Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 496 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (6) din Codul de procedură penală Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 496 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (6) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 179 din 28 februarie 2025
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sorina Pintea în Dosarul nr. 9.657/3/2020/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.682D/2020.
    2. La apelul nominal lipseşte autoarea excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi, în acest sens, invocă considerente ale deciziilor Curţii Constituţionale nr. 35 din 9 februarie 2016 şi nr. 181 din 21 martie 2017.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 2 octombrie 2020, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 7 octombrie 2020, pronunţate în Dosarul nr. 9.657/3/2020/a1, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (6) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Sorina Pintea în procedura de cameră preliminară în cadrul căreia a fost invocată excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 346 din Codul de procedură penală, care reglementează soluţiile posibile ce pot fi dispuse la finalul procedurii de cameră preliminară, permit ca judecătorul să se pronunţe în faza de cameră preliminară nu numai asupra chestiunii competenţei teritoriale, ci şi asupra legalităţii/nelegalităţii probelor, a actelor de urmărire penală şi a caracterului eventual inform al actului de sesizare al instanţei, concluzie ce rezultă din faptul că norma juridică criticată face trimitere la dispoziţiile art. 50 alin. (3) din acelaşi act normativ, care menţionează expres că probele administrate, actele îndeplinite şi măsurile dispuse se menţin în situaţia constatării unei necompetenţe teritoriale. Precizează că legislaţia actuală permite şi alte soluţii potenţiale, ca urmare a diverselor necorelări legislative, de vreme ce, în ipoteza în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare sau în cazul aplicării sancţiunilor prevăzute de art. 280-282 din Codul de procedură penală, acesta poate dispune trimiterea la parchet a dosarului de urmărire penală, sesizând procurorul cu încheiere, acesta din urmă având obligaţia ca în termen de 5 zile să procedeze la remediere. Or, autoarea excepţiei susţine că o astfel de încheiere nu ar trebui să existe atunci când este analizată în camera preliminară problema competenţei teritoriale a instanţei. Reţine că dispoziţiile art. 54 din Codul de procedură penală, referitoare la competenţa judecătorului de cameră preliminară, presupun întrunirea cerinţei premisă a competenţei iniţiale a instanţei din cadrul căreia să facă parte judecătorul - magistrat de cameră preliminară competent, instanţa competentă teritorial, material şi funcţional fiind un element necesar, preexistent dispoziţiilor art. 52 din acelaşi act normativ, astfel cum prevăd şi dispoziţiile art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală. Totodată, arată că hotărârii, prin care judecătorul se pronunţă asupra excepţiei necompetenţei teritoriale a instanţei, îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 50 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală, în sensul că aceasta este definitivă, nu este supusă căilor de atac şi se pronunţă „de îndată“ ce excepţia este invocată. Observă că încheierile pronunţate în cadrul procedurii de cameră preliminară şi care vizează legalitatea probelor, a actelor de urmărire penală şi regularitatea actului de sesizare al instanţei sunt supuse unui dublu grad de jurisdicţie în sensul că se pot ataca cu contestaţie. În aceste condiţii, susţine că, din interpretarea normelor precitate, rezultă că o hotărâre poate fi simultan şi definitivă, şi nedefinitivă.
    6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este parţial întemeiată. În acest sens, apreciază că dispoziţiile art. 346 alin. (6) din Codul de procedură penală întrunesc cerinţele de previzibilitate ale legii procesual penale, întrucât stabilesc cu claritate caracterul definitiv al încheierii de cameră preliminară. Reţine că, prin stabilirea cu celeritate a competenţei, aceste prevederi garantează, iar nu împiedică soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Consideră că normele procesual penale menţionate nu încalcă nici dreptul la un proces echitabil, nu contravin nici valorilor arătate expres în art. 1 alin. (5) din Constituţie şi, cu atât mai puţin, dispoziţiilor din art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală. Cu privire la dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Codul de procedură penală, reţine că, deşi, în principiu, necompetenţa teritorială nu atrage decât posibila nulitate relativă, condiţionată de existenţa unei vătămări, şi salvgardarea probelor deja administrate, apreciază, totuşi, că textul intră în coliziune cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie, întrucât sunt menţinute probele, deşi nu au fost administrate nemijlocit în faţa instanţei învestite după declinarea de competenţă. Reţine, totodată, că aceste probe nu mai pot fi readministrate în faţa instanţei învestite după declinarea cauzei, din moment ce legea prevede menţinerea automată a acestora.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 50 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (6) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:
    - Art. 50 alin. (3): „(3) În cazul declinării pentru necompetenţă teritorială, probele administrate, actele îndeplinite şi măsurile dispuse se menţin.“;
    – Art. 346 alin. (6): „(6) Dacă apreciază că instanţa sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează potrivit art. 50 şi 51, care se aplică în mod corespunzător.“

    11. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin atât dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii, ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil, cât şi prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că motivele de neconstituţionalitate formulate de autoare privesc, pe de o parte, faptul că, potrivit textelor de lege criticate, în cazul declinării pentru necompetenţă teritorială, probele administrate, actele îndeplinite şi măsurile dispuse se menţin şi, totodată, aspectul că hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă niciunei căi de atac, pe de altă parte.
    13. Având în vedere criticile astfel formulate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 50 din Codul de procedură penală se aplică indiferent dacă verificarea competenţei s-a realizat din oficiu sau ca urmare a ridicării unei excepţii de necompetenţă de către părţi sau persoana vătămată. Declinarea de competenţă poate interveni în orice fază a procesului penal (în cazul necompetenţei materiale sau personale a instanţei inferioare celei competente potrivit legii) sau numai până la începerea cercetării judecătoreşti la prima instanţă (în ipoteza necompetenţei teritoriale, respectiv a necompetenţei materiale sau personale a instanţei superioare celei competente potrivit legii).
    14. Totodată, Curtea reţine că procedura privind declinarea de competenţă nu diferă de cea din reglementarea anterioară, astfel cum era prevăzută în art. 42 din Codul de procedură penală din 1968. Astfel, art. 42 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968 prevedea, similar normelor procesual penale în vigoare, faptul că, în cazul declinării pentru necompetenţă teritorială, actele îndeplinite ori măsurile dispuse se menţin. De asemenea, Curtea observă că, dacă instanţa admite excepţia de necompetenţă, îşi declină competenţa prin sentinţă definitivă, art. 50 alin. (4) din Codul de procedură penală stabilind, similar art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968, că hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă căilor de atac. În schimb, dacă instanţa respinge excepţia de necompetenţă, aceasta se pronunţă prin încheiere, care va putea fi atacată numai odată cu fondul [în temeiul art. 408 alin. (2) din Codul de procedură penală].
    15. În acelaşi fel, art. 50 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că instanţa care îşi declină competenţa trimite, de îndată, dosarul instanţei de judecată desemnate ca fiind competentă prin hotărârea de declinare [similar dispoziţiilor art. 42 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968]. Aceste prevederi sunt de natură să răspundă nevoii de celeritate a procesului penal, fiind necesar ca o cauză să ajungă în cel mai scurt timp în faţa instanţei competente.
    16. În aceste condiţii, Curtea reţine că declinarea de competenţă nu are caracterul unei judecăţi, pentru că în cadrul acestei proceduri nu se soluţionează fondul cauzei, ci un incident în administrarea justiţiei, inerent bunei funcţionări a sistemului judiciar. În jurisprudenţa sa, examinând normele procesual penale privind recuzarea, Curtea a reţinut că „procedura asupra cercetării şi judecării cererii de recuzare“ este o procedură incidentală, al cărei obiect este cu totul distinct de obiectul propriu al procesului penal la care se referă, această procedură nu are caracter jurisdicţional penal în sens material, ci caracter administrativ-judiciar, iar actele ce se îndeplinesc în această procedură conform normelor procesului penal, îi dau un caracter jurisdicţional numai în sens formal. Totodată, Curtea a reţinut că proceduri similare se regăsesc şi cu privire la alte instituţii - cum ar fi strămutarea, desemnarea altei instanţe, declinarea de competenţă, trimiterea cauzei la alt parchet şi trecerea cauzei de la un organ de cercetare la altul - care nu soluţionează fondul cauzei, ci un incident în administrarea justiţiei, în scopul bunei funcţionări a sistemului judiciar (Decizia nr. 500 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 23 septembrie 2016, paragraful 24).
    17. Aşa încât, ţinând seama atât de natura instituţiei, cât şi de imperativul celerităţii procesului penal, Curtea nu poate reţine că dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt de natură să încalce dispoziţiile constituţionale invocate de autoare. De altfel, Curtea constată că, în materie procesual penală, instituţia juridică analizată asigură justa măsură între interesul de salvgardare a actelor efectuate de instanţa necompetentă şi principiul legalităţii. Aşadar, dacă declinarea a fost determinată de competenţa materială sau după calitatea persoanei, instanţa căreia i s-a trimis cauza poate menţine, motivat, probele administrate, actele îndeplinite şi măsurile dispuse de instanţa care şi-a declinat competenţa [art. 50 alin. (2) din Codul de procedură penală], iar, în cazul declinării pentru necompetenţă teritorială, probele administrate, actele îndeplinite şi măsurile dispuse se menţin în mod obligatoriu [art. 50 alin. (3) din Codul de procedură penală], întrucât, în această din urmă ipoteză, actele şi măsurile dispuse sunt îndeplinite cu respectarea competenţei materiale şi personale.
    18. În continuare, Curtea observă că, în practica judiciară aferentă legii procesual penale anterioare (Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală, pentru minori şi de familie, Decizia nr. 55/R din 23 ianuarie 2014), s-a decis că, odată admisă o excepţie de necompetenţă, instanţa nu mai poate dispune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, ci trebuie să aplice dispoziţiile privind declinarea competenţei şi trimiterea dosarului instanţei de judecată arătate ca fiind competentă. Acest lucru rezulta, pe de o parte, din caracterul imperativ al art. 42 alin. 1 Codul de procedură penală din 1968, care nu lăsa la aprecierea instanţei dacă va trimite sau nu dosarul instanţei competente, după ce a admis excepţia de necompetenţă materială. Pe de altă parte, art. 43 alin. 6 din Codul de procedură penală din 1968 permitea instanţei care îşi declina competenţa doar să ia măsurile şi să efectueze „actele ce reclamă urgenţă“ (de pildă, măsurile preventive). Curtea observă că aceste din urmă prevederi au fost preluate în actuala lege procesual penală, în art. 51 alin. (5), care stabileşte, în mod identic, că „Instanţa care şi-a declinat competenţa ori care s-a declarat competentă cea din urmă ia măsurile şi efectuează actele ce reclamă urgenţă.“ Totodată, caracterul imperativ al normei reglementate la art. 42 alin. 1 Codul de procedură penală din 1968 rămâne actual şi în ceea ce priveşte soluţia legislativă în vigoare, cu atât mai mult cu cât legiuitorul a adăugat în cuprinsul acesteia din urmă particula „de îndată“. Astfel, instanţa care îşi declină competenţa trimite, de îndată, dosarul instanţei de judecată desemnate ca fiind competentă prin hotărârea de declinare [art. 50 alin. (1) din Codul de procedură penală în vigoare].
    19. Cu alte cuvinte, dacă necompetenţa materială, teritorială sau funcţională se iveşte în faza camerei preliminare, judecătorul de cameră preliminară, după admiterea unei asemenea excepţii, nu poate decât să îşi decline competenţa în favoarea judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă. În acest sens reglementează şi art. 346 alin. (6) din Codul de procedură penală, potrivit căruia, dacă apreciază că instanţa sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează potrivit art. 50 şi 51 din acelaşi act normativ, care se aplică în mod corespunzător.
    20. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia, contrar dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale privind dreptul la un proces echitabil, hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă niciunei căi de atac, Curtea reţine că, atât timp cât dispoziţiile criticate răspund nevoii de celeritate a procesului penal, fiind necesar ca o cauză să ajungă în cel mai scurt timp în faţa instanţei competente, acestea constituie norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură şi de exercitare a căilor de atac.
    21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sorina Pintea în Dosarul nr. 9.657/3/2020/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 50 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2024.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 496 din 17 octombrie 2024

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016