Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, excepţie ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială - Judeţul Tulcea, prin Consiliul Judeţean Tulcea, în Dosarul nr. 2.095/88/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 508D/2018. 2. La apelul nominal răspunde, pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Serviciul Inspecţie Economico-Financiară Galaţi, precum şi pentru Ministerul Finanţelor Publice - Biroul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi Contestaţiilor, doamna consilier juridic Iozefina Roşu. Lipseşte autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Ministerul Finanţelor Publice a depus la dosar un punct de vedere prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul consilierului juridic prezent, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999, prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 21, 52 şi 53. În esenţă, susţine că reglementarea criticată nu contravine art. 21 din Constituţie, având în vedere faptul că autoarea excepţiei a beneficiat de dreptul de acces la justiţie, promovând astfel şi excepţia de neconstituţionalitate în cauză. Menţionează că autoarea excepţiei critică norma cuprinsă în art. 22 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă prin raportare la norma generală cuprinsă în art. 11 din legea contenciosului administrativ, iar în acest context învederează faptul că norma criticată este una specială, derogatorie de la dreptul comun, şi, prin urmare, se aplică cu prioritate. Însă compararea unor termene în cadrul aceleiaşi materii nu este de natură a atrage neconstituţionalitatea respectivei norme. În acest context, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi în modalităţile instituite de lege. De asemenea, s-a reţinut că o caracteristică a principiului accesului liber la justiţie este aceea că nu este un drept absolut, el putând fi subiectul unor limitări sau condiţionări atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa. 5. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată din perspectiva contrarietăţii cu art. 52 din Constituţie, apreciază că aceasta nu poate fi primită, întrucât, în raport cu jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, ordonanţa nu reprezintă o lege în sens formal, ci un act administrativ de domeniul legii, asimilat acesteia prin efectele pe care le produce, respectând sub acest aspect criteriul material. Aşa fiind, în speţă, fiind vorba de o normă derogatorie de la dreptul comun, norma criticată nu aduce atingere substanţei dreptului pretins a fi încălcat. 6. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, arată că acestea pot fi aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, ceea ce nu este cazul în speţă, având în vedere cele menţionate anterior. Având o natură procedurală, prevederile criticate se aplică în mod unitar tuturor celor vizaţi de ipoteza normei legale, fără discriminări, şi nu sunt de natură să îngrădească exercitarea liberului acces la justiţie sau să aducă atingere drepturilor sau libertăţilor, astfel cum susţine autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Reprezentantul Ministerului Public pune, în principal, concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că autoarea excepţiei critică modul de interpretare şi aplicare a textului de lege criticat, iar, în subsidiar, pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt încălcate normele constituţionale invocate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 8. Prin Decizia nr. 105 din 19 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.095/88/2016/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanta-recurentă Unitatea Administrativ-Teritorială - Judeţul Tulcea, prin Consiliul Judeţean Tulcea, cu ocazia judecării recursului formulat împotriva Încheierii din 27 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în contradictoriu cu intimaţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Serviciul Inspecţie Economico-Financiară Galaţi şi Ministerul Finanţelor Publice - Biroul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că textul criticat încalcă dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, deoarece restrânge în mod excesiv termenul în care pot fi atacate actele administrative cu caracter normativ, fără a fi respectate cerinţele prevăzute de art. 53 din Constituţie, referitoare la restrângerea exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi fundamentale. De asemenea, apreciază că prevederile legale criticate, prin impunerea termenului de 15 zile în care pot fi atacate în justiţie actele administrative cu caracter individual, intră în contradicţie cu cele ale art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. În acest context, consideră că reglementarea criticată, referindu-se atât la actele administrative cu caracter individual, cât şi la cele cu caracter normativ, obstrucţionează accesul liber la justiţie, prin instituirea termenului de 15 zile pentru atacarea în justiţie a acelei din urmă categorii de acte administrative, în vreme ce art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede că actele administrative cu caracter individual, care se consideră a fi nelegale, pot fi atacate în termen de 6 luni. 10. Autoarea excepţiei susţine că legiuitorul constituant a acordat o atenţie deosebită accesului liber la justiţie în materia actelor administrative ale autorităţilor publice, sens în care, prin art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Constituţie, a consacrat garanţii suplimentare şi specifice ale controlului judecătoresc asupra acestui tip de acte juridice, având în vedere că astfel este protejat în mod eficient dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. În ceea ce priveşte modalitatea de realizare a controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, învederează faptul că, prin Decizia nr. 267 din 7 mai 2014, Curtea a reţinut că în lipsa oricărei distincţii în cuprinsul art. 126 alin. (6) teza întâi din Constituţie, acest concept se referă, în egală măsură, atât la controlul de legalitate al actelor administrative ale autorităţilor publice exercitat pe cale principală, cât şi la controlul de legalitate al acestora exercitat pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate. În acest context, arată că materia contenciosului administrativ este reglementată, potrivit art. 73 alin. (1) lit. k) din Constituţie, prin lege organică, astfel că Legea nr. 554/2004 concretizează regulile stabilite prin art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Constituţie şi reglementează ca modalităţi procesuale de exercitare a controlului de legalitate atât calea acţiunii directe, cât şi calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, sens în care face trimitere la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede că legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. 11. Învederează totodată că, potrivit art. 52 din Constituţie, condiţiile şi limitele exercitării dreptului persoanei vătămate întrun drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică pentru a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei se stabilesc prin lege organică. Or, Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, nu este o lege organică şi, în aceste condiţii, nu se poate deroga de la legea organică în materie, respectiv Legea nr. 554/2004. Aşa fiind, autoarea excepţiei apreciază ca fiind vădit neconstituţională stabilirea unor condiţii speciale, termene de decădere, competenţe speciale ale instanţelor, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999, cu încălcarea dispoziţiilor art. 52 din Constituţie. 12. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar prevederile de lege criticate sunt constituţionale. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 22 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 799 din 12 noiembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, prevederi potrivit cărora: „În cazul în care în urma inspecţiei efectuate se constată abateri de la legalitate care au produs pagube pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, se va întocmi proces-verbal de inspecţie. Împotriva procesului-verbal de inspecţie se poate formula contestaţie în termen de 15 zile lucrătoare de la data comunicării acestuia. Contestaţia se va depune la structura care a efectuat inspecţia. Contestaţiile vor fi soluţionate prin decizie motivată, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării. Decizia este definitivă. Dacă prin soluţionare contestaţia a fost respinsă, procesul-verbal de inspecţie devine titlu executoriu şi va fi transmis spre executare organului fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul contestatorul. Împotriva deciziei se poate formula acţiune în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia, conform Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, la curtea de apel în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul.“ Curtea menţionează că, potrivit art. II din Legea nr. 234/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, în tot cuprinsul ordonanţei, sintagma „control intern“ se înlocuieşte cu sintagma „control intern/managerial“. Prin urmare, excepţia priveşte art. 22 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată. 17. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, ale art. 52 referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi celor ale art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. k), potrivit cărora prin lege organică se reglementează contenciosul administrativ. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine faptul că Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 reglementează controlul intern/managerial, inclusiv controlul financiar preventiv la entităţile publice, cu privire la utilizarea fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public cu eficienţă, eficacitate şi economicitate. Potrivit acestui act normativ, control financiar preventiv reprezintă activitatea prin care se verifică legalitatea şi regularitatea operaţiunilor efectuate pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, înainte de aprobarea acestora, iar controlul intern/managerial cuprinde ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entităţii publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere în concordanţă cu obiectivele acesteia şi cu reglementările legale, în vederea asigurării administrării fondurilor în mod economic, eficient şi eficace; acesta include, de asemenea, structurile organizatorice, metodele şi procedurile. 19. Curtea reţine că inspecţia, în sensul acestei ordonanţe, constă în verificarea efectuată la faţa locului în scopul constatării unor eventuale abateri de la legalitate şi al luării de măsuri pentru protejarea fondurilor publice şi a patrimoniului public şi pentru repararea prejudiciului produs, după caz. În condiţiile stabilite de art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999, cu denumirea marginală Măsuri operative, Ministerul Finanţelor Publice, care este autoritatea de coordonare şi reglementare a controlului financiar preventiv pentru toate entităţile publice, efectuează inspecţii ori de câte ori există indicii ale unor abateri de la legalitate sau regularitate în efectuarea de operaţiuni, în sensul acestei ordonanţe. Inspecţiile se efectuează de către persoane din structura Ministerului Finanţelor Publice, în baza unui ordin de serviciu emis de ministrul finanţelor publice, sau de către persoane delegate în acest sens de către ministrul finanţelor publice, iar în cuprinsul acestui ordin de serviciu se vor preciza, în mod obligatoriu, scopul şi obiectivele inspecţiei, durata inspecţiei, persoana sau persoanele desemnate să efectueze inspecţia. 20. Curtea învederează totodată că instituţiile publice sunt obligate să asigure accesul reprezentanţilor Ministerului Finanţelor Publice la toate documentele, datele şi informaţiile relevante pentru scopul şi obiectivele inspecţiei, la inspectarea bunurilor ce fac obiectul operaţiunilor controlate, precum şi în spaţiile unde se găsesc asemenea bunuri, documente sau informaţii relevante. În cazul în care în urma inspecţiei efectuate se constată abateri de la legalitate care au produs pagube pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, se va întocmi un proces-verbal de inspecţie, iar împotriva acestuia se poate formula contestaţie în termen de 15 zile lucrătoare de la data comunicării acestuia, care se va depune la structura care a efectuat inspecţia. Contestaţiile vor fi soluţionate prin decizie motivată, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării, decizie care este definitivă. Dacă prin soluţionare contestaţia a fost respinsă, procesul-verbal de inspecţie devine titlu executoriu şi va fi transmis spre executare organului fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul contestatorul. Împotriva deciziei se poate formula acţiune în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia, conform Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, la curtea de apel în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul/sediul reclamantul. 21. Aşa fiind, Curtea reţine că prin art. 22 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 legiuitorul instituie un termen de decădere de 15 zile lucrătoare de la comunicarea deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal de inspecţie, termen în care această decizie poate fi atacată în faţa instanţei de judecată, şi anume la curtea de apel în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul/sediul reclamantul. 22. În ceea ce priveşte referirea din cuprinsul art. 22 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 la Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, Curtea precizează faptul că acest act normativ a fost abrogat prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care, în cuprinsul art. 29, având denumirea marginală Corelarea terminologică, stipulează că: „Ori de câte ori într-o lege specială anterioară prezentei legi se face trimitere la Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 sau generic la instanţa de contencios administrativ, trimiterea se va socoti făcută la dispoziţiile corespunzătoare din prezenta lege.“ 23. Raportat la criticile formulate, Curtea reţine că, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999, persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public. Împrejurarea că în cuprinsul reglementării criticate este prevăzut un termen de 15 zile în care se poate ataca decizia de soluţionare a contestaţiei, termen distinct de termenele instituite de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, se justifică prin faptul că scopul reglementării Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 îl reprezintă controlul entităţilor publice cu privire la utilizarea fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public, fiind vorba deci de norme speciale aplicabile într-un domeniu cu un specific aparte. 24. Curtea reţine, de altfel, că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine existenţa unui conflict între normele de drept referitoare la termenul de contestare a procesului-verbal de inspecţie economico-financiară, întocmit de reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice, respectiv între norma specială în materie de control intern/managerial şi control financiar preventiv, anume între prevederile art. 22 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 şi norma de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv prevederile art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. În acest context, Curtea menţionează faptul că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cuprinde norme juridice generale, aplicabile actelor administrative, în general, în timp ce Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 cuprinde norme juridice speciale ce reglementează controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv la entităţile publice cu privire la utilizarea fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public, cu eficienţă, eficacitate şi economicitate. 25. Curtea observă că, deşi Legea nr. 554/2004 prevede la art. 11 alin. (1) posibilitatea anulării în instanţă a unui act administrativ individual, în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 prevede atacarea deciziei de soluţionare a contestaţiei împotriva procesului-verbal de inspecţie (act administrativ individual) în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia, la curtea de apel în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul. Instituirea unui asemenea termen denotă intenţia legiuitorului de soluţionare cu celeritate a cauzei, având în vedere faptul că ordonanţa criticată este un act normativ special, aplicabil anumitor categorii de acte administrative individuale referitoare la utilizarea fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public, iar în acest context Curtea subliniază că principiul specialia generalibus derogant implică faptul că norma specială este cea care derogă de la norma generală, norma specială fiind de strictă interpretare la cazul respectiv, aşa încât o normă generală nu poate înlătura de la aplicare norma specială, care se aplică prioritar faţă de norma generală. 26. În acest context, prin Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006, sau Decizia nr. 1.032 din 13 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 16 ianuarie 2008, spre exemplu, Curtea a reţinut că principiul accesului liber la justiţie nu este incompatibil, ci chiar presupune instituirea prin lege a formelor şi a modalităţilor procedurale de exercitare a acestui drept, fără a se putea susţine astfel încălcarea lui. Curtea a subliniat că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiţie şi la un proces echitabil, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului să instituie asemenea proceduri destinate, în general, să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii. Aşa fiind, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi în modalităţile instituite de lege. 27. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, a reţinut că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, cum sunt şi termenele de decădere sau de prescripţie, nu este de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind restricţii admise atât timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanţa sa, statele dispunând totodată de o marjă largă de apreciere în aceste domeniu. 28. De altfel, Curtea observă că pretinsa neconstituţionalitate a reglementării criticate este dedusă din compararea soluţiei legislative consacrate prin art. 22 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv cu cea consacrată prin art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Or, aşa cum s-a statuat constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (exemplu fiind Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013), examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială - Judeţul Tulcea, prin Consiliul Judeţean Tulcea, în Dosarul nr. 2.095/88/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 22 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
