Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marius Gabriel Călăpăreanu în Dosarul nr. 4.642/215/2018/a4 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.276D/2018. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal ca inadmisibilă, întrucât a fost ridicată în faţa primei instanţe, care s-a pronunţat cu privire la măsura preventivă, şi nu într-o cale de atac a cărei admisibilitate să fie pusă în discuţie, ipoteză în care textul ar fi avut legătură cu soluţionarea fondului cauzei. În subsidiar, se solicită respingerea excepţiei, ca neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia analizată, respectiv la Decizia nr. 251 din 4 iunie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 388 din 16 august 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.642/215/2018/a4, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 206 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marius Gabriel Călăpăreanu într-o cauză având ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive dispuse faţă de autorul excepţiei, care are calitatea de inculpat în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că sintagma „în primă instanţă“ din cuprinsul textului criticat constituie o limitare excesivă şi restricţionează în mod nelegal dreptul inculpatului sau al Ministerului Public de a contesta încheierile penale prin care instanţa de judecată dispune asupra măsurilor preventive. Se susţine că dreptul la libertate şi la siguranţă şi dreptul la apărare, precum şi dreptul la dublul grad de jurisdicţie în materie penală sunt garantate inculpatului pe tot parcursul procesului penal, şi nu doar în prima instanţă. Se arată că, spre deosebire de dispoziţiile art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală în vigoare, cele ale art. 141 alin. (1) din Codul de procedură penală din 1968, ce reglementau calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive, prevedeau posibilitatea atacării cu recurs şi a încheierii date în apel în privinţa măsurilor preventive. Se susţine că limitarea expresă, prin textul criticat, a posibilităţii verificării măsurilor preventive dispuse în faza procesuală a apelului nesocoteşte atât interesele procesuale ale inculpatului, cât şi nevoia de protecţie a intereselor societăţii, fiind contrară dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate în prezenta cauză. 6. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 202 din 7 aprilie 2016. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile art. 206 din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate Curtea deduce însă că autorul critică, în realitate, dispoziţiile art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „(1) Împotriva încheierilor prin care instanţa dispune, în primă instanţă, asupra măsurilor preventive inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Contestaţia se depune la instanţa care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanţei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.“ 11. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept, ale art. 11 alin. (1) şi (2) cu privire la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1) şi (2) cu privire la accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, precum şi prevederilor art. 5 pct. 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la libertate şi la siguranţă şi dispoziţiilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie referitor la dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, instanţa de contencios constituţional pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 574 din 1 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 28 februarie 2020, şi Decizia nr. 251 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 4 august 2020, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 13. Prin Decizia nr. 574 din 1 octombrie 2019, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate reprezintă aplicarea şi dezvoltarea, în cadrul legislaţiei infraconstituţionale, a garanţiilor constituţionale privitoare la libertatea individuală. Astfel, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 23 alin. (6) din Constituţie, „În faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate“, iar, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (7) din Constituţie, „Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege“. Curtea a reţinut, de asemenea, că prevederile art. 23 alin. (9) din Constituţie, care stabilesc că „Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege“, constituie o garanţie a libertăţii individuale care se adaugă celorlalte garanţii stabilite de legiuitorul constituant în cadrul aceluiaşi text constituţional şi care trebuie deopotrivă respectate şi aplicate. 14. De asemenea, prin Decizia nr. 574 din 1 octombrie 2019, citată anterior, Curtea a constatat că, în cuprinsul capitolului I - „Măsurile preventive“ al titlului V - „Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale“ al părţii generale a Codului de procedură penală, sunt prevăzute calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale (art. 204), calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare (art. 205) şi calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecăţii (art. 206). În acest context, prevederile art. 206 din Codul de procedură penală - cu toate că denumirea lor marginală face trimitere, într-o manieră generală, la cursul judecăţii - reglementează doar ipoteza pronunţării, în primă instanţă, asupra măsurilor preventive. Conform acestor norme procesual penale, împotriva încheierilor prin care instanţa dispune, în primă instanţă, asupra măsurilor preventive, inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare [art. 206 alin. (1)], iar încheierile prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune în primă instanţă asupra măsurilor preventive pot fi contestate la completul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [art. 206 alin. (2)]. 15. În continuare, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 208 alin. (4) din Codul de procedură penală, în tot cursul judecăţii, instanţa, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menţinerea măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu dispuse faţă de inculpat sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestor măsuri, iar, conform prevederilor alin. (5) al aceluiaşi articol, în tot cursul judecăţii, instanţa verifică, prin încheiere, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri. Curtea a constatat, totodată, că, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, rezolvarea acţiunii penale presupune condamnarea inculpatului, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal. În cuprinsul art. 399 din Codul de procedură penală legiuitorul a inclus dispoziţii cu privire la măsurile preventive, în ipoteza soluţionării acţiunii penale, prevăzând, la alin. (10), că, după pronunţarea hotărârii, până la sesizarea instanţei de apel, instanţa poate dispune, la cerere sau din oficiu, luarea, revocarea, înlocuirea sau menţinerea unei măsuri preventive cu privire la inculpatul condamnat, în condiţiile legii. 16. În ceea ce priveşte apelul, Curtea a reţinut prin decizia mai sus menţionată că, potrivit prevederilor art. 417 din Codul de procedură penală, acesta este o cale de atac integral devolutivă, putând fi promovată, în conformitate cu dispoziţiile art. 408 din Codul de procedură penală, împotriva tuturor sentinţelor, cu excepţia situaţiilor în care legea prevede altfel. Conform prevederilor art. 422 teza a doua din Codul de procedură penală, instanţa de apel verifică dacă s-a făcut o justă aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor privitoare la deducerea duratei reţinerii, arestării preventive, arestului la domiciliu sau internării medicale şi adaugă, dacă este cazul, timpul de arestare scurs după pronunţarea hotărârii atacate cu apel. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 424 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanţa de apel se pronunţă asupra măsurilor preventive potrivit normelor referitoare la conţinutul sentinţei, iar, când s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe sau instanţei competente, instanţa de apel poate face aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 399 alin. (10) din Codul de procedură penală. Totodată, conform dispoziţiilor art. 208 alin. (4) şi (5) din acelaşi cod, instanţa de apel este obligată să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, din oficiu, dacă subzistă temeiurile care au determinat menţinerea măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu dispuse faţă de inculpat sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestor măsuri, sau dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri. Aceste verificări sunt făcute, conform prevederilor art. 208 alin. (3) din Codul de procedură penală - care fac trimitere la dispoziţiile art. 207 alin. (3)-(5) din acelaşi cod -, potrivit procedurii prevăzute în cuprinsul art. 235 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător. Astfel, verificarea măsurilor preventive este efectuată de către instanţa de apel cu ascultarea inculpatului, cu privire la toate motivele pe care se întemeiază propunerea de prelungire a măsurii preventive, în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu, şi cu participarea obligatorie a procurorului. Or, în cadrul acestei proceduri, inculpatul beneficiază de toate garanţiile pentru a-şi apăra drepturile şi interesele procesuale, prin formularea de apărări cu privire la fiecare motiv al prelungirii măsurii preventive dispuse împotriva sa, fiindu-i astfel asigurate dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi, totodată, libertatea individuală. Potrivit prevederilor art. 208 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 207 alin. (4) din Codul de procedură penală, când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se menţin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, instanţa de apel dispune prin încheiere menţinerea măsurii preventive faţă de inculpat, iar, potrivit dispoziţiilor art. 208 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 207 alin. (5) din Codul de procedură penală, când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive şi nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, instanţa de apel dispune prin încheiere revocarea acesteia şi punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. 17. Aşa fiind, chiar dacă împotriva încheierilor prin care instanţa de apel se pronunţă asupra măsurilor preventive nu poate fi formulată contestaţie, conform dispoziţiilor art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cursul soluţionării apelului, procedura verificării măsurilor preventive oferă garanţiile procesuale necesare protejării dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare ale inculpatului, cu asigurarea libertăţii sale individuale. Prin urmare, textul criticat nu încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi ale art. 23 alin. (7) din Constituţie şi nici prevederile art. 6 din Convenţie. 18. Referitor la calea de atac a contestaţiei, prin Decizia nr. 574 din 1 octombrie 2019, precitată, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 425^1 din Codul de procedură penală au fost introduse în legislaţia procesual penală românească prin prevederile art. III pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014. S-a arătat că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 58/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 14 aprilie 2016, acestea au ca scop asigurarea unei căi de atac în materii urgente şi pentru situaţii restrictive de drepturi şi libertăţi. Curtea a reţinut că aceste situaţii sunt însă cele expres reglementate de legiuitor, prin prevederile Codului de procedură penală, determinarea lor fiind de competenţa exclusivă a acestuia. Prin urmare, aşa cum rezultă din prevederile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, legiuitorul, conform politicii sale în materie procesual penală, putând hotărî care sunt încheierile ce pot fi contestate, în vederea soluţionării cu celeritate a unor situaţii procesuale de natură a restrânge exerciţiul unor drepturi fundamentale. Prin raportare la aceste considerente, Curtea a constatat că, deşi autorul excepţiei nu se află printre persoanele care au dreptul de a formula contestaţie, acest fapt nu este de natură a încălca prevederile constituţionale referitoare la folosirea căilor de atac, întrucât, aşa cum s-a reţinut mai sus, conform dispoziţiilor art. 129 coroborate cu cele ale art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este reglementată prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate doar în condiţiile legii. În acest context, Curtea a statuat că reglementarea situaţiilor în care poate fi formulată contestaţie reprezintă opţiunea legiuitorului şi a fost exprimată conform atribuţiei sale constituţionale prevăzute de dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere stabilită de acestea. Astfel, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută existenţa unei discriminări între inculpaţii care pot formula contestaţie împotriva încheierii prin care se dispune în primă instanţă asupra măsurilor preventive, conform dispoziţiilor art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, şi cei în privinţa cărora au fost dispuse măsuri preventive asupra cărora se pronunţă instanţa de apel, întrucât aceştia sunt în situaţii diferite, determinate de etapele procesuale diferite în care se află, aspect ce justifică reglementarea unui regim diferit al recurgerii la calea de atac mai sus menţionată, care, de altfel, a fost prevăzută, astfel cum s-a arătat mai sus, pentru a putea fi invocată în situaţii expres şi limitativ reglementate de lege. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută încălcarea, prin dispoziţiile de lege criticate, a prevederilor art. 16 din Constituţie. Curtea a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii în faţa legii obligă la instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. 19. Pentru motivele arătate, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor art. 24 din Constituţie şi ale art. 13 din Convenţie. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius Gabriel Călăpăreanu în Dosarul nr. 4.642/215/2018/a4 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 iulie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
