Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.788/1/2018
┌─────────┬────────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei a │
│Eugenia │II-a civile a Înaltei Curţi │
│Voicheci │de Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mărioara │- judecător la Secţia a II-a│
│Isailă │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia a II-a│
│Poliţeanu│civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Lucia │- judecător la Secţia a II-a│
│Paulina │civilă │
│Brehar │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Petronela│- judecător la Secţia a II-a│
│Iulia │civilă │
│Niţu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia a II-a│
│Magdalena│civilă │
│Dănăilă │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia a II-a│
│Dorin │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ianina │- judecător la Secţia a II-a│
│Blandiana│civilă │
│Grădinaru│ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a II-a│
│Monica │civilă │
│Duţă │ │
└─────────┴────────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.788/1/2018 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Eugenia Voicheci, preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 4.568/121/2016/a9 în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarei probleme de drept: „Dispoziţiile art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă pot fi interpretate în sensul că planul de reorganizare a debitorului poate prevedea eşalonarea la plată a creanţelor curente (inclusiv a celor bugetare)?“. După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Eugenia Voicheci, preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă a dispus, prin Încheierea din 12 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.568/121/2016/a9, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dispoziţiile art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă pot fi interpretate în sensul că planul de reorganizare a debitorului poate prevedea eşalonarea la plată a creanţelor curente (inclusiv a celor bugetare)?“. 2. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 24 octombrie 2018 cu nr. 2.788/1/2018, termenul pentru soluţionarea dosarului fiind stabilit la 14 ianuarie 2019. II. Temeiul juridic al sesizării 3. Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ III. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina 4. În Dosarul nr. 4.568/121/2016/a9, Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă a fost învestită cu soluţionarea apelului declarat de creditorul C împotriva Sentinţei civile nr. 83 din 3 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Galaţi, pricina având ca obiect confirmarea planului de reorganizare a debitorului. 5. Curtea de apel judecă această pricină în ultimă instanţă, urmând a pronunţa o hotărâre definitivă, în conformitate cu dispoziţiile art. 207 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. IV. Normele de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 6. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 85/2014 "ART. 4 Prevederile prezentei legi se bazează pe următoarele principii: [...]2. acordarea unei şanse debitorilor de redresare eficientă şi efectivă a afacerii, fie prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenţei, fie prin procedura de reorganizare judiciară; [...] ART. 5 (1) - În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile au următoarele semnificaţii: [...] 21. creditor cu creanţe curente sau creditor curent este acel creditor ce deţine creanţe certe, lichide şi exigibile, născute în timpul procedurii de insolvenţă, şi care are dreptul de a i se achita cu prioritate creanţa, conform documentelor din care rezultă; [...]42. perioada de observaţie este perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii insolvenţei şi data confirmării planului de reorganizare sau, după caz, a intrării în faliment; [...]53. programul de plată a creanţelor este graficul de achitare a acestora menţionat în planul de reorganizare care include: a) cuantumul sumelor pe care debitorul se obligă să le plătească creditorilor, dar nu mai mult decât sumele datorate conform tabelului definitiv de creanţe; în cazul creditorilor beneficiari ai unei cauze de preferinţă sumele vor putea include şi dobânzile; b) termenele la care debitorul urmează să plătească aceste sume;54. reorganizare judiciară este procedura ce se aplică debitorului în insolvenţă, persoană juridică, în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanţelor. Procedura de reorganizare presupune întocmirea, aprobarea, confirmarea, implementarea şi respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate să prevadă, nelimitativ, împreună sau separat: a) restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului; b) restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social; c) restrângerea activităţii prin lichidarea parţială sau totală a activului din averea debitorului; [...] ART. 102 (6) - Creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanţele născute după data deschiderii procedurii de faliment. [...] ART. 133 alin (2) - Planul de reorganizare va cuprinde în mod obligatoriu programul de plată a creanţelor. [...] (4) Planul de reorganizare va menţiona: [...] e) modalitatea de achitare a creanţelor curente. [...] (5) Planul va specifica măsurile adecvate pentru punerea sa în aplicare, cum ar fi: [...] H. prelungirea datei scadenţei, precum şi modificarea ratei dobânzii, a penalităţii sau a oricărei alte clauze din cuprinsul contractului ori a celorlalte izvoare ale obligaţiilor sale; [...] ART. 143 (3) Titularul unei creanţe curente, certă, lichidă şi exigibilă mai veche de 60 de zile şi un cuantum peste valoarea-prag, poate solicita, oricând în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate în plan, trecerea la faliment. Cererea se judecă de urgenţă şi cu precădere, în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia la dosarul cauzei. Cererea sa va fi respinsă de către judecătorul-sindic în situaţia în care creanţa nu este datorată, este achitată sau debitoarea încheie o convenţie de plată cu acest creditor." 7. Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 207/2015 "ART. 165 (6) - Cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 167 alin. (11) şi (12), pentru debitorii care se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa, ordinea de stingere este următoarea: a) obligaţii fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei, în ordinea vechimii; b) sume datorate în contul ratelor din programele de plăţi ale obligaţiilor fiscale, cuprinse în planul de reorganizare judiciară confirmat, precum şi obligaţiile fiscale accesorii datorate pe perioada reorganizării, dacă în plan s-au prevăzut calcularea şi plata acestora; c) obligaţii fiscale născute anterior datei la care s-a deschis procedura insolvenţei, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora, în situaţia contribuabililor aflaţi în stare de faliment; d) alte obligaţii fiscale în afara celor prevăzute la lit. a)-c) [...]. ART. 167 (11) - Pentru debitorii care se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa şi care depun un decont cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare după data deschiderii procedurii insolvenţei, suma aprobată la rambursare se compensează în condiţiile prezentului articol cu obligaţiile fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei. (12) Suma negativă de taxă pe valoarea adăugată înscrisă în decontul de taxă pe valoarea adăugată aferentă perioadei fiscale anterioare datei deschiderii procedurii insolvenţei se compensează în condiţiile prezentului articol cu obligaţiile fiscale ale debitorului născute anterior deschiderii procedurii." V. Expunerea succintă a procesului 8. Prin documentul intitulat „Raport lunar cuprinzând descrierea modului în care administratorul judiciar şi-a îndeplinit atribuţiile în procedura generală a insolvenţei privind debitorul A“, act fără număr şi fără dată, administratorul judiciar B al debitorului a solicitat judecătorului-sindic de la Tribunalul Galaţi stabilirea unui termen de judecată pentru confirmarea planului de reorganizare a debitorului. În motivare a arătat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 132-138 din Legea nr. 85/2014 pentru confirmarea planului. 9. Creditorul C a solicitat judecătorului-sindic respingerea cererii de confirmare a planului de reorganizare a debitorului A, arătând în motivare că prin plan se prevede amânarea plăţii unor sume care nu sunt supuse înscrierii la masa credală - creanţele curente - şi care nu pot fi supuse niciunei amânări sau eşalonări. Astfel, creanţa sa bugetară în cuantum de 473.049 lei, născută în perioada de observaţie (deci creanţă curentă), este propusă a fi plătită în 6 rate trimestriale egale, de câte 78.841,50 lei, începând cu trimestrul I al anului al doilea de aplicare a planului. 10. Administratorul judiciar B al debitorului A a arătat că eşalonarea creanţelor curente este permisă de art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014. 11. Prin Sentinţa civilă nr. 83 din 23 martie 2018, Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă a confirmat planul de reorganizare a debitorului A, în considerentele hotărârii nefiind analizată chestiunea posibilităţii de eşalonare a creanţelor curente, reţinându-se doar, cu caracter general, respectarea dispoziţiilor art. 132-138 din Legea nr. 85/2014. 12. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel creditorul C, care critică soluţia pronunţată, arătând că prin planul de reorganizare nu se poate dispune eşalonarea la plată a creanţelor curente. VI. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii 13. Prin Încheierea pronunţată la 19 septembrie 2018, Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă a constatat îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele argumente: - de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 depinde soluţionarea pe fond a cauzei. Astfel, pe de o parte, creditorul C a susţinut încălcarea acestui text de lege prin planul de reorganizare a debitorului A, ceea ce ar trebui să atragă respingerea cererii de confirmare a acestui plan, iar, pe de altă parte, debitorul a arătat că textul nu este încălcat, deci planul poate fi confirmat; – problema de drept enunţată este nouă, textul de lege fiind cuprins într-o lege adoptată relativ recent (Legea nr. 85/2014 a intrat în vigoare la 28 iunie 2014). Apoi, el reprezintă un element de noutate în materia legislaţiei privind insolvenţa, în legea anterioară (Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei) neexistând o astfel de soluţie legislativă. Nu în ultimul rând, caracterul de noutate nu s-a pierdut, întrucât chestiunea în discuţie nu a primit o dezlegare nici din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici din partea altor instanţe, printr-o practică judiciară consacrată; – problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la 16 octombrie 2018. VII. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea 14. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 4.568/121/2016/a9 a apreciat că dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări - posibilitatea de eşalonare a plăţii creanţelor curente prin planul de reorganizare a debitorului - nu reiese cu claritate din textul de lege incident - art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 -, fiind posibile două interpretări. 15. Într-o primă interpretare, o astfel de eşalonare este permisă, pentru că textul de lege trebuie înţeles în sens larg. Acesta dispune că planul de reorganizare trebuie să cuprindă modalitatea de achitare a creanţelor curente, iar prin „modalitate“ trebuie să se înţeleagă nu numai sursa sumelor cu care se vor achita, ci şi împărţirea în rate şi termenele scadente ale acestor rate. Această interpretare este în acord cu principiul reglementat de art. 4 pct. 2 din Legea nr. 85/2014; prevederile acestei legi se bazează pe următoarele principii: acordarea unei şanse debitorilor de redresare eficientă şi efectivă a afacerii prin procedura de reorganizare judiciară. Or, dacă aceste creanţe curente ar avea un cuantum foarte mare, prin comparaţie cu posibilităţile debitorului de realizare a veniturilor în perioada de reorganizare, atunci limitarea posibilităţii de eşalonare a plăţilor doar la creanţele anterioare deschiderii procedurii ar echivala cu o tentativă iluzorie de redresare a activităţii, pentru că tot ceea ce ar produce debitoarea s-ar îndrepta către achitarea creanţelor curente. 16. Dispoziţiile art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 - cele ce reglementează regimul juridic al creanţelor curente - nu sunt, la rândul lor, contrare posibilităţii de eşalonare a creanţelor curente, având în vedere că ele privesc izvorul creanţelor („conform documentelor din care rezultă“), iar nu momentul la care ele se plătesc. În plus, art. 133 alin. (5) lit. H din lege permite prelungirea datei scadenţei fără a face distincţie între creanţele anterioare deschiderii procedurii şi cele curente. 17. În cea de-a doua interpretare nu este permisă eşalonarea creanţelor curente, prin „modalitatea“ de achitare a lor urmând a se înţelege exclusiv sursa veniturilor necesare achitării. Interpretarea este în acord cu regimul juridic al creanţelor curente, stabilit de art. 5 pct. 21 din lege (potrivit căruia creanţa curentă se achită cu prioritate, în raport cu creanţele înscrise la masa credală) şi de art. 102 alin. (6) din lege (conform căruia creanţele curente nu se înscriu la masa credală). Or, potrivit art. 5 pct. 53 şi 54 din Legea nr. 85/2014, planul de reorganizare, ca document fundamental al procedurii de reorganizare, va cuprinde programul de plată a creanţelor înscrise la masa credală, neexistând program de plată pentru creanţele curente. Altfel spus, creanţele curente nu sunt înscrise în tabelul de creanţe, nu sunt incluse în planul de reorganizare şi se achită cu prioritate faţă de creanţele din tabel, astfel că nu este posibilă reeşalonarea lor prin plan. 18. Apoi, dacă s-ar admite prima interpretare, atunci textul art. 143 alin. (3) din lege ar rămâne fără aplicare, pentru că, deşi ar fi îndeplinite condiţiile impuse de acesta (să existe o creanţă curentă, certă, lichidă şi exigibilă mai veche de 60 de zile şi în cuantum peste valoarea-prag), totuşi titularul creanţei curente respective nu ar mai putea solicita trecerea debitorului la faliment. Or, un text de lege trebuie interpretat în sensul aplicării sale, iar nu al neaplicării, deci prima interpretate nu poate fi admisă. 19. Cea de-a doua interpretare pare să fie în acord şi cu dispoziţiile art. 165 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora, pentru debitorii care se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa, ordinea de stingere a creanţelor este următoarea: mai întâi obligaţiile fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei, în ordinea vechimii, iar abia ulterior sumele datorate în contul ratelor din programele de plăţi ale obligaţiilor fiscale, cuprinse în planul de reorganizare. VIII. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 20. Apelantul-creditor C, prin cererea de apel, a arătat că, potrivit art. 5 pct. 54 din Legea nr. 85/2014, reorganizarea judiciară este procedura ce se aplică debitorului în insolvenţă în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanţelor; planul de reorganizare poate să prevadă, printre altele, şi restructurarea financiară a debitorului (adică eşalonarea plăţii datoriilor). Conform art. 133 alin. (2) teza I din Legea nr. 85/2014, planul de reorganizare trebuie să cuprindă programul de plată a creanţelor, deci eşalonarea plăţii se poate realiza prin programul de plată. 21. Potrivit art. 5 pct. 53 din Legea nr. 85/2014, programul de plată a creanţelor este graficul de achitare a acestora, menţionat în planul de reorganizare, care include: a) cuantumul sumelor pe care debitorul se obligă să le plătească creditorilor, dar nu mai mult decât sumele datorate conform tabelului definitiv de creanţe (...); b) termenele la care debitorul urmează să plătească aceste sume. 22. Aşadar, pot fi cuprinse în plan, deci pot fi eşalonate, doar plăţile pentru acele creanţe cuprinse în tabelul definitiv de creanţe. 23. Însă în cauză sunt în discuţie creanţe curente, acestea fiind, potrivit art. 5 pct. 21 din Legea nr. 85/2014, acele creanţe certe, lichide şi exigibile, născute în timpul procedurii de insolvenţă şi care se achită cu prioritate, conform documentelor din care rezultă. Regimul juridic al acestor creanţe născute după data deschiderii procedurii este întregit de art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia aceste creanţe vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Aşadar, aceste creanţe curente nu se regăsesc în tabelul definitiv de creanţe. 24. Este adevărat că art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 impune ca planul de reorganizare să prevadă modalitatea de achitare a creanţelor curente, însă această dispoziţie nu poate fi interpretată decât în acord cu textele anterior menţionate, deci exclusiv în sensul că planul trebuie să arate sursele din care vor fi acoperite cheltuielile curente. 25. Concluzia este întărită şi de faptul că interpretarea contrară ar fi în contradicţie cu dispoziţiile exprese ale art. 165 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora ordinea de stingere a creanţelor fiscale (în cauză, creanţele invocate de apelantul-creditor) este următoarea: a) obligaţii fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei, în ordinea vechimii; b) sume datorate în contul ratelor din programele de plăţi ale obligaţiilor fiscale, cuprinse în planul de reorganizare judiciară. 26. Aşadar, şi dispoziţiile fiscale - care trebuie coroborate cu cele privind insolvenţa - impun plata cu prioritate a creanţelor curente în raport cu cele cuprinse în planul de reorganizare, astfel că nu pot fi cuprinse în planul de reorganizare, în sensul reeşalonării, creanţele curente. 27. Intimatul-debitor A, prin administrator special şi administrator judiciar, a arătat că art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 trebuie interpretat în sensul că legiuitorul nu a avut în vedere exclusiv identificarea surselor de acoperire a creanţelor curente, ci şi când vor fi ele plătite, permiţând astfel eşalonarea lor. 28. Eşalonarea unor creanţe din perioada de observaţie nu numai că nu este incompatibilă cu derularea unui plan de reorganizare, ci este permisă de legiuitor potrivit art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014. Astfel, prin „modalitatea de plată“ trebuie înţelese atât termenele, cât şi cuantumul în care creanţele vor fi achitate, până la stingere. Apoi, legiuitorul nu interzice eşalonarea creanţelor curente, deci o astfel de operaţiune este permisă. Nu în ultimul rând, imposibilitatea de a fixa termene concrete previzionate pentru plata acestora ar lăsa fără substanţă analizarea prin plan a modalităţii de achitare a acestor creanţe. 29. De altfel, nici dispoziţiile art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 nu sunt contrare posibilităţii de eşalonare a creanţelor curente prin plan, concluzie întărită şi de art. 133 alin. (5) lit. H din acelaşi act normativ, care permite prelungirea datei scadenţei fără a face distincţie între creanţele anterioare deschiderii procedurii şi cele curente. 30. Referitor la art. 165 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, intimatul-debitor a subliniat, pe de o parte, că textul nu interzice eşalonarea creanţelor curente, iar, pe de altă parte, că el continuă să se aplice acelor creanţe curente care nu au fost eşalonate prin plan. 31. O interpretare în sens contrar a textului legal, în ceea ce priveşte posibilitatea de eşalonare a creanţelor curente, ar aduce debitorul în imposibilitatea de a găsi resursele continuării activităţii în forma prevăzută în planul de reorganizare. În acelaşi sens, interpretarea dată art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 de către apelantul-creditor este eronată, pentru că eşalonarea plăţii nu contravine art. 102 alin. (6) din actul normativ menţionat, respectiv achitarea lor conform documentelor din care rezultă nu se opune eşalonării atât timp cât ele se achită în totalitate. De altfel, chiar şi Codul de procedură fiscală prevede posibilitatea acordării de înlesniri la plată, deci nu există o regulă fără excepţie a plăţii doar la scadenţă. IX. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 32. Curţile de apel Cluj, Constanţa şi Iaşi au comunicat că nu a fost identificată practică judiciară şi nu au exprimat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept în discuţie. 33. Magistraţii Secţiei a II-a civile din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia au opinat că, în contextul dispoziţiilor art. 2, art. 4 pct. 22, raportat la art. 133 alin. (1), alin. (4) lit. e) şi alin. 5 lit. H din Legea nr. 85/2014, planul de reorganizare ar putea prevedea eşalonarea plaţii creanţelor curente, pentru a nu se împiedica realizarea planului şi pentru a se atinge scopul reorganizării. De asemenea, prin modalitatea de achitare a creanţelor curente se poate înţelege şi stabilirea de rate şi termene scadente de plată. 34. Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a arătat că dispoziţiile art. 133 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu pot fi interpretate în sensul că planul de reorganizare poate prevedea eşalonarea la plată a creanţelor curente. Argumentele exprimate au vizat, în esenţă, următoarele: - dispoziţiile art. 5 pct. 53 din Legea nr. 85/2014 definesc programul de plată a creanţelor ca fiind graficul de achitare a acestora menţionat în planul de reorganizare, ce include cuantumul sumelor pe care debitorul se obligă să le plătească creditorilor, dar nu mai mult decât sumele datorate conform tabelului definitiv de creanţe, şi termenele la care urmează să fie plătite aceste sume; pe cale de consecinţă, planul de reorganizare permite doar eşalonarea creanţelor înscrise în tabelul definitiv de creanţe, doar acestea fiind cunoscute la momentul propunerii şi confirmării planului de reorganizare; – dispoziţiile art. 143 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, prevăd posibilitatea ca titularul unei creanţe curente să solicite, cu respectarea condiţiilor referitoare la certitudinea, lichiditatea şi exigibilitatea creanţei şi la valoarea-prag, oricând în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate în plan, trecerea la faliment; – dispoziţiile art. 175 din Legea nr. 85/2014 prevăd că o procedură de reorganizare prin continuarea activităţii sau de lichidare pe bază de plan poate fi închisă în baza unui raport al administratorului judiciar, care constată îndeplinirea tuturor obligaţiilor de plată asumate prin planul confirmat, precum şi plata creanţelor curente scadente. Distincţia făcută de textul legal între plata obligaţiilor de plată cuprinse în plan şi plata creanţelor curente întăreşte ideea că planul de reorganizare nu poate prevedea eşalonarea la plată a creanţelor curente. Opinia majoritară exprimată de judecătorii ce activează la Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Neamţ este în sensul că, potrivit legislaţiei actuale, planul de reorganizare a debitorului nu poate prevedea eşalonarea la plată a creanţelor curente. Punctul de vedere al magistraţilor din cadrul Secţiei a II-a civile şi de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bacău este în sensul că dispoziţiile art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 nu permit eşalonarea la plată a creanţelor curente în cuprinsul planului de reorganizare, pentru următoarele argumente: Procedura stabilită de Legea nr. 85/2014 prezintă aspecte specifice determinate de caracterul succesiv şi interdependent al etapelor reglementate de către legiuitor în cazul insolvenţei societăţilor. Se consideră esenţială pentru coerenţa procedurii interpretarea tuturor şi a fiecărei norme în parte, prin analizarea inclusiv a interdependenţei tuturor prevederilor legii, interpretarea fiind necesar să fie făcută în principal din punct de vedere teleologic, al scopului şi al efectelor care se produc şi mai puţin (sau, mai precis, în subsidiar) din perspectiva logico-gramaticală a textului de lege. O interpretare în sensul că dispoziţiile art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 permit eşalonarea plăţii creanţelor curente prin plan ar veni în contradicţie cu scopul legiuitorului, permiţând debitorului să stabilească (uneori cu rea-credinţă şi fără intenţia de a achita aceste creanţe) plata creanţelor curente spre sfârşitul perioadei de desfăşurare a planului de reorganizare, punând şi titularul creanţei curente într-o situaţie economică dificilă (acesta ar fi obligat să furnizeze servicii pentru care nu ar încasa contravaloarea decât cu foarte mare întârziere, ceea ce conduce la blocaj financiar). Printre numeroasele beneficii acordate debitorului prin legea insolvenţei se numără încetarea curgerii accesoriilor creanţelor anterioare deschiderii procedurii, menţinerea contractelor în derulare, chiar dacă debitorul nu dispune de fondurile băneşti necesare achitării contravalorii bunurilor sau serviciilor furnizate de contractant, în paralel cu dreptul practicianului în insolvenţă de a denunţa orice contract neexecutat în totalitate sau substanţial. Procedura reorganizării are în vedere continuarea activităţii debitoarei ca şi anterior deschiderii procedurii, în sensul că aceasta plăteşte creanţele curente şi obţine profit ca să poată achita eşalonat, potrivit planului, creanţele anterioare deschiderii procedurii, or, în ipoteza în care s-ar eşalona inclusiv plata creanţelor curente, această posibilitate ar fi contrară scopului reorganizării, fiind evident că un debitor care nu poate plăti constant nici măcar creanţele curente nu are şanse să îşi plătească creanţele acumulate anterior deschiderii procedurii, fiind inutilă continuarea procedurii de reorganizare. Trebuie observat că tot prin Legea nr. 85/2014 legiuitorul a înţeles să confere o protecţie sporită creditorilor beneficiari ai unor creanţe curente faţă de prevederile legii vechi, introducând o nouă dispoziţie, art. 143 alin. (3), care stabileşte că titularul unei creanţe curente, certe, lichide şi exigibile mai vechi de 60 de zile şi un cuantum peste valoarea-prag poate solicita, oricând în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate în plan, trecerea la faliment. Cererea sa va fi respinsă de către judecătorul-sindic în situaţia în care creanţa nu este datorată, este achitată sau debitoarea încheie o convenţie de plată cu acest creditor. Această dispoziţie, care prevede în mod expres o perioadă-limită de 60 de zile pentru plata creanţei curente, ar putea fi însă uşor evitată de debitor, dacă acestuia i s-ar permite să stabilească după bunul plac, fără niciun control, când să achite creanţele curente. Este de observat şi faptul că, în ipoteza în care valoarea creanţei curente neachitate nu depăşeşte valoarea-prag, titularul creanţei curente nu are la dispoziţie nici măcar posibilitatea de a solicita trecerea în faliment. Dintr-o altă perspectivă, posibilitatea acordată debitorului de eşalonare a plăţii creanţelor curente ar aduce atingere principiului pacta sunt servanda, prevăzut de art. 1.270 alin. (1) din Codul civil. Pentru aceste motive, s-a apreciat că din ansamblul dispoziţiilor Legii nr. 85/2014 reiese că art. 133 alin. (4) lit. e) din acest act normativ trebuie interpretat în sensul că prin planul de reorganizare nu poate fi eşalonată plata creanţelor curente. 35. Punctul de vedere exprimat de membrii Secţiei civile a Curţii de Apel Braşov este în sensul că, în interpretarea art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014, planul de reorganizare poate prevedea eşalonarea la plată a creanţelor curente, inclusiv a celor bugetare, cu următoarea motivare: Creanţele anterioare deschiderii procedurii sunt cuprinse în tabelul de creanţe, iar prin planul de reorganizare se poate dispune eşalonarea lor. Creanţele curente se plătesc, de regulă, dintr-o dată, la cererea creditorului, corespunzător cu dovezile din care rezultă, potrivit art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014. În cazul creanţelor curente bugetare se poate ivi situaţia în care prin planul de reorganizare se poate prevedea o reducere a creanţelor celorlalţi creditori (de regulă, chirografari) şi din aceste operaţiuni rezultă o sumă asimilată profitului debitorului care ar atrage obligaţia de plată a impozitului aferent în sarcina debitorului. Aceasta ar deveni o creanţă curentă care ar trebui achitată dintr-o dată, ceea ce ar echivala cu imposibilitatea practică a reorganizării debitorului. În acest sens, se poate aprecia că este permisă eşalonarea creanţelor curente, inclusiv a celor bugetare, prin planul de reorganizare. Prin urmare, s-a opinat în sensul primei interpretări expuse de completul care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la dezlegarea unei chestiuni de drept. S-a subliniat faptul că la nivelul acestei instanţe nu s-au înregistrat astfel de cauze în care să se discute legalitatea eşalonării acestor creanţe în cadrul planului de reorganizare, instanţa fiind învestită sub alte aspecte, deşi planul de reorganizare conţinea astfel de eşalonări la plată, cu titlu de exemplu fiind menţionat Dosarul nr. 5.741/62/2012, înregistrat pe rolul Tribunalului Braşov, în care sentinţa prin care s-a aprobat planul de reorganizare a rămas definitivă, nefiind atacată, iar măsura executării plăţilor conform eşalonării dispuse s-a executat. Fiind vorba şi de plata unor drepturi salariale restante înscrise în planul de reorganizare, au fost înregistrate pe rolul curţii, în apel, ca litigii de muncă, solicitările foştilor angajaţi privind plata drepturilor salariale restante, uno ictu, iar instanţele, în mod unitar, au stabilit că plăţile cu privire la aceste sume, care au fost cuprinse în planul de reorganizare, nu pot fi achitate decât conform eşalonării dispuse. 36. Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Giurgiu au apreciat că nu este permisă eşalonarea creanţelor curente. S-a arătat că această interpretare se impune având în vedere regimul juridic al creanţelor curente, stabilit de art. 5 pct. 21 din Legea nr. 85/2014 (potrivit căruia creanţa curentă se achită cu prioritate, în raport cu creanţele înscrise la masa credală) şi de art. 102 alin. (6) din actul normativ anterior menţionat (conform căruia creanţele curente nu se înscriu la masa credală). Potrivit art. 5 pct. 53 şi 54 din Legea nr. 85/2014, planul de reorganizare, ca document fundamental al procedurii de reorganizare, va cuprinde programul de plată a creanţelor înscrise la masa credală, neexistând program de plată pentru creanţele curente. Altfel spus, creanţele curente nu sunt înscrise în tabelul de creanţe, nu sunt incluse în planul de reorganizare şi se achită cu prioritate faţă de creanţele din tabel, astfel că nu este posibilă reeşalonarea lor prin plan. În susţinerea acestui punct de vedere, aceste instanţe au reţinut că procedura insolvenţei tratează în mod diferit creditorii care au creanţe anterioare deschiderii procedurii faţă de creditorii care deţin creanţe născute în perioada de observaţie. Astfel, pentru a da o şansa debitorului care intenţionează să se reorganizeze, legea specială a prevăzut o serie de facilităţi constând în suspendarea executărilor silite, încetarea perceperii de dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru creanţele născute anterior deschiderii procedurii, posibilitatea modificării cuantumului şi a condiţiilor de plată a acestora prin planul de reorganizare, respectiv programul de plată a creanţelor, singurul mod în care creanţele anterioare deschiderii procedurii pot fi achitate în afara procedurii de faliment. Pe de altă parte, acest regim diferit al creanţelor născute anterior deschiderii procedurii şi limitarea drepturilor acestor creditori, justificată de necesitatea sprijinirii debitorului în demersul de reintegrare în circuitul comercial, nu este extins de către legiuitor şi asupra creanţelor născute în perioada de observaţie, care au un alt regim juridic. Dacă creanţele născute anterior deschiderii procedurii nu pot fi achitate decât în baza unui grafic de plată cuprins în planul de reorganizare, cheltuielile curente, născute în perioada de observaţie, trebuie achitate imediat ce devin exigibile, iar planul de reorganizare trebuie să asigure achitarea imediată a acestor cheltuieli. Din această perspectivă, includerea creanţelor născute în perioada de observaţie în graficul de plată a creanţelor şi eşalonarea lor constituie un element de nelegalitate a planului. Creditorii ale căror creanţe sunt născute în perioada de observaţie nu votează planul de reorganizare, nu îşi exprimă în niciun fel consimţământul asupra modificărilor înscrise în plan cu privire la creanţa lor şi nu sunt parte a acestui contract judiciar, ceea ce este un argument în plus în ce priveşte nelegalitatea eşalonării creanţelor lor, cu atât mai mult cu cât acestea se bucură de prioritate la distribuirea sumelor în caz de faliment. S-au depus: Sentinţa nr. 4.580 din 24 iulie 2018 şi Sentinţa nr. 9.711 din 19 noiembrie 2013, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă. Opinia exprimată la nivelul tribunalelor Ialomiţa, Ilfov şi Giurgiu a fost în sensul că este permisă eşalonarea plăţii creanţelor curente prin planul de reorganizare a debitorului, apreciindu-se că textul de lege trebuie înţeles în sens larg. Astfel, acesta dispune că planul de reorganizare trebuie să cuprindă modalitatea de achitare a creanţelor curente, iar prin „modalitate“ trebuie înţelese nu numai sursa sumelor cu care se vor achita, ci şi împărţirea în rate şi stabilirea termenelor scadente ale acestor rate. O astfel de interpretare este în acord cu principiul reglementat de art. 4 pct. 2 din Legea nr. 85/2014, privind acordarea unei şanse de redresare eficientă şi efectivă a afacerii debitorilor prin procedura de reorganizare judiciară. Or, dacă aceste creanţe curente ar avea un cuantum foarte mare prin comparaţie cu posibilităţile debitorului de realizare a veniturilor în perioada de reorganizare, atunci limitarea posibilităţii de eşalonare a plăţilor la creanţele anterioare deschiderii procedurii ar însemna doar o tentativă iluzorie de redresare a activităţii, pentru că tot ceea ce ar produce debitoarea s-ar îndrepta către achitarea creanţelor curente. Dispoziţiile art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 - cele ce reglementează regimul juridic al creanţelor curente - nu sunt, la rândul lor, contrare posibilităţii de eşalonare a creanţelor curente, având în vedere că ele privesc izvorul creanţelor („conform documentelor din care rezultă“), iar nu momentul plăţii. 37. Opinia majoritară a judecătorilor Secţiei a II-a civile din cadrul Curţii de Apel Craiova este în sensul că dispoziţiile art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 nu pot fi interpretate în sensul că planul de reorganizare a debitorului poate prevedea eşalonarea la plată a creanţelor curente (inclusiv a celor bugetare), întrucât legea nu prevede expres această posibilitate, iar interpretarea în sensul arătat constituie o adăugare la lege şi contravine voinţei legiuitorului, desprinsă din interpretarea sistematică a prevederilor Legii nr. 85/2014. Din interpretarea dispoziţiilor art. 75 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 rezultă că creanţele curente, a căror definiţie se deduce din înţelesul dat expresiei „creditor cu creanţe curente“ sau „creditor curent“ în art. 5 pct. 21 din Legea nr. 85/2014, se plătesc cu prioritate pe parcursul perioadei de observaţie şi de reorganizare, la cererea creditorului adresată practicianului în insolvenţă, pe baza documentelor din care rezultă creanţa, fără ca titularii acestor creanţe să fie înscrişi în tabelul creditorilor. Creditorii titulari ai creanţelor curente nu fac parte din categoriile de creditori care votează planul, deci nu au la îndemână mijloace efective şi eficiente de recuperare a creanţelor în cadrul procedurii insolvenţei. Titularii creanţelor curente cu un cuantum peste valoarea-prag de 40.000 lei pot, conform art. 75 alin. (4) şi art. 143 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, să solicite trecerea debitorului la procedura de lichidare prin faliment, în caz de întârziere la plată mai mult de 60 de zile de la recunoaşterea creanţei de administratorul judiciar sau de la hotărârea judecătorului-sindic [art. 15 alin. (4)], respectiv de la scadenţă [art. 143 alin. (3)]. În contextul arătat, interpretarea potrivit căreia ceilalţi creditori pot stabili reorganizarea pe bază de plan cu eşalonarea creanţelor curente, fără acordul creditorilor titulari ai acestor creanţe, deşi existenţa mijloacelor de plată pentru achitarea creanţelor curente şi plata efectivă a acestora reprezintă o condiţie şi un indiciu pentru o reorganizare viabilă şi eficientă, nu este conformă principiilor procedurii insolvenţei. Tribunalele din circumscripţia Curţii de Apel Craiova au transmis următoarele puncte de vedere: - Tribunalul Dolj a învederat că există posibilitatea inserării în planul de reorganizare a eşalonării la plată a creanţelor, inclusiv a creanţelor bugetare, cu aprobarea prealabilă a acestor creditori; – Tribunalul Mehedinţi a arătat că prin planul de reorganizare se poate prevedea plata eşalonată a creanţelor curente, dispoziţia legală incidentă nefăcând nicio distincţie; – Tribunalul Gorj, înaintând şi jurisprudenţă relevantă, s-a pronunţat în sensul că este posibilă eşalonarea creanţelor curente prin planul de reorganizare. 38. Opinia judecătorilor Secţiei a II-a civile a Curţii de Apel Galaţi este cea exprimată în cuprinsul sesizării ce formează obiectul dosarului de faţă, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2.788/1/2018. Prin adresa de înaintare a sesizării, instanţa de trimitere a comunicat şi Decizia nr. 93/A din 21 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă, în considerentele căreia s-a reţinut că legiuitorul a avut în vedere, prin dispoziţiile art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014, să se prevadă inclusiv dacă plata creanţelor curente se va face uno ictu (deodată) sau eşalonat, etapizat. A interpreta că prin „modalitatea de plată“ legiuitorul nu a admis şi posibilitatea eşalonării creanţelor curente ar însemna că doar art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 ar fi fost suficient pentru a se înţelege că plata trebuie să aibă loc instantaneu, deodată, ulterior scadenţei creanţei curente, iar art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 să nu aibă nicio aplicare. Or, o dispoziţie trebuie interpretată în sensul în care produce un efect juridic, iar nu în sensul în care nu produce niciun efect. În plus, nu este exclus ca, în ipoteza în care o parte dintre creanţele curente ar avea un cuantum exorbitant, raportat la posibilităţile de realizare a veniturilor în perioada de reorganizare, limitarea posibilităţii de eşalonare a plăţilor doar pentru creanţele anterioare deschiderii procedurii să semnifice practic o iluzorie tentativă de redresare a activităţii, întrucât tot ceea ce produce debitoarea ar fi canalizat către achitarea creanţelor curente. Altfel spus, este lesne de observat preocuparea legiuitorului de a fi inclusă în planul de reorganizare o privire de ansamblu asupra modului în care va continua să îşi desfăşoare activitatea cel care îşi va distribui veniturile, inclusiv în ceea ce priveşte creanţele curente. Faptul că aceste creanţe vor fi plătite conform documentelor din care rezultă are doar rolul de a indica faptul că nu se impune înscrierea acestora în tabelul de creanţe, Opinia magistraţilor din cadrul Secţiei a II-a civile a Tribunalului Galaţi este în sensul că nu este permisă eşalonarea creanţelor curente, prin „modalitatea“ de achitare a lor urmând a se înţelege exclusiv sursa veniturilor necesare achitării. Interpretarea este în acord cu regimul juridic al creanţelor curente, stabilit de art. 5 pct. 21 din Legea nr. 85/2014 (potrivit căruia creanţa curentă se achită cu prioritate, în raport cu creanţele înscrise la masa credală) şi de art. 102 alin. (6) din actul normativ menţionat (conform căruia creanţele curente nici nu se înscriu la masa credală). Or, potrivit art. 5 pct. 53 şi 54 din Legea nr. 85/2014, planul de reorganizare, ca document fundamental al procedurii de reorganizare, va cuprinde programul de plată a creanţelor înscrise la masa credală, neexistând program de plată pentru creanţele curente. Altfel spus, creanţele curente nu sunt înscrise în tabelul de creanţe, nu sunt incluse în planul de reorganizare şi se achită cu prioritate faţă de creanţele din tabel, astfel că nu este posibilă reeşalonarea lor prin plan. Dacă s-ar proceda altfel, adică în sensul eşalonării creanţelor curente, măsura poate vătăma creditorii cu astfel de creanţe, care nu au drept de vot în ceea ce priveşte planul de reorganizare. Totodată, dacă s-ar admite eşalonarea prin plan a creanţelor curente, titularul creanţei curente respective nu ar mai putea solicita trecerea debitorului la faliment. Or, un text de lege trebuie interpretat în sensul aplicării sale, iar nu al neaplicării normei. Neeşalonarea creanţelor curente este în acord şi cu dispoziţiile art. 165 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, potrivit căruia, pentru debitorii care se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa, ordinea de stingere a creanţelor este următoarea: mai întâi obligaţiile fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei, în ordinea vechimii, iar abia ulterior sumele datorate în contul ratelor din programele de plăţi ale obligaţiilor fiscale, cuprinse în planul de reorganizare. Judecătorii Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Vrancea au apreciat că dispoziţiile art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 trebuie interpretate inclusiv din perspectiva soluţiei Legii insolvenţei în timp. Astfel, dispoziţiile art. 94 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei nu prevedeau posibilitatea cuprinderii în planul de reorganizare a altor creanţe decât cele istorice. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi insolvenţă, prin art. 133 alin. (4) lit. e), modifică acea viziune, întrucât prevede că planul de reorganizare va menţiona: „e) modalităţile de achitare a creanţelor curente“. Rezultă, fără putinţă de tăgadă, faptul că planul de reorganizare poate cuprinde modalităţile în care se vor achita creanţele curente, implicit eşalonarea acestora. De altfel, o asemenea interpretare este şi în acord cu modificările aduse Codului de procedură fiscală - Legea nr. 207/2015, prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 (art. 204, eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale, inclusiv în ipoteza neachitării acestora ca urmare a unei alte eşalonări aprobate). În concluzie, opinia judecătorilor Tribunalului Vrancea privind interpretarea dispoziţiilor art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 este în sensul că planul de reorganizare poate cuprinde şi modalitatea plăţii prin eşalonare a creanţelor curente, inclusiv a celor bugetare. 39. La nivelul Curţii de Apel Oradea, judecătorii din cadrul Secţiei a II-a civile a Tribunalului Bihor au formulat un punct de vedere în sensul că planul de reorganizare a debitorului poate prevedea eşalonarea la plată a creanţelor curente, în situaţia în care acesta a fost votat de către creditori, însă aceasta nu împiedică creditorii cu creanţe curente să formuleze, potrivit art. 102 din Legea nr. 85/2014, cereri de plată. 40. Tribunalul Specializat Argeş, instanţă arondată Curţii de Apel Piteşti, a apreciat că dispoziţiile art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 pot fi interpretate în sensul că planul de reorganizare a debitorului poate prevedea eşalonarea la plată a creanţelor curente (inclusiv a celor bugetare), din următoarele considerente: În principal, raţiunea avută de legiuitor la edictarea dispoziţiilor art. 133 din Legea nr. 85/2014 este aceea ca debitorul să aibă o posibilitate reală, efectivă şi concretă de a se redresa prin intermediul planului de reorganizare, aceasta incluzând şi modalitatea de plată a creanţelor curente (inclusiv a celor bugetare). Acest argument rezidă din formularea legiuitorului la art. 133 alin. (1) teza I din actul normativ anterior menţionat, conform căreia planul de reorganizare va indica perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, precum şi cu mijloacele financiare disponibile ale acestuia. Un alt argument este dat de interpretarea literal-gramaticală a dispoziţiilor art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014, care prevăd că planul de reorganizare va menţiona modalitatea de achitare a creanţelor curente, fără a distinge între acestea şi fără a detalia modalitatea de plată a creanţelor (care poate include şi o eşalonare a plăţii), astfel că, unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă, potrivit principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Un ultim argument, în opinia acestei instanţe, este dat şi de existenţa dispoziţiilor art. 143 alin. (3) teza finală din Legea nr. 85/2014, care prevăd implicit că, în perioada de reorganizare, debitorul unei creanţe curente, certe, lichide şi exigibile mai vechi de 60 de zile poate încheia o convenţie de plată cu creditorul, fără a se distinge de către legiuitor cu privire la conţinutul convenţiei de plată, convenţie ce poate conţine inclusiv eşalonarea plăţii creanţei curente, acest lucru îndreptăţindu-l pe judecătorul-sindic să respingă cererea de trecere în faliment, formulată de creditor în temeiul acestor dispoziţii legale. 41. Curtea de Apel Ploieşti a înaintat Sentinţa nr. 682 din 10 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 808/91/2012/a45, nedefinitivă, prin care s-a respins contestaţia împotriva măsurii administratorului judiciar de respingere a solicitării de plată a creanţei curente, întemeiate pe prevederile Legii nr. 85/2006. Instanţa a reţinut că, potrivit prevederilor art. 157 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, nu se consideră obligaţii fiscale restante obligaţiile fiscale cu termen de plată viitor stabilite în planul de reorganizare judiciară aprobat conform legii, iar prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. 808/9l/2012/a44 a fost confirmat planul de reorganizare (prin care s-au eşalonat creanţele bugetare, inclusiv creanţele curente), fiind astfel verificată implicit îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate de societatea debitoare inclusiv în ceea ce o priveşte pe contestatoare. Punctul de vedere majoritar al Tribunalului Dâmboviţa este în sensul primei modalităţi de interpretare expuse în încheierea de sesizare. 42. Opinia de principiu a judecătorilor de la nivelul Curţii de Apel Târgu Mureş şi al instanţelor din raza de competenţă este în sensul că dispoziţia legală menţionată nu poate fi interpretată în sensul că planul de reorganizare a debitorului ar putea prevedea eşalonarea la plată a creanţelor curente (inclusiv a celor bugetare). Argumentele care stau la baza acestei soluţii au în vedere împrejurarea că legiuitorul a indicat concret, fără altă limitare, modul în care se achită creanţele curente, şi anume în condiţiile art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, adică acestea vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Planul de reorganizare are drept scop principal configurarea modului de stingere a creanţelor înscrise în tabelul definitiv. Însă, ţinând cont de faptul că în perioada de reorganizare debitorul continuă activitatea, fiind firesc să genereze obligaţii curente, planul trebuie să indice resursele de achitare a acestor creanţe. Stabilirea de către creditorii votanţi ai planului a unei modalităţi de eşalonare la plată a creanţelor curente ar anihila drepturile creditorilor curenţi de a formula cererea de trecere în faliment, conform art. 143 alin. (3) din Legea nr. 85/2014. Totodată, s-a apreciat că existenţa într-un plan de reorganizare votat a unei astfel de prevederi ar putea constitui motiv de respingere a cererii de confirmare a planului (cel puţin din perspectiva incertitudinii/nesustenabilităţii realizării planului de reorganizare). În fine, în cazul creanţelor bugetare curente, stabilirea prin planul de reorganizare a unei modalităţi de eşalonare a acestora ar constitui o modalitate de acordare pentru debitor a unei facilităţi fiscale în alte condiţii şi de alte persoane decât cele prevăzute în Codul de procedură fiscală. Într-o altă opinie s-a apreciat că această abordare restrictivă poate constitui în practică o piedică în găsirea unor soluţii realiste de reorganizare, în funcţie de specificul de activitate al fiecărui debitor. Mai exact, de vreme ce prin plan se poate concepe reorganizarea şi prin modalitatea lichidării tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului, separat ori în bloc [art. 133 alin. (5) lit. E], este posibil ca activitatea pe care debitorul ar continua să o desfăşoare să nu fie suficientă pentru procurarea veniturilor necesare achitării creanţelor curente. În acest caz, prin plan se poate prevedea acoperirea creanţelor curente din valorificări de bunuri care să se facă, de exemplu, spre sfârşitul perioadei de reorganizare. Un exemplu în acest sens este Dosarul nr. 2.291/99/2007, cu plan de reorganizare votat cu prevederea că creanţele curente vor fi achitate în ultimul trimestru de reorganizare din valorificarea bunurilor rămase după operaţiunile de dare în plată creditorilor înscrişi pe tabelul definitiv. Deşi este o procedură deschisă sub imperiul Legii nr. 85/2006, care nu avea o reglementare asemănătoare art. 133 din Legea nr. 85/2014, argumentele de principiu sunt aceleaşi. Este de observat că, în această manieră, nu sunt afectate interesele creditorilor curenţi, deoarece pentru creditorii curenţi din perioada de observaţie există protecţia oferită de art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014; ulterior planului în care s-ar include o dispoziţie votată de creditori în sensul amânării/eşalonării la plată a creanţelor curente, nu sunt afectate interesele acestora, întrucât ei au putut cunoaşte dispoziţiile planului de reorganizare şi au acceptat să intre în raporturi contractuale în perioada de reorganizare cu debitorii, acceptând implicit condiţiile de plată pe care debitorul este ţinut prin planul de reorganizare să le ofere. În fine, de cele mai multe ori, estimările legate de fluxul de numerar prefigurat prin plan pot fi depăşite de realităţi economice şi fiscale complexe şi în continuă modificare (de exemplu, o majorare de impozit, o modificare a cotei de TVA, o majorare a preţului la materialele necesare derulării activităţii de producţie etc). Acest lucru ar putea impieta asupra modului de derulare a procedurii de reorganizare. Doar prin indicarea unei modalităţi generale de amânare/eşalonare a acestor creanţe (inclusiv bugetare) creditorii votanţi ai planului ar putea institui o manieră rezonabilă şi realistă de funcţionare a debitorului şi, implicit, succesul unei proceduri de reorganizare. Împrejurarea că o asemenea eşalonare pentru creanţele bugetare ar avea efectul unei facilităţi de plată fiscală nu echivalează cu o interferenţă cu dispoziţiile de drept fiscal şi, oricum, de cele mai multe ori, creditorul bugetar curent este şi creditor definitiv votant al planului. Mai mult, legiuitorul indică în concret condiţiile în care planul este confirmat, şi anume cele prevăzute de art. 139 din Legea nr. 85/2014. Odată îndeplinite aceste condiţii, chiar dacă planul ar cuprinde o dispoziţie de eşalonare/amânare la plată a creanţelor curente (cu indicarea concretă a respectivelor creanţe sau de o manieră generală), judecătorul-sindic nu poate refuza confirmarea, nefiind vorba despre încălcarea unor norme imperative/nulităţi absolute, voinţa creditorilor exprimată în planul de reorganizare aprobat în condiţiile legii impunându-se tuturor, inclusiv instanţei. Chestiunea sustenabilităţii este în mare parte o chestiune de apreciere şi, în plus, este evident că un plan de reorganizare în care se prevede eşalonarea unor creanţe curente este mai sustenabil decât unul în care s-ar indica obligativitatea debitorului de a achita de îndată şi cu prioritate creanţele curente. De fapt, în realitate, o astfel de prevedere în planul de reorganizare îşi justifică utilitatea şi prin aceea că disciplinează modul de plată a tuturor creanţelor din procedură (definitive, dar şi curente) şi împiedică creditorii curenţi să folosească în mod abuziv şi cu efect de presiune formularea cererii prevăzute de art. 143 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, de trecere la faliment, deşi de cele mai multe ori valoarea creanţei curente este nesemnificativă prin comparaţie cu valoarea creanţelor definitive cuprinse în planul de reorganizare a cărui realizare este astfel întreruptă. 43. La nivelul Secţiei a II-a civile a Curţii de Apel Timişoara s-a identificat o singură hotărâre care antamează tangenţial chestiunea în discuţie, reţinându-se în considerente că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014, întrucât în planul de reorganizare se arată că achitarea creanţelor curente se va face în conformitate cu actele juridice din care rezultă, legea neimpunând ca aceste creanţe curente să fie achitate în totalitate la data confirmării planului. 44. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat, prin Adresa nr. 2.652/C/3.731/III-5/2018 din 15 noiembrie 2018, că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii. X. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie şi a Curţii Constituţionale 45. La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă pentru problema de drept aflată în examinare, iar Curtea Constituţională a României nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii acestui articol. XI. Raportul asupra chestiunii de drept 46. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014, planul de reorganizare a debitorului nu poate să prevadă eşalonarea la plată a creanţelor curente (inclusiv a celor bugetare). XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XII.I. Admisibilitatea sesizării 47. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 48. Prin această reglementare au fost instituite o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit să soluţioneze cauza; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 49. Procedând în prealabil la analiza admisibilităţii sesizării, se constată că pricina în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată la curtea de apel, instanţa învestită cu soluţionarea apelului urmează să judece cauza în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 207 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, cauza ce face obiectul judecăţii aflându-se în competenţa legală a unui complet de judecată al Curţii de Apel Galaţi, titulara sesizării. 50. De lămurirea modului de interpretare a prevederilor art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 depinde soluţionarea pe fond a cauzei în legătură cu care s-a formulat sesizarea, ce are ca obiect confirmarea planului de reorganizare a debitorului A, întrucât, prin apelul dedus judecăţii instanţei de trimitere, creditorul reiterează critica referitoare la faptul că eşalonarea creanţelor curente nu este permisă de art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014. 51. Problema de drept ce face obiectul sesizării este nouă, deoarece jurisprudenţa creată până în prezent la nivelul instanţelor nu este atât de consistentă încât să se poată conchide că ar exista o jurisprudenţă constantă şi continuă în materia de referinţă. Astfel, examenul jurisprudenţial a relevat că nu s-a cristalizat o opinie majoritară de durată în privinţa chestiunii de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită, punctele de vedere exprimate şi soluţiile pronunţate conturând cu evidenţă posibilitatea apariţiei unei practici neunitare. 52. Este îndeplinită şi ultima condiţie impusă de art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât asupra acestei chestiuni de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 53. Sesizarea îndeplineşte şi condiţiile prefigurate în art. 520 din Codul de procedură civilă, conţinând argumentele care susţin admisibilitatea sa, punctul de vedere al instanţei şi al părţilor. 54. În aceste condiţii rezultă că sesizarea îndeplineşte cerinţele prescrise de lege pentru activarea mecanismului de unificare a practicii judiciare. XII.II. Asupra fondului sesizării 55. Problema de drept ce se solicită a fi dezlegată pe calea mecanismului hotărârii prealabile este aceea de a stabili dacă dispoziţiile art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora „planul de reorganizare va menţiona: [...] e) modalitatea de achitare a creanţelor curente“, pot fi interpretate în sensul că prin planul de reorganizare a debitorului se poate prevedea eşalonarea la plată a creanţelor curente (inclusiv a celor bugetare). 56. Aşadar, sesizarea instanţei de trimitere priveşte înţelesul sintagmei „modalitatea de achitare a creanţelor curente“, utilizată de legiuitor în conţinutul textului legal anterior menţionat, respectiv a se stabili dacă eşalonarea la plată a creanţelor curente (stabilirea de rate şi termene de scadenţă ale acestor rate) se subsumează acesteia. 57. Interpretarea normei în discuţie nu se poate limita la sensul gramatical al termenului modalitate (mod, mijloc, putinţă, posibilitate), ci trebuie să aibă în vedere scopul urmărit de legiuitor prin stabilirea acestei cerinţe a planului de reorganizare şi regimul juridic al creanţelor curente, astfel cum este acesta stabilit prin Legea nr. 85/2014. 58. Din perspectiva evoluţiei reglementărilor în materie trebuie precizat că Legea nr. 85/2006 nu conţinea, în art. 95 alin. (5), o cerinţă similară celei prescrise de art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014. 59. De asemenea, se constată că la redactarea noii legi a insolvenţei legiuitorul a fost preocupat de asigurarea unei protecţii sporite şi mai eficiente a creditorilor împotriva posibilităţii debitorului de fraudare a intereselor acestora prin intermediul planului de reorganizare, în acest sens fiind edictate dispoziţiile art. 138 alin. (5), art. 139 alin. (1) lit. a), art. 139 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 85/2014. 60. Aceeaşi preocupare a legiuitorului transpare şi în ceea ce îi priveşte pe titularii creanţelor curente, adică acele creanţe rezultând din exercitarea de către debitor a activităţii curente, aşa cum este definită prin art. 5 pct. 2 din Legea nr. 85/2014 ca „activitate de producţie, comerţ sau prestări de servicii şi operaţiuni financiare, propusă a fi efectuată de debitor în perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare, în cursul normal al activităţii sale, cum ar fi: a) continuarea activităţilor contractate şi încheierea de noi contracte, conform obiectului de activitate; b) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi aferente acestora; c) asigurarea finanţării capitalului de lucru in limite curente“. 61. Astfel, ca element de noutate faţă de vechea lege a insolvenţei, titularul unei creanţe curente al cărei cuantum depăşeşte valoarea-prag are posibilitatea de a solicita, prin mecanismele reglementate de art. 75 alin. (3) şi (4), art. 77 alin. (2) şi art. 143 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, în perioada de observaţie, dar şi în perioada de reorganizare, recunoaşterea creanţei şi, ulterior, deschiderea procedurii de faliment al debitorului, în caz de întârziere la plată pentru mai mult de 60, respectiv 90 de zile de la scadenţă, în cazul creanţelor furnizorilor de utilităţi. Judecătorul-sindic va putea respinge cererea de trecere la faliment doar în trei ipoteze: creanţa curentă nu este datorată, este achitată sau debitorul a încheiat o înţelegere de plată cu creditorul curent. 62. Titularii creanţelor curente sunt, în acord cu prevederile art. 5 pct. 21, creditori curenţi, adică acei creditori ce deţin creanţe certe, lichide şi exigibile, născute în timpul procedurii de insolvenţă, şi care au dreptul de a li se achita cu prioritate creanţa, integral şi imediat, conform documentelor din care rezultă. 63. Această regulă rezultă atât din art. 5 pct. 21, cât şi din art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare, vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. 64. Prin urmare, titularii acestui tip de creanţe au prioritate la plată şi nu intră în concurs cu creditorii îndreptăţiţi să participe la procedură (titularii creanţelor anterioare deschiderii procedurii contra debitorilor, înscrişi în tabelele de creanţe), art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 preluând principiul plăţii imediate şi integrale consacrat de art. 64 alin. (6) din vechea Lege a insolvenţei nr. 85/2006. 65. Regimul juridic privilegiat aplicabil creanţei curente, care derogă de la principiile fundamentale ale procedurii insolvenţei (procedură colectivă, concursuală şi egalitară), se justifică prin imperativul continuării activităţii debitorului după data deschiderii procedurii insolvenţei, pentru evitarea intrării debitorului în faliment. Trebuie observat că, în general, creanţele curente reprezintă contravaloarea furnizării către debitor a unor servicii sau produse necesare desfăşurării activităţii acestuia, în temeiul unor contracte anterioare deschiderii procedurii şi care nu pot fi denunţate sau modificate de către creditor [art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014], astfel că, oricând, un furnizor căruia nu îi este achitată creanţa curentă poate înceta contractul pe motiv de neplată, cu consecinţe grave pentru toţi creditorii. 66. În egală măsură, dispoziţiile legale din care rezultă acest regim juridic de favoare sunt în concordanţă cu procedura de reorganizare judiciară şi cu conţinutul dat de art. 5 pct. 53 şi pct. 54 teza I şi art. 133 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 planului de reorganizare, document fundamental al procedurii de reorganizare, care cuprinde în mod obligatoriu programul de plată a creanţelor înscrise în tabelul definitiv. 67. Cum în tabelul definitiv sunt cuprinse toate creanţele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, conform art. 5 pct. 67 teza I din Legea nr. 85/2014, rezultă că programul de plată a creanţelor menţionat în planul de reorganizare nu poate cuprinde cuantumul creanţelor curente, faţă de conţinutul explicit al prevederilor art. 5 pct. 53 din acelaşi act normativ. 68. Dacă creanţele născute anterior deschiderii procedurii nu pot fi achitate decât în baza graficului de plată cuprins în planul de reorganizare, cheltuielile curente, născute în perioada de observaţie, trebuie achitate de îndată ce devin exigibile, întrucât, aşa cum s-a arătat, acestea se achită cu prioritate faţă de creanţele din tabelul definitiv, potrivit documentelor din care rezultă. 69. Creditorii titulari ai creanţelor curente (cu excepţia cazului în care au şi calitate de creditori ai unei creanţe anterioare deschiderii procedurii) nu fac parte din adunarea creditorilor şi nici din comitetul creditorilor, nu participă la adunările sau comitetele creditorilor şi nu votează planul de reorganizare, deci nu au la îndemână mijloace efective şi eficiente de recuperare a creanţelor în cadrul procedurii insolvenţei, ceea ce constituie o justificare în plus pentru protecţia specifică acordată de legiuitor. 70. În aceste condiţii, cerinţa ca planul de reorganizare să menţioneze modalitatea de achitare a creanţelor curente, înscrisă de legiuitor în art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014, nu este susceptibilă de o interpretare extensivă, în sensul posibilităţii de eşalonare a plăţii creanţelor curente prin programul de plată a creanţelor curente cuprins în planul de reorganizare, prin modificarea termenelor de scadenţă ale acestora, în absenţa acordului creditorilor curenţi. 71. O atare interpretare apare ca fiind în contradicţie atât cu regimul juridic privilegiat al acestui tip de creanţe, cât şi cu scopul urmărit de legiuitor prin dispoziţia supusă analizei. Sub acest ultim aspect este de subliniat faptul că planul de reorganizare are drept scop principal configurarea modului de stingere a creanţelor înscrise în tabelul definitiv, însă, ţinând cont de faptul că în perioada de reorganizare debitorul continuă activitatea, fiind firesc să genereze obligaţii curente, planul, pentru a putea fi considerat sustenabil, trebuie să asigure achitarea acestora din urmă. 72. Prin urmare, în absenţa acordului creditorilor curenţi, a unor convenţii de plată încheiate între părţile contractante, singura eşalonare posibilă a plăţii creanţelor curente este aceea decurgând din data exigibilităţii fiecăreia, planul de reorganizare fiind necesar a indica fluxul de numerar previzionat, respectiv sursele de plată ce pot asigura acoperirea creanţelor curente. 73. În acest sens, art. 140 alin. (3) teza I din Legea nr. 85/2014 stabileşte: „Sumele provenite din activitatea curentă a debitorului sau din valorificarea activelor negrevate de cauze de preferinţă vor fi prevăzute a se distribui pro rata pentru fiecare creanţă prevăzută a se achita în timpul reorganizării, după deducerea sumelor prevăzute ca fiind necesare plăţii creanţelor curente exigibile şi a celor necesare asigurării capitalului de lucru, dacă este cazul.“ 74. Aceasta este semnificaţia sintagmei cuprinse în art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014, fiind dificil de conceput că legiuitorul ar fi optat pentru salvarea afacerii debitorului cu riscul insolvenţei creditorilor titulari ai unor creanţe curente. 75. De altfel, stabilirea de către creditorii votanţi ai planului a unei modalităţi de eşalonare la plată a creanţelor curente ar avea ca efect, printre altele, anularea dreptului creditorilor curenţi de a formula cererea de trecere la faliment, conform art. 143 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, şi menţinerea în mod artificial a unei proceduri de reorganizare care nu poate acoperi creanţele curente (şi implicit activitatea curentă). 76. De asemenea, permiţând debitorului să stabilească în mod unilateral când să efectueze plata, s-ar încălca fără justificare şi în contra intenţiei legiuitorului echilibrul contractual, în condiţiile în care, prin art. 123 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, legiuitorul a stabilit în mod expres că, pe parcursul perioadei de observaţie, administratorul judiciar va putea să modifice clauzele contractelor încheiate de debitor, inclusiv contractele de credit, astfel încât acestea să asigure echivalenţa viitoarelor prestaţii, numai cu acordul cocontractanţilor. 77. Argumentul expus în încheierea instanţei de trimitere, în sprijinul opiniei că eşalonarea la plată a creanţelor curente ar fi permisă, întemeiat pe dispoziţiile art. 133 alin. (5) lit. H din Legea nr. 85/2014, care dau posibilitatea prelungirii prin plan a datei scadenţei fără a face distincţie între creanţele anterioare deschiderii procedurii şi cele curente, nu poate fi primit, întrucât textul legal menţionat nu poate fi privit izolat, ci în ansamblul reglementărilor având ca obiect planul de reorganizare şi regimul diferitelor tipuri de creanţe, fiind evident că această posibilitate priveşte exclusiv creanţele înscrise în tabelul definitiv. 78. Pentru dezlegarea problemei de drept supuse judecăţii prezintă relevanţă şi dispoziţiile art. 175 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora o procedură de reorganizare prin continuarea activităţii sau de lichidare pe bază de plan poate fi închisă în baza unui raport al administratorului judiciar, care constată îndeplinirea tuturor obligaţiilor de plată asumate prin planul confirmat, precum şi plata creanţelor curente scadente. Distincţia făcută de textul legal între îndeplinirea obligaţiilor de plată cuprinse în plan şi plata creanţelor curente întăreşte concluzia că planul de reorganizare nu poate prevedea eşalonarea la plată a creanţelor curente. 79. Soluţia propusă este în acord şi cu prevederile art. 165 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care stabileşte pentru debitorii aflaţi sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 167 alin. (11) şi (12), următoarea ordine de stingere a creanţelor: mai întâi obligaţiile fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei, în ordinea vechimii, iar ulterior sumele datorate în contul ratelor din programele de plăţi ale obligaţiilor fiscale, cuprinse în planul de reorganizare. 80. Procedura prin care debitorul ar putea obţine, pentru creanţele bugetare restante, înlesniri sau eşalonări la plată, acordate în condiţiile Codului de procedură fiscală, nu se confundă cu posibilitatea de eşalonare prin planul de reorganizare a creanţelor bugetare. Operaţiunea de calificare a creanţelor bugetare drept creanţe curente se realizează de către administratorul judiciar şi este supusă cenzurii judecătorului-sindic în caz de contestare, de aceea ea excedează chestiunii de drept care face obiectul întrebării prealabile. 81. Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 4.568/121/2016/a9 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea dispoziţiilor art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014, planul de reorganizare a debitorului nu poate să prevadă eşalonarea la plată a creanţelor curente (inclusiv a celor bugetare). Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2019. PREŞEDINTELE SECŢIEI A II-A CIVILE EUGENIA VOICHECI Magistrat-asistent, Ileana Peligrad -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
