Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ileana Ilie, prin reprezentant convenţional Daniel Ilie, în Dosarul nr. 30.296/4/2015/a1 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.348D/2017. 2. Dezbaterile au avut loc la data de 18 ianuarie 2018, în prezenţa reprezentantului convenţional al autoarei excepţiei şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul prevederilor art. 222 alin. (2) din Codul de procedură civilă coroborate cu ale art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, precum şi în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru data de 31 ianuarie 2018 şi apoi pentru data de 1 februarie 2018, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 7 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 30.296/4/2015/a1, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Ileana Ilie, prin reprezentant convenţional Daniel Ilie, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare a unei amenzi judiciare. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele de lege criticate sunt lipsite de claritate şi precizie. 5. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu încalcă nicio dispoziţie constituţională, îndeplinind condiţiile de previzibilitate şi claritate. De altfel, conceptele de bună-credinţă şi abuzul de drept sunt definite în mod expres de art. 12, art. 14 şi art. 15 din Codul de procedură civilă, putându-se astfel stabili ce se înţelege prin reaua-credinţă la care face referire textul de lege criticat. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 7. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, în virtutea mandatului constituţional reglementat prin art. 126 alin. (2), legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii. Potrivit dispoziţiilor art. 12 din Codul de procedură civilă, drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi; partea care îşi exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate, ea putând fi obligată, potrivit legii, şi la plata unei amenzi judiciare; de asemenea, partea care nu îşi îndeplineşte cu bună-credinţă obligaţiile procesuale răspunde, în condiţiile arătate. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să îşi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia. 8. Se mai consideră, cu privire la amendă, că doctrina a arătat că, în sistemul sancţiunilor procesual civile, aceasta este calificată drept unul dintre mijloacele menite să garanteze buna aplicare a regulilor de procedură, să împiedice exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale, dar şi drept sancţiune procedurală, autonomă şi distinctă de toate celelalte sancţiuni, prin natura şi rolul pe care îl îndeplineşte în cadrul procedurii judiciare. Noua reglementare, ca şi vechea reglementare (art. 1085 din vechiul Cod de procedură civilă), stabileşte o cale de atac unică, derogatorie de la dreptul comun, şi anume cererea de reexaminare. Spre deosebire de vechea reglementare, cererea de reexaminare se soluţionează de un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea, oferindu-se astfel garanţii suplimentare privind imparţialitatea completului care soluţionează cererea de reexaminare. Soluţia legislativă criticată presupune că aplicarea amenzii judiciare este lăsată de legiuitor la latitudinea instanţei de judecată, care, apreciind asupra vinovăţiei autorului faptei şi a ordinii de drept încălcate, va dispune sau nu aplicarea amenzii judiciare. 9. Se mai apreciază că, în temeiul mandatului constituţional amintit, textul de lege criticat instituie sancţiunea amenzii judiciare de la 100 lei la 1000 lei pentru introducerea, cu reacredinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice. Invocă cele statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie, respectiv Decizia nr. 469 din 27 iunie 2017. 10. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale, arătând că îşi menţine punctul de vedere exprimat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 469 din 27 iunie 2017. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015. Având în vedere că notele scrise depuse în susţinerea excepţiei se referă şi la dispoziţiile art. 23 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine ca obiect al excepţiei atât aceste din urmă dispoziţii legale, cât şi cele ale art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a), cuprins în acelaşi cod. În ceea ce priveşte stabilirea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, a statuat cu valoare de principiu că, în exercitarea controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional trebuie să ţină cont de voinţa reală a părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, în caz contrar, Curtea ar fi ţinută de un criteriu procedural strict formal, respectiv indicarea formală de către autorul excepţiei a textului legal criticat (în acest sens, Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006; Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012). Prevederile legale criticate au următorul conţinut: - Art. 23 alin. (2): „(2) Preşedintele veghează ca ordinea şi solemnitatea şedinţei să fie respectate, putând lua în acest scop orice măsură prevăzută de lege.“; – Art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a): „(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel: 1. cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei: a) introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice;“. 14. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul securităţii juridice, în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 11 alin. (1) privind obligaţia statului de îndeplinire cu bună-credinţă a obligaţiilor ce îi revin din tratatele la care este parte, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 57 - Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 14 - Interzicerea discriminării şi art. 17 - Interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea acesteia susţine încălcarea prevederilor constituţionale invocate deoarece textele de lege criticate nu sunt suficient de clare, precise şi previzibile. 16. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră principiul respectării obligatorii a legilor, acestea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de claritate şi previzibilitate, astfel încât destinatarii să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, şi nr. 430 din 24 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 21 ianuarie 2014). 17. Or, aplicând aceste considerente de principiu la cauza de faţă, Curtea reţine că textele de lege criticate sunt suficient de clare şi precise, dispunând fără echivoc în legătură cu atribuţiile preşedintelui de complet de a veghea ca ordinea şi solemnitatea şedinţei să fie respectate şi, respectiv, instituind un cuantum al amenzii judiciare în caz de introducere, cu reacredinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice. În acest din urmă caz, aplicarea prevederilor legale criticate trebuie coroborată cu cele cuprinse în art. 12 - Bunacredinţă din Codul de procedură civilă, care definesc conceptul de bună-credinţă în exercitarea drepturilor procesuale. Din acest punct de vedere, prevederile legale criticate nu sunt de natură să contravină dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii, dat fiind faptul că, prin ipoteză, legea, ca reglementare primară a relaţiilor sociale, nu poate fi redactată cu o precizie totală, revenind interpretului sarcina stabilirii conţinutului şi sensului normei legale, în vederea aplicării acesteia în concordanţă cu voinţa legiuitorului. 18. De altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei. Prin Decizia nr. 469 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 18 august 2017, paragrafele 18 şi 19, a reţinut că, în condiţiile în care textul legal criticat se referă la introducerea cu „reacredinţă“ a unei cereri vădit netemeinice, sintagma „vădit netemeinică“ sugerează faptul că cererea nu are niciun fel de fundament, aspect pe care autorul cererii îl cunoaşte. Evident că, după modul în care a fost formulată cererea, motivele invocate, eventualele cereri repetate de chemare în judecată etc., instanţa îşi poate forma o convingere şi poate aprecia dacă reclamantul introduce o cerere de chemare în judecată cu reacredinţă; or, textul de lege nu face altceva decât să legitimeze judecătorul care constată o astfel de situaţie să o şi sancţioneze. Pentru valorificarea drepturilor şi intereselor legitime părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă, iar nu în spirit abuziv, şicanator, vexator pentru magistraţi ori pentru instanţă (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 344 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 19 iunie 2012). 19. De asemenea, Curtea, prin Decizia nr. 439 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 2 noiembrie 2016, paragrafele 17 şi 18, a mai reţinut, referitor la sintagma „rea-credinţă“, că aceasta are semnificaţia de atitudine incorectă, necinstită. În doctrină s-a reţinut că, în limbajul comun, antitezei relei-credinţe i se atribuie mai multe accepţiuni, şi anume: obligaţie de comportare corectă pe care părţile trebuie să o respecte la încheierea şi executarea convenţiilor; convingerea unei persoane că acţionează în temeiul unui drept şi potrivit cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate, cinste. Valenţe oarecum asemănătoare există şi în plan juridic, dat fiind caracterul proeminent etic al normelor care cârmuiesc cele două concepte aflate în opoziţie. Astfel, se poate concluziona că reaua-credinţă este o formă a vinovăţiei, expresia dolului, fraudei şi culpei grave, având ca numitor comun viclenia, înşelăciunea şi omisiunea vădit intenţionată. Reaua-credinţă poate fi calificată ca acea atitudine a unei persoane care săvârşeşte sau omite, în mod conştient, un fapt sau un act contrar legii sau celorlalte norme de convieţuire socială, pe deplin conştientă de caracterul ilicit al conduitei sale. 20. Totodată, prin Decizia nr. 469 din 27 iunie 2017, anterior menţionată, Curtea a reţinut că textul legal criticat nu instituie inegalităţi sau discriminări între cetăţeni ori categorii de persoane şi nici nu aduce atingere principiului unicităţii, egalităţii şi imparţialităţii justiţiei, ci prevede doar posibilitatea aplicării unor amenzi judiciare, în cazul exercitării cu rea-credinţă a unor drepturi procesuale, ceea ce corespunde exigenţelor art. 57 din Constituţie, care instituie îndatorirea fundamentală a cetăţenilor de a exercita drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără încălcarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi. Mai mult, s-a reţinut că dispoziţiile legale criticate nu împiedică persoanele interesate să apeleze la instanţele judecătoreşti şi să se prevaleze de toate garanţiile procesuale care condiţionează, într-o societate democratică, procesul civil. De altfel, în temeiul art. 191 din Codul de procedură civilă, persoana obligată la amendă sau despăgubire poate face cerere de reexaminare, prin care solicită, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii. 21. Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, având în vedere faptul că nu au intervenit elemente noi, de natură a conduce la o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ileana Ilie, prin reprezentant convenţional Daniel Ilie, în Dosarul nr. 30.296/4/2015/a1 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 23 alin. (2) şi ale art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 1 februarie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
