Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 497 din 4 iulie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 497 din 4 iulie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 955 din 4 decembrie 2017

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu     │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya        │- judecător       │
│Teodoroiu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. 167/32/2016 al Judecătoriei Bacău - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 679D/2016.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. În acest sens arată că, din interpretarea dispoziţiilor art. 159 alin. (5) şi alin. (6) din Legea nr. 207/2015, rezultă că certificatul de atestare fiscală trebuie prezentat la încheierea actului de înstrăinare a dreptului de proprietate asupra unor bunuri. Astfel, proprietatea nu poate fi vândută, neputându-se vorbi de o limitare a dreptului de proprietate al eventualului cumpărător, atât timp cât transferul dreptului de proprietate nu a operat. De altfel, chiar dreptul de proprietate obligă la respectarea celorlalte sarcini ce revin proprietarului, iar contribuţia la cheltuielile publice prin impozite şi taxe este una dintre îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor. Cu privire la celelalte dispoziţii criticate, arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că orice persoană interesată poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor de judecată revenindu-i legiuitorului, în aplicarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 126. Astfel, prin acest mod de legiferare nu este vătămat dreptul persoanelor şi nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale invocate din susţinerea excepţiei.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 27 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 167/32/2016, Judecătoria Bacău - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) şi alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri prin care se solicită obligarea vânzătorului unui autovehicul de a achita eventualele datorii către administraţia financiară şi de a solicita un certificat de atestare fiscală - care ulterior să poată fi utilizat în vederea înmatriculării autoturismului, iar în caz de refuz a îndeplinirii acestor obligaţii, instanţa să pronunţe o hotărâre potrivit căreia cumpărătorul să poată îndeplini formalităţile de înmatriculare.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de judecată susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 159 alin. (5) şi alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (5) şi art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, iar dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sunt contrare prevederilor art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (3) şi ale art. 126 alin. (6) din Constituţie.
    6. Se consideră că dispoziţiile art. 159 alin. (5) şi alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale, deoarece instituie în sarcina vânzătorului unei clădiri, unui teren sau mijloc de transport obligaţia de a prezenta un certificat de atestare fiscală pentru înstrăinare, sub sancţiunea nulităţii actului de înstrăinare, însă textul nu prevede unde trebuie vânzătorul să prezinte acest certificat şi nici momentul la care trebuie prezentat, respectiv anterior sau ulterior vânzării. În acest context, se face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la constituţionalitatea măsurilor prin care se condiţionează înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport de stingerea tuturor creanţelor fiscale ale titularului dreptului de proprietate, fapt ce nu echivalează cu instituirea unei incapacităţi de a vinde bunul în cauză, ci, din contră, o asemenea condiţionare este menită să asigure în mod eficient îndeplinirea unei obligaţii legale şi constituţionale a persoanelor fizice sau juridice, şi anume plata sarcinilor fiscale, indiferent de natura lor, la bugetele locale. Faţă de acestea, se apreciază că lipsa certificatului de atestare fiscală nu afectează dreptul de dispoziţie, iar înstrăinarea este valabilă. Mai mult, dacă s-ar accepta că neplata oricărei obligaţii fiscale de către vânzător afectează validitatea actului juridic, s-ar pune în pericol grav siguranţa circuitului civil, atât timp cât această condiţie nu este clar prevăzută de legea comună în materia actelor civile, respectiv Codul civil.
    7. Se arată că toate consecinţele neîndeplinirii de către vânzător a obligaţiilor fiscale se produc împotriva cumpărătorului, deoarece acestuia i se refuză înmatricularea vehiculului pe numele său, şi nu se răsfrâng asupra vânzătorului, în sensul de a-l determina să îşi achite obligaţiile. Este greu de înţeles cum asigură aceste norme îndeplinirea obligaţiilor fiscale de către vânzător, atât timp cât acesta nu suferă nicio constrângere.
    8. Dat fiind că norma criticată nu prevede în mod concret care este sancţiunea pe care o suportă vânzătorul în caz de neconformare, nu explică obligaţia pe care vânzătorul o are, nu precizează unde şi când trebuie prezentat certificatul de atestare fiscală, nu este suficient de clară şi previzibilă, aceasta nu întruneşte criteriile menţionate în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia calităţii legii. În acest context, se consideră că sunt încălcate şi prevederile constituţionale şi convenţionale cu privire la dreptul de proprietate al dobânditorului prin absenţa descrierii explicite a comportamentului pe care a acesta trebuie să îl adopte într-o asemenea situaţie.
    9. De asemenea, se consideră că prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sunt contrare dispoziţiilor constituţionale art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (3) şi ale art. 126 alin. (6) din Constituţie. Prin excluderea actelor administrative cu caracter normativ din sfera de control pe calea excepţiei de nelegalitate s-a urmărit un scop legitim, respectiv asigurarea securităţii raporturilor juridice şi respectarea competenţelor specializate. Însă, în practică, starea de incertitudine privind legalitatea unui act administrativ determină necesitatea verificării legalităţii actului administrativ cu caracter normativ pe calea excepţiei de nelegalitate, în mod asemănător cu situaţia în care starea de îndoială cu privire la constituţionalitatea unei legi sau a unei ordonanţe determină verificarea constituţionalităţii acestor acte pe calea excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, incertitudinea privind legalitatea actului administrativ poată să aparţină părţilor, caz în care au la dispoziţie calea cererii în anulare, sau chiar instanţei de judecată, care nu are la dispoziţie niciun mijloc procedural pentru rezolvarea unei asemenea probleme. În asemenea situaţii, instanţa are două posibilităţi, respectiv aplică dispoziţiile legale chiar dacă acestea contravin în mod flagrant prevederilor legale de rang superior sau refuză aplicarea lor pe motiv că sunt nelegale. Faţă de acestea, consideră că se încalcă principiul legalităţii, judecătorul neputând aplica normele de rang superior, ceea ce este contrar prevederilor care consacră independenţa judecătorilor şi supunerea acestora în faţa legii, coroborate cu obligaţia la respectarea legii şi cu interesul părţilor de a beneficia de un proces echitabil în care să fie analizate toate aspectele cauzei, inclusiv legalitatea unui act administrativ.
    10. Aşadar, pentru respectarea dreptului părţilor la un proces echitabil, se impune a se admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi a se constata că aceste prevederi sunt constituţionale în măsura în care se interpretează că actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate la cererea părţilor, ci doar dacă excepţia este invocată din oficiu de instanţă. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, sau în cadrul excepţiei de nelegalitate, la cererea instanţei care judecă o pricină. Astfel, i se recunoaşte posibilitatea instanţei care judecă procesul să sesizeze instanţa de contencios administrativ competentă cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a actului respectiv, atunci când are dubii cu privire la legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ aplicabil într-o cauză.
    11. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    13. Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituţionale.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 159 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, texte ce au următorul cuprins:
    - Art. 159 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 207/2015: „(5) Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, proprietarii bunurilor ce se înstrăinează trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2). Pentru bunul ce se înstrăinează, proprietarul bunului trebuie să achite impozitul datorat pentru anul în care se înstrăinează bunul, cu excepţia cazului în care pentru bunul ce se înstrăinează impozitul se datorează de altă persoană decât proprietarul. (6) Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (5), sunt nule de drept.“;
    – Art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004: „(4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.“

    17. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 124 alin. (3) potrivit căruia judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii şi ale art. 126 alin. (6) referitor la garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative pe calea contenciosului administrativ, precum şi prevederile art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că soluţia legislativă cuprinsă la art. 159 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală s-a regăsit şi în vechea reglementare, respectiv la art. 113 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, prevederi care au fost supuse controlului de constituţionalitate, Curtea pronunţându-se prin mai multe decizii, spre exemplu, Decizia nr. 1.021 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, Decizia nr. 47 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, şi Decizia nr. 523 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 12 ianuarie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate.
    19. Dispoziţiile art. 159 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală fac parte din titlul VII - Colectarea creanţelor fiscale - iar, în sensul acestui titlu, colectarea creanţelor fiscale reprezintă totalitatea activităţilor care au ca scop stingerea creanţelor fiscale [art. 152 alin. (1)]. În scopul exercitării activităţii de colectare a creanţelor fiscale, organul fiscal organizează, pentru fiecare contribuabil/plătitor, evidenţa creanţelor fiscale şi modul de stingere a acestora. Evidenţa se organizează pe baza titlurilor de creanţă fiscală şi a actelor referitoare la stingerea creanţelor fiscale. Contribuabilul/Plătitorul are acces la informaţiile din evidenţa creanţelor fiscale, la cererea acestuia, adresată organului fiscal competent [art. 153 alin. (1) şi (2)]. Creanţe fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează [art. 154 alin. (1)], existând şi alte prevederi speciale privind scadenţa şi declararea creanţelor fiscale, precum şi termenele de plată şi care sunt cuprinse, spre exemplu, la art. 155 şi art. 156 din prezentul Cod de procedură fiscală. Astfel, obligaţiile fiscale pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată, precum şi diferenţele de obligaţii fiscale principale şi accesorii stabilite prin decizie de impunere, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut de lege, sunt considerate obligaţii fiscale restante potrivit art. 157 din Codul de procedură fiscală.
    20. În acest context, Curtea observă că, în virtutea art. 56 alin. (1) din Constituţie cu privire la obligaţia cetăţenilor de a contribui, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice, precum şi a preocupării statului în a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să îşi execute obligaţiile fiscale, legiuitorul a instituit mai multe măsuri legale. Astfel, spre exemplu, prin dispoziţiile criticate în prezenta cauză, respectiv art. 159 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 207/2015, legiuitorul a prevăzut că, pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, proprietarii bunurilor ce se înstrăinează trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează. Pentru bunul ce se înstrăinează, proprietarul bunului trebuie să achite impozitul datorat pentru anul în care se înstrăinează bunul, cu excepţia cazului în care pentru bunul ce se înstrăinează impozitul se datorează de altă persoană decât proprietarul. Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport sunt nule de drept dacă nu sunt respectate cerinţele referitoare la certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează.
    21. Referitor la certificatul de atestare fiscală, Curtea constată că, potrivit Codului de procedură fiscală [art. 158 şi art. 159], acesta poate fi „certificat de atestare fiscală emis de organul fiscal central“ şi „certificat de atestare fiscală emis de organul fiscal local“, iar acesta din urmă, care face obiectul discuţiei în prezenta cauză, se emite de organul fiscal local, la solicitarea contribuabilului/plătitorului, la solicitarea autorităţilor publice, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare, precum şi la solicitarea notarului public, conform delegării date de către contribuabil. Astfel, certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa creanţelor fiscale a organului fiscal local şi cuprinde obligaţiile fiscale restante şi, după caz, obligaţiile fiscale scadente până în prima zi a lunii următoare depunerii cererii, precum şi alte creanţe bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii şi existente în evidenţa organului fiscal local în vederea recuperării, potrivit art. 159 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod.
    22. În aplicarea prevederilor legale mai sus menţionate, a fost emis Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.654/2015 privind aprobarea procedurii de eliberare a certificatului de atestare fiscală, a certificatului de obligaţii bugetare, precum şi a modelului şi conţinutului acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 954 din data de 23 decembrie 2015, prin care este detaliată întreaga procedură de eliberare a acestor certificate de atestare fiscală.
    23. Mai mult, spre exemplu, potrivit prevederilor art. 228 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/C/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 1 august 2013, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea autentificării actelor juridice constitutive sau translative de drepturi reale imobiliare, notarul public este obligat să verifice situaţia juridică a bunului imobil, sarcinile bunului. În aplicarea acestor prevederi, notarul public va solicita părţilor prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorului şi, după caz, va obţine în numele şi pe cheltuiala acestuia certificatul de sarcini sau extrasul de carte funciară de autentificare. Notarul public va putea obţine, în numele şi pe cheltuiala părţilor, certificatul de atestare fiscală, precum şi documentaţia cerută de alte legi speciale.
    24. De asemenea, în ceea ce priveşte procedura înmatriculării, înregistrării sau radierii autovehiculelor, în aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 28 iunie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările şi completările ulterioare, a fost emis Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 21 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. La art. 8 din acest ordin (modificat şi completat prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 58/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind proceduri referitoare la înmatricularea vehiculelor şi permisul de conducere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 de 12 iunie 2017), se prevede şi procedura privind transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, care se efectuează, printre altele, în baza unor documente: cererea noului proprietar, al cărei model este prevăzut în anexă (…); fişa de înmatriculare a vehiculului, al cărei model este stabilit conform reglementărilor legale, semnată de fostul şi noul proprietar, vizată de organele fiscale competente ale autorităţilor administraţiei publice locale. În cazul fostului proprietar al vehiculului se poate depune certificatul de atestare fiscală emis de autorităţile administraţiei publice locale, situaţie în care nu mai este necesară depunerea fişei de înmatriculare; cartea de identitate a vehiculului, în original şi în copie; documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra autovehiculului sau remorcii, în forma prevăzută de lege la data dobândirii dreptului de proprietate, în original şi în copie; copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de circulaţie, în termenul de valabilitate a acesteia; certificatul de înmatriculare al fostului proprietar, în care acesta a înscris transmiterea dreptului de proprietate etc. Transcrierea dreptului de proprietate asupra vehiculului se comunică în termen de 30 de zile, de către autoritatea care a efectuat-o, organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale.
    25. Ca atare, pentru a se da eficienţă prevederilor constituţionale cu privire la contribuţii financiare, coroborate cu cele ale Codului de procedură fiscală, în virtutea prevederilor constituţionale care dau posibilitatea reglementării prin acte de nivel infra legal, au fost adoptate diverse acte normative care să precizeze, chiar în detaliu, unele aspecte referitoare la modul în care pot fi interpretate şi aplicate prevederile legale criticate în cauza de faţă, în mod special cu privire la certificatul de atestare fiscală.
    26. Aşadar, prin art. 159 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 207/2015, legiuitorul a stabilit o condiţie, cu caracter general, ce trebuie îndeplinită la înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, respectiv prezentarea certificatului de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează. Astfel, actele încheiate în acest sens, cu nerespectarea acestei condiţii, sunt nule de drept, iar actele normative infralegale exemplificate mai sus expun, în concret, situaţiile cu privire la utilizarea/prezentarea certificatului de atestare fiscală.
    27. Curtea reţine că sancţiunea nulităţii actului juridic intervine pentru nerespectarea condiţiilor de validitate de fond sau de formă la momentul încheierii acestuia, potrivit Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată. Prin urmare, certificatul de atestare fiscală trebuie să existe şi să fie prezentat la momentul încheierii actului juridic privind înstrăinarea dreptului de proprietate asupra bunurilor menţionate în prevederile art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, în locul unde, potrivit legii, se încheie acesta.
    28. Faţă de cele prezentate, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) şi alin. (6) din Legea nr. 207/2015, în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece textele criticate îndeplinesc condiţiile de calitate legii, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-19 şi 26-27, respectiv cerinţele de previzibilitate, claritate, precizie şi accesibilitate, specifice standardului calităţii legii, precum şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a fost avută în vedere de instanţa de contencios constituţional la pronunţarea deciziilor în această materie.
    29. Ca atare, dispoziţiile criticate reglementează, în mod clar şi precis, conduita pe care trebuie să o urmeze părţile aflate în ipoteza normei legale, fiind accesibile, întrucât au fost aduse la cunoştinţă publică prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar între normele legale şi cele infralegale există atât o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conţinutul domeniului reglementat, cât şi o corespondenţă sub aspectul forţei lor juridice, precum şi reprezentarea consecinţelor nerespectării acestor prevederi legale.
    30. Astfel cum reiese chiar din art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin (1) din Legea nr. 207/2015, potrivit cărora codul de procedură fiscală constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului general consolidat, indiferent de autoritatea care le administrează, cu excepţia cazului când prin lege se prevede altfel, prevederile acestui cod constituie cadrul general în materie, iar un text de lege nu trebuie interpretat în mod singular, ci trebuie avută în vedere întreaga legislaţie care guvernează un anumit domeniu şi conexiunile existente între acesta şi situaţiile speciale sau particulare de aplicare a acestuia, reglementate atât prin prevederi legale de rang primar, cât şi prin normele de aplicare a acestora, astfel că normele criticate sunt în consonanţă şi cu prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    31. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, Curtea, în jurisprudenţa sa, spre exemplu Decizia nr. 523 din 5 iulie 2016, precitată, paragraful 23, a reţinut că, întrucât chiar textul constituţional referitor la garantarea dreptului de proprietate statorniceşte că limitele şi conţinutul acestuia sunt stabilite prin lege, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii, care, dacă nu sunt respectate, fac ca valorificarea respectivului drept să nu mai fie posibilă. Astfel, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, exigenţele impuse de textul de lege criticat dau expresie ordinii de drept, precum şi drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire în egală măsură.
    32. Curtea a statuat, cu valoare de principiu, spre exemplu prin Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, că impunerea unei astfel de obligaţii prevăzute de dispoziţiile criticate este motivată de necesitatea creării unui climat de stabilitate şi securitate juridică, precum şi de preocuparea statului de a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să îşi execute obligaţiile fiscale, indiferent de natura şi cuantumul lor. O asemenea măsură este expresia obligaţiei pozitive a statului de a asigura ritmicitatea şi certitudinea alimentării bugetului general consolidat. Prin urmare, faptul că legiuitorul a condiţionat înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport de stingerea tuturor creanţelor fiscale ale titularului dreptului de proprietate nu echivalează cu instituirea unei incapacităţi de a vinde bunul în cauză, ci, din contră, o asemenea condiţionare este menită să asigure în mod eficient îndeplinirea unei obligaţii legale şi constituţionale a persoanelor fizice sau juridice, şi anume plata sarcinilor fiscale, indiferent de natura lor, la bugetele locale. Aşa fiind, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege care instituie obligativitatea dobândirii certificatului de atestare fiscală drept condiţie pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport sunt constituţionale.
    33. Considerente reţinute de Curtea Constituţională în deciziile precitate sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 159 alin. (5) şi alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
    34. Mai mult, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului de proprietate al cumpărătorului, Curtea constată că, în virtutea prevederilor criticate, în lipsa certificatului de atestare fiscală, proprietatea nu poate fi vândută, iar, pentru potenţialul cumpărător, nu se poate reţine încălcarea dreptului de proprietate, câtă vreme acesta nu a fost transferat, mai ales că eventualul act de înstrăinare a dreptului de proprietate asupra bunurilor respective, încheiat cu nerespectarea prevederilor criticate, este nul de drept.
    35. Faţă de cele prezentate, Curtea nu poate reţine încălcarea prevederilor art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, mai ales că aceste din urmă dispoziţii convenţionale privind protecţia proprietăţii sunt strâns legate de dreptul statelor de a adopta legile necesare pentru a asigura plata impozitelor, contribuţiilor sau a amenzilor [a se vedea art. 1 alin. (2) din Primul Protocol adiţional la Convenţie].
    36. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea observă că prin Decizia nr. 267 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014, a statuat că, în noua concepţie a Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, se face o distincţie între actele administrative cu caracter individual şi cele cu caracter normativ. De asemenea, Curtea a reţinut că, în privinţa actelor administrative cu caracter normativ, controlul judecătoresc se declanşează numai pe calea acţiunii directe în anulare întemeiate pe Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare aparţinând secţiilor de contencios administrativ de la nivelul tribunalului, curţii de apel sau instanţei supreme. Datorită efectelor lor juridice normative, aceste categorii de acte beneficiază de un regim juridic diferit sub aspectul controlului de legalitate. Prin excluderea actelor administrative cu caracter normativ din sfera de control, pe calea excepţiei de nelegalitate, se urmăreşte un scop legitim, respectiv asigurarea securităţii raporturilor juridice şi respectarea competenţei instanţelor specializate. De asemenea, admiterea acţiunii în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ produce efecte juridice erga omnes, spre deosebire de excepţia de nelegalitate care produce efecte inter partes. Astfel, admiterea unei excepţii de nelegalitate produce efecte doar între părţile litigiului, actul administrativ producându-şi în continuare efectele faţă de terţi, pe când admiterea unei acţiuni în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ produce efecte erga omnes, profitând tuturor subiectelor de drept.
    37. Totodată, Curtea observă că prevederile art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt, pe de o parte, o transpunere la nivel infraconstituţional a prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituţie, potrivit căruia controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia actelor prevăzute de textul constituţional menţionat mai sus, iar, pe de altă parte, acestea sunt norme de procedură, iar, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este prevăzută numai prin lege, stabilirea unor reguli speciale de procedură, precum şi a modalităţilor de exercitare a drepturilor procesuale fiind realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale. În acest sens, potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 206 din 4 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 26 mai 2004, şi Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Mai mult, asigurarea dreptului la un proces echitabil presupune, în esenţă, egalitatea mijloacelor în ceea ce priveşte părţile, respectiv toate părţile procesului să aibă dreptul de a formula cereri, de a propune şi de a administra probe şi de a pune concluzii cu privire la toate problemele de fapt şi de drept de care depinde corecta soluţionare a litigiului, cu respectarea dreptului la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituţie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 320 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, 1027 din 8 noiembrie 2004).
    38. Cu privire la principiul independenţei judecătorului, astfel cum a fost interpretat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a reţinut că acesta prezintă două aspecte, şi anume independenţa funcţională şi independenţa personală. Independenţa funcţională presupune, pe de-o parte, ca organele care judecă să nu aparţină executivului sau legislativului, iar, pe de altă parte, ca instanţele judecătoreşti să fie independente, să nu fie supuse ingerinţelor din partea puterii legislative, puterii executive sau justiţiabililor. Independenţa personală vizează statutul care trebuie să i se asigure prin lege judecătorului. În principal, criteriile de apreciere a independenţei personale sunt: modul de recrutare a judecătorilor; durata numirii; inamovibilitatea; colegialitatea; fixarea salariului judecătorilor prin lege; libertatea de expresie a judecătorilor şi a dreptului de a forma organizaţii profesionale, menite să apere interesele lor profesionale; incompatibilităţile; interdicţiile; pregătirea continuă; motivarea hotărârilor; răspunderea judecătorilor. Astfel, există mai mulţi factori care concură în acelaşi timp şi în proporţii diferite la realizarea independenţei justiţiei şi a magistraţilor şi niciunul dintre aceştia nu trebuie nici nesocotit, nici absolutizat. Astfel, prin aplicarea unor norme legale de nivel infraconstituţional sau infralegal, care se bucură de prezumţia de legalitate până la o eventuală admitere a unei acţiuni în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ, judecătorului ordinar, îndrituit cu soluţionarea litigiului dedus judecăţii, nu îi este afectată independenţa.
    39. Însă, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum este formulată în prezenta cauză, din analiza motivării acesteia se deduce că se solicită, în concret, Curţii Constituţionale să interpreteze prevederile criticate într-un mod care ar conduce la completarea acestora în sensul de a „se recunoaşte posibilitatea instanţei care judecă procesul să sesizeze instanţa de contencios administrativ competentă cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a actului respectiv, atunci când are dubii cu privire la legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ aplicabil într-o cauză“.
    40. Faţă de cele prezentate, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale, instanţa de contencios constituţional nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv şi nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor deja instituite (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 819 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 11 februarie 2016, paragraful 16), astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 este inadmisibilă.
    41. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată, în Dosarul nr. 167/32/2016 al Judecătoriei Bacău - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 159 alin. (5) şi alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale
    2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată, din oficiu, de aceeaşi instanţă de judecată, în acelaşi dosar.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Bacău - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 4 iulie 2017.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 497 din 4 iulie 2017

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 497 din 4 iulie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 497 din 4 iulie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004