Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, astfel cum au fost modificate prin dispoziţiile art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, coroborate cu ale art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, excepţie ridicată de către instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 348/1371/2016/a11 al Tribunalului Specializat Mureş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.297D/2022. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere că în materia criticată se poate legifera pe calea ordonanţei de urgenţă, în condiţiile legii. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 10 aprilie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 348/1371/2016/a11, Tribunalul Specializat Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, astfel cum au fost modificate prin dispoziţiile art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, coroborate cu cele ale art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, excepţie ridicată, din oficiu, de către instanţa de judecată într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014, coroborate cu cele ale Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, întrucât s-a legiferat cu privire la competenţele şi procedura de judecată în materia insolvenţei pe calea delegării legislative, deşi, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea procedurii de judecată aparţine legiuitorului, reprezentat de Parlament, iar modificările operate nu sunt clare în ceea ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze litigiile ce au ca obiect acţiuni ce decurg din executarea silită a creanţelor bugetare curente rezultate în procedura insolvenţei. Acesta, deoarece, în privinţa contestaţiilor la executare, anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (Decizia nr. 18 din 3 iunie 2019) a stabilit că, indiferent dacă procedurile de executare sunt instrumentate de executorul judecătoresc sau de autoritatea fiscală, soluţionarea litigiilor revine instanţelor de drept comun în materie, respectiv judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului. 6. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 2 octombrie 2018, coroborate cu ale art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018. Curtea observă că prevederile art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 au fost modificate prin articolul unic pct. 10 din Legea nr. 113/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 iulie 2020, fiind eliminată soluţia legislativă vizată în mod concret prin critica de neconstituţionalitate, iar prevederile art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 au fost modificate şi completate prin articolul unic pct. 23 şi 24 din Legea nr. 113/2020, fiind modificată soluţia legislativă criticată. Faţă de această împrejurare, având în vedere critica de neconstituţionalitate, contextul în care aceasta a fost invocată, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, coroborate cu ale art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins: - Art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018: „(1) (...) Pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită.“; – Art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018: "(1) Termenele prevăzute la art. 75 alin. (3) şi art. 143 alin. (1) şi (3), precum şi prevederile art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică şi pentru cererile formulate în cadrul proceselor începute înainte de data intrării în vigoare a acesteia, inclusiv celor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.(2) În cazul cererilor nesoluţionate în procesele aflate pe rol, termenele de soluţionare de către administratorul judiciar sau de către instanţa de judecată, prevăzute la alin. (1), se calculează de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă." 10. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii (în componentele referitoare la obligativitatea respectării Constituţiei şi a supremaţiei sale şi la calitatea legii) şi ale art. 126 alin. (2) privind competenţa de reglementare în materia procedurilor de judecată. 11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că motivarea excepţiei de neconstituţionalitate porneşte de la faptul că, pe de o parte, în procedura insolvenţei, normele criticate sunt neclare în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a litigiilor ivite ca urmare a contestării executării silite a creanţelor curente, având în vedere că jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, anterioară acestei ordonanţe de urgenţă, stabilea o anumită competenţă în ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor care au ca obiect acţiuni ce decurg din executarea silită a creanţelor bugetare. Pe de altă parte, se mai susţine că legiferarea în materia procedurilor de insolvenţă nu ar putea fi realizată şi pe calea delegării legislative, respectiv prin ordonanţe ale Guvernului - simple sau de urgenţă, astfel cum este cazul modificărilor aduse Legii nr. 85/2014 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 şi prin care s-ar modifica anumite competenţe ale judecătorului-sindic, ci numai prin lege ca act adoptat de puterea legiuitoare, care este doar Parlamentul. 12. În ceea ce priveşte procedurile în materie de insolvenţă, art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede că dispoziţiile acestei legi se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale Codului de procedură civilă şi ale Codului civil. De asemenea, dispoziţiile art. 351 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală - Soluţionarea căilor de atac în cazul actelor administrative fiscale privind debitorii în insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, prevăd că, „Prin derogare de la dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, actele administrative fiscale emise înainte şi după intrarea în insolvenţă se supun controlului instanţelor specializate de contencios administrativ fiscal“. Totodată, art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede că „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor (...)“. 13. Faţă de această împrejurare, prin Decizia nr. 38 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018, paragrafele 32-34, Curtea a observat că modalitatea de reglementare care conţine trimiteri la un alt act normativ sau derogări de la acesta este permisă prin legislaţia privind normele de tehnică legislativă, cu condiţia să existe o coroborare a actelor normative de acelaşi rang, aspect esenţial în procedura de interpretare şi aplicare a legii, fără ca prin această modalitate de reglementare să se încalce prevederile constituţionalitate invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel că instanţa de contencios constituţional nu a reţinut pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Astfel, în prezenta cauză, pretinsa neclaritate a normelor criticate este dedusă prin prisma unor aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, iar Curtea Constituţională se poate pronunţa numai asupra conformităţii unui text de lege cu prevederile şi principiile Constituţiei. În ceea ce priveşte conţinutul şi întinderea celor două noţiuni cuprinzătoare, respectiv interpretarea şi aplicarea legii, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), în speţa de faţă, cu privire la chestiuni ce ţin de creanţele curente şi creanţele bugetare, în funcţie de natura lor şi de cadrul legislativ aplicabil - fie procedura fiscală, fie procedura insolvenţei, fie ambele coroborate sau prin derogare (spre exemplu, Decizia nr. 38 din 30 ianuarie 2018, precitată). 15. Printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. Astfel, în virtutea acestor prevederi constituţionale, ulterior datei sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 17 din 20 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 20 ianuarie 2021, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că, „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi art. 45 alin. (2) teza I din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, art. 260 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură fiscală, art. 651 alin. (1), art. 714 alin. (1) şi art. 719 alin. (1) şi (7) din Codul de procedură civilă, competenţa materială de soluţionare a contestaţiilor privind executarea silită începută de creditorii bugetari în temeiul dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 aparţine judecătoruluisindic învestit cu procedura de insolvenţă în care se formulează respectivele contestaţii, potrivit art. 45 alin. (1) lit. r) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2014. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 997 alin. (1) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 233 alin. (1) lit. a) şi art. 260 din Codul de procedură fiscală, sunt admisibile cererile adresate judecătorului-sindic pe calea ordonanţei preşedinţiale având ca obiect măsuri vremelnice privind ridicarea, suspendarea şi suspendarea provizorie a măsurilor de executare silită luate de organele de executare fiscală, în cazurile în care executarea silită a fost începută de acestea în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014“. 16. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia, în materia criticată, competenţa instanţei de judecată, respectiv competenţa judecătorului-sindic nu s-ar putea reglementa pe calea delegării legislative, ci numai prin lege ca act adoptat de puterea legiuitoare, care este Parlamentul, este de învederat faptul că Legea fundamentală cuprinde dispoziţii care prevăd: (i) clasificarea juridică a legilor (art. 73 - Categorii de legi), (ii) situaţia şi condiţiile în care pot fi adoptate ordonanţe simple sau de urgenţă (art. 115 - Delegarea legislativă) şi (iii) rangul actelor normative prin care pot fi reglementate competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată (art. 126 - Instanţele judecătoreşti). Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 73 alin. (1) din Constituţie, „Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare“, clasificare juridică pe care o consacră Legea fundamentală în privinţa legilor, cu efecte asupra ierarhiei actelor normative adoptate de Parlament, a domeniului de reglementare şi a procedurii de legiferare. 17. În ceea ce priveşte conceputul de „lege“, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că acesta are mai multe înţelesuri în funcţie de distincţia ce operează între criteriul formal sau organic şi cel material. Potrivit primului criteriu, legea se caracterizează ca fiind un act al autorităţii legiuitoare, aceasta identificându-se prin organul chemat să o adopte şi prin procedura ce trebuie respectată în acest scop. Această concluzie rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conform cărora „Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării“, cu prevederile art. 76, 77 şi 78, potrivit cărora legea adoptată de Parlament este supusă promulgării de către Preşedintele României şi intră în vigoare la trei zile după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, dacă în conţinutul său nu este prevăzută o altă dată ulterioară. Criteriul material are în vedere conţinutul reglementării, definindu-se în considerarea obiectului normei, respectiv a naturii relaţiilor sociale reglementate. În ceea ce priveşte ordonanţele Guvernului, Curtea a reţinut că, elaborând astfel de acte normative, organul administrativ exercită o competenţă prin atribuire care, prin natura ei, intră în sfera de competenţă legislativă a Parlamentului. Prin urmare, ordonanţa nu reprezintă o lege în sens formal, ci un act administrativ de domeniul legii, asimilat acesteia prin efectele pe care le produce, respectând sub acest aspect criteriul material. În consecinţă, întrucât un act juridic normativ, în general, se defineşte atât prin formă, cât şi prin conţinut, legea, în sens larg, deci cuprinzând şi actele asimilate, este rezultatul combinării criteriului formal cu cel material (Decizia nr. 856 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 14 iunie 2019, paragraful 20, Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 440 din 23 iunie 2011, sau Decizia nr. 120 din 16 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 5 aprilie 2004). 18. De asemenea, dispoziţiile constituţionale ale art. 115 reglementează regimul particular al ordonanţei de urgenţă şi se referă la cazurile în care poate fi emisă, la intrarea în vigoare a acesteia şi la domeniile în care se poate legifera printr-o ordonanţă de urgenţă. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la art. 115 alin. (4) din Constituţie (spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005), Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: (i) existenţa unei situaţii extraordinare; (ii) reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; (iii) urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. De asemenea, în ceea ce priveşte domeniul în care ordonanţa de urgenţă poate reglementa, Guvernul este ţinut de dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, în sensul că ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. 19. Faţă de considerentele mai sus prezentate, nu se poate reţine pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate în raport cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, deoarece acest text constituţional, în coroborare cu celelalte prevederi antereferite din Legea fundamentală, nu are sensul învederat prin critica de neconstituţionalitate, respectiv acela de a permite legiferarea privind competenţele instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată numai prin lege ca act al Parlamentului (în cauză fiind vorba de procedura insolvenţei), întrucât aceasta se poate realiza şi în condiţiile stabilite prin normele constituţionale cuprinse în art. 115, coroborate cu cele ale art. 73 referitoare la categoriile de legi. 20. Întrucât nu s-a constatat încălcarea prevederilor Constituţiei, în raport cu care s-a motivat pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, nu se poate reţine nici afectarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit cărora „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“. 21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 348/1371/2016/a11 al Tribunalului Specializat Mureş şi constată că dispoziţiile art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, coroborate cu ale art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Specializat Mureş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 septembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
