Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia-Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56^1 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, excepţie ridicată de societatea Persepolis Development - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 56.297/299/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.736D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei, în principal, ca inadmisibilă, deoarece autorul acesteia critică, în realitate, aspecte legate de interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 56^1 din Legea nr. 350/2001, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, deoarece acest text nu contravine normelor constituţionale invocate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 27 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 56.297/299/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56^1 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de societatea Persepolis Development - S.R.L. din Bucureşti întro cauză aflată în apel având ca obiect obligaţia de a face - desfiinţare construcţii. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că textul de lege criticat, prin faptul că instituie o interdicţie absolută cu privire la intrarea în legalitate a unei construcţii edificate fără autorizaţie de construire sau care nu respectă prevederile autorizaţiei de construire, nu corespunde criteriilor de calitate a legii instituite în temeiul art. 1 alin. (5) din Constituţie - în special cele privind claritatea şi previzibilitatea – şi afectează garanţiile oferite titularilor dreptului de proprietate de art. 44 din Legea fundamentală. 6. Cu privire la prima critică de neconstituţionalitate, se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a statuat faptul că, pentru a fi previzibilă, legea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrariului (Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). 7. În concret, se arată că, la secţiunea a 5-a din expunerea de motive la proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011 (PL-x nr. 187/2011), finalizat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 190/2013, se apreciază că „actul normativ contribuie la corecta aplicare a Directivei 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului şi Directiva 85/337/CEE a Consiliului privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, prin eliminarea posibilităţilor de elaborare a planurilor de urbanism de intrare în legalitate pentru care nu mai este posibilă evaluarea de mediu“. Directiva 85/337/CEE a Consiliului priveşte obligaţia statelor membre de a „adopta toate măsurile necesare, înaintea autorizării, pentru a se asigura că proiectele care pot avea efecte importante asupra mediului, prin natura, mărimea sau localizarea lor, inter alia, constituie obiectul unei evaluări a efectelor lor“. Conform anexelor la Directivă, proiectele vizate de aceasta sunt proiecte majore de industrie sau infrastructură, ce pot avea un puternic impact asupra mediului (de exemplu rafinării, termocentrale, uzine, instalaţii chimice, autostrăzi, porturi comerciale etc. - anexa I, sau proiecte din sectoarele agricultură, industria extractivă, industria energetică, prelucrarea metalelor, fabricarea sticlei etc. -anexa II), ceea ce justifică o eventuală măsură a legiuitorului român de a menţine în afara sferei legalităţii autorizării astfel de proiecte care nu au beneficiat de o evaluare de mediu la nivelul impus de această directivă. 8. Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile art. 56^1 din Legea nr. 350/2001 nu particularizează, însă, obiectul interdicţiei de intrare în legalitate numai la aceste proiecte enumerate de Directiva 85/337/CEE a Consiliului, ci, în interpretarea curentă, interzic în mod discriminatoriu intrarea în legalitate cu privire la orice tip de proiect sau construcţie, nu numai cu privire la cele ce prezintă probleme din punctul de vedere al compatibilităţii cu mediul. 9. Totodată, textul criticat este insuficient de clar şi previzibil în măsura în care se interpretează în sensul că nu prevede posibilitatea ca autoritatea publică competentă să aprobe intrarea în legalitate sau instanţa de judecată să aprecieze în concret, de la caz la caz, asupra situaţiei fiecărei construcţii în parte, a necesităţii iniţierii unor documentaţii de urbanism şi a posibilităţii de încadrare a construcţiei respective în peisajul urbanistic existent în zonă. 10. În ceea ce priveşte a doua critică de neconstituţionalitate, se susţine că dispoziţiile art. 44 din Constituţie sunt încălcate prin faptul că textul atacat nu prevede posibilitatea aprecierii în concret de către autorităţile publice competente a situaţiei fiecărui caz în parte, rezultatul invariabil constând în demolarea totală sau parţială a respectivei clădiri, fără a se putea examina necesitatea iniţierii unor documentaţii de urbanism sau încadrarea de facto a construcţiei respective în peisajul urbanistic existent în zonă. Soluţia demolării unei construcţii care îndeplineşte condiţiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent rezidă automat în textul criticat şi este una neeconomică şi lipsită de oportunitate. 11. În concluzie, autoarea excepţiei apreciază că textul art. 56^1 este compatibil cu garanţiile oferite de art. 44 din Constituţie titularilor dreptului de proprietate numai dacă s-ar interpreta în sensul aplicării acestuia construcţiilor care niciodată nu s-ar putea încadra în cadrul construit preexistent într-o anumită zonă, nu şi celor care îndeplinesc condiţiile necesare în acest sens, şi numai în măsura în care ar permite autorităţilor competente să aprobe intrarea în legalitate sau instanţei judecătoreşti să aprecieze în concret cu privire la acest aspect. 12. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă opinează în sensul că excepţia este neîntemeiată, deoarece critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56^1 din Legea nr. 350/2001, raportată la art. 1 alin. (5) din Constituţie, nu vizează chestiuni de constituţionalitate, ci aspecte legate de aplicarea legii şi de soluţionarea conflictului de legi în timp. Cu privire la invocarea art. 44 din Legea fundamentală, se arată că statele pot adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile Legii nr. 350/2001 fac parte din ansamblul legislaţiei specifice privind disciplina şi calitatea în construcţii, amenajarea teritoriului şi urbanismul, astfel că trebuie corelate inclusiv cu normele cuprinse în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Astfel, din coroborarea acestor prevederi legale rezultă că documentaţiile aferente, inclusiv documentaţiile privind amenajarea teritoriului şi urbanismul întocmite/aprobate în condiţiile Legii nr. 350/2001 sunt prealabile autorizării şi realizării investiţiilor/lucrărilor de construcţii conform Legii nr. 50/1991, iar nu ulterioare acestora, pentru asigurarea informării aferente, respectării şi aplicării întocmai a regimului disciplinei/calităţii în construcţii. Aşa fiind, art. 56^1 din Legea nr. 350/2001 conţine dispoziţii clare, concise şi previzibile, adoptate în corelare cu ansamblul legislaţiei în vigoare în domeniu, aplicabilă în toate etapele procedurale necesare/aferente obţinerii autorizaţiei de construcţii ca act final, în baza şi în limitele căreia se poate proceda la executarea de construcţii, persoanele interesate neputând invoca necunoaşterea obligaţiilor legale (nemo legem ignorare censetur). Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea principiului legalităţii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie. 15. În măsura în care persoanele fizice/juridice procedează la executarea construcţiilor în alte condiţii decât cu respectarea ansamblului legislaţiei în vigoare în acest domeniu - indiferent de natura/amploarea lucrărilor de construcţii/investiţii -, acestea îşi asumă toate consecinţele aferente. Acestea pot conduce până la desfiinţarea unor construcţii nelegal edificate, precum şi la răspunderea juridică aferentă, după caz, fără a se putea invoca, de către persoanele responsabile, încălcarea dreptului de proprietate, aspect reflectat şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de pildă prin deciziile nr. 286 din 22 mai 2014, nr. 1.491 din 18 noiembrie 2010, nr. 409 din 14 iulie 2005 sau nr. 77 din 14 martie 2002. Aşa fiind, nici critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la art. 44 din Constituţie nu este întemeiată. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 56^1 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001, introduse prin art. I pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 11 februarie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 190/2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 10 iulie 2013. Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut: "ART. 56^1 Nu pot fi iniţiate şi aprobate documentaţii de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcţii edificate fără autorizaţie de construire sau care nu respectă prevederile autorizaţiei de construire." 19. Prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (5), cu privire la exigenţele de calitate a legii, şi ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată. 20. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 286 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 31 iulie 2014, a examinat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 56^1 din Legea nr. 350/2001 din perspectiva respectării prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), care consacră principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, precum şi a următoarelor prevederi din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: art. 1 care proclamă egalitatea în demnitate şi în drepturi a tuturor fiinţelor umane, art. 7 referitor la egalitatea în faţa legii a tuturor oamenilor şi art. 17 privind dreptul la proprietate de care se poate bucura orice persoană. 21. Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a reţinut, cu acel prilej, că prevederile art. 56^1 au fost introduse în Legea nr. 350/2001 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011, în preambulul căreia legiuitorul delegat a precizat că modificarea a fost impusă, printre altele, de necesitatea „reducerii drastice a practicilor urbanismului derogatoriu, practici care au dus la un proces de transformare internă incoerentă a localităţilor şi de extindere necontrolată ce a determinat disfuncţii şi costuri uneori imposibil de suportat pentru comunităţile locale, ocupări şi desfiinţări ale spaţiilor verzi, ce au generat probleme grave de mediu, precum şi o avalanşă de situaţii litigioase care au afectat securitatea juridică a investiţiilor“. De asemenea, un alt motiv ce a determinat legiuitorul să adopte o astfel de reglementare a constat în „descurajarea şi eliminarea practicilor de modificare a reglementărilor urbanistice existente pentru intrarea în legalitate a unor construcţii ilegale, executate fără autorizaţie de construire sau fără respectarea prevederilor acesteia“. 22. Prin aceeaşi decizie, Curtea a învederat dispoziţiile art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora statele semnatare ale Convenţiei pot „adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general [...]“ şi în lumina cărora Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunţată în Cauza Mellacher şi alţii împotriva Austriei (paragraful 45), că astfel de legi sunt „necesare şi obişnuite în domeniul proprietăţilor, care, în societăţile moderne, sunt o preocupare centrală a politicilor economice şi sociale. Pentru a implementa astfel de politici, legislativul trebuie să aibă o largă marjă de apreciere atât în ceea ce priveşte stabilirea existenţei unei probleme de interes public ce necesită măsuri de control, cât şi în alegerea unor modalităţi de aplicare detaliate pentru implementarea măsurilor vizate“. 23. În prezenta cauză, autoarea excepţiei consideră că art. 56^1 din Legea nr. 350/2001 este neconstituţional deoarece, în lipsa oricărei precizări, acesta extinde interdicţia intrării în legalitate a unei construcţii edificate fără respectarea prevederilor legale la orice construcţie, cu depăşirea cadrului prestabilit de Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iulie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, prin eliminarea posibilităţilor de elaborare a planurilor de urbanism de intrare în legalitate pentru care nu mai este posibilă evaluarea de mediu, act normativ invocat în expunerea de motive a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011, prin care respectiva interdicţie a fost introdusă în corpul Legii nr. 350/2001. 24. Având în vedere cele de mai sus, Curtea reţine că aceste critici de neconstituţionalitate nu sunt întemeiate, întrucât textul de lege examinat nu poate fi considerat neconstituţional în condiţiile în care instituie o sancţiune - constând în imposibilitatea intrării ulterioare în legalitate - pentru nerespectarea regimului juridic specific construcţiilor, în vigoare la momentul edificării acelei construcţii. Directiva 85/337/CEE are în vedere, cu titlu exemplificativ, anumite proiecte majore de industrie sau infrastructură ce pot avea un impact semnificativ asupra mediului, cu privire la care se elimină posibilităţile de elaborare a planurilor de urbanism de intrare în legalitate întrucât nu mai este posibilă evaluarea de mediu, însă invocarea acesteia în expunerea de motive a actului normativ prin care legiuitorul delegat român a implementat o atare interdicţie nu îl obligă pe acesta din urmă să se limiteze la respectivul cadru, deoarece directiva nu este un act normativ cu aplicabilitate directă, ci necesită transpunere în legislaţia internă a fiecărui stat membru al Uniunii Europene, acesta având propria libertate de apreciere a măsurilor, mecanismelor şi modalităţilor specifice prin care urmăreşte atingerea scopului declarat în respectiva directivă. 25. Potrivit art. 1 alin. (4) din Legea nr. 350/2001, statul, prin intermediul autorităţilor publice, are dreptul şi datoria de a asigura, prin activitatea de urbanism şi de amenajare a teritoriului, condiţiile de dezvoltare durabilă şi respectarea interesului general, potrivit legii. Obiectivele principale ale amenajării teritoriului sunt, conform art. 9 din aceeaşi lege: a) dezvoltarea economică şi socială echilibrată a regiunilor şi zonelor, cu respectarea specificului acestora; b) îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi colectivităţilor umane; c) gestionarea responsabilă a resurselor naturale şi protecţia mediului; d) gestionarea în spiritul dezvoltării durabile a peisajului, componentă de bază a patrimoniului natural şi cultural şi a resurselor naturale; e) utilizarea raţională a teritoriului, prin limitarea extinderii necontrolate a localităţilor şi conservarea terenurilor agricole fertile; f) conservarea şi dezvoltarea diversităţii culturale. 26. Pentru atingerea acestor obiective sunt necesare atât reglementarea, cât şi respectarea disciplinei în construcţii, în amenajarea teritoriului şi urbanism, iar pentru fiecare proiect imobiliar trebuie să fie solicitată, obţinută şi respectată întocmai autorizaţia de construire, care, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, reprezintă actul de autoritate al administraţiei publice locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor. 27. Derogarea de la aceste norme şi complinirea rigorilor legii ulterior realizării unei construcţii nu pot reprezenta o soluţie pentru atingerea obiectivelor mai sus amintite, ce configurează interesul general al comunităţii. Având în vedere marja sa de apreciere cu privire la folosinţa bunurilor conform interesului general, consacrată de art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, legiuitorul român a prevăzut, la art. 56^1 din Legea nr. 350/2001, că nu pot fi iniţiate şi aprobate documentaţii de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcţii edificate fără autorizaţie de construire sau care nu respectă prevederile autorizaţiei de construire. Prin această măsură s-au urmărit, pe de o parte, descurajarea şi eliminarea practicilor de modificare ulterioară a reglementărilor urbanistice existente pentru intrarea în legalitate a unor construcţii ilegale, executate fără autorizaţie de construire sau fără respectarea prevederilor acesteia, şi, pe de altă parte, aplicarea prevederilor Directivei 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului şi Directivei 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului. 28. Inexistenţa unor excepţii de la această interdicţie nu poate avea semnificaţia imprevizibilităţii normei juridice criticate sau a lipsei sale de claritate, aşa cum susţine autorul excepţiei, ci exprimă fără echivoc voinţa legiuitorului român de a elimina în mod imperativ orice posibilitate de derogare de la regimul legal al executării construcţiilor, asigurând, astfel, o egalitate absolută de tratament juridic între toţi destinatarii legii. Aprecierile cazuistice, pe fondul unei reglementări cu caracter derogatoriu sau condiţional, ar crea, în realitate, posibilitatea eludării normelor incidente în acest domeniu şi ar afecta, astfel, scopul legii de protejare a intereselor generale ale comunităţii. 29. În atare condiţii, nu poate fi pretinsă încălcarea dreptului de proprietate, care este garantat de art. 44 din Constituţie, dar care nu este un drept absolut, conţinutul şi limitele sale fiind stabilite de lege. În acest sens, prin Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993, Curtea a statuat, de principiu, că, în conformitate cu art. 44 din Constituţie, prin lege pot fi stabilite anumite limite, îngrădiri, fie în privinţa obiectului dreptului de proprietate, fie în privinţa unor atribute ale dreptului de proprietate, pentru apărarea intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor altor persoane, esenţial fiind ca prin aceste restricţii să nu se anihileze complet dreptul de proprietate. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de societatea Persepolis Development - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 56.297/299/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că prevederile art. 56^1 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 ianuarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
