Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Mona-Maria │- preşedinte │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) lit. a), ale art. 45 şi ale art. 65 lit. j), k) şi l) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Excepţia a fost ridicată de Asociaţia Academia Memoriei de la Timişoara în Dosarul nr. 1.508/2/2021/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.696D/2021. 2. La apelul nominal se prezintă domnul avocat SeverAlexandru Sbârnă, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Academia Memoriei de la Timişoara. Lipsesc părţile Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele şedinţei acordă cuvântul preşedintelui Asociaţiei Academia Memoriei de la Timişoara, care susţine că, potrivit prevederilor constituţionale, libertatea credinţelor religioase, ca o componentă a libertăţii de conştiinţă, nu poate fi limitată sub nicio formă, nici la nivel intern, nici la nivel extern al actelor de manifestare a credinţei. Libertatea de conştiinţă face parte din acele drepturi care nu pot fi supuse niciunei limitări, aşa cum este interdicţia de a fi supus unui act de tortură. Invocă art. 29 alin. (1) teza întâi din Constituţie care prevede că libertatea credinţelor religioase, alături de alte drepturi care constituie libertatea de conştiinţă, nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Această expresie „nu pot fi îngrădite sub nicio formă“ reprezintă o manifestarea a experienţei româneşti a limitării credinţelor religioase în perioada comunistă. Arată şi că, potrivit art. 9 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi doctrinei, libertatea religioasă implică totodată şi manifestarea credinţelor. Astfel, având în vedere că legea nu distinge, aplicând principiul de interpretarea ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, rezultă că nu poate fi îngrădită nici manifestarea credinţelor religioase. În continuare, susţine că este neconstituţională modalitatea în care s-a făcut limitarea credinţelor religioase. În acest sens, arată că nu legiuitorul a limitat credinţele religioase, ci doar a creat cadrul ca, în viitor, executivul să instituie aceste măsuri, în condiţiile pe care le va aprecia. Se realizează în acest fel o delegare a prerogativei legiferării în mod neconstituţional, cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 53 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (6) şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale în care s-a reţinut că sursa limitărilor drepturilor şi libertăţilor fundamentale nu poate fi decât o lege. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că prevederile constituţionale invocate de autoarea excepţiei nu sunt încălcate, fiind vorba de o situaţie de excepţie, justificată de pandemia de COVID-19, care a impus luarea unor măsuri pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Măsurile impuse sunt proporţionale cu situaţia avută în vedere. 5. Având cuvântul în replică, preşedintele Asociaţiei Academia Memoriei de la Timişoara arată că dispoziţiile de lege criticate ar putea avea drept consecinţă forţarea persoanelor să renunţe la credinţele religioase prin interzicerea de a participa la diverse ceremonii religioase, de a oficia nunţi sau de a boteza copiii. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 31 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.508/2/2021/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) lit. a), ale art. 45 şi ale art. 65 lit. j), k) şi l) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Excepţia a fost ridicată de Asociaţia Academia Memoriei de la Timişoara în cadrul recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 417 din 19 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de autoarea excepţiei în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne prin care a solicitat anularea în parte a Ordinului şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 6.578 din 6 martie 2021, respectiv art. 4 pct. 12 din cuprinsul acestuia, precum şi, în paralel, a tuturor actelor administrative pe care s-a fundamentat acest act normativ. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 29 alin. (1) care nu permit limitarea exercitării credinţelor religioase sub nicio formă. Învederează că libertatea credinţelor religioase consacrată în Constituţie implică şi exercitarea cultului, deoarece cultul este o manifestare exterioară a libertăţii credinţelor religioase, iar lipsa sau limitarea acestei manifestări ar însemna că s-ar admite cenzura credinţelor religioase din partea statului. În acest sens invocă atât art. 9 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin Decizia nr. 27 din 19 ianuarie 2017 şi Decizia nr. 485 din 6 mai 2008. 8. Autoarea excepţiei consideră că prin textele de lege criticate se solicită cetăţenilor României să adere la o altă credinţă religioasă decât cea specifică fiecărui cetăţean. 9. De asemenea, arată că nu sunt respectate prevederile art. 29 alin. (2) din Constituţie, întrucât se încalcă standardul de garantare a libertăţii de conştiinţă, şi nici prevederile alin. (3) ale aceluiaşi articol constituţional, deoarece limitările contestate încalcă standardul de libertate în organizarea proprie de către cultele religioase recunoscute din România. Astfel, odată ce au fost recunoscute „în condiţiile legii“, organizarea şi desfăşurarea activităţii acestora nu pot fi constrânse/reglementate în niciun alt fel de către stat. 10. Totodată, autoarea excepţiei susţine că nu sunt respectate prevederile art. 29 alin. (5) din Constituţie, deoarece se încalcă principiul autonomiei cultelor religioase faţă de stat. Statul, prin toate îngrădirile contestate, încalcă obligaţia sa de a oferi sprijin cultelor religioase, întrucât creează temeiul legal pentru limitarea (şi nu pentru înlesnirea) asistenţei religioase în armată, spitale, penitenciare, azile şi orfelinate. 11. În sfârşit, autoarea excepţiei susţine că textele de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), deoarece sunt lipsite de claritate. În acest sens, autoarea excepţiei arată că legiuitorul nu a definit cu claritate ce înseamnă „întruniri de natura activităţilor [...] religioase [...] în spaţii închise.“ 12. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2), (3) şi (5) şi ale art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, întrucât restrângerea unor drepturi constituţionale este admisă atunci când răspunde nevoii de a asigura securitatea juridică a drepturilor şi libertăţilor celorlalţi atât din perspectiva intereselor individuale, cât şi a celor naţionale sau de grup şi a binelui public, fiind şi o modalitate de salvgardare a unor drepturi, în contextul pandemiei generate de COVID-19, subsumată obligaţiei statului de ocrotire a sănătăţii publice. 13. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (3) lit. a), ale art. 45 şi ale art. 65 lit. j), k) şi l) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, care au următorul conţinut: - Art. 5 alin. (3) lit. a): „(3) Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt: "(3) Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt: a) restrângerea sau interzicerea organizării şi desfăşurării unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, precum şi a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise;" – Art. 45: "(1) Pe durata stării de alertă, activitatea cultelor religioase se exercită liber, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară stabilite, la propunerea CNSSU şi cu avizul secretarului de stat pentru culte, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.(2) Regulile prevăzute la alin. (1) vor cuprinde măsuri privind accesul în lăcaşele de cult, distanţa minimă de siguranţă." – Art. 65 lit. j), k) şi l): "Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte săvârşite pe durata stării de alertă: [...] j) nerespectarea interdicţiilor stabilite conform art. 5 alin. (3) lit. a) de a organiza mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise; k) participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, interzise în conformitate cu art. 5 alin. (3) lit. a); l) desfăşurarea de către organizatori a unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite conform art. 5 alin. (3) lit. a)." 17. Autoarea excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul român şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi ale art. 29 alin. (1), (2), (3) şi (5) privind libertatea conştiinţei. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că susţinerile autoarei excepţiei vizează, în esenţă, încălcarea libertăţii credinţei religioase prin faptul că textele de lege supuse controlului de constituţionalitate prevăd posibilitatea restrângerii sau interzicerii întrunirilor religioase în spaţii închise şi condiţionează exercitarea activităţii cultelor religioase de respectarea regulilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne. Autoarea excepţiei consideră că libertatea manifestării credinţelor religioase nu poate fi restrânsă sub nicio formă. 19. Faţă de aceste critici, Curtea reţine că dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Constituţie prevăd că „libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.“ Conţinutul textului constituţional relevă caracterul absolut al drepturilor pe care le consacră, interzicând orice formă de limitare a acestora. Astfel, în ceea ce priveşte dimensiunea internă a credinţelor, convingerilor sau opiniilor pe care o fiinţă umană le poate avea, textul constituţional interzice orice formă sau metodă prin care o persoană ar putea fi supusă constrângerilor în scopul modificării propriei concepţii despre lumea înconjurătoare ori pentru a o împiedica să gândească şi să-şi formeze, în mod liber, propriile opinii. Protecţia absolută a libertăţii de conştiinţă este o expresie a demnităţii umane, ca valoare supremă a statului român, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3). 20. Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie este consacrată, cu un conţinut asemănător, şi în unele documente internaţionale, aşa cum este art. 18 din Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice la nivel internaţional ori art. 9 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 21. Prevederile art. 29 alin. (1) din Constituţie, consacrând libertatea fiecărei persoane de a-şi forma propriile convingeri şi opinii despre lumea înconjurătoare şi de a îmbrăţişa sau nu o credinţă religioasă, au în vedere totodată şi posibilitatea manifestării şi exprimării libere a acestor credinţe şi opinii. Astfel libertatea conştiinţei relevă un conţinut complex, ce cuprinde totodată posibilitatea persoanei fizice de a avea şi de a-şi exprima în particular sau în public o anumită concepţie despre lumea înconjurătoare, de a împărtăşi sau nu o credinţă religioasă, de a aparţine sau nu unui cult religios, de a îndeplini sau nu ritualul cerut de acea credinţă. 22. Dimensiunea externă a libertăţii de conştiinţă, depăşind forul intern al psihicului persoanei, implică, în mod inevitabil, acte şi fapte ce pot avea impact asupra lumii înconjurătoare, inclusiv asupra drepturilor şi libertăţilor altor persoane. De aceea, în privinţa sa, devin incidente prevederile constituţionale ale art. 57, potrivit cărora „cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi“. Prin urmare, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 845 din 3 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 10 iulie 2009, „dacă sub aspectul laturii interne, intime, aceste drepturi au caracter absolut, este recunoscut caracterul lor relativ din perspectiva componentei externe.“ Consecinţa este aceea că exerciţiul libertăţii de conştiinţă, în dimensiunea sa externă, este compatibil cu restrângeri în condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie. 23. Dispoziţiile art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020 vizează restrângerea, pe durata stării de alertă cauzate de pandemia de COVID-19, a exerciţiului libertăţii religioase în ceea ce priveşte manifestarea acestuia sub forma întrunirilor religioase, în timp ce dispoziţiile art. 45 din aceeaşi lege garantează exercitarea liberă a activităţii cultelor religioase, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne. 24. Aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, pentru a restrânge exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi în condiţiile prevederilor constituţionale ale art. 53 este necesar ca: domeniul să vizeze doar drepturile fundamentale, şi nu orice drepturi subiective de natură legală sau convenţională; restrângerea exerciţiului acestor drepturi să poată fi înfăptuită numai prin lege; restrângerea să poată opera numai dacă se impune şi doar dacă este necesară într-o societate democratică; restrângerea să poată opera numai în una din ipotezele limitativ enumerate de art. 53 din Constituţie; restrângerea să fie proporţională cu cauza; restrângerea să fie nediscriminatorie; restrângerea să nu afecteze substanţa dreptului (spre exemplu, Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015). 25. Cât priveşte dispoziţiile de lege criticate, Curtea constată că acestea privesc restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, astfel că intră sub incidenţa art. 53 din Constituţie. 26. De asemenea, Curtea constată că măsurile impuse sunt prevăzute prin lege şi sunt justificate, aşa cum se arată în chiar primul articol al Legii nr. 55/2020, de necesitatea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii. 27. Curtea apreciază că limitarea temporară a exerciţiului dreptului de manifestarea a libertăţii religioase sub forma întrunirilor religioase, precum şi condiţiile impuse referitoare la respectarea unor reguli de protecţie sanitară sunt măsuri adecvate în raport cu obiectivul propus de legiuitor, de vreme ce limitarea contactului fizic dintre persoane şi stricta respectarea a măsurilor sanitare constituie unele dintre modalităţile cele mai eficiente de combatere a transmiterii intercomunitare a virusului SARS-CoV-2, caracterizat de o contagiozitate ridicată şi efecte deosebit de grave asupra sănătăţii şi chiar a vieţii persoanelor. 28. Cât priveşte caracterul proporţional al măsurilor prevăzute de textele de lege criticate, Curtea constată că limitarea manifestării libertăţii religioase, în temeiul art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020, deşi este consacrată în lege, urmează a fi reglementată, în mod periodic, în funcţie de evoluţia concretă a pandemiei de COVID-19, prin hotărârile Guvernului de declarare sau menţinere a stării de alertă. În acest sens, prin Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 septembrie 2021, Curtea a reţinut, în esenţă, că Legea nr. 55/2020 consacră un ansamblu de măsuri care, în contextul pandemiei de COVID19, sunt considerate apte să contribuie la prevenirea şi combaterea efectelor acesteia, măsuri care sunt reglementate la nivelul legii, dar a căror aplicare concretă este stabilită prin hotărâri ale Guvernului, în funcţie de existenţa şi incidenţa anumitor factori de risc. În acest sens, dispoziţiile art. 3 alin. (4) şi ale art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 55/2020 dispun că starea de alertă se instituie şi se prelungeşte, după caz, de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, avându-se în vedere: amploarea situaţiei de urgenţă, respectiv manifestarea generalizată a tipului de risc la nivel local, judeţean sau naţional, intensitatea situaţiei de urgenţă, respectiv viteza de evoluţie, înregistrată sau prognozată, a fenomenelor distructive şi gradul de perturbare a stării de normalitate, insuficienţa şi/sau inadecvarea capabilităţilor de răspuns, densitatea demografică în zona afectată de tipul de risc, existenţa şi gradul de dezvoltare a infrastructurii adecvate gestionării tipului de risc. Dispoziţiile art. 6 din acelaşi act normativ prevăd că „Hotărârile prin care se declară ori se prelungeşte starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă cuprind: a) baza legală; b) perioada stării de alertă; c) măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns, asigurarea rezilienţei comunităţilor şi diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri; d) instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor, după caz“. 29. De asemenea, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 55/2020, Curtea constată că aceste sunt stabilite, de asemenea, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, la propunerea Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă şi cu avizul secretarului de stat pentru culte. 30. Prin urmare, proporţionalitatea măsurilor prevăzute de art. 5 alin. (3) lit. a) şi art. 45 din Legea nr. 55/2020 trebuie apreciată, de la caz la caz, în funcţie de actele administrative emise în aplicarea legii care trebuie să răspundă adecvat evoluţiei concrete şi fluctuante a pandemiei de COVID-19 şi nu poate fi analizată, în mod abstract, prin simpla raportare la textele de lege supuse controlului de constituţionalitate, care consacră posibilitatea executivului de a institui anumite măsuri atunci când situaţia concretă o justifică, măsuri ce sunt însă condiţionate de respectarea cerinţelor art. 3 alin. (4) din aceeaşi lege, mai sus amintite. 31. Cât priveşte aplicarea nediscriminatorie a dispoziţiilor de lege criticate, Curtea constată că textele de lege supuse controlului de constituţionalitate nu stabilesc niciun fel de deosebiri între persoane în ceea ce priveşte instituirea măsurilor restrictive dispuse, astfel că nu se poate reţine încălcarea principiului egalităţii în drepturi. 32. În sfârşit, Curtea observă că dispoziţiile art. 5 alin. (3) lit. a) şi ale art. 45 din Legea nr. 55/2020 nu aduc atingere înseşi substanţei dreptului persoanei de a-şi manifesta credinţa religioasă, ci doar restrâng exerciţiul acestui drept sub forma întrunirilor în spaţii închise şi condiţionează exercitarea activităţii cultelor religioase de respectarea regulilor de protecţie sanitară. 33. Cât priveşte susţinerile autoarei excepţiei referitoare la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 29 alin. (3) şi (5), Curtea apreciază că textele de lege criticate nu aduc atingere libertăţii cultelor religioase de a se organiza potrivit propriilor statute, respectiv autonomiei cultelor religioase faţă de stat, ci doar stabilesc restrângeri temporare ale exerciţiului manifestărilor religioase în condiţiile permise de art. 53 din Constituţie. 34. În continuare, Curtea reţine că autoarea excepţiei critică dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate şi sub aspectul lipsei de claritate şi previzibilitate a acestora, susţinând că, din conţinutul art. 5 alin. (3) lit. a) şi al art. 65 lit. j) din Legea nr. 55/2020, nu reiese în mod clar ce înseamnă „întruniri de natura activităţilor [...] religioase [...] în spaţii închise.“ 35. Faţă de aceste critici, Curtea reţine, în acord cu cele statuate în jurisprudenţa sa, aşa cum este Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii. 36. Cât priveşte dispoziţiile de lege criticate, Curtea apreciază că acestea au un conţinut suficient de clar astfel încât consecinţele pe care le determină să poată fi prevăzute. Astfel, folosind înţelesul comun al termenilor, se poate deduce cu uşurinţă faptul că legiuitorul are în vedere reuniuni sau adunări de oameni constituite în scopul săvârşirii unor acte de cult religios. Având în vedere că aceste acte se săvârşesc, de regulă, în lăcaşuri de cult sau în exteriorul acestora, este evident că reglementarea criticată se referă la interiorul spaţiilor de cult. De altfel, prevederile hotărârilor Guvernului de prelungire a stării de alertă, în care sunt menţionate măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc aplicate în mod periodic pe parcursul pandemiei de COVID-19, se referă, în mod clar, la acte de cult religios săvârşite „în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult“. Spre exemplu, Hotărârea Guvernului nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 11 martie 2021, în vigoare la data sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, preciza în art. 1 pct. 9 din anexa nr. 3 că „activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare“. 37. Prin urmare, Curtea apreciază că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 38. Curtea mai reţine şi faptul că, în susţinerile orale făcute în şedinţa de judecată, preşedintele Asociaţiei Academia Memoriei de la Timişoara a invocat şi alte prevederi constituţionale şi critici ce nu au fost cuprinse în cadrul încheierii prin care Curtea Constituţională a fost sesizată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal cu privire la prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Întrucât, însă, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa decât în limitele sesizării formulate în faţa instanţei de judecată, aceste critici de neconstituţionalitate nu pot fi analizate. 39. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia Academia Memoriei de la Timişoara în Dosarul nr. 1.508/2/2021/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 5 alin. (3) lit. a), ale art. 45 şi ale art. 65 lit. j), k) şi l) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 februarie 2022. PREŞEDINTE prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
