Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Iulian Cucoli în Dosarul nr. 14.055/231/2015/a1 al Tribunalului Vrancea - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.673D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele 4. Prin Decizia civilă nr. 56 din 4 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 14.055/231/2015/a1, Tribunalul Vrancea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Iulian Cucoli într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate, prin care are loc suspendarea tuturor măsurilor de executare silită, sunt neconstituţionale, deoarece măsurile privind suspendarea în discuţie sunt instituite prin hotărâri judecătoreşti ce nu pot fi asimilate unei creanţe şi nu pot fi suspendate prin alte acte legislative sau administrative, ci numai prin cele dispuse de Codul civil şi Codul de procedură civilă. 6. Tribunalul Vrancea - Secţia I civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere ale Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Având în vedere însă motivarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în realitate, obiect al acesteia îl constituie art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, text asupra căruia urmează a se pronunţa prin prezenta decizie şi care are următorul cuprins: „(1) De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează.“ 12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 124 cu privire la înfăptuirea justiţiei şi art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. De asemenea, este menţionat art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că înfăptuirea justiţiei, în numele legii, are semnificaţia că actul de justiţie izvorăşte din normele legale, iar forţa lui executorie derivă tot din lege (se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012). Or, dispoziţiile criticate sunt norme de procedură stabilite prin Legea nr. 85/2014 şi sunt o aplicare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126, în virtutea cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, coroborate cu cele ale art. 61 alin. (1), potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. Prin urmare, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele de procedură, iar prevederile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 sunt norme de procedură, fiind tocmai o aplicare a prevederilor constituţionale care sunt transpuse la nivel infraconstituţional, având în vedere specificul procedurii insolvenţei, care este o procedură specială, şi în consecinţă s-a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, respectiv crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 182 din 16 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000, sau Decizia Curţii Constituţionale nr. 169 din 19 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 10 aprilie 2013), cadru legislativ special în care se înscriu şi dispoziţiile criticate. 14. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 129 din Constituţie, acestea stabilesc dreptul părţilor interesate şi al societăţii - reprezentate prin Ministerul Public - de a exercita împotriva hotărârilor judecătoreşti căile de atac prevăzute de lege, dar aceasta nu înseamnă, astfel cum susţine autorul excepţiei, reglementarea constituţională a principiului dublului grad de jurisdicţie. De altfel nici prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi nici cele ale pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile omului la care România este parte nu instituie, în materie civilă, principiul dublului grad de jurisdicţie. Este adevărat că, de exemplu, art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează dreptul la o cale de atac pentru persoana care a fost condamnată penal, dar, pe de altă parte, nu există obligativitatea extinderii acestui principiu şi în materie civilă (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 86 din 20 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 5 iunie 2001). 15. Totodată, Curtea constată că dispoziţiile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, sens în care sunt, spre exemplu, Decizia nr. 690 din 8 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 18 martie 2019, şi Decizia nr. 36 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 22 mai 2018, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 16. Cu privire la măsura privind suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii debitoare ca urmare a intrării sub incidenţa legii insolvenţei, prevăzută la art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, Curtea, având în vedere jurisprudenţa sa precitată, constată că această măsură se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de legislaţia în materia insolvenţei, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, consensual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă. În aceste condiţii, existenţa unor acţiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de lege ar produce incertitudine cu privire la masa credală, fapt ce ar face imposibilă evaluarea activului şi pasivului averii debitorului, în vederea distribuirii rezultatului lichidării (în acest sens, a se vedea, spre exemplu, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 842 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 11 decembrie 2012). 17. Totodată, Curtea a reţinut că, având în vedere că textul de lege criticat se referă la acţiuni judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, fiind evident că numai acele acţiuni care tind la realizarea creanţelor, adică la îndestularea creditorilor, sunt susceptibile de a fi suspendate, revine instanţei de judecată competenţa şi, în acelaşi timp, obligaţia de a analiza în ce măsură acţiunile aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţei de judecată se circumscriu cerinţelor cuprinse în dispoziţiile criticate (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 149 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 11 mai 2016, sau Decizia nr. 41 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 1 aprilie 2013). 18. Însă, Legea nr. 85/2014 introduce, în mod expres, şi excepţii de la această suspendare de plano a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, excepţii care sunt cuprinse, spre exemplu, la art. 75 alin. (2) lit. a) şi b), potrivit căruia „Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului; b) acţiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor şi/sau terţilor garanţi“ sau la art. 75 alin. (3), potrivit căruia „nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1) acţiunile judiciare pentru determinarea existenţei şi/sau cuantumului unor creanţe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii“. 19. Totodată, Curtea observă că dreptul la acţiune al creditorilor, suspendat prin dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, nu dispare, el fiind conservat prin art. 79 din aceeaşi lege, care prevede că deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripţie a acţiunilor prevăzute la art. 75 alin. (1). Aceste termene încep să curgă din nou la încetarea cauzei de suspendare prevăzute, după caz, de legislaţia în materia insolvenţei coroborată cu normele generale privind prescripţia extinctivă cuprinse în Codul civil. Astfel, potrivit art. 75 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014, repunerea pe rol a cauzelor suspendate este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, al revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178 („Dacă toţi creditorii înscrişi în tabelul definitiv al creanţelor primesc sumele ce li se datorează în perioada de observaţie sau renunţă la judecată în perioada de observaţie, judecătorul-sindic va dispune închiderea procedurii, fără a dispune radierea debitorului din registrul în care este înregistrat“). În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează. 20. În legătură cu acestea, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili procedura de judecată, iar situaţia specifică avută în vedere la reglementarea procedurii insolvenţei a justificat instituirea unor norme de procedură speciale. Acest fapt nu înseamnă însă că nu se asigură o garanţie efectivă drepturilor creditorilor. Astfel, în cadrul procedurii insolvenţei, creditorii pot folosi toate mijloacele procedurale puse la dispoziţie de lege pentru realizarea drepturilor lor (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 169 din 19 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 10 aprilie 2013). 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei în materie, considerentele şi soluţia cuprinse în deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, astfel că excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iulian Cucoli în Dosarul nr. 14.055/231/2015/a1 al Tribunalului Vrancea - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Vrancea - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
