Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia-Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Ion Păun şi alţii în Dosarul nr. 4.217/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 379D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 718D/2019, nr. 970D/2019 şi nr. 1.631D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Simona Florica Nicolau şi alţii, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, din oficiu, respectiv de Teodora Albu în dosarele nr. 2.922/2/2018, nr. 3.448/2/2018 şi nr. 2.846/2/2018 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.281D/2019 şi nr. 2.327D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Aurel Olteanu şi alţii, respectiv de Florina Gheorghe şi Roxana Danciu în dosarele nr. 2.862/2/2018 şi nr. 1.653/2/2018 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche. 6. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 7. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentanta Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 718D/2019, nr. 970D/2019, nr. 1.631D/2019, nr. 2.281D/2019 şi nr. 2.327D/2019 la Dosarul nr. 379D/2019, care a fost primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 9. Prin Sentinţa civilă nr. 4.685 din 14 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.217/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Ion Păun şi alţii, personal auxiliar, conex şi contractual în cadrul Tribunalului Gorj şi al Judecătoriei Târgu Jiu. 10. Prin Încheierea din 9 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.922/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Simona Florica Nicolau şi alţii, judecători în cadrul Tribunalului Vrancea. 11. Prin Încheierea din 29 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.448/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost invocată, din oficiu, de instanţa de judecată cu prilejul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect anularea unui act administrativ de stabilire a drepturilor salariale pentru partea Nicoleta Tudosie, consilier de probaţiune în cadrul Serviciului de probaţiune Gorj. 12. Prin Încheierea din 18 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.846/2/2018, Curtea de apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost invocată de Teodora Albu. 13. Prin Sentinţa civilă nr. 2.205 din 12 iulie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.862/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Aurel Olteanu şi alţii, judecători în cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş. 14. Prin Încheierea din 9 iulie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.653/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Florina Gheorghe şi Roxana Danciu, având funcţia de grefieri în cadrul Tribunalului Argeş. 15. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată, în esenţă, că limitarea la un procent de 30% pe ordonator de credite a sumei sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, este de natură a crea discriminări în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, în funcţie de structura personalului avut în subordine şi drepturile cuvenite acestuia. Astfel, dacă în cadrul a două tribunale există un număr diferit de personal contractual sau alte categorii care nu beneficiază de sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, prevăzute de dispoziţiile art. 5 din capitolul VIII al secţiunii I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare diferă. Ca atare, atingerea pragului de 30% din suma acestora se realizează diferit în cadrul instituţiilor de acelaşi grad, iar plafonarea sporurilor judecătorilor, ale personalului auxiliar, conex şi contractual va fi, de asemenea, diferită. 16. Se va ajunge astfel ca un judecător cu acelaşi grad, aceeaşi funcţie şi aceeaşi treaptă să beneficieze de drepturi diferite faţă de un coleg aflat în aceeaşi situaţie. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în cazul personalului auxiliar, conex şi contractual din instanţele de judecată. 17. Se încalcă astfel principiile de echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar statuate de legea unică de salarizare şi de Constituţia României. Mai mult, drepturile acordate de lege ajung să fie iluzorii în condiţiile în care un judecător beneficiază potrivit legii de anumite sporuri, pe care însă în realitate nu le poate încasa. 18. Plafonând cuantumul sporurilor acordate, persoane care lucrează în condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase şi ar trebui să beneficieze de un spor de până la 15% din salariul de bază sunt private de acest drept în cazul în care celelalte sporuri acordate de lege depăşesc pragul de 30%, aceste persoane încasând aceleaşi drepturi salariale ca persoanele care lucrează în condiţii normale de muncă. 19. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în cazul persoanelor cu handicap care desfăşoară o activitate în condiţii normale de lucru şi, potrivit legii, ar trebui să beneficieze de un spor de 15%, pe care însă legiuitorul, deşi îl acordă, nu îl garantează. 20. Pentru cele mai sus arătate, autorii excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 4 privind egalitatea între cetăţeni, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 41 privind dreptul la muncă şi protecţie socială şi afectează statutul profesiei de magistrat, astfel cum este reglementat în art. 124 şi 125 din Constituţie. De asemenea, autorii excepţiei invocă şi incidenţa Protocolului nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie, aplicabil direct în dreptul intern conform art. 20 din Constituţia României, din care reiese că principiul egalităţii protejează orice drept prevăzut de lege, nu doar un drept fundamental. 21. Autorii excepţiei amintesc că, în Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, Curtea a arătat că „un tratament diferit nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii“. 22. Autoarele excepţiei din Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.327D/2019 susţin că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât limitează acordarea drepturilor la sporuri prevăzute de lege la cuantumul total al bugetului. De asemenea, susţin că sunt încălcate prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât, cu privire la anumite categorii sociale, prevederile art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 se raportează la totalul bugetului ordonatorului principal de credite, iar pentru alte categorii sociale se raportează la bugetul ordonatorului de credite. 23. În mod distinct, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate din oficiu în Dosarul nr. 3.448/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt discriminatorii, neclare şi lipsite de previzibilitate. În motivarea acestei susţineri, coroborând dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) şi cele ale art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi prevederile anexei nr. V la aceeaşi lege, arată că actuala modalitate de reglementare a acordării sporurilor salariale pare că lasă la aprecierea angajatorului cuantumul sporurilor ce se acordă fiecărui angajat în parte, inducând arbitrarul acestuia, fiind totodată de natură să creeze un tratament diferenţiat între persoanele având aceeaşi funcţie, vechime şi calificare angajate în sistemul public care aparţin de ordonatori de credite diferiţi. Astfel, acei ordonatori care au beneficiat de o alocare bugetară mai substanţială sau care au un volum al cheltuielilor mai mic vor putea acorda discreţionar sporuri salariale calculate la procentul maxim prevăzut în anexa nr. V, fără a depăşi cota de 30% din totalul bugetului instituţiei, în timp ce ordonatorii de credite care au beneficiat de o alocare bugetară redusă ori care au cheltuieli extrasalariale mai mari vor fi ţinuţi în mod obligatoriu de plafonul maxim de 30%, cu diminuarea corespunzătoare a procentului sporurilor în raport cu numărul angajaţilor. Nu este clar, din cauza modului defectuos de redactare a normelor juridice amintite mai sus, dacă este posibilă depăşirea plafonului de 30% pentru a atinge un plafon de 45% la nivel de salarizare individuală, aşa cum este reglementat în anexa nr. V. 24. Astfel, în prezent, din cauza neclarităţilor din lege, la nivelul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea sunt modalităţi diferite de aplicare a prevederilor legale de mai sus. Tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă, datorându-se faptului că dispoziţiile de lege criticate lipsesc de sens şi, practic, anulează voinţa legiuitorului şi raţiunea esenţială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acelea de a elimina orice forme de discriminare şi a institui un tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie. 25. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, în Dosarul nr. 4.217/2/2018, apreciază că dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, coroborate cu cele ale art. 4 şi 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la aceeaşi lege, sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.922/2/2018, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în măsura în care se reţine că aplicarea prevederilor normative contestate ar putea crea o încălcare a prevederilor art. 4 şi 16 din Constituţie, iar în Dosarul nr. 2.846/2/2018 se exprimă, de asemenea, în sensul neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate. În Dosarul nr. 2.862/2/2018, instanţa de judecată se exprimă doar în sensul admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate, fără a-şi exprima opinia şi cu privire la temeinicia acesteia. În Dosarul nr. 1.653/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. 26. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 27. Avocatul Poporului, în punctul de vedere exprimat în dosarele Curţii Constituţionale nr. 718D/2019 şi nr. 970D/2019, arată că prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neconstituţionale, în măsura în care creează diferenţiere de salarizare între persoanele care au aceeaşi vechime şi îndeplinesc aceeaşi funcţie de magistrat, prin limitarea la un procent de 30% pe ordonator de credite a sumei sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, fiind de natură a crea discriminări în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv cea a magistraţilor, în funcţie de structura personalului avut în subordine şi drepturile cuvenite, fără să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă. În acest sens, invocă prevederile art. 4 şi 16 din Constituţie, jurisprudenţa constantă a instanţei de contencios constituţional, în care s-a reţinut că principiul egalităţii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod raţional şi obiectiv (Decizia Curţii Constituţionale nr. 460 din 22 iunie 2017), dar şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a arătat că discriminarea este acceptabilă dacă are o justificare obiectivă şi rezonabilă. Într-o societate democratică, o astfel de discriminare este aceea care urmăreşte un „scop legitim“ şi respectă „un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru realizarea lui“. Totodată, aminteşte că, potrivit Hotărârii din 28 mai 1995 a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în Cauza Incze împotriva Austriei, noţiunea de discriminare, în sensul dispoziţiilor art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cuprinde, în general, cazurile în care un individ sau un grup de indivizi se vede, fără justificare adecvată, mai bine tratat decât altul, chiar dacă dispoziţiile Convenţiei nu impun să îi fie acordat un tratament mai favorabil. Diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atunci când autorităţile statale „introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile“, fără ca ele să se bazeze pe „o justificare rezonabilă şi obiectivă“ (Hotărârea din 18 februarie 1991, pronunţată în Cauza Fredin împotriva Suediei, paragraful 60, Hotărârea din 23 iunie 1993, pronunţată în Cauza Hoffmann împotriva Austriei, paragraful 31, Hotărârea din 28 septembrie 1995, pronunţată în Cauza Spadea şi Scalabrino împotriva Italiei). În acelaşi sens, invocă prevederile art. 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, şi ale art. 2 alin. (3) din acelaşi act normativ şi subliniază că principiul sistemului de salarizare este acela al egalităţii de tratament în stabilirea salariului, consacrat de art. 41 alin. (4) din Constituţia României şi de art. 5 şi art. 6 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Tot cu privire la egalitatea remunerării invocă şi prevederile art. 23 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 1 alin. (2) lit. i) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000. Aminteşte că în Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 16 iulie 2009, s-a reţinut că în sistemul public principiul egalităţii este aplicabil în interiorul aceleiaşi ramuri, al aceluiaşi domeniu sau la acelaşi nivel, fiind posibile diferenţieri întemeiate obiectiv şi rezonabil între domenii sau niveluri de studii, în raport cu importanţa şi complexitatea muncii, cu funcţia, postul sau meseria. Arată şi că munca poate fi egală deoarece funcţia/postul sunt identice, ca atribuţii de serviciu, impunându-se aceleaşi cerinţe pentru salariaţii care le ocupă. În context, este de reţinut faptul că prin „funcţie similară“, în speţă magistraţi, se înţelege funcţie identică, cu aceleaşi vechime, grad/treaptă, categorie, condiţii de muncă etc. din instituţia respectivă sau dintr-o altă instituţie ce are încadrate astfel de funcţii. Prin urmare, principiul de ordine publică „la muncă egală sau de valoare egală, salariu egal“ exclude orice discriminare în materia stabilirii sau modificării salariilor. Dacă felul muncii este acelaşi, dacă cerinţele şi condiţiile de muncă sunt aceleaşi, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferenţierile de salarizare pentru magistraţi nu se justifică. Or, în speţă, limitarea la un procent de 30% pe ordonator de credite a sumei sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, este de natură a crea discriminări în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv cea a magistraţilor, în funcţie de structura personalului avut în subordine şi drepturile cuvenite. Ca atare, atingerea pragului de 30% din suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, se realizează diferit în cadrul instituţiilor de acelaşi grad, iar plafonarea sporurilor aferente magistraţilor va fi de asemenea diferită. Se încalcă astfel principiile de echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale magistraţilor statuate de legea unică de salarizare şi de Legea fundamentală. Mai mult, statutul judecătorilor şi procurorilor este reglementat la nivel constituţional, în art. 125 pentru judecători şi în art. 132 pentru procurori, iar la nivel infraconstituţional, statutul magistraţilor este reglementat prin Legea nr. 303/2004, potrivit căreia judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali, procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt independenţi, în condiţiile legii, iar magistraţii-asistenţi se bucură de stabilitate. Astfel, magistraţii aparţin unei categorii socioprofesionale supuse unui statut special, respectiv cel al persoanelor care în virtutea profesiei, meseriei, ocupaţiei sau calificării îşi formează o carieră profesională în acel domeniu de activitate şi sunt nevoite să se supună unor exigenţe inerente carierei profesionale asumate atât pe plan profesional, cât şi pe plan personal (a se vedea deciziile Curţii Constituţionale nr. 22 din 20 ianuarie 2016 şi nr. 262 din 5 mai 2016). Aşadar, este necesar să existe o compensaţie a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistraţii (capitolul II din Legea nr. 303/2004 stabileşte o serie de incompatibilităţi şi interdicţii pentru judecători şi procurori). Acest statut special stabilit de Parlament prin lege este mult mai sever, mai restrictiv, impunând magistraţilor obligaţii şi interdicţii pe care alte categorii socioprofesionale nu le au (a se vedea, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 20 din 2 februarie 2000 şi nr. 873 din 25 iunie 2010). Prin urmare, cu atât mai mult cu cât această categorie socioprofesională are un statut special, nimic nu îndreptăţeşte autoritatea care interpretează şi aplică legea să creeze o diferenţă de tratament juridic între destinatarii normei sub aspectul recunoaşterii dreptului consacrat (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus). 28. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului exprimat în dosarele Curţii Constituţionale nr. 718D/2019 şi nr. 970D/2019, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 29. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 30. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit unora dintre actele de sesizare, dispoziţiile întregului art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, iar potrivit altora, doar prevederile alin. (1) din acest articol de lege. Analizând motivarea excepţiei şi obiectul cauzelor în care au fost invocate excepţiile de neconstituţionalitate, Curtea apreciază că, în realitate, critica de neconstituţionalitate vizează doar prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, care au următorul conţinut: „(1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.“ 31. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 referitor la muncă şi protecţia socială a muncii, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 125 referitor la statutul judecătorilor. De asemenea, invocă încălcarea prevederilor art. 20 din Constituţie prin raportare la prevederile art. 12 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Curtea apreciază că, în realitate, sunt vizate prevederile art. 14 din Convenţia mai sus amintită, care se referă la interzicerea discriminării. Întrucât în cauză sunt invocate şi critici referitoare la lipsa de claritate şi previzibilitate a legii, se apreciază că sunt avute în vedere şi prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligaţia de respecta Constituţia, supremaţia ei şi legile. 32. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, excepţiile de neconstituţionalitate fiind respinse ca neîntemeiate (spre exemplu, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020, Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020, Decizia nr. 325 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1303 din 29 decembrie 2020, Decizia nr. 705 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 21 ianuarie 2021, sau Decizia nr. 759 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 27 ianuarie 2021). 33. Curtea a reţinut, în esenţă, că limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. 34. Curtea a mai reţinut că soluţia legislativă a limitării sporurilor salariale nu este de noutate, aceasta fiind consacrată anterior prin art. 22 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, potrivit căruia „Suma sporurilor, compensaţiilor, primelor şi indemnizaţiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază sau a indemnizaţiilor lunare de încadrare, după caz“, şi prin dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, care stabileau că: „Suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază sau a indemnizaţiilor lunare de încadrare, după caz.“ 35. În ceea ce priveşte critica vizând existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, Curtea a reţinut că aceasta nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă pare, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite. 36. De asemenea, cu privire la critica axată pe unele probleme rezultate din aplicarea dispoziţiilor legale criticate, prin evidenţierea unor situaţii particulare, prin natura lor, variabile, spre exemplu, numărul şi categoriile de angajaţi în cadrul unei instituţii/autorităţi publice, Curtea a făcut referire la dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora „Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator de credite“, şi ale art. 3 alin. (4) din aceeaşi lege-cadru, potrivit cărora: „Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, (...) astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.“ 37. Totodată, în viziunea legiuitorului, sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens, art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte că „Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. I-VIII“. Ca atare, stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. 38. În acest context, Curtea a precizat că regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie şi destinată a fi aplicată în mod nediferenţiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii şi fără discriminări. 39. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 41 din Constituţie, Curtea Constituţională a reiterat jurisprudenţa sa potrivit căreia stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului, iar art. 41 alin. (2) din Constituţie prevede „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile. 40. În consecinţă, Curtea a constatat că, interpretate în ansamblul dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prevederile legale criticate nu încalcă art. 4, 16 şi 41 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 41. De asemenea, Curtea a apreciat că, în raport cu criticile formulate, dispoziţiile art. 124, 125 şi 132 din Constituţie, prin conţinutul reglementărilor pe care le cuprind, referitoare la înfăptuirea justiţiei şi statutul judecătorilor şi procurorilor, nu au relevanţă în cauză. 42. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă. 43. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Păun şi alţii, de Simona Florica Nicolau şi alţii, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, din oficiu, de Teodora Albu, de Aurel Olteanu şi alţii, respectiv de Florina Gheorghe şi Roxana Danciu în dosarele nr. 4.217/2/2018, nr. 2.922/2/2018, nr. 3.448/2/2018, nr. 2.846/2/2018, nr. 2.862/2/2018 şi nr. 1.653/2/2018 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 octombrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
