Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬─────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Andreea Costin │- magistrat-asistent │
└─────────────────────┴─────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.034-1.049 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vergina Ursu în Dosarul nr. 13.302/325/2016 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.287D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că legiuitorul şi-a manifestat obligaţia pozitivă prin reglementarea detaliată a procedurii speciale şi alternative a evacuării din imobilele ocupate pe nedrept. În cadrul acestei proceduri, citarea părţilor este obligatorie, iar partea pârâtă poate invoca excepţii şi apărări pe fondul cauzei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 13 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 13.302/325/2016, Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.034-1.049 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vergina Ursu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de evacuare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât sunt lipsite de claritate şi previzibilitate şi încalcă principiile de drept cu privire la un proces echitabil. De asemenea, se arată că procedura reglementată prin dispoziţiile legale criticate încalcă Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, respectiv Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, fiind, pe cale de consecinţă, încălcate normele de tehnică legislativă. 6. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 1.034-1.049 cuprinse în titlul XI Evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept din Codul de procedură civilă. 13. Din modul de formulare a excepţiei de neconstituţionalitate Curtea reţine că în susţinerea acesteia sunt invocate dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autoarea acesteia, în motivarea sa, apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, fără a motiva în concret în ce constă presupusa contrarietate, invocând doar principii constituţionale pretins încălcate. 15. Cu privire la obligaţia de motivare a excepţiei de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a stabilit că excepţia de neconstituţionalitate cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. Indiscutabil, primul element al excepţiei se circumscrie fie simplei indicări a textului pretins neconstituţional, fie menţionării conţinutului său normativ, iar cel de-al doilea, indicării textului sau principiului constituţional pretins încălcat. 16. În aceste condiţii, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele 3 elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general, Curtea are competenţa de a respinge excepţia ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Aceeaşi soluţie va fi urmată şi în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituţional invocat nu se poate desluşi în mod rezonabil vreo critică de neconstituţionalitate, fie datorită generalităţii sale, fie datorită lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. 17. Raportând cele de mai sus la cauza de faţă, Curtea constată că, prin modul general în care este formulată excepţia de neconstituţionalitate, nu se poate desluşi în mod rezonabil formularea sau existenţa vreunei critici de neconstituţionalitate, chiar dacă au fost identificate textele de referinţă aplicabile, în funcţie de motivarea criticii. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că „sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi“. 18. În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.034-1.049 din Codul de procedură civilă apare ca fiind nemotivată, contrar art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, drept care Curtea urmează să o respingă ca inadmisibilă. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.034-1.049 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Verginia Ursu în Dosarul nr. 13.302/325/2016 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.