Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei de până la din cuprinsul art. 21 alin. (1) şi a dispoziţiilor alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, precum şi a sintagmei de până la din cuprinsul art. 14 alin. (1) şi a dispoziţiilor alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrului de sindicat Florin Daniel Niţă, în Dosarul nr. 2.062/121/2021* al Tribunalului Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.804D/2022. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 63D/2023, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) referitor la sintagma de până la şi alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 1 alin. (5) referitor la sintagma fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege, din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 14 alin. (1) referitor la sintagma de până la şi alin. (5) şi ale art. 23 referitor la sintagma structurile centrale ale instituţiilor din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrului de sindicat Tudor Gheorghe, în Dosarul nr. 17.058/3/2019* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 356D/2023, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Elena-Doina Ciulpan şi alţii, în Dosarul nr. 17.085/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 749D/2023, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrului de sindicat Valentin Ceparu, în Dosarul nr. 5.931/2/2022 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.123D/2023, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Ivan Gheorghe şi alţii, în Dosarul nr. 5.930/2/2022 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 63D/2023, nr. 356D/2023, nr. 749D/2023 şi nr. 1.123D/2023 la Dosarul nr. 1.804D/2022. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 63D/2023, nr. 356D/2023, nr. 749D/2023 şi nr. 1.123D/2023 la Dosarul nr. 1.804D/2022, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, deoarece acestea nu vizează merite individuale concretizate în rezultate deosebite, din punct de vedere cantitativ şi calitativ ale activităţii profesionale, ci condiţii de desfăşurare a muncii incidente în cadrul unor categorii extinse de personal. Ca atare, stabilirea unor tratamente diferite se justifică. 7. Cu referire la dispoziţiile art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, solicită respingerea ca devenită inadmisibilă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 294 din 17 mai 2022. 8. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză. Ca atare, excepţia de neconstituţionalitate a acestora trebuie să fie respinsă ca inadmisibilă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 9. Prin Încheierea din 1 iulie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 2.062/121/2021*, Tribunalul Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei de până la din cuprinsul art. 21 alin. (1) şi a dispoziţiilor alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, precum şi a sintagmei de până la din cuprinsul art. 14 alin. (1) şi a dispoziţiilor alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrului de sindicat Florin Daniel Niţă, într-un litigiu având ca obiect acordarea de drepturi salariale, şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.804D/2022. 10. Prin Decizia civilă nr. 2.710 din 3 noiembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 17.058/3/2019*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) referitor la sintagma de până la şi alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice referitor la sintagma fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 14 alin. (1) referitor la sintagma de până la şi alin. (5) şi ale art. 23 referitor la sintagma structurile centrale ale instituţiilor din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrului de sindicat Tudor Gheorghe, într-un litigiu având ca obiect acordarea de drepturi salariale şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 63D/2023. 11. Prin Decizia civilă nr. 2.552 din 19 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 17.085/3/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Elena-Doina Ciulpan şi alţii, într-un litigiu având ca obiect acordarea de drepturi salariale şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 356D/2023. 12. Prin Încheierea din 8 martie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 5.931/2/2022, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrului de sindicat Valentin Ceparu, într-un litigiu având ca obiect acordarea de drepturi salariale şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 749D/2023. 13. Prin Decizia civilă nr. 176 din 26 ianuarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 5.930/2/2022, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Ivan Gheorghe şi alţii, într-un litigiu având ca obiect acordarea de drepturi salariale şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.123D/2023. 14. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii arată că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind separaţia puterilor în stat şi obligativitatea respectării legilor, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 31 privind dreptul la informare şi ale art. 73 alin. (3) lit. j) referitor la obligativitatea de a se reglementa prin lege organică statutul funcţionarilor publici, precum şi celor ale art. 23 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Autorii critică sintagma de până la din cuprinsul art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, arătând că nu îi menţionează distinct pe poliţiştii care îndeplinesc condiţiile prevăzute în alin. (1) al art. 21. Din cauza acestei omisiuni a legiuitorului, se creează premisele discriminării între funcţionari publici aflaţi în situaţii identice pentru că ordonatorul principal de credite va putea stabili aceste diferenţieri. 15. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a art. 21 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 se arată, în prealabil, că naşterea, executarea şi încetarea raportului de serviciu al poliţistului ţin de statutul acestei profesii, care, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, trebuie să fie reglementat prin lege organică. De asemenea, art. 28 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, anterior modificării aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018, prevedea că drepturile salariale ale poliţistului, inclusiv sporurile, se stabilesc prin lege. Prin ordinul ministrului de interne, act normativ cu putere inferioară legii organice, ordonatorul de credite nu se va rezuma la aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003, ci o va putea completa, prin stabilirea unor criterii suplimentare faţă de cele stabilite prin lege pentru acordarea compensaţiei. Ordonatorul principal de credite a delegat această competenţă ordonatorilor secundari de credite, cuantumurile sporurilor, la nivelul structurilor Ministerul Afacerilor Interne, fiind aprobate prin note-raport clasificate ca secrete. Ca atare, beneficiarii acestora nu au posibilitatea să cunoască modalitatea de calcul al sporului pentru pericol deosebit, deşi normele care reglementează această modalitate trebuie să fie caracterizate de stabilitate şi previzibilitate. Prin urmare, dispoziţiile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 nu îi permit beneficiarului sporurilor să îşi adapteze conduita în mod corespunzător şi nici să îşi reprezinte corect alcătuirea drepturilor sale salariale, încălcându-se, astfel, art. 1 alin. (4) şi (5), art. 31 şi art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie. Este invocată, în susţinere, şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care au fost conturate trăsăturile de claritate a normelor legale. 16. Dispoziţiile criticate, prin puterea acordată ministrului de interne de a stabili drepturile salariale ale poliţiştilor, îi permit acestuia să adauge la Legea fundamentală, de vreme ce aceasta prevede că drepturile salariale ale poliţiştilor se stabilesc numai prin lege. 17. Autorii mai susţin că puterea acordată ministrului de interne, de a stabili noi criterii, nu poate fi justificată nici prin raportare la o eventuală diferenţiere obiectivă între diversele niveluri de risc sau pericol pe care le implică munca desfăşurată de beneficiarii sporurilor. Aceasta pentru că însuşi art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 stabileşte sfera personalului şi a activităţilor care justifică acordarea compensaţiei. 18. Prevederile art. 14 alin. (1), în ceea ce priveşte sintagma de până la, şi cele ale art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neconstituţionale pentru aceleaşi motive pentru care sunt contrare Constituţiei şi prevederile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003. Autorii consideră că, începând cu Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, toate reglementările legale care au statuat cu privire la sporurile reglementate de textele normative criticate în prezenta cauză sunt neconstituţionale. De altfel, prin Decizia nr. 318 din 21 mai 2019, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt neconstituţionale. În final, autorii prezentei excepţii solicită Curţii Constituţionale să înlăture „dispoziţiile neconstituţionale din întreaga reglementare succesivă a acestei componente salariale, cu influenţă asupra salarizării poliţiştilor“. 19. Cu referire la art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 arată, mai întâi, că sintagma structurile centrale ale instituţiilor din introduce o limitare cu privire la destinatarii articolului care este imprecisă. De pildă, printr-un ordin de ministru clasificat s-a dispus ca aceste prevederi să fie aplicate doar angajaţilor din structura centrală a Ministerului Afacerilor Interne, modificându-se, astfel, textul legal. Totodată, angajaţii din structura centrală a Ministerului Afacerilor Interne sunt privilegiaţi faţă de angajaţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române sau al inspectoratelor de poliţie judeţene care desfăşoară aceeaşi activitate şi care, astfel, sunt discriminaţi. Cu alte cuvinte, pentru aceleaşi condiţii de muncă, se stabilesc salarii diferenţiate. 20. Prevederile art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt contrare standardelor de calitate a legii, pentru următoarele motive: acest text legal stabileşte o majorare salarială de 12,5% pentru o serie de instituţii publice. Dar, potrivit art. 7 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, republicată, şi art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră reprezintă instituţii publice şi, ca atare, angajaţii acestora ar fi trebuit să beneficieze de majorarea salarială prevăzută de art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Din cauza neclarităţii acestui text, a fost posibilă excluderea din câmpul său de aplicare a angajaţilor celor două instituţii publice anterior evocate. Cu toate acestea, apreciază autorii excepţiei, chiar şi dacă ar fi beneficiat de majorarea salarială, tot ar fi existat o discriminare faţă de angajaţii din structurile din subordine/coordonare, din cauza lipsei unei criteriu obiectiv al diferenţierii. În structurile poliţieneşti, funcţiile în care se încadrează poliţiştii sunt diferenţiate după eşalon, iar prin acest text se introduce o dublă diferenţiere. 21. Prevederile art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt discriminatorii, întrucât nu conţin în enumerare şi funcţionarii cu statut special din Ministerul Afacerilor Interne. Criteriul temporal al unor legi care nu s-au aplicat decât parţial, limitând unele drepturi salariale, sau acela al unor reglementări diferite în sensul că anumite componente salariale, începând cu salariul de funcţie şi continuând cu sporuri şi alte drepturi salariale, încalcă principiul egalităţii în drepturi, echităţii, egalităţii de tratament şi al caracterului unitar al unei legi de salarizare unice în sistemul bugetar. Prin urmare, nu poate fi acceptată o situaţie defavorabilă pentru unele categorii de personal din sistemul bugetar, în sensul că unora li se aplică salariul de funcţie şi sporurile, iar altora nu, în condiţiile în care cei cărora nu li se aplică au şi coeficienţii mai mici. 22. În legătură cu art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 se arată că aceste prevederi legale nu fac nicio referire cu privire la ceea ce se întâmplă cu sporurile, compensaţiile şi alte drepturi care apar/sunt introduse de noua lege, respectiv Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice). Este cazul compensaţiei de pericol deosebit, prevăzută pentru poliţişti, care ar fi trebuit aplicată la salariul de funcţie începând cu 1 ianuarie 2011, întrucât nu exista nicio prevedere legală care să blocheze aplicarea acesteia. Compensaţia de pericol deosebit nu fusese prevăzută de legislaţia de salarizare aplicabilă în 2010 şi nu trebuie să se confunde cu suma compensatorie reprezentând foste sporuri, introduse în salariul de funcţie începând cu 1 ianuarie 2011, între care sporul de pericol deosebit prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, cu compensaţia de pericol deosebit introdusă prin art. 14 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. Aceasta, într-adevăr, face parte din salariul de funcţie tocmai ca acesta să aibă un nivel minim corespunzător salariului minim brut pe ţară. Aşadar, construcţia salariului de funcţie şi îngheţarea acestuia în perioada de aplicare a Legii-cadru nr. 284/2010 nu se confundă cu sporurile/compensaţiile prevăzute de acest act normativ şi care ar fi trebuit aplicate începând cu 1 ianuarie 2011. Or, în filosofia dreptului, previzibilitatea normativă este baza securităţii juridice, definită, la rândul ei, ca principiu şi exigenţă a ordinii juridice, condiţie a stabilităţii economice şi sociale. Atât soluţiile judiciare pronunţate de instanţe, cât şi administraţia publică efectivă se încadrează conceptual în principiul determinat al previzibilităţii. 23. Tribunalul Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia este întemeiată. 24. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei. 25. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarele Curţii 63D/2023 şi 356D/2023, apreciază că excepţia este neîntemeiată. 26. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii nr. 1.123D/2023, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei. 27. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 28. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 29. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 30. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi cele ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, care au următorul conţinut: - Art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003: "(1) Poliţiştii care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, verificare şi valorificare a informaţiilor, investigări, acţiuni şi intervenţie cu un grad ridicat de risc ori în condiţii de pericol deosebit beneficiază de un spor de până la 30% din salariul de bază.(2) Unităţile, categoriile de personal şi cuantumul sporului se stabilesc prin ordin al ministrului de interne.;" – Art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează modul de aplicare în timp, respectiv 1 iulie 2017-31 decembrie 2018, a acesteia; – Art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017: "(1) Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiţii de pericol deosebit, desfăşurată în exercitarea atribuţiilor funcţionale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unităţii, personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operaţii speciale, misiunilor şi/sau activităţilor deosebite ori de specialitate, misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală şi psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, centralizare, verificare şi valorificare a informaţiilor sau datelor/situaţiilor/documentelor/ actelor, investigaţii, acţiuni şi intervenţie, efectuarea actelor de cercetare penală specială, beneficiază de o compensaţie de risc/pericol deosebit de până la 30% calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază. (...)(5) Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea compensaţiei se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.“;" – Art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017: „Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care sunt încadraţi în structurile centrale ale instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau în structuri militare ale NATO sau UE dislocate pe teritoriul României, beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5%.“; – Art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010: „(5) În salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.“; 31. Majoritatea prevederilor din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 [printre care se află şi dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2)] au fost abrogate la 1 ianuarie 2010 prin art. 48 alin. (1) pct. 9 din partea a III-a din capitolul VI din Legea-cadru nr. 330/2009. De asemenea, prevederile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 au fost abrogate, începând cu 1 iulie 2017, prin dispoziţiile art. 44 alin. (1) pct. 30 din Legea-cadru nr. 153/2017. Având, însă, în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituţională urmează să analizeze dispoziţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate din aceste acte normative. 32. Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind separaţia puterilor în stat şi obligativitatea respectării legilor, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 31 privind dreptul la informare şi ale art. 73 alin. (3) lit. j) referitor la obligativitatea de a se reglementa prin lege organică statutul funcţionarilor publici, precum şi cele ale art. 23 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 33. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, respectiv prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 23 iunie 2022, şi Decizia nr. 429 din 29 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 28 februarie 2023. În deciziile precitate, Curtea a reţinut că cele mai multe dintre prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003, intrate în vigoare la 1 ianuarie 2004, printre care şi cele ale art. 21 alin. (1), au fost abrogate, începând cu 1 ianuarie 2010, prin Legea-cadru nr. 330/2009. 34. În vederea clarificării conţinutului normativ al art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, Curtea a considerat utilă prezentarea elementelor sale componente în funcţie de ipoteza sa de aplicare, pe de o parte, şi de dispoziţia normativă propriu-zisă a acestuia, pe de altă parte. Astfel, în ceea ce priveşte sfera sa de aplicare, art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 vizează o categorie determinată de subiecţi de drept, respectiv poliţiştii care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea unui număr determinat de acţiuni, misiuni, operaţiuni etc., după cum urmează: (i) misiuni operative de protecţie a demnitarilor; (ii) acţiuni de gardare, protecţie şi control antiterorist; (iii) acţiuni de supraveghere operative; (iv) proceduri speciale; (v) activităţi de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România; (vi) culegere, prelucrare, verificare şi valorificare a informaţiilor şi (vii) investigări, acţiuni şi intervenţie cu un grad ridicat de risc ori în condiţii de pericol deosebit. Poliţiştii care realizează una dintre aceste 7 activităţi beneficiază de un spor de până la 30% din salariul de bază, denumit în continuare sporul. 35. Cu referire la natura juridică a acestui spor, Curtea Constituţională a amintit că s-a pronunţat prin Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006. În cauza soluţionată prin această decizie, s-a criticat art. I pct. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 ianuarie 2004, care prevedea ca în anul 2004 sumele necesare acordării coeficienţilor de ierarhizare a funcţiilor să se asigure prin diminuarea cu 10 % a sporului acordat conform art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003. Cu referire la această critică, instanţa constituţională a reamintit că sporurile, adaosurile şi alte drepturi salariale suplimentare nu reprezintă drepturi fundamentale. Instituirea şi/sau diminuarea acestora, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, precum şi a altor condiţii şi criterii de acordare ţin de competenţa şi de opţiunea exclusivă a legiuitorului, cu singura condiţie de ordin constituţional ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situaţie identică. 36. Art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 a fost abrogat prin Legea-cadru nr. 330/2009. Cu toate acestea, sporul s-a menţinut şi în noua reglementare [potrivit art. 16 alin. (1) din anexa nr. IV „Reglementări specifice personalului încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“ la Legea-cadru nr. 330/2009, „Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiţii de pericol deosebit, desfăşurată în exercitarea atribuţiilor funcţionale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unităţii, cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operaţii speciale, misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală şi psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, verificare şi valorificare a informaţiilor, investigaţii, acţiuni şi intervenţie beneficiază de un spor de până la 30% calculat la solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază, respectiv la salariul de bază.“]. În acelaşi timp, se observă şi o modificare a sferei de aplicare a normei de acordare a sporului, în sensul extinderii categoriei de beneficiari ai acestuia. Evident, acest lucru se datorează faptului că prin Legea-cadru nr. 330/2009 statul român a instituit o reglementare salarială unitară a personalului bugetar din România. Astfel, aşa cum rezultă din titlul anexei nr. IV la această lege, salarizarea personalului încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională s-a realizat în mod unitar începând cu această lege. 37. La rândul ei, Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogată de Legea-cadru nr. 284/2010, dar, din nou, sporul s-a menţinut [potrivit art. 14 alin. (1) din cuprinsul anexei nr. VII - „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Apărare, ordine publică şi siguranţă naţional㻓 la Legea-cadru nr. 284/2010, „Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiţii de pericol deosebit, desfăşurată în exercitarea atribuţiilor funcţionale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unităţii, personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operaţii speciale, misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală şi psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, centralizare, verificare şi valorificare a informaţiilor sau datelor/situaţiilor/documentelor/ actelor, investigaţii, acţiuni şi intervenţie beneficiază de o compensaţie de risc/pericol deosebit de până la 30%, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.“]. Curtea a reţinut că denumirea sporului a fost înlocuită cu noţiunea de compensaţie de risc/pericol deosebit, denumită în continuare compensaţia, fără a fi însă afectată natura acestui drept salarial sau fără a fi afectat, în mod esenţial, conţinutul reglementării. 38. În sfârşit, Legea-cadru nr. 284/2010 a fost abrogată, începând cu 30 iunie 2017, prin Legea-cadru nr. 153/2017. Dar, o dată în plus, sporul/compensaţia a fost păstrat/păstrată în această lege, în vigoare şi în prezent, art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, criticat şi acesta în prezenta cauză, păstrând, în esenţă, conţinutul reglementării din art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003. 39. Curtea a reţinut, deci, că prevederile art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi ale art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 fac parte dintr-o succesiune de acte normative prin care, începând cu 1 ianuarie 2004 şi până în prezent, s-a acordat unor categorii de beneficiari un drept de natură salarială, denumit spor sau, după caz, compensaţie, prevăzându-se condiţiile de acordare. 40. Complementar acestor norme substanţiale, legiuitorul a adoptat şi o serie de norme de implementare, în sensul că acestea servesc la punerea efectivă în aplicare a normelor constitutive de drepturi salariale. Astfel, fiecare dintre cele 4 norme juridice de instituire a sporului/compensaţiei a fost însoţită de câte o normă de implementare care, în esenţă, a avut acelaşi conţinut, după cum urmează: (i) art. 21 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 - „Unităţile, categoriile de personal şi cuantumul sporului se stabilesc prin ordin al ministrului de interne.“; (ii) art. 16 alin. (4) din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 330/2009 - „Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi procentul de acordare a sporului se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.“; (iii) art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 - „Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea compensaţiei se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.“; şi (iv) art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 - „Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea compensaţiei se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.“ 41. În prezenta cauză, desigur, având în vedere că dintre normele care instituie sporul/compensaţia sunt criticate exclusiv prevederile art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi ale art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, sunt criticate exclusiv normele de implementare a acestor două articole, respectiv art. 21 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. 42. Cu referire, mai întâi, la excepţia de neconstituţionalitate a art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, Curtea apreciază că instanţele judecătoreşti au sesizat-o în mod greşit cu aceasta. Sesizarea este eronată deoarece s-a făcut cu încălcarea art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia“. 43. Astfel, toate acţiunile judecătoreşti formulate de autorii prezentelor excepţii de neconstituţionalitate vizează, într-adevăr, acordarea sporului prevăzut de succesiunea de acte normative anterior indicată, deci inclusiv de prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003. Cu toate acestea, în obiectul acestor acţiuni autorii prezentelor excepţii au solicitat acordarea sporului începând cu momente ulterioare intervalului în care prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 erau aplicabile. Ca atare, aşa cum a statuat deja Curtea prin Decizia nr. 429 din 29 septembrie 2022, paragraful 52, aspectul că unele soluţii legislative au fost preluate succesiv în legislaţia ulterioară nu determină aplicarea actului normativ primar şi nici calificarea acestuia ca fiind în vigoare, fapt relevat prin prisma jurisprudenţei Curţii Constituţionale. În fapt, este vorba despre o serie de acte normative succesive prin care legiuitorul şi-a manifestat voinţa faţă de o anumită soluţie legislativă. Însă numai actul normativ aplicabil litigiului şi care continuă să producă efecte juridice în cauză poate fi supus controlului de constituţionalitate. În aceste condiţii, în mod similar cu soluţia Curţii Constituţionale din deciziile nr. 294 din 17 mai 2022 şi nr. 429 din 29 septembrie 2022, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 este inadmisibilă, întrucât acestea nu au legătură cu cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în care excepţia a fost ridicată. 44. În continuare, cu referire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a observat, prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, precitată, că, în realitate, autorii excepţiei erau nemulţumiţi de omisiunea legiuitorului de a-i include în enumerare şi pe funcţionarii cu statut special din Ministerul Afacerilor Interne. Dar, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, legiuitorul este cel care îşi asumă politica salarială cu privire la personalul plătit din fonduri publice, prin aceasta înţelegându-se atât stabilirea sistemului de salarizare, cât şi a drepturilor salariale suplimentare. Curtea nu are nici rolul şi nici competenţa de a stabili ea însăşi elementele acestei politici, ci de a verifica respectarea exigenţelor constituţionale inerente actelor normative adoptate de legiuitor în acest domeniu, şi nu oportunitatea unei măsuri de politică salarială. Prin urmare, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, soluţie care se impune şi în prezenta cauză. 45. Cu referire la criticile aduse art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, prin aceeaşi decizie [Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, precitată], Curtea a observat, pe de o parte, că aceste dispoziţii legale sunt clare, şi, pe de altă parte, că aduc în discuţie simple modalităţi de interpretare şi aplicare a lor. Aşa cum în mod repetat a subliniat Curtea Constituţională, dacă în privinţa normei de referinţă, şi anume Constituţia, Curtea este unica autoritate jurisdicţională care are competenţa de a o interpreta, interpretarea normelor supuse controlului de constituţionalitate este realizată de instanţele judecătoreşti, conform art. 126 alin. (1) din Constituţie. 46. Mai departe, tot prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, precitată, cu referire la constituţionalitatea art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa potrivit căreia sistemul de salarizare, indiferent de categoria profesională vizată, nu se regăseşte printre domeniile strict şi limitativ prevăzute, care, conform art. 73 alin. (3) din Constituţie, constituie obiectul de reglementare al legii organice. În plus, se observă că, prin constatarea neconstituţionalităţii art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, criticile aduse acestor soluţii îşi pierd relevanţa, rămânând, în esenţă, fără obiect. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 este neîntemeiată, Curtea respingând prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. 47. Cu referire la constituţionalitatea art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, Curtea Constituţională a reţinut că, prin Decizia nr. 318 din 21 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 23 iulie 2019, a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, care, în esenţă, aveau acelaşi conţinut cu dispoziţiile art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. 48. Curtea a conchis că dispoziţiile art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 generează incertitudine şi neclaritate în privinţa aplicării dispoziţiilor alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol de lege, categoriile de personal cuprinse în ipoteza normei neputând anticipa natura criteriilor şi condiţiilor ce vor fi stabilite de ordonatorul de credite (a se vedea paragraful 21 al Deciziei nr. 318 din 21 mai 2019). 49. Curtea a reţinut că libertatea ordonatorului de credite de a stabili în mod concret cuantumul compensaţiei în marja prevăzută de lege nu se poate raporta decât la criteriile şi condiţiile stabilite de lege, aşa cum de altfel statuează şi art. 3 lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010, potrivit căruia „drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forţa legii“. Pentru intervalul 1 ianuarie 2011-30 iunie 2017, Curtea a constatat neconstituţionalitatea normei de implementare a normei de instituire a compensaţiei. De asemenea, a reţinut că normele de implementare a normelor de instituire a compensaţiei începând cu 1 iulie 2017 şi până în prezent au, în esenţă, un conţinut identic cu cel al normelor constatate ca fiind contrare Constituţiei. Ca atare, prevederile art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 au fost declarate neconstituţionale. 50. În plus, prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.“, nu au permis Curţii Constituţionale să ofere o soluţie diferită în acea cauză, având în vedere că art. 14 alin. (4) din Legea-cadru nr. 284/2010 şi art. 14 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 au un conţinut identic, singura diferenţă vizând intervalul de aplicare a aceleiaşi soluţii normative. Astfel, dacă nu ar fi fost constatată neconstituţionalitatea şi a normelor de implementare a soluţiilor legislative de acordare a sporului/compensaţiei începând cu 1 iulie 2017 şi până în prezent, beneficiarii îndreptăţiţi la primirea compensaţiei pentru activităţile desfăşurate în acest interval ar fi fost în mod evident discriminaţi faţă de beneficiarii care şi-au desfăşurat activitatea în intervalul 1 ianuarie 2011-30 iunie 2017. 51. În concluzie, în prezenta cauză, faţă de datele la care au fost ridicate prezentele excepţii de neconstituţionalitate, care sunt ulterioare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 294 din 17 mai 2022, şi având în vedere soluţia de admitere pronunţată prin această decizie, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. 52. Sub acest aspect, se cuvine amintit că, în conformitate cu jurisprudenţa constantă a Curţii, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, decizia anterioară de constatare a neconstituţionalităţii poate reprezenta motiv de revizuire conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă. Calea de atac a revizuirii se formulează în temeiul deciziei de admitere pronunţate de Curtea Constituţională, dar prin mijlocirea deciziei al cărei dispozitiv cuprinde soluţia de respingere ca devenită inadmisibilă, pe considerentul procedural al intervenirii ulterioare a cauzei de inadmisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. În această situaţie, în considerarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, care instituie regula potrivit căreia deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor, revizuirea întemeiată pe acest motiv va putea fi introdusă în termenul de 3 luni prevăzut de art. 511 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care se calculează de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care Curtea Constituţională a respins ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate ridicată anterior constatării neconstituţionalităţii textului de lege incident în cauza soluţionată printr-o hotărâre definitivă a cărei revizuire poate fi cerută în aceste condiţii. 53. În ceea ce priveşte prevederile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, Curtea s-a pronunţat asupra prevederilor art. 1 din această lege prin Decizia nr. 624 din 7 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 7 februarie 2022, paragrafele 28-31. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată cu privire la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept şi o obligaţie a legiuitorului şi că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate dau expresie opţiunii legiuitorului în materia salarizării personalului bugetar şi că aceste norme juridice clarifică pentru perioade precis determinate situaţia drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, fiind lipsite de echivoc sub aspectul destinatarilor şi al efectelor juridice pe care le produc. Reţinând că, raportat la raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, legiuitorul are libertatea de a reglementa salarizarea în sistemul public, evident cu respectarea prevederilor Constituţiei, Curtea constată că, prin dispoziţiile legale criticate, legiuitorul a urmărit, în esenţă, garantarea cuantumului drepturilor salariale şi evitarea scăderii drepturilor salariale ale personalului bugetar. 54. Ca tehnică de reglementare, textele de lege criticate nu au semnificaţia repunerii în vigoare a unor acte normative abrogate. Aşadar, modalitatea de reglementare prevăzută de textele de lege criticate este diferită de cea analizată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018, prin care au fost supuse controlului dispoziţii de lege care făceau trimitere la norme anterior abrogate şi prin care s-a statuat că „prin adoptarea unei norme care face trimitere la o dispoziţie legală care nu mai este în vigoare se încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie“. Prin urmare, considerentele acestei decizii nu pot fi aplicate în prezenta cauză. 55. În concluzie, Curtea a constatat că, prin dispoziţiile de lege criticate, legiuitorul normează un conţinut care întruneşte exigenţele de claritate, previzibilitate şi accesibilitate, fiind astfel respectate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie în componentele referitoare la calitatea legii şi principiul securităţii juridice. 56. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrului de sindicat Florin Daniel Niţă, în Dosarul nr. 2.062/121/2021* al Tribunalului Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrului de sindicat Tudor Gheorghe, în Dosarul nr. 17.058/3/2019* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Elena-Doina Ciulpan şi alţii, în Dosarul nr. 17.085/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrului de sindicat Valentin Ceparu, în Dosarul nr. 5.931/2/2022 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Ivan Gheorghe şi alţii, în Dosarul nr. 5.930/2/2022 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 14 alin. (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 septembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
