Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 49 din 9 iunie 2021 referitoare la interpretarea art. 37 din Codul penal

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 49 din 9 iunie 2021 referitoare la interpretarea art. 37 din Codul penal

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 737 din 28 iulie 2021

Comenteaza legea

Dosar nr. 860/1/2021


┌──────────┬───────────────────────────┐
│          │- preşedintele Secţiei     │
│Daniel    │penale a Înaltei Curţi de  │
│Grădinaru │Casaţie şi Justiţie -      │
│          │preşedintele completului   │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Simona    │- judecător la Secţia      │
│Daniela   │penală                     │
│Encean    │                           │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica    │- judecător la Secţia      │
│Aida Popa │penală                     │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Constantin│- judecător la Secţia      │
│Epure     │penală                     │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica    │- judecător la Secţia      │
│Cosma     │penală                     │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Maricela  │- judecător la Secţia      │
│Cobzariu  │penală                     │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ana       │- judecător la Secţia      │
│Hermina   │penală                     │
│Iancu     │                           │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Alin Sorin│- judecător la Secţia      │
│Nicolescu │penală                     │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Lavinia   │- judecător la Secţia      │
│Valeria   │penală                     │
│Lefterache│                           │
└──────────┴───────────────────────────┘

    S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 3.835/308/2019, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept:
    "1. Aplicarea art. 37 din Codul penal, are ca efect desfiinţarea sentinţei penale anterioare de condamnare pentru o parte din actele materiale ce intră în cuprinsul infracţiunii continuate, iar în caz afirmativ această desfiinţare se impune a fi făcută în integralitatea sa, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă?
2. În aplicarea art. 37 din Codul penal, termenul de supraveghere stabilit potrivit art. 92 din Codul penal se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii anterioare care este desfiinţată sau de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se pronunţă o soluţie cu privire la infracţiunea în întregul său?
3. Obligaţia referitoare la munca în folosul comunităţii stabilită potrivit art. 93 alin. (3) din Codul penal prin hotărârea anterioară care se desfiinţează se deduce dintr-o eventuală obligaţie de aceeaşi natură stabilită în cauza în care se judecă infracţiunea în integralitatea sa?"

    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 36 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare.
    Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru.
    La şedinţa de judecată a participat doamna Liliana Miu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare.
    Judecător-raportor a fost desemnat, conform dispoziţiilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, domnul judecător Constantin Epure, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Eucarie Nicoleta, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 860/1/2021, aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că au fost transmise puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie, de curţile de apel Aba Iulia, Bucureşti, Braşov, Craiova, Cluj, Constanţa, Iaşi, Piteşti, Galaţi, Târgu Mureş şi Timişoara, precum şi unele instanţe arondate.
    Totodată, Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a menţionat că nu a fost identificată practică judiciară referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 37 din Codul penal din perspectiva chestiunilor de drept ridicate.
    De asemenea, s-a precizat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a specialiştilor cu privire la chestiunea de drept ce a format obiectul sesizării, fiind înaintate punctele de vedere ale Departamentului de drept public al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Departamentului de drept public al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu“ din Bucureşti şi al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
    S-a mai referit asupra faptului că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Serviciul judiciar penal a depus la dosar Adresa nr. 543/C/842/III-5/2021, prin care a depus concluzii scrise în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
    În continuare, s-a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, la 14 mai 2021, care a fost comunicat procurorului şi părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, care nu au formulat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, a solicitat doamnei procuror să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 860/1/2021.
    Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că prezenta sesizare este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.
    Astfel, a arătat că problema de drept ce formează obiectul acestei sesizări este similară cu recursul în interesul legii formulat de către procurorul general la 16 aprilie 2021, cu termen la 28 iunie 2021, astfel că una dintre condiţiile pe care trebuie o hotărâre prealabilă să le îndeplinească cumulativ nu este îndeplinită.
    Preşedintele completului, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare asupra problemelor de drept supuse dezlegării.
    ÎNALTA CURTE,
    asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    Prin Încheierea din 16 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 3.835/308/2019, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept:
    "1. Aplicarea art. 37 din Codul penal are ca efect desfiinţarea sentinţei penale anterioare de condamnare pentru o parte din actele materiale ce intră în cuprinsul infracţiunii continuate, iar în caz afirmativ această desfiinţare se impune a fi făcută în integralitatea sa, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă?
2. În aplicarea art. 37 din Codul penal, termenul de supraveghere stabilit potrivit art. 92 din Codul penal se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii anterioare care este desfiinţată sau de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se pronunţă o soluţie cu privire la infracţiunea în întregul său?
3. Obligaţia referitoare la munca în folosul comunităţii stabilită potrivit art. 93 alin. (3) din Codul penal prin hotărârea anterioară care se desfiinţează se deduce dintr-o eventuală obligaţie de aceeaşi natură stabilită în cauza în care se judecă infracţiunea în integralitatea sa?"

    II. Expunerea succintă a cauzei
    Prin Sentinţa penală nr. 129 din 3 iulie 2020 pronunţată de Judecătoria Sighişoara în Dosarul nr. 3.538/308/2019 a fost condamnată inculpata F.A.B. la două pedepse de câte 2 ani de închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de delapidare, în formă continuată, prevăzute de art. 295 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din Codul de procedură penală.
    Aceeaşi inculpată a fost condamnată la două pedepse de câte 1 an şi 3 luni de închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals intelectual, în formă continuată, prevăzute de art. 321 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din Codul de procedură penală.
    Aceeaşi inculpată a fost condamnată la două pedepse de câte 3 luni de închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de uz de fals, în formă continuată, prevăzute de art. 323 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din Codul de procedură penală.
    În temeiul art. 67 alin. (1) din Codul penal, a fost interzisă inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
    În temeiul art. 65 alin. (1) din Codul penal, a fost interzisă inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal.
    În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din Codul penal au fost aplicate inculpatei pe o perioadă de 2 ani pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita profesia de economist de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, care se vor executa de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea aplicată în cauză.
    În baza art. 45 alin. (5) din Codul penal au fost aplicate inculpatei pedepsele accesorii: interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, interzicerea exercitării dreptului de a exercita profesia de economist de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
    În baza art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportat la art. 97 din Codul penal, s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei pe 2 ani şi 10 luni de închisoare aplicate inculpatei, prin Sentinţa penală nr. 96 din 12 aprilie 2018 a Judecătoriei Sighişoara, definitivă prin neapelare la 2 mai 2018, şi s-a constatat că infracţiunile sunt concurente.
    S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni de închisoare, aplicată inculpatei prin Sentinţa penală nr. 96 din 12 aprilie 2018 a Judecătoriei Sighişoara, şi s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente: două pedepse de câte 1 an şi 6 luni de închisoare fiecare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de delapidare, în formă continuată; două pedepse de câte 1 an de închisoare fiecare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals intelectual, în formă continuată, şi două pedepse de câte 3 luni de închisoare fiecare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de uz de fals, în formă continuată.
    În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani de închisoare, la care s-a adăugat un spor de 42 de luni de închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni de închisoare.
    În baza art. 72 alin. (1) din Codul penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii inculpatei, începând cu 17 noiembrie 2016 şi până la 18 noiembrie 2016.
    În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 din Codul de procedură penală a fost admisă acţiunea civilă exercitată de Şcoala Gimnazială P.N.P.V., obligând inculpata la plata către aceasta a sumei de 15.284 lei, reprezentând despăgubiri civile, şi, respectiv, de Şcoala Gimnazială N., obligând inculpata la plata către aceasta a sumei de 33.490 lei, reprezentând despăgubiri civile.
    Pentru a hotărî astfel, în esenţă, s-a stabilit că faptele inculpatei care în calitate de angajat al părţilor civile, Şcoala Gimnazială N., respectiv Şcoala Gimnazială P.N.P.V., în funcţia de administrator financiar, în perioada 2012-2016, a întocmit în fals instrumente de plată cu date fictive folosindu-le pentru a efectua virarea unor sume din contul unităţilor de învăţământ în contul său personal, în mod repetat, în valoare de 48.774 lei, însuşindu-şi sumele respective, întrunesc, în drept, elementele constitutive a două infracţiuni de delapidare, prevăzute de art. 295 alin. (1) din Codul penal, două infracţiuni de fals intelectual, prevăzute de art. 321 din Codul penal, şi două infracţiuni de uz de fals, prevăzute de art. 323 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 38 alin. (1) din Codul penal.
    Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpata F.A.B.
    În esenţă, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se dea eficienţă prevederilor art. 37 din Codul penal şi condamnarea la închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în temeiul dispoziţiilor art. 91 din Codul penal raportat la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de dispoziţiile art. 295, art. 321 şi art. 323 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 38 alin. (1) din Codul penal.
    La termenul din 9 noiembrie 2020 instanţa de apel a admis cererea formulată de inculpata F.A.B. şi a constatat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 37 din Codul penal, în sensul că atât actele materiale care sunt deduse judecăţii în prezenta cauză, cât şi cele pentru care inculpata a fost deja condamnată prin Sentinţa penală nr. 96 din 12 aprilie 2018 pronunţată de Judecătoria Sighişoara constituie acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni.
    Pentru a constata aplicabilitatea prevederilor art. 37 din Codul penal, instanţa de apel a avut în vedere următoarele:
    Prin Sentinţa penală nr. 96 din 12 aprilie 2018 pronunţată de Judecătoria Sighişoara, definitivă prin neapelare la 2 mai 2018, a fost condamnată inculpata F.A.B. la două pedepse de câte 1 an şi 6 luni de închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de delapidare, în formă continuată, prevăzute de art. 295 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din Codul de procedură penală.
    În temeiul art. 67 alin. (1) din Codul penal a fost interzisă inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
    În temeiul art. 65 alin. (1) din Codul penal a fost interzisă inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal.
    Aceeaşi inculpată a fost condamnată la două pedepse de câte 1 an de închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals intelectual, prevăzute de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal.
    Aceeaşi inculpată a fost condamnată la două pedepse de câte 3 luni de închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de uz de fals, în formă continuată, prevăzute de art. 323 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal.
    În baza art. 38 alin. (2) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni de închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an şi 4 luni de închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni de închisoare.
    În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din Codul penal au fost aplicate inculpatei pe o perioadă de 2 ani pedepsele complementare: interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a exercita profesia de economist de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, care se vor executa de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea aplicată în prezenta cauză.
    În baza art. 45 alin. (5) din Codul penal au fost aplicate inculpatei pedepsele accesorii: interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a exercita profesia de economist de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
    În baza art. 91 din Codul penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit conform dispoziţiilor art. 92 din Codul penal un termen de supraveghere de 4 ani.
    În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal a fost obligată inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
    În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul penal s-a impus inculpatei să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
    În baza art. 93 alin. (3) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, s-a impus inculpatei să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, la Primăria Municipiului Sighişoara, judeţul Mureş, sau la Poliţia Municipiului Sighişoara, judeţul Mureş.
    În temeiul art. 96 alin. (1) din Codul penal s-a atras atenţia inculpatei că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.
    În temeiul art. 96 alin. (4) din Codul penal s-a atras atenţia inculpatei că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea termenului, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.
    În baza art. 397 alin. (1), raportat la art. 19 din Codul de procedură penală, s-a admis acţiunea civilă exercitată de Şcoala Gimnazială P.N.P.V, obligând inculpata la plata sumei de 122.712,00 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
    S-a luat act că Şcoala Gimnazială N. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
    În drept, s-a reţinut că faptele inculpatei F.A.B. care, în calitate de contabilă la Şcoala Gimnazială N. şi la Şcoala Gimnazială P.N.P.V., în perioadele octombrie 2011-octombrie 2016, respectiv octombrie 2013-octombrie 2016, a întocmit în fals instrumente de plată cu date fictive folosindu-le pentru a efectua virarea unor sume din contul unităţilor de învăţământ în contul său personal, în mod repetat, însuşindu-şi sumele respective, întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de delapidare, prevăzute de art. 295 alin. (1) din Codul penal, două infracţiuni de fals intelectual, prevăzute de art. 321 din Codul penal, şi două infracţiuni de uz de fals, prevăzute de art. 323 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 38 alin. (1) din Codul penal.
    Prin urmare, s-a apreciat că atât faptele pentru care inculpata F.A.B. a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 96 din 12 aprilie 2018 pronunţată de Judecătoria Sighişoara, cât şi cele din prezenta cauză reprezintă de fapt acte materiale care intră în conţinutul aceloraşi infracţiuni în formă continuată, respectiv două infracţiuni de delapidare, prevăzute de art. 295 alin. (1) din Codul penal, două infracţiuni de fals intelectual, prevăzute de art. 321 din Codul penal, şi două infracţiuni de uz de fals, prevăzute de art. 323 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 38 alin. (1) din Codul penal, atrăgând incidenţa prevederilor art. 37 din Codul penal.

    III. Punctul de vedere al instanţei care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la chestiunile de drept a căror dezlegare se solicită
    Curtea de Apel Târgu Mureş a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv chestiunea de drept s-a invocat în cursul judecăţii, de un complet al unei curţi de apel, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, de această chestiune de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat cu privire la această chestiune printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii.
    Referitor la prima întrebare a apreciat că aplicarea art. 37 din Codul penal presupune desfiinţarea sentinţei penale de condamnare cu privire la o parte din actele materiale ce intră în conţinutul infracţiunii continuate numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate.
    Pentru a concluziona în acest sens s-a reţinut că situaţia actelor materiale care intră în conţinutul unei infracţiuni continuate şi pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv printr-o hotărâre anterioară este substanţial diferită de situaţia în care infracţiunile sunt în concurs.
    În cazul concursului de infracţiuni, atât infracţiunea pentru care a fost condamnat definitiv, cât şi pedeapsa aplicată îşi păstrează individualitatea în ansamblul situaţiei juridice a inculpatului. Pedeapsa poate fi contopită cu alte pedepse şi descontopită, poate forma primul termen al recidivei sau al pluralităţii intermediare.
    În cazul actelor materiale care intră în conţinutul unei infracţiuni continuate, acea condamnare trebuie eliminată din cadrul situaţiei juridice a inculpatului, pentru că pedeapsa aplicată pentru o parte din actele materiale care intră în conţinutul infracţiunii continuate nu poate intra niciodată în conţinutul unei pluralităţi de infracţiuni. Raportarea se va face întotdeauna în funcţie de momentul epuizării infracţiunii continuate în ansamblul ei.
    În privinţa hotărârii anterioare, dacă aceasta ar fi desfiinţată în integralitatea sa, se nesocoteşte autoritatea de lucru judecat şi lipseşte de temei juridic drepturile câştigate de părţile civile din dosarul iniţial. Dacă s-ar desfiinţa întreaga latură penală, atunci s-ar impune cu necesitate o rejudecare a cauzei.
    De aceea s-a considerat că, în cazul hotărârii anterioare, autoritatea de lucru judecat ar trebui să subziste în privinţa constatării existenţei faptei şi a condiţiilor de tragere la răspundere penală a făptuitorului, precum şi modalităţii de soluţionare a acţiunilor civile.
    În privinţa aplicării art. 37 din Codul penal a apreciat că termenul de supraveghere stabilit potrivit art. 92 din Codul penal începe să curgă de la data rămânerii definitive a sentinţei penale prin care s-a dispus condamnarea, pentru infracţiunea continuată în integralitatea sa.
    Referitor la chestiunea de drept privind obligaţia referitoare la munca în folosul comunităţii, stabilită potrivit art. 93 alin. (3) din Codul penal prin hotărârea anterioară ce se desfiinţează, care se deduce dintr-o eventuală obligaţie de aceeaşi natură stabilită în cauza în care se judecă infracţiunea în integralitatea sa, s-a arătat că, întrucât nu există niciun text de lege care să permită deducerea numărului de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cazul în care diferenţa dintre numărul maxim de zile posibil şi numărul de zile deja executat de persoana condamnată în baza hotărârii anterioare este mai mică de 60 se poate ajunge în concret ca persoana să execute muncă în folosul comunităţii mai mult de 120 de zile.
    O soluţie posibilă ar putea fi reprezentată de cea discutată la întâlnirea reprezentanţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu preşedinţii secţiilor penale ale curţilor de apel (Bucureşti, 18 mai 2018, punctul 5 al minutei) în legătură cu calculul numărului zilelor de muncă în folosul comunităţii în cazul anulării amânării pedepsei urmate de suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante ca urmare a aplicării regulilor specifice concursului de infracţiuni. S-a precizat că, pentru a evita executarea unui număr de zile de muncă în folosul comunităţii peste limita maximă de 120 de zile, prin hotărârea de condamnare instanţa va constata, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) din Codul de procedură penală, că din zilele de muncă în folosul comunităţii puse în sarcina persoanei condamnate aceasta a executat o parte în termenul de supraveghere al amânării aplicării pedepsei.

    IV. Punctul de vedere al procurorului şi al părţilor cu privire la problemele de drept a căror dezlegare se solicită
    Procurorul, apărătorul inculpatei şi părţile civile, pe rând, au arătat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

    V. Punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi de instanţele de judecată arondate
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.
    A. În ceea ce priveşte chestiunea de drept constând în „Aplicarea art. 37 din Codul penal are ca efect desfiinţarea sentinţei penale anterioare de condamnare pentru o parte din actele materiale ce intră în cuprinsul infracţiunii continuate, iar în caz afirmativ această desfiinţare se impune a fi făcută în integralitatea sa, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă?“ sau conturat mai multe opinii:
    A.1. Într-o primă opinie, exprimată de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, ai tribunalelor Bucureşti - Secţia I penală, Ilfov şi Iaşi şi ai judecătoriilor Paşcani, Turnu Măgurele, Giurgiu şi Iaşi, s-a apreciat că aplicarea art. 37 din Codul penal nu are ca efect desfiinţarea sentinţei penale anterioare de condamnare, ci numai modificarea pedepsei aplicate inculpatului pentru activitatea infracţională pentru care fusese condamnat, reunirea actelor materiale, iar apoi condamnarea inculpatului pentru întreaga activitate infracţională.
    În acest sens s-a argumentat prin aceea că judecătorul învestit cu judecarea actelor materiale ale unei infracţiuni continuate pentru care s-a pronunţat anterior o hotărâre definitivă de condamnare poate aplica prevederile art. 585 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, modificând pedeapsa în sensul art. 37 din Codul penal. Într-o astfel de situaţie nu se procedează la reunirea cauzelor în sensul art. 43 din Codul de procedură penală (aplicabilă doar în cazul în care cauza se află în faţa primei instanţe), ci doar la modificarea pedepsei. Judecătorul învestit cu judecarea unei cauze în care inculpatul are antecedente penale aplică dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Codul de procedură penală în momentul în care efectuează operaţiunile de contopire, fără a exista un temei legal pentru excluderea posibilităţii aplicării dispoziţiilor art. 585 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Totodată, s-a susţinut că nu este justificată obligarea inculpatului de a declanşa un alt proces în baza art. 585 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, în condiţiile în care instanţa învestită cu soluţionarea unora dintre actele materiale are cunoştinţă de existenţa hotărârii definitive, iar inculpatului i se asigură posibilitatea să îşi exprime poziţia procesuală raportat la posibilitatea ca instanţa să procedeze la stabilirea unei pedepse ţinând seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei, în sensul prevăzut de art. 37 din Codul penal.

    A.2. În cea de-a doua opinie, exprimată de magistraţii curţilor de apel Alba Iulia, Iaşi şi Timişoara, ai tribunalelor Vaslui, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov şi Timiş, Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov şi ai judecătoriilor Moineşti, Oneşti, Timişoara, Videle, Alexandria, Bolintin-Vale, Roşiori de Vede, Caracal, Tecuci şi Constanţa, s-a apreciat că aplicarea art. 37 din Codul penal are ca efect desfiinţarea sentinţei penale anterioare de condamnare pentru o parte din actele materiale ce intră în cuprinsul infracţiunii continuate şi această desfiinţare se impune a fi făcută doar pe latură penală.
    În argumentarea acestei opinii s-a avut în vedere interpretarea gramaticală şi teleologică a art. 37 din Codul penal care face referire la recalcularea pedepsei, respectiv faptul că, dacă s-ar proceda la desfiinţarea hotărârii în integralitatea sa, s-ar nesocoti autoritatea de lucru judecat şi ar fi lipsite de temei juridic drepturile câştigate de părţile civile din dosarul iniţial, astfel cum a reţinut şi Curtea de Apel Târgu Mureş în încheierea de sesizare a instanţei supreme.
    Această opinie este în acord cu cele stabilite la întâlnirea preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel care a avut loc în perioada 16-17 mai 2019 la Curtea de Apel Bucureşti.
    De asemenea, s-a apreciat că nu este necesară desfiinţarea sentinţei penale anterioare de condamnare cu privire la latura civilă, deoarece îndeplinirea condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile în cadrul procesului penal, limitele despăgubirilor acordate nu pot fi reanalizate de către instanţă cu ocazia pronunţării unei noi hotărâri. Faptul că în sarcina inculpatului se reţin noi acţiuni sau inacţiuni care se încadrează în latura materială a aceleiaşi infracţiuni continuate nu poate atrage de drept şi desfiinţarea primei sentinţe penale pe latură civilă.

    A.3. În cea de-a treia opinie, exprimată de magistraţii tribunalelor Dolj şi Brăila, ai judecătoriilor Târgu Cărbuneşti, Zimnicea, Băileşti, Filiaşi, Lugoj şi Tulcea, s-a apreciat că aplicarea art. 37 din Codul penal, ce are ca efect desfiinţarea hotărârii anterioare de condamnare pentru o parte din actele materiale ce intră în cuprinsul infracţiunii continuate, se impune a fi făcută în integralitatea sa, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă.

    B. Cu privire la chestiunea de drept „În aplicarea art. 37 din Codul penal termenul de supraveghere stabilit potrivit art. 92 din Codul penal se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii anterioare care este desfiinţată sau de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se pronunţă o soluţie cu privire la infracţiunea în întregul său?“ s-au conturat două opinii:
    B.1. Într-o primă opinie, exprimată de magistraţii curţilor de apel Alba Iulia, Timişoara, Iaşi, Bucureşti - Secţia I penală, ai tribunalelor Bucureşti - Secţia I penală, Ilfov, Ialomiţa, Teleorman, Dolj, Brăila, Timiş, Vaslui, Iaşi şi ai judecătoriilor Buftea, Giurgiu, Zimnicea, Timişoara, Tecuci, Tulcea, Lugoj, Târgu Cărbuneşti, Băileşti, Filiaşi, Oneşti, Bolintin-Vale şi Videle, s-a apreciat că în aplicarea art. 37 din Codul penal termenul de supraveghere stabilit potrivit art. 92 din Codul penal se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii anterioare care este desfiinţată.
    În esenţă, s-a susţinut că nu este aplicabilă situaţiei premisă dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 13 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 12 iunie 2019, întrucât hotărârea pronunţată în mecanismul de unificare a practicii judiciare priveşte modalităţi diferite de individualizare judiciară a executării pedepsei (amânarea aplicării pedepsei/suspendarea executării pedepsei sub supraveghere). De asemenea, s-a argumentat că s-ar putea ajunge la o durată totală a termenelor de supraveghere mai mare de 4 ani (în ipoteza în care termenul de supraveghere ar fi calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se pronunţă o soluţie cu privire la infracţiunea în întregul său), în timp ce în situaţia în care întreaga activitate infracţională ar fi dedusă judecăţii în aceeaşi cauză durata termenului de supraveghere pentru săvârşirea infracţiunii continuate nu ar putea fi mai mare de 4 ani.

    B.2. În cea de-a doua opinie, exprimată de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, ai Tribunalului Dolj şi Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov şi ai judecătoriilor Cornetu, Alexandria, Roşiori de Vede, Caracal, Moineşti şi Paşcani, s-a apreciat că în aplicarea dispoziţiilor art. 37 din Codul penal termenul de supraveghere stabilit potrivit art. 92 din Codul penal se calculează de la data rămânerii definitive a sentinţei penale prin care s-a dispus condamnarea pentru infracţiunea continuată în integralitatea sa.
    În susţinerea acestei opinii, în esenţă, s-a arătat că, deşi art. 97 alin. (2) din Codul penal stipulează faptul că, în cazul anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, aceste dispoziţii sunt aplicabile numai în cazul pluralităţii intermediare sau concursului de infracţiuni, neputând fi extinse prin analogie în cazul actelor materiale ce intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni continuate, conform dispoziţiilor art. 37 din Codul penal. În acest sens au fost avute în vedere şi aspectele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 13 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 12 iunie 2019, în motivarea căreia s-a reţinut că dispoziţiile Codului penal nu reglementează ca instituţie „deducerea dintr-un termen de supraveghere a unui alt termen de supraveghere“, acestea neconstituind pedepse. Deopotrivă, în considerentele aceleiaşi decizii s-a reţinut că singurele situaţii care ar putea fi echivalente cu o „deducere“ din noul termen de supraveghere a termenului de supraveghere anterior sunt cele enunţate expres de art. 89 alin. (2) şi art. 97 alin. (2) din Codul penal, acestea fiind opţiuni ale legiuitorului, iar orice interpretare contrară, în sensul deducerii termenului de supraveghere anterior în afara acestor ipoteze, echivalează cu o adăugare la legea penală.

    C. Referitor la chestiunea de drept constând în „Obligaţia referitoare la munca în folosul comunităţii stabilită potrivit art. 93 alin. (3) din Codul penal prin hotărârea anterioară care se desfiinţează se deduce dintr-o eventuală obligaţie de aceeaşi natură stabilită în cauza în care se judecă infracţiunea în integralitatea sa?“ s-au conturat trei opinii:
    C.1. Într-o primă opinie, exprimată de magistraţii curţilor de apel Iaşi, Galaţi şi Bucureşti - Secţia I penală, ai tribunalelor Dolj, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Timiş, Iaşi, Bucureşti - Secţia I penală şi Brăila şi ai judecătoriilor Târgu Cărbuneşti, Băileşti, Filiaşi, Oneşti, Moineşti, Lugoj, Tulcea, Bolintin-Vale, Giurgiu, Constanţa, Zimnicea şi Tecuci, s-a apreciat că obligaţia referitoare la munca în folosul comunităţii stabilită potrivit art. 93 alin. (3) din Codul penal prin hotărârea anterioară care se desfiinţează se deduce dintr-o eventuală obligaţie de aceeaşi natură stabilită în cauza în care se judecă infracţiunea în integralitatea sa.
    În acest sens s-a apreciat că se evită astfel ca inculpatul să presteze o perioadă mai mare de 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii faţă de ipoteza în care întreaga activitate infracţională ar fi dedusă judecăţii într-o cauză unică.

    C.2. În cea de-a doua opinie, exprimată de magistraţii curţilor de apel Alba Iulia şi Bucureşti - Secţia a II-a penală, ai tribunalelor Ialomiţa şi Teleorman, Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov şi ai judecătoriilor Caracal, Videle, Baia Mare şi Roşiori de Vede, s-a apreciat că, potrivit art. 93 alin. (3) din Codul penal, în cazul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile.
    S-a apreciat că, deşi nu există un text de lege expres care să permită deducerea zilelor de muncă neremunerată efectuate în folosul comunităţii, pentru a se evita ca numărul de zile de muncă în folosul comunităţii ce vor fi executate (având în vedere atât pe cele executate în baza condamnării anterioare, cât şi pe cele cu privire la prestarea cărora condamnatul urmează a fi obligat prin hotărârea pronunţată conform art. 37 din Codul penal prin care se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere) să depăşească maximul prevăzut de lege, respectiv 120 de zile, instanţa ar urma, în baza prevederilor art. 404 alin. (4) lit. i) din Codul de procedură penală, să constate, prin hotărârea de condamnare, faptul că din zilele de muncă în folosul comunităţii ce vor fi puse în sarcina persoanei condamnate aceasta a executat deja o parte pe durata termenului de supraveghere al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei anterioare. De aceea, persoana condamnată nu va executa decât diferenţa dintre zilele noudispuse şi cele efectuate anterior.
    În acelaşi sens au fost şi concluziile participanţilor la întâlnirea preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel care a avut loc în perioada 29-30 septembrie 2016 la Târgu Mureş, când s-a stabilit că: „La aplicarea tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni este necesar să se stabilească numărul de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, avându-se în vedere numărul de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii prestat anterior, instanţa urmând să constate că un număr x de zile de muncă a fost executat. Nu se dispune deducerea.“

    C.3. În cea de-a treia opinie, exprimată de magistraţii Tribunalului Vaslui şi ai Judecătoriei Paşcani, s-a apreciat că obligaţia referitoare la munca în folosul comunităţii stabilită potrivit art. 93 alin. (3) din Codul penal prin hotărârea anterioară va fi considerată executată pentru intervalul concret prestat de către inculpat, fără a influenţa stabilirea unei perioade de obligare la acelaşi tip de muncă prin sentinţa penală de condamnare pentru integralitatea infracţiunii continuate. S-a apreciat că instanţa care pronunţă ultima hotărâre, conform art. 37 din Codul penal, nu va menţiona expres sintagma deducere a muncii în folosul comunităţii, ci va constata că inculpatul a executat un număr concret de zile de muncă neremunerată conform hotărârii iniţiale, urmând ca serviciul de probaţiune şi biroul de executări penale să verifice şi să calculeze dacă inculpatul a executat în întregime sau în parte această obligaţie, prin prisma prevederilor ultimei hotărâri judecătoreşti de condamnare.
    Răspunsurile curţilor de apel Constanţa şi Oradea, ale tribunalelor Covasna, Timiş, Vaslui, Sălaj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi ale judecătoriilor Făgăraş, Rupea, Zărneşti, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului, Răducăneni, Hârlău, Bistriţa-Năsăud şi Beclean cuprind doar menţiunea neidentificării în jurisprudenţa acestora a unor hotărâri relevante pentru problemele de drept ce fac obiectul sesizării.

    VI. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Cu privire la chestiunile de drept care formează obiectul sesizării prealabile s-a susţinut că nu a fost identificată practică judiciară a Secţiei penale referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 37 din Codul penal din perspectiva chestiunilor de drept ridicate pe calea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    Referitor la punctul 3, pentru ipoteza anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, s-a făcut trimitere la Decizia nr. 245/A din 30 iunie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, prin care s-a reţinut, în esenţă, că, în absenţa unui temei legal, în cazul în care instanţa dispune suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere conform art. 97 alin. (2) din Codul penal, ca operaţiune subsecventă anulării unei suspendări anterioare, zilele de muncă neremunerată în folosul comunităţii stabilite conform art. 93 alin. (3) din Codul penal în baza hotărârii definitive de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea nu se contopesc cu zilele de muncă neremunerată în folosul comunităţii stabilite în baza hotărârii definitive de condamnare prin care se pronunţă suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere, iar zilele de muncă neremunerată în folosul comunităţii efectuate în cadrul suspendării anulate nu se deduc din zilele dispuse în cadrul suspendării executării pedepsei rezultante sub supraveghere.

    VII. Punctul de vedere al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie cu privire la chestiunile de drept a căror dezlegare se solicită. În susţinerea opiniei s-a precizat că instanţa, în cuprinsul încheierii de sesizare, a relevat existenţa a două orientări doctrinare şi jurisprudenţiale cu privire la momentul procesual la care pot fi aplicate dispoziţiile art. 37 din Codul penal. Cu toate acestea, la formularea întrebărilor nu s-a avut în vedere acest aspect, pornindu-se de la premisa că aplicarea acestor dispoziţii se poate realiza de către instanţa învestită cu judecarea actelor materiale noi care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni unice continuate.
    Astfel, la termenul din 9 noiembrie 2020, instanţa de apel a admis cererea formulată de inculpată şi a constatat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 37 din Codul penal, în sensul că atât actele materiale care sunt deduse judecăţii, cât şi cele pentru care inculpata fusese condamnată printr-o sentinţă penală definitivă a Judecătoriei Sighişoara constituie acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni unice continuate.
    În doctrină se arată că dispoziţiile art. 37 din Codul penal nu pot fi aplicate decât în corelaţie cu dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, care stabilesc că pedeapsa pronunţată poate fi modificată dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa unor acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
    Această interpretare are în vedere că, în reglementarea actuală, modificarea pedepsei nu mai este posibilă decât în faza de executare, dat fiind faptul că în Codul de procedură penală nu mai este prevăzută instituţia extinderii acţiunii penale cu privire la alte fapte descoperite în cursul judecăţii, lipsind cadrul procesual care să permită aplicarea art. 37 din Codul penal şi în această fază.
    Pentru lămurirea acestui aspect, la 16 aprilie 2021, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat instanţa supremă cu recurs în interesul legii vizând următoarea problemă de drept: „Dacă aplicarea art. 37 din Codul penal poate fi dispusă de instanţa învestită cu judecarea altor acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni continuate pentru care anterior sa pronunţat o condamnare definitivă ori doar instanţa de executare învestită în temeiul art. 585 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, după rămânerea definitivă a hotărârilor de condamnare“. În motivarea sesizării a fost analizată pe larg situaţia aplicării dispoziţiilor art. 37 din Codul penal, reţinânduse că acestea sunt doar o normă de drept substanţial care reglementează modul de stabilire a pedepsei, nu şi procedura în care aceasta are loc. În aceste condiţii, textul nu poate fi aplicat decât în corelaţie cu dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, iar modificarea pedepsei nu mai poate fi făcută decât în faza de executare.
    În această situaţie s-a apreciat că nu este îndeplinită cea de a treia condiţie de admisibilitate a prezentei sesizări, având în vedere faptul că legiuitorul a stabilit un caracter subsidiar al hotărârii prealabile faţă de recursul în interesul legii, întrucât acesta din urmă are un domeniu de aplicabilitate mai extins, astfel încât, în cazul în care aceeaşi chestiune de drept a fost invocată concomitent prin intermediul ambelor mecanisme de unificare, interpretarea este atribuită completului învestit cu soluţionarea recursului în interesul legii.
    Chiar dacă chestiunea de drept invocată prin intermediul recursului în interesul legii pare diferită de cele ridicate în procedura prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, în realitate, întrebările de la pct. 2 şi 3 sunt indisolubil legate de lămurirea primei probleme de drept.
    Mai mult, pornind de la premisa că dispoziţiile art. 37 din Codul penal pot fi valorificate doar prin intermediul procedurii prevăzute de art. 585 din Codul de procedură penală, nu şi în cursul judecăţii, nu este îndeplinită nici cea de-a patra condiţie de admisibilitate, respectiv ca de lămurirea acestei chestiuni de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată, având în vedere faptul că sesizarea a fost făcută de o instanţă învestită cu soluţionarea fondului cauzei, şi nu de una competentă să se pronunţe, în faza de executare, asupra modificării pedepsei.

    VIII. Opinia specialiştilor consultaţi
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, raportat la art. 473 alin. (5) din acelaşi cod, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.
    Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu“ din Bucureşti, prin profesor universitar doctor Alexandru Boroi, profesor universitar doctor Constantin Sima, conferenţiar universitar doctor Andreea Simona Uzlău, lector universitar doctor Bogdan Vîrjan şi lector universitar doctor Teodor Manea, a opinat în sensul că desfiinţarea sentinţei penale anterioare de condamnare, în temeiul art. 37 din Codul penal, se impune a fi făcută în integralitatea sa, cu privire la aceeaşi persoană şi acelaşi obiect al cauzei, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă; termenul de supraveghere curge de la data rămânerii definitive a hotărârii anterioare, desfiinţată în temeiul art. 37 din Codul penal; munca în folosul comunităţii şi orice alte obligaţii stabilite în sarcina persoanei condamnate prin hotărârea anterioară, care se desfiinţează, se deduc din eventualele obligaţii de aceeaşi natură.
    Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, prin conferenţiar universitar doctor Laura Maria Stănilă, verificând sesizarea, în raport cu criteriile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală, a apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate.
    Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, prin profesor doctor Florin Streteanu şi asistent doctor Lucian Criste, a opinat în sensul că:
    În soluţionarea primei probleme de drept s-a apreciat că recalcularea pedepsei potrivit art. 37 din Codul penal se poate face numai în procedura prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Aşa fiind, aplicarea art. 37 din Codul penal are ca efect o desfiinţare atipică, pe latură penală şi civilă, a hotărârii anterioare de condamnare pentru o parte din actele materiale ce intră în cuprinsul infracţiunii continuate, desfiinţare în urma căreia hotărârea anterioară îşi păstrează autoritatea de lucru judecat în privinţa respectivelor acte.
    În legătură cu a doua problemă de drept s-a arătat că, în aplicarea art. 37 din Codul penal, termenul de supraveghere stabilit potrivit art. 92 din Codul penal se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii anterioare care este desfiinţată.
    Cu privire la cea de-a treia problemă de drept s-a menţionat că obligaţia referitoare la munca în folosul comunităţii, stabilită potrivit art. 93 alin. (3) din Codul penal prin hotărârea anterioară care se desfiinţează, se deduce dintr-o eventuală obligaţie de aceeaşi natură stabilită în cauza în care se judecă infracţiunea în integralitatea sa.

    IX. Dispoziţiile legale incidente
    Art. 37 din Codul penal: Recalcularea pedepsei pentru infracţiunea continuată sau complexă
    "Dacă cel condamnat definitiv pentru o infracţiune continuată sau complexă este judecat ulterior şi pentru alte acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei, se stabileşte o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai uşoară decât cea pronunţată anterior."

    Art. 92 din Codul penal: Termenul de supraveghere
    "(1) Durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat şi este cuprinsă între 2 şi 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate.
(2) Termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.
(3) Pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă."

    Art. 93 alin. (3) din Codul penal: Măsurile de supraveghere şi obligaţiile
    "Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor."

    X. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    În ceea ce priveşte deciziile de speţă, au fost identificate deciziile nr. 245/A din 30 iunie 2017 şi nr. 154 din 19 februarie 2018 pronunţate de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru ipoteza anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
    În materialul transmis de curţile de apel au fost identificate mai multe hotărâri judecătoreşti în sensul opiniilor exprimate în cauză.

    XI. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale
    În jurisprudenţa Curţii Constituţionale nu au fost identificate hotărâri relevante sub aspectul problemei de drept puse în discuţie.

    XII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului
    Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

    XIII. Raportul judecătorului-raportor asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării
    Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 3.835/308/2019 este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

    XIV. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, reţine următoarele:
    Potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
    Din examinarea normei de procedură rezultă că, în prealabil, în cadrul analizei admisibilităţii sesizării, se impune verificarea a patru condiţii, şi anume:
    1) să existe o cauză în curs de judecată;
    2) cauza să se afle pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului;
    3) chestiunea de drept invocată să fie indispensabilă soluţionării pe fond a cauzei respective;
    4) asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    Prin această ultimă condiţie de admisibilitate s-a consfinţit caracterul subsidiar al hotărârii prealabile faţă de mecanismul recursului în interesul legii, întrucât recursul în interesul legii are un domeniu de aplicabilitate mai extins, legiuitorul statuând că, în cazul în care există aceeaşi chestiune de drept invocată, concomitent, prin intermediul ambelor mecanisme de unificare, interpretarea este atribuită completului învestit cu soluţionarea recursului în interesul legii.
    Analizându-se astfel condiţiile de admisibilitate a sesizării, se constată că nu este îndeplinită cea din urmă condiţie menţionată, dat fiind faptul că, prin Adresa nr. 436/III-5/2021 din 16 aprilie 2021, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unui recurs în interesul legii, având ca obiect „Dacă aplicarea art. 37 din Codul penal poate fi dispusă de instanţa învestită cu judecarea altor acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni continuate pentru care anterior s-a pronunţat o condamnare definitivă ori doar instanţa de executare învestită în temeiul art. 585 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, după rămânerea definitivă a hotărârilor de condamnare“.
    În atare situaţie se constată că, deşi dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală nu disting cu privire la momentul la care intervin cele două mecanisme, cu toate acestea, caracterul subsidiar al procedurii privind soluţionarea sesizării instanţei supreme cu pronunţarea unei hotărâri prealabile rezultă din textul de lege prevăzut de art. 475 din Codul de procedură penală, iar în acest context Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a se pronunţa în procedura privind soluţionarea recursului în interesul legii.

    În consecinţă, în raport cu argumentele prezentate anterior, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală pentru admisibilitatea sesizării ce face obiectul prezentei cauze, motiv pentru care, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă.
    PENTRU ACESTE MOTIVE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 3.835/308/2019, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept:

    "1. Aplicarea art. 37 din Codul penal are ca efect desfiinţarea sentinţei penale anterioare de condamnare pentru o parte din actele materiale ce intră în cuprinsul infracţiunii continuate, iar în caz afirmativ această desfiinţare se impune a fi făcută în integralitatea sa, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă?
2. În aplicarea art. 37 din Codul penal, termenul de supraveghere stabilit potrivit art. 92 din Codul penal se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii anterioare care este desfiinţată sau de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se pronunţă o soluţie cu privire la infracţiunea în întregul său?
3. Obligaţia referitoare la munca în folosul comunităţii stabilită potrivit art. 93 alin. (3) din Codul penal prin hotărârea anterioară care se desfiinţează se deduce dintr-o eventuală obligaţie de aceeaşi natură stabilită în cauza în care se judecă infracţiunea în integralitatea sa?"
    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2021.

                    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    judecător DANIEL GRĂDINARU
                    Magistrat-asistent,
                    Liliana Miu

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 49 din 9 iunie 2021

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 49 din 9 iunie 2021 referitoare la interpretarea art. 37 din Codul penal

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 49 din 9 iunie 2021 referitoare la interpretarea art. 37 din Codul penal