Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 108 şi ale art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Bartenders Distileries - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.376/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.383D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, doamna consilier juridic Cristina Dragne, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus o cerere prin care solicită admiterea acesteia. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. Acesta arată că nu poate fi de acord cu aplicarea în cadrul procedurii fiscale a ideii potrivit căreia penalul ţine în loc civilul. Contribuabilii în privinţa cărora a fost suspendată procedura soluţionării contestaţiei nu se pot adresa instanţei judecătoreşti decât după ce primesc răspunsul la contestaţie, or, pot trece chiar şi ani de zile până când se întâmplă acest lucru. În aceste condiţii, se încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la soluţionarea procesului într-un termen rezonabil. Menţionează că a depus şi concluzii scrise. 5. În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra prevederilor criticate prin Decizia nr. 60 din 22 ianuarie 2019. În ceea ce priveşte prezumţia de nevinovăţie, se arată că aceasta se aplică doar în materia unei acuzaţii penale. De asemenea, contestatorul poate ataca în faţa instanţei inclusiv decizia de suspendare, aşa cum se arată şi în paragraful 22 al deciziei menţionate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 7 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.376/2/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108, precum şi ale art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Bartenders Distileries - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a unor acte administrative, respectiv a unor decizii de impunere. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale întrucât permit suspendarea soluţionării unei contestaţii administrativ-fiscale pe o perioadă nedeterminată, în mod subiectiv, de către organele fiscale. În ipoteza în care, nu se începe urmărirea penală, aceste dispoziţii lezează prezumţia de nevinovăţie şi este de natură a aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil soluţionat într-un termen rezonabil, respectiv de a obţine o judecată efectivă a fondului problemei de drept fiscal. Mai mult decât atât, prevederile legale criticate nu permit stabilirea situaţiei sumelor deja executate de către acestea, fiind încălcate, astfel, prevederile constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi. De asemenea, sunt prezentate unele aspecte ce ţin de speţa aflată pe rolul instanţei de judecată, prin compararea parcursului deciziei de suspendare a contestaţiei cu cel al deciziei de respingere a contestaţiei. Se mai arată că raportul dintre penal şi civil este diferit de cel dintre penal şi fiscal, din perspectiva principiului penalul ţine în loc civilul, iar, în materie, este o incoerenţă legislativă ce rezultă din antinomia existentă între Codul de procedură civilă şi Codul de procedură fiscală, context în care se face trimitere la jurisprudenţa instanţelor europene şi naţionale cu privire la latura şi la acţiunea fiscală/penală/civilă a litigiului. 8. De asemenea, se susţine că prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 contravin art. 21 din Constituţie, prin aceea că impun discreţionar suspendarea unei proceduri administrative, pentru că în cauza respectivă s-a procedat la sesizarea organelor de urmărire penală. Drept urmare, contestatorul este lipsit de garanţia accesului liber la justiţie, pentru motivul că numai pe baza afirmaţiilor din actul de control sunt sesizate organele de urmărire penală, înainte de finalizarea procedurii de contestare a acestui act administrativ fiscal. 9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, acesta menţionând, în acest sens, jurisprudenţa relevantă a instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 108 şi ale art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au următorul cuprins: - Art. 108. - Sesizarea organelor de urmărire penală: "(1) Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală.(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) organele de inspecţie au obligaţia de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecţie şi de către contribuabilul supus inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecţie fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.“;" – Art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) - Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă: "(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă; [...](4) Hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă." 15. Curtea reţine că Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost abrogată prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispoziţiile criticate, astfel cum acestea produc efecte juridice în cauza de faţă. 16. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 cu privire la libertatea individuală şi ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, sens în care sunt Decizia nr. 60 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iunie 2019, paragrafele 17-27, Decizia nr. 787 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 3 aprilie 2018, Decizia nr. 271 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 11 august 2017, Decizia nr. 401 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie 2017, Decizia nr. 56 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 189 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 15 aprilie 2010, sau Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 15 decembrie 2008, prin care a statuat în sensul constituţionalităţii reglementării criticate şi a subliniat că textul în discuţie din Codul de procedură fiscală reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate. 18. În ceea ce priveşte sesizarea organelor de urmărire penală prevăzute la art. 108 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, Curtea, în contextul analizei prevederilor referitoare la colaborarea cu organele de urmărire penală, a arătat că, având în vedere competenţele acestor organe de specialitate, legiuitorul a instituit modalităţile de colaborare ale acestora cu organele de urmărire penală. Astfel, pe de-o parte, s-a instituit obligaţia organului fiscal de a sesiza organul de urmărire penală, în cazul în care, în activitatea lor, descoperă indicii privind săvârşirea unei infracţiuni, iar, pe de altă parte, simetric, se reglementează posibilitatea obţinerii de către organele de urmărire penală a concursului organelor fiscale, la iniţiativa celor dintâi în cadrul urmării penale (Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018, paragraful 47). 19. De asemenea, referitor la instituţia procesuală a suspendării facultative a soluţionării cauzei în cadrul procedurii administrative prealabile instituite în titlul IX al Codului de procedură fiscală din 2003, Curtea s-a pronunţat în sensul constituţionalităţii acesteia. Astfel, prin Decizia nr. 95 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, sau Decizia nr. 271 din 27 aprilie 2017, precitată, paragraful 13, Curtea a reţinut că adoptarea acestei măsuri este condiţionată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracţiuni asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Or, într-o atare situaţie, este firesc ca procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. În momentul încetării motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent, indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu, procedura administrativă este reluată, fiind emisă o decizie privind soluţionarea contestaţiei. 20. Art. 214 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală se referă, aşadar, la procedura de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, şi nu la cea jurisdicţională, a cărei desfăşurare nu este împiedicată sau condiţionată de existenţa celei dintâi, pentru ca accesul liber la justiţie să fie încălcat. Totodată, cazul de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, reglementat de art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se referă la o situaţie de excepţie, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în procedura administrativă. 21. În ceea ce priveşte hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă, aceasta este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă; în plus, decizia de suspendare este motivată, iar suspendarea poate fi solicitată o singură dată pe parcursul desfăşurării procedurii administrative (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008). Prin urmare, Curtea a constatat că reglementarea dedusă controlului este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală. 22. Totodată, în jurisprudenţa sa în această materie, spre exemplu Decizia nr. 787 din 5 decembrie 2017, precitată, paragraful 19, Curtea a reţinut că, potrivit art. 205 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. Astfel, chiar dacă decizia sau, după caz, dispoziţia pronunţată de organul fiscal competent al cărui act administrativ fiscal este atacat are caracter definitiv în sistemul căilor administrative de atac, dreptul la acţiune în instanţă al contribuabilului nu este abolit, fiind chiar reconfirmat şi de art. 215 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în ceea ce priveşte suspendarea executării actului administrativ fiscal. De altfel, Curtea constată că prin Decizia nr. 214 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 mai 2015, paragraful 20, a reţinut că împotriva deciziei organului fiscal competent de suspendare a soluţionării contestaţiei contestatorul se poate adresa instanţei de contencios administrativ. De asemenea, Curtea a arătat că nu se poate susţine existenţa unei îngrădiri a dreptului de acces liber la justiţie, textul de lege menţionat oferindu-i contestatorului posibilitatea de a supune controlului instanţei judecătoreşti inclusiv decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei pe cale administrativă (a se vedea Decizia nr. 617 din 6 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 14 iunie 2010 şi Decizia nr. 271 din 27 aprilie 2017, precitată, paragraful 19). 23. Analizând şi practica judiciară, Curtea a observat că, pe de o parte, instanţele de judecată dispun soluţionarea contestaţiilor administrative formulate împotriva deciziilor de impunere, chiar dacă există formulate plângeri penale în temeiul Codului de procedură fiscală, constatând nelegalitatea soluţiei de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei, şi, pe de altă parte, a constatat că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei de suspendare a contestaţiei, emisă în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă (de exemplu, a se vedea Decizia nr. 1.892 din 10 aprilie 2014, pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect, printre altele, anularea deciziei de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative). 24. Prin urmare, faţă de cele mai sus prezentate, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor criticate în corelaţie cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, asigură respectarea principiilor şi prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 25. În legătură cu invocarea încălcării art. 23 din Constituţie, Curtea a reţinut că prezumţia de nevinovăţie cu privire la care statuează acest text constituţional este proprie doar procesului penal, neavând nicio legătură cu cauzele de natură civilă, comercială, fiscală sau de contencios administrativ. Prezumţia de nevinovăţie este reglementată în legătură cu libertatea individuală a persoanei privind reţinerea, arestarea şi soluţionarea procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală consacră prezumţia de nevinovăţie, dar exclusiv pentru ipoteza răspunderii penale. Această concluzie rezultă nu numai din termenii reglementării constituţionale, care fac referire explicită la „hotărârea judecătorească de condamnare“, ci şi din economia reglementărilor, prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţie fiind înscrise în cuprinsul dispoziţiilor cu privire la „libertatea individuală“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.368 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 13 ianuarie 2011). 26. Cu privire la prevederile art. 53 din Constituţie, având în vedere faptul că nu s-a constatat încălcarea unui drept fundamental, Curtea a reţinut că acestea nu au incidenţă în cauză. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013, invocarea prevederilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu poate fi reţinută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în capitolul II - Drepturile şi libertăţile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale - din Constituţie. De asemenea, în acest context, nu au incidenţă în cauză nici prevederile art. 52 din Constituţie cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. 27. În ceea ce priveşte susţinerea autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit căreia organele abilitate cu aplicarea legii impun discreţionar suspendarea unei proceduri administrative, Curtea a reiterat faptul că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor criticate are înrâurire art. 12 din Codul de procedură fiscală - Buna-credinţă -, în virtutea căruia relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă, în scopul realizării cerinţelor legii. 28. În aceste condiţii Curtea constată că nu sunt încălcate prevederile constituţionale şi convenţionale invocate. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Bartenders Distileries - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.376/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 108 şi ale art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 septembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
