Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Afrodita Laura Tutunaru│- magistrat-asistent│
├───────────────────────┴────────────────────┤
│ │
└────────────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dorel Puşcov în Dosarul nr. 2.900/108/2015/a1 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 104D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece autorul excepţiei deduce neconstituţionalitatea prevederilor art. 311 din Codul de procedură penală din compararea acestora cu prevederile art. 305 din acelaşi cod, astfel cum erau reglementate înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, potrivit cărora numai procurorul putea dispune începerea urmăririi penale in personam. Prin urmare, în opinia autorului, şi extinderea urmării penale in personam ar trebui să fie dispusă numai de către procuror. Spre deosebire de reglementarea anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, în prezent, legiuitorul a oferit organului de cercetare penală posibilitatea de a dispune începerea urmării penale in personam cu condiţia confirmării de către procuror. Aşa fiind, reprezentantul Ministerului Public apreciază că art. 311 din Codul de procedură penală este constituţional, întrucât trebuie interpretat în coroborare cu art. 304 din acelaşi cod potrivit căruia procurorul poate infirma extinderea urmăririi penale dacă aceasta este nelegală. Prin urmare, aceste texte coroborate sunt în conformitate cu art. 131 alin. (3) din Constituţie. De altfel, Codul de procedură penală defineşte în mod expres organele de cercetare penală ca fiind organe de urmărire penală şi nicidecum administrative. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 137/CP/CO din 2 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.900/108/2015/a1, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dorel Puşcov într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară din 10 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.900/108/2015 al Tribunalului Arad, prin care s-a respins cererea formulată de inculpat privind restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că, în fapt, prin ordonanţa din 12 iunie 2014, organul de cercetare penală a dispus extinderea urmăririi penale, în temeiul art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală faţă de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Autorul excepţiei apreciază că prin această posibilitate s-a produs o vătămare a dreptului inculpatului la un proces echitabil, în condiţiile în care se conferă organului de cercetare penală posibilitatea de a dispune extinderea urmăririi penale cu privire la o persoană, extindere care echivalează practic cu o începere a urmăririi penale, act procesual atribuit, potrivit noilor dispoziţii legale, exclusiv procurorului. În acest sens, art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală prevede în mod expres că atunci când din datele şi probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de acesta, care dobândeşte calitatea de suspect. De asemenea, raportat la faptul că dispoziţiile legale nu prevăd posibilitatea procurorului de a-şi delega acest atribut, rezultă indubitabil că doar acesta poate dispune începerea urmăririi penale in personam. 6. Se mai arată că este normal ca un asemenea act procesual să fie dispus doar de către procuror, întrucât, în calitatea sa de magistrat, beneficiază de imparţialitate. Or, imparţialitatea procurorului este consacrată cu valoare de principiu în art. 132 alin. (1) din Constituţie. 7. Totodată, prin posibilitatea conferită organului de cercetare penală de a dispune extinderea urmăririi penale cu privire la o persoană, se încalcă şi principiul separaţiei funcţiilor judiciare, în condiţiile în care titularul funcţiei de urmărire penală este numai procurorul, care, potrivit art. 56 din Codul de procedură penală, conduce şi supraveghează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare şi a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege. Aşa fiind, organul de cercetare penală este doar un organ administrativ abilitat să pună în executare dispoziţiile procurorului. 8. Or, în condiţiile în care extinderea urmăririi penale cu privire la o persoană poate fi dispusă şi de către organul de cercetare penală, care nu prezintă minime garanţii de independenţă şi imparţialitate, art. 311 din Codul de procedură penală încalcă dreptul inculpatului de a beneficia de un proces echitabil. 9. Neconcordanţa dispoziţiilor art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală cu cele ale art. 305 alin. (3) din acelaşi cod a fost evidenţiată de doctrina de specialitate care a apreciat că aceste texte legale trebuie interpretate teleologic, ceea ce înseamnă că, în măsura în care voinţa legiuitorului a fost ca numai procurorul să aibă competenţa de a dispune efectuarea urmăririi penale faţă de o persoană, competenţa de a extinde urmărirea penală in personam aparţine tot procurorului. Într-o altă opinie s-a apreciat că extinderea urmăririi penale cu privire la persoane noi (extinderea urmăririi penale in personam) nu poate fi dispusă decât de procuror - într-o manieră simetrică reglementării cuprinse în art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală. În ce priveşte competenţa organului de cercetare penală s-a considerat că extinderea urmăririi penale poate fi dispusă de organul de cercetare penală prin ordonanţă motivată numai cu privire la alte fapte (in rem), deoarece acesta nu are competenţa originară de a dispune continuarea efectuării urmăririi penale faţă de suspect şi, pe cale de consecinţă logică, nici de a extinde efectuarea urmăririi penale faţă de alţi suspecţi. 10. Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală opinează că, în conformitate cu art. 55 din Codul de procedură penală, organul de cercetare penală este organ de urmărire penală, astfel încât acesta poate proceda, potrivit art. 311 din Codul de procedură penală, la extinderea urmăririi penale faţă de alte persoane. 11. Este adevărat că art. 305 din Codul de procedură penală prevede că procurorul este cel care dispune începerea urmăririi penale „in personam“ însă aceasta reprezintă o situaţie de necorelare a textelor legale şi nu o încălcare a unor dispoziţii constituţionale. 12. Această problemă a fost discutată şi la întâlnirea procurorilor şefi secţie urmărire penală de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la parchetele de pe lângă tribunale din 14-15 mai 2015, unde s-a concluzionat că dispoziţiile art. 311 din Codul de procedură penală nu exclud posibilitatea ca extinderea urmăririi penale, inclusiv faţă de persoane noi, să se dispună de către organele de cercetare penală. S-a apreciat însă, că pentru a realiza corelarea cu prevederile art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală care permit ca trecerea de la urmărirea penală in rem la cea in personam să se dispună doar de către procuror, precum şi pentru a asigura o mai mare implicare a procurorului în activitatea de supraveghere a urmăririi penale, este recomandabil ca tot acesta să dispună şi extinderea urmăririi penale faţă de alte persoane. 13. Ordonanţa de extindere criticată a fost emisă în luna mai 2014, iar problema corelării acestor texte şi recomandarea au avut loc un an mai târziu. Oricum, soluţionarea acestor probleme de drept la nivelul unor astfel de întâlniri nu are caracter obligatoriu. Este adevărat că, întrucât doar procurorul poate dispune începerea urmăririi penale in personam, tot numai acesta trebuie să fie îndrituit a extinde urmărirea penală cu privire la alte persoane, însă această problemă nu este una de constituţionalitate, ci de modificare legislativă, judecătorul de cameră preliminară opinând că dispoziţiile art. 311 din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 15. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală, extinderea urmăririi penale se dispune atunci când, după începerea urmăririi penale, se descoperă fapte noi ori participarea altor persoane la săvârşirea faptelor ce fac deja obiectul urmăririi penale. 16. În situaţia în care într-o cauză nu există suspect, urmărirea penală desfăşurându-se cu privire la faptă (in rem), extinderea se poate dispune chiar de organul de cercetare penală, întrucât, potrivit art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală, începerea urmăririi penale constituie atributul organelor de urmărire penală, iar în această categorie intră, alături de procuror, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală speciale - art. 55 alin. (1) din Codul de procedură penală. 17. Dacă într-o cauză există suspect, iar în urma cercetărilor se constată fapte noi săvârşite de acesta, extinderea urmăririi penale se va dispune de către procuror, soluţia întemeindu-se pe interpretarea sistematică şi teleologică a dispoziţiilor procesual penale, întrucât în art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală legiuitorul a statuat în mod expres că, atunci când „din datele şi probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect“. Dispoziţiile art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală se aplică întocmai şi atunci când extinderea urmăririi penale vizează alte persoane, despre care în urma cercetărilor efectuate s-a descoperit că au participat la săvârşirea faptelor cercetate ori a altor fapte aflate în legătură cu acestea. 18. Potrivit art. 311 alin. (3) din Codul de procedură penală, organul judiciar are obligaţia legală de a-l informa pe suspect despre faptele noi reţinute în sarcina sa, cu privire la care s-a dispus extinderea urmăririi penale. Or, odată cu această informare, suspectul are posibilitatea de a cunoaşte noua învinuire, de a-şi exprima poziţia cu privire la aceasta şi de a formula apărările pe care le consideră necesare, beneficiind astfel de garanţiile dreptului la un proces echitabil. Aşadar, nu se poate susţine încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. 19. Având în vedere că procurorul este organul judiciar care dispune extinderea urmăririi penale dacă există suspect în cauză şi că, atunci când urmărirea penală se efectuează in rem, organul de cercetare penală care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe procuror cu privire la măsura dispusă - art. 311 alin. (2) din Codul de procedură penală -, Guvernul apreciază că dispoziţiile criticate recunosc procurorului rolul de titular al funcţiei de urmărire penală, respectând astfel dispoziţiile art. 132 alin. (1) din Constituţie. 20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 311 din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice. Ulterior sesizării Curţii, dispoziţiile art. 311 alin. (2) din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. II pct. 78 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Având în vedere, însă, că în cauză a produs efecte norma de procedură prevăzută de art. 311 din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării Curţii, aceasta se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 311 din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării lor prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Prin urmare, prevederile de lege criticate au următorul conţinut: "(1) În cazul în care, după începerea urmăririi penale, organul de urmărire penală constată fapte noi, date cu privire la participarea unor alte persoane sau împrejurări care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei, dispune extinderea urmăririi penale ori schimbarea încadrării juridice.(2) Organul de cercetare penală care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe procuror cu privire la măsura dispusă, propunând, după caz, punerea în mişcare a acţiunii penale.(3) Organul judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea.(4) În cazul în care extinderea urmăririi penale s-a dispus cu privire la mai multe persoane, organul de urmărire penală are obligaţia să procedeze faţă de aceste persoane potrivit art. 307.(5) Procurorul sesizat de organul de cercetare în urma extinderii urmăririi penale sau din oficiu cu privire la ipotezele prevăzute la alin. (1) poate dispune extinderea acţiunii penale cu privire la aspectele noi." 23. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi art. 132 alin. (1) referitor la principiile care guvernează activitatea procurorilor, precum dispoziţiile art. 6 referitor la Dreptul al un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 311 din Codul de procedură penală reglementează cu privire la extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice. 25. Conform art. 201 din Codul de procedură penală din 1968, organele de urmărire penală erau procurorul şi organele de cercetare penală, acestea din urmă fiind organele de cercetare ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare speciale. 26. Totodată, potrivit art. 228 alin. 1 şi 3^1 din Codul de procedură penală din 1968 „Organul de urmărire penală sesizat în vreunul dintre modurile prevăzute la art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute la art. 10. Rezoluţia de începere a urmăririi penale, emisă de organul de cercetare penală, se supune confirmării motivate a procurorului care exercită supravegherea activităţii de cercetare penală, în termen de cel mult 48 de ore de la data începerii urmăririi penale, organele de cercetare penală fiind obligate să prezinte totodată şi dosarul cauzei.“ 27. Analizând aceste dispoziţii, Curtea constată că dispoziţiile procesual penale anterioare nu făceau, în mod expres, distincţie între începerea urmăririi penale in rem sau in personam, însă organul de cercetare penală putea dispune începerea urmăririi penale prin rezoluţie care trebuia supusă confirmării motivate a procurorului care exercita supravegherea activităţilor, în termen de cel mult 48 de ore. De asemenea, organul de cercetare penală nu putea dispune el însuşi cu privire la extinderea cercetărilor penale sau cu privire la schimbarea încadrării juridice, sens în care, ori de câte ori constata că se impune acest lucru, era obligat ca, în cel mult 3 zile de la data constatării faptelor, împrejurărilor sau persoanelor noi, să facă propuneri procurorului care trebuia să decidă prin ordonanţă în termen de cel mult 5 zile. 28. Spre deosebire de reglementarea anterioară, în care organul de cercetare penală doar făcea propuneri procurorului în vederea extinderii cercetării penale, potrivit art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală în redactarea în vigoare la momentul ridicării prezentei excepţii de neconstituţionalitate, extinderea urmăririi penale poate fi dispusă prin ordonanţă, atât de către procuror, cât şi de către organul de cercetare penală, legiuitorul conferind acest drept organului de urmărire penală, care, potrivit art. 55 din cod, poate fi: procurorul, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală speciale. 29. După intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, urmărirea penală in rem şi urmărirea penală in personam se pot dispune atât de către procuror, cât şi de către organul de cercetare penală, cu deosebirea că, în cazul urmăririi penale in personam dispusă de către organul de cercetare penală, măsura trebuie supusă confirmării procurorului în termen de 3 zile. Totodată, extinderea urmăririi penale in rem sau in personam se dispune de către organul de urmărire penală, cu menţiunea că, în cazul unei extinderi in personam, măsura dispusă de către organul de cercetare penală trebuie supusă, de asemenea, confirmării procurorului în cel mult 3 zile de la data emiterii ordonanţei. 30. Aşa fiind, Curtea constată că, în esenţă, ceea ce critică autorul excepţiei este posibilitatea organului de cercetare penală de a dispune extinderea urmăririi penale faţă de o anumită persoană, fiind nemulţumit de împrejurarea că prin ordonanţa din 12 iunie 2014 pronunţată în cauză s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de el pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, de către organul de cercetare penală, şi nu de către procuror. 31. Cu privire la aceste critici, Curtea constată că instituţia extinderii urmăririi penale reglementată de art. 311 din Codul de procedură penală vizează situaţia în care, după începerea urmăririi penale prin strângerea de date şi informaţii cu privire la fapta sau persoana ce formează obiectul urmăririi penale, organul de urmărire penală descoperă fie fapte noi, fie date privind implicarea altor persoane, astfel că dispune extinderea urmăririi penale. Practic se produce o lărgire a limitelor investirii iniţiale, obiectul urmăririi penale extinzându-se la fapte şi/sau la persoane noi. Consecinţele unei astfel de proceduri duc fie la o extindere a urmăririi penale in rem, fie la o extindere a urmăririi penale in personam. Analizând dispoziţiile art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală, se poate observa că acestea vizează mai multe situaţii, respectiv: - extinderea urmăririi penale in rem pentru altă faptă care constituie o nouă infracţiune; – extinderea urmăririi penale in rem pentru altă faptă care constituie act material al aceleiaşi infracţiuni (fără schimbarea încadrării juridice; de exemplu, urmărirea penală se desfăşoară cu privire la infracţiunea de furt şi se descoperă luarea şi a altor bunuri, fără a fi în prezenţa infracţiunii continuate); – extinderea urmăririi penale in rem pentru altă faptă care constituie act material al aceleiaşi infracţiuni (cu schimbarea încadrării juridice; în cazul infracţiunilor continuate şi complexe, ori a celor cu consecinţe deosebit de grave; de exemplu, urmărirea penală se desfăşoară cu privire la infracţiunea de furt şi se descoperă luarea altor bunuri de la aceeaşi persoană la intervale de timp diferite sau se cercetează o infracţiune de furt şi se descoperă că s-au exercitat violenţe pentru luarea bunului); – schimbarea încadrării juridice în cazul urmăririi penale in rem; – extinderea urmăririi penale in personam pentru altă faptă comisă de suspect care constituie o nouă infracţiune; – extinderea urmăririi penale in personam pentru altă faptă care constituie act material al aceleiaşi infracţiuni (fără schimbarea încadrării juridice); – extinderea urmăririi penale in personam pentru altă faptă care constituie act material al aceleiaşi infracţiuni (cu schimbarea încadrării juridice în cazul infracţiunilor continuate şi complexe ori a celor cu consecinţe deosebit de grave); – extinderea urmăririi penale in personam faţă de o altă persoană (coautor, instigator sau complice); – schimbarea încadrării juridice în cazul urmăririi penale in personam. 32. Indiferent de soluţia aleasă de legiuitor, respectiv posibilitatea organului de cercetare penală de a dispune sau nu el însuşi cu privire la extinderea urmăririi penale in personam, Curtea constată că nu se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, potrivit art. 311 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală, organul judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea. În cazul în care extinderea urmăririi penale s-a dispus cu privire la mai multe persoane, organul de urmărire penală are obligaţia să procedeze faţă de acestea, potrivit art. 307 din Codul de procedură penală, aducându-li-se la cunoştinţă, înainte de prima audiere, calitatea de suspecţi, încadrarea juridică a faptei şi drepturile prevăzute de art. 83 din acelaşi cod. În acest sens se va încheia un proces-verbal. Aceasta este şi viziunea instanţei de la Strasbourg, care prin Hotărârea din 25 iulie 2000, pronunţată în Cauza Mattoccia împotriva Italiei, paragrafele 58, 59 şi 61, a statuat că trebuie acordată o atenţie specială notificării de „învinuire“, motiv pentru care indicarea infracţiunii joacă un rol crucial în procesul penal, întrucât acuzatul trebuie să beneficieze de timpul şi mijloacele adecvate pentru a-şi organiza apărarea. Aşa fiind, nu poate fi primită teza potrivit căreia ar fi afectat dreptul la un proces echitabil. 33. De asemenea, cât priveşte critica raportată la dispoziţiile art. 132 alin. (1) din Constituţie referitor la principiile care guvernează activitatea procurorilor, Curtea constată că acestea trebuie interpretate prin coroborare cu cele ale art. 131 alin. (3) din Legea fundamentală potrivit cărora „Parchetele […] conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii“. Prin urmare, Constituţia a lăsat legiuitorului deplina libertate de a alege modalitatea de reglementare cu privire la acest aspect, în acord cu exigenţele art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Astfel, sintagma constituţională „în condiţiile legii“ este reflectată nu numai în normele procesuale de referinţă, ci şi în dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 24 aprilie 2014, potrivit cărora „Poliţia judiciară este constituită din ofiţeri şi agenţi de poliţie, specializaţi în efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de cercetare penală.“ De asemenea, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 25 aprilie 2014, „Ministrul afacerilor interne, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnează poliţişti care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare“. În plus, potrivit art. 299-304 din Codul de procedură penală, activitatea organelor de cercetare penală se desfăşoară, în mod nemijlocit, sub conducerea, supravegherea şi controlul procurorului, fiind obligate să ducă la îndeplinire toate dispoziţiile acestuia. 34. Curtea constată că art. 305 şi art. 311 din Codul de procedură penală reglementează cu privire la două instituţii procesuale diferite, respectiv situaţia prevăzută de art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, care vizează o continuare in personam a urmăririi penale anterior şi obligatoriu începute, şi situaţia prevăzută de art. 311 din Codul de procedură penală, care vizează o extindere a urmăririi penale. De această dată legiuitorul nu a făcut distincţie între o extindere in rem sau in personam, motiv pentru care, potrivit art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală, un astfel de instrument procesual este la îndemâna organului de urmărire penală (fie organ de cercetare penală, fie procuror). Această voinţă se desprinde din art. 311 alin. (2) din Codul de procedură penală care, la momentul invocării excepţiei de neconstituţionalitate, avea următorul cuprins: „Organul de cercetare penală care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe procuror cu privire la măsura dispusă, […]“. 35. Aşa fiind, Curtea constată că actuala reglementare este superioară celei anterioare, deoarece posibilitatea recunoscută organului de cercetare penală de a proceda la extinderea urmăririi penale ori la schimbarea încadrării juridice a faptei este firească, având în vedere că acelaşi organ judiciar poate dispune declanşarea urmăririi penale faţă de anumite fapte determinate, sub o încadrare juridică pe care o stabileşte personal, chiar dacă activitatea sa se desfăşoară sub supravegherea procurorului. Activitatea de supraveghere a urmăririi penale de către procuror a determinat, pe de altă parte, instituirea de către legiuitor, în sarcina organului de cercetare penală, a obligaţiei de a-l informa pe procuror, despre extinderea urmăririi penale ori schimbarea încadrării juridice. Prin urmare, organul de cercetare penală poate dispune cu privire la extinderea urmăririi penale (fie in rem, fie in personam) cu obligaţia informării procurorului. 36. În consecinţă, Curtea constată că această obligaţie are o importanţă deosebită şi dă consistenţă exigenţei constituţionale consacrate de art. 131 alin. (3) coroborat cu art. 132 alin. (1), întrucât procurorul, odată informat, poate, în acord cu art. 304 din Codul de procedură penală, să infirme motivat orice act sau măsură procesuală dispusă de către organul de cercetare penală. De asemenea, potrivit art. 336 din Codul de procedură penală, orice persoană care se consideră vătămată în interesele sale legitime prin actul de extindere a urmăririi penale dispus de către organul de cercetare penală, se poate adresa prin plângere procurorului care supraveghează activitatea de cercetare penală. În plus, ordonanţa de extindere a urmăririi penale cu privire la alte persoane este lato sensu un act de urmărire penală care, în lumina dispoziţiilor art. 131 alin. (3) teza finală din Constituţie, reflectat în art. 303 alin. (1) din Codul de procedură penală, poate fi realizat, în urma dispoziţiei procurorului care conduce şi supraveghează activitatea organelor de cercetare penală, de către acestea din urmă. 37. Indiferent de varianta de interpretare şi aplicare aleasă, o eventuală nesocotire a dispoziţiilor legale nu constituie în sine o problemă de constituţionalitate, iar situaţia relevată de autorul excepţiei nu reprezintă o consecinţă a conţinutului normativ al art. 311 din Codul de procedură penală. 38. De asemenea, dispoziţiile constituţionale ale art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei nu sunt incidente în cauză, întrucât textul legal criticat este aplicabil fazei de urmărire penală. 39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dorel Puşcov în Dosarul nr. 2.900/108/2015/a1 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 311 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 februarie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
