Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.833/1/2017
┌──────────┬────────────────┬────────────┐
│ │- │ │
│Gabriela │vicepreşedintele│- │
│Elena │Înaltei Curţi de│preşedintele│
│Bogasiu │Casaţie şi │completului │
│ │Justiţie │ │
├──────────┼────────────────┴────────────┤
│Lavinia │- preşedintele delegat al │
│Curelea │Secţiei I civile │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│Eugenia │- preşedintele Secţiei a II-a│
│Voicheci │civile │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│Ionel │- preşedintele Secţiei de │
│Barbă │contencios administrativ şi │
│ │fiscal │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│Mirela │ │
│Sorina │- preşedintele Secţiei penale│
│Popescu │ │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia I │
│Petronela │civilă │
│Văleanu │ │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia I │
│Tăbârcă │civilă │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│Romaniţa │- judecător la Secţia I │
│Ecaterina │civilă │
│Vrînceanu │ │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│Eugenia │- judecător la Secţia I │
│Puşcaşiu │civilă │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│Alina │- judecător la Secţia I │
│Iuliana │civilă │
│Ţuca │ │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia I │
│Vişan │civilă │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia a II-a │
│Florentina│civilă │
│Duminecă │ │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│Marian │- judecător la Secţia a II-a │
│Budă │civilă │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a II-a │
│Condoiu │civilă │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia a II-a │
│Trănica │civilă │
│Teau │ │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│George │- judecător la Secţia a II-a │
│Bogdan │civilă │
│Florescu │ │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│Roxana │- judecător la Secţia a II-a │
│Popa │civilă │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│Gheza │- judecător la Secţia de │
│Attila │contencios administrativ şi │
│Farmathy │fiscal │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│Luiza │- judecător la Secţia de │
│Maria Păun│contencios administrativ şi │
│ │fiscal │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│Ana │- judecător la Secţia de │
│Hermina │contencios administrativ şi │
│Iancu │fiscal │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│Cristian │- judecător la Secţia de │
│Daniel │contencios administrativ şi │
│Oana │fiscal │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│Iuliana │- judecător la Secţia de │
│Măiereanu │contencios administrativ şi │
│ │fiscal │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia de │
│Năstasie │contencios administrativ şi │
│ │fiscal │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│Ioana │- judecător la Secţia penală │
│Bogdan │ │
├──────────┼─────────────────────────────┤
│Valentin │ │
│Horia │- judecător la Secţia penală │
│Şelaru │ │
└──────────┴─────────────────────────────┘
Completul competent să judece recursul în interesul legii este legal constituit în conformitate cu dispoziţiile art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă raportat la art. 27^2 alin. (1) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Diana Berlic, procuror şef birou al Secţiei judiciare. La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent Ileana Peligrad, desemnat pentru această cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 27^2 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava privind competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiilor având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea nr. 284/2010, respectiv prematuritatea/admisibilitatea acţiunilor având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea nr. 284/2010 formulate în perioada de suspendare a exerciţiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii. Magistratul-asistent învederează legala constituire a completului competent să judece recursul în interesul legii, precum şi faptul că, la dosarul cauzei, au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori, punct de vedere al Ministerului Public, material documentar din partea Asociaţiei pentru Respectarea Drepturilor şi Consilierea Cetăţenilor şi un memoriu de către Nichitoi Andrei. Preşedintele completului, doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a acordat cuvântul reprezentantului procurorului general. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii, apreciind că litigiile având ca obiect ajutoarele de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, iar cererile de chemare în judecată având ca obiect plata sumelor de bani corespunzătoare ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, introduse în perioada de suspendare legală a exerciţiului dreptului sunt prematur formulate. Sub aspectul competenţei s-a învederat că, referitor la natura juridică a dreptului la ajutorul prevăzut de art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a arătat că aceste ajutoare sau indemnizaţii acordate cu prilejul ieşirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu sau trecerii în rezervă reprezintă beneficii acordate unor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora. Dreptul se naşte la momentul trecerii în rezervă sau direct, în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, astfel încât, pe baza condiţiilor prevăzute de lege pentru constituirea sa valabilă, care presupune o legătură strânsă între dreptul însuşi şi activitatea desfăşurată în anumite funcţii, anume stabilite, se poate considera că dreptul personalului şi obligaţiile corelative ale autorităţii publice intră în conţinutul raporturilor juridice de serviciu ale reclamanţilor. În acest context, compensaţiile acordate la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv încetarea raporturilor de serviciu cu drept de pensie, nu pot fi calificate ca fiind ajutoare de asigurări sociale, ci drepturi băneşti născute în temeiul legii din raporturile de serviciu, fiind astfel judecate, în raport cu calitatea avută de solicitant, ca litigii de contencios administrativ. Cu privire la modalitatea de soluţionare a cererilor de chemare în judecată s-a susţinut că, prin diferite acte normative cu aplicabilitate anuală, exercitarea dreptului la ajutorul prevăzut de art. 20 din capitolul II al anexei nr. VII a Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, a fost suspendată pentru perioada 2010-2017. Prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, din interpretarea normelor enunţate în considerentele acesteia s-a observat că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept, raţiunea acestei interpretări fiind impusă şi de succesiunea în timp a actelor normative. Dreptul la acordarea ajutorului prevăzut de art. 20 din capitolul II al anexei nr. VII a Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu reprezintă o simplă vocaţie, ci s-a născut în patrimoniul reclamanţilor la data trecerii în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu cu drept de pensie, doar exercitarea dreptului fiind supusă unui termen suspensiv ale cărui efecte constau doar în amânarea scadenţei obligaţiei corelative dreptului, reclamanţii având o creanţă certă, lichidă, dar nu şi exigibilă. În concluzie, întrucât dreptul subiectiv este afectat de un termen suspensiv, această caracteristică se transferă şi în privinţa dreptului la acţiune în sens material, ceea ce rezidă în prematuritatea cererii de chemare în judecată, ca sancţiune procedurală. Preşedintele completului, doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, a constatat următoarele: I. Temeiul juridic al recursului în interesul legii 1. Articolul 514 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: "Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti" II. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 2. Sesizarea s-a realizat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava, ataşându-se, în dovedirea practicii neunitare, jurisprudenţă relevantă. III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unui recurs în interesul legii 3. Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, Legea-cadru nr. 284/2010) Art. 20 alin. (1): La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate, astfel: Vechime efectivă: - până la 5 ani - un ajutor egal cu 3 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază; – între 5-10 ani - un ajutor egal cu 6 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază; – între 10-15 ani - un ajutor egal cu 8 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază; – între 15-20 ani - un ajutor egal cu 10 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază; – între 20-25 ani - un ajutor egal cu 12 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază; – între 25-30 ani - un ajutor egal cu 15 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază; – peste 30 ani - un ajutor egal cu 20 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază. 4. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, Legea nr. 188/1999) Art. 109 - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe. 5. Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, Legea nr. 263/2010) Art. 153. - Tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind: […] lit. f) refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale; 6. Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (în continuare, Legea nr. 285/2010) Art. 13: În anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică. 7. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, cu modificările ulterioare (în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010) Art. 9: În anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. 8. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, cu modificările ulterioare (în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012) Art. 2: Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, şi ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 2. 3,art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) şi art. 13 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013. 9. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările ulterioare (în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013) Art. 10: În anul 2014 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. 10. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014) Art. 9 alin. (1): În anul 2015, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică. 11. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015) Art. 11 alin. (1): În anul 2016, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică. 12. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017 ( în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016) Art. 10: În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică. 13. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 115/2017, cu modificările ulterioare (în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017) Art. 1 alin. (3): Prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 2-4, art. 5 alin. (2)-(4) şi art. 6-11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 martie-31 decembrie 2017. 14. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (în continuare, Legea-cadru nr. 153/2017) Art. 43 - Intrarea în vigoare Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 iulie 2017. Art. 44 - Abrogarea unor dispoziţii (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: […] Pct. 9. Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare. 15. Ordonanţa de urgenţă nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 11 (1) În anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului. IV. Obiectul sesizării. Orientările jurisprudenţiale divergente 16. Problemele de drept ce fac obiectul prezentului recurs în interesul legii vizează următoarele: - competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiilor având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010; – prematuritatea/admisibilitatea acţiunilor având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010, formulate în perioada de suspendare a exerciţiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii. 17. Cu privire la competenţa materială a instanţei, titularul sesizării a arătat că s-au conturat două orientări jurisprudenţiale, după cum urmează: 18. Într-o primă opinie s-a apreciat că astfel de litigii se soluţionează în primă instanţă de tribunalul/completul specializat în materia conflictelor de muncă şi asigurări sociale, aşa cum rezultă din minuta întocmită cu ocazia întâlnirii preşedinţilor secţiilor de contencios administrativ şi fiscal de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi curţile de apel, organizată la Oradea. 19. În argumentarea acestei opinii, s-a stabilit că articolul 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 reglementează un ajutor social de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, iar nu un drept salarial cuvenit unor funcţionari publici aflaţi în activitate, în derularea unui raport de serviciu, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, aceasta fiind interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în deciziile nr. 2.965 din 7 martie 2013 şi nr. 61 din 7 ianuarie 2011. 20. Într-o a doua opinie s-a considerat că acţiunile care au acest obiect sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal, reţinându-se opinia formatorului Institutului Naţional al Magistraturii exprimată în cadrul întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale ale curţilor de apel, ce a avut loc la Craiova, a cărei minută nu este încă redactată şi publicată. 21. În această interpretare, compensaţiile acordate la încetarea raporturilor de muncă/de serviciu sau la concediere sunt drepturi născute - în temeiul legii sau contractelor colective de muncă - din raporturile de muncă sau de serviciu, fiind astfel judecate în raport de calitatea avută de solicitant - salariat sau funcţionar public - ca litigii de muncă sau litigii de contencios administrativ. 22. În urma examenului jurisprudenţial se constată că instanţele naţionale au soluţionat litigiile atât în cadrul secţiilor de contencios administrativ şi fiscal (Curtea de Apel Bacău, Iaşi, Oradea, Galaţi, Braşov, Cluj, Piteşti şi Bucureşti) în considerarea raportului de serviciu în care s-au aflat părţile, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, cât şi în cadrul secţiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă şi asigurări sociale (Curtea de Apel Timişoara, Cluj, Alba Iulia, Constanţa, Ploieşti, Craiova, Bucureşti, Suceava). 23. Cu privire la prematuritatea/admisibilitatea acţiunilor având ca obiect plata sumelor de bani conform reglementărilor precizate s-au conturat două opinii: 24. Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că acţiunile sunt prematur introduse. 25. Astfel, potrivit art. 20 din anexa nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010: (1) La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate, astfel: Vechime efectivă: - până la 5 ani - un ajutor egal cu 3 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază; – între 5-10 ani - un ajutor egal cu 6 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază; – între 10-15 ani - un ajutor egal cu 8 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază; – între 15-20 ani - un ajutor egal cu 10 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază; – între 20-25 ani - un ajutor egal cu 12 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază; – între 25-30 ani - un ajutor egal cu 15 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază; – peste 30 ani - un ajutor egal cu 20 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază. (2) Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, trecuţi în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situaţia în care pot desfăşura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menţinute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcţiei de bază, respectiv cu două salarii ale funcţiei de bază. Potrivit art. 13 din Legea-cadru nr. 285/2010, în anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică. 26. Aceste prevederi de principiu au fost reluate prin acte normative ulterioare, succesive, respectiv art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014. 27. Potrivit celui din urmă articol invocat, în anul 2015, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică. 28. Pentru anul 2016 a fost adoptat un act normativ cu prevederi similare, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 - în anul 2016, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică, prevederile de mai sus fiind prelungite pană la 31 decembrie 2017, prin art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, respectiv art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017. 29. Referitor la aplicarea/efectele acestor acte normative (art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013), raportate la pct. 2 din anexa nr. IV/2 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi la art. 20, anexa nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare. 30. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 689/1/2015, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal prin Încheierea din 14.01.2015 şi a stabilit că „dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, vizează exerciţiul dreptului de acordare a ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010, şi nu existenţa acestui drept“ (în continuare, Decizia nr. 16/2015). 31. Este de observat că, deşi prin decizia în discuţie s-a stabilit că dreptul în sine nu a fost înlăturat, punându-se în discuţie doar exerciţiul său, instanţa supremă a reţinut în mod expres, în egală măsură, că exerciţiul dreptului este suspendat, ceea ce înseamnă că, temporar, nu poate fi valorificat. 32. Că este aşa şi că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a negat aceste efecte ale actelor normative analizate rezultă din considerentele sale, relative la posibilitatea statului de a interveni asupra drepturilor vizate: 33. Raţiunea măsurii dispuse de legiuitor îşi are izvorul întro situaţie de excepţie, respectiv criza economică a ţării, context în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că statul are dreptul de a suspenda sau suprima anumite retribuţii şi că, prin adoptarea Legii nr. 118/2010, ingerinţa statului a fost prevăzută de lege şi a urmărit un interes public, respectiv protejarea echilibrului fiscal între cheltuielile şi veniturile statului, pe fondul crizei economice din ţară (Decizia de inadmisibilitate pronunţată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11, Felicia Mihaieş şi Adrian Gavril Senteş împotriva României). 34. Referitor la natura drepturilor acordate cu prilejul ieşirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă, Curtea Constituţională a statuat că aceste drepturi reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora. Ele nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel că legiuitorul este în drept să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării lor, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală (deciziile nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, nr. 326 din 25 iunie 2013 şi nr. 334 din 12 iunie 2014). 35. De altfel, instanţa de contencios constituţional a reţinut constant în jurisprudenţa sa faptul că statul are deplină legitimitate constituţională de a acorda sporuri, premii periodice şi alte stimulente personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea sunt drepturi salariate suplimentare, iar nu drepturi fundamentale consacrate şi garantate de Constituţia României. Legiuitorul are libertatea de le modifica în diferite perioade de timp, de a le suspenda şi chiar de a dispune anularea lor (deciziile Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, nr. 1.250 din 7 octombrie 2010 şi nr. 1.658 din 28 decembrie 2010). 36. Faţă de aceste statuări, dreptul a cărui valorificare o solicită reclamantul - plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 din anexa nr. VII a Legii-cadru nr. 284/2010 - nu este actual. 37. Raţionamentul care a stat la baza Deciziei nr. 16/2015, potrivit căruia exerciţiul dreptului este suspendat în intervalul 3 iulie-31 decembrie 2010, se impune şi pentru perioada 2011-2017, când legiuitorul a statuat imperativ că aceste ajutoare nu se acordă. 38. Raţiunea acestei interpretări este impusă de succesiunea neîntreruptă în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind ajutoarele/indemnizaţiile în perioada 1.01.2011-2017. 39. Sub acest aspect, relativ la măsurile financiare instituite, Curtea Constituţională a reţinut că aceste măsuri nu aduc atingere înseşi substanţei drepturilor băneşti vizate, ci doar amână acordarea ajutoarelor/indemnizaţiilor pe o perioadă limitată de timp, pentru a nu se crea o datorie bugetară imposibil de acoperit, în contextul unui echilibru financiar marcat de criză (deciziile nr. 1.576 din 7 decembrie 2011 şi nr. 291 din 23 mai 2013). 40. În ceea ce priveşte compatibilitatea măsurilor instituite de legiuitor cu garanţiile Curţii Europene a Drepturilor Omului, în prezentele considerente s-a sugerat deja, preluându-se punctul de vedere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că acestea nu aduc atingere unui drept fundamental şi că acţiunile statului se înscriu în marja sa de acţiune, având drept scop prezervarea unui interes public, respectiv protejarea echilibrului fiscal între cheltuielile şi veniturile statului. 41. Relativ la potenţialul discriminatoriu al măsurii de suspendare a exerciţiului dreptului se notează că, deşi este adevărat că prin actele normative analizate în speţă s-au creat premisele unui regim diferit între funcţionarii pensionaţi înainte şi după intrarea lor în vigoare, această situaţie nu este în sine nelegală, de vreme ce diferenţele în discuţie sunt justificate de aplicarea unor norme juridice distincte, adoptate potrivit unor raţiuni speciale, proprii contextului economic şi social care le-a generat. 42. În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 669/2012, într-o speţă în care a avut a statua cu privire la o chestiune similară celei din pricina de faţă, respectiv pretinsa discriminare între persoanele care au trecut la o tranşă superioară de vechime în cursul anului 2011 şi cele care au trecut la o astfel de tranşă anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 285/2010. 43. A reţinut Curtea, în concret, următoarele: „Avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate. De altfel, Curtea subliniază faptul că legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă“. 44. Pentru aceste motive, unele instanţe au respins acţiunile ca prematur introduse (Curtea de Apel Iaşi, Braşov, Cluj, Ploieşti, Bucureşti şi Suceava) sau ca nefondate/neîntemeiate (Curtea de Apel Bacău, Timişoara, Oradea, Galaţi, Braşov, Alba Iulia, Constanţa şi Bucureşti). 45. Într-o a doua opinie, instanţele au admis acţiunile, angajatorul fiind obligat la plata ajutoarelor/indemnizaţiilor, prin Decizia nr. 16/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se că, prin actele normative învederate, s-a amânat pe o perioadă limitată de timp plata ajutoarelor/indemnizaţiilor, pentru a nu se crea o datorie bugetară imposibil de acoperit, în contextul unui echilibru financiar marcat de criză. 46. Prin urmare, plata drepturilor nu poate fi amânată la infinit. De altfel, din preambulul ordonanţelor de urgenţă prin care s-a amânat plata rezultă că această decizie nu a fost determinată de o criză financiară, ci de un impact suplimentar asupra cheltuielilor bugetare şi a deficitului bugetar. Or, plata oricărui drept salarial ori alt beneficiu în legătură cu raportul de muncă sau încetarea acestuia generează un impact bugetar suplimentar, astfel încât nu poate fi amânată plata an de an. Câtă vreme legiuitorul nu a abrogat drepturile litigioase, rezultă că nu este dată de o veritabilă criză financiară (care ar fi justificat o asemenea măsură, nefiind în discuţie drepturi fundamentale, ci doar beneficii şi privilegii), ci doar o chestiune de organizare a bugetului şi de reducere a cheltuielilor publice, împrejurări care nu pot amâna sine die plata drepturilor recunoscute de lege. 47. Totodată, instanţele au apreciat că acţiunile sunt întemeiate, angajatorul fiind obligat la plata ajutoarelor/ indemnizaţiilor, la încetarea cauzei de suspendare legală, pentru considerente relativ identice cu cele anterior expuse (Curtea de Apel Bucureşti). V. Punctul de vedere al Ministerului Public 48. Prin punctul de vedere exprimat, Ministerul Public a concluzionat că litigiile având ca obiect ajutoarele de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, iar cererile de chemare în judecată având ca obiect plata sumelor de bani corespunzătoare ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, introduse în perioada de suspendare legală a exerciţiului dreptului sunt prematur formulate. VI. Punctul de vedere al Colegiului de conducere al Curţii de Apel Suceava 49. Titularul sesizării nu a exprimat un punct de vedere cu privire la problemele de drept ce fac obiectul prezentului recurs în interesul legii. VII. Raportul asupra recursului în interesul legii 50. Prin raportul întocmit de judecătorii-raportori desemnaţi, conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că litigiile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. II din Legea-cadru nr. 284/2010 sunt de competenţa în primă instanţă a secţiilor/completurilor specializate în soluţionarea litigiilor de muncă, respectiv raportat la calitatea de funcţionar public a reclamanţilor, a secţiilor/completurilor specializate de contencios administrativ, iar acţiunile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere formulate în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 introduse în perioada de suspendare a exerciţiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii sunt prematur formulate. VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 51. Verificând regularitatea învestirii, prin prisma dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă se constată că această condiţie legală este îndeplinită în ceea ce îl priveşte pe titularul sesizării. 52. Este îndeplinită şi condiţia privind respectarea cerinţelor de ordin formal prescrise de prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, date fiind anexele memoriului de recurs în interesul legii din care rezultă că practica neunitară se identifică la nivelul tuturor curţilor de apel din ţară. 53. Obiectul recursului în interesul legii se circumscrie dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, şi anume priveşte probleme de drept soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti; în acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este învestită, prin promovarea prezentului recurs în interesul legii, cu solicitarea de a stabili competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiilor având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010, respectiv de a statua asupra prematurităţii/admisibilităţii acţiunilor având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 formulate în perioada de suspendare a exerciţiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii. 54. Cu privire la competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiilor având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele: 55. În privinţa ajutorului prevăzut de art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 nu există dispoziţii speciale care să prevadă o anumită competenţă materială de soluţionare, fapt ce a determinat o practică neunitară. 56. În consecinţă, pentru dezlegarea acestei probleme este necesară aplicarea principiilor şi dispoziţiilor cu caracter general în materia stabilirii competenţei instanţelor judecătoreşti. 57. Din acest punct de vedere, pentru determinarea competenţei instanţei de judecată este esenţială stabilirea naturii juridice a ajutorului solicitat şi, în subsidiar, calitatea reclamantului. 58. Practica neunitară s-a născut deoarece instanţele au stabilit diferit natura juridică a ajutorului: drept de natură salarială sau asimilat acestuia, izvorât din raporturile de muncă ori de serviciu sau ajutor social (drept de asigurări sociale) născut dintr-un raport juridic de asigurări sociale. 59. În condiţiile în care ajutorul a fost calificat ca fiind un drept de asigurări sociale, cererile privind refuzul de acordare a acestuia au fost soluţionate de secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul tribunalului, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă şi art. 153 lit. f) din Legea nr. 263/2010. 60. În situaţia în care ajutorul, ca natură juridică, a fost calificat ca fiind un drept de natură salarială sau asimilat acestuia, actele prin care autoritatea publică pârâtă refuză să îl acorde au fost apreciate ca fiind acte administrative şi au fost contestate, după caz, la tribunal sau la curtea de apel - secţia de contencios administrativ, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999 sau, după caz, art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. 61. În ce priveşte natura drepturilor acordate cu ocazia ieşirii la pensie, încetării raporturilor de serviciu, retragerii ori trecerii în rezervă, Curtea Constituţională a statuat că aceste drepturi reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora. Ele nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel că legiuitorul este în drept să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordărilor, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din legea fundamentală (deciziile nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, nr. 326 din 25 iunie 2013 şi nr. 334 din 12 iunie 2014). 62. Faţă de cele două orientări jurisprudenţiale se apreciază că ajutorul acordat la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu nu este un drept de asigurări sociale, ci este un drept asociat prestării unei anumite activităţi în temeiul unui raport de muncă sau de serviciu. 63. Natura juridică a acestui ajutor este interpretată a fi aceea a unui drept de natură salarială sau asimilat acestuia, deoarece derivă dintr-un raport de muncă sau de serviciu, care a încetat. 64. În acest cadru, în raport cu calitatea avută de solicitant, aceea de salariat sau de funcţionar public, judecarea litigiilor intră în competenţa secţiilor/completurilor specializate în litigii de muncă sau a secţiilor/completurilor de contencios administrativ. 65. Conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe. 66. Compensaţiile acordate la încetarea raporturilor de muncă/de serviciu sau la concediere sunt drepturi născute, în temeiul legii sau contractelor de muncă, din raporturile de muncă sau de serviciu, fiind judecate în mod corespunzător, în acest sens fiind şi Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care, la pct. 68, stabilesc că: „Veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relaţii contractuale de muncă, precum şi orice sume de natură salarială primite în baza unei legi speciale“, fiind incluse în această categorie şi compensaţii băneşti la concediere sau trecerea în rezervă. 67. Un alt argument în aprecierea competenţei este faptul că sursa din care se efectuează plata ajutorului cuvenit la trecerea în rezervă nu o constituie bugetul asigurărilor sociale de stat, ci bugetul de stat, ceea ce probează natura juridică diferită de cea a drepturilor de asigurări sociale a dreptului avut în vedere. 68. Aceste drepturi au fost incluse în Legea-cadru nr. 284/2010, fiind elemente de remuneraţie având legătură indirectă cu raportul de muncă/de serviciu şi salariul cuvenit, cu natură juridică a unui drept asociat prestării unei anumite activităţi. 69. Faţă de cele expuse mai sus rezultă că instanţele care au soluţionat litigiile în considerarea raportului de serviciu în care sau aflat părţile, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, au procedat corect. 70. Cu privire la soluţia ce se impune a fi pronunţată cu privire la acţiunile având ca obiect plata sumelor de bani conform reglementărilor expuse mai sus se constată că întreaga jurisprudenţă naţională a valorificat aspectele deja statuate prin Decizia nr. 16/2015 şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale relevante. 71. Din jurisprudenţa ataşată sesizării se poate observa că toate categoriile de soluţii reţin în considerente că efectele suspensive ale actelor normative succesive limitează valorificarea drepturilor deduse judecăţii corespunzător perioadelor avute în vedere de acestea. Din lecturarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate se poate observa că acestea exprimă doar aparent soluţii diferite, numitorul comun constituindu-l imposibilitatea valorificării drepturilor în perioadele analizate. Soluţiile de respingere, indiferent de forma de exprimare a dispozitivului, au în vedere considerente similare, iar soluţiile de admitere pronunţate mai recent nu conferă nici acestea o creanţă exigibilă în favoarea reclamantului, executarea titlurilor depinzând de încetarea suspendărilor legale. Dintre acestea se evidenţiază soluţia minoritară pronunţată doar la nivelul unei curţi de apel (în cadrul căreia sau pronunţat şi soluţii de prematuritate) în sensul admiterii acţiunii (aparent necondiţionat), fără a omite însă în considerente efectele Deciziei nr. 16/2015. 72. Din perspectiva expusă se impune a se analiza, drept condiţie de admisibilitate a sesizării de faţă, în ce măsură diferenţele specifice existente între soluţiile formulate în jurisprudenţă sunt de natură a impune acţiunea acestui mecanism de unificare. 73. Pentru a se lămuri efectele aplicării actelor normative menţionate, art. 9 din Legea nr. 118/2010, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, raportate la pct. 2 din anexa nr. IV/2 din Legea-cadru nr. 330/2009 şi la art. 20 din anexa nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010, se reţine că, prin Decizia nr. 16/2015, s-a stabilit că „dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, vizează exerciţiul dreptului de acordare a ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010, şi nu existenţa dreptului“. 74. Referitor la natura drepturilor acordate cu prilejul ieşirii la pensie, încetării raporturilor de serviciu, retragerii ori trecerii în rezervă, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, s-a reţinut că aceste drepturi reprezintă „beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora şi nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel că legiuitorul este în drept să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării lor, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală (deciziile nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, nr. 326 din 25 iunie 2013 şi nr. 334 din 12 iunie 2014)“. S-a recunoscut, astfel, încă o dată, că statul are deplină legitimare constituţională pentru a acorda sporuri, premii periodice şi alte stimulente personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea au fost considerate drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale consacrate şi garantate de Constituţie, în raport cu care legiuitorul are libertatea de a le modifica în diferite perioade de timp, de a le suspenda şi chiar de a dispune anularea lor. 75. Prin considerentele deciziei menţionate s-a mai subliniat totodată că „raţiunea măsurii dispuse de legiuitor îşi are izvorul într-o situaţie de excepţie, respectiv criza economică a ţării, context în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că statul are dreptul de a suspenda sau suprima anumite retribuţii şi că, prin adoptarea Legii nr. 118/2010, ingerinţa statului a fost prevăzută de lege şi a urmărit un interes public, respectiv protejarea echilibrului fiscal între cheltuielile şi veniturile statului, pe fondul crizei economice din ţară (Decizia de inadmisibilitate pronunţată la 6.12.2011 în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11, Cauza Felicia Mihăieş şi Adrian Gavril Senteş împotriva României)“. 76. Deşi, prin decizia în discuţie, s-a stabilit că dreptul în sine nu a fost înlăturat, punându-se în discuţie doar exerciţiul său, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în mod expres că exerciţiul dreptului a fost suspendat în mod repetat, neputând fi valorificat. 77. De asemenea, prin Decizia nr. 11/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pronunţată în Dosarul nr. 3.489/1/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2017, s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.826/110/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: " interpretarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă sintagmele «nu se acordă», respectiv «nu se aplică», cuprinse în textele legale menţionate, se referă la substanţa dreptului la acordarea indemnizaţiei la ieşirea la pensie sau reprezintă doar o suspendare a acordării acestei indemnizaţii şi, totodată, în eventualitatea în care cele două sintagme vizează doar suspendarea exerciţiului dreptului la indemnizaţia la ieşirea la pensie, dacă această suspendare se referă numai la perioada anului 2014, respectiv 2015, şi numai la persoanele al căror drept la pensie s-a deschis în anul 2014, respectiv 2015, sau vizează toate persoanele care au vocaţie la plata acestei indemnizaţii, indiferent de data deschiderii dreptului la pensie pentru acestea; în condiţiile în care interpretarea este în sensul că cele două sintagme menţionate anterior se referă doar la suspendarea exerciţiului dreptului la indemnizaţia la ieşirea la pensie, care este data de la care persoanele cu vocaţie la plata acestei indemnizaţii pot solicita acordarea efectivă a dreptului lor" 78. În esenţă, această sesizare a fost respinsă ca inadmisibilă, deoarece dispoziţiile legale a căror interpretare sa solicitat erau similare cu cele ce au făcut obiectul primei sesizări menţionate, respectiv cele interpretate prin Decizia nr. 16/2015, iar problemele de drept din cea de-a doua întrebare vizau interpretarea şi aplicarea legii la circumstanţele particulare ale cauzei aflate pe rolul instanţei de trimitere sau nu vizau o problemă de drept punctuală, ceea ce presupunea analiza unei multitudini de ipoteze şi situaţii particulare. 79. Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 79/2017 a fost, de asemenea, respinsă ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.984/112/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă, având în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 42/2014 şi ale Deciziei nr. 16/2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, suspendarea acordării indemnizaţiei de pensionare pentru magistraţi prin acte normative temporare, până în anul 2017, afectează caracterul previzibil al dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi, implicit, substanţa acestui drept“. 80. Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a aflat şi Dosarul nr. 2.632 din 29 septembrie 2017 având ca obiect sesizarea Curţii de Apel Craiova, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea problemei de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 cu privire la faptul dacă, la încetarea raporturilor de exerciţiu/trecerea în rezervă/retragere, poliţiştii/militarii beneficiază de ajutoarele prevăzute de aceste norme, în situaţia în care legiuitorul, prin acte normative care reglementează salarizarea în sectorul bugetar, a stipulat că aceste prevederi nu se aplică, respectiv aceste ajutoare nu se acordă. 81. Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9 din 19 februarie 2018, s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.406/104/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept anterior menţionate. 82. Actele normative prin care a fost dispusă suspendarea plăţii ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, încetarea raporturilor de serviciu, retragerea ori trecerea în rezervă au făcut obiectul controlului de constituţionalitate în cadrul unor procese având ca obiect solicitarea plăţii drepturilor băneşti constând în indemnizaţii sau ajutoare cuvenite potrivit art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (indemnizaţia cuvenită magistraţilor la ieşirea la pensie), pct. 2 din anexa nr. IV/2 a Legii-cadru nr. 330/2009 şi art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 (ajutorul cuvenit militarilor la trecerea în rezervă cu drept de pensie). 83. Deşi excepţiile de neconstituţionalitate invocate au fost respinse ca neîntemeiate, Curtea Constituţională, cu referire la ansamblul actelor normative în materie, a abordat chestiunea previzibilităţii suspendării plăţii ajutoarelor sau, după caz, a inadmisibilităţilor unor asemenea solicitări la ieşirea la pensie, încetarea raporturilor de serviciu, retragerea ori la trecerea în rezervă. 84. Astfel, prin Decizia nr. 42/2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, Curtea Constituţională a analizat măsura în care suspendarea unei indemnizaţii acordate revoluţionarilor ar aduce atingere dreptului de proprietate al acestora, reţinând că, „deşi indemnizaţia solicitată reprezintă o valoare patrimonială, susceptibilă de protecţia prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la indemnizaţiile obţinute până la intrarea în vigoare a actelor normative care au prevăzut suspendarea acestui drept“. 85. Cu acest prilej a arătat că instanţa europeană nu a negat posibilitatea statului de a suspenda pe cale legală acordarea unor drepturi prevăzute prin lege, invocând în acest sens Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kechko contra Ucrainei. Referindu-se la anumite drepturi de natură bănească acordate angajaţilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atât timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare“. 86. În final, Curtea Constituţională a subliniat faptul că „deşi autorităţile au dreptul de a dispune cu privire la acordarea drepturilor băneşti pretinse de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, restrângerea ori suspendarea acestor drepturi şi în viitor, în condiţiile în care textele de lege care le prevăd nu au fost abrogate, ar putea justifica întrebarea dacă aceste drepturi mai există şi dacă nu cumva textele de lege care le prevăd au fost în fapt lipsite de eficienţă, aşa încât speranţa titularilor acestor drepturi, deşi are un suport legal, este în realitate lipsită de conţinut. Astfel, deşi formal limitată în timp, respectiv vizând durata unui an calendaristic, măsura de suspendare repetată a acestor drepturi, pentru mai mulţi ani la rând, nu putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la existenţa acestor drepturi“, aceste statuări fiind reluate şi în deciziile Curţii Constituţionale nr. 314/2014, 330/2014 şi 129/2015. 87. De asemenea, prin considerentele Deciziei nr. 314/2014, referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, cu referire la art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, Curtea Constituţională a reţinut că „măsura suspendării anuale a plăţii despăgubirilor prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, măsură adoptată deja pentru trei ani consecutivi, 2012, 2013 şi 2014, nu poate fi repetată sine die, caz în care ar putea afecta proporţionalitatea măsurii“, aceste argumente regăsindu-se şi în deciziile Curţii Constituţionale nr. 330/2014 şi nr. 129/2015. 88. În ceea ce priveşte natura de „bun“ a drepturilor menţionate din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului privitoare la art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie, se impune a se sublinia că jurisprudenţa constituţională şi cea a instanţei supreme a statuat deja că drepturile privitoare la aceste indemnizaţii/ajutoare nu constituie drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Fără a fi în mod riguros constantă, Curtea Constituţională a reţinut că acestea reprezintă „un drept câştigat numai cu privire la indemnizaţiile obţinute până la intrarea în vigoare a actelor normative care au prevăzut suspendarea acestui drept“ (Decizia nr. 42/2014). 89. Citând decizia pronunţată în Cauza Kechko contra Ucrainei (valorificată şi de instanţa constituţională), s-a avut în vedere sensul autonom al conceptului de „bunuri“ din prima parte a art. 1 din Protocolul nr. 1, care nu este limitat la proprietatea de bunuri fizice şi este separat de clasificarea formală din legislaţia relevantă. Anumite alte drepturi şi interese, de exemplu, datorii, activele la constituire, pot fi, de asemenea, considerate „drepturi de proprietate“ şi, astfel, „bunuri“ în sensul acestei dispoziţii. Chestiunea care trebuie examinată este dacă circumstanţele cauzei, considerate în ansamblu, i-au conferit reclamantului dreptul la un interes material garantat la art. 1 din Protocolul nr. 1. 90. Prin aceeaşi hotărâre, Curtea Europeană recunoaşte că „statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atât timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare“. 91. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că art. 1 din Protocolul nr. 1 se aplică numai pentru bunurile existente ale unei persoane. În acest fel, veniturile viitoare nu pot constitui „bunuri“, decât dacă acestea au fost deja câştigate sau plata va fi efectuată cu certitudine (Hotărârea nr. 20.630/06 din 23.10.2010, Koivusaari şi alţii împotriva Finlandei). 92. Cu toate acestea, în anumite circumstanţe „speranţa legitimă“ de a obţine un „bun“ poate beneficia, de asemenea, de protecţia prevăzută de art. 1 din Protocolul nr. 1. Astfel, în cazul în care un drept de proprietate face obiectul unei cereri, se poate considera că persoana îndreptăţită are o „speranţă legitimă“ dacă există temei suficient pentru acest drept în legislaţia naţională (Cauza Kopecky împotriva Slovaciei nr. 44.912/98 pct. 52). Pentru a beneficia de protecţie, „o speranţă legitimă trebuie să devină mai concretă decât o simplă speranţă şi să se întemeieze pe o dispoziţie juridică sau pe un act juridic cum ar fi o decizie judecătorească“ (Cauza Bélané Nagy împotriva Ungariei, Hotărârea Marii Camere pronunţată la data de 13.12.2013). 93. În consecinţă, în ceea ce priveşte sesizarea cu care instanţa supremă a fost învestită, scopul asigurării interpretării şi aplicării unitare a normei juridice supuse examinării, printr-o dezlegare de principiu care să rezolve întreaga problematică a textului de lege, poate fi realizat. 94. Analizând circumstanţele specifice ale instituirii acestor drepturi, se consideră că, pe fondul suspendării repetate prin acte normative reţinute ca fiind constituţionale, acestea nu au intrat în patrimoniul beneficiarilor avuţi în vedere de Legea-cadru nr. 284/2010, ele având în continuare un conţinut abstract, fiind condiţionate în recunoaşterea lor concretă de o nouă manifestare a legiuitorului, motiv pentru care nu pot fi considerate „bunuri“ din această perspectivă. 95. În condiţiile în care exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor prevăzute de art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 a fost suspendat prin prevederi legale succesive, speciale şi derogatorii, începând cu anul 2011 şi până în anul 2017, inclusiv, aspect recunoscut de jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale, se apreciază că nu poate fi vorba nici de o speranţă legitimă de valorificare efectivă a acestor drepturi. 96. Această concluzie se consolidează în contextul abrogării Legii-cadru nr. 284/2010 prin Legea nr. 153/2017, care nu mai stabileşte asemenea drepturi, art. 66 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, recunoscând posibilitatea abrogării chiar şi în cazul normelor suspendate. 97. Totodată, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 (care a intrat în vigoare la data de 7 decembrie 2017) a dispus că, în anul 2018, nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori trecerea în rezervă (art. 11), însă, este de menţionat că efectele acestor ultime modificări legislative nu au putut fi analizate de instanţele ce au pronunţat soluţiile ataşate recursului în interesul legii, întrucât abrogarea Legii-cadru nr. 284/2010 şi adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 au intervenit la o dată ulterioară şi nu au fost evidenţiate hotărâri care să valorifice noul cadru legislativ. 98. Chiar dacă, în întreaga perioadă în care Legea-cadru nr. 284/2010 a fost în vigoare, dispoziţiile privitoare la aceste drepturi nu au fost abrogate în mod expres, nu se poate susţine că acestea s-au născut efectiv în patrimoniul beneficiarilor avuţi în vedere iniţial, în condiţiile în care valorificarea lor a fost în mod repetat suspendată şi nicio altă dispoziţie legală sau soluţie de jurisprudenţă nu a diminuat efectul actelor normative reţinute a fi suspendat exerciţiul drepturilor pentru a concretiza o speranţă legitimă pentru viitor. 99. Cât timp nu se poate reţine o vătămare a unor drepturi fundamentale, iar statul a acţionat normativ în limitele dreptului său de apreciere cu privire la beneficiile ce ar trebui să fie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat, suspendările repetate nu pot fi analizate din perspectiva cerinţelor instituite de art. 53 din Constituţia României, republicată, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi. 100. Prin urmare, având în vedere că exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor prevăzute de art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 a fost suspendat prin prevederi legale succesive, speciale şi derogatorii, începând cu anul 2011 şi până la finele anului 2017, acţiunile promovate în această perioadă sunt prematur formulate, dreptul nefiind actual. Pentru a se bucura de protecţia juridică a acţiunii în justiţie, dreptul subiectiv, pe lângă condiţia de a fi recunoscut şi ocrotit de lege, trebuie să îndeplinească şi condiţia de a fi actual. 101. Niciun temei de drept substanţial intern sau convenţional nu justifica, la momentul formulării cererilor, instituirea în sarcina pârâţilor a unei obligaţii executorii de plată a drepturilor pretinse, iar exercitarea dreptului înscris în art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei VII la Legea-cadru nr. 284/2010 rămâne subsumată politicii financiare a statului, care se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea politicilor sale. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţă, stabileşte că: Litigiile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 sunt de competenţa în primă instanţă a secţiilor/completurilor specializate în soluţionarea litigiilor de muncă, respectiv raportat la calitatea de funcţionar public a reclamanţilor, a secţiilor/completurilor specializate de contencios administrativ. Acţiunile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere formulate în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 introduse în perioada de suspendare a exerciţiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii sunt prematur formulate. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2018. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Ileana Peligrad -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
