Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor pct. 2.5.6 din anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, excepţie ridicată de Eduard Virgiliu Scurtu în Dosarul nr. 8.449/225/2017 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 464D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că Eduard Virgiliu Scurtu a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă şi note scrise în sprijinul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, partea Elena Erceanu a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.513 din 15 noiembrie 2011. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 21 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 8.449/225/2017, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor pct. 2.5.6 din anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Eduard Virgiliu Scurtu cu ocazia judecării unei cauze civile având ca obiect o obligaţie de a face. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care, pe de o parte, nu stabilesc sfera exactă a noţiunii de construcţii noi (construcţie complet separată de construcţia existentă, construcţie în continuarea construcţiei existente, supraetajarea construcţiei existente etc.) iar, pe de altă parte, conduc la posibilitatea unor refuzuri vădit abuzive din partea vecinilor, dublate de inexistenţa unor elemente obiective care să permită instanţelor de judecată, sesizate în temeiul art. 27 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, să stabilească sfera noţiunii de construcţie nouă, astfel încât să admită sau să respingă acţiunea persoanei interesate. 7. Susţine că prin reglementarea criticată se creează un tratament vădit discriminatoriu pentru persoanele care se confruntă cu refuzuri ale vecinilor, în situaţia în care au nevoie de acordul acestora pentru a le fi eliberată autorizaţie de construire, acestea văzându-se obligate să solicite intervenţia instanţei de judecată, care se va lovi, însă, de maniera neconstituţională în care sunt redactate prevederile pct. 2.5.6 din anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991 şi cele ale art. 27 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Normele metodologice din 12 octombrie 2009 de aplicare a Legii nr. 50/1991. Aşa fiind, în lipsa reglementării unor criterii de natură obiectivă în raport cu care să fie analizat de către instanţă refuzul nejustificat al unor vecini de a-şi da acordul în vederea realizării construcţiilor noi, se oferă instanţei judecătoreşti posibilitatea de a se substitui legiuitorului, încălcându-se astfel şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie. 8. Apreciază că aplicarea discriminatorie, doar pentru anumiţi subiecţi, a obligaţiei de a obţine acordul proprietarilor vecini contravine şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, care consacră dreptul părţilor la un proces echitabil. Autorul excepţiei susţine că este de neînţeles motivul pentru care legiuitorul nu respectă un minim criteriu de coerenţă şi să reglementeze criterii obiective în raport cu care să fie analizat refuzul vecinilor de aşi da acest acord, pentru a veni astfel în sprijinul persoanelor care doresc să obţină acordul vecinilor atunci când vor să realizeze construcţii noi şi pentru a preveni, în acest mod, eventualele abuzuri. 9. Învederează, totodată, că se aduce atingere şi sferei vieţii private, care, potrivit art. 26 alin. (1) din Constituţie, este ocrotită şi respectată de autorităţile publice, întrucât, în lipsa unor criterii prin care să se confere posibilitatea instanţei de judecată de a analiza dacă refuzul vecinului este justificat sau nu, se creează posibilitatea unei imixtiuni indirecte în viaţa privată a persoanelor care doresc să intre în legalitate cu o construcţie pe care o realizează sau au realizat-o şi care nu primesc acordul vecinilor în acest sens. 10. Aşa fiind, prin prisma aspectelor mai sus învederate, autorul excepţiei susţine că modalitatea de reglementare a prevederilor de lege criticate contravine şi imperativelor principiilor previzibilităţii normelor juridice, al stabilităţii raporturilor juridice şi al încrederii legitime, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxemburg, împrejurare care este de natură a contraveni şi dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţie. 11. Judecătoria Drobeta-Turnu Severin apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât criticile de neconstituţionalitate nu vizează un viciu de constituţionalitate intrinsec al dispoziţiilor de lege criticate, ci se referă la modalitatea de interpretare şi aplicare a acelei norme juridice. Or, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, neconstituţionalitatea este o stare organică a normei juridice şi nu poate fi dedusă dintr-o interpretare discutabilă. Totodată, Curtea nu are atribuţii în ceea ce priveşte operaţiunea de interpretare şi aplicare a legii şi nici competenţe referitoare la completarea sau modificarea textului de lege examinat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, îl constituie prevederile pct. 2.5.6 din anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, precum şi prevederile art. 27 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839 din 12 octombrie 2009, norme publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 bis din 23 noiembrie 2009. 16. În temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanţa de judecată a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 şi a sesizat Curtea Constituţională doar cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor pct. 2.5.6 din anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991. 17. Cu privire la această excepţie de neconstituţionalitatea, Curtea reţine că, în realitate, autorul excepţiei vizează prin critica sa prevederile subpunctului 2.5.6 al pct. 2 „Memoriu“ din secţiunea I - „Piese scrise“ din cuprinsul anexei nr. 1 intitulate CONŢINUTUL-CADRU al documentaţiei tehnice D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care constituie, astfel, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate. Potrivit acestor prevederi de lege, proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire trebuie să conţină, ca anexă la memoriu, şi „Acordul vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă autentică, pentru construcţiile noi, amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate - şi numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea acestora -, pentru lucrări de construcţii necesare în vederea schimbării destinaţiei în clădiri existente, precum şi în cazul amplasării de construcţii cu altă destinaţie decât cea a clădirilor învecinate“. 18. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), potrivit cărora „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale“, şi alin. (5), care prevăd că „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind Dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 alin. (1), potrivit cărora „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări“, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi celor ale art. 26 alin. (1), potrivit cărora „Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată“. Se invocă, de asemenea, şi încălcarea art. 1 şi a art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile subpct. 2.5.6 din anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 1.366 din 18 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 1.513 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 24 ianuarie 2012, decizii prin care Curtea a respins ca fiind neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a reglementării criticate. 20. Prin aceste decizii, Curtea a reţinut că, potrivit textului de lege criticat, autorizarea executării lucrărilor de construcţii poate fi făcută numai dacă documentaţia tehnică întocmită în acest scop cuprinde, alături de celelalte piese scrise şi desenate, acordul vecinilor, exprimat în formă autentică. Legiuitorul a impus îndeplinirea acestei condiţii pentru anumite tipuri de construcţii, în considerarea posibilului efect negativ pe care ar putea să îl aibă realizarea acestora asupra exerciţiului dreptului de proprietate al proprietarilor vecini. Astfel, norma criticată are ca finalitate evitarea producerii unei tulburări a folosinţei imobilelor proprietarilor vecini şi, implicit, a dreptului de proprietate al acestora. O astfel de prevedere legală reprezintă o modalitate de transpunere în practică a dispoziţiilor art. 44 alin. (7) din Constituţie, care stabileşte că „dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului“. Aşadar, legiuitorul constituant a apreciat că asigurarea bunei vecinătăţi reprezintă un deziderat care trebuie înscris în însăşi Legea fundamentală, şi, în consecinţă, legiuitorul ordinar a dat substanţă acestei prevederi constituţionale, condiţia impusă prin textul de lege criticat fiind necesară pentru apărarea dreptului de proprietate în plenitudinea atributelor sale. 21. Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiată şi critica referitoare la pretinsa discriminare între constructor (proprietar care doreşte să realizeze o construcţie nouă) şi proprietarul vecin în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de proprietate şi a observat, în acest sens, că din jurisprudenţa sa şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului se desprinde ideea că dreptul de proprietate nu este unul absolut, ci comportă unele limitări, care trebuie să păstreze un echilibru între interesul general şi interesul privat al cetăţenilor. Exemplificative sub acest aspect sunt Decizia Curţii Constituţionale nr. 144 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 11 mai 2004, şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 23 septembrie 1982, pronunţată în Cauza Sporrong şi Lönnroth împotriva Suediei, paragraful 69. 22. Curtea a subliniat, de asemenea, că eventualul refuz abuziv al proprietarilor vecini de a acorda acceptul lor pentru realizarea construcţiei poate fi constatat de instanţa de judecată, care are competenţa de a pronunţa o hotărâre care să ţină locul unui asemenea acord. 23. Distinct de cele mai sus menţionate, raportat la materia analizată, Curtea reţine faptul că legiuitorul, consacrând importanţa domeniului executării lucrărilor de construcţii, a edictat o serie de reglementări speciale, prin care se asigură respectarea regimului construcţiilor, respectiv al calităţii şi disciplinei în construcţii, în acest sens fiind: Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care consacră principiul potrivit căruia executarea lucrărilor de construcţii, în cazul în care legea nu dispune altfel, este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren şi/sau construcţii - identificat prin număr cadastral; Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839/2009, au fost elaborate în conformitate cu prevederile acestei legi şi pentru aplicarea ei, în corelare cu actele normative specifice din domeniile construcţiilor, al amenajării teritoriului şi urbanismului, al administraţiei publice, al proprietăţii funciare, precum şi cu alte acte normative complementare domeniilor menţionate; Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 30 septembrie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se instituie sistemul calităţii în construcţii, care să conducă la realizarea şi exploatarea unor construcţii de calitate corespunzătoare, în scopul protejării vieţii oamenilor, a bunurilor acestora, a societăţii şi a mediului înconjurător, precum şi la prevenirea consecinţelor negative în cazul edificării unor construcţii necorespunzătoare, cu încălcarea legislaţiei în vigoare, precum şi Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001, potrivit căreia scopul de bază al amenajării teritoriului îl constituie armonizarea la nivelul întregului teritoriu a politicilor economice, sociale, ecologice şi culturale, stabilite la nivel naţional şi local pentru asigurarea echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale ţării. 24. În contextul criticilor formulate în cauză, Curtea subliniază că dreptul de proprietate este cel mai important dintre drepturile patrimoniale, el incluzând dreptul titularului de a folosi, poseda şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu. Respectarea dreptului de proprietate este unul dintre fundamentele unei societăţi democratice, fapt ce se reflectă şi în protecţia specială acordată acestui drept, atât prin Constituţie, cât şi prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Principiul general al garantării dreptului de proprietate nu poate face însă abstracţie de realităţile convieţuirii sociale, context în care însăşi Constituţia României stabileşte în mod expres, la art. 44 alin. (7), că dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. 25. Curtea reţine, astfel, că în procesul de edificare a unei noi construcţii, de regulă, prima interacţiune pe care proprietarul unei parcele de teren o are cu vecinii săi are loc anterior obţinerii autorizaţiei de construire, şi anume în faza de elaborare şi/sau revizuire a documentaţiilor de urbanism. De asemenea, pentru elaborarea şi aprobarea unui plan urbanistic zonal sau a unui plan urbanistic de detaliu, care propun soluţii ce depăşesc limitele stabilite prin Codul civil, este necesar consimţământul vecinilor afectaţi de această depăşire. Trebuie, de asemenea, avut în vedere şi faptul că interesul vecinilor şi, în general, interesul comunităţii în aprobarea unui plan de urbanism depăşesc strict limitele juridice ale exercitării dreptului de proprietate, astfel cum sunt stabilite prin Codul civil, fiind vorba despre impactul pe care un proiect îl poate avea în viaţa comunităţii. 26. În ceea ce priveşte acordul vecinilor pentru emiterea autorizaţiei de construire, Curtea observă că atât Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi normele metodologice de aplicare a acesteia, cât şi Codul civil reglementează cazurile în care, în funcţie de particularităţile şi/sau amplasarea noilor construcţii ce urmează a fi edificate, este obligatorie obţinerea acordului vecinilor pentru respectivele lucrări de construcţii, printr-un înscris încheiat în formă autentică, după cum urmează: a) pentru construcţiile noi, amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate (spre exemplu, construcţii ce urmează a fi lipite pe calcan de o construcţie existentă sau pentru efectuarea operaţiunii de subzidire a construcţiei), dar numai în cazul în care sunt necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea acestora; b) pentru lucrări de construcţii necesare în vederea schimbării destinaţiei în clădiri existente; c) pentru construcţii noi care au o altă destinaţie decât cea a clădirilor învecinate; d) pentru construcţii aflate la o distanţă mai mică de 60 de cm faţă de linia de hotar sau pentru construcţii care prevăd o fereastră pentru vedere, balcon sau alte lucrări orientate către terenul învecinat şi aflate la o distanţă mai mică de 2 m faţă de acesta; e) pentru construcţii care prevăd o fereastră sau deschidere în zidul comun. 27. Curtea învederează, de asemenea, că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare, emisă în condiţiile acestei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren şi/sau construcţii - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel. Autorizaţia de construire constituie actul final de autoritate al administraţiei publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcţii corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea şi postutilizarea construcţiilor şi se emite în baza documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, elaborată în condiţiile legii, în temeiul şi cu respectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism existente. Orice construcţie trebuie să îndeplinească o serie de condiţii tehnice care să-i asigure stabilitatea, rezistenţa şi durabilitatea în timp, ceea ce impune ca edificarea unei construcţii noi să beneficieze de toate avizările şi autorizările experţilor, mai ales când construcţia ar putea afecta şi vecinul clădirii. Avizarea reprezintă procedura de analiză şi de exprimare a punctului de vedere al unei comisii tehnice din structura ministerelor, a administraţiei publice locale ori a altor organisme centrale sau teritoriale interesate, având ca obiect analiza soluţiilor funcţionale, a indicatorilor tehnico-economici şi sociali ori a altor elemente prezentate prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism sau prin documentaţia tehnică - D.T. pentru autorizarea execuţiei lucrărilor de construcţii - extras din proiectul tehnic (pe baza căruia se vor executa lucrările. Avizarea se concretizează printr-un act (aviz favorabil sau nefavorabil) care are caracter tehnic de obligativitate. Nerespectarea autorizaţiei de construire dă dreptul autorităţii care este prevăzută de lege cu atribuţii în supravegherea respectării regimului şi siguranţei în construcţii să solicite desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal sau intrarea proprietarului construcţiei în legalitate, prin obţinerea avizelor şi autorizaţiilor legale. 28. În jurisprudenţa sa referitoare la Legea nr. 50/1991 (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 23 martie 2005, Decizia nr. 409 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 5 august 2005, Decizia nr. 1.348 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 17 decembrie 2010, Decizia nr. 936 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 25 august 2011, sau Decizia nr. 142 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 8 mai 2019), Curtea a reţinut că acest act normativ reglementează condiţiile în care trebuie să aibă loc executarea lucrărilor de construcţii, stabilind în sarcina deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren şi/sau construcţii - anumite obligaţii ce derivă din necesitatea protejării interesului general pe care urbanismul şi amenajarea teritoriului, precum şi securitatea şi siguranţa în construcţii îl reprezintă. Curtea a reţinut, de asemenea, că prin obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie şi prin tragerea la răspundere a celor care nu respectă această obligaţie se protejează drepturile şi libertăţile celorlalte persoane, iar activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii. S-a arătat, totodată, că obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie are drept scop prevenirea consecinţelor negative în cazul unor construcţii necorespunzătoare, astfel încât îndeplinirea acestei obligaţii are în vedere prevenirea consecinţelor unor sinistre în cazul executării unor construcţii necorespunzătoare, ceea ce justifică reglementarea restrictivă, prin Legea nr. 50/1991, a autorizării executării lucrărilor de construcţii. Aşa fiind, amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor sunt operaţiuni care trebuie să respecte planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului, precum şi anumite standarde de calitate şi siguranţă. 29. În ceea ce priveşte acordul vecinilor, potrivit subpunctului 2.5.6 al punctului 2 intitulat „Memoriu“ din secţiunea I - „Piese scrise“ din cuprinsul anexei nr. 1 la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, coroborat cu art. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839/2009, Curtea reţine că acesta este necesar în următoarele situaţii: a) pentru construcţiile noi, amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate - şi numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea acestora. Situaţiile prevăzute la lit. a) corespund cazurilor în care prin ridicarea unei construcţii noi în vecinătatea imediată a unei construcţii existente pot fi cauzate acesteia prejudicii privind rezistenţa mecanică şi stabilitatea, securitatea la incendiu, igiena, sănătatea şi mediul ori siguranţa în exploatare. Cauzele acestor situaţii pot fi, de exemplu, alipirea la calcan, fundarea la o cotă mai adâncă decât cea a tălpii fundaţiei construcţiei existente, afectarea gradului de însorire; b) pentru lucrări de construcţii necesare în vederea schimbării destinaţiei în clădiri existente; c) în cazul amplasării de construcţii cu altă destinaţie decât cea a clădirilor învecinate. Situaţiile prevăzute la lit. b) şi c) corespund cazurilor în care, ca urmare a investiţiei noi pot fi create situaţii de disconfort generate de incompatibilităţi între funcţiunea preexistentă şi cea propusă, atât în situaţia în care se aduc modificări de destinaţie a spaţiilor în interiorul unei clădiri, cât şi în situaţia în care funcţionalitatea unei construcţii noi este incompatibilă cu caracterul şi funcţionalitatea zonei în care urmează să se integreze. Cauzele cele mai frecvente sunt cele legate de afectarea funcţiunii de locuit prin implementarea unor funcţiuni incompatibile datorită zgomotului, circulaţiei, degajării de noxe etc. 30. În toate situaţiile, acordul vecinilor se va da condiţionat de asigurarea, prin proiectul tehnic şi autorizaţia de construire/desfiinţare, a măsurilor de punere în siguranţă a construcţiei preexistente rezultate în urma raportului de expertiză tehnică întocmit la comanda investitorului noii construcţii. Acordul vecinilor este valabil numai în formă autentică. 31. Curtea reţine că refuzul nejustificat de a-şi da acordul se constată de către instanţa de judecată competentă, hotărârea acesteia urmând să fie acceptată de către emitentul autorizaţiei de construire/desfiinţare în locul acordului vecinilor. Astfel, legea dă posibilitatea instanţei de a suplini acordul vecinilor, dacă se constată refuzul nejustificat al acestora, în urma analizei situaţiei concrete a construcţiilor existente, a lucrărilor de expertiză şi a certificatului de urbanism eliberat la cererea proprietarului care doreşte să construiască. În această situaţie, având în vedere rolul judecătorului în aflarea adevărului, consacrat prin art. 22 din Codul de procedură civilă, acesta are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. 32. Prin urmare, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate criticile formulate din perspectiva încălcării dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi alin. (5) referitoare la claritatea/previzibilitatea legii şi separaţia puterilor în stat şi a celor ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. 33. Aşa fiind, în contextul celor mai sus arătate, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiate şi criticile autorului excepţiei prin raportare la art. 16 alin. (1) şi art. 26 alin. (1) din Legea fundamentală, întrucât textul de lege supus controlului de constituţionalitate nu este de natură să aducă atingere sferei vieţii private sau să creeze un regim discriminatoriu în cazul persoanelor pentru care legiuitorul a condiţionat autorizarea executării lucrărilor de construcţii de obţinerea acordului vecinilor, exprimat în formă autentică, întrucât această condiţionare este justificată în considerarea posibilului efect negativ pe care ar putea să îl aibă realizarea acestor construcţii asupra exerciţiului dreptului de proprietate al proprietarilor vecini. Reglementarea criticată exprimă grija legiuitorului de a asigura un echilibru între interesele titularilor dreptului de proprietate sau ai altor drepturi reale asupra construcţiilor existente sau viitoare, asigurându-se, totodată, şi convieţuirea în bună vecinătate a acestora. Prin necesitatea obţinerii acordului vecinilor pentru construcţiile noi amplasate adiacent construcţiilor deja existente sau în imediata lor vecinătate, se protejează drepturile şi libertăţile celorlalte persoane, ţinând cont şi de faptul că activitatea de edificare a construcţiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii. 34. De altfel, în jurisprudenţa sa, de exemplu, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Curtea Constituţională a statuat că, dacă prin jocul unor prevederi legale anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective. 35. Concluzionând, Curtea învederează faptul că în domeniul materiei analizate există o serie de reglementări specifice care trebuie interpretate în mod coroborat, pentru o imagine de ansamblu edificatoare, astfel încât nu pot fi primite criticile formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. 36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Eduard Virgiliu Scurtu în Dosarul nr. 8.449/225/2017 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin şi constată că prevederile subpunctului 2.5.6 al punctului 2 „Memoriu“ din secţiunea I - „Piese scrise“ din cuprinsul anexei nr. 1 la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
