Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 489 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (4) din Codul penal, precum şi ale art. 3 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 489 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (4) din Codul penal, precum şi ale art. 3 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 162 din 24 februarie 2025
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (4) din Codul penal, precum şi ale art. 3 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghiţă-Marian Drăghici în Dosarul nr. 4.815/271/2019/a2 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 865D/2020.
    2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (4) din Codul penal, întrucât autorul determină neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate prin compararea lor cu prevederile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală. Totodată, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, apreciind că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie. În acest sens, invocă deciziile nr. 296 din 9 iunie 2020 şi nr. 491 din 13 iulie 2021.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 10 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 4.815/271/2019/a2, Judecătoria Oradea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (4) din Codul penal, precum şi ale art. 3 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Gheorghiţă-Marian Drăghici într-o cauză în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 44 alin. (1) din Codul penal.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că sintagma „revocă suspendarea“, din cuprinsul dispoziţiilor art. 96 alin. (4) din Codul penal, are caracter imperativ, astfel că instituie un tratament diferenţiat nejustificat al inculpatului în faza de judecată, prin excluderea posibilităţii de a se pronunţa o soluţie fără privare de libertate, spre deosebire de faza de urmărire penală în care procurorul are la dispoziţie oportunitatea renunţării la urmărire penală, potrivit art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală. Totodată, susţine că dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece permit ca acelaşi judecător care a verificat legalitatea trimiterii în judecată să exercite şi funcţia de judecată, ceea ce, în speţă, ar echivala cu pronunţarea de către acelaşi judecător şi în faza de fond asupra excluderii unei piese a materialului probator, după ce s-a pronunţat, prin încheiere definitivă de respingere a tuturor cererilor şi excepţiilor, în calitate de judecător de cameră preliminară, considerând legal şi loial efectuată întreaga urmărire penală. Invocă unele considerente ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 802 din 5 decembrie 2017 şi susţine că, întrucât judecătorul de cameră preliminară s-a pronunţat cu caracter definitiv, menţinând ca legale probele, acelaşi judecător, preluând funcţia de judecată şi devenind judecător al fondului, este în imposibilitatea de a face noi verificări de legalitate în cursul judecăţii din perspectiva constatării inadmisibilităţii procedurii prin care au fost obţinute şi a aplicării regimului nulităţii absolute asupra actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate.
    6. Judecătoria Oradea - Secţia penală apreciază că excepţia invocată este neîntemeiată. În acest sens, reţine că măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate de către instanţă nu constituie un drept constituţional, ci este o vocaţie pe care legiuitorul a reglementat-o în anumite condiţii. Reţine că autorul excepţiei realizează o comparaţie cu instituţia renunţării la urmărire penală, cu toate că procurorul nu are o libertate necondiţionată în alegerea soluţiei de renunţare la urmărire penală, acesta fiind ţinut să verifice îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 318 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, iar exercitarea acestei atribuţii de către procuror nu se poate realiza fără încuviinţarea judecătorului de cameră preliminară. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, reţine că posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a exercita funcţia de judecată în cauză nu este de natură să aducă atingere dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în faţa legii şi la dreptul la un proces echitabil, fiind în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat legalitatea actelor de urmărire penală şi a administrării probelor să decidă asupra întregului material probatoriu administrat în cauza pe care o va soluţiona. În aceeaşi măsură, apreciază că aspectele reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 802 din 5 decembrie 2017 nu sunt de natură să determine incompatibilitatea judecătorului de cameră preliminară cu exercitarea funcţiei de judecată în aceeaşi cauză, deoarece aprecierea preliminară a legalităţii administrării probelor nu determină aprecierea finală a fiabilităţii, pertinenţei şi concludenţei acestora şi nu justifică bănuiala de parţialitate în privinţa judecătorului, motive pentru care, de altfel, prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 96 alin. (4) din Codul penal, precum şi ale art. 3 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:
    - Art. 96 alin. (4) din Codul penal: „(4) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.“;
    – Art. 3 alin. (3) din Codul de procedură penală: „(3) În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată, mai puţin când se dispune începerea judecăţii potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c).“;
    – Art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală: „(7) Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză.“

    11. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 96 alin. (4) din Codul penal contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi ale art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti. Cât priveşte prevederile art. 3 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (4) din Codul penal, Curtea observă că autorul excepţiei nu argumentează neconstituţionalitatea normelor penale criticate prin raportarea acestora la dispoziţiile Legii fundamentale, ci determină neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate prin compararea lor cu prevederile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală. Având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, Curtea reţine că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele. Aşadar, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. În aceste condiţii, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (4) din Codul penal, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 422 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 3 august 2020, Decizia nr. 485 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 15 noiembrie 2021, şi Decizia nr. 614 din 21 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 5 aprilie 2024).
    13. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, Curtea constată că normele procesual penale criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la motive de neconstituţionalitate similare. Instanţa de contencios constituţional a pronunţat mai multe decizii, spre exemplu, Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 7 octombrie 2016, Decizia nr. 415 din 15 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 3 octombrie 2017, Decizia nr. 788 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 8 martie 2018, Decizia nr. 214 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 10 iulie 2020, Decizia nr. 491 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1094 din 17 noiembrie 2021, şi Decizia nr. 67 din 1 februarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 20 iunie 2024, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate astfel invocată.
    14. Prin deciziile mai sus menţionate, Curtea a reţinut că este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunţe şi pe fondul cauzei. Curtea a reţinut, totodată, că o soluţie contrară ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcţiei de judecată, deoarece judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea - esenţială în buna administrare a cauzei - de a aprecia el însuşi asupra legalităţii urmăririi penale şi a administrării probelor şi de a decide asupra întregului material probator pe care îşi va întemeia soluţia. Aşa fiind, Curtea a arătat că simplul fapt că judecătorul ar fi luat o decizie înaintea procesului nu poate justifica, în sine, o bănuială de parţialitate în privinţa acestuia. Trebuie avute în vedere întinderea şi importanţa acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influenţeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată (a se vedea Hotărârea din 6 iunie 2000, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Morel împotriva Franţei, paragraful 45, precum şi Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, precitată, paragraful 16).
    15. Prin aceleaşi decizii, Curtea a reţinut că obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. De altfel, potrivit prevederilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va comunica de îndată parchetului, în vederea remedierii, încheierea pronunţată, în cazul în care fie constată neregularităţi ale actului de sesizare, fie sancţionează, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori exclude una sau mai multe probe administrate în timpul urmăririi penale. Cu privire la legalitatea probaţiunii, în camera preliminară pot fi supuse controlului judecătorului aspectele referitoare la nulitatea absolută sau relativă ori la excluderea unor probe, care, potrivit art. 102 din Codul de procedură penală, vizează numai probele nelegale, probele obţinute prin tortură şi cele derivate din acestea. Aşa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este să stabilească dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar în ipoteza începerii judecăţii, să stabilească actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care vor trebui să le combată (Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, paragraful 20).
    16. În continuare, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la competenţa instanţei, legalitatea sesizării, a administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Consecinţa acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecăţii, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind asigurarea soluţionării cu celeritate a cauzelor penale. Împrejurarea că instanţa competentă să judece cauza pe fond nu poate ea însăşi să se pronunţe cu privire la cererile şi excepţiile care au fost ridicate în procedura de cameră preliminară şi care au fost soluţionate în această procedură (atât pe fond, cât şi/sau în contestaţie) nu afectează dreptul părţilor la un proces echitabil, deoarece au constituit deja obiect al controlului unui judecător. Instanţa competentă să se pronunţe asupra judecăţii pe fond a cauzei are plenitudinea de jurisdicţie să statueze cu privire la temeinicia acuzaţiei în materie penală, deoarece, potrivit art. 374 alin. (7)-(9) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi, deşi nu se readministrează, sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor sau pot fi administrate din oficiu de către instanţă, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi pentru justa soluţionare a cauzei. Per a contrario, o probă contestată va fi readministrată, iar, în cazul în care readministrarea nu mai este posibilă, devin aplicabile dispoziţiile art. 383 alin. (4) din Codul de procedură penală, care obligă instanţa să o pună în discuţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală şi încuviinţată de instanţă. Faptul că instanţa de judecată va ţine seama la judecarea cauzei de o astfel de probă implică filtrarea ei în raport cu exigenţele procedural penale referitoare la aprecierea probelor care, potrivit art. 103 din Codul de procedură penală, nu au o valoare dinainte stabilită şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, condamnarea putând fi dispusă numai atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă (Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, paragrafele 21 şi 22).
    17. În fine, Curtea a mai observat că, în urma pronunţării Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, procedura în camera preliminară se desfăşoară în cadrul unor dezbateri orale şi contradictorii. Aceasta presupune că în procedura de cameră preliminară se pot administra probe pentru a se face dovada că anumite probe din rechizitoriu sunt obţinute în mod nelegal sau neloial. Dacă s-ar aprecia în mod contrar, s-ar ajunge la situaţia în care dreptul la o procedură orală şi contradictorie ar fi un drept formal a cărui exercitare nu s-ar bucura de efectivitate (Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, precitată, paragraful 24, Decizia nr. 778 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 3 mai 2017, paragraful 19, şi Decizia nr. 136 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 11 iulie 2017, paragraful 16).
    18. Mai mult, Curtea a reţinut că prin Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluţionarea cererilor şi excepţiilor formulate ori a excepţiilor ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de probă în afara „oricăror înscrisuri noi prezentate“ este neconstituţională. În considerentele deciziei precitate, Curtea a constatat, în esenţă, că este necesar ca, în procedura de cameră preliminară, verificarea legalităţii administrării probelor de către organele de urmărire penală să fie realizată, în mod nemijlocit, în contradictoriu cu părţile şi persoana vătămată, cu posibilitatea administrării oricăror mijloace de probă.
    19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (4) din Codul penal, excepţie ridicată de Gheorghiţă-Marian Drăghici în Dosarul nr. 4.815/271/2019/a2 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2024.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 489 din 17 octombrie 2024

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016