Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (9) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, excepţie ridicată de societatea ALRO - S.A. din Slatina în Dosarul nr. 3.500/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.395D/2017 al Curţii Constituţionale. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 16 iunie 2020, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Liviu Drăgănescu, şi a reprezentanţilor autorului excepţiei, domnii avocaţi Valeriu Stoica şi Dragoş Bogdan, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă, dată la care Curtea, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunţării pentru data de 23 iunie 2020. La acest termen, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului, Curtea a dispus, în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin. (1) din aceeaşi lege, amânarea pronunţării pentru data de 25 iunie 2020, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 17 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.500/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (9) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de societatea ALRO - S.A. din Slatina într-o acţiune în contencios administrativ având ca obiect anularea unui act administrativ. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textul de lege a fost redactat cu încălcarea cerinţelor privind claritatea şi previzibilitatea legii, ce decurg din normele art. 1 alin. (5) din Constituţie, astfel că este dificil de înţeles şi aplicat o problemă ce ţine de esenţa sistemului de sprijinire a producătorilor de ESRE (energie electrică produsă din surse regenerabile de energie) prin sistemul de certificate verzi (CV), respectiv modul de stabilire a cotei obligatorii de achiziţie de certificate. În primul rând, textul nu reglementează în niciun fel modul în care se vor colecta informaţiile pe baza cărora urmează a se stabili cota obligatorie de achiziţie de CV, întreaga procedură depinzând de interpretarea discreţionară a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). În al doilea rând, legea nu defineşte sintagma „consum final de energie electrică“, astfel încât nu se poate cunoaşte dacă aceasta se referă la: a) consumul raportat de entităţile care au această obligaţie, indiferent de corectitudinea acestor valori; b) consumul efectiv realizat, aşadar cu luarea în considerare a eventualelor corecţii ale erorilor apărute. În al treilea rând, legea prevede că nivelul cotei obligatorii de achiziţie de CV nu trebuie să depăşească „nivelul corespunzător cotelor obligatorii de energie electrică din surse regenerabile stabilite la alin. (4).“ Or, potrivit acestui din urmă text, „Cotele anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru perioada 2010-2013 sunt următoarele: 2010 - 8,3%; 2011 - 10%; 2012 - 12%; 2013 - 14%.“ Enumerarea se opreşte, aşadar, la nivelul anului 2013, fără a avea posibilitatea verificării, în anii anteriori, a îndeplinirii condiţiei respective. 5. Referitor la principiul nediscriminării, protejat de art. 16 din Constituţie, se arată că atât jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi cea a Curţii Constituţionale a României au stabilit, cu valoare de principiu, că există discriminare în ipoteza în care situaţii similare sau comparabile primesc un tratament diferit, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă prin existenţa unui scop legitim sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. Totodată, există discriminare şi dacă „fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, statele nu aplică un tratament diferit persoanelor a căror situaţie este diferită în mod sensibil“ (de exemplu, Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Thlimmenos împotriva Greciei). Rezultă, în lumina acestor orientări jurisprudenţiale, că adoptarea şi aplicarea unui act normativ care instituie un tratament identic pentru toţi destinatarii săi, deşi aceştia se află în situaţii sensibil diferite, reprezintă o formă de discriminare. 6. În ce priveşte dispoziţiile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 220/2008, acestea sunt discriminatorii deoarece, urmare a interpretării date de ANRE, entităţi aflate în situaţii similare primesc un tratament diferit, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă prin existenţa unui scop legitim. 7. În concret, stabilirea cotei obligatorii de achiziţie a CV în anul de analiză se face potrivit art. 25 din Metodologia de stabilire a cotelor anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi şi a celor de achiziţie de certificate verzi (Metodologia), aprobată prin Ordinul A.N.R.E. nr. 101/2015, după următoarea formulă de calcul: „Cota estimată de achiziţie de CV în anul t-1 pentru anul t se calculează ca fiind raportul dintre numărul total de CV estimate a fi emise în anul t şi consumul final de energie electrică estimat diminuat cu consumul final exceptat de energie electrică estimat pentru aceeaşi perioadă, exprimată în CV/MWh“. Aşadar, orice raportare a unui consum de energie mai mare decât cel real va conduce la stabilirea unei cote obligatorii mai reduse (întrucât numitorul fracţiei va creşte). Întrucât cota este stabilită în mod universal, rezultă că entitatea care va raporta un consum de energie mai mare decât cel real va trebui să achiziţioneze CV în funcţie de acest consum, rezultând un element de cost mai mare decât cel real, iar toate celelalte entităţi obligate la achiziţie vor beneficia de o cotă obligatorie de achiziţie mai mică decât cea reală, rezultând un element de cost mai mic decât cel real. În concluzie, raportarea eronată a unui consum mai mare de energie electrică - şi imposibil de rectificat - va profita tuturor celorlalte entităţi obligate la achiziţie, prin scăderea cotei obligatorii de achiziţie de CV, în dauna celui care a efectuat o raportare eronată, în condiţiile în care primii nu mai participă la subvenţionarea energiei din surse regenerabile proporţional cu consumul lor de energie, ci plătesc mai puţin decât ar trebui, diferenţa fiind suportată în integralitate de autoarea excepţiei. Interpretarea A.N.R.E. este, aşadar, discriminatorie, deoarece operatorii obligaţi la achiziţia de CV (în funcţie de consumul de energie electrică) primesc un tratament diferit (în sensul că toţi, mai puţin cel care a făcut o raportare eronată, vor fi obligaţi să achiziţioneze mai puţine CV). 8. Posibilitatea recuperării energiei raportate în exces este limitată de împrejurarea neafectării cotei obligatorii de achiziţie de CV, aşa cum rezultă din interpretarea art. 4 alin. (9) din Legea nr. 220/2008 dată de A.N.R.E. prin metodologia aprobată prin Ordinul nr. 101/2015. Or, în condiţiile în care legea nu conţine o astfel de condiţionare, modul în care A.N.R.E. a aplicat legislaţia incidentă creează o ingerinţă asupra dreptului de proprietate a furnizorului care a raportat un consum mai mare de energie electrică şi o expropriere mascată, ceea ce contravine art. 44 alin. (2) din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Ingerinţa nu este doar una nelegală, ci şi lipsită de scop legitim, deoarece sancţionarea furnizorilor care au făcut raportări eronate sau gratificarea producătorilor de energie din resurse regenerabile nu poate întruni dezideratul scopului legitim când este consecinţa unei interpretări nelegale şi arbitrare. Chiar presupunând ad absurdum că ingerinţa ar fi legală şi că urmăreşte un scop legitim, aceasta nu este proporţională, deoarece, în realitate, prin permiterea unei corecţii necondiţionate şi recuperarea integrală a cantităţii de energie eronat raportate în anul următor celui de referinţă nimeni nu are de pierdut şi nici nu poate bulversa aşteptările entităţilor, de vreme ce încă nu se stabilise cota obligatorie pentru anul următor. 9. În plus, se arată că, pe fondul unui cadru legislativ cu carenţe manifeste, metodologia a fost supusă modificărilor în numeroase rânduri, ceea ce îi imprimă acesteia imprevizibilitate. Or, la data la care autoarea excepţiei a făcut corecţia, metodologia nu prevedea faptul că recuperarea se va face doar în măsura neafectării cotei obligatorii de achiziţie a CV pentru anii subsecvenţi, iar această incoerenţă a autorităţilor nu poate fi imputată autoarei excepţiei. 10. În sfârşit, se susţine că obligaţia de a achiziţiona CV constituie, în realitate, o taxă parafiscală, care nu corespunde principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, stabilit de art. 56 alin. (2) din Constituţie. Aceasta deoarece, prin modul în care A.N.R.E. interpretează prevederile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 220/2008, furnizorul de energie electrică ajunge să plătească o taxă (contravaloarea CV) stabilită în funcţie de o cantitate de energie electrică pe care nu a consumat-o cu adevărat. Or, principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale trebuie interpretat şi în sensul că un contribuabil poate fi obligat să suporte numai sarcini fiscale aferente propriei activităţi ori unor beneficii proprii. Curtea Constituţională a arătat că acest principiu trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi că fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, echitabilă, rezonabilă (în acest sens, Decizia nr. 1.394/2010 şi, respectiv, Decizia nr. 3/1994). 11. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că art. 4 alin. (9) din Legea nr. 220/2008, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2011 ar putea fi neconstituţional, în anumite condiţii, în raport de art. 1 alin. (5), art. 16, art. 44 şi art. 56 alin. (2) din Constituţie. Consideră că textul criticat este greu de aplicat datorită caracterului său ambiguu şi că principiul egalităţii în drepturi poate fi extins şi la persoane juridice. Întrucât cota anuală obligatorie de achiziţie a CV nu apare a avea un fundament (juridic sau economic) foarte clar şi reprezintă o sarcină asupra proprietăţii, arată că „urmează a se aprecia dacă această sarcină este justificată sau dacă face parte dintr-un mecanism pe care pârâta (A.N.R.E.) nu l-a explicat în detaliu.“ Această obligaţie ar putea fi interpretată ca o taxă parafiscală, „dacă nu ar constitui în sine un avantaj material deţinerea de CV, valorificabile pe o piaţă reglementată, cu şansa unui profit. Taxele prin natura lor presupun o plată unilaterală, fără alte avantaje economice, pentru ca persoanele juridice sau cetăţeanul să aibă acces de principiu constituţional la autorităţile statului.“ 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Autorităţile publice menţionate nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, notele scrise transmise la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 13 august 2010, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2011 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 19 octombrie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 134/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 23 iulie 2012. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "(9) A.N.R.E. stabileşte prin ordin, până la data de 1 martie a fiecărui an, cota anuală obligatorie de achiziţie de certificate verzi aferentă anului precedent, pe baza cantităţilor realizate de energie electrică din surse regenerabile şi a consumului final de energie electrică din anul precedent, dar fără a depăşi nivelul corespunzător cotelor obligatorii de energie electrică din surse regenerabile stabilite la alin. (4)" 16. Dispoziţiile art. 4 alin. (4), la care textul legal criticat face trimitere, au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 23/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 14 martie 2014 şi au următorul cuprins: „(4) Cotele anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru perioada 2010-2013 sunt următoarele: 2010 - 8,3%; 2011 - 10%; 2012 - 12%; 2013 - 14%“. 17. Legea nr. 23/2014 a completat Legea nr. 220/2008 în sensul introducerii, la art. 4, a două noi alineate, alin. (4^1) şi (4^2), care, la data sesizării Curţii Constituţionale, erau în vigoare şi prevedeau următoarele: "(4^1) Începând cu anul 2014, A.N.R.E. monitorizează anual cotele anuale realizate de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi şi, în funcţie de gradul de realizare a obiectivului naţional şi de impactul la consumatorul final, estimează, publică pe site-ul propriu şi informează Guvernul până la data de 30 iunie a anului curent asupra nivelului cotei anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru anul următor.(4^2) Pentru perioada 2015-2020, cota anuală obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, se stabileşte anual şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Departamentului pentru Energie, în termen de 60 de zile de la data comunicării acesteia de către ANRE." 18. Ulterior invocării excepţiei, textele mai sus citate au fost abrogate prin art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 31 martie 2017. 19. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituţională va examina atât textul de lege criticat, cât şi cadrul normativ incident în vigoare la data invocării prezentei excepţii de neconstituţionalitate prin Încheierea din 17 februarie 2017. 20. Textele constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (5), cu referire la principiul legalităţii, în componenta privind calitatea legii, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 44 - Dreptul de proprietate privată şi ale art. 56 alin. (2), potrivit cărora „Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.“ De asemenea, este invocat, prin prisma art. 20 din Constituţie, şi art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul de proprietate. 21. În prealabil, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a mai examinat dispoziţii ale Legii nr. 23/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, relevantă în prezenta cauză fiind Decizia nr. 108 din 25 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 10 mai 2016, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 şi ale art. III alin. (1) din această lege. 22. Cu acel prilej, a fost examinat contextul reglementării Legii nr. 220/2008, precum şi al modificărilor ulterioare operate de legiuitor în materia sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, fiind detaliat pe larg mecanismul de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie prin certificatele verzi, analizat în raport de prevederile în materie ale dreptului Uniunii Europene. În esenţă, acest mecanism urmăreşte stimularea creşterii producţiei de energie regenerabilă şi atingerii obiectivului impus la nivelul Uniunii Europene de creştere cu 20% până în 2020 a resurselor regenerabile de energie, sens în care prin Legea nr. 220/2008 s-au adoptat unele dispoziţii de natură să asigure investitorilor români şi străini un sprijin pentru promovarea activităţilor economice în acest domeniu. Între facilităţile acordate potrivit legii se regăseşte acordarea cu titlu gratuit de certificate verzi, care, în urma valorificării pe piaţa centralizată sau pe piaţa bilaterală, are scopul de a asigura obţinerea unor venituri suplimentare producătorilor de energie din surse regenerabile. Tranzacţionarea certificatelor verzi are loc între aceşti producători şi furnizorii de energie electrică, costul său reflectându-se, în final, în factura de energie electrică transmisă consumatorilor finali (casnici sau industriali). 23. Curtea a arătat că adoptarea acestei legi nu echivalează cu încheierea unui contract între statul român şi potenţialii investitori români sau străini şi nici nu garantează în favoarea acestora un drept de proprietate asupra unei anumite valori a certificatelor verzi atribuite, ci doar creează cadrul legislativ care, ţinând seama de imperativele dreptului la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic, să le ofere investitorilor un climat atrăgător de afaceri. 24. Având în vedere, pe de o parte, obligaţia statului de a asigura un mediu înconjurător sănătos şi de a susţine libera iniţiativă şi economia de piaţă prin măsuri specifice, dar şi, pe de altă parte, obligaţia asigurării unui mediu de afaceri concurenţial şi necesitatea protejării drepturilor consumatorilor finali prin sistarea efectului de creştere necontrolată a preţurilor la clienţii finali de energie electrică, legiuitorul, prin Legea nr. 23/2014, a eliminat din Legea nr. 220/2008 cotele anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru perioada 2014-2020. Corelativ, a fost reglementată obligaţia Guvernului de a stabili, prin hotărâre, cota anuală obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, cotă anuală comunicată de A.N.R.E. şi calculată în funcţie de gradul de realizare a obiectivului naţional şi de impactul la consumatorul final. 25. Cu alte cuvinte, dacă până atunci, nivelul cotelor anuale era unul fix, reglementat prin lege în limita nivelului ţintelor naţionale privind ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie în consumul final brut de energie electrică, acesta fiind stabilit, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 220/2008, în perspectiva anilor 2010, 2015 şi 2020, la o cotă de 33%, 35% şi, respectiv, 38%, legiuitorul a adoptat, începând cu anul 2014, un sistem flexibil, elastic, cota anuală obligatorie de achiziţie a certificatelor verzi fiind determinată anual de autoritatea competentă în domeniul energiei - A.N.R.E. - pe baza constatărilor reflectate în raportul dintre producţie şi consum, astfel încât să nu existe riscul depăşirii acestor limite maximale. Aşadar, a fost reglementată o modalitate prin care schema de sprijin a producătorilor de „energie curată“, prin valorificarea certificatelor verzi, să fie adaptată anual la noile realităţi sociale şi economice sub aspectul reevaluării cuantumului cotei anuale obligatorii de energie electrică, în baza unor criterii economice clare şi previzibile, adaptate pieţei astfel reglementate. 26. Curtea reţine că cele anterior statuate prin decizia mai sus indicată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, raportat la cadrul legislativ incident în materie la data sesizării Curţii cu excepţia de neconstituţionalitate. 27. Astfel, având în vedere necesitatea unui mecanism flexibil prin care să fie stabilită cota anuală obligatorie de achiziţie a certificatelor verzi, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate, care conferă A.N.R.E. competenţa stabilirii prin ordin, până la data de 1 martie a fiecărui an, a cotei anuale obligatorie de achiziţie de certificate verzi aferentă anului precedent, pe baza cantităţilor realizate de energie electrică din surse regenerabile şi a consumului final de energie electrică din anul precedent, dar fără a depăşi nivelul corespunzător cotelor obligatorii de energie electrică din surse regenerabile stabilite de lege, nu contravin normelor constituţionale invocate în motivarea excepţiei. 28. Referitor la principiul calităţii legii, invocat în motivarea excepţiei, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că legea trebuie să întrunească cele trei cerinţe de calitate care rezultă din art. 1 alin. (5) din Constituţie - claritate, precizie şi previzibilitate. Normele juridice trebuie să aibă o redactare clară şi predictibilă, astfel încât cetăţeanul să îşi poată adapta conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita (Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrariului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). 29. Curtea a mai reţinut, având în vedere principiul generalităţii legilor, că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). 30. Aşadar, deşi i se impune condiţia preciziei, un text normativ trebuie să răspundă, în acelaşi timp, cerinţei de generalitate, supleţe şi flexibilitate, astfel încât să fie apt să încadreze în ipoteza sa normativă o varietate de situaţii de fapt conexe ce pot apărea în practică, dar care nu au fost în mod expres prevăzute. Totodată, ar fi de nedorit ca, pentru fiecare situaţie de fapt nouă, dar aflată în strânsă conexiune cu domeniul deja reglementat, să fie nevoie de o nouă intervenţie legislativă. Caracterul rigid al normei juridice răspunde necesităţii de asigurare a stabilităţii raporturilor juridice, însă nu poate să afecteze caracterul său de generalitate, care impune legiuitorului un mod de redactare flexibil a normei juridice. Aşa fiind, Curtea a precizat, de exemplu prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragrafele 47 şi 48, că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. 31. În acest context, Curtea observă că dispoziţiile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 220/2008, criticate în cauză, conţin suficiente repere la nivel legal astfel încât autoritatea competentă să stabilească în concret, prin act normativ propriu, nivelul respectivelor cote anuale obligatorii. Acestea indică autoritatea competentă să stabilească în concret cota anuală obligatorie de achiziţie a certificatelor verzi aferentă anului precedent, data până la care aceasta trebuie să efectueze această operaţiune, criteriile de calcul avute în vedere, şi anume cantităţile realizate de energie electrică din surse regenerabile şi consumul final de energie electrică din anul precedent, precum şi condiţia de a nu fi depăşit nivelul maxim admis de lege pentru cotele obligatorii de energie electrică din surse regenerabile stabilite la alin. (4). 32. Curtea conchide în sensul că textul de lege examinat este suficient de clar şi precis încât să permită destinatarului normei conformarea corespunzătoare, în sensul că stabileşte cadrul legal incident aplicării respectivei formule de calcul. Normele juridice de la nivelul legii au caracter general şi trebuie ca, prin elementele de referinţă conţinute, să constituie baza reglementărilor ulterioare, de nivel infralegal, prin care soluţia juridică astfel reglementată să fie valorificată şi pusă în aplicare, la nivel metodologic. Desigur, o reglementare mai detaliată ar fi de multe ori de dorit, însă aceasta ar imprima normei un caracter rigid, lipsit de flexibilitate, care s-ar opune caracterului său general. 33. În ce priveşte critica referitoare la pretinsul caracter lacunar al textului criticat, pe motiv că nu prevede o definiţie a noţiunii „consum final de energie electrică“, Curtea observă că art. 2 din Legea nr. 220/2008 cuprinde definirea unor termeni şi noţiuni, iar la lit. i^1) „consumul final brut de energie“ este definit ca fiind „consumul de produse energetice furnizate în scopuri energetice industriei, transporturilor, sectorului casnic, serviciilor, inclusiv serviciilor publice, agriculturii, silviculturii şi pescuitului, inclusiv consumul de energie electrică şi termică din sectorul de producere a energiei electrice şi termice, precum şi pierderile de energie electrică şi termică din distribuţie şi transport“. Chiar dacă noţiunea definită nu răspunde direct şi în concret la problema particulară expusă de autorul excepţiei, fiind, în definitiv, o problemă de interpretare a normei şi aplicare a acesteia la respectiva speţă, Curtea nu poate constata existenţa vreunui viciu de tehnică legislativă, apt să determine neconstituţionalitatea textului de lege criticat. Dat fiind limbajul de specialitate utilizat în cuprinsul normei juridice, determinat de însuşi obiectul de reglementare a Legii nr. 220/2008, precum şi faptul că aceasta se adresează, în principal, fie autorităţii competente în domeniu - A.N.R.E. - fie agenţilor economici care operează în domeniul producerii şi furnizării energiei electrice, Curtea constată că textul de lege îndeplineşte condiţiile clarităţii şi previzibilităţii. 34. Aceleaşi argumente sunt valabile şi cu privire la pretinsa omisiune a legiuitorului de a reglementa procedura rectificării consumului de energie iniţial eronat raportat, această operaţiune intrând în atribuţiile A.N.R.E. prin act normativ propriu. Curtea face referire, în acest sens, la considerentele expuse la paragrafele 26-28 ale prezentei decizii, prin care se arată că un text de lege nu poate reglementa în detaliu orice situaţie posibilă sau eventuală, ci trebuie, prin caracterul său general şi flexibil, să permită autorităţii competente în domeniu - cum este A.N.R.E., în cazul de faţă - să intervină prin acte subsecvente pentru a detalia norma juridică şi a facilita aplicarea acesteia. 35. Totodată, autorul excepţiei invocă pretinse omisiuni de reglementare, care, în opinia sa, determină, printr-o interpretare arbitrară a A.N.R.E., o aplicare cu efecte discriminatorii a textului examinat. Or, aşa cum s-a arătat, dispoziţiile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 220/2008 sunt exprimate într-o redactare ce corespunde exigenţelor de calitate a legii, prevăzute expres de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi consacrate, implicit, de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de jurisprudenţa de principiu în materie a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel că omisiunea invocată nu are relevantă constituţională, aceasta raportându-se doar la o altă posibilă modalitate de redactare a textului legal criticat. 36. Dincolo de aceste constatări de principiu, referitoare la faptul că textul de lege criticat respectă cerinţele de calitate a legii, Curtea observă, în subsidiar, că motivarea formulată în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate se circumscrie cu evidenţă unei anumite speţe, raportat la o anumită modalitate de interpretare a autorităţii competente - A.N.R.E. - în aplicarea textului legal criticat. Or, Curtea Constituţională nu are atribuţii cu privire la examinarea constituţionalităţii actelor normative cu caracter infralegal - cum este ordinul A.N.R.E. -, acest control fiind de resortul contenciosului administrativ exercitat pe calea controlului de legalitate de instanţele judecătoreşti competente. De altfel, chiar obiectul litigiului în care a fost invocată excepţia este reprezentat de acţiunea în anulare a unui asemenea ordin al A.N.R.E., astfel că, din această perspectivă, criticile de neconstituţionalitate au caracter inadmisibil. 37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de societatea ALRO - S.A. din Slatina în Dosarul nr. 3.500/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
