Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Timoftei Daniel Apostoliceanu în Dosarul nr. 3.852/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.390D/2016 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că nu se poate susţine că suspendarea din funcţie a magistratului pentru săvârşirea unei infracţiuni ar contraveni principiului alegerii libere a profesiei, a ocupaţiei sau a locului de muncă, măsura suspendării fiind, pe de o parte, temporară şi, pe de altă parte, fiind justificată de trimiterea în judecată a acestuia. Scopul suspendării de drept din funcţie este protejarea prestigiului profesiei ori a funcţiei exercitate, în acest sens fiind şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia nr. 1.623 din 25 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.852/1/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Timoftei Daniel Apostoliceanu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de autorul acesteia împotriva unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv a Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus suspendarea din funcţia de procuror a contestatorului, ca urmare a trimiterii sale în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că suspendarea din funcţie pe durata procesului penal îngrădeşte dreptul la muncă, prevăzut de art. 41 din Legea fundamentală, şi dreptul magistratului de a-şi câştiga astfel mijloacele de subzistenţă. Arată că este încălcat principiul egalităţii în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Constituţie, întrucât, dintre toate profesiile din România, doar magistraţii pot fi suspendaţi pe durata procesului penal, acest lucru nemaifiind posibil nici în cazul grefierilor - potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270 din 23 aprilie 2015 -, al poliţiştilor sau al oricărei alte categorii profesionale, ca urmare a faptului că a fost constată şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor corespunzătoare din Codul muncii. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dreptul la muncă nu este îngrădit prin aplicarea suspendării din funcţie prevăzute de art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, având în vedere că, în conformitate cu alin. (4) al aceluiaşi text de lege, în perioada suspendării, judecătorului sau procurorului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute la art. 5 şi art. 8 din Legea nr. 303/2004, iar interdicţia de exercitare a funcţiei este temporară şi se justifică prin specificul activităţii judiciare, desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Din acest punct de vedere, nu este încălcat nici principiul egalităţii în faţa legii. Eventuala diferenţă de tratament juridic faţă de alte profesii are o justificare obiectivă şi raţională, aceea de a asigura independenţa şi imparţialitatea sistemului judiciar. Desfăşurarea activităţii de către un magistrat faţă de care se desfăşoară un proces penal poate afecta încrederea în justiţie şi nu asigură aparenţa de imparţialitate. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, neputându-se susţine că măsura suspendării din funcţie a magistratului în cazul trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni încalcă principiul alegerii libere a profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă, întrucât are caracter temporar şi este justificată de trimiterea în judecată a magistratului. De asemenea, prevederea criticată nu contravine principiului egalităţii în drepturi, întrucât se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei, fără privilegii şi discriminări. De altfel, prevederi similare sunt adoptate şi pentru alte categorii profesionale - spre exemplu, conform art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este suspendat din funcţie când a fost pusă în mişcare acţiunea penală prin ordonanţă sau rechizitoriu -, fără a se putea reţine însă existenţa unei situaţii analoage sau comparabile între cele două categorii profesionale. Invocă şi cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia 1.556 din 6 decembrie 2011. 9. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, precizând că îşi menţine punctul de vedere reţinut de Curtea Constituţională în deciziile nr. 1.556 din 6 decembrie 2011 şi nr. 1.072 din 14 octombrie 2008. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, care au următorul conţinut: „(1) Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie în următoarele cazuri: a) când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni;“. 13. În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat contravine prevederilor din Constituţie cuprinse la art. 16 care consacră principiul egalităţii în faţa legii şi la art. 41 privind dreptul la muncă. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul de lege criticat, care consacră măsura suspendării de drept din funcţie a judecătorului sau procurorului care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, are ca scop principal protejarea prestigiului profesiei şi a funcţiei exercitate şi menţinerea încrederii cetăţenilor în actul jurisdicţional. Chiar dacă, în aplicarea art. 23 alin. (11) din Constituţie, prezumţia de nevinovăţie îşi menţine valenţele pe tot parcursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, totuşi, îndepărtarea temporară a magistratului din exerciţiul funcţiei sale se justifică pe considerentul păstrării imaginii de probitate morală şi profesională ce trebuie să caracterizeze sistemul judiciar, în ansamblul său, eliminându-se astfel orice fel de suspiciuni care ar putea să umbrească ideea de verticalitate morală pe care magistraţii trebuie să o demonstreze în întreaga lor activitate. 15. Analizând evoluţia legislativă a prevederii de lege criticate, Curtea observă că, iniţial, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, prevedea, la art. 62 alin. (1) lit. a), că judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie „când a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa prin ordonanţă sau rechizitoriu“. Ulterior, însă, prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, textul de lege criticat în cauza de faţă a fost modificat în sensul că judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie „când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni“. În expunerea de motive a acestei legi, intervenţia legislativă a fost justificată prin prisma consecinţelor modificării unor dispoziţii privind statutul, drepturile şi obligaţiile anumitor categorii de personal (judecătorii şi procurorii, poliţiştii, funcţionarii publici şi funcţionarii publici cu statut special), şi anume necesitatea de a asimila, la nivelul legislaţiei penale speciale şi extrapenale, efectele noilor categorii de măsuri preventive neprevăzute de legislaţia anterioară - precum arestul la domiciliu şi controlul judiciar. Tot astfel, s-a arătat că modificarea legislativă menţionată s-a impus şi în scopul corelării cu noile soluţii de netrimitere în judecată, respectiv de soluţionare a acţiunii penale fără condamnare, prevăzute de Codul de procedură penală. 16. Autorul prezentei excepţii susţine că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât, dintre toate profesiile din România, doar magistraţii pot fi suspendaţi din funcţie pe durata procesului penal, acest lucru nemaifiind posibil în cazul grefierilor, al poliţiştilor sau al oricărei alte categorii profesionale, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor corespunzătoare din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi, respectiv, cele din Codul muncii. 17. Faţă de această susţinere, Curtea apreciază că referirile la jurisprudenţa prin care s-au pronunţat soluţii de admitere a unor excepţii de neconstituţionalitate cu privire la texte aparent similare din actele normative menţionate nu sunt relevante în cauza de faţă, situaţiile în discuţie prezentând, în realitate, elemente distinctive care le diferenţiază în mod esenţial de ipoteza analizată în cauza de faţă. Astfel, autorul excepţiei înţelege să facă trimitere la Decizia nr. 270 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, prin care Curtea a constatat că dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice sunt neconstituţionale. Aceste prevederi stabileau, în ce priveşte personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, suspendarea din funcţie din momentul punerii în mişcare a acţiunii penale prin ordonanţă sau rechizitoriu. Raţionamentul juridic care a condus la constatarea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege a fost bazat chiar pe comparaţia făcută de Curtea Constituţională, în considerentele deciziei menţionate, între situaţia personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi cea a judecătorilor şi procurorilor, în cazul cărora suspendarea intervine la trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni. Comparaţia a reliefat o diferenţă de tratament juridic, nejustificată obiectiv şi rezonabil, deşi ambele reglementări aveau acelaşi scop, anume protejarea imaginii instanţelor şi a activităţilor desfăşurate în cadrul acestora, atunci când există suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni (paragraful 23). În consecinţă, Curtea a apreciat că dispoziţiile de lege criticate, sub aspectul menţionat, instituie o discriminare, fără a avea un scop legitim, de vreme ce, pentru ambele categorii, scopul suspendării de drept din funcţie este menţinerea prestigiului profesiei şi a funcţiei exercitate. Curtea a considerat nejustificată opţiunea legiuitorului de a oferi un standard inferior de protecţie personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea faţă de judecători sau procurori, din perspectiva momentului de la care intervine suspendarea din funcţie în ipoteza în discuţie. Ca atare, având în vedere dispoziţiile aplicabile magistraţilor, Curtea a reţinut că şi în cazul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea standardul de protecţie, sub aspectul momentului de la care se ia măsura suspendării din funcţie, trebuie să fie acelaşi, aşa încât, în lumina noilor dispoziţii de procedură penală, şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea se impune a fi suspendat din funcţie la trimiterea în judecată, iar nu la punerea în mişcare a acţiunii penale (paragrafele 26 şi 27). 18. Curtea observă că prevederile a căror neconstituţionalitate a fost constatată prin decizia menţionată aveau o formulare similară celei pe care a avut-o iniţial textul de lege criticat în cauza de faţă. Prin modificarea acestuia, chiar anterior pronunţării Deciziei nr. 270 din 23 aprilie 2015, a fost însă înlăturat posibilul viciu de constituţionalitate care ar fi afectat şi dispoziţiile corespunzătoare din Legea nr. 303/2004. Astfel, legiuitorul a înţeles să deplaseze momentul din care este dispusă suspendarea din funcţie a magistratului, de la punerea în mişcare a acţiunii penale - potrivit reglementării anterioare - la trimiterea în judecată a acestuia - conform reglementării actuale. 19. Aşadar, având în vedere faptul că instanţa de contencios constituţional a constatat, prin Decizia nr. 270 din 23 aprilie 2015, neconstituţionalitatea prevederilor art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 567/2004 referitoare la suspendarea personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea tocmai prin comparaţie cu reglementarea diferită, mai favorabilă, care se aplică judecătorilor şi procurorilor, este evident că invocarea acestei decizii în motivarea pretinsei neconstituţionalităţi este irelevantă, neputând servi ca argument în susţinerea existenţei unui regim discriminatoriu creat prin prevederile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, criticate în cauza de faţă. 20. În susţinerea nesocotirii prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, autorul excepţiei mai arată că, dintre toate profesiile din România, doar magistraţii pot fi, în continuare, suspendaţi pe durata procesului penal, acest lucru nemaifiind posibil în cazul niciunei alte categorii profesionale, deoarece ar fi fost „declarate neconstituţionale şi dispoziţiile corespunzătoare din Codul muncii“. Analizând această critică, Curtea observă că raţionamentul prin care autorul excepţiei ajunge la această concluzie este eronat. Prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului, în cazul în care acesta a formulat plângere penală împotriva salariatului. Curtea a considerat (paragraful 31) că măsura suspendării contractului individual de muncă reprezintă o restrângere a exerciţiului dreptului la muncă lăsată la dispoziţia exclusivă a angajatorului, restrângere cu privire la care instanţa de contencios constituţional a verificat dacă este rezonabilă, proporţională cu obiectivul urmărit şi nu transformă acest drept într-unul iluzoriu/teoretic. Curtea a observat (paragraful 35), că, spre deosebire de situaţia altor categorii socioprofesionale, când suspendarea operează ca urmare a unor acte dispuse de magistraţi, având un caracter obiectiv, extrinsec raporturilor dintre cel care desfăşoară activitatea profesională şi instituţia, autoritatea ori corpul profesional din care face parte, suspendarea contractului de muncă în ipoteza art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 se putea dispune de către angajator ca urmare a plângerii penale pe care tot el o formula împotriva salariatului, de voinţa acestuia depinzând, deopotrivă, cauza suspendării contractului de muncă şi instituirea acestei măsuri. Aşa fiind, Curtea a constatat că suspendarea contractului individual de muncă ca efect al formulării unei plângeri penale de către angajator împotriva salariatului nu întruneşte condiţia caracterului proporţional, măsura fiind excesivă în raport cu obiectivul ce trebuie atins. 21. În ce priveşte comparaţia reglementării aplicabile judecătorilor şi procurorilor cu cea corespunzătoare poliţiştilor, cuprinsă în art. 27^21 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea a analizat-o deja, prin Decizia nr. 242 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 24 iulie 2017, paragraful 22, constatând că nu poate fi reţinută. Aceasta, deoarece aceste două categorii profesionale au statute diferite, în cazul poliţistului fiind luată măsura punerii la dispoziţie când faţă de acesta s-a pus în mişcare acţiunea penală, „cu excepţia situaţiei în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare pentru o infracţiune din culpă care nu este în legătură cu serviciul“. 22. În ce priveşte critica prin raportare la prevederile art. 41 alin. (1) din Legea fundamentală, care consacră dreptul neîngrădit la muncă şi la libera alegere a profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă, observăm că instanţa de control constituţional a constatat, prin Decizia nr. 1.556 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 6 februarie 2012, că este neîntemeiată, deoarece nu se poate susţine că suspendarea din funcţie a magistratului în cazul trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni ar contraveni acestor dispoziţii constituţionale, întrucât, pe de-o parte, măsura suspendării este temporară, iar pe de altă parte, este justificată de trimiterea în judecată a magistratului. 23. Mutatis mutandis, sunt valabile şi cele reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa cu privire la art. 86 alin. (2) şi art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în sensul că sancţiunea administrativă a suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru anumite infracţiuni, are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 539 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 2 iunie 2010, Decizia nr. 539 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, sau Decizia nr. 1.006 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2013). Totodată, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 219 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015, paragraful 25, că aceleaşi prevederi referitoare la funcţionarii publici nu aduc atingere nici dispoziţiilor art. 47 din Constituţie privind nivelul de trai, deoarece, în cazul în care s-a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, suspendarea din funcţia publică încetează, iar funcţionarul public respectiv îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. Prin aceeaşi decizie, paragraful 26, instanţa de control constituţional a observat că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat referitor la suspendarea din funcţie a funcţionarilor publici ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea anumitor infracţiuni, reţinând, prin Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2011, pronunţată în Cauza Ţehanciuc împotriva României (paragraful 19), că autoritatea publică ce dispune măsura suspendării din funcţie nu pretinde că reclamantul a comis vreun act ilegal şi nimic din decizia sa nu indică vreo apreciere sau antepronunţare a vinovăţiei reclamantului cu privire la acuzaţiile penale aduse împotriva acestuia într-adevăr, suspendarea sa este obligatorie şi automată potrivit Legii nr. 188/1999, însă nimic din această lege nu arată că scopul măsurii atacate de suspendare este punitiv, ci mai degrabă de precauţie şi provizoriu, în măsura în care priveşte apărarea interesului public prin suspendarea din funcţie a unei persoane acuzate de comiterea unei infracţiuni de serviciu, şi, astfel, de prevenire a altor posibile acte similare sau consecinţe ale unor asemenea acte. 24. Şi în cazul judecătorilor şi procurorilor, Curtea observă că sunt asigurate mecanisme prin care persoana care intră sub incidenţa textului de lege criticat să poată obţine venituri necesare traiului, întrucât, potrivit art. 62 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, pe perioada suspendării din funcţie, acesteia nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute la art. 5 şi 8 referitoare, de exemplu, la deţinerea oricăror alte funcţii publice sau private ori la desfăşurarea de activităţi comerciale. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Timoftei Daniel Apostoliceanu în Dosarul nr. 3.852/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 iulie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
