Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare Astra - S.A. din Bucureşti, prin lichidator judiciar KPMG Restructuring SPRL din Bucureşti, de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi de Autoritatea de Supraveghere Financiară în Dosarul nr. 5.097/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.297D/2018. 2. La apelul nominal răspund Autoritatea de Supraveghere Financiară, reprezentată de domnul avocat Alexandru Alin Sinocicu din cadrul Baroului Bucureşti şi Alexander Bogdan Adamescu, prin domnul avocat Mihai Hotca din cadrul Baroului Bucureşti. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că domnul Alexander Bogdan Adamescu, care are calitatea de moştenitor al defunctului Dan Grigore Adamescu, a fost introdus în cauză, în procedura în faţa Curţii Constituţionale, la solicitarea sa, fiind reprezentat de domnul avocat Mihai Hotca. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului avocat Alexandru Alin Sinocicu, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, dispoziţiile legale criticate sunt comparate cu cele ale art. 24 din Codul de procedură penală, care prevede că moştenitorii părţii responsabile civilmente îşi pot exprima opţiunea de a continua acţiunea civilă în cadrul procesului penal în cazul decesului, al reorganizării, al desfiinţării sau al dizolvării părţii civile, arătânduse că dispoziţiile Codului de procedură penală prevăd soluţii diferite în funcţie de calitatea procesuală a părţii care a decedat ori a cărei existenţă a încetat din punct de vedere juridic. Or, se susţine că această calitate anterior menţionată nu constituie un criteriu suficient pentru a justifica deosebirea de tratament juridic invocată în prezenta cauză. Pentru aceste motive, se afirmă încălcarea prin textul criticat a principiului egalităţii în drepturi, prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituţie. Se susţine, totodată, că textul criticat încalcă, în mod vădit, dreptul părţii civile de a continua procedura judiciară începută pentru recuperarea prejudiciului, partea civilă fiind astfel obligată, spre deosebire de inculpat, căruia îi este asigurat un termen rezonabil de soluţionare a cauzei, să promoveze acţiune în faţa instanţei civile, ceea ce conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces liber la justiţie. Se arată că, astfel, dispoziţiile legale criticate nu oferă părţii civile garanţii pentru repararea într-un termen rezonabil a pagubelor cauzate prin fapta ilicită a inculpatului. Se face trimitere la Decizia nr. 586 din 13 septembrie 2016, prin care Curtea a constatat ca fiind neconstituţionale dispoziţiile art. 25 alin. (5) cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) teza întâi din Codul de procedură penală, în cazul intervenirii amnistiei sau prescripţiei, susţinându-se că sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi cu privire la prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) teza a doua din Codul de procedură penală considerentele din cuprinsul acesteia. Se arată că textele criticate duc la prelungirea considerabilă a procesului penal pentru partea civilă, în practică întâlnindu-se situaţii în care, după perioade de 10 ani de la începerea procesului penal, partea civilă este obligată să se adreseze instanţei civile pentru a-şi recupera prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii. Se preavizează că, prin excepţia de neconstituţionalitate astfel invocată, nu se solicită Curţii să legifereze, sub o formă sau alta. Se arată că, în cazul în care Curtea va constata neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate, judecătorul va aplica, în mod direct, prevederile art. 412 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, care permit introducerea în cauză a moştenitorilor inculpatului în vederea soluţionării acţiunii civile promovate în cadrul procesului penal. 5. Preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului avocat Mihai Hotca. Acesta solicită Curţii respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se susţine că criticile de neconstituţionalitate formulate de autoarele excepţiei sunt inaplicabile în prezenta cauză şi că acestea pleacă de la o premisă greşită. Se arată, în acest sens, că între ipoteza intervenirii prescripţiei răspunderii penale, analizată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 586 din 13 septembrie 2016, invocată de autoarele excepţiei în prezenta cauză, şi ipoteza decesului făptuitorului există diferenţe fundamentale, care impun soluţii diferite şi care au permis legiuitorului să reglementeze o soluţie diferită în privinţa ipotezei prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a doua din Codul de procedură penală. Se susţine că, în cazul intervenirii prescripţiei răspunderii penale, este vorba despre o culpă a statului, care nu a acţionat cu celeritate în soluţionarea cauzei penale, pe când dispoziţiile legale criticate prevăd ipoteza unui eveniment impredictibil, respectiv decesul inculpatului, eveniment care nu are legătură cu o culpă a unei persoane sau a unui organ al statului. Se arată, de asemenea, că, în cazul prescripţiei răspunderii penale, inculpatul rămâne în cadrul procesual existent, acesta fiind în viaţă, pe când prin decesul inculpatului dispare unul dintre protagoniştii raportului juridic penal de conflict, care este raportul juridic ce a atras competenţa instanţei penale. Din acest punct de vedere, se arată că acţiunea civilă este accesorie celei penale şi că, în momentul în care inculpatul nu mai există, este firesc ca instanţa nespecializată în drept civil, respectiv instanţa penală, să lase nesoluţionată acţiunea civilă, care va fi soluţionată de către instanţa civilă. Se arată că prin soluţia juridică criticată nimic nu se pierde şi niciun participant la procesul penal nu este prejudiciat, pentru că probele rămân câştigate cauzei şi, mai mult, conform dispoziţiilor Codului de procedură penală, măsurile asigurătorii rămân instituite încă 30 de zile. Se susţine că toate aspectele anterior arătate constituie diferenţe esenţiale care nu fac aplicabile în prezenta cauză considerentele Deciziei nr. 586 din 13 septembrie 2016. Se arată că, în cauza în care prezenta excepţie a fost invocată, după 2 ani de la începutul procesului, încă nu au fost clarificate problemele juridice referitoare la moştenire. Prin urmare, admiterea prezentei excepţii de neconstituţionalitate ar determina suspendarea soluţionării acţiunii civile promovată în procesul penal, ceea ce ar împovăra rolul instanţei penale cu o acţiune civilă care ar fi greu de soluţionat. Se susţine că vechea reglementare prevedea soluţionarea separată a acţiunii civile de către instanţa penală, în ipoteza analizată în prezenta cauză, dar că tocmai neajunsul anterior menţionat a determinat legiuitorul să opteze pentru transmiterea competenţei de soluţionare a acţiunii civile către instanţa civilă, care este specializată în soluţionarea unor astfel de cauze. Se arată că soluţia legislativă prevăzută de dispoziţiile legale criticate este în acord cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate de autoarele excepţiei. În fine, se susţine că şi în faţa instanţei civile acţiunea civilă se suspendă atunci când există probleme juridice referitoare la succesiune, că nimeni şi nicio măsură legislativă nu poate afecta această soluţie de suspendare, câtă vreme nu sunt clarificate problemele anterior menţionate, şi că doar creditorii succesibilului ar putea interveni în cauza civilă şi nicidecum creditorii succesorului. 6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă. Se susţine că ceea ce se critică în faţa Curţii nu este opţiunea legislativă propriu-zisă, ci opţiunea de politică penală a legiuitorului de a nu mai reglementa posibilitatea lărgirii cadrului procesual penal prin introducerea în cauză a moştenitorilor inculpatului. Se arată că se solicită, astfel, iniţierea unei noi soluţii legislative care să constea în convertirea caracterului accesoriu al acţiunii civile exercitate în procesul penal într-o acţiune cu caracter principal, respectiv de a fi exercitată faţă de o persoană care nu are calitatea de acuzat în procesul penal. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 15 iulie 2020, prin care o excepţie similară a fost respinsă ca inadmisibilă. 7. Pe fond, se solicită respingerea excepţiei, ca neîntemeiată, fiind însuşite concluziile mai sus arătate, puse în apărarea părţii Alexander Bogdan Adamescu, de către domnul avocat Mihai Hotca. Distinct de acestea, se arată că opţiunea de politică penală a legiuitorului, criticată prin invocarea prezentei excepţii, realizează un just echilibru între dreptul persoanei vătămate la o durată rezonabilă a procedurilor şi acelaşi drept asigurat persoanei care răspunde civil pentru repararea prejudiciului, având în vedere că aceasta din urmă nu a fost parte în procesul penal, în acuzaţia care a declanşat acest proces. Pentru aceste motive, se susţine că este greşită invocarea în prezenta cauză a Deciziei nr. 586 din 13 septembrie 2016. Se face trimitere la Decizia nr. 301 din 9 iunie 2020. Se arată că premisa Deciziei nr. 586 din 13 septembrie 2016 este aceea a curgerii unui termen îndelungat de la începerea procesului penal, or, decesul inculpatului poate interveni în orice moment, chiar şi într-un moment incipient al procedurii, când, de plano, nu se pune problema vreunei întârzieri în soluţionarea cauzei. Totodată, sunt invocate dispoziţiile art. 28 din Codul de procedură penală, care compensează această opţiune de politică penală nouă cu limitarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii penale în procesul civil, toate acestea arătând că soluţia juridică criticată asigură dreptul la un proces echitabil, atât în privinţa persoanei vătămate, cât şi în privinţa persoanei care urmează să răspundă pentru prejudiciile produse prin săvârşirea infracţiunii, inclusiv în calitate de moştenitor. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 8. Prin Sentinţa penală nr. 226/F din 25 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.097/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ, excepţia ridicată de părţile civile Societatea de Asigurare-Reasigurare Astra - S.A. din Bucureşti, prin lichidator judiciar KPMG Restructuring SPRL din Bucureşti, de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi de Autoritatea de Supraveghere Financiară într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu şi spălare a banilor. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ încalcă prevederile constituţionale invocate, prin lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală, în ipoteza decesului inculpatului. Se susţine că, având în vedere durata mare de timp în care instanţele civile naţionale se pronunţă asupra cererilor de acordare a despăgubirilor, soluţia juridică criticată încalcă dreptul la un proces echitabil al părţii civile, discriminând-o, totodată, pe aceasta în raport cu celelalte părţi ale procesului penal, ale căror drepturi şi interese procesuale sunt satisfăcute, prin mijloacele procesual penale prevăzute de legislaţia în vigoare, într-un termen rezonabil. Se susţine că perioadele lungi de timp anterior referite determină negarea dreptului părţii civile de a obţine despăgubirile cuvenite. Se arată că persoana vătămată este o parte a procesului penal, calitate care obligă la asigurarea în privinţa acesteia a standardului egalităţii armelor. Se observă, de asemenea, că art. 24 din Codul de procedură penală prevede două ipoteze în care acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale, respectiv cea a decesului părţii civile şi cea a decesului părţii responsabile civilmente. Or, în aceste condiţii, prin soluţia juridică criticată, partea civilă este discriminată în raport cu inculpatul, căruia îi este asigurat un termen rezonabil de soluţionare a cauzei. Se mai susţine că, în cazul formulării acţiunii civile pe cale separată, nu sunt incidente prevederile art. 26 alin. (3) din Codul de procedură penală, conform cărora „probele administrate până la disjungere vor fi folosite la soluţionarea acţiunii civile disjunse“, întrucât acestea sunt aplicabile în cazul disjungerii acţiunii civile. Este prezentată situaţia de fapt din cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate şi se conchide că legislaţia în vigoare nu oferă suficiente garanţii care să asigure dreptul la un proces echitabil al părţii civile, în cazul decesului inculpatului. 10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la soluţia şi la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 148 din 8 mai 2001 şi nr. 685 din 28 iunie 2012 referitoare la principiul egalităţii în drepturi şi se arată că ipotezele juridice prevăzute la art. 24 şi, respectiv, la art. 25 din Codul de procedură penală sunt diferite, diferenţe ce constituie o justificare obiectivă şi rezonabilă din perspectiva reglementării unor proceduri diferite de soluţionare a acţiunii civile promovate în cadrul procesului penal. Se arată, totodată, că, într-adevăr, lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală, în ipoteza decesului inculpatului, conform art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ, determină soluţionarea acestei acţiuni de către instanţa civilă, ceea ce implică prelungirea termenului în care partea civilă poate să obţină plata prejudiciilor civile solicitate. Se susţine, însă, că această prelungire nu constituie de plano o încălcare a duratei rezonabile de soluţionare a cauzei şi, prin urmare, o încălcare a dreptului la un proces echitabil. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ, care au următorul cuprins: - Art. 25 alin. (5): „În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) - cu excepţia prescripţiei, i) şi j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.“; – Art. 16 alin. (1) lit. f): „Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: [...] f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; [...]“. 15. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, instanţa de contencios constituţional pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 301 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.211 din 11 decembrie 2020, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 17. Prin decizia anterior menţionată, Curtea a reţinut că prin Decizia nr. 586 din 13 septembrie 2016 a constatat că dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din acelaşi cod, sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală, în cazul încetării procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din acelaşi cod, în situaţia încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, încalcă per se dreptul fundamental la un proces echitabil, fiind, astfel, contrare prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţie. S-a arătat, în acest sens, că opţiunea persoanei prejudiciate prin săvârşirea unei infracţiuni pentru valorificarea pretenţiilor sale pe calea acţiunii civile promovate în cadrul procesului penal este justificată de celeritatea soluţionării cauzelor penale, iar diferitele incidente procedurale ce se ivesc pe parcursul acestei proceduri, independent de voinţa persoanei vătămate şi pe care ea nu le poate anticipa în momentul alegerii între instanţa penală şi cea civilă, nu trebuie să afecteze caracterul echitabil al soluţionării acţiunii sale, prin prelungirea acesteia dincolo de limitele unui termen rezonabil. 18. Analizând dispoziţiile procesual penale ce reglementează soluţionarea acţiunii civile în cadrul procesului penal, Curtea a constatat că între ipoteza intervenirii prescripţiei răspunderii penale, avută în vedere de instanţa de contencios constituţional cu ocazia pronunţării Deciziei nr. 586 din 13 septembrie 2016, şi cea a decesului inculpatului, care este invocată în prezenta cauză, există diferenţe esenţiale, care justifică pronunţarea de către Curtea Constituţională a unei soluţii diferite, respectiv lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile exercitate în procesul penal de către instanţa penală şi soluţionarea acesteia de către instanţa civilă, conform art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală. 19. Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 14-18 din Codul de procedură penală reglementează acţiunea penală, iar cele ale art. 19-28 din acelaşi cod reglementează acţiunea civilă. Potrivit art. 14 alin. (1) din Codul de procedură penală, acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, iar, conform art. 19 din Codul de procedură penală, acţiunea civilă poate fi exercitată în cadrul procesului penal şi are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale. Astfel, acţiunea penală derivă din dreptul statului de a trage la răspundere penală persoanele care săvârşesc infracţiuni şi presupune soluţionarea de către organele judiciare a unui raport juridic penal de conflict. Pe lângă acestea, dispoziţiile Codului de procedură penală prevăd posibilitatea existenţei în cadrul procesului penal a unui conflict de drept extrapenal şi, prin urmare, a unui raport juridic extrapenal, de natură civilă, care constituie obiectul acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal. Aceasta reprezintă un mijloc juridic prin care raportul de conflict civil este adus în faţa organelor judiciare penale, în scopul soluţionării lui de către acestea din urmă. 20. La rândul său, art. 29 din Codul de procedură penală prevede că participanţii în procesul penal sunt organele judiciare, avocatul, părţile, subiecţii procesuali principali, precum şi alţi subiecţi procesuali, iar conform art. 32 din Codul de procedură penală, părţile sunt subiecţii procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită o acţiune judiciară, acestea fiind inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Dintre acestea, potrivit art. 82 din Codul de procedură penală, inculpatul este persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală, conform art. 84 din Codul de procedură penală, partea civilă este persoana vătămată sau succesorii săi, care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal, iar, conform art. 86 din Codul de procedură penală, persoana responsabilă civilmente este persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces. 21. Aşa fiind, subiecţii pasivi ai acţiunii civile sunt inculpatul, precum şi partea responsabilă civilmente, atunci când este cazul. Inculpatul este subiectul pasiv principal, deoarece, fiind cel care a săvârşit fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, în mod normal, lui îi revine obligaţia de a suporta reparaţia civilă. Partea responsabilă civilmente este subiect pasiv secundar în raport cu inculpatul, deoarece, ca acţiunea civilă să poată fi exercitată în procesul penal împotriva părţii responsabile civilmente, este necesar ca acţiunea penală să fie exercitată împotriva unui inculpat. 22. Spre deosebire de inculpat, care este întotdeauna parte a raportului juridic penal de conflict, putând avea şi calitatea de parte a raportului juridic civil ce face obiectul acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal, partea civilă şi partea responsabilă civilmente au doar calitatea de părţi ale raportului juridic civil. 23. Astfel, prescripţia răspunderii penale, reglementată la art. 153 şi următoarele din Codul penal, este o cauză care înlătură răspunderea penală, iar intervenirea acesteia în cursul procesului penal are ca efect imposibilitatea tragerii la răspundere penală a inculpatului, în condiţiile în care acesta a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală ce constituie infracţiune. Intervenirea prescripţiei răspunderii penale nu înlătură însă posibilitatea tragerii la răspundere civilă a respectivului făptuitor pentru prejudiciile de natură civilă provocate prin comiterea faptei. Prin urmare, intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpatului lasă neschimbat cadrul procesual al acţiunii civile promovate în cadrul procesului penal, prin lăsarea neschimbată atât a obiectului acţiunii civile, cât şi a părţilor acesteia. În aceste condiţii, soluţionarea acţiunii civile de către instanţa penală, conform prevederilor art. 25 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, astfel cum acestea au fost amendate prin Decizia nr. 586 din 13 septembrie 2016, poate fi făcută în condiţii de celeritate, titularul obligaţiilor civile ce rezultă din raportul civil ce stă la baza acţiunii civile fiind cunoscut. În acest fel este asigurat dreptul la un proces echitabil al părţii civile, în componenta sa referitoare la durata rezonabilă de soluţionare a cauzelor. 24. Decesul inculpatului este, conform art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, o cauză de încetare a procesului penal, care, prin natura sa, determină inexistenţa cadrului procesual anterior al exercitării acţiunii penale, prin dispariţia atât a uneia dintre părţi, cât şi a obiectului raportului juridic penal de conflict. În acelaşi timp, decesul inculpatului, în lipsa persoanei responsabile civilmente, implică şi dispariţia uneia dintre părţile acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal, respectiv a subiectului pasiv principal, atât al acţiunii penale, cât şi al acţiunii civile. Astfel, spre deosebire de ipoteza intervenirii prescripţiei răspunderii penale, în cazul decesului inculpatului, instanţa chemată să soluţioneze acţiunea civilă exercitată în procesul penal, teoretic, ar trebui să fie obligată să determine şi să introducă în cauză moştenitorii acestuia, în vederea determinării tuturor elementelor raportului juridic civil ce se impune a fi soluţionat, pentru recuperarea de către partea civilă a prejudiciilor provocate prin comiterea faptelor de natură penală. 25. Ipoteza juridică analizată nu este enumerată, însă, printre cazurile de exercitare din oficiu a acţiunii civile în procesul penal prevăzute la art. 19 alin. (3) din Codul de procedură penală. Totodată, prevederile art. 24 alin. (2) din Codul de procedură penală nu reglementează, în mod expres, ipoteza decesului inculpatului, ci doar pe cea a decesului părţii responsabile civilmente, arătând că, în acest din urmă caz, acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale dacă partea civilă indică moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii responsabile civilmente, în termen de cel mult două luni de la data la care a luat cunoştinţă de împrejurarea respectivă. 26. Aşa fiind, determinarea moştenitorilor inculpatului care pot răspunde civil pentru prejudiciile provocate prin comiterea infracţiunii, în condiţiile inexistenţei în cauză a părţii responsabile civilmente, nu poate fi făcută de către instanţa penală, în lipsa unei prevederi legale exprese, nici chiar în situaţia în care partea civilă i-ar indica pe acei moştenitori. 27. Drept urmare, Curtea a constatat că, potrivit Codului de procedură penală în vigoare, pentru asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor penale, au fost reglementate noi reguli referitoare la soluţionarea acţiunii civile exercitate în procesul penal, fiind prevăzute, faţă de vechea reglementare, noi situaţii în care acţiunea civilă este lăsată nesoluţionată de către instanţa penală, precum şi ipoteze în care acţiunea civilă fie este disjunsă de acţiunea penală, fie este de competenţa instanţei civile. În această privinţă, în expunerea de motive a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, se arată că, „referitor la acţiunea civilă, a fost limitată obligativitatea exercitării acesteia din oficiu şi au fost regândite dispoziţiile procedurale referitoare la aceasta, în scopul de a evita întârzierile în soluţionarea conflictului de drept penal“. 28. Codul de procedură penală din 1968 prevedea, la art. 346, obligativitatea soluţionării acţiunii civile de către instanţa penală şi pronunţarea instanţei penale, prin sentinţa referitoare la soluţionarea acţiunii penale şi asupra acţiunii civile, excepţie făcând cazurile prevăzute la art. 10 alin. 1 lit. b), f) şi j) din acelaşi cod, respectiv când fapta nu este prevăzută de legea penală, când lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, precum şi atunci când există autoritate de lucru judecat. În acest context, dispoziţiile art. 21 din Codul de procedură penală din 1968 prevedeau, în mod expres, o soluţie juridică în situaţia decesului oricăreia dintre părţile procesului penal (prin urmare şi al inculpatului), arătând că acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale, introducându-se în cauză moştenitorii părţii decedate. 29. Curtea a reţinut că soluţia legislativă mai sus arătată nu a fost preluată însă în cuprinsul Codului de procedură penală în vigoare, care prevede la art. 19 soluţionarea acţiunii civile de către instanţa penală, doar dacă prin aceasta nu se depăşeşte durata rezonabilă a procesului penal, în timp ce prevederile art. 25 alin. (5) şi (6) şi ale art. 27 din acelaşi cod prevăd cazurile în care instanţa penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă şi, respectiv, cazurile de soluţionare a acţiunii civile la instanţa civilă. Potrivit art. 25 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală, instanţa penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) - cu excepţia prescripţiei, i) şi j) din Codul de procedură penală; în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2) din acelaşi cod; în cazul în care moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii civile nu îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile sau, după caz, partea civilă nu indică moştenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii responsabile civilmente în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală. De asemenea, conform art. 27 din Codul de procedură penală, soluţionarea acţiunii civile se face la instanţa civilă în următoarele cazuri: dacă persoana vătămată sau succesorii acesteia nu s-au constituit parte civilă în procesul penal; dacă prin hotărâre definitivă, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă; dacă procesul penal a fost suspendat; dacă punerea în mişcare a acţiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare; în cazul în care acţiunea civilă a fost exercitată de procuror, dacă se constată din probe noi că prejudiciul nu a fost integral acoperit prin hotărârea definitivă a instanţei penale; pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă. 30. În aceste condiţii, art. 24 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală „Exercitarea acţiunii civile de către sau faţă de succesori“, face referire la soluţionarea acţiunii civile de către instanţa penală, doar în situaţia decesului părţii civile şi al părţii responsabile civilmente, nu şi în situaţia decesului inculpatului, arătând că acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în caz de deces, reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a părţii civile, dacă moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acesteia îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile, în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desfiinţării ori dizolvării [art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Totodată, în caz de deces, reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a părţii responsabile civilmente, acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale dacă partea civilă indică moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii responsabile civilmente, în termen de cel mult două luni de la data la care a luat cunoştinţă de împrejurarea respectivă [art. 24 alin. (2) din Codul de procedură penală]. 31. Prin urmare, dacă în Codul de procedură penală din 1968 era reglementată, în mod distinct, la art. 21, soluţionarea acţiunii civile exercitate în procesul penal de către instanţa penală, în ipoteza decesului părţilor, prin urmare şi a inculpatului, Codul de procedură penală în vigoare prevede, la art. 24, soluţionarea acţiunii civile de către instanţa penală, doar în ipoteza decesului părţii civile [art. 24 alin. (1)] şi a părţii responsabile civilmente [art. 24 alin. (2)]. 32. Or, nepreluarea în Codul de procedură penală în vigoare a soluţiei juridice prevăzute la art. 21 din Codul de procedură penală din 1968, în integralitatea sa, denotă intenţia legiuitorului de a lăsa soluţionarea acţiunii civile exercitate în procesul penal în sarcina instanţei penale, doar într-un cadru procesual caracterizat prin existenţa subiectului pasiv principal al acţiunii penale şi civile (cazul prescripţiei). Dimpotrivă, dispariţia subiectului pasiv principal al acţiunii penale, respectiv decesul suspectului sau al inculpatului, determină şi dispariţia subiectului pasiv principal al acţiunii civile. Potrivit acestei noi viziuni legislative, aceasta determină dezînvestirea instanţei penale de soluţionarea cauzei, lăsând soluţionarea acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal în sarcina instanţei civile. 33. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că ipoteza intervenirii prescripţiei răspunderii penale a inculpatului este diferită de cea a decesului acestuia, sub aspectul lăsării nesoluţionate a acţiunii civile de către instanţa penală, diferenţă dată de dispariţia în cel de-al doilea caz a uneia dintre părţile acţiunii penale, respectiv a subiectului pasiv principal - inculpatul. 34. Curtea a reţinut, totodată, că lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală în cazul decesului inculpatului nu este de natură a încălca dreptul la un proces echitabil al părţii civile, prin neasigurarea duratei rezonabile de soluţionare a cauzei. Dimpotrivă, sub acest din urmă aspect, prevederile legale criticate asigură aplicarea noii politici penale a legiuitorului, conform căreia lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile exercitate în procesul penal, în cazurile prevăzute de legea procesual penală, are ca efect degrevarea instanţelor penale, în scopul asigurării duratei rezonabile de soluţionare a cauzelor penale. În acest sens, prin Decizia nr. 88 din 13 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iunie 2019, paragrafele 46 şi 47, Curtea a reţinut că soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil se circumscrie unui scop legitim, iar reglementarea unei noi structuri a procesului penal poate determina şi justifica anumite opţiuni legislative. 35. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice această jurisprudenţă, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de părţile civile Societatea de Asigurare-Reasigurare Astra - S.A. din Bucureşti, prin lichidator judiciar KPMG Restructuring SPRL din Bucureşti, de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi de Autoritatea de Supraveghere Financiară în Dosarul nr. 5.097/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 iulie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
