Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 pct. 2 şi art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Ministerul Apărării Naţionale - UM 02523 în Dosarul nr. 1.762/3/2015** al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 2.115D/2016 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că îşi menţin valabilitatea cele statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 12 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.762/3/2015**, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 pct. 2 şi art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Ministerul Apărării Naţionale - UM 02523, într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului introdus de acesta împotriva sentinţei pronunţate cu privire la cererea de anulare a unei decizii emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de invalidare parţială a deciziei Ministerului Apărării Naţionale conţinând o propunere de acordare de despăgubiri pentru un imobil revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001 şi obligarea unităţii militare deţinătoare a acestuia la restituirea sa în natură. Prin sentinţa apelată a fost respinsă acţiunea ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că textele de lege criticate încalcă dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, prin limitarea persoanelor care pot contesta deciziile emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor doar la persoanele care se consideră îndreptăţite, aşa cum sunt acestea definite de art. 3 pct. 2 din Legea nr. 165/2013, şi excluderea dintre acestea a emitentului deciziei prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate, deţinător al bunului imobil revendicat, arată că a motivat existenţa interesului public legitim, care vizează, între altele, satisfacerea nevoilor comunitare şi realizarea competenţei autorităţilor publice, aspect care a stat la baza refuzului justificat de restituire în natură a imobilului. Precizează, totodată, că nu are la dispoziţie niciun instrument juridic pentru contestarea deciziei emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Imobilelor. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că prevederile art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale doar în măsura în care nu este afectat patrimoniul unităţii deţinătoare ca efect al măsurii restituirii în natură a imobilului ce formează obiectul notificării, dispusă prin decizia emisă în temeiul acestui text. Arată că persoana juridică deţinătoare este lipsită de dreptul de a se adresa justiţiei pentru apărarea dreptului său de proprietate asupra bunului respectiv, fiind, astfel, încălcat art. 21 alin. (1) din Constituţie. În ce priveşte prevederile art. 3 pct. 2 din Legea nr. 165/2013, care stabilesc înţelesul expresiei „persoană îndreptăţită“, consider că nu contravin art. 21 din Constituţie, acest text de lege nefiind de natură să încalce un drept constituţional, prin simpla definire a unei noţiuni. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor de lege criticate este neîntemeiată. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3 pct. 2 şi art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, texte care au următorul conţinut normativ: - Art. 3 pct. 2: "În înţelesul prezentei legi, expresiile şi termenii de mai jos au următoarele semnificaţii: (...) 2. persoana care se consideră îndreptăţită - persoana care a formulat şi a depus, în termen legal, la entităţile învestite de lege cereri din categoria celor prevăzute la pct. 1, care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi;" – Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor." 12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse la art. 21, referitoare la dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia, în calitate de entitate deţinătoare a imobilului revendicat, care a fost obligat prin decizie a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la restituirea în natură a acestuia - deşi propusese acordarea de despăgubiri -, critică faptul că deciziile emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pot fi contestate în faţa unei instanţe judecătoreşti doar de persoanele care se consideră îndreptăţite, aşa cum sunt acestea definite de art. 3 pct. 2 din Legea nr. 165/2013, nu şi de către emitentului deciziei prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. 14. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acestea vizează situaţia în care entitatea învestită de lege - adică, după caz, unitatea deţinătoare sau Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - nu emite decizia în termenele impuse de lege, conferind persoanei care se consideră îndreptăţită dreptul de a se adresa instanţei judecătoreşti în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. Or, premisa ce stă la baza criticii formulate în cauză o constituie tocmai existenţa unei decizii susceptibile de a fi contestate - în opinia autorului excepţiei, inclusiv de către entitatea deţinătoare -, astfel că art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu are incidenţă în cauză. De altfel, pentru ipoteza normativă a textului de lege menţionat, entitatea deţinătoare nici nu ar avea vreun interes să atace inactivitatea Comisiei Naţionale concretizată în depăşirea termenelor stabilite prin lege pentru emiterea deciziei. În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate având acest obiect este inadmisibilă, neîntrunind condiţia legăturii cu cauza prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. 15. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că s-a mai pronunţat în precedent, cu privire la critici similare, constatând că acestea sunt neîntemeiate. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 10 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 8 mai 2017, Decizia nr. 245 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 27 iulie 2017, sau Decizia nr. 575 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 30 ianuarie 2018. 16. În jurisprudenţa menţionată, instanţa de contencios constituţional a observat că, din prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, rezultă că legea nu conferă unităţii deţinătoare a bunului imobil solicitat/entităţii învestite cu soluţionarea notificării legitimare procesuală activă pentru contestarea în instanţă a deciziei Comisiei Naţionale de invalidare a propunerii sale de acordare de măsuri reparatorii în echivalent. În legătură cu acest aspect, Curtea a reţinut (Decizia nr. 10 din 17 ianuarie 2017, paragraful 32) că, în operaţiunea de determinare a măsurii reparatorii, entitatea învestită de lege, în sensul art. 3 pct. 4 lit. a) şi b) din Legea nr. 165/2013, are interesul ca persoanei îndreptăţite să i se acorde măsuri de compensare prin puncte, întrucât, în acest caz, patrimoniul său nu va fi afectat, direct sau indirect, prin măsura reparatorie propusă. Izvorul dreptului la despăgubire al persoanei îndreptăţite îl constituie, însă, bunul imobil preluat în mod abuziv, compensarea prin echivalent fiind o măsură excepţională care se abate de la principiul restituirii în natură. În cazul compensării prin puncte, statul a ales ca el însuşi să preia sarcina despăgubirii cu privire la bunurile care fac obiectul legii; prin urmare, în lipsa acestui mecanism, ar fi revenit unităţii deţinătoare obligaţia fie de a restitui bunul în natură, fie de a acorda o măsură reparatorie prin echivalent, indiferent de forma acestuia. Diminuarea patrimoniului unităţii deţinătoare ca urmare a deciziei Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, prin care se invalidează decizia entităţii învestite de lege care conţine propunerea de acordare de măsuri compensatorii, se datorează notificării depuse, unitatea deţinătoare fiind cea avantajată în ipotezele care nu dau loc la restituire în natură sau la măsuri reparatorii prin echivalent, caz în care devine aplicabilă măsura compensării prin puncte. Unitatea deţinătoare - indiferent de regimul său juridic - şi statul formează un corp procesual unitar în concepţia legiuitorului. Această realitate normativă, fiind rezultatul unei ficţiuni juridice pe care legiuitorul a creat-o, constituie, în mod indubitabil, o regulă de drept în materia restituirii reglementată de Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, iar caracteristica esenţială a acesteia este faptul că nu poate fi făcută proba contrară împotriva unei asemenea reguli, prin mijlocirea art. 21 din Constituţie. Regula de drept enunţată impune, în mod axiomatic, concluzia potrivit căreia acest corp acţionează unitar prin actul care produce efecte în circuitul juridic, şi anume: (1) decizia entităţilor învestite de lege de restituire în natură a bunului imobil sau (2) decizia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de invalidare sau validare în tot sau în parte a deciziilor emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii. Competenţa Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor nu naşte un drept al unităţii deţinătoare la a contesta actul acesteia, ci de a concura la realizarea actului care produce efecte juridice şi este opozabil şi persoanei îndreptăţite. Răsturnarea acestei concepţii legislative poate duce la golirea de conţinut a întregii proceduri de restituire, aceasta disipându-se între diversele interese mai mult sau mai puţin îndreptăţite ale subiecţilor ce participă şi concură la realizarea întregului proces (Decizia nr. 10 din 17 ianuarie 2017, paragraful 32). 17. Curtea a statuat, prin aceeaşi decizie (paragraful 33) că, din moment ce atât unităţii deţinătoare, cât şi Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor le incumbă obligaţia de restituire, nu se poate reţine existenţa unei limitări a accesului liber la justiţie a uneia împotriva celeilalte. Prin urmare, legiuitorul a considerat că, în cadrul procesului de restituire, nu pot exista interese legitime divergente între acestea; ceea ce este actual şi primează este interesul legitim al persoanei îndreptăţite de a i se restitui bunul în natură/echivalent, aspect pe care numai aceasta îl poate contesta. În consecinţă, deşi unitatea deţinătoare ar putea invoca un interes de fapt în promovarea unei căi de atac împotriva deciziei de invalidare a Comisiei Naţionale pentru Compensarea imobilelor, Curtea a apreciat că acest interes nu este unul legitim, pentru a putea fi valorificat în sensul art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Caracterul legitim al interesului aparţine doar persoanei îndreptăţite, căreia, de altfel, legea îi şi recunoaşte dreptul de a contesta actul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor. Prin urmare, Curtea a constatat că textul legal criticat nu încalcă art. 21 din Constituţie. 18. În considerarea acestor argumente, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în raport cu art. 21 din Constituţie. Raţionamentul în urma căruia Curtea a ajuns la această concluzie este pe deplin aplicabil şi în ceea ce priveşte analiza dispoziţiilor art. 3 pct. 2 din Legea nr. 165/2013, având în vedere că acestea oferă definiţia „persoanei care se consideră îndreptăţită“ şi care, în virtutea acestei calităţi, are, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, dreptul de a contesta deciziile emise de entităţile învestite de lege. Definiţia în discuţie se raportează la convingerea - care se va dovedi întemeiată sau nu, în funcţie de actele doveditoare depuse - că persoanele în discuţie sunt titularii unui drept de proprietate privată sau moştenitori ai acestora, convingere care justifică demersul lor constând în formularea cererilor de revendicare a diferitelor bunuri imobile preluate în mod abuziv de statul român în perioada comunistă, astfel cum aceste cereri sunt individualizate în art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013. Or, entitatea deţinătoare a bunului este inclusă de lege în mecanismul care concură la realizarea dreptului de proprietate privată al persoanei care se consideră îndreptăţită, prin analizarea şi recunoaşterea acestuia, acolo unde este cazul, şi formularea de propuneri de restituire în natură sau în echivalent, atunci când restituirea în natură nu este posibilă. În ipoteza în care, în final, se dispune restituirea în natură, această împrejurare determină, într-adevăr, o diminuare a patrimoniului entităţii deţinătoare a bunului, dar această diminuare nu este altceva decât o reparaţie la nivel istoric a unor nedreptăţi şi abuzuri săvârşite în perioada regimului comunist, de vreme ce bunul respectiv fusese inclus în patrimoniul acesteia într-o manieră incompatibilă cu actuala ordine de drept, în care principiile democraţiei constituţionale impun recunoaşterea şi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, aşadar, inclusiv a dreptului de proprietate privată, pentru realizarea căruia legiuitorul a edictat o serie de acte normative al căror scop îl reprezintă repararea nedreptăţilor din perioada menţionată. Aşadar, ab initio bunul revendicat de persoana care se consideră îndreptăţită fusese adus în patrimoniul entităţii deţinătoare într-o modalitate contrară regulilor statului de drept, astfel că restituirea acestuia în natură, atunci când acest lucru este posibil, apare ca o măsură justificată, pe care entitatea în cauză nu are îndreptăţirea să o conteste. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Ministerul Apărării Naţionale - UM 02523 în Dosarul nr. 1.762/3/2015** al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 3 pct. 2 şi ale art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 iulie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
