Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia-Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
├─────────────────┴──────────────────────┤
│ │
└────────────────────────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor «art. 32 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, „forma în vigoare la data de 25.09.2007“», excepţie ridicată de Asociaţia pentru Protecţia Urbanistică a Clujului din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 4.034/117/2015 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.337D/2017. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 14 ianuarie 2020, în prezenţa reprezentanţilor autoarei excepţiei, a reprezentantului părţii Societatea Cyane - S.R.L. din Cluj-Napoca, precum şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, când Curtea, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunţării pentru data de 4 februarie 2020, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea civilă nr. 585/CC/2016 din 25 august 2016, îndreptată din oficiu prin Încheierea civilă nr. 223 din 20 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.034/117/2015, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor „art. 32 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, «forma în vigoare la data de 25.09.2007»“. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Asociaţia pentru Protecţia Urbanistică a Clujului din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat permite autorităţii publice locale să acţioneze în mod discreţionar şi chiar abuziv cu privire la aprobarea cererilor de modificare/derogare de la prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate pentru o anumită zonă. Documentaţiile de urbanism reprezintă modalitatea de punere în practică, în mod detaliat, a documentaţiilor de amenajare a teritoriului, care, aşa cum prevede art. 39 alin. (4) din Legea nr. 350/2001, sunt obligatorii pentru toate autorităţile publice şi, implicit, pentru toate persoanele fizice şi juridice. Potrivit art. 45 din aceeaşi lege, documentaţiile de urbanism cuprind (a) Planul urbanistic general şi regulamentul local aferent acestuia; (b) Planul urbanistic zonal şi regulamentul local aferent acestuia şi (c) Planul urbanistic de detaliu. Asigurarea respectării principiilor de urbanism, consacrate în Legea nr. 350/2001, se realizează în concret prin intermediul documentaţiilor de urbanism, iar autorizaţiile de construire acordate persoanelor fizice sau juridice se emit în baza dispoziţiilor cuprinse în documentaţiile de urbanism aprobate. 5. Autorul excepţiei arată că, în lipsa reglementării oricăror condiţii/criterii obiective, limitări sau cerinţe de natură să justifice necesitatea modificării/derogării de la prevederile documentaţiilor de urbanism, solicitată printr-o simplă cerere a unei persoane, autorităţile publice competente primesc, practic, un „cec în alb“ pentru discriminări şi abuzuri imposibil de controlat atât de către organe administrative, cât şi de către instanţele de judecată, acestea din urmă având competenţa de a analiza doar legalitatea actelor administrative ale autorităţilor publice, nu şi oportunitatea lor. 6. Autoritatea publică poate acţiona discriminatoriu, aprobând unele cereri şi/sau respingând altele, creând astfel situaţii de inegalitate între cetăţeni, contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie. Derogarea în mod discreţionar de la documentaţiile de urbanism fără nicio condiţionalitate deschide şi posibilitatea încălcării cu uşurinţă a dreptului de proprietate, ocrotit prin art. 44 alin. (1), (2) şi (7) din Legea fundamentală, deoarece regulile de urbanism au rolul de a proteja proprietatea celorlalţi. Încălcarea drepturilor fundamentale enunţate mai sus are loc fără respectarea cerinţelor stricte şi limitative prevăzute de art. 53 din Constituţie. 7. Legiuitorul nu a stabilit în cuprinsul art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001, în mod concret, explicit şi suficient de previzibil, care sunt cazurile şi condiţiile concrete în care o asemenea modificare a documentaţiei de urbanism este posibilă, aspect de natură să afecteze principiile securităţii juridice, legalităţii şi al încrederii legitime, astfel cum au fost acestea consacrate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times contra Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Hotărârea din 25 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvényi împotriva Ungariei, Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru contra României, Hotărârea din 25 aprilie 2006, pronunţată în cauza Dammann împotriva Elveţiei), prin care s-a statuat că o normă este previzibilă atunci când oferă o anumită garanţie contra atingerilor arbitrare ale puterii publice. 8. Posibilitatea ca documentaţiile de urbanism să fie modificate în mod discreţionar afectează - în acelaşi timp - şi dreptul la viaţă privată, dreptul la un domiciliu şi la un mediu înconjurător sănătos, care trebuie să se desfăşoare în condiţiile garantate de art. 26, 27 şi 34 din Constituţie, de art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Or, normele cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism prevăd în modul cel mai detaliat regulile de construire, de conduită care să asigure, în concret, respectarea acestor drepturi aparţinând oricărei persoane. Este amintită, în acest sens, jurisprudenţa prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că art. 8 din Convenţie este incident şi în situaţia în care utilizarea normală a locuinţei este imposibilă din cauza zgomotului puternic produs de o discotecă în aer liber aflată în apropiere (Hotărârea din 16 noiembrie 2004, pronunţată în Cauza Moreno Gomez împotriva Spaniei), sau în situaţia în care posibilitatea utilizării liniştite a locuinţei este afectată de poluarea sonoră datorată exploatării unui aeroport în vecinătatea reclamanţilor (Hotărârea din 21 februarie 1990, pronunţată în Cauza Powell şi Rayner împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 8 iulie 2003, pronunţată în Cauza Hatton şi alţii împotriva Regatului Unit). Respectul domiciliului, consacrat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca un drept ce ţine de „siguranţa şi bunăstarea personală“ (Hotărârea din 24 noiembrie 1986, pronunţată în Cauza Gillow împotriva Regatului Unit), este o formă specială de protecţie a vieţii private şi de familie, care este asigurată în principal prin normele de urbanism. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că atingerile grave aduse mediului pot afecta bunăstarea unei persoane şi o pot lipsi de bucuria folosirii domiciliului său, dăunând vieţii private şi de familie (Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunţată în Cauza Lopez Ostra împotriva Spaniei). 9. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale opinează că excepţia este întemeiată din perspectiva art. 1 alin. (5), art. 26 şi al art. 27 din Constituţie, respectiv a principiului securităţii juridice, al accesibilităţii, previzibilităţii şi clarităţii legii, dar şi a protecţiei domiciliului şi respectării vieţii private. Apreciază că nu pot fi considerate ca fiind încălcate prevederile art. 16, art. 44 şi ale art. 53 din Legea fundamentală, în privinţa respectării art. 44 din aceasta Curtea Constituţională pronunţându-se prin Decizia nr. 694 din 28 iunie 2012. 10. Având în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la principiul securităţii juridice şi al încrederii legitime, instanţa de judecată consideră că lipsa de accesibilitate şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 350/2001 este evidentă, atât timp cât acestea permit autorităţilor publice să deroge de la prevederile documentaţiilor de urbanism existente, dar nu prevăd şi condiţiile de derogare sau limita acestei derogări. Astfel, sfera de cuprindere a derogării nu poate fi determinată, ceea ce înseamnă că norma legală criticată este insuficient elaborată. De vreme ce, teoretic, derogarea poate fi acordată fără limite, rezultă că regimul juridic, tehnic şi economic al unei zone din localitate nu poate fi stabil şi previzibil pe o durată rezonabilă de timp, previzibilitatea dezvoltării zonei fiind incertă, cu atât mai mult cu cât iniţiativa derogării aparţine atât autorităţilor publice, cât şi persoanelor private şi intereselor personale ale acestora. Chiar dacă principiul generalităţii legilor nu permite o precizie absolută a normei juridice, este totuşi necesară fixarea unor limite ale derogării sau stabilirea unor principii directoare, pentru ca derogarea să fie previzibilă şi să nu fie susceptibilă a încălca drepturile şi interesele altor persoane. 11. Se precizează, totodată, faptul că aprecierea derogării este efectuată de către autoritatea publică locală strict pe considerente de oportunitate, astfel că verificarea derogării scapă controlului judecătoresc, care se exercită exclusiv asupra respectării condiţiilor de fond ale adoptării actului administrativ. 12. În ceea ce priveşte dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, consacrat prin art. 26 şi 27 din Constituţie şi, respectiv, art. 8 din Convenţie, se arată că, în speţă, membrii asociaţiei reclamante şi-au ales domiciliul în considerarea faptului că, potrivit Planului urbanistic zonal (PUZ), se preconiza dezvoltarea unui cartier de locuinţe individuale şi locuinţe colective mici, cu regim redus de înălţime, într-o zonă liniştită şi aerisită, cu o densitate mică de locuitori, la adăpost de noxele şi zgomotul rezultate din aglomeraţia urbană, plătind un preţ ridicat pentru o astfel de proprietate în respectiva zonă. Or, schimbând regimul zonei prin derogarea permisă de art. 32 din Legea nr. 350/2001, autoritatea publică a adus atingere dreptului la inviolabilitatea domiciliului şi la respectarea vieţii private, astfel cum acestea sunt înţelese prin prisma jurisprudenţei în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Art. 32 din legea criticată încalcă art. 8 din Convenţie dintr-o dublă perspectivă, atât prin încălcarea obligaţiei negative a statului de a se abţine de la ingerinţe în ceea ce priveşte respectarea inviolabilităţii domiciliului şi a vieţii private şi de familie, cât prin încălcarea obligaţiei pozitive a statului de a proteja efectiv aceste drepturi, atât timp cât statul nu a pus la dispoziţia cetăţenilor un mijloc adecvat pentru a se apăra împotriva unei eventuale conduite abuzive în materia urbanismului. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 15. Se precizează că textul legal criticat trebuie examinat nu numai în contextul Legii nr. 350/2001, ci în întreg ansamblul legislaţiei specifice privind disciplina şi calitatea în construcţii, amenajarea teritoriului şi urbanismul, completat de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009, în raport cu regimul juridic al proprietăţii publice/private, cu limitele exercitării dreptului de proprietate şi în acord cu actualul cadru constituţional configurat de art. 44, art. 73 alin. (3) lit. m) şi art. 136. 16. După o amplă prezentare a regimului juridic specific documentaţiei de amenajare a teritoriului şi a urbanismului, prin invocarea şi coroborarea întregului ansamblu legislativ incident în materie, format atât din legi organice, cât şi ordinare, se arată că alin. (1) teza întâi al art. 32 din Legea nr. 350/2001, în vigoare la data de 25 septembrie 2007, întrucât face referire inclusiv la „certificatul de urbanism“ prin care „se poate solicita elaborarea unei alte documentaţii de urbanism (...)“, trebuie analizat inclusiv prin raportare la art. 31, care enumeră elementele cuprinse în certificatul de urbanism. Acestea se referă la regimul juridic, economic şi, respectiv, tehnic al imobilului. Pornind de la definirea legală a acestor elemente, rezultă că modificările sau derogările de la prevederile documentaţiei de urbanism aprobate pentru zona respectivă - astfel cum prevede art. 32 alin. (1) din Legea nr. 350/2001 - pot viza, în realitate, doar reglementări operaţionale privind regimul „tehnic“ al imobilelor vizate (procentul/modul de ocupare al terenului, căile de acces, aliniamentul construcţiilor viitoare în raport cu cel existent etc.). 17. Aşadar, de vreme ce autorităţile publice locale/judeţene au competenţe legale de a elabora/aproba Planul urbanistic general (PUG), Planul urbanistic zonal (PUZ) şi Planul urbanistic de detaliu (PUD) doar în cadrul constituţional/legal existent - inclusiv al normelor primare obligatorii ale Planului de amenajare a teritoriului naţional (PATN), cu respectarea principiului ierarhiei actelor normative, rezultă că, potrivit principiului simetriei în drept, orice modificări/completări ale PUG/PUZ/PUD şi/sau elaborarea/aprobarea de noi planuri de urbanism generale, zonale sau de detaliu se pot efectua tot în limitele competenţelor legale, cu respectarea legislaţiei în vigoare - inclusiv cu privire la regimul juridic al imobilelor -, iar nu prin eventuale derogări „discreţionare“ (încălcări) ale acesteia. 18. În acest context, se învederează, de exemplu, că, potrivit art. 48 din Legea nr. 350/2001, PUD are caracter de reglementare specifică pentru o parcelă în relaţie cu parcelele învecinate şi „nu poate modifica planurile la nivel superior“, fiind instrumentul de proiectare urbană care detaliază cel puţin aspecte precum: modul specific de construire în raport cu funcţionarea zonei şi identitatea arhitecturală, în baza studiului de specialitate; retragerile faţă de limitele laterale/posterioare ale parcelei; procentul/modul de ocupare a terenului, accesele auto/pietonale, conformarea arhitectural-volumetrică a spaţiilor publice. 19. În final, se conchide că art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001 - atât în forma în vigoare la data de 25 septembrie 2007, cât şi în forma actuală - nu conţin niciun fel de dispoziţii de natură să încalce principiul constituţional al legalităţii ori drepturi fundamentale precum viaţa intimă, familială sau privată şi/sau inviolabilitatea domiciliului, invocate de autoarei excepţiei. 20. Totodată, de vreme ce normele legale referitoare la amenajarea teritoriului/urbanism urmăresc obţinerea unui echilibru rezonabil între interesul general şi interesele particulare ale titularilor dreptului de proprietate, este evident că prevederile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 350/2001 nu ar putea fi interpretate/aplicate prin „derogare“ de la ansamblul celorlalte prevederi ale Legii nr. 350/2001, ci doar în acord/corelare cu acestea, respectiv în contextul asigurării respectării/aplicării de către toate autorităţile publice centrale/locale şi alţi factori implicaţi a ansamblului dispoziţiilor Legii nr. 350/2001, al legislaţiei în vigoare din domeniul disciplinei/calităţii în construcţii, amenajării teritoriului şi urbanismului, precum şi al diverselor alte legi aplicabile/incidente. 21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele depuse la dosar, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, „art. 32 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, forma în vigoare la data de 25.09.2007“, respectiv forma în vigoare la momentul adoptării Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca nr. 603 din 25 septembrie 2007 (actul administrativ contestat în cauză). 24. Curtea reţine că dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001, au suferit, de la adoptare şi până în prezent, numeroase modificări legislative, astfel că forma în vigoare în prezent este substanţial diferită de cea aplicabilă la data de 25 septembrie 2007, criticată de autoarea excepţiei. Astfel, în forma sa iniţială, acest articol cuprindea un singur alineat, cu următorul conţinut: „În cazul în care prin documentaţia înaintată se solicită o derogare de la prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă, prin certificatul de urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentaţii de urbanism prin care să se justifice şi să se demonstreze posibilitatea intervenţiei urbanistice solicitate. După aprobarea noii documentaţii de urbanism - Plan urbanistic zonal sau Plan urbanistic de detaliu - se poate întocmi documentaţia tehnică în vederea obţinerii autorizaţiei de construire“. 25. La data de 25 septembrie 2007, dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 350/2001 aveau redactarea configurată de art. I pct. 6 din Legea nr. 289/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 13 iulie 2006. Urmare a acestei intervenţii legislative, art. 32 a fost restructurat în 3 alineate, faţă de forma originară care cuprindea un alineat unic. 26. Ulterior datei de 25 septembrie 2007, art. 32 alin. (1) din Legea nr. 350/2001 a fost modificat/completat succesiv, astfel: prin art. I pct. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 29 august 2008), prin art. I pct. 4 din Legea nr. 242/2009 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 3 iulie 2009), prin art. I pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 11 februarie 2011). 27. Forma în vigoare în prezent a art. 32 alin. (1) din Legea nr. 350/2001 este cea configurată prin art. I pct. 10 din Legea nr. 190/2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 10 iulie 2013) şi are următoarea redactare: "(1) În cazul în care prin cererea pentru emiterea certificatului de urbanism se solicită o modificare de la prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă sau dacă condiţiile specifice ale amplasamentului ori natura obiectivelor de investiţii o impun, autoritatea publică locală are dreptul ca, după caz, prin certificatul de urbanism: a) să respingă în mod justificat cererea de modificare a prevederilor documentaţiilor de urbanism aprobate; b) să condiţioneze autorizarea investiţiei de elaborarea şi aprobarea de către autoritatea publică locală competentă a unui plan urbanistic zonal; c) să condiţioneze autorizarea investiţiei de aprobarea de către autoritatea publică competentă a unui plan urbanistic zonal, elaborat şi finanţat prin grija persoanelor fizice şi/sau juridice interesate, numai în baza unui aviz prealabil de oportunitate întocmit de structura specializată condusă de arhitectul-şef şi aprobat, după caz, conform competenţei: - de primarul localităţii; - de primarul general al municipiului Bucureşti; – de preşedintele consiliului judeţean, cu avizul prealabil al primarului localităţilor interesate, doar în cazul în care teritoriul reglementat implică cel puţin două unităţi administrativ-teritoriale; d) să solicite elaborarea unui plan urbanistic de detaliu; e) să permită întocmirea documentaţiei tehnice pentru autorizaţia de construire, fără elaborarea unei documentaţii de urbanism, în situaţia construirii pe o parcelă în cadrul unui front preexistent, în care clădirile de pe parcelele adiacente au acelaşi regim de înălţime cu cel solicitat." 28. Având în vedere faptul că dispoziţiile legale sunt criticate într-o formă ce nu mai este în vigoare la momentul pronunţării prezentei decizii, Curtea reţine că în cauză se ridică problema incidenţei Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a constatat că sintagma „în vigoare“ cuprinsă în art. 29 alin. (1) şi în art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 „este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.“ În acest context, Curtea subliniază că verificarea incidenţei Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 cu prilejul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate aparţine, prima facie, instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului în care se invocă respectiva excepţie de neconstituţionalitate şi implică în mod intrinsec un control al legăturii de cauzalitate dintre dispoziţia legală criticată şi soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Acest demers ce revine instanţei a quo este impus de exigenţele art. 29 din Legea nr. 47/1992, care prevăd condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate şi procedura de sesizare a Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată cu soluţionarea acesteia. 29. În prezenta cauză, Curtea constată, referitor la modalitatea în care instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, că aceasta a respectat întocmai exigenţele impuse atât de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, cât şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011. Astfel, instanţa de judecată a verificat incidenţa, în speţă, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, prin efectuarea controlului cu privire la legătura textului de lege criticat de autoarea excepţiei cu soluţionarea în fond a cauzei în care aceasta a fost ridicată, în sensul că dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 350/2001, în forma în vigoare la data de 25 septembrie 2007, au legătură cu cauza şi continuă să producă efecte juridice şi după data ieşirii lor din vigoare. 30. Astfel, prin Încheierea civilă nr. 585/CC/2016 din 25 august 2016, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat, iniţial, Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor „art. 32 din Legea nr. 350/2001 în vigoare la momentul adoptării HCL 603/25.09.2007“. Deoarece autoarea excepţiei a invocat neconstituţionalitatea art. 32 din Legea nr. 350/2001 sub un dublu aspect, adică atât prin raportare la forma în vigoare la data de 25 septembrie 2007, cât şi la cea în vigoare la data judecării cauzei, instanţa de judecată, în dispozitivul respectivei încheieri, a admis „în parte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale (...) în raport de art. 32 al Legii nr. 350/2001 în vigoare la momentul adoptării HCL nr. 603/25.09.2007“ şi a respins cererea „sub celelalte aspecte invocate, ca inadmisibilă“. În urma unei adrese a Curţii Constituţionale, prin care s-a solicitat instanţei de judecată precizarea mai exactă a obiectului excepţiei, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, din oficiu, prin Încheierea din 20 martie 2017 (ce face parte integrantă din precedenta încheiere), îndreptarea erorii materiale din Încheierea din 25 august 2016 şi a stabilit ca obiect al excepţiei dispoziţiile „art. 32 din Legea nr. 350/2001 - în forma în vigoare la data de 25.09.2007.“ 31. În cuprinsul ambelor încheieri menţionate mai sus, instanţa de judecată, observând faptul că dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 350/2001 au suferit modificări legislative succesive în timp, în sensul că forma în vigoare la data de 25 septembrie 2007 este substanţial diferită de cea în vigoare la data judecării cauzei, a analizat incidenţa în cauză a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011 şi a stabilit că dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 350/2001, forma în vigoare la data emiterii hotărârii Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca nr. 603 din 25 septembrie 2007, atacată în respectivul litigiu, „sunt în vigoare în sensul Deciziei (nr. 766 din 15 iunie 2011 - s.n.) şi acestea au aplicabilitate directă în cauză, în baza derogării adoptate prin HCL stând dispoziţiile criticate cu excepţia de neconstituţionalitate.“ Prin Încheierea din 20 martie 2017, instanţa de judecată a precizat, „aplicând în cauză Decizia Curţii Constituţionale nr. 766/2011 cu privire la sintagma «în vigoare», că are legătură cu obiectul cauzei doar forma în vigoare a Legii nr. 350/2001 la data de 25 septembrie 2007, date emiterii actului atacat în cauză - HCL nr. 603/2007, forma în vigoare la data judecăţii nefiind aplicabilă în cauză.“ 32. Curtea reaminteşte că obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate - la fel ca întreg cadrul procesual de soluţionare a acesteia - este stabilit de instanţa de judecată, prin actul de sesizare, cu respectarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, după caz. Prin urmare, cadrul procesual specific soluţionării prezentei excepţii de neconstituţionalitate este cel configurat prin Încheierea civilă nr. 585/CC/2016 din 25 august 2016, îndreptată din oficiu prin Încheierea civilă nr. 223 din 20 martie 2017 a Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Curtea Constituţională urmând a se pronunţa în limitele sesizării, astfel că solicitarea autoarei excepţiei, formulată prin reprezentant convenţional în timpul dezbaterilor din şedinţa publică din 14 ianuarie 2020, şi care vizează extinderea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate şi la forma în vigoare, din anul 2014 şi până în prezent, a art. 32 din Legea nr. 350/2001, nu poate fi primită, fiind inadmisibilă. 33. Faţă de cele stabilite de instanţa de judecată cu privire la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea, examinând motivarea autoarei excepţiei, constată că aceasta se referă exclusiv la art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001, şi nu la întreg articolul 32. Aşadar, obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001, în forma modificată prin art. I pct. 6 din Legea nr. 289/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 13 iulie 2006, având următoarea redactare: "(1) În cazul în care prin documentaţia înaintată se solicită o derogare de la prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă, prin certificatul de urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentaţii de urbanism prin care să se justifice şi să se demonstreze posibilitatea intervenţiei urbanistice solicitate." 34. Prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (3) şi (4), referitoare la principiile statului de drept şi ale separaţiei şi echilibrului puterilor legislativă, executivă şi judecătorească, ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 26 alin. (2) referitor la viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 27 alin. (1) privind inviolabilitatea domiciliului, ale art. 34 - Dreptul la ocrotirea sănătăţii, ale art. 44 alin. (1), (2) şi (7) cu referire la dreptul de proprietate privată şi ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, prin raportare la art. 20 din Constituţie, este invocat art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care priveşte dreptul la respectarea vieţii private şi de familie. 35. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, cu titlu prealabil, că, în considerarea incidenţei şi efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, textul criticat va fi analizat prin prisma criticilor de neconstituţionalitate formulate în motivarea scrisă a autoarei excepţiei, iar referirile la cadrul normativ incident se vor raporta la forma în vigoare la data de 25 septembrie 2007. 36. În acest context, Curtea constată că, în urma intervenţiilor legislative succesive operate asupra dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 350/2001, acestea nu mai conservă şi în prezent aceeaşi soluţie juridică reglementată la momentul de referinţă al prezentului control de constituţionalitate şi care a constituit obiectul criticilor formulate în cauza de faţă. Curtea reţine că legiuitorul a modificat aceste norme tocmai în sensul acestor critici, într-un mod progresiv, dar la un moment ulterior datei de 25 septembrie 2007, primul act normativ modificator în acest sens fiind Ordonanţa Guvernului nr. 27/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. 37. Analizând dispoziţiile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, Curtea reţine că aplicarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate se asigură prin eliberarea certificatului de urbanism (art. 28). Certificatul de urbanism se eliberează la cererea oricărui solicitant (persoană fizică sau juridică) care poate fi interesat în cunoaşterea datelor şi a reglementărilor cărora îi este supus respectivul bun imobil şi nu conferă dreptul de executare a lucrărilor de construire, amenajare sau plantare (art. 29). Certificatul de urbanism se emite de aceleaşi autorităţi ale administraţiei publice locale care, potrivit competenţelor stabilite de legislaţia în vigoare, emit autorizaţiile de construire (art. 33). 38. Cu privire la documentaţiile de urbanism, Curtea reţine că, potrivit art. 45 din Legea nr. 350/2001, forma în vigoare la data de 25 septembrie 2007, acestea sunt reprezentate de: a) Planul urbanistic general şi regulamentul local aferent acestuia; b) Planul urbanistic zonal şi regulamentul local aferent acestuia; c) Planul urbanistic de detaliu. 39. Potrivit art. 46 din legea analizată, Planul urbanistic general are caracter director şi de reglementare operaţională. Fiecare localitate trebuie să întocmească Planul urbanistic general, să îl actualizeze la 5-10 ani şi să îl aprobe, acesta constituind baza legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare. Planul urbanistic general cuprinde reglementări pe termen scurt, la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale de bază, cu privire la: a) stabilirea şi delimitarea teritoriului intravilan în relaţie cu teritoriul administrativ al localităţii; b) stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan; c) zonificarea funcţională în corelaţie cu organizarea reţelei de circulaţie; d) delimitarea zonelor afectate de servituţi publice; e) modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare; f) stabilirea zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor istorice şi a siturilor arheologice reperate; g) formele de proprietate şi circulaţia juridică a terenurilor; h) precizarea condiţiilor de amplasare şi conformare a volumelor construite, amenajate şi plantate; i) zonele de risc natural delimitate şi declarate astfel, conform legii, precum şi la măsurile specifice privind prevenirea şi atenuarea riscurilor, utilizarea terenurilor şi realizarea construcţiilor în aceste zone. Pe termen mediu şi lung, Planul urbanistic general cuprinde prevederi cu privire la: a) evoluţia în perspectivă a localităţii; b) direcţiile de dezvoltare funcţională în teritoriu; c) traseele coridoarelor de circulaţie şi de echipare prevăzute în planurile de amenajare a teritoriului naţional, zonal şi judeţean; d) zonele de risc natural delimitate şi declarate astfel, conform legii, precum şi la măsurile specifice privind prevenirea şi atenuarea riscurilor, utilizarea terenurilor şi realizarea construcţiilor în aceste zone. 40. Planul urbanistic zonal, conform art. 47 din Legea nr. 350/2001, are caracter de reglementare specifică detaliată şi asigură corelarea dezvoltării urbanistice complexe cu prevederile Planului urbanistic general a unei zone delimitate din teritoriul localităţii. Acesta cuprinde reglementări asupra zonei referitoare la: a) organizarea reţelei stradale; b) organizarea arhitectural-urbanistică în funcţie de caracteristicile structurii urbane; c) modul de utilizare a terenurilor; d) dezvoltarea infrastructurii edilitare; e) statutul juridic şi circulaţia terenurilor; f) protejarea monumentelor istorice şi servituţi în zonele de protecţie ale acestora. Elaborarea Planului urbanistic zonal este obligatorie în cazul: a) zonelor centrale ale localităţilor; b) zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor, a complexurilor de odihnă şi agrement, a parcurilor industriale, a parcelărilor; c) altor zone stabilite de autorităţile publice locale din localităţi, potrivit legii. Stabilirea zonelor pentru care se întocmesc planuri urbanistice zonale obligatorii se face de regulă în Planul urbanistic general. 41. Potrivit art. 48 din aceeaşi lege, Planul urbanistic de detaliu are exclusiv caracter de reglementare specifică, prin care se asigură condiţiile de amplasare, dimensionare, conformare şi servire edilitară a unuia sau mai multor obiective pe una sau mai multe parcele adiacente, pe unul sau mai multe amplasamente, în corelare cu vecinătăţile imediate. Acesta cuprinde reglementări cu privire la: a) asigurarea accesibilităţii şi racordarea la reţelele edilitare; b) permisivităţi şi constrângeri urbanistice privind volumele construite şi amenajările; c) relaţiile funcţionale şi estetice cu vecinătatea; d) compatibilitatea funcţiunilor şi conformarea construcţiilor, amenajărilor şi plantaţiilor; e) regimul juridic şi circulaţia terenurilor şi construcţiilor. Planul urbanistic de detaliu se elaborează numai pentru reglementarea amănunţită a prevederilor stabilite prin Planul urbanistic general, Planul urbanistic zonal sau pentru stabilirea condiţiilor de construire. 42. Cu privire la procedura de avizare şi aprobare a documentaţiilor de urbanism, art. 56 din lege statuează că aceasta se face de către autorităţile şi organismele centrale şi teritoriale interesate, potrivit prevederilor anexei nr. 1 la Legea nr. 350/2001, iar precizarea conţinutului documentaţiilor care se supun avizării, precum şi a emitenţilor de avize pentru fiecare categorie de documentaţii se stabileşte prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei. 43. În continuare, Legea nr. 350/2001 reglementează, la art. 57-59, posibilitatea participării populaţiei la activităţile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, printre modalităţile expres prevăzute, în acest sens fiind informarea, cel puţin prin afişare la primărie şi anunţ public în presă şi prin consultarea anterioară aprobării documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului. Astfel sunt cunoscute intenţiile autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale privind elaborarea unor documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism, scopul pentru care acestea sunt elaborate, conţinutul documentaţiilor de urbanism care urmează a fi supuse aprobării, precum şi al documentaţiilor aprobate, conform legii. 44. În acest context legislativ, Curtea observă că, potrivit art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001 - obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate - dispune că orice persoană - fizică sau juridică - poate solicita autorităţii competente o derogare de la prevederile documentaţiilor de urbanism anterior aprobate pentru o anumită zonă. Art. 32 prevede, în continuare, la alin. (1) teza finală, alin. (2) şi alin. (3), că: „După aprobarea noii documentaţii de urbanism - Plan urbanistic zonal sau Plan urbanistic de detaliu - se poate întocmi documentaţia tehnică în vederea obţinerii autorizaţiei de construire. (2) Noua documentaţie de urbanism, cuprinzând intervenţia solicitată, poate fi aprobată numai după o perioadă de 12 luni de la data aprobării documentaţiei de urbanism iniţiale. (3) Modificările aduse reglementărilor din Planul urbanistic general asupra procentului de ocupare al terenului (POT) şi distanţele faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelei se stabilesc prin Planul urbanistic de detaliu, iar cele aduse regimului de construire, funcţiunii zonei, înălţimii maxime admise, coeficientului de utilizare al terenului (CUT) şi retragerii clădirilor faţă de aliniament se stabilesc prin planurile urbanistice zonale.“ 45. Privite în ansamblu, toate reglementările indicate mai sus configurează cadrul în care se emit documentaţiile de urbanism şi de la care se poate deroga în temeiul art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001. Criticile de neconstituţionalitate formulate în prezenta cauză vizează, în esenţă, lipsa din cuprinsul acestui din urmă text a unor garanţii eficiente împotriva arbitrarului autorităţilor publice competente să aprobe cererea de derogare/modificare astfel formulată. 46. Cu privire la aceste critici, Curtea constată că din reglementarea conţinutului PUZ şi PUD pot fi extrase limitele derogărilor ce pot fi solicitate, în sensul că acestea nu pot avea ca obiect alte prevederi decât cele ce se pot regăsi în aceste documentaţii de urbanism. O altă garanţie prevăzută de Legea nr. 350/2001 constă în informarea populaţiei inclusiv cu privire la intenţia autorităţilor de elaborare a documentaţiilor de urbanism, la conţinutul celor ce urmează să fie aprobate şi al celor deja aprobate. În sfârşit, legea mai prevede că o nouă documentaţie de urbanism, cuprinzând intervenţia solicitată, nu poate fi aprobată mai devreme de 12 luni de la aprobarea celei iniţiale (sau a ultimei), în condiţiile în care actul normativ prevede numai pentru PUG valabilitatea sa pe termen scurt, mediu şi lung în funcţie de obiectul prevederilor conţinute, precum şi obligaţia fiecărei localităţi să îl întocmească, să îl actualizeze la 5-10 ani şi să îl aprobe. 47. Analizând atât textul legal criticat, cât şi al Legii nr. 350/2001, în ansamblul său, Curtea constată că garanţiile stabilite pentru protejarea drepturilor şi intereselor persoanelor, în particular, sau ale comunităţii locale, în general, împotriva arbitrarului autorităţilor publice competente să elaboreze şi să modifice documentaţiile de urbanism sunt difuz reglementate, prezintă un grad mare de generalitate şi au un caracter preponderent formal, principial, şi nu efectiv şi real. Dispoziţiile legale examinate, reglementând posibilitatea unei derogări/ modificări de la regimul juridic impus de documentaţiile de urbanism aprobate anterior pentru o anumită zonă, nu conţin, totodată, garanţii suficiente şi eficiente, de natura unor minime cerinţe sau criterii obiective pe care să le întrunească solicitările de derogare şi care să protejeze totodată destinatarul normei juridice împotriva arbitrarului sau chiar abuzului autorităţilor publice competente să o interpreteze şi să o aplice. Pe de o parte, astfel redactat, textul legal criticat dă posibilitatea discriminării - negative sau pozitive - unei persoane prin respingerea sau aprobarea cererii de derogare/modificare a documentaţiei după simpla şi exclusiva apreciere a autorităţii publice competente să o soluţioneze, iar, pe de altă parte, afectează principiile previzibilităţii actelor juridice şi securităţii juridice, ceea ce contravine art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie. 48. Curtea observă că insuficienţa garanţiilor efective se datorează, în esenţă, caracterului lacunar al textului criticat. În plus, este de observat că întregul conţinut normativ al art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001 este redactat într-o manieră defectuoasă, eliptică, dar şi confuză, lipsită de rigoare şi claritate. Or, potrivit art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce“, iar potrivit art. 36 alin. (1) din aceeaşi lege, „actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie“. 49. Curtea Constituţională a statuat constant în jurisprudenţa sa referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat, iar destinatarul normei - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Deşi poate fi dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, aceasta nu poate însă afecta previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013.) Respectarea legilor este o obligaţie erga omnes de rang constituţional, însă nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă şi previzibilă, deoarece acesta nu îşi poate adapta conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii, astfel că legiuitorului îi revine obligaţia ca, în actul de legiferare, indiferent de domeniul în care îşi exercită această competenţă constituţională, să dea dovadă de o atenţie sporită în respectarea principiului clarităţii şi previzibilităţii legii (în acest sens, a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragrafele 223-225, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-20, Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, paragrafele 20-23). 50. De asemenea, Curtea a mai stabilit că o normă juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi şi să nu permită arbitrarul sau abuzul (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, sau Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 20 octombrie 2017, paragraful 25). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea, pentru a satisface cerinţa de previzibilitate, trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). 51. Astfel, chiar interpretând sistematic prevederile Legii nr. 350/2001, în ansamblul lor, Curtea reţine că nu rezultă care este semnificaţia sintagmei „prin documentaţia înaintată“ din cuprinsul alin. (1) teza întâi al art. 32, respectiv titularul dreptului care întocmeşte şi înaintează documentaţia, precum şi natura şi obiectul acestei documentaţii. Totodată, analizând teza „prin certificatul de urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentaţii de urbanism prin care să se justifice şi să se demonstreze posibilitatea intervenţiei urbanistice solicitate“, Curtea constată că este greu sau imposibil de înţeles cum printr-un certificat de urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentaţii de urbanism, din moment ce, potrivit normelor Legii nr. 350/2001, redate mai sus, certificatul de urbanism este emis de autorităţile competente şi are caracter de informare a solicitantului cu privire la datele şi reglementările cărora i se supune un anumit bun imobil. În plus, din textul criticat rezultă ad literam că prin documentaţiile de urbanism, solicitate pe calea certificatului de urbanism, se poate cere justificarea şi demonstrarea posibilităţii intervenţiei urbanistice solicitate. Or, această soluţie legislativă este, din nou, dificil de înţeles şi chiar lipsită de logică, deoarece legea reglementează în mod expres conţinutul prevederilor documentaţiilor de urbanism, astfel că acestea nu pot conţine o justificare şi o demonstrare a unei anumite posibilităţi de derogare sau modificare a documentaţiei de urbanism anterior aprobate. În fine, textul nu menţionează în mod clar cine trebuie să facă justificarea şi demonstraţia la care se face referire. În mod logic, aceste obligaţii ar trebui să aparţină solicitantului derogării, însă acesta nu poate emite documentaţii de urbanism, ci doar autorităţile publice locale. Curtea constată, aşadar, că normele legale criticate sunt contradictorii şi, indiferent de metoda de interpretare juridică utilizată, pur şi simplu nu pot fi înţelese şi nu se coroborează cu ansamblul legii. 52. În acest context, Curtea subliniază că eventualitatea normativizării la nivel infralegal a unor proceduri de lucru, urmate ca atare de autorităţile publice competente, de natură să valorifice normele juridice analizate, în sensul de a stabili toate aceste elemente care lipsesc în mod expres din cuprinsul textului legal analizat pentru a-i conferi acestuia un sens logic, nu poate acoperi viciile legislative proprii textului de referinţă în sine. În ierarhia actelor legislative, legea, prin dispoziţiile sale, trebuie să reglementeze raporturile juridice în mod clar, prin indicarea şi circumstanţierea tuturor elementelor incidente, iar actele normative subsecvente, date în aplicarea legii, nu pot face decât să le dezvolte, să le detalieze, fără a putea depăşi însă cadrul legal de referinţă. Legea nr. 350/2001 reprezintă sediul materiei constând în amenajarea teritoriului şi urbanism, acesta fiind actul normativ opozabil erga omnes prin publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I, în temeiul principiilor constituţionale care impun obligativitatea respectării legii şi universalitatea acesteia, principii prevăzute de art. 1 alin. (5) şi, respectiv, de art. 15 alin. (1) din Constituţie. Totodată, chiar dacă la elaborarea noilor documentaţii de urbanism de derogare/modificare a celor anterior aprobate, în baza solicitării înaintate în temeiul art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001, autorităţile publice competente sunt obligate să respecte şi alte acte normative incidente materiei, aceasta nu poate substitui lacunele de redactare ale textului legal analizat. 53. Prin urmare, Curtea constată că prevederile art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001, în forma în vigoare la data de 25 septembrie 2007, reprezintă o reglementare lacunară din perspectiva unor garanţii suficiente şi eficiente împotriva arbitrarului autorităţilor publice şi nu corespunde cerinţelor minime de calitate a legii, ce se desprind din principiul legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, sub aspectul exigenţelor de claritate şi previzibilitate ale normei. 54. Curtea observă că în cauza de faţă a fost constatată o lacună legislativă, respectiv lipsa reglementării în cuprinsul art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001 a unor garanţii suficiente şi adecvate împotriva arbitrarului autorităţilor. 55. În acest context, instanţa constituţională reaminteşte jurisprudenţa sa constantă prin care a statuat că, în virtutea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei şi fără a nesocoti competenţa legiuitorului, nu poate ignora o omisiune legislativă atunci când aceasta are relevanţă constituţională, respectiv dacă aceasta este aptă să afecteze principii, drepturi sau libertăţi fundamentale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010, Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014, Decizia nr. 308 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 2 august 2016, paragraful 41, Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 9 iunie 2017, paragraful 32, sau Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 55, prin care Curtea a statuat că tocmai omisiunea şi imprecizia legislativă sunt cele care generează încălcarea dreptului fundamental pretins a fi încălcat). 56. Viciile de tehnică legislativă ale unei norme juridice sunt susceptibile în mod rezonabil să genereze prin ele însele, datorită situaţiilor de incoerenţă, confuzie şi neclaritate apărute în procesul de interpretare şi aplicare a legii, nu doar încălcarea directă a principiului legalităţii şi a principiului securităţii juridice, desprinse din cuprinsul art. 1 alin. (5) al Legii fundamentale, dar şi a altor drepturi sau libertăţi fundamentale, în funcţie de domeniul de reglementare al normei juridice în cauză. 57. Din această perspectivă, Curtea remarcă potenţialul neconstituţional al textului examinat şi din perspectiva protejării dreptului la viaţa intimă, familială şi privată, astfel cum aceste drepturi sunt consacrate de art. 26 din Constituţia României şi de art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie, statul are, faţă de aceste drepturi fundamentale, atât obligaţia pozitivă a reglementării unor măsuri apte să ducă la respectarea lor în mod concret şi eficient, cât şi obligaţia negativă a abţinerii cu privire la orice intruziune nejustificată, iar, în cazul unei anumite ingerinţe, aceasta trebuie să fie justificată şi să menţină un echilibru rezonabil între interesele comunităţii şi cele individuale (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 8 iulie 2003, pronunţată în Cauza Hatton şi alţii împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord). Aceeaşi instanţă europeană a arătat că art. 8 din Convenţie poate include dreptul la protecţie împotriva unei severe poluări a mediului, dacă această problemă afectează starea de bine a indivizilor şi îi prevalează de dreptul de a se bucura de căminul lor într-un mod care le afectează grav viaţa privată şi de familie, chiar dacă nu ameninţă în mod serios sănătatea acestora (Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunţată în Cauza López Ostra împotriva Spaniei, sau Hotărârea din 19 februarie 1998, pronunţată în Cauza Guerra şi alţii împotriva Italiei). 58. Curtea constată, în considerarea celor mai sus menţionate, că textul criticat, prin conţinutul său normativ lacunar sub aspectul stabilirii unor minime cerinţe obligatorii sau a unor criterii obiective pentru acordarea derogării/modificării solicitate, este apt să afecteze exercitarea în condiţii de normalitate a dreptului la viaţă intimă, privată şi de familie, ceea ce echivalează cu o ingerinţă care nu răspunde vreunui imperativ de ordin public, expres şi limitativ menţionat la nivel legal. Astfel, persoanele fizice care locuiesc într-o zonă cu un anumit regim de construire în prealabil stabilit prin documentaţiile de urbanism şi certificatul de urbanism nu pot avea siguranţa menţinerii acestuia, cel puţin pentru o perioadă rezonabilă de timp; dimpotrivă, norma juridică lasă posibilitatea autorităţilor publice competente să modifice acest regim în continuu, fără nicio limitare sau fără nicio condiţie impusă de textul legal criticat. 59. Curtea nu poate reţine pretinsa încălcare a normelor constituţionale ale art. 27 alin. (1), în condiţiile în care acest text protejează inviolabilitatea domiciliului, a art. 34, referitor la dreptul la ocrotirea sănătăţii şi nici ale art. 44 alin. (1), (2) şi (7) privind dreptul de proprietate. 60. În ceea ce priveşte efectele prezentei decizii, Curtea reaminteşte că, în virtutea art. 147 alin. (4) din Constituţie, de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. O decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate se va aplica în privinţa raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României - facta futura, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, precum şi, în mod excepţional, acelor situaţii care au devenit facta praeterita - respectiv cauzelor în care a fost invocată excepţia, indiferent dacă până la publicarea acesteia au fost soluţionate în mod definitiv, cauze în care este incident motivul de revizuire prevăzut în art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă (pentru explicaţii pe larg, a se vedea paragrafele 48-51 din Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019). 61. În prezenta cauză, textul declarat neconstituţional a fost în vigoare de la momentul introducerii sale, sub forma alin. (1) alart. 32 din Legea nr. 350/2001, prin art. I pct. 6 din Legea nr. 289/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 13 iulie 2006, şi până la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 29 august 2008 a Ordonanţei Guvernului nr. 27/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, care, prin art. I pct. 9, a modificat dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 350/2001 chiar în sensul criticilor de neconstituţionalitate formulate în prezenta cauză, constatate ca fiind întemeiate de Curte. Dată fiind perioada lungă de timp dintre momentul pronunţării, respectiv al publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei decizii a Curţii Constituţionale şi intervalul în care norma declarată neconstituţională a fost în vigoare, rezultă că decizia de faţă nu poate privi raporturi juridice care se vor naşte în viitor în temeiul textului declarat neconstituţional - facta futura, şi nici alte raporturi juridice născute în trecut, dar devenite, în timp, facta praeterita, dacă nu a fost invocată această excepţie de neconstituţionalitate, ci doar cauzelor pendinte sau, eventual, soluţionate definitiv, în care sunt incidente dispoziţiile legale constatate ca fiind neconstituţionale prin prezenta decizie. Dat fiind efectul definitiv erga omnes şi ex nunc al deciziilor Curţii Constituţionale, rezultă că prezenta decizie va putea fi valorificată de către autoarea excepţiei de neconstituţionalitate în faţa autorităţilor publice - administrative şi judiciare, după caz - competente, acestea fiind obligate să o respecte atât cu privire la dispozitivul acesteia, cât şi la considerentele ataşate acestuia, care beneficiază de aceeaşi forţă juridică obligatorie. 62. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate invocată de Asociaţia pentru Protecţia Urbanistică a Clujului din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 4.034/117/2015 al Tribunalului Cluj -Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, în forma modificată prin art. I pct. 6 din Legea nr. 289/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 februarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu soluţia de admitere pronunţată de Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, formulăm prezenta opinie separată, considerând că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, în forma modificată prin art. I pct. 6 din Legea nr. 289/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă, din perspectiva prevederilor legale care condiţionează admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate de legătura acesteia cu cauza în care este ridicată, astfel cum vom arăta în continuare. 1. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate l-a constituit, potrivit încheierii de sesizare - Încheierea civilă nr. 585/CC/2016 din 25 august 2016, îndreptată din oficiu prin Încheierea civilă nr. 223 din 20 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.034/117/2015 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale - „dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, forma în vigoare la data de 25.09.2007“, respectiv forma în vigoare la momentul adoptării Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca nr. 603 din 25 septembrie 2007. 2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Asociaţia pentru Protecţia Urbanistică a Clujului din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect anularea actului administrativ reprezentat de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca nr. 603 din 25 septembrie 2007. 3. Aşa cum s-a reţinut şi în opinia majoritară, dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001 au suferit, de la adoptare şi până în prezent, numeroase modificări legislative, astfel că forma în vigoare în prezent este substanţial diferită de cea aplicabilă la data de 25 septembrie 2007, criticată de autoarea excepţiei. 4. Practic, la data de 25 septembrie 2007, dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 350/2001 aveau redactarea configurată de art. I pct. 6 din Legea nr. 289/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 13 iulie 2006. Prin această intervenţie legislativă, art. 32 din Legea nr. 350/2001 a fost restructurat în trei aliniate, faţă de forma originară care cuprindea un alineat unic. 5. Examinând însă motivarea autoarea excepţiei se constată că aceasta se referă exclusiv la prevederile art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001, şi nu la întreg articolul 32. Aşadar, obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001, în forma modificată prin art. I pct.6 din Legea nr. 289/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 13 iulie 2006, având următoarea redactare: "(1) În cazul în care prin documentaţia înaintată se solicită o derogare de la prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă, prin certificatul de urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentaţii de urbanism prin care să se justifice şi să se demonstreze posibilitatea intervenţiei urbanistice solicitate. După aprobarea noii documentaţii de urbanism - Plan urbanistic zonal sau Plan urbanistic de detaliu - se poate întocmi documentaţia tehnică în vederea obţinerii autorizaţiei de construire." 6. Cu privire la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate Prealabil examinării pe fond a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de contencios constituţional are obligaţia verificării admisibilităţii acesteia. Cauzele de inadmisibilitate sunt motive legale ce împiedică declanşarea sau extinderea procedurii de control a constituţionalităţii legilor. Fie că sunt reglementate expres de lege, fie că sunt stabilite pe cale jurisprudenţială, cauzele de inadmisibilitate au caracter imperativ. De aceea, Curtea trebuie să procedeze în mod obligatoriu la examinarea admisibilităţii sesizărilor care îi sunt adresate, ca etapă prealabilă examinării fondului lor, iar în situaţia în care identifică existenţa unei astfel de cauze, să procedeze la respingerea sesizării ca inadmisibilă. În această privinţă, cauzele de inadmisibilitate se constituie într-un veritabil instrument de autolimitare, menit să menţină Curtea Constituţională în graniţele rolului său constituţional. 7. Drept urmare, în prezenta cauză Curtea trebuia să examineze, prioritar, admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate ce a fost ridicată în faţa instanţei de judecată. Cauza de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la legătura dintre norma legală atacată pentru neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei, pune în discuţie relevanţa şi pertinenţa normei legale ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în raport cu procesul în care a fost ridicată. Aceasta deoarece, o eventuală decizie a Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, o atare cerinţă fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată. Or, în speţă, Curtea trebuia să constate că această cerinţă nu este întrunită, deoarece prevederea legală atacată pentru neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 8. Astfel, prin cererea formulată de către reclamanta Asociaţia pentru Protecţia Urbanistică a Clujului în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Societatea CYANE - S.R.L. s-a solicitat instanţei să dispună, printre altele, anularea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca (HCL) nr. 603/25.09.2007 de aprobare a Planului urbanistic zonal (PUZ) şi Planului urbanistic de detaliu (PUD) pentru ansamblul rezidenţial, comerţ şi birouri - str. Eugen Ionesco. 9. Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, la motivarea în drept a acesteia şi la faptul că Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca nr. 603/25.09.2007 (actul administrativ contestat în cauză) de aprobare a Planului urbanistic zonal (PUZ) şi Planului urbanistic de detaliu (PUD) pentru ansamblul rezidenţial, comerţ şi birouri - str. Eugen Ionesco nu a fost adoptată în baza dispoziţiilor art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, ci în baza prevederilor art. 36 alin. (5) lit. c), art. 39 alin. (2) şi art. 45 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, apreciem că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei, nefiind îndeplinită această cerinţă imperativă pentru admisibilitatea ei. 10. De altfel, examinarea dispoziţiilor art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, indiferent de forma pe care acestea au avut-o în timp, demonstrează că ele reglementează exclusiv conduita autorităţii emitente a certificatului de urbanism, în situaţia în care realizarea scopului pentru care este solicitat certificatul de urbanism presupune o derogare de la documentaţiile de urbanism aplicabile. Prin acest text de lege nu este influenţată în niciun fel autoritatea competentă să aprobe documentaţia de urbanism derogatoare, cea care are cu adevărat puterea de decizie şi care apreciază în concret justificarea derogării solicitate, fundamentate şi prin avizele de specialitate prezentate. Doar Consiliul Local este în măsură să aprecieze şi să decidă când şi cum se modifică o documentaţie de urbanism, aspecte care însă nu sunt reglementate de art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. În lumina celor de mai sus, este evident că dispoziţiile atacate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, nefiind astfel întrunite condiţiile legale pentru sesizarea Curţii Constituţionale, deoarece Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca nr. 603/25.09.2007 de aprobare a Planului urbanistic zonal (PUZ) şi Planului urbanistic de detaliu (PUD) pentru ansamblul rezidenţial, comerţ şi birouri - str. Eugen Ionesco (respectiv, actul administrativ contestat în faţa instanţei judecătoreşti) nu a fost adoptată în baza dispoziţiilor art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, ci în baza prevederilor art. 36 alin. (5) lit. c), art. 39 alin. (2) şi art. 45 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, această ultimă lege fiind cea care atribuie Consiliului Local dreptul discreţionar de a aproba planuri urbanistice zonale. 11. Dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul reglementează posibilităţile pe care le are autoritatea publică în situaţia în care prin cererea de eliberare a unui certificat de urbanism se solicită o derogare de la regulile de urbanism aplicabile, respectiv de la prevederile Regulamentului local de urbanism. Concret, art. 32 din Legea nr. 350/2001 stă doar la baza emiterii Certificatului de urbanism şi nu asigură efectiv aprobarea derogării solicitate. În baza certificatului de urbanism se elaborează documentaţia de urbanism derogatoare, aprobarea sau respingerea acesteia făcându-se de către Consiliul Local, autoritate diferită de cea emitentă a certificatului de urbanism (a se vedea în acest sens dispoziţiile art. 5, 7 şi 36 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, conform cărora autorităţile abilitate să emită certificatul de urbanism sunt reprezentate de preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul general al municipiului Bucureşti, sau de primari, după caz). Practic, în baza art. 32 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul se poate elibera un Certificat de urbanism prin care se solicită elaborarea unei noi documentaţii de urbanism derogatoare sau se poate elibera un Certificat de Urbanism de informare, prin care se comunică incompatibilitatea dintre scopul menţionat şi regulile de urbanism, eliberarea Certificatului de Urbanism negarantând în niciun fel aprobarea documentaţiei de urbanism derogatoare. 12. Mai mult, Certificatul de urbanism nr. 3.174/2.07.2007, care a stat la baza adoptării Hotărârii Consiliului Local Cluj-Napoca nr. 603/2007 şi la baza emiterii autorizaţiilor de construire, nu a fost în niciun mod contestat de către reclamantă, nesolicitându-se nici anularea şi nici verificarea legalităţii acestuia. 13. În aceste condiţii, constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, în forma în vigoare la data de 25.09.2007, respectiv forma în vigoare la momentul adoptării Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca nr. 603 din 25 septembrie 2007 (actul administrativ contestat în cauză) nu are nicio consecinţă în cadrul dosarului în care instanţa judecătorească a sesizat Curtea Constituţională, excepţia de neconstituţionalitate neavând legătură cu soluţionarea cauzei. 14. Or, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“. Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că „legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea dispoziţiilor de lege criticate în cauza dedusă judecăţii, cât şi pertinenţa excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele impuse de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20, Decizia nr. 329 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 14 septembrie 2017, paragraful 14, Decizia nr. 462 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 25 septembrie 2017, paragraful 13, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 13, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 18, Decizia nr. 339 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 28 august 2018, paragraful 18, Decizia nr. 407 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 4 noiembrie 2019, paragraful 13, Decizia nr. 533 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 27 noiembrie 2019, paragraful 15, şi Decizia nr. 822 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 10 martie 2020, paragraful 15). * Pentru considerentele expuse, apreciem că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, în forma modificată prin art. I pct. 6 din Legea nr. 289/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă, din perspectiva prevederilor legale care condiţionează admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate de legătura acesteia cu cauza în care este ridicată. Judecător, dr. Livia-Doina Stanciu
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
