Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (3) teza finală şi alin. (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 25.820/3/CAF/2016 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.286D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 26 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 25.820/3/CAF/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (3) teza finală şi alin. (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, excepţie ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor cereri întemeiate pe Legea nr. 101/2016. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile criticate derogă de la dreptul comun în materie procesual-civilă sub un dublu aspect: pe de o parte, stabilesc un termen de soluţionare a recursului de 30 de zile, iar, pe de altă parte, impun instanţei de control judiciar ca în ipoteza casării hotărârii de primă instanţă să evoce fondul litigiului în toate cazurile. 6. Altfel spus, indiferent că prima instanţă a pronunţat o sentinţă prin care a dezlegat sau nu fondul raportului litigios specific contractului de achiziţie publică, instanţa de control judiciar trebuie să se încadreze în judecarea căii de atac a recursului într-un termen de 30 de zile, iar, atunci când cauza a fost soluţionată de tribunal ca efect al admiterii unei excepţii procesuale, să analizeze şi fondul acelui raport juridic litigios, dacă sentinţa este nelegală, adică dacă a rezolvat greşit excepţia procesuală. 7. Din efectul combinat al celor două dispoziţii, respectiv instituirea unui termen scurt de judecare a recursului şi obligaţia de a reţine cauza spre rejudecare în caz de admitere a recursului, intervine încălcarea dispoziţiilor constituţionale. 8. Instanţa subliniază că nu contestă în vreun fel competenţa legiuitorului de a reglementa reguli de procedură civilă, inclusiv în materia căilor de atac, un astfel de drept fiind recunoscut prin art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţia României revizuită. 9. Cu toate acestea, exercitarea dreptului menţionat al legiuitorului nu trebuie să aibă ca efect încălcarea altor garanţii constituţionale. Or, prin instituirea obligaţiei instanţei de control judiciar de a soluţiona recursul în termen de 30 de zile coroborat cu cea de a evoca fondul cauzei atunci când prima instanţă a soluţionat-o în considerarea unei excepţii procesuale poate interveni încălcarea unor principii constituţionale esenţiale în materia procesului civil. Este vorba despre echitatea procedurii, termenul său rezonabil, exercitarea dreptului la apărare sub aspectul termenului necesar formulării actelor de procedură corespunzătoare şi a posibilităţii de administrare a probelor, independenţa instanţei şi supunerea sa legii în contextul nevoii de a alege, în funcţie de conjunctură, între a respecta termenul maxim de 30 de zile şi a permite părţilor să îşi exercite dreptul la apărare prin administrare de probe corespunzătoare, mai ales atunci când în faţa primei instanţe nu a fost utilă administrarea acestora prin prisma soluţiei dispuse. Toate acestea devin necesare în contextul casării sentinţei cu reţinerea cauzei spre rejudecare. 10. Totodată, instanţa subliniază că termenul de 30 de zile, calculându-se, potrivit art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, de la data sesizării legale a curţii de apel şi până la data soluţionării definitive a cauzei, include mai multe intervale de timp. Acesta presupune formularea de către partea intimată a întâmpinării, respectiv de partea recurentă a răspunsului la întâmpinare, îndeplinirea procedurilor de comunicare a actelor şi de citare a părţilor, redactarea deciziei intermediare de casare atunci când evocarea fondului se impune a fi făcută în şedinţă/şedinţe de judecată distinctă(e) şi administrarea de probe asupra fondului raportului juridic litigios. În acest din urmă caz, probele pot să nu fie limitate la înscrisuri, mai ales atunci când discuţia contradictorie a părţilor este modalitatea de îndeplinire efectivă a obligaţiilor contractuale, adică martori, expertize de specialitate, mijloace materiale de probă sau cercetare la faţa locului. 11. Instanţa mai observă şi că în situaţia celorlalte contracte administrative, altele decât cele de achiziţie publică, legiuitorul nu a impus exigenţa unui termen foarte scurt de soluţionare a căii de atac coroborată cu obligaţia evocării fondului în toate situaţiile. Acesta a garantat părţilor, în condiţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie raportat la art. 6 din noul Cod de procedură civilă, judecarea cauzei într-un termen optim şi previzibil, ca specie a termenului rezonabil, de natură a permite formularea într-un termen corespunzător a întâmpinării şi a răspunsului la întâmpinare, acordarea unui interval suficient pentru îndeplinirea procedurilor de comunicare şi citare, precum şi posibilitatea administrării într-un termen optim a probelor apreciate utile în funcţie de complexitatea particulară a fiecărui proces. 12. De asemenea, instanţa arată că, în determinarea efectului procesual rezultat din coroborarea art. 55 alin. (3) teza finală şi alin. (5) din Legea nr. 101/2016, trebuie avute în vedere contextual inclusiv dispoziţiile în materia judecăţii în primă instanţă într-un astfel de proces, respectiv art. 54 din acelaşi act normativ care trimite la art. 50 din legea menţionată, prin care se instituie un termen maxim de judecată în faţa tribunalului de cel mult 45 de zile de la învestirea acestuia, se reduc faţă de dreptul comun termenele de formulare a întâmpinării de la 25 de zile la 3 zile lucrătoare, respectiv a răspunsului la întâmpinare de la 10 zile la 3 zile lucrătoare. Aşadar, în raport cu situaţia proprie oricărui alt contract administrativ şi, în general, a oricărui proces având ca obiect contracte guvernate de dispoziţiile dreptului comun procesual, în materia contractelor de achiziţie publică, părţile sunt supuse unor exigenţe de încadrare în termene foarte scurte, uneori cu implicaţii negative asupra exercitării corespunzătoare a dreptului la apărare, indiferent ce este avut în vedere de autoritatea contractantă sau ofertantul câştigător cu care a fost încheiat acel contract. 13. În concluzie, instanţa apreciază că efectul combinat al celor două texte legale vizate de excepţia de neconstituţionalitate este acela de a transforma în drepturi teoretice şi iluzorii garanţiile constituţionale afirmate de art. 21,art. 24 şi art. 124 alin. (1) şi (3) în materia căii de atac a recursului privind procedura reglementată de Legea nr. 101/2016 pentru litigiile contractuale de achiziţii publice, având în vedere şi faptul că prin decizia pronunţată instanţa va tranşa procesul cu autoritate de lucru judecat. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că soluţiile legislative criticate - edictate în considerarea necesităţii evitării tergiversării soluţionării cauzelor în materie şi a înlăturării unor eventuale abuzuri din partea părţilor, precum şi a asigurării celerităţii procesului şi a garanţiilor dreptului la un proces echitabil în termen optim şi previzibil (rezonabil) - nu sunt de natură să aducă atingere prevederilor constituţionale invocate de autoarea excepţiei. 16. Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, iar, în conformitate cu prevederile art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. În virtutea acestui mandat constituţional, legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii. 17. Se mai menţionează jurisprudenţa relevantă a instanţei de contencios constituţional, respectiv deciziile nr. 73 din 4 iunie 1996, nr. 531 din 2 decembrie 2004, nr. 94 din 15 februarie 2005, nr. 2 din 17 ianuarie 2017 şi nr. 465 din 27 iunie 2017. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 55 alin. (3) teza finală şi alin. (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, care au următorul cuprins: - Art. 55 alin. (3) teza finală şi alin. (5): "(3) Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice. Recursul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei.[…](5) În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs rejudecă, în toate cazurile, litigiul în fond.“; " 21. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 124 alin. (1) şi (3) privind înfăptuirea justiţiei. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate arată că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, având în vedere că instituie termene prea scurte pentru soluţionarea recursului formulat împotriva hotărârii pronunţate de o instanţă judecătorească în materia contractelor de achiziţie publică, aceste termene având un caracter derogatoriu de la procedura de drept comun. 23. Aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, accesul liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, iar regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, aşa cum rezultă din prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie - potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“ - şi din cele ale art. 129 din Legea fundamentală, în conformitate cu care „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Astfel, Curtea a reţinut, în numeroase rânduri, că accesul liber la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege, dar cu respectarea regulii consacrate de prevederile art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, ceea ce semnifică faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, paragraful 22, Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, paragraful 24, Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 2 mai 2017, paragraful 24, şi Decizia nr. 417 din 15 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 793 din 6 octombrie 2017). Aceasta nu înseamnă însă că accesul liber la justiţie presupune să fie asigurat accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în faţa instanţelor judecătoreşti în condiţii de egalitate, poate stabili reguli deosebite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată). 24. Dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, întrucât acestea sunt norme care stabilesc o procedură specială, derogatorie, privind termenele de judecată şi modalitatea administrării probelor în cazul judecării cererilor referitoare la contractele de achiziţie publică. Modalitatea în care au fost reglementate aceste dispoziţii este o opţiune a legiuitorului, care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi urgente, adaptată raporturilor din materia contractelor de achiziţie publică. Regulile de procedură prevăzute de aceste dispoziţii se aplică în mod echitabil atât autorităţii contractante, cât şi operatorului economic vizat de ipoteza normei, fără a fi favorizată o categorie sau alta (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 34 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 22 martie 2011). 25. De asemenea, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată ţine cont de faptul că subiectele de drept implicate în această categorie de litigii sunt profesionişti. Cu alte cuvinte, procedura contractelor de achiziţie publică presupune etape prealabile în care părţile implicate pot solicita şi primi clarificări înainte de a se ajunge în faţa instanţei judecătoreşti. Aşadar, acestea cunosc deja care sunt aspectele divergente, fapt care se concretizează, de obicei, în documentaţia depusă la dosarul cauzei ce urmează a fi soluţionat de instanţa judecătorească. 26. Mai mult decât atât, finalitatea acestor proceduri de achiziţie este, de multe ori strâns legată şi de anualitatea şi execuţia bugetară, de alocarea unor fonduri atât din bugetul naţional, cât şi din fondurile Uniunii Europene. Or, eventualele încălcări ale termenelor stabilite prin contractele de finanţate produc consecinţe ce pot fi sancţionate de autorităţile competente prin rezilierea contractelor de finanţare, aplicarea unor corecţii financiare sau chiar suspendarea sau respingerea parţială sau totală la plată a cererilor pentru asemene fonduri, fie că este vorba despre operaţiuni anuale sau despre operaţiuni multianuale. 27. Toate aceste aspecte concură la realizarea cu transparenţă a procedurilor, desfăşurarea cu celeritate a proceselor în materia achiziţiilor publice, în scopul evitării tergiversării şi pentru realizarea scopului pentru care a fost adoptat cadrul legislativ respectiv. Totodată, prevederile legale criticate au drept scop antrenarea şi responsabilizarea tuturor celor care au un interes în finalitatea procedurilor de achiziţie publică, cu precădere a participanţilor la procedură - autoritate contractantă, operatorii economici interesaţi să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanţi la procedura de atribuire. De asemenea, instanţa judecătorească trebuie să concure la celeritatea procedurii, astfel încât procesele să nu se prelungească excesiv. 28. În acelaşi timp, trebuie ţinut cont de faptul că, potrivit art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel care soluţionează recursul judecă în complet specializat în achiziţii publice. Aşadar, legiuitorul a ţinut cont de specificul litigiilor din materia achiziţiilor publice, impunând soluţionarea lor de către instanţe specializate. Mai mult decât atât, potrivit art. 55 alin. (1) din aceeaşi lege, în cazuri justificate, dacă instanţa de judecată nu ia hotărârea de îndată, poate dispune amânarea pronunţării pentru un termen de 5 zile. 29. În aceste condiţii, Curtea constată că nu sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 124 alin. (1) şi (3) privind înfăptuirea justiţiei. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIIIa contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 25.820/3/CAF/2016 şi constată că prevederile art. 55 alin. (3) teza finală şi alin. (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 septembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
