Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie ridicată de Mioara Flenchea în Dosarul nr. 164/113/2017 al Tribunalului Brăila - Secţia penală şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.425D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autoarea acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci vizează modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor supuse controlului de constituţionalitate, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. Legiuitorul are legitimarea constituţională de a enumera atributele pe care trebuie să le întrunească actele doveditoare depuse în temeiul Legii nr. 18/1991, pe care membrii comisiei de fond funciar au obligaţia să le verifice din perspectiva pertinenţei, verosimilităţii, autenticităţii şi concludenţei. Enumerarea acestor atribute este suficientă pentru ca judecătorul care soluţionează cauza în care autoarea excepţiei a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de serviciu să îşi formeze convingerea cu privire la încadrarea juridică a faptei. Precizează, totodată, că legiuitorul este îndreptăţit să stabilească metodele şi tehnicile prin care membrii comisiei de fond funciar ajung să determine autenticitatea actelor doveditoare în baza Legii nr. 1/2000 şi a Legii fondului funciar nr. 18/1991. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 4 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 164/113/2017, Tribunalul Brăila - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie ridicată de Mioara Flenchea într-o cauză penală în care autoarea acesteia a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că atribuţia funcţionarului public abilitat de lege să ducă la îndeplinire prevederile unei legi de reconstituire a unui drept de proprietate este susceptibilă de interpretări incerte, neclare, fără criterii legale de interpretare a probatoriului în raport cu care îşi exercită atribuţia de serviciu, invocând Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile Codului penal din 1969 şi ale actualului Cod penal referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii“. 6. Autoarea excepţiei arată că este acuzată de săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, fiindu-i imputată încălcarea unei atribuţii de serviciu prin faptul că, alături de ceilalţi coinculpaţi, în funcţia deţinută în cadrul Comisiei Judeţene Vrancea pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, nu a respectat dispoziţii cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, cu referire la art. 6 din Legea nr. 1/2000, în sensul că nu a analizat „pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa“ actelor depuse de solicitanţi în vederea constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991. Susţine că sintagma criticată nu prevede în mod expres elemente/criterii în legătură cu care funcţionarul public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de verificare a unei documentaţii depuse de o persoană fizică, să poate avea obiectivitatea respectării unei proceduri. 7. Ca urmare a lipsei de claritate şi de previzibilitate a sintagmei „pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestor acte“, nici organele judiciare nu pot analiza actul defectuos, pentru a verifica îndeplinirea de către membrul comisiei a atribuţiei de verificare, întrucât nu există repere/criterii de obiectivitate şi legalitate. Nici legislaţia civilă, nici cea penală nu conţin definiţii explicite pentru elementele pertinenţă, verosimilitate, autenticitate şi concludenţă. Legislaţia secundară (Hotărârea Guvernului nr. 890/2005) stabileşte în sarcina funcţionarului public obligaţia de verificare în cadrul unei proceduri, fără a defini şi instrumentele, procedura sau criteriile. Or, neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară, legi şi ordonanţe ale Guvernului, în caz contrar aducându-se atingere principiului legalităţii incriminării. 8. Faţă de obligaţia membrilor comisiilor de fond funciar de a analiza pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa actelor depuse în temeiul Legii nr. 18/1991, arată că aceste noţiuni sunt atribute ce ţin de calitatea unei probe de a fi în legătură cu cauza care se judecă şi sunt examinate de instanţă într-o procedură judiciară. Verificarea legalităţii probelor este atributul exclusiv al judecătorului de cameră preliminară şi priveşte conformarea activităţii de probaţiune anterior efectuată de organele de cercetare penală cu principiile legalităţii probelor, respectiv al loialităţii administrării probelor. 9. Tribunalul Brăila - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând, în acest sens, că sintagma „pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestor acte“ din art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 îndeplineşte criteriile de predictibilitate şi claritate şi nu sunt neconstituţionale prin prisma dispoziţiilor din Legea fundamentală invocate. Chiar dacă art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 nu conţine prevederi care să definească termenii, se constată că din Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX) se poate înţelege semnificaţia acestora. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, în ceea ce priveşte sintagma „precum şi pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestor acte“. Textul de lege criticat are următorul conţinut: „(1) La stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole şi forestiere, în conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orăşeneşti, municipale şi comisiile judeţene, constituite potrivit legii, vor verifica în mod riguros existenţa actelor doveditoare prevăzute la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, precum şi pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestor acte, ţinându-se seama şi de dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege.“ 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind exigenţele de calitate a legii şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autoarea acesteia a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (art. 297 din Codul penal), în rechizitoriu reţinându-se că, în calitate de membru al Comisiei Judeţene Vrancea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor forestiere, alături de ceilalţi membri, de asemenea inculpaţi în cauză, nu a verificat, cu intenţie, legalitatea propunerii înaintate de comisiile locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din cadrul primăriilor unor comune de pe raza judeţului Vrancea şi, în special, existenţa actelor doveditoare, pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestora, atribuţii ce le reveneau conform art. 6 lit. c) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, coroborat cu art. 6 din Legea nr. 1/2000 şi art. 12 din Legea nr. 18/1991. 16. Curtea constată că nu se pot reţine susţinerile autoarei excepţiei potrivit cărora noţiunile de pertinenţă, verosimilitate, autenticitate şi concludenţă sunt neclare, incerte şi neprevizibile, pe considerentul că nu ar exista repere legale care să le permită membrilor comisiilor judeţene pentru restituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere să îşi exercite atribuţia de serviciu constând în verificarea existenţei actelor doveditoare prevăzute la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, adică titlul de proprietate care s-a emis sau procesul-verbal ori fişa de punere în posesie, precum şi actele doveditoare ale dreptului de proprietate pentru suprafeţele de teren solicitate în plus. 17. În realitate, dispoziţiile criticate au o formulare clară şi previzibilă, fiind respectate cerinţele de calitate deduse din prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul respectării legilor, precum şi cele ale art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea incriminării şi a pedepselor. Curtea reaminteşte, în acest context, că nu toate noţiunile cuprinse în diversele acte normative necesită elaborarea unor definiţii legale. De cele mai multe ori – cum este, de altfel, şi cazul de faţă - este suficientă definiţia uzuală a conceptelor utilizate de legiuitor, cuprinsă în Dicţionarul explicativ al limbii române (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 110 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 5 iunie 2019, paragraful 17, Decizia nr. 263 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 9 iulie 2019, paragraful 19, sau Decizia nr. 386 din 5 iulie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 30 decembrie 2022, paragraful 18). 18. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că exigenţele art. 23 alin. (12) din Constituţie privind legalitatea incriminării şi a pedepselor nu impun legiuitorului obligaţia definirii tuturor termenilor folosiţi în cuprinsul normelor de drept penal substanţial şi că lipsa unor asemenea definiţii nu echivalează, de plano, cu încălcarea principiului menţionat (a se vedea Decizia nr. 449 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 21 august 2018, paragraful 22, sau Decizia nr. 92 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 15 iunie 2023, paragraful 31). 19. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (a se vedea Hotărârile din 11 noiembrie 1996, 24 mai 2007 şi 20 ianuarie 2009, pronunţate în cauzele Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). 20. Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută şi că oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). 21. În fine, Curtea Constituţională observă că, în etapa iniţială, administrativă, a procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, este atribuţia legală a membrilor comisiilor judeţene pentru restituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere de a verifica existenţa actelor doveditoare prevăzute la art. 9 alin. (5) din legea menţionată, inclusiv de a verifica pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestora. Ca atare, este forţată şi artificială cantonarea aplicabilităţii acestor noţiuni doar la nivelul activităţii judiciare desfăşurate de judecători, din perspectiva analizei probelor administrate în procesele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. Susţinerile potrivit cărora aceste calităţi ar fi specifice doar probelor utilizate în context jurisdicţional şi că exclusiv judecătorii şi procurorii ar avea competenţa şi abilitarea de a aprecia cu privire la întrunirea caracteristicilor menţionate sunt rezultatul unei interpretări restrictive/trunchiate, care minimizează rolul membrilor comisiilor locale şi judeţene însărcinate cu analiza cererilor de restituire întemeiate pe Legea fondului funciar nr. 18/1991. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mioara Flenchea în Dosarul nr. 164/113/2017 al Tribunalului Brăila - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, în ceea ce priveşte sintagma „precum şi pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestor acte“, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Brăila - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 ianuarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
