Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi ale art. 35 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, excepţie ridicată de Maria Marinescu în Dosarul nr. 1.680/828/2019 al Judecătoriei Topoloveni şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 292D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt clare şi precise, întrunind cerinţele de claritate şi previzibilitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 10 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.680/828/2019, Judecătoria Topoloveni a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi ale art. 35 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Maria Marinescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în primul rând, că dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991 încalcă forţa obligatorie şi prioritară a tratatelor la care România este parte, fiind contrare prevederilor art. 10 şi 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut locul preeminent pe care îl are libertatea de întrunire paşnică într-o societate democratică, evidenţiind strânsa legătură între acest drept şi libertatea de exprimare, deoarece protejarea opiniilor personale avută în vedere de art. 10 din Convenţie constituie unul dintre obiectivele pentru care sunt ocrotite libertatea de întrunire şi cea de asociere, prin art. 11 din Convenţie (Hotărârea din 26 septembrie 1995, pronunţată în Cauza Vogt împotriva Germaniei). Curtea a mai statuat că statele au nu numai obligaţia de a proteja dreptul la întrunire paşnică, ci şi de a se abţine să aducă restrângeri indirecte, abuzive exerciţiului acestui drept; iar dacă, în esenţă, art. 11 are ca scop să apere individul împotriva ingerinţelor arbitrare, textul poate impune statelor şi obligaţii pozitive, de natură să asigure efectivitatea acestor libertăţi. Coordonatele enunţate au determinat întotdeauna instanţa europeană să efectueze un examen deosebit de riguros al restricţiilor ce pot fi aduse libertăţii de întrunire paşnică. Instanţa europeană a decis că aceste principii sunt aplicabile şi în privinţa manifestaţiilor şi defilărilor organizate în locuri publice. Astfel, după ce a reamintit că una dintre principalele caracteristici ale democraţiei rezidă în posibilitatea pe care o oferă de a rezolva prin dialog şi fără recurgere la violenţă problemele pe care le are o ţară, chiar şi când acestea sunt dificile, Curtea Europeană a decis că numai un risc real şi previzibil de acţiune violentă şi de incitare la violenţă sau de nerecunoaştere a principiilor democratice de către organizatorii unei manifestaţii poate justifica interzicerea ei (Hotărârea din 17 iulie 2007, pronunţată în Cauza Bukta şi alţii împotriva Ungariei). În Hotărârea din 22 mai 2007, pronunţată în Cauza Oya Ataman împotriva Turciei, Curtea Europeană a arătat că textul Convenţiei nu se opune unei reglementări interne care presupune notificări sau autorizări prealabile adunării publice, „câtă vreme acestea nu reprezintă un obstacol ascuns în calea exercitării libertăţii de întrunire“. Prin aceeaşi hotărâre, s-a reţinut că „dacă participanţii la întrunire nu se angajează în acte de violenţă, autorităţile trebuie să dea dovadă de toleranţă“. Aceeaşi concluzie se regăseşte şi în Hotărârea din 20 octombrie 2005, pronunţată în Cauza Ouranio Toxo împotriva Greciei, în care instanţa europeană a stabilit că autorităţile trebuie să se abţină de la aplicarea restricţiilor interne dacă adunările sunt paşnice. În acelaşi mod s-a pronunţat Curtea Europeană şi la data de 15 noiembrie 2018 în Cauza Aleksei Navalnîi împotriva Rusiei, arătând că „este esenţial caracterul paşnic al unei manifestaţii pentru a beneficia de protecţia art. 11, însă condamnarea unei persoane pentru simpla prezenţă la o astfel de manifestaţie, fără ca instanţa să analizeze dacă ea a fost paşnică sau violentă, constituie o încălcare a principiilor democratice în absenţa incitării la violenţă“. De asemenea, Curtea Europeană a reiterat că „existenţa unor autorizaţii prealabile nu contravine art. 11, însă interdicţia desfăşurării unor astfel de proteste trebuie fundamentată prin probarea unor pericole grave“. Nu în ultimul rând, în Cauza Savu împotriva României, soluţionată la data de 18 octombrie 2018 în baza acordului părţilor, la trei zile după pronunţarea Deciziei nr. 19 din 15 octombrie 2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, petentul Savu Dragoş Alexandru a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Cererea nr. 77.684/16, arătând că a participat la un protest nedeclarat pe data de 7 noiembrie 2013 în faţa Palatului Parlamentului, invocând prevederile art. 3 din Legea nr. 60/1991. Prin Decizia nr. 1.215 din 22 iunie 2015, Tribunalul Bucureşti a menţinut sancţiunea de participare la o adunare publică nedeclarată în valoare de 500 lei. Totuşi, în faţa instanţei de contencios european, statul român a recunoscut interpretarea şi aplicarea greşită a Legii nr. 60/1991 şi a acceptat să plătească suma de 4.500 euro către petent cu titlu de despăgubiri. 6. Or, prevederile art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991 califică drept contravenţie simpla organizare a adunării publice în condiţiile nerespectării obligaţiilor administrative prevăzute de acelaşi act normativ, fără a ţine seama dacă adunarea publică are caracter paşnic sau nu. Astfel, indiferent că adunarea publică se desfăşoară în mod paşnic, legiuitorul român sancţionează manifestarea publică paşnică prin textul de lege criticat. Prin urmare, prevederile art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991 reprezintă un obstacol în exercitarea drepturilor la liberă întrunire şi liberă exprimare, interzicând adunările publice nedeclarate, dar organizate paşnic, contrar jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului invocate, ca element al blocului de convenţionalitate ce se impune a fi aplicat cu prioritate conform art. 20 alin. (1) din Constituţie. 7. În al doilea rând, se susţine că prevederile art. 35 din Legea nr. 550/2004 contravin imperativului supremaţiei legii şi al respectării dreptului la un proces echitabil, întrucât acestea nu sunt clare şi previzibile. Jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale este constantă în demarcarea clară a exigenţei de claritate şi previzibilitate pe care trebuie să o îndeplinească orice act normativ, exigenţă care a fost cristalizată în prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel, Curtea Constituţională nu a ezitat să constate că neclaritatea sau lipsa de previzibilitate atrage în mod de sine stătător neconstituţionalitatea legii ori a prevederilor relevante. Tot ca o constantă, Curtea Constituţională nu a reţinut în nicio decizie acest singur motiv de neconstituţionalitate. Indiferent că a extins controlul de constituţionalitate şi la alte prevederi din Constituţie, fie că a considerat că încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie atrage încălcarea altui articol, fie că după ce a considerat că o prevedere încalcă un articol din Constituţie a procedat şi la verificarea conformităţii acestuia raportat la art. 1 alin. (5), Curtea Constituţională a simţit nevoia să îşi dubleze raţionamentul. Spre exemplu, în Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013, Curtea a reţinut că este încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate a normei. Pe de altă parte, în Decizia nr. 430 din 24 octombrie 2013, Curtea Constituţională procedează în mod invers. După ce a reţinut încălcarea dreptului de proprietate, a extins controlul de constituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate şi în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, ceea ce reprezintă o premieră şi confirmă importanţa din ce în ce mai mare pe care această exigenţă o are din perspectiva constituţionalităţii. De altfel, poate şi mai important, în această decizie, precum şi într-o decizie ulterioară (Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013), Curtea Constituţională ridică previzibilitatea şi claritatea la nivel de „condiţie esenţială a calităţii şi constituţionalităţii normei juridice“. Astfel, nu numai că formularea unui act normativ trebuie să permită persoanei interesate să prevadă în mod rezonabil conduita pe care trebuie să o adopte, dar claritatea şi previzibilitatea sunt elemente sine qua non ale constituţionalităţii. Prin urmare, Curtea Constituţională tinde să confere o forţă cât mai mare acestei exigenţe, dând relevanţă nu numai calităţii formulării în sine a normei, ci şi corelării cu alte acte normative şi aptitudinii acesteia de a fi aplicată efectiv şi eficient. 8. Or, se susţine că prevederile art. 35 din Legea nr. 550/2004 dau o libertate de apreciere disproporţionată forţelor de ordine pentru a aplica măsuri de forţă indiferent de gravitatea faptei contrare legii săvârşite de persoana imobilizată. Deosebită relevanţă pentru susţinerea excepţiei prezintă chiar itinerariul prevederilor legale în înţelegerea legiuitorului, acesta probând tocmai imperativul aplicării proporţionale a măsurilor reglementate. Astfel, drepturile şi obligaţiile jandarmilor sunt reglementate în cap. V din Legea nr. 550/2004, iar opţiunile pe care aceştia le au pentru a pune capăt incidentelor sunt enumerate gradual, prin raportare la intensitatea actelor de violenţă săvârşite de contravenienţi. În acest sens, legiuitorul stabileşte că jandarmeria este în măsură să exercite autoritatea publică, să legitimeze făptuitorii şi să le aplice sancţiuni contravenţionale. Totodată, actul normativ prevede drepturile şi obligaţiile jandarmeriei în ipoteza în care actele ce urmează a fi oprite presupun violenţă, art. 29 stabilind că, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, personalul militar al Jandarmeriei Române foloseşte armamentul din dotare cu muniţia aferentă, veste antiglonţ, scuturi de proiecţie, căşti cu vizor, bastoane de cauciuc sau tompfe, bastoane cu energie electrostatică, dispozitive cu substanţe iritant lacrimogene, arme albe, jeturi de apă sau coloranţi, arme cu glonţ de cauciuc sau coloranţi, cătuşe, cai şi câini de serviciu, dispozitive sonore şi luminoase, mijloace blindate, lucrări şi mijloace genistice, precum şi orice mijloace de protecţie şi de imobilizare aflate în dotare, în următoarele situaţii: a) pentru împiedicarea şi neutralizarea acţiunilor agresive ale persoanelor care tulbură grav ordinea publică, acţiuni ce nu au putut fi înlăturate sau anihilate prin utilizarea altor mijloace legale; b) împotriva celor care pătrund fără drept în sediile autorităţilor publice sau ale altor instituţii de interes public ori privat şi care, avertizaţi şi somaţi, au refuzat să părăsească de îndată aceste sedii, precum şi împotriva grupurilor organizate care împiedică desfăşurarea normală a activităţii pe căile de comunicaţii, în locurile publice şi în alte obiective importante; c) pentru imobilizarea persoanelor sau a grupurilor de persoane care provoacă dezordine şi întreprind acţiuni ce pun în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea persoanelor, proprietatea publică sau privată, ultragiază forţele de ordine sau alte persoane învestite cu funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice ori tulbură grav ordinea publică, prin acte de violenţă. Aşadar, în situaţiile anterior enumerate limitativ, jandarmeria are dreptul de a folosi resursele din dotare pentru a stopa actele de violenţă. Mai departe, Legea nr. 550/2004 prevede procedura în care se recurge la oprirea actelor de violenţă prin folosirea resurselor din dotarea jandarmeriei (art. 30-33) şi apoi stabileşte modul în care se poate recurge la intervenţia în forţă (art. 34), practic cel mai energic mijloc de intervenţie împotriva actelor de violenţă. 9. Se arată că, numai după stabilirea acestor drepturi şi obligaţii, legiuitorul prevede la art. 35 că persoanele care săvârşesc fapte contrare legii vor fi imobilizate, îndepărtate cât mai repede de la locul tulburărilor şi conduse, după caz, la cea mai apropiată unitate de poliţie sau de jandarmi, pentru a se lua, cu privire la acestea, măsurile de sancţionare prevăzute de lege. În concluzie, conducerea persoanelor la cea mai apropiată unitate reprezintă un demers ulterior intervenţiei energice împotriva actelor de violenţă, intervenţie care poate fi regulată, în conformitate cu prevederile art. 29-33, sau în forţă, conform art. 34 din Legea nr. 550/2004. Raţionamentul legiuitorului a fost ca, în ipoteza unor incidente de intensă violenţă, jandarmeria să intervină, să imobilizeze persoanele în culpă, să le îndepărteze de locul tulburărilor şi să le conducă la unitate, neputându-se aplica sancţiunea contravenţională la faţa locului, de vreme ce situaţia de fapt presupune acte de violenţă ce nu lasă la dispoziţia agenţilor constatatori timpul şi condiţiile pentru redactarea procesului-verbal. Or, în modul în care este prevăzut, textul de lege este vădit neclar şi imprevizibil, agenţii forţelor de jandarmerie putând lua măsurile prevăzute de art. 35 inclusiv în situaţia săvârşirii unor contravenţii de o gravitate redusă, precum refuzul de legitimare sau participarea la o adunare publică restrânsă şi paşnică. 10. Drept urmare, este încălcat imperativul reglementat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, raportat la prevederile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, de vreme ce procesul generat de aplicarea măsurilor reglementate de art. 35 din Legea nr. 550/2004 (imobilizarea, îndepărtarea, conducerea la unitatea de poliţie sau jandarmerie) exclude orice urmă de echitabilitate. 11. Judecătoria Topoloveni apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile criticate nu încalcă niciun text sau principiu din Constituţie. Caracterul paşnic al adunărilor publice este o condiţie prealabilă implicită şi necesară pentru autorizarea desfăşurării acestora, iar nu un criteriu pentru neobligativitatea declarării acestor adunări, în condiţiile Legii nr. 60/1991. Totodată, dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 550/2004 au un conţinut clar şi precis. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile din Constituţie, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 14 martie 2014, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 35 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.175 din 13 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991: „Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracţiuni: a) organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise;“; – Art. 35 din Legea nr. 550/2004: „Persoanele care săvârşesc fapte contrare legii vor fi imobilizate, îndepărtate cât mai repede de la locul tulburărilor şi conduse, după caz, la cea mai apropiată unitate de poliţie sau de jandarmi, pentru a se lua, cu privire la acestea, măsurile de sancţionare prevăzute de lege.“ 16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. De asemenea, se invocă încălcarea art. 10 privind libertatea de exprimare şi a art. 11 privind libertatea de întrunire şi de asociere din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991, Curtea observă că autoarea excepţiei critică, în esenţă, faptul că aceste prevederi califică drept contravenţie simpla organizare a adunării publice în condiţiile nerespectării obligaţiilor administrative prevăzute de acelaşi act normativ, fără a ţine seama dacă adunarea publică are caracter paşnic sau nu. 18. Cu privire la regulile privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 60/1991, „Libertatea cetăţenilor de a-şi exprima opiniile politice, sociale sau de altă natură, de a organiza mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, procesiuni şi orice alte întruniri şi de a participa la acestea este garantată prin lege. Asemenea activităţi se pot realiza numai paşnic şi fără niciun fel de arme.“ Art. 1 alin. (2) din lege prevede că adunările publice - mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, competiţii sportive, procesiuni şi altele asemenea -, ce urmează să se desfăşoare în pieţe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber, se pot organiza numai după declararea prealabilă prevăzută de prezenta lege, iar art. 3 stabileşte situaţiile în care adunările publice nu trebuie declarate în prealabil. 19. Dispoziţiile de lege criticate - art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991 - prevăd că organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise constituie contravenţii, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracţiuni. 20. Curtea constată că susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate vizează, în realitate, interpretarea textului de lege criticat în scopul aplicării corecte a legii în cauza dedusă judecăţii instanţei care a sesizat Curtea Constituţională, ceea ce nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, ci a instanţelor judecătoreşti. Astfel, interpretarea normelor de lege este operaţiunea de stabilire a conţinutului şi a sensului la care acestea se referă şi este o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii situaţiei de fapt concrete din cauză, instanţa de judecată fiind ţinută să aplice în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice. Aşa cum a stabilit Curtea, în mod constant, în jurisprudenţa sa, interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale - se arată într-o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza C.R. împotriva Regatului Unit, paragraful 34) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară (a se vedea, în acelaşi sens, şi Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, sau Decizia nr. 360 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010). 21. Astfel, stabilirea în concret a circumstanţelor săvârşirii faptei contravenţionale, a caracteristicilor locului de organizare şi desfăşurare a adunării publice, precum şi a caracterului adunării publice constituie aspecte privind interpretarea şi aplicarea legii la cazul concret dedus judecăţii, aspecte care intră în competenţa de soluţionare a instanţelor judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale. 22. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă. 23. Referitor la dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 550/2004, Curtea reţine că autoarea excepţiei critică, în esenţă, faptul că aceste prevederi dau o libertate de apreciere disproporţionată forţelor de ordine pentru a aplica măsuri de forţă indiferent de gravitatea faptei contrare legii săvârşite de persoana imobilizată. Se mai apreciază că textul de lege este vădit neclar şi imprevizibil, agenţii forţelor de jandarmerie putând lua măsurile prevăzute de art. 35 inclusiv în situaţia săvârşirii unor contravenţii de o gravitate redusă, precum refuzul de legitimare sau participarea la o adunare publică restrânsă şi paşnică. 24. Or, Curtea constată că toate aceste susţineri vizează, în realitate, modalitatea de aplicare a legii de către jandarmi, modalitate asupra căreia se poate pronunţa numai instanţa judecătorească, iar nu Curtea Constituţională. Aşadar, aplicarea legii nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, aceasta fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie (a se vedea şi Decizia nr. 218 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 24 iulie 2019, paragraful 25). 25. Întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 550/2004, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi ale art. 35 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, excepţie ridicată de Maria Marinescu în Dosarul nr. 1.680/828/2019 al Judecătoriei Topoloveni. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Topoloveni şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
