este contrar prevederilor constituţionale ale art. 53, ale art. 115 alin. (4) şi (6) şi ale art. 147 alin. (4). 15. Autorul excepţiei susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 a fost emisă cu încălcarea principiului legalităţii, întrucât nu au fost solicitate avizele Consiliului Legislativ, Consiliului Economic şi Social şi Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Cu privire la aceste aspecte, invocă Deciziile Curţii Constituţionale nr. 229 din 2 iunie 2020, nr. 139 din 13 martie 2019 şi nr. 339 din 11 iunie 2020. 16. În susţinerea acestor critici, arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 a fost adoptată la data de 5 noiembrie 2020, iar, aşa cum reiese din Avizul nr. 1.134 din 6 noiembrie 2020 al Consiliului Legislativ, Secretariatul General al Guvernului a transmis proiectul de ordonanţă spre avizare la o zi după adoptare, prin Adresa nr. 437 din 6 noiembrie 2020, înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr. D1200 din 6 noiembrie 2020. Pe data de 5 noiembrie 2020, prin Hotărârea Guvernului nr. E250 din 5 noiembrie 2020 a fost supus spre adoptare Parlamentului proiectul de lege privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, în aceeaşi formă ca ordonanţa. 17. Din conţinutul prevederilor constituţionale ale art. 79 şi al dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ şi ale art. 9 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se desprinde ca fiind evidentă obligaţia Guvernului ca, înainte de a adopta o ordonanţă de urgenţă, să solicite avizul Consiliului Legislativ. Nerespectarea acestei obligaţii duce la neconstituţionalitatea in integrum a actului normativ adoptat. 18. Cu prilejul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, legiuitorul delegat nu a fost interesat şi nu a permis Consiliului Legislativ să-şi îndeplinească rolul său constituţional, ignorând dispoziţiile Legii nr. 24/2000 şi pe cele ale art. 1 alin. (5) din Constituţie ce urmăresc asigurarea calităţii actelor normative. 19. Autorul excepţiei consideră că nu este suficient ca solicitarea avizului Consiliului Legislativ să fie înregistrată la această instituţie în ziua publicării ordonanţei de urgenţă în Monitorul Oficial al României, pentru că se compromite chiar rolul Consiliului Legislativ, iar dispoziţiile constituţionale ale art. 79 ar fi golite de conţinut. Astfel, data înregistrării la Consiliul Legislativ a adresei de solicitare a avizului său este certă, şi anume 6 noiembrie 2020. Prin urmare, la data emiterii ordonanţei de urgenţă, Guvernul nu a solicitat avizul Consiliului Legislativ şi astfel a încălcat art. 1 alin. (3) şi (5), precum şi art. 79 alin. (1) din Constituţie. 20. În ceea ce priveşte lipsa avizului Consiliului Economic şi Social, precizează că măsurile adoptate în conţinutul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 privesc politici în domeniul sănătăţii, educaţiei, drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi în sfera relaţiilor de muncă şi a administraţiei publice. În concret, instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă constituie o prevedere de natură a intra în sfera drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi în domeniul sănătăţii; reglementarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, precum şi organizarea programului de lucru de către angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, regiile autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativteritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariaţi, constituie prevederi de natură a intra în sfera relaţiilor de muncă şi a administraţiei publice; măsura suspendării activităţilor care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem online sunt de natură a intra în sfera educaţiei. 21. Autorul excepţiei susţine şi că lipsa avizelor Consiliului Legislativ şi Consiliului Economic şi Social înfrânge principiul colaborării loiale între instituţiile/autorităţile statului. 22. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, autorul excepţiei arată că nota de fundamentare a acestui act normativ nu precizează care este situaţia extraordinară care a determinat implementarea măsurii obligatorii privind purtarea măştii de protecţie în toate spaţiile publice, fapt ce atrage neconstituţionalitatea extrinsecă a dispoziţiilor de lege criticate. De asemenea, susţine că prin dispoziţiile art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 53, ale art. 115 alin. (6) şi ale art. 147 alin. (4), întrucât drepturile şi libertăţile pot fi restrânse doar prin lege, ca act formal al Parlamentului. Consideră că obligaţia de a purta masca de protecţie afectează libertatea de mişcare şi dreptul la viaţă intimă şi privată, precum şi dreptul la sănătate, în cazul său. 23. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât stabilirea contravenţiei prin sistemul normei de trimitere constituie o tehnică legislativă frecventă şi, în unele cazuri, necesară, care nu contravine principiilor constituţionale. Referitor la drepturile şi libertăţile persoanei invocate de către autorul excepţiei ca fiind încălcate, instanţa are în vedere faptul că, deşi acestea sunt garantate prin Constituţie, nu pot fi absolutizate, motiv pentru care se pot institui prin lege îngrădiri ale acestora cu condiţia ca o astfel de îngrădire să fie justificată de un scop legitim şi să fie proporţională cu scopul urmărit. Or, măsura obligativităţii purtării măştii de protecţie este o normă de sănătate publică, care a fost luată cu scopul prevenirii răspândirii virusului Sars-Cov-2, fiind, în aprecierea instanţei, proporţională cu scopul urmărit. 24. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 25. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 26. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 27. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actelor de sesizare, dispoziţiile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.042 din 6 noiembrie 2020. Din examinarea criticii de neconstituţionalitate, Curtea constată că, alături de criticile extrinseci pe care le formulează cu privire la cele două acte normative, autorul excepţiei invocă şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă ce privesc dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 şi ale art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020. Prin urmare, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în ansamblu, şi dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din această lege, în special, precum şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, în ansamblu, şi dispoziţiile art. I pct. 1 din această ordonanţă de urgenţă, în special. Dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 şi cele ale art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 au următorul conţinut: - Art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020: "(2) Măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor sunt: […] d) măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu;“;" – Art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020: „Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 13, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "a) obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;" 28. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile actelor normative criticate sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 25 privind libera circulaţie, art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 61 alin. (2) privind bicameralismul, art. 75 referitor la sesizarea Camerelor Parlamentului, art. 79 alin. (1) privind Consiliul Legislativ, art. 115 alin. (4) şi (6) privind condiţiile adoptării ordonanţelor de urgenţă şi domeniile care nu pot fi reglementate prin aceste acte normative, art. 141 privind Consiliul Economic şi Social şi art. 147 alin. (4) privind deciziile Curţii Constituţionale. 29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 55/2020, Curtea constată că autorul acesteia formulează atât critici extrinseci, ce vizează actul normativ în ansamblul său, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă, ce vizează conţinutul art. 5 alin. (2) lit. d) din această lege. 30. Analizând aspectele de neconstituţionalitate extrinsecă a Legii nr. 55/2020 invocate în prezenta cauză, Curtea observă că acestea au mai fost supuse anterior controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 22 iulie 2021, paragrafele 26-35, Curtea, analizând criticile de neconstituţionalitate vizând încălcarea principiului bicameralismului, a reţinut, în esenţă, că, „modificările operate de către Camera Deputaţilor faţă de forma legii adoptate de Senat, în sensul introducerii în cuprinsul Legii nr. 55/2020 a dispoziţiilor art. 2, art. 3, art. 5, art. 6 şi art. 7, nu sunt de natură a genera nici deosebiri majore de conţinut juridic faţă de forma legii adoptată de Senat şi nicio configuraţie deosebită, semnificativ diferită faţă de cea a proiectului de lege în forma adoptată de Senat.“ Astfel, Curtea a reţinut că „dispoziţiile art. 2, art. 3, art. 5, art. 6 şi art. 7, introduse de Camera Deputaţilor, sunt în acord cu conţinutul normativ al întregii legi, reglementând fie aspecte de principiu, fie aspecte privind procedura instituirii stării de alertă şi măsurile ce pot fi luate în timpul acesteia.“ În acelaşi sens, Curtea a arătat că introducerea de către Camera Deputaţilor, în cuprinsul Legii nr. 55/2020, a prevederilor art. 2, art. 3, art. 5, art. 6 şi art. 7 nu a determinat apariţia unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, dispoziţiile legale anterior menţionate nuanţând sau completând conţinutul normativ al acestei legi cu dispoziţii indispensabile aplicării ei, fără a modifica sensul juridic al normelor din cuprinsul Legii nr. 55/2020 în forma adoptată de Senat. Referitor la prevederile art. 4 din Legea nr. 55/2020, articol introdus de Camera Deputaţilor, care prevedea, la alin. (3) şi (4), controlul Parlamentului asupra hotărârilor Guvernului prin care este instituită starea de alertă, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale anterior menţionate au fost constatate neconstituţionale prin Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 1 iulie 2020, motiv pentru care nu pot face obiectul analizei de constituţionalitate. 31. Tot prin Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, antereferită, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte structura Legii nr. 55/2020, în forma sa adoptată de Senat şi în cea adoptată de Camera Deputaţilor, „introducerea, în această din urmă formă, a dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 în cuprinsul capitolului I al legii supuse controlului de constituţionalitate şi a dispoziţiilor art. 5, art. 6 şi art. 7 în cuprinsul capitolului II al aceleiaşi legi nu a determinat modificări majore ale structurii Legii nr. 55/2020 faţă de forma acesteia care a fost adoptată de Senat.“ 32. În concluzie, Curtea a reţinut că „completările operate de Camera Deputaţilor asupra formei adoptate de Senat a Legii nr. 55/2020 întrunesc cele două condiţii ale respectării principiului bicameralismului, referitoare la lipsa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, respectiv, la lipsa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferită, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, nefiind, prin urmare, contrare dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi 75 din Constituţie.“ 33. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate vizând încălcarea prevederilor art. 141 din Constituţie, referitor la rolul Consiliului Economic şi Social de organ consultativ al Parlamentului, Curtea, prin Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, antereferită, a apreciat, de asemenea, că este neîntemeiată. În acest sens, a arătat că în expunerea de motive a Legii nr. 55/2020, la secţiunea a 3-a, intitulată „Impactul socioeconomic al proiectului de act normativ“, la toate punctele acestei secţiuni, se menţionează că „proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect“, iniţiatorul, respectiv Guvernul, asumându-şi astfel că Legea nr. 55/2020 nu are impact socioeconomic. Aceeaşi concluzie rezultă şi din pct. 5, referitor la informaţii privind avizarea, al secţiunii a 6-a a expunerii de motive, cu denumirea „Consultările efectuate în vederea elaborării proiectului de act normativ“, în care se specifică, în mod expres, avizarea proiectului doar de către Consiliul Legislativ. 34. În continuare, analizând criticile de neconstituţionalitate intrinsecă aduse dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, Curtea constată că aceste dispoziţii de lege au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 septembrie 2021, paragrafele 38-48, Curtea a reţinut, în esenţă, că obiectul de reglementare al Legii nr. 55/2020 îl constituie „instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale“. Astfel, legea consacră un ansamblu de măsuri care, în contextul pandemiei de COVID-19, sunt considerate apte să contribuie la prevenirea şi combaterea efectelor acesteia, măsuri al căror conţinut este reglementat la nivelul legii, dar a căror aplicare concretă este stabilită prin hotărâri ale Guvernului, în funcţie de existenţa şi incidenţa anumitor factori de risc. În acest sens, dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 dispun că starea de alertă se instituie şi se prelungeşte, după caz, de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne. Dispoziţiile art. 6 din acelaşi act normativ prevăd că „Hotărârile prin care se declară ori se prelungeşte starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă cuprind: a) baza legală; b) perioada stării de alertă; c) măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns, asigurarea rezilienţei comunităţilor şi diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri; d) instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor, după caz“. Urmând capitolului I „Dispoziţii generale“ care conţine prevederi referitoare la instituirea şi prelungirea stării de alertă pe durata pandemiei de COVID-19, dispoziţiile capitolului II „Măsuri sectoriale“ din Legea nr. 55/2020 reglementează, în mod distinct, pe domenii, tipul de măsuri ce pot fi dispuse în vederea atingerii obiectivului propus de legiuitor. În cadrul art. 5 sunt prevăzute o serie de măsuri de creştere a capacităţii de răspuns, pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor şi pentru diminuarea impactului tipului de risc. Între măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor sunt menţionate şi „măsurile de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliul“, text criticat ca fiind neconstituţional. 35. Curtea a observat că dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 55/2020, care stabilesc ce fapte prevăzute în acest act normativ constituie contravenţii, trimit, în mod exclusiv, la prevederile art. 5, mai sus menţionate. Prin urmare, a apreciat că dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 55/2020 constituie, în realitate, un tablou exhaustiv al tipurilor de măsuri ce pot fi dispuse în temeiul acestui act normativ în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, măsuri care atrag obligaţii a căror încălcare constituie contravenţii. 36. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d), Curtea a constatat că acestea se referă, în mod expres, la măsurile carantinei şi izolării şi fac o referire generală la „măsurile de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor“, fără a le nominaliza. Având în vedere obiectivul afirmat al legii, precum şi faptul că textul nu face trimitere la alte acte normative, Curtea a apreciat că este vorba de măsuri menţionate în Legea nr. 55/2020. 37. Curtea a reţinut că precizarea acestor măsuri în conţinutul textelor de lege supuse controlului de constituţionalitate ar avea drept consecinţă aplicarea lor pe toată durata pandemiei de COVID-19, fără a da posibilitatea autorităţilor să selecteze necesitatea şi intensitatea intervenţiei în funcţie de evoluţia rapidă şi imprevizibilă a acestui fenomen. Reglementarea ar dobândi astfel un caracter rigid, făcând imposibilă o aplicare flexibilă, astfel încât să se asigure în mod eficient obiectivul stabilit de legiuitor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, dar şi imperativul respectării caracterului proporţional al restrângerii exerciţiului unor drepturi prin raportare la acest obiectiv şi datele concrete ale realităţii. S-ar putea ajunge astfel în situaţia în care obligaţiile impuse să aibă aceeaşi sferă de aplicare, deşi gravitatea fenomenului s-a redus, justificând restrângerea acestei sfere sau chiar neaplicarea măsurilor. 38. Cu acelaşi prilej, Curtea a precizat că formularea generală a dispoziţiilor de lege analizate, ce necesită raportarea la acte administrative normative secundare în vederea aplicării, nu trebuie să conducă la concluzia că faptele care constituie contravenţie sunt stabilite de organele administrative. Astfel, sintagma „măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor“ din cuprinsul Legii nr. 55/2020 se referă la măsuri consacrate la nivelul legii, aşa cum de altfel este şi măsura obligativităţii purtării măştii de protecţie, consacrată în mod expres în conţinutul art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020. În situaţia concretă a autorilor excepţiei de neconstituţionalitate care au fost sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea obligaţiei de a purta masca de protecţie, Curtea a constatat că aceştia aveau posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul acestei obligaţii prin examinarea conţinutului art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020. 39. Prin urmare, respingând, ca neîntemeiate, criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea a apreciat că persoanele fizice aveau posibilitatea de a cunoaşte conţinutul măsurilor la care se referă art. 5 alin. (2) lit. d) şi art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020, precum şi obligaţiile ce le revin, astfel încât să îşi poată conforma conduita potrivit dispoziţiilor legale şi să înţeleagă consecinţele nerespectării acestor obligaţii. De asemenea, a arătat că aceleaşi concluzii sunt valabile şi în ceea ce priveşte posibilitatea agentului constatator, respectiv a instanţei de judecată de a identifica fapta contravenţională, de a evalua gravitatea faptei şi de a stabili o sancţiune contravenţională proporţională cu aceasta. 40. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 41. În ceea ce priveşte dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, Curtea constată, de asemenea, că autorul excepţiei invocă atât aspecte de neconstituţionalitate extrinsecă, privind procedura de adoptare a actului normativ, cât şi aspecte de neconstituţionalitate intrinsecă, ce vizează conţinutul art. I pct. 1 din această ordonanţă de urgenţă. În jurisprudenţa sa anterioară, Curtea Constituţională nu s-a pronunţat cu privire la aceste aspecte. 42. Prin urmare, procedând la analizarea cu prioritate a criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă formulate, Curtea reţine că un prim aspect invocat de autorul excepţiei priveşte încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (1) şi (5) şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţie cu prilejul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020. 43. Cu privire la rolul constituţional al Consiliului Legislativ, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii, aşa cum sunt Decizia nr. 83 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2009, Decizia nr. 304 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 5 iulie 2017, Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 7 iulie 2020 sau Decizia nr. 229 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 9 iulie 2020. Curtea a reţinut că prin art. 79 alin. (1) din Constituţie Consiliul Legislativ este consacrat ca „organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiecte de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii“. Concretizând aceste prevederi constituţionale, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1122 din 29 noiembrie 2004, prevede că „Proiectele de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter normativ se supun spre adoptare Guvernului numai cu avizul Consiliului Legislativ cu privire la legalitatea măsurilor preconizate şi la modul în care sunt realizate cerinţele prevăzute la art. 3 alin. (3), care se aplică în mod corespunzător.“ De asemenea, art. 9 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, stabileşte că „După elaborarea lor şi încheierea procedurii de avizare prevăzute la alin. (1), proiectele de legi, propunerile legislative, precum şi proiectele de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului se supun în mod obligatoriu avizării Consiliului Legislativ.“ Curtea a apreciat că această din urmă dispoziţie legală subliniază importanţa rolului pe care Consiliul Legislativ îl are în cadrul procesului de legiferare, prin aceea că avizul acestui organ este emis doar după ce procedura de elaborare a actului normativ a fost încheiată, înglobând eventualele modificări propuse prin avizul altor autorităţi competente în materie, astfel că reprezintă o evaluare finală şi globală a actului normativ înainte de a fi supus adoptării. 44. Curtea Constituţională a apreciat că din conţinutul prevederilor constituţionale şi legale mai sus arătate se desprinde ca fiind evidentă obligaţia Guvernului ca, înainte de a adopta o ordonanţă de urgenţă, să solicite avizul Consiliului Legislativ. Nerespectarea acestei obligaţii duce la neconstituţionalitatea actului normativ adoptat. 45. Ca urmare a solicitării adresate, Consiliul Legislativ, în îndeplinirea atribuţiilor sale constituţionale ce privesc asigurarea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii, are posibilitatea de a-şi exprima opinia cu privire la: legalitatea măsurilor preconizate; concordanţa reglementării propuse cu Constituţia, cu legile-cadru în domeniu, cu reglementările Uniunii Europene şi cu actele internaţionale la care România este parte, iar în cazul proiectelor de lege şi al propunerilor legislative, natura legii şi care este prima Cameră ce urmează a fi sesizată; asigurarea corectitudinii şi clarităţii exprimării juridice, înlăturarea contradicţiilor sau necorelărilor din cuprinsul proiectului de act normativ, asigurarea caracterului complet al prevederilor sale, respectarea normelor de tehnică legislativă, precum şi a limbajului normativ; prezentarea implicaţiilor noii reglementări asupra legislaţiei în vigoare, prin identificarea dispoziţiilor legale care, având acelaşi obiect de reglementare, urmează să fie abrogate, modificate sau unificate, precum şi prin evitarea reglementării unor aspecte identice în acte normative diferite [art. 3 alin. (3) din Legea nr. 73/1993]. 46. Deşi avizul Consiliului Legislativ este consultativ, art. 10 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 prevede că observaţiile şi propunerile privind respectarea normelor de tehnică legislativă vor fi avute în vedere la definitivarea proiectului de act normativ, iar neacceptarea acestora trebuie motivată în cuprinsul actului de prezentare a proiectului sau într-o notă însoţitoare. 47. Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (3) ultima teză din Legea nr. 73/1993, în cazul ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, Consiliul Legislativ trebuie să emită avizul său în 24 de ore, dar dacă avizul nu este dat în acest termen, aceasta nu împiedică desfăşurarea procedurii legislative. 48. Prin urmare, Curtea a reţinut că avizul Consiliului Legislativ este unul deosebit de important pentru că observaţiile formulate au drept finalitate sistematizarea, unificarea şi coordonarea întregii legislaţii, astfel că acesta trebuie să fie solicitat în prealabil adoptării actului normativ. Urmărirea şi implementarea cerinţelor impuse de Legea nr. 24/2000 asigură coerenţa întregului sistem de drept, iar Consiliul Legislativ este cel care, în mod primar, realizează această activitate. Consiliul Legislativ are obligaţia de a contribui la asigurarea coerenţei şi unificării legislaţiei. Avizul Consiliului Legislativ este de natură să contribuie la unitatea şi coerenţa textului actului normativ care urmează a fi adoptat, astfel că art. 79 alin. (1) din Constituţie nu se poate interpreta decât în sensul că solicitarea avizului trebuie să fie anterioară adoptării actului normativ vizat. 49. Mai mult, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a subliniat că „termenul în care trebuie exprimat punctul de vedere al Consiliului Legislativ curge de la data înregistrării la Consiliul Legislativ a solicitării de avizare a proiectului de act normativ. Nu este suficient ca solicitarea de aviz privind proiectul de ordonanţă de urgenţă să fie înregistrată la Secretariatul General al Guvernului în ziua emiterii ordonanţei de urgenţă şi să se considere că de la această dată curge termenul de emitere a avizului, ci ea trebuie dublată, în mod obligatoriu, de înregistrarea solicitării la Consiliul Legislativ înainte de emiterea ordonanţei de urgenţă, pentru că altfel s-ar compromite chiar rolul Consiliului Legislativ, deoarece ar putea apărea situaţia ca la momentul primirii solicitării de aviz actul normativ să fi fost deja adoptat.“ Prin urmare, atât solicitarea avizului, cât şi înregistrarea acestei solicitări la Consiliul Legislativ trebuie să aibă loc înainte de emiterea ordonanţei de urgenţă a Guvernului. 50. Examinând fişa procesului legislativ pentru emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, Curtea constată că Guvernul a adoptat acest act normativ pe data de 5 noiembrie 2020. Secretariatul General al Guvernului a trimis Consiliului Legislativ proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative prin Adresa nr. 437 din 6 noiembrie 2020, care a fost înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr. D1200 din 6 noiembrie 2020. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului a fost publicată în Monitorul Oficial al României pe data de 6 noiembrie 2020. La aceeaşi dată, Consiliul Legislativ a dat Avizul favorabil nr. 1134 din 6 noiembrie 2020, conţinând un număr de 9 observaţii şi propuneri. 51. Curtea observă că atât data la care a fost înaintată solicitarea de aviz către Consiliul Legislativ, cât şi cea la care această solicitare a fost înregistrată la această instituţie sunt ulterioare adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020. Chiar dacă avizul Consiliului Legislativ a fost emis în aceeaşi zi, respectiv pe data de 6 noiembrie 2020, Guvernul nu ar fi putut opera eventualele observaţii, înainte de publicare, decât cu respectarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, potrivit cărora „Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe în prezenţa majorităţii membrilor săi. Hotărârile şi ordonanţele se adoptă prin consens. Dacă nu se realizează consensul, hotărăşte prim-ministrul.“ Or, Curtea constată că data adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, aşa cum apare indicată în Monitorul Oficial al României, este 5 noiembrie 2020. 52. Prin urmare, Curtea apreciază că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 s-a realizat cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 79 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, Guvernul, cu acest prilej, atribuind un rol formal atât Consiliului Legislativ, cât şi legalităţii procedurii de adoptare a ordonanţelor de urgenţă. 53. Faţă de temeinicia motivelor de neconstituţionalitate extrinsecă, reţinută prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţie, care afectează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 în ansamblul său, Curtea constată că nu mai este cazul să examineze şi celelalte motive de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. 54. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian Adrian Secu în Dosarul nr. 7.114/301/2021 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în ansamblu, şi dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din această lege, în special, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Admite excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, în ansamblu, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Judecătoriei Sector 3 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 februarie 2022. PREŞEDINTE, prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
