Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) raportate la cele ale art. 107-110 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vladimir Luca în Dosarul nr. 1.750/2/2014* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.323D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 13 iulie 2023, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 3 octombrie 2023, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 24 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.750/2/2014*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 103 alin. (3) raportate la cele ale art. 107-110 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vladimir Luca într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de contopire a unor pedepse dispuse pentru fapte concurente şi de recunoaştere, pe cale incidentală, a unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de Curtea de Apel din Atena. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că soluţia legislativă prevăzută de dispoziţiile legale criticate, potrivit căreia declaraţiile suspectului sau ale inculpatului nu sunt enumerate printre mijloacele de probă care au o valoare probatorie condiţionată, încalcă dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi prezumţia de nevinovăţie a persoanei acuzate. În acest sens, se susţine că suspectul sau inculpatul, în calitatea sa de subiect pasiv al procesului penal, are deplina libertate de a da declaraţii potrivit propriei sale strategii de apărare. Se arată că acesta beneficiază, totodată, de dreptul la tăcere, pe care poate să îl exercite total sau parţial, şi de dreptul de a nu se autoincrimina. Pentru aceste motive, declaraţiile făcute de suspecţi sau de inculpaţi cu privire la situaţia de fapt reţinută în dosar sau la faptele altor persoane care au calitatea de părţi în aceeaşi cauză penală sunt declaraţii construite într-o manieră subiectivă, grevată de propriile lor interese procesuale în soluţionarea cauzei. Se arată că, spre deosebire de suspecţi sau de inculpaţi, martorii sunt obligaţi să declare tot ceea ce ştiu cu privire la împrejurările cauzei în care sunt audiaţi, procedura de audiere a martorilor prezentând garanţiile necesare pentru ca declaraţiile lor să poată fi folosite în procesul penal ca mijloace de probă cu valoare probatorie necondiţionată. Pentru aceste motive, se susţine că declaraţia suspectului sau a inculpatului nu poate avea un regim juridic similar cu declaraţia martorului sau a altor subiecţi procesuali, o astfel de soluţie legislativă fiind contrară dispoziţiilor constituţionale invocate. Se arată că, din punct de vedere istoric, atât Codul de procedură penală din 1968, la art. 69, cât şi Codul de procedură penală din 1936, la art. 144, prevedeau că declaraţiile persoanei acuzate pot servi la aflarea adevărului doar în condiţiile în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probator, aşa încât acestea să poată crea convingerea că sunt expresia adevărului. Se susţine că, în contextul sistemului probatoriu inchizitorial, în care declaraţia inculpatului de recunoaştere a vinovăţiei era considerată „regina probelor“, au fost dispuse multe soluţii de condamnare abuzive, motiv pentru care, în sistemele moderne, se urmăreşte evitarea posibilităţii întemeierii unor hotărâri de condamnare pe probe subiective, provenite de la inculpat. 5. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 103 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală cuprind suficiente garanţii pentru a împiedica acordarea unei valori probatorii necondiţionate declaraţiilor date de un coinculpat. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 103 alin. (3) raportate la cele ale art. 107-110 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 103 alin. (3): „Hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi.“; – Art. 107: "(1) La începutul primei audieri, organul judiciar adresează întrebări suspectului sau inculpatului cu privire la nume, prenume, poreclă, data şi locul naşterii, codul numeric personal, numele şi prenumele părinţilor, cetăţenia, starea civilă, situaţia militară, studiile, profesia ori ocupaţia, locul de muncă, domiciliul şi adresa unde locuieşte efectiv şi adresa la care doreşte să îi fie comunicate actele de procedură, antecedentele penale sau dacă împotriva sa se desfăşoară un alt proces penal, dacă solicită un interpret în cazul în care nu vorbeşte sau nu înţelege limba română ori nu se poate exprima, precum şi cu privire la orice alte date pentru stabilirea situaţiei sale personale.(2) Întrebările prevăzute la alin. (1) se repetă la audierile ulterioare doar atunci când organul judiciar consideră necesar.;" – Art. 108: "(1) Organul judiciar comunică suspectului sau inculpatului calitatea în care este audiat, fapta prevăzută de legea penală pentru săvârşirea căreia este suspectat sau pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi încadrarea juridică a acesteia.(2) Suspectului sau inculpatului i se aduc la cunoştinţă drepturile prevăzute la art. 83, precum şi următoarele obligaţii: a) obligaţia de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenţia că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, se poate emite mandat de aducere împotriva sa, iar în cazul sustragerii, judecătorul poate dispune arestarea sa preventivă; b) obligaţia de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, atrăgându-i-se atenţia că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, citaţiile şi orice alte acte comunicate la prima adresă rămân valabile şi se consideră că le-a luat la cunoştinţă.(3) În cursul urmăririi penale, înainte de prima audiere a suspectului sau inculpatului, i se aduc la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile prevăzute la alin. (2). Aceste drepturi şi obligaţii i se comunică şi în scris, sub semnătură, iar în cazul în care nu poate ori refuză să semneze, se va încheia un proces-verbal.(4) Organul judiciar trebuie să aducă la cunoştinţa inculpatului posibilitatea încheierii, în cursul urmăririi penale, a unui acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei, iar în cursul judecăţii posibilitatea de a beneficia de reducerea pedepsei prevăzute de lege, ca urmare a recunoaşterii învinuirii.;" – Art. 109: "(1) După îndeplinirea dispoziţiilor art. 107 şi 108, suspectul sau inculpatul este lăsat să declare tot ceea ce doreşte referitor la fapta prevăzută de legea penală care i-a fost comunicată, după care i se pot pune întrebări.(2) Suspectul sau inculpatul are dreptul să se consulte cu avocatul atât înainte, cât şi în cursul audierii, iar organul judiciar, când consideră necesar, poate permite acestuia să utilizeze însemnări şi notiţe proprii.(3) În cursul audierii, suspectul sau inculpatul îşi poate exercita dreptul la tăcere cu privire la oricare dintre faptele ori împrejurările despre care este întrebat.;" – Art. 110: "(1) Declaraţiile suspectului sau inculpatului se consemnează în scris. În declaraţie se consemnează întrebările adresate pe parcursul ascultării, menţionându-se cine le-a formulat, şi se menţionează de fiecare dată ora începerii şi ora încheierii ascultării.(2) Dacă este de acord cu conţinutul declaraţiei scrise, suspectul sau inculpatul o semnează. Dacă suspectul sau inculpatul are de făcut completări, rectificări ori precizări, acestea sunt indicate în finalul declaraţiei, fiind urmate de semnătura suspectului sau a inculpatului.(3) Când suspectul sau inculpatul nu poate sau refuză să semneze, organul judiciar consemnează acest lucru în declaraţia scrisă.(4) Declaraţia scrisă este semnată şi de organul de urmărire penală care a procedat la audierea suspectului sau a inculpatului, de judecătorul de drepturi şi libertăţi ori de preşedintele completului de judecată şi de grefier, de avocatul suspectului, inculpatului, al persoanei vătămate, părţii civile sau părţii responsabile civilmente, dacă aceştia au fost prezenţi, precum şi de interpret când declaraţia a fost luată printr-un interpret.(5) În cursul urmăririi penale, audierea suspectului sau inculpatului se înregistrează cu mijloace tehnice audio sau audiovideo. Atunci când înregistrarea nu este posibilă, acest lucru se consemnează în declaraţia suspectului sau inculpatului, cu indicarea concretă a motivului pentru care înregistrarea nu a fost posibilă." 10. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare. 11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că din analiza argumentelor formulate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că autorul solicită Curţii Constituţionale completarea dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală în sensul de a enumera şi declaraţiile suspectului sau ale inculpatului printre acele declaraţii pe care nu poate fi întemeiată, în măsură determinantă, hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. 12. Or, operaţiunile legislative de modificare şi completare a actelor normative sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, excedând atribuţiilor instanţei de contencios constituţional care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. 13. Pentru aceste motive, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) raportate la cele ale art. 107-110 din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 14. Mai mult, dispoziţiile legale criticate constituie opţiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale, aspect ce rezultă şi din faptul că Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală a fost recent modificată, prin mai multe acte normative, respectiv Legea nr. 51/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 6 martie 2023, Legea nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023, şi Legea nr. 214/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 11 iulie 2023, prilejuri cu care legiuitorul, dacă ar fi considerat că este oportun, ar fi putut să modifice şi să completeze dispoziţiile legale criticate în prezenta cauză, potrivit susţinerilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Este adevărat că, prin Decizia nr. 59 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 1 august 2019, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, în condiţiile în care autorul excepţiei susţinea că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale din perspectiva faptului că, pe lângă declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi, nu sunt menţionate şi declaraţiile denunţătorului audiat în calitate de martor. Curtea a reţinut, la paragraful 40 din decizia precitată, că „sfera martorilor protejaţi [s.n. - incluşi de legiuitor la art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală] ale căror declaraţii nu pot fi determinante în luarea unei hotărâri de condamnare este în realitate mai largă decât cea care rezultă nemijlocit din text. În această categorie sunt incluşi investigatorii cu identitate reală sau protejată, colaboratorii cu identitate reală sau protejată, martorii ameninţaţi, martorii vulnerabili, dar şi persoana vătămată şi partea civilă cu privire la care s-au luat măsuri de protecţie similare martorilor ameninţaţi. Din acest punct de vedere, persoana vătămată protejată şi partea civilă protejată se află în aceeaşi situaţie faptică şi au acelaşi regim juridic ca cel al martorilor protejaţi, prin urmare, şi efectele declaraţiilor lor trebuie să fie asemănătoare cu cele ale acestora din urmă. Restrângerea valorii probante a declaraţiilor acestor persoane are la bază temerea că atât investigatorii, colaboratorii, cât şi martorii protejaţi (în sens larg) sunt supuşi unui anumit control de autoritate din partea organului de urmărire penală şi astfel pot fi influenţaţi în declaraţii, fie pentru că unii sunt agenţi executivi ai statului, fie că alţii au anumite interese (colaboratorii pot avea interesul de a obţine o remuneraţie sau de a li se reduce pedeapsa în propriul dosar, de a beneficia de un acord de recunoaştere a vinovăţiei sau de renunţare la urmărirea penală etc.) în a acţiona conform dorinţei organului judiciar sau sunt îndatoraţi moral de efortul de protejare a lor şi reacţionează în consecinţă etc.“ Astfel, prin decizia precitată, Curtea a explicitat sfera noţiunii de „martor protejat“, fără însă a completa soluţia legislativă criticată în cauză cu noi categorii de participanţi în procesul penal, astfel cum solicită autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate. 16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) raportate la cele ale art. 107-110 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vladimir Luca în Dosarul nr. 1.750/2/2014* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
