Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 466 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gregorian Bivolaru, alias Magnus Aurolsson, în Dosarul nr. 2.081/85/2016 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.470D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate se întemeiază pe jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că nu există nicio incompatibilitate între judecarea în lipsă a inculpatului şi dreptul la un proces echitabil - în componenta referitoare la prezenţa personală a inculpatului la judecarea cauzei în vederea exercitării dreptului la apărare -, dacă se stabileşte în mod neechivoc că acesta a renunţat în mod voit la prezentarea în faţa instanţei. Curtea de la Strasbourg a reţinut, totodată, că examinarea îndeplinirii condiţiei referitoare la renunţarea voluntară este apanajul instanţei naţionale. Aşadar, judecătorului îi revine sarcina de a stabili dacă petentul a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei, astfel că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 24 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.081/85/2016, Tribunalul Sibiu - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 466 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Gregorian Bivolaru, alias Magnus Aurolsson, cu ocazia soluţionării unei cereri de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 466 alin. (2) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, în măsura în care nu se consideră judecată în lipsă şi persoana condamnată care, având cunoştinţă de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei, dar şi-a desemnat un apărător ales, ce s-a prezentat oricând în cursul procesului. Menţionează că dreptul de acces la justiţie este o componentă fundamentală a dreptului la un proces echitabil, iar acest acces trebuie să fie concret şi efectiv. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 9 octombrie 1979, pronunţată în Cauza Airey împotriva Irlandei, şi Hotărârea din 24 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Kemp şi alţii împotriva Luxemburgului). De asemenea, Curtea de la Strasbourg a statuat că, deşi în art. 6 paragraful 1 din Convenţie nu se menţionează expres posibilitatea inculpatului de a lua parte la propria judecată, acest aspect decurge din obiectul şi scopul întregului articol. De altfel, drepturile garantate de prevederile art. 6 paragraful 3 lit. c), d) şi e) din Convenţie nu pot fi exercitate decât prin prezentarea inculpatului la judecarea cauzei. Deşi prevederile art. 6 din Convenţie nu sunt încălcate de fiecare dată când inculpatul este condamnat în lipsă, totuşi se poate discuta despre o denegare de justiţie în momentul în care condamnatului respectiv îi este refuzată rejudecarea, deşi nu a renunţat în mod neechivoc la dreptul său de a participa la judecarea cauzei (Hotărârea din 1 martie 2006, pronunţată în Cauza Sejdovic împotriva Italiei, paragrafele 81-84 şi 86). Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat, în jurisprudenţa sa, că judecarea în lipsă este posibilă doar atunci când se poate stabili, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acuzatul a renunţat în mod neechivoc la dreptul de a participa în persoană la propriul proces (Hotărârea din 18 mai 2004, pronunţată în Cauza Somogyi împotriva Italiei, paragraful 73). Autorul excepţiei arată că rejudecarea are ca finalitate oferirea posibilităţii celui condamnat şi apoi extrădat să-şi exercite dreptul la apărare în toată plenitudinea lui, cu respectarea principiului contradictorialităţii. În condiţiile în care cel extrădat s-a aflat în imposibilitate de a lua contact cu apărătorul său, este evident că nu a existat o colaborare între client şi avocat, acesta din urmă neavând cum să stabilească o strategie pertinentă cu privire la modul în care trebuie să exercite o apărare eficientă celui judecat în cauză. Chiar dacă, din punct de vedere procedural, apărătorul poate depune eforturi susţinute pentru a da eficienţă dreptului la apărare, în sensul că veghează ca normele de procedură să fie respectate cu stricteţe, din punctul de vedere al esenţei cauzei, avocatul nu poate totuşi să ofere consistenţă dreptului la apărare, având în vedere că nu cunoaşte desfăşurarea reală a faptelor pentru care clientul său a fost trimis în judecată şi poziţia acestuia cu privire la aspectele imputate. În aceste condiţii, nu se poate susţine că persoana condamnată în lipsă, deşi a avut apărător, beneficiază de o apărare specializată. Consideră că, prin judecarea în contumacie, cel condamnat a fost privat şi de un alt element esenţial care intră în conţinutul dreptului la apărare, respectiv de dreptul de a proba netemeinicia probelor administrate în vederea demonstrării vinovăţiei sale, inculpatul fiind singurul care, datorită informaţiilor şi datelor pe care le cunoaşte, poate demonstra lipsa de temeinicie a acestora. Astfel, este indiscutabil faptul că, prin rejudecarea cauzei, s-ar maximiza efectele principiului aflării adevărului, având în vedere că, datorită elementelor şi datelor noi pe care inculpatul le poate aduce în faţa instanţei de judecată, există posibilitatea ca întreaga stare de fapt reţinută în cauză să fie esenţialmente modificată, iar, în final, să se constate netemeinicia hotărârii de condamnare. Aşadar, apreciază că procedura redeschiderii procesului penal trebuie să fie aplicabilă şi în situaţia în care persoana condamnată, judecată în lipsă, a beneficiat pe întreaga durată a procesului penal de un apărător ales, angajat personal. Prin faptul de a nu se considera ca fiind judecată în lipsă persoana condamnată care şi-a desemnat un apărător ales care s-a prezentat oricând în cursul procesului penal, legiuitorul a reglementat o limitare a accesului liber la justiţie, limitare care nu este proporţională cu scopul legitim urmărit. Astfel, arată că nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între, pe de o parte, cerinţele de interes general referitoare la buna administrare a justiţiei - prin evitarea introducerii unor cereri de redeschidere a procesului penal în mod abuziv - şi, pe de altă parte, protecţia dreptului fundamental de acces liber la justiţie. 6. Tribunalul Sibiu - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile art. 466 alin. (2) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală fiind în acord cu prevederile art. 21 şi ale art. 24 din Constituţie. Astfel, impunerea anumitor condiţii pentru aplicarea unei proceduri speciale nu constituie o limitare a accesului la justiţie. De asemenea, consideră că textul criticat nu restrânge dreptul la apărare al părţilor, fiind o normă cu caracter general. 7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Invocă în acest sens considerentele Deciziei nr. 99 din 13 februarie 2007, prin care Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 522^1 din Codul de procedură penală din 1968 privind rejudecarea celor judecaţi în lipsă în caz de extrădare. Apreciază că respectivele considerente sunt valabile, mutatis mutandis, şi în ceea ce priveşte textul de lege criticat în prezenta cauză. Astfel, arată că autorul excepţiei nu critică dispoziţiile art. 466 alin. (2) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală pentru ceea ce conţin acestea, ci pentru ceea ce nu conţin, în sensul că nu permit şi altor categorii de persoane condamnate decât cele prevăzute de lege lata să ceară redeschiderea procesului penal, mai precis inculpaţilor judecaţi în contumacie care s-au sustras judecăţii. Totodată, invocă şi considerentele deciziilor nr. 712 din 27 octombrie 2015 şi nr. 736 din 3 noiembrie 2015, prin care Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 466 alin. (1) şi (2) din noul Cod de procedură penală. Consideră că raţiunile care au fundamentat soluţia din deciziile nr. 712 din 27 octombrie 2015 şi nr. 736 din 3 noiembrie 2015 sunt valabile şi cu privire la cauza de faţă, întrucât şi prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost invocată tot întro speţă în care hotărârea de condamnare a fost pronunţată în primă instanţă anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală. 9. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 712 din 27 octombrie 2015 şi nr. 736 din 3 noiembrie 2015, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 466 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese că aceasta priveşte, în realitate, numai dispoziţiile art. 466 alin. (2) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală, modificate prin art. 102 pct. 276 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra dispoziţiilor art. 466 alin. (2) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care şi-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceştia s-au prezentat oricând în cursul procesului, […]“. 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum şi a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată cu ocazia soluţionării unei cereri de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate. Autorul excepţiei susţine că absenţa sa de la soluţionarea cauzei s-a datorat unui caz de forţă majoră, întrucât exista riscul ca, din cauza convingerilor sale religioase, să fie supus unor persecuţii foarte grave dacă sar fi întors în România. 15. Astfel, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică dispoziţiile art. 466 alin. (2) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală pe motiv că nu este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care, având cunoştinţă de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei, dar şi-a desemnat un apărător ales, ce s-a prezentat oricând în cursul procesului. 16. Curtea observă că aspectul lipsei justificate de la judecarea cauzei trebuie verificat cu privire la întreaga desfăşurare a procesului penal, întrucât, în caz contrar, inculpaţii ar fi încurajaţi să se sustragă de la faza de judecată, ştiind că, în cazul în care vor fi prinşi, vor putea solicita rejudecarea cauzei. Statul nu poate fi obligat să redeschidă procesul penal şi să cheltuiască alte resurse materiale doar pentru că inculpatul, cu bunăştiinţă, nu s-a prezentat la judecarea cauzei, astfel că instanţa trebuie să verifice cauza contumaciei, lipsa inculpatului netrebuind să fie imputabilă acestuia. 17. Din actele Dosarului nr. 2.081/85/2016 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală, Curtea constată că instanţa - care a respins cererea de redeschidere a procesului penal, întrucât petentul nu poate fi considerat o persoană judecată în lipsă - a reţinut faptul că acesta nu a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei (filele 9-11 din Sentinţa penală nr. 123 din 11 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.081/85/2016 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală, rămasă definitivă prin Decizia nr. 203 din 8 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.081/85/2016 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală). 18. Prin urmare, dispoziţiile art. 466 alin. (2) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală - care nu recunosc calitatea de persoană judecată în lipsă persoanei condamnate care, având cunoştinţă de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei, dar şi-a desemnat un apărător ales, ce s-a prezentat oricând în cursul procesului - nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Or, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei[...]“. Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că „legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea dispoziţiilor de lege criticate în cauza dedusă judecăţii, cât şi pertinenţa excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele impuse de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiţia incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20, Decizia nr. 329 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 14 septembrie 2017, paragraful 14, şi Decizia nr. 462 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 25 septembrie 2017, paragraful 13). 19. Aşadar, ţinând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 466 alin. (2) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 466 alin. (2) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gregorian Bivolaru, alias Magnus Aurolsson, în Dosarul nr. 2.081/85/2016 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Sibiu - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 iulie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
