Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (6^4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Cătălin Constantin Canangiu în Dosarul nr. 1.222/1/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 258D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc la data de 27 octombrie 2022, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 2 noiembrie 2022, dată la care Curtea a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 23 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.222/1/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (6^4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Excepţia a fost ridicată de Cătălin Constantin Canangiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului declarat, printre alţii, şi de autor împotriva Sentinţei penale nr. 30/F din 14 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 3.203/2/2015 (1.897/2015), prin care a fost condamnat, în temeiul art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) şi art. 309 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 din Codul penal, la pedeapsa de 4 ani închisoare. Ulterior, prin Decizia nr. 301/A din 8 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în Dosarul nr. 1.222/1/2018, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală, autorul excepţiei a fost achitat, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală ca infracţiuni. Acuzaţia formulată prin rechizitoriul parchetului s-a întemeiat pe premisa existenţei unei atribuţii de serviciu a membrilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (autorul excepţiei fiind membru al acestei comisii) de verificare a rapoartelor de evaluare din perspectivă tehnică, respectiv a corectitudinii metodelor de evaluare folosite, a comparabilelor utilizate, astfel că s-a reţinut că ar exista o încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin faptul că inculpaţii nu au trimis dosarul spre reevaluare de către un alt evaluator, ci au dispus emiterea titlului de despăgubire în condiţiile în care rapoartele întocmite nu ar fi respectat Standardele Internaţionale de Evaluare, cu consecinţa supraevaluării imobilelor şi, implicit, a despăgubirilor. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dreptul la viaţă intimă, familială şi privată şi cel la libertate individuală şi la siguranţa persoanei sunt drepturi fundamentale, a căror restrângere trebuie să fie prevăzută prin lege, iar nu prin ordonanţă de urgenţă. Or, art. 16 alin. (6^4) a fost introdus în titlul VII al Legii nr. 247/2005 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii, aprobată prin Legea nr. 263/2006. Comunicarea datelor cu caracter personal către alte persoane decât cele care le deţin este, în mod evident, o restrângere a dreptului la viaţă privată, iar posibilitatea statului de a-şi exercita forţa coercitivă asupra individului fără o minimă garanţie procedurală constituie o limitare a libertăţii individuale şi a siguranţei personale. De asemenea, arată că „băncile, notarii publici, agenţiile imobiliare, birourile de carte funciară, precum şi orice alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare“ sunt deţinători de date cu caracter personal, iar faptul că datele şi informaţiile necesare efectuării evaluării nu sunt definite determină nepredictibilitatea tipului de date ce urmează a fi comunicate, precum şi nepredictibilitatea criteriilor de stabilire a necesităţii datelor ce pot fi solicitate. Subliniază că nu există nicio garanţie ori niciun control privind legalitatea şi legitimitatea solicitării şi utilizării datelor, din această perspectivă, decizia evaluatorului fiind discreţionară. Apreciază că măsura reglementată de textul de lege criticat nu este necesară într-o societate democratică, nu este proporţională cu scopul urmărit şi rupe justul echilibru dintre drepturile individuale şi interesul public. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 17 din 21 ianuarie 2015 şi, totodată, susţine că „ingerinţa“ este nelegală având în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (2) fraza finală din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene coroborate cu dispoziţiile art. 14 lit. a) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, întrucât nu există vreo procedură de notificare a persoanei interesate cu privire la utilizarea datelor sale în procedura evaluării pentru stabilirea despăgubirilor, persoana vizată nefiind informată că datele sale au fost utilizate. 5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că dispoziţiile criticate vizează regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Totodată, observă că, prin Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2014, Curtea Constituţională, învestită cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor menţionate, decizia fiind definitivă şi general obligatorie. Or, potrivit principiului de drept „unde legea prevede sau permite mai mult, implicit permite şi mai puţin“ (a maiori ad minus), pentru a cărui explicitare este folosită maxima qui potest maius, potest et minus („cine poate mai mult poate şi mai puţin“), întrucât Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, stabilind astfel constituţionalitatea în integralitate a reglementărilor acestui titlu, apreciază că şi dispoziţiile art. 16 alin. (6^4) din acelaşi act normativ sunt constituţionale. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 16 alin. (6^4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, potrivit cărora „La cererea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societăţii de evaluare, băncile, notarii publici, agenţiile imobiliare, birourile de carte funciară, precum şi orice alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare sunt obligaţi să le comunice de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare efectuării evaluării, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. Evaluatorii au obligaţia de a asigura secretul datelor şi informaţiilor astfel primite.“ 10. Prevederile legale criticate au fost abrogate prin art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, însă vor fi examinate de Curtea Constituţională, întrucât, potrivit notelor scrise ale autorului excepţiei, dispoziţiile art. 16 alin. (6^4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt citate la fila 25 din rechizitoriul prin care autorul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Or, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. 11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi alin. (5) privind principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea legii, în art. 16 alin. (2) potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, în art. 23 alin. (1) referitor la inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei, în art. 26 care consacră dreptul la viaţă familială, intimă şi privată, în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, în art. 115 alin. (6) referitor la condiţiile emiterii ordonanţelor de urgenţă şi în art. 148 alin. (2) şi (4) privind integrarea în Uniunea Europeană. Totodată, invocă dispoziţiile art. 8 alin. (2) fraza finală din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la protecţia datelor cu caracter personal, şi Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 281 din 23 noiembrie 1995. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 596 din 15 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1058 din 11 noiembrie 2020, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (6^4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. În motivarea soluţiei sale, în paragrafele 15, 16 şi 18 din decizia menţionată, Curtea a constatat că textul de lege criticat face parte din capitolul V al titlului VII din Legea nr. 247/2005, referitor la procedurile administrative necesar a fi urmate în vederea obţinerii de către persoanele îndreptăţite a despăgubirilor cuvenite pentru imobilele preluate în mod abuziv de statul român în perioada regimului comunist. În cadrul acestora, în cazul în care Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor constata legalitatea şi temeinicia respingerii cererii de restituire în natură, desemna un expert evaluator sau o societate de evaluatori în vederea întocmirii unui raport de evaluare a bunului cu privire la care a fost formulată notificare în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau a Legii fondului funciar nr. 18/1991. 13. De asemenea, Curtea a constatat că prevederile art. 16 alin. (6^4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 consacră, pe de o parte, posibilitatea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societăţilor de evaluare de a obţine informaţiile necesare efectuării evaluării, prin adresarea de solicitări în acest scop băncilor, notarilor publici, agenţiilor imobiliare, birourilor de carte funciară, precum şi oricăror alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare şi, pe de altă parte, instituie obligaţia acestora din urmă de a comunica evaluatorilor informaţiile cerute, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel, textul precizând, totodată, că evaluatorii au obligaţia de a asigura secretul datelor şi informaţiilor astfel primite. 14. Curtea a subliniat că dispoziţiile art. 16 alin. (6^4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu vizează conduita persoanelor care deţin funcţiile de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, respectiv de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prevederile de lege criticate consacră obligaţia anumitor entităţi care deţin informaţii legate de tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare de a le comunica, la cerere, experţilor evaluatori, precum şi obligaţia acestora din urmă de a asigura secretul datelor şi informaţiilor primite. Este vorba despre bănci, notari publici, agenţii imobiliare, birouri de carte funciară şi orice alţi deţinători de asemenea informaţii, care, la cererea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societăţilor de evaluare, sunt obligaţi să comunice acestora de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare efectuării evaluării. Curtea a reţinut, astfel, că aplicabilitatea prevederilor legale menţionate se circumscrie etapei întocmirii raportului de evaluare a imobilelor, acestea fiind incidente în activitatea experţilor evaluatori, iar nu a autorităţilor în cadrul cărora îşi desfăşurau activitatea autorii excepţiei. 15. Având în vedere atât aspectele menţionate anterior, cât şi obiectul cauzei în care excepţia de neconstituţionalitate a fost formulată, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu prezintă relevanţă în cadrul acesteia, autorii neavând interes procesual în contestarea constituţionalităţii lui, în condiţiile în care ipoteza normativă pe care o cuprinde nu are legătură cu activitatea autorilor, în calitatea avută la data săvârşirii infracţiunilor pentru care au fost judecaţi, ci a entităţilor cărora experţii evaluatori le pot solicita informaţii. În consecinţă, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, prevederile de lege ce formează obiectul acesteia neavând legătură cu cauza, contrar art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. 16. Curtea constată că cele reţinute în Decizia nr. 596 din 15 iulie 2020, precitată, sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză, având în vedere faptul că autorul excepţiei (membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, numit prin Decizia prim-ministrului nr. 28 din 13 februarie 2007, în calitate de reprezentant al Ministerului de Finanţe) a fost condamnat, prin Sentinţa penală nr. 30/F din 14 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 3.203/2/2015 (1.897/2015), la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, însă, ulterior, prin Decizia nr. 301/A din 8 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în Dosarul nr. 1.222/1/2018, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală, a fost achitat, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală ca infracţiuni. 17. În acest sens, Curtea observă că, în motivarea deciziei sale, instanţa supremă a reţinut că „atribuţia de serviciu în exercitarea căreia membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor decideau, potrivit art. 16 alin. (7) al Titlului VII al Legii nr. 247/2005, fie emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie trimiterea dosarului spre reevaluare, este cea rezultată din art. 13 din lege, respectiv «analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor». [...] Înalta Curte, examinând dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, constată că nu se detaliază situaţiile în care Comisia Centrală trebuia să dispună trimiterea dosarului spre reevaluare. În schimb se constată că, în esenţă, dispoziţiile art. 16 din lege reglementau modul în care evaluatorii numiţi procedau la aceste evaluări. [...] Înalta Curte constată că aceste reglementări priveau aproape în detaliu modalitatea şi posibilităţile legale de care dispuneau experţii evaluatori pentru întocmirea unui raport cât mai exact, activitatea lor de evaluare fiind finalizată prin admiterea sau respingerea acestui raport de către membrii Comisiei Centrale. [...] Se observă că legiuitorul nu a impus vreo condiţie specială, de studii de specialitate, pentru persoanele care erau numite în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. [...] În acest context respectiv al lipsei totale de expertiză în ceea ce priveşte activitatea în sine de evaluare a membrilor Comisiei Centrale, a fost angajat la A.N.R.P., în calitate de evaluator, inculpatul V.G., acesta fiind un fel de supervizor. Astfel, după angajarea acestuia, rapoartele de evaluare erau supuse verificării de către acest consilier însărcinat cu verificarea conformităţii Standardelor Internaţionale de Evaluare şi numai cele care corespundeau acestor standarde erau supuse atenţiei Comisiei Centrale pentru emiterea titlului de despăgubire. În caz contrar, acestea erau restituite direct de către consilier evaluatorului independent, iar dacă acesta nu se conforma, se formula propunere către Comisia Centrală de trimitere a dosarului spre reevaluare către un alt evaluator.[...] Având în vedere cele menţionate anterior, Înalta Curte constată, că «analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor» la care membrii comisiei erau obligaţi conform art. 13 din lege, nu presupunea un examen de specialitate a raportului de evaluare, din perspectivă tehnică, întrucât, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu aveau pregătirea necesară pentru o astfel de analiză. Astfel, Înalta Curte constată că nu se poate reţine încălcarea atribuţiilor de serviciu de către inculpaţii [...] şi Canangiu Cătălin Constantin, având în vedere faptul că activitatea de analiză şi stabilire a cuantumului final al despăgubirilor nu presupunea o verificare din perspectivă tehnică a rapoartelor de evaluare.“ 18. În aceste condiţii, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“. Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că „legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea dispoziţiilor de lege criticate în cauza dedusă judecăţii, cât şi pertinenţa excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele impuse de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiţia incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificată, în primul rând, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20, Decizia nr. 230 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 5 iulie 2019, paragraful 20, Decizia nr. 28 din 19 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 25 martie 2021). 19. Or, întrucât, pe de o parte, ipoteza normativă reglementată prin textul de lege criticat nu priveşte activitatea autorului excepţiei, în calitatea avută la data săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci entităţile cărora experţii evaluatori le pot solicita informaţii, iar, pe de altă parte, inculpatul, autor al excepţiei, a fost achitat prin hotărâre judecătorească definitivă, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală ca infracţiuni, Curtea constată că dispoziţiile art. 16 alin. (6^4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente nu au legătură cu soluţionarea cauzei, sub aspectul pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, din perspectiva efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate. 20. Aşa încât, ţinând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate examinată. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (6^4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Cătălin Constantin Canangiu în Dosarul nr. 1.222/1/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
