Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, excepţie ridicată de Alexandra-Cristina Gheorghiu, în Dosarul nr. 291/3/2008* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 750 D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă apărătorul autorului excepţiei, doamna avocat Monica Livescu, cu delegaţie la dosar, lipsind autorul excepţiei şi celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă cu privire la faptul că dosarul se află la al doilea termen de judecată, fiind amânat pentru lipsa îndeplinirii procedurii de citare cu intervenienţii accesorii, ale căror cereri de intervenţie au fost admise ulterior sesizării Curţii Constituţionale. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia în raport cu prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 52 din Legea fundamentală, precum şi cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, în consecinţă, pronunţarea unei decizii interpretative. În esenţă, apărătorul autorului excepţiei face referire la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 132 din 7 martie 2013 şi nr. 48 din 2 februarie 2017, arătând că, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate ridicată în prezenta cauză, raţionamentele reţinute cu acele prilejuri nu sunt incidente. Totodată, arată că, atunci când Comisia superioară medico-legală este de acord cu avizul primei comisii ce efectuează activitatea de expertiză psihiatrică, aceasta emite un aviz, pe care nu-l motivează niciodată, ceea ce aduce atingere dreptului la un proces echitabil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile din 16 februarie 2010 şi din 7 iunie 2011, pronunţate în cauzele Eugenia Lazăr împotriva României şi Baldovin împotriva României, a analizat emiterea unui aviz nemotivat şi a reţinut în ultima cauză citată, paragrafele 23-26, că formularea unui asemenea aviz de către autoritatea naţională supremă în materie împiedică instituţiile de rang inferior să efectueze expertize noi şi să le completeze pe cele pe care le realizaseră. De aceea, susţine apărătorul autorului, este obligatoriu ca avizul Comisiei superioare medico-legale să conţină o motivare corespunzătoare unui astfel de punct de vedere. Atunci când se dispune avizarea primei expertize psihiatrice, instanţa are în vedere formularea unor obiecţiuni, sesizarea anumitor contradicţii pe care partea le supune atenţiei sale şi aşteaptă o avizare de la Comisia superioară medico-legală, care să răspundă acestor situaţii. Atunci când avizul este conform avizelor anterioare, acesta nu se motivează. Aici intervine inegalitatea în faţa legii, şi anume între situaţia în care sunt contradicţii, iar avizul este motivat, şi atunci când nu există contradicţii şi comisia superioară nu mai motivează avizul. În Cauza Eugenia Lazăr împotriva României, în paragraful 84, Curtea Europeană consideră că obligaţia de motivare a avizelor stiinţifice este cu atât mai importantă cu cât un astfel de aviz împiedică efectuarea unei noi expertize, limitându-se accesul la o probă esenţială în desfăşurarea unui proces civil. În concluzie, solicită admiterea excepţiei şi pronunţarea unei decizii interpretative, în sensul în care norma este neconstituţională în măsura în care avizarea nu este obligatorie în toate situaţiile, inclusiv în caz de confirmare a actului legal. 5. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În cazul de faţă nu este vorba de o nouă expertiză, ci de avizarea pozitivă a unei expertize medico-legale, inclusiv cu măsurile care au stat la baza acesteia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 18 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 291/3/2008*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală. Excepţia a fost invocată de Alexandra-Cristina Gheorghiu, într-o cauză în care s-a încuviinţat proba cu expertiza medico-legală psihiatrică a acesteia, rapoartele întocmite fiind supuse avizării Comisiei superioare medico-legale din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“, care a formulat un aviz de aprobare, nemotivat. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că din modul de formulare a prevederii legale nu rezultă obligativitatea emiterii unui aviz motivat de către Comisia superioară medico-legală pentru situaţia confirmării/avizării unei expertize medico-legale. 8. Se susţine că textul de lege criticat aduce atingere art. 16 alin. (1) din Constituţie, creând o discriminare între persoanele supuse expertizei - cu privire la care comisia a verificat şi a avizat din punct de vedere ştiinţific concluziile diverselor acte medico-legale, fără a motiva avizul - şi celelalte persoane, cu privire la care concluziile actelor medico-legale nu au putut fi avizate. În acest ultim caz, Comisia superioară medico-legală recomandă refacerea totală sau parţială a lucrărilor la care se referă actele primite pentru verificare şi avizare, formulând propuneri în acest sens sau concluzii proprii. Este necesar ca avizul să fie motivat, adică să răspundă la obiecţiunile formulate de parte, cu privire la actul medico-legal supus avizării, astfel încât să rezulte, pentru părţi şi instanţă, care sunt argumentele pentru care Comisia superioară medico-legală consideră că este cazul să confirme actul pentru care s-a solicitat avizul. 9. În lipsa motivării avizului, autorul arată că justiţiabilul vătămat nu se poate adresa instanţei pentru a desfiinţa efectele avizului, în cadrul altei proceduri. Se ajunge astfel la o absolutizare a efectelor unei probe prevăzute de legislaţia specială în materia expertizelor medico-legale, probă confirmată de avizul nemotivat, care este de natură să încalce dreptul la un proces echitabil. Dacă o hotărâre judecătorească se întemeiază pe o astfel de probă, trebuie ca aceasta să poată fi motivată inclusiv cu privire la criticile formulate de parte, referitor la întocmirea expertizei, de exemplu, precum şi cu privire la criticile aduse confirmării probei, prin avizul comisiei. Pentru a se putea formula critici cu privire la aviz este însă necesar ca acesta să fie motivat. 10. Autorul arată că este încălcat art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru motive similare celor reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 7 iunie 2011, pronunţată în Cauza Baldovin împotriva României. 11. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale; competenţa Comisiei superioare medico-legale de emitere a avizului nemotivat nu aduce atingere, în principiu, accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi egalităţii în faţa legii. Raţiunea textului de lege criticat este de a da eficienţă dispoziţiei constituţionale referitoare la obligaţia statului de a garanta dreptul la ocrotirea sănătăţii. Art. 24 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000, prin obligaţiile instituite în sarcina comisiei, garantează dreptul persoanelor la un proces echitabil. 12. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 este, în principal, inadmisibilă, şi în subsidiar, neîntemeiată. Din examinarea cererii de sesizare se observă că se contestă modul în care Comisia superioară medico-legală şi instanţa de judecată au interpretat şi au aplicat textele de lege criticate şi că se urmăreşte completarea art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. 14. În subsidiar, se apreciază că excepţia este neîntemeiată. Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000, activitatea de medicină legală asigură mijloacele de probă cu caracter ştiinţific organelor de urmărire penală, instanţelor judecătoreşti, precum şi la cererea persoanelor interesate, în soluţionarea cauzelor penale, civile sau de altă natură, contribuind prin mijloace specifice, prevăzute de lege, la stabilirea adevărului. Detaliind condiţiile în care se solicită avizele Comisiei superioare medico-legale, Regulamentul de aplicare al Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 774/2000, prevede, la art. 25, că organele judiciare care solicită avizul comisiei sunt obligate să îi pună la dispoziţie toate actele medicale şi medico-legale din dosar, precum şi întrebările la care trebuie să răspundă în aviz, formulate clar. De asemenea, în ceea ce priveşte modalitatea în care Comisia răspunde solicitării organelor judiciare, art. 27 din regulament prevede că atunci când îi sunt supuse verificării acte medico-legale cu concluzii contradictorii, aceasta poate aviza, în totalitate sau parţial, concluziile unora dintre ele, formulând, dacă este cazul, anumite precizări sau completări. În situaţia în care nu le avizează, comisia recomandă refacerea totală sau parţială a lucrărilor, formulând propuneri în acest sens sau concluzii proprii. Se arată că prevederea legală criticată este clară, în sensul existenţei obligaţiei comisiei superioare de a-şi motiva avizele, indiferent că este vorba despre confirmarea sau infirmarea actelor medico-legale supuse avizării. Prevederile legale criticate nu sunt discriminatorii, deoarece se aplică în egală măsură tuturor destinatarilor lor, iar atribuţiile comisiei garantează justiţiabililor o practică unitară şi predictibilă, la nivelul instituţiilor de medicină legală, contribuind la garantarea dreptului la un proces echitabil. 15. Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional, punctul său de vedere fiind transmis în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.482D/2012 şi reţinut în Decizia nr. 132 din 7 martie 2013. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile apărătorului autorului excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost formulat de autorul acesteia, îl constituie prevederile art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 996 din 10 noiembrie 2005. 19. Curtea reţine că, în realitate, obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 24 alin. (1) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000, text asupra căruia urmează să se pronunţe prin prezenta decizie şi care are următorul conţinut: „Comisia superioară medico-legală verifică şi avizează, din punct de vedere ştiinţific, la cererea organelor în drept, concluziile diverselor acte medico-legale […]“. 20. În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, precum şi celor ale art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 24 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 reglementează cu privire la două situaţii distincte. Prima este aceea în care comisia superioară verifică şi avizează, din punct de vedere ştiinţific, la cererea organelor în drept, concluziile diverselor acte medico-legale. În această situaţie, atunci când este cazul, se pronunţă asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale. Cea de-a doua situaţie este aceea în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, caz în care Comisia superioară medico-legală recomandă refacerea totală sau parţială a lucrărilor la care se referă actele primite pentru verificare şi avizare, formulând propuneri în acest sens sau concluzii proprii. 22. Curtea constată că autorul excepţiei critică situaţia în care nu există concluzii contradictorii ale expertizei faţă de cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale, iar comisia avizează, fără a motiva, concluziile expertizelor, astfel cum s-a întâmplat în cauză. 23. Curtea reţine, în primul rând, că termenul „verifică“ din conţinutul textului de lege criticat se referă la controlul obligatoriu al rapoartelor de expertiză medico-legală, efectuat de Comisia superioară medico-legală. Totodată, din analiza art. 24 alin. (1) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000, Curtea observă că, în această situaţie specifică, nu există o interdicţie cu privire la motivarea avizării. Aceasta este lăsată la aprecierea Comisiei superioare medico-legale, astfel cum s-a întâmplat şi în prezenta cauză, în care comisia a formulat avizul în sensul aprobării rapoartelor de expertiză medico-legală, după examinarea acestora. Motivarea de către Comisia superioară medico-legală a avizului în acest caz, în care rapoartele de expertiză sunt concordante, ar reprezenta practic reiterarea celor cuprinse în rapoarte. 24. Referitor la critica privind încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, din perspectiva unei inegalităţi între situaţia persoanelor supuse expertizei psihiatrice, cu privire la care comisia a verificat şi a avizat din punct de vedere ştiinţific concluziile actelor medico-legale, fără a motiva avizul, şi situaţia celorlalte persoane, cu privire la care concluziile actelor medico-legale nu au putut fi avizate, Curtea observă că aceasta nu poate fi primită. 25. Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a reţinut că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Aplicând cele reţinute la cauza de faţă rezultă că situaţia persoanelor supuse expertizei psihiatrice, cu privire la care există rapoarte de expertiză concordante, nu este identică cu situaţia persoanelor cu privire la care s-au formulat concluzii contradictorii între expertiza iniţială şi noua expertiză sau cu situaţia persoanelor cu privire la care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, caz în care Comisia superioară medico-legală recomandă refacerea totală sau parţială a lucrărilor la care se referă actele primite pentru verificare şi avizare, formulând propuneri în acest sens sau concluzii proprii. Soluţiile adoptate de legiuitor sunt diferite pentru fiecare categorie, datorită situaţiilor diferite, fără a se încălca prevederile art. 16 din Legea fundamentală. 26. Curtea nu poate reţine nici încălcarea art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi nici a art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, formulată din perspectiva celor reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârile din 16 februarie 2010 şi din 7 iunie 2011, pronunţate în cauzele Eugenia Lazăr împotriva României şi Baldovin împotriva României. 27. Astfel, Curtea observă că în cauzele Eugenia Lazăr împotriva României, paragraful 83, şi Baldovin împotriva României, paragraful 23, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că „doar un raport aprofundat dovedit ştiinţific, care includea o soluţie motivată în raport cu eventualele contradicţii între avizele institutelor de rang inferior“, ar fi fost de natură să le inspire justiţiabililor încredere în acţiunea justiţiei şi să asiste organele judiciare în exercitarea funcţiilor lor. Situaţia în care există contradicţii între avizele institutelor de rang inferior este reglementată prin art. 24 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000, potrivit căruia „Comisia superioară medico-legală verifică şi […] se pronunţă asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale“, iar nu prin textul de lege criticat. 28. Referitor la încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin Decizia nr. 132 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 16 aprilie 2013, Curtea a statuat că dispoziţiile legale criticate reglementează competenţa Comisiei superioare medico-legale de a verifica şi de a aviza din punct de vedere ştiinţific concluziile diverselor acte medico-legale şi de a se pronunţa asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei în raport cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale. În acest sens, comisia superioară poate recomanda refacerea totală sau parţială a lucrărilor la care se referă actele primite pentru verificare şi avizare, formulând propuneri sau concluzii proprii. Prin urmare, din analiza acestor competenţe, rezultă că dispoziţiile legale criticate constituie o garanţie a dreptului părţilor la un proces echitabil, instituind o formă de coordonare şi control, sub aspect metodologic şi ştiinţific, a activităţilor de medicină legală, deoarece acestea se caracterizează printr-un caracter strict specializat. 29. Curtea a reţinut, de asemenea, că activitatea Comisiei superioare medico-legale nu impietează valorificarea de către părţi a drepturilor lor, prin formularea de cereri în faţa instanţelor judecătoreşti, deoarece acestea pot solicita administrarea oricăror probe în apărarea lor, serviciile prestate potrivit art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000, respectiv constatări, expertize, precum şi alte lucrări medico-legale, putând fi executate contra cost, nu numai din dispoziţia organelor de urmărire penală sau a instanţelor de judecată, ci şi la cererea persoanelor interesate. 30. În final, Curtea reţine că nu este motivată critica de neconstituţionalitate a textului de lege criticat, prin raportare la art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandra-Cristina Gheorghiu în Dosarul nr. 291/3/2008* al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că prevederile art. 24 alin. (1) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 iulie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
