Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 415 din Codul penal, excepţie ridicată de Liviu Adrian Rusu în Dosarul nr. 91/739/2018 al Curţii Militare de Apel Bucureşti. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.828D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că dispoziţiile criticate sunt clare şi previzibile. Infracţiunea reglementată de acestea vizează relaţiile sociale privind ordinea şi disciplina militară, subiectul activ al acesteia fiind întotdeauna unul calificat prin calitatea de militar. Acesta trebuie să facă parte din personalul de gardă, dar în noua reglementare această sintagmă a fost înlocuită cu serviciu de intervenţie. Arată că în Regulamentul serviciului interior, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.87/2008, sunt cuprinse toate definiţiile, inclusiv cele referitoare la noţiunile de „sistem de pază“, „serviciu de intervenţie“, „serviciu de securitate“. Redă definiţia „serviciului de securitate“ regăsită în regulamentul anterior menţionat. Astfel, textul criticat este clar şi previzibil, permiţând destinatarului să îşi adapteze conduita, apelând câteodată la consiliere de specialitate în materie. Destinatarul normei poate să prevadă într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta din săvârşirea infracţiunii criticate. Având în vedere că infracţiunea criticată este incriminată de legiuitor clar şi neechivoc, apreciază că dispoziţiile art. 415 din Codul penal sunt constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 17 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 91/739/2018, Curtea Militară de Apel Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 415 din Codul penal, excepţie ridicată de Liviu Adrian Rusu cu ocazia soluţionării apelului împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Militar Iaşi într-o cauză în care autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de încălcare a consemnului prevăzute de art. 415 alin. (1) din Codul penal. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că regulile serviciului de pază, intervenţie, însoţire sau de securitate sunt prevăzute, de regulă, de acte normative cu forţă inferioară legii sau chiar de decizii ale conducătorilor unităţilor. Susţine că sintagma „serviciu de intervenţie“ este lipsită de claritate şi previzibilitate, întrucât se poate referi atât la „servicii/misiuni“ în cadrul unor instituţii militarizate (Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul Român de Informaţii etc.), cât şi la o instituţie specializată (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă). Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016. Susţine că legiuitorul, prin noul Cod penal, a introdus sintagma „serviciu de intervenţie“, deşi aceasta este insuficient studiată, ceea ce determină lipsa de claritate şi previzibilitate a textului, generând confuzie. Susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt lipsite de proporţionalitate, unul dintre criterii fiind tocmai dispoziţiile din Codul penal din 1969 care reglementau aceeaşi infracţiune. 6. Curtea Militară de Apel Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile art. 415 din Codul penal respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, întrunind condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului apreciază că legea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului. Curtea Constituţională a statuat că nu se poate considera „lege“ decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. 9. Prin Hotărârea pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României (paragraful 52), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit jurisprudenţa sa constantă, conform căreia „prevăzut de lege“ înseamnă nu doar o anume bază legală în dreptul intern, ci şi calitatea legii în cauză: astfel, aceasta trebuie să fie accesibilă persoanei şi previzibilă. Totodată, în Hotărârea pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României (paragraful 34), Curtea de la Strasbourg a statuat că noţiunea de „drept“ folosită la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale corespunde noţiunii de „lege“ ce apare în alte articole din Convenţie; ea înglobează atât dreptul de origine legislativă, cât şi pe cel de origine jurisprudenţială şi implică şi condiţii calitative, printre altele, pe cele privind accesibilitatea şi previzibilitatea. De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut că în ipoteza infracţiunilor legiuitorul trebuie să indice în mod clar şi neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale sau acesta trebuie să poată fi identificat cu uşurinţă prin trimiterea la un alt act normativ cu care textul incriminator se află în conexiune, în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei infracţiunii. 10. Aplicând considerentele reţinute la prezenta cauză, Avocatul Poporului apreciază că atât destinatarul normei juridice, cât şi autorităţile îndrituite la respectarea legii pot stabili cu certitudine care este conduita interzisă de textul art. 415 din Codul penal. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 415 din Codul penal, cu următorul conţinut: "(1) Încălcarea regulilor serviciului de pază, intervenţie, însoţire sau de securitate se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.(2) Încălcarea consemnului de către santinela aflată în post la depozitele de armament, muniţii sau alte materiale explozive ori în alte posturi de un deosebit interes militar sau de stat se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.(3) Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) săvârşite în timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani." 14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit cărora în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit Sentinţei nr. 31 din 5 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Militar Iaşi, şi Deciziei nr. 68 din 18 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, autorul excepţiei a fost trimis în judecată şi condamnat, printre altele, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 415 alin. (1) din Codul penal. 16. În aceste condiţii, Curtea constată că dispoziţiile art. 415 alin. (2) şi (3) din Codul penal, raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, nu au legătură cu soluţionarea acesteia, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, „legătura cu soluţionarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Aşadar, având în vedere condiţia reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 415 alin. (2) şi (3) din Codul penal este inadmisibilă. 17. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 415 alin. (1) din Codul penal, Curtea observă că, în esenţă, autorul acesteia susţine că sintagma „serviciu de intervenţie“ din cuprinsul textului de lege criticat nu este definită şi, în consecinţă, nu are un sens sau înţeles juridic precis, fiind încălcate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5). În ceea ce priveşte claritatea şi previzibilitatea legii, Curtea, în jurisprudenţa sa, de exemplu, Decizia nr. 464 din 5 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 26 octombrie 2018, a statuat că dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, iar dacă este lacunar, neclar, sistemul de drept recunoaşte judecătorului competenţa de a tranşa ceea ce a scăpat atenţiei legiuitorului printr-o interpretare judiciară, cauzală a normei. Sensul legii nu este dat pentru totdeauna în momentul creării ei, ci trebuie să se admită că adaptarea conţinutului acesteia se face pe cale de interpretare - ca etapă a aplicării normei juridice la cazul concret -, în materie penală, cu respectarea principiului potrivit căruia legea penală este de strictă interpretare. Curtea a reţinut astfel că interpretarea autentică, legală poate constitui o premisă a bunei aplicări a normei juridice, prin faptul că dă o explicaţie corectă înţelesului, scopului şi finalităţii acesteia, însă legiuitorul nu poate şi nu trebuie să prevadă totul - în concret, orice normă juridică ce urmează a fi aplicată pentru rezolvarea unui caz concret urmează a fi interpretată de instanţele judecătoreşti (interpretare judiciară) pentru a emite un act de aplicare legal. 18. Totodată, Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevede şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Rezultă, astfel, că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, ale căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, Curtea de la Strasbourg a statuat că art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, şi Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). 19. Plecând de la aceste statuări de principiu, Curtea observă că, într-adevăr, sintagma „serviciu de intervenţie“ din cuprinsul textului de lege criticat nu este definită expres în cuprinsul Codului penal. Cu toate acestea, Curtea reţine că infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 415 alin. (1) face parte din capitolul I - Infracţiuni săvârşite de militari - al titlului XI - Infracţiuni contra capacităţii de luptă a forţelor armate - din Codul penal. Aşa fiind, Curtea constată că legea penală reglementează, în ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii de încălcare a consemnului, necesitatea deţinerii unei calităţi speciale, şi anume aceea de militar, acesta trebuind să îşi desfăşoare activitatea în cadrul serviciului de pază, intervenţie, însoţire sau de securitate. În acest context, Curtea observă că, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, prin cadre militare se înţelege cetăţenii români cărora li s-a acordat grad de ofiţer, maistru militar sau subofiţer, în raport cu pregătirea lor militară şi de specialitate, în condiţiile prevăzute de lege. Detalierea gradelor cadrelor militare este realizată de către legiuitor în cuprinsul art. 2 din acelaşi act normativ. 20. Având în vedere calitatea specială pe care subiectul activ al infracţiunii de încălcare a consemnului trebuie să o deţină, Curtea observă că, potrivit art. 6 alin. (1) din Regulamentul serviciului interior, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.20/2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 22 februarie 2022, „Serviciul interior cuprinde următoarele tipuri de servicii: a) serviciul de permanenţă; b) serviciul operativ; c) serviciul de continuitatea conducerii; d) serviciul de pază; e) serviciul de intervenţie“. Totodată, potrivit art. 15 alin. (1) din acelaşi regulament, „serviciul de intervenţie se organizează pentru obiectivul militar/unitatea militară propriu/proprie cu scopul de a sprijini serviciul de pază, de a interveni în timp scurt pentru blocarea, capturarea sau respingerea forţelor/elementelor care pun în pericol securitatea obiectivului militar/unităţii militare, precum şi pentru asigurarea sprijinului în limitarea sau înlăturarea efectelor calamităţilor naturale/dezastrelor, incendiilor şi a altor situaţii critice“. 21. Aşa fiind, Curtea reţine că serviciul de intervenţie se organizează atât pentru intervenţia în cadrul unor incidente militare, cât şi pentru intervenţia în cadrul unor incidente civile. Cu toate acestea, faptul că situaţia care necesită intervenţia are caracter civil nu afectează natura misiunii de intervenţie, care îşi păstrează caracterul militar. În acest context, cu titlu exemplificativ, se reţine Ordonanţa Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 septembrie 2001; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 4 februarie 2014; Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 17 aprilie 2019. 22. Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că, din coroborarea actelor normative anterior menţionate (precum şi a altor acte care au incidenţă în ceea ce priveşte serviciul de intervenţie), se pot determina înţelesul sintagmei „serviciu de intervenţie“, precum şi persoanele care fac parte din categoria subiecţilor activi care pot săvârşi infracţiunea de încălcare a consemnului, fiind respectate exigenţele constituţionale referitoare la claritatea şi previzibilitatea actelor normative. 23. Astfel, atât organele judiciare chemate să aplice legea penală, cât şi persoanele cu o educaţie medie, apelând, eventual, la interpretarea dată de către un profesionist, pot stabili dacă faptele săvârşite pot fi plasate în sfera de incriminare a normei penale prevăzute la art. 415 alin. (1) din Codul penal, putându-şi adapta actele şi, respectiv, conduita la exigenţele dispoziţiilor legale analizate. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 415 alin. (2) şi (3) din Codul penal, excepţie ridicată de Liviu Adrian Rusu în Dosarul nr. 91/739/2018 al Curţii Militare de Apel Bucureşti. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 415 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii Militare de Apel Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
