Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 497 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Codul penal, ale art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 497 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Codul penal, ale art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma "în totalitate", precum şi ale art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 4 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 197 din 6 martie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Codul penal, ale art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 34 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, excepţie ridicată de Florică Guţu, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, respectiv de Ghenadie Bucătaru, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 din Codul penal şi ale art. 34 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, în Dosarul nr. 1.572/103/2019 al Tribunalului Neamţ - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.755D/2020.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, invocând, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 220 din 17 aprilie 2018 şi nr. 198 din 9 aprilie 2019. Totodată, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Codul penal, precum şi ale art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 4 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nu este motivată.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 21 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.572/103/2019, Tribunalul Neamţ - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Codul penal, ale art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 34 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003. Excepţia a fost ridicată de Florică Guţu, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, respectiv de Ghenadie Bucătaru, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 din Codul penal şi ale art. 34 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, într-o cauză în care aceştia au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, autorul acesteia susţine, în esenţă, că sintagma „în totalitate“, din cuprinsul acestor prevederi legale, restrânge în mod nepermis dreptul de a recurge la procedura simplificată, contrar dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 din Constituţie. Susţine că este obligat să recunoască toate faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, chiar dacă nu a avut nicio contribuţie la săvârşirea unora dintre ele. Astfel, se ajunge la situaţia în care o persoană trimisă în judecată şi care a săvârşit una sau mai multe fapte penale să fie obligată să recunoască şi alte fapte, pe care nu le-a săvârşit, pentru a beneficia de o reducere legală a limitelor de pedeapsă, ceea ce determină încălcarea dreptului inculpatului la un proces echitabil, precum şi a dreptului acestuia la apărare. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, autorul acesteia susţine, în esenţă, că, prin Decizia nr. 19 din 4 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, au fost abrogate dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003, contrar principiului separaţiei puterilor în stat şi dreptului la o lege previzibilă şi accesibilă.
    6. Tribunalul Neamţ - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, cât priveşte dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 484 din 23 iunie 2015, nr. 726 din 29 octombrie 2015 şi nr. 220 din 17 aprilie 2018. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 din Codul penal şi ale art. 34 din Legea nr. 46/2003, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este motivată, fiind formulate, în principal, critici cu privire la Decizia nr. 19 din 4 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 21 din Codul penal, ale art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 34 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003. Având în vedere notele scrise ale autorilor, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Codul penal, ale art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „în totalitate“, precum şi ale art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 29 ianuarie 2003, în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 4 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 5 august 2015. Textele legale criticate au următorul cuprins:
    - Art. 21 alin. (1) din Codul penal: „(1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.“;
    – Art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală: „(4) În cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10).“;
    – Art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003: „(2) Pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii.“

    11. Prin Decizia nr. 19 din 4 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că „fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a IIa din Codul penal, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (1) teza I din Codul penal.“
    12. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare. În ceea ce priveşte prevederile art. 21 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 4 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt invocate dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv principiul legalităţii.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestora, dintr-o perspectivă identică, de exemplu, prin Decizia nr. 775 din 18 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 21 martie 2022, Decizia nr. 622 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 5 ianuarie 2021, Decizia nr. 220 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 26 iunie 2018, Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, Decizia nr. 753 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, şi Decizia nr. 723 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017.
    14. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că procedura simplificată de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispoziţiile art. 320^1 din vechiul Cod de procedură penală - introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010 -, cu titlul de derogare de la dreptul comun, ce presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului.
    15. Curtea a statuat că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care se numără şi recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoaşterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătoreşti, aşa cum este reglementată aceasta de dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din actualul Cod de procedură penală. Având în vedere efectele procedurii de judecată simplificate, instanţa poate respinge, în baza unor criterii obiective şi rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât, indiferent că recunoaşterea învinuirii este totală sau parţială, ceea ce prevalează este existenţa unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaştere a învinuirii, chiar şi integrală, este determinantă pentru a se da eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii şi imparţialităţii, aceasta constituind doar o condiţie procedurală, ci stabilirea vinovăţiei inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina sa.
    16. De altfel, având în vedere tocmai riscul exercitării de presiuni asupra inculpatului spre a-şi recunoaşte vinovăţia şi cu privire la fapte pe care nu le-a săvârşit, posibilitatea instanţei de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Judecătorul nu este obligat, în absenţa convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. Prin urmare, instanţa are posibilitatea să respingă cererea inculpatului, chiar şi în condiţiile unei recunoaşteri totale a faptelor reţinute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei şi consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun.
    17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice această jurisprudenţă, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    18. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Codul penal, precum şi ale art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 4 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea reţine că autorul acesteia invocă încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, precum şi principiul legalităţii. Aşa încât Curtea constată că, astfel cum au fost formulate de autor, motivele de neconstituţionalitate privesc, mai degrabă, competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de a pronunţa o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
    19. În acord cu art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale“, iar, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“. Raportat la aceste dispoziţii constituţionale, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că prevederile legale care guvernează activitatea instanţelor judecătoreşti şi fixează poziţia lor faţă de lege acceptă în mod unanim că „atribuţiile judecătorului implică identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel încât legiuitorul aflat în imposibilitate de a prevedea toate situaţiile juridice lasă judecătorului, învestit cu puterea de a spune dreptul, o parte din iniţiativă. Astfel, în activitatea de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul şi litera legii, între exigenţele de redactare şi scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competenţa de a legifera, prin substituirea autorităţii competente în acest domeniu“ (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009).
    20. Puterea judecătorească, prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, are rolul constituţional de a da unui text de lege anumite interpretări, în scopul aplicării unitare de către instanţele judecătoreşti. Acest fapt nu presupune însă că instanţa supremă se poate substitui Parlamentului, unica putere legiuitoare în stat, dar implică anumite exigenţe constituţionale ce ţin de modalitatea concretă în care se realizează interpretarea.
    21. În considerarea acestui rol constituţional, instanţa supremă a pronunţat, în temeiul art. 475 şi 477 din Codul de procedură penală, Decizia nr. 19 din 4 iunie 2015 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: „dacă fapta medicului, care are calitatea de funcţionar public, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, constituie sau nu o exercitare a unui drept recunoscut de lege, având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (1) teza I din Codul penal“, prin care a stabilit că fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, ce are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (1) teza întâi din Codul penal.
    22. Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut că „o concluzie contrară ar fi de natură, pe de o parte, să aducă atingere celor statuate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 26/HP din data de 3 decembrie 2014, iar, pe de altă parte, să instituie o excepţie de la obligaţiile impuse prin lege oricărui funcţionar public, indiferent de semnificaţia/înţelesul noţiunii de «funcţionar public» din dreptul administrativ sau din dreptul penal, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 2/2014 a Curţii Constituţionale a României“. Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 26/HP din data de 3 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2015, s-a statuat că „medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal“, consecinţa juridică fiind aceea că medicul care are calitatea de funcţionar public (angajat al unei unităţi spitaliceşti din sistemul public de sănătate) nu poate primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003. Totodată, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 2 din 15 ianuarie 2014, „statutul juridic distinct, privilegiat, sub aspectul răspunderii penale, contravine principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia «cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări». Mai mult, dispoziţiile art. I pct. 5 şi ale art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative contravin şi prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituţie. Într-adevăr, în măsura în care anumite subiecte de drept sunt excluse, prin efectul unei dispoziţii legale adoptate în considerarea lor şi aplicabile numai în ceea ce le priveşte, incidenţei unei reglementări legale constituind dreptul comun în materie, dispoziţiile legale în cauză nesocotesc principiul constituţional potrivit căruia «nimeni nu este mai presus de lege»“.
    23. Aşa încât instanţa supremă a reţinut că, „chiar dacă se admite existenţa unui drept al medicului de a primi plăţi suplimentare sau donaţii, corelativ dreptului pacientului de a oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare ori donaţii, cu respectarea legii, este evident că «respectarea legii» se referă atât la respectarea legii de către «pacient», cât şi la respectarea legii de către «angajaţii unităţii», atunci când, pe de o parte, pacientul oferă plăţi suplimentare sau donaţii, iar, pe de altă parte, «angajaţii» unităţii medicale primesc aceste plăţi suplimentare sau donaţii. Este posibil ca pacientul să ofere plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii (împrejurare care poate fi de natură să excludă orice răspundere penală), însă primirea acestora să nu se facă de către «angajaţi» cu respectarea legii, deoarece chiar legea interzice primirea unor plăţi suplimentare sau donaţii de către aceştia din urmă.“
    24. În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine că, pronunţând Decizia nr. 19 din 4 iunie 2015, precitată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a subrogat Parlamentului şi, contrar dispoziţiilor constituţionale invocate, a abrogat prevederi din legea drepturilor pacientului, în sensul restrângerii dreptului pacienţilor de a oferi cadouri şi semne de mulţumire personalului medical, în condiţiile în care posibilitatea medicului de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003, nu constituie un drept fundamental.
    25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 13, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florică Guţu şi de Ghenadie Bucătaru în Dosarul nr. 1.572/103/2019 al Tribunalului Neamţ - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Codul penal, ale art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „în totalitate“, precum şi ale art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 4 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Neamţ - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 497 din 17 octombrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"