Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Silviu Georgel Ştefan în Dosarul nr. 2.720/93/2013/a1.1 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.602D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, context în care arată că în materie există precedent constituţional şi nu au intervenit elemente noi care să conducă la schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea civilă nr. 225 din 6 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.720/93/2013/a1.1, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Silviu Georgel Ştefan într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine, în esenţă, că instituirea unei prezumţii de solidaritate între administratorii societăţii care s-au succedat până la intrarea în insolvenţă a societăţii este neconstituţională, deoarece creează o discriminare între cei care au condus la starea de insolvenţă şi cei care au preluat conducerea societăţii ulterior. În acest context, se apreciază că este afectat şi dreptul de proprietate şi prezumţia de nevinovăţie. Prin urmare, se consideră că ar trebui ca răspunderea patrimonială să opereze numai pentru administratorul care a provocat starea de insolvenţă sau pentru cel care agravat-o. 6. Tribunalul Ilfov - Secţia civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins: „(4) În caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. (1) este solidară, cu condiţia ca apariţia stării de insolvenţă să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care şi-au exercitat mandatul ori în care au deţinut poziţia care ar fi putut cauza insolvenţa. Persoanele în cauză se pot apăra de solidaritate dacă, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvenţa sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvenţa şi au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziţia lor la aceste decizii.“ 12. Dispoziţiile criticate au fost abrogate, însă având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra acestora, astfel cum au produs efecte juridice în cauză. 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi ale art. 45 referitor la libertatea economică. De asemenea, este invocat art. 6 privind prezumţia de nevinovăţie şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 referitor la protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi ale art. 1 cu privire la exercitarea drepturilor fără discriminare din Protocolul nr. 7 la Convenţie. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că soluţia legislativă criticată a mai format obiectul controlului de constituţionalitate în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, sens în care sunt, spre exemplu, Decizia nr. 1.065 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 22 septembrie 2011, Decizia nr. 402 din 13 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 1 iunie 2010, Decizia nr. 1.372 din 27 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 3 decembrie 2009, şi Decizia nr. 82 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 19 februarie 2007. 15. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate nu instituie prezumţia de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită, ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvenţă şi care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenţei unor asemenea fapte şi a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvenţă a societăţii comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile şi în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet şi pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nicio îngrădire dreptul la apărare, precum şi căile legale de atac. 16. Totodată, cu privire la dispoziţiile art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, prin Decizia nr. 1.134 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 24 noiembrie 2008, Curtea a statuat că acestea instituie răspunderea solidară a membrilor organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului. Această răspundere solidară este condiţionată de împrejurarea ca starea de insolvenţă să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care persoanele respective şi-au exercitat mandatul ori în care au deţinut poziţia care ar fi putut cauza insolvenţa. 17. Prin urmare, în măsura în care conducerea debitorului este constituită dintr-un organ colegial, în ale cărui atribuţii intră adoptarea deciziilor referitoare la activitatea financiară a societăţii comerciale, inclusiv a deciziilor ce ţin de operaţiunile contabile şi evidenţa în documente a acestora, instituirea prin lege a răspunderii solidare a membrilor acestui organ apare ca firească şi pe deplin justificată. Astfel, date fiind consecinţele grave ale faptelor ce se impută organului colegial, dacă prin dispoziţiile criticate nu s-ar fi instituit prezumţia de solidaritate şi nu s-ar fi consacrat răspunderea tuturor persoanelor ce au participat la adoptarea deciziilor care au cauzat starea de insolvenţă, legea ar fi fost susceptibilă de a crea situaţii arbitrare, contrare principiilor constituţionale. Nimic nu împiedică însă persoana împotriva căreia a fost promovată acţiunea în răspundere ca, în cadrul procesului în faţa instanţei, să utilizeze toate garanţiile procesuale prevăzute de lege pentru a-şi prezenta apărările pe care le consideră necesare pentru a dovedi lipsa culpei. Astfel, art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 nu conţine nicio dispoziţie care să constituie o restrângere a dreptului la apărare şi la un proces echitabil. 18. Pe de altă parte, angajarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere sau conducere nu are loc în orice condiţii. Prezumţia de solidaritate este inoperantă dacă persoanele în cauză, diligente fiind, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvenţă sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvenţă şi au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziţia lor la aceste decizii. Prin urmare, adoptarea unei poziţii contrare deciziei majoritare, formulate neechivoc, exonerează persoana în cauză de consecinţele grave prevăzute de lege, astfel încât aceasta nu va mai putea fi obligată la suportarea unei părţi din pasivul debitorului. 19. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale care consacră dreptul de proprietate privată şi inviolabilitatea acesteia, Curtea a constatat că, deşi membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi persoanele care au cauzat starea de insolvenţă a societăţii debitoare suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului lor de proprietate, având în vedere că, pe această cale, se asigură acoperirea pasivului debitorului insolvabil şi valorificarea drepturilor creditorilor şi, întrucât, potrivit art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituţie, stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, reglementarea legală în sine nu relevă nicio contradicţie cu textele constituţionale de referinţă. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia pronunţată în deciziile mai sus menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. 21. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 45 din Legea fundamentală, se observă că, în virtutea acestora, este garantat accesul liber al persoanelor la o activitate economică, în condiţiile legii. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice, statul având obligaţia să impună reguli de disciplină economică, iar legiuitorul are competenţa să stabilească sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora (Decizia nr. 362 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, sau Decizia nr. 328 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2010). Faţă de această împrejurare, se reţine că dispoziţiile criticate sunt o consecinţă firească a transpunerii la nivel infraconstituţional a prevederilor art. 45 din Legea fundamentală. 22. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a normelor art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, în raport cu prevederile constituţionale şi convenţionale privind egalitatea în drepturi şi nediscriminarea, privind dreptul de proprietate privată, precum şi cele referitoare la libertatea economică apare ca neîntemeiată. 23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Silviu Georgel Ştefan în Dosarul nr. 2.720/93/2013/a1.1 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
