Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată de Nicolae Sandu în Dosarul nr. 5.765/120/2017/a1 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 887D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 21 din 18 ianuarie 2018, paragraful 60 şi următoarele. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 31 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.765/120/2017/a1, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată de Nicolae Sandu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate de autorul excepţiei împotriva unei încheieri pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în acelaşi dosar. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile legale criticate condiţionează accesul avocatului la informaţiile clasificate de deţinerea unei autorizaţii de acces, soluţie juridică ce contravine principiului egalităţii în drepturi, întrucât împarte avocaţii în două categorii: cei care deţin autorizaţie de acces la informaţiile clasificate şi cei care nu deţin o astfel de autorizaţie. Se susţine că, deşi orice avocat poate solicita obţinerea unei autorizaţii de acces la informaţii clasificate, în realitate acesta trebuie să se supună unei proceduri de verificare cu caracter subiectiv, lăsată la latitudinea unui organ administrativ. Se arată că, prin Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018, Curtea Constituţională a decis că refuzul accesului avocatului la informaţii clasificate trebuie să aparţină doar judecătorului, înlăturând astfel necesitatea acordului autorităţii emitente a informaţiilor clasificate, dar că aceasta nu este însă de natură să asigure garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil. Astfel, în ipoteza în care judecătorul apreciază că informaţiile clasificate sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, dispunând permiterea accesului avocatului la acestea, în măsura în care avocatul nu are autorizaţie de acces, el nu va putea lua cunoştinţă de informaţiile clasificate. Se subliniază faptul că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii îmbracă în domeniul dreptului procesual penal forma egalităţii armelor, care presupune egalitatea între apărare şi acuzare sub aspectul mijloacelor de care acestea dispun pentru realizarea intereselor lor procesuale şi, astfel, realizarea unui just echilibru între interesul individual şi cel public. Se susţine că, chiar dacă rolul Ministerului Public este cel de protejare a ordinii publice, acest fapt nu justifică ab initio crearea pentru procuror a unei poziţii privilegiate în cadrul procesului penal, prin oferirea posibilităţii de a folosi în acuzare probe obţinute prin mijloace de probă a căror modalitate de autorizare nu poate fi cunoscută de către apărare, poziţie care plasează inculpatul într-un dezavantaj net în raport cu Ministerul Public. 6. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.120 din 16 octombrie 2008, nr. 1.440 din 4 noiembrie 2010 şi nr. 302 din 1 martie 2011. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 28 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, care au următorul cuprins: "(1) Accesul la informaţii secrete de stat este permis numai în baza unei autorizaţii scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. […](5) Neacordarea autorizaţiei sau retragerea motivată a acesteia determină de drept interdicţia de acces la informaţii secrete de stat.“" 11. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la respectarea Constituţiei şi a legilor, ale art. 11 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (2) referitoare la înfăptuirea justiţiei. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că argumente de neconstituţionalitate asemănătoare au fost formulate cu privire la dispoziţiile art. 7 alin. (4) lit. g) şi ale art. 24 alin. (4) şi (10) din Legea nr. 182/2002, instanţa de contencios constituţional pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 199 din 24 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 30 iunie 2021, prin care a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 13. Prin decizia anterior menţionată, referitor la dispoziţiile art. 7 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 182/2002, Curtea a reţinut că art. 51 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, a modificat prevederile art. 7 din Legea nr. 182/2002, în sensul introducerii, la lit. f)-h) ale alin. (4) al acestui articol, a judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie printre titularii dreptului de acces la informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) şi e) din Legea nr. 182/2002, cu condiţia validării alegerii sau numirii şi a depunerii jurământului. 14. De asemenea, Curtea a constatat că prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 reglementează o excepţie de la dispoziţiile art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege, conform cărora „persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii“. 15. Cu toate că expunerea de motive a Legii nr. 255/2013 nu face referire la considerentele care au stat la baza acestei modificări legislative, aceasta a vizat asigurarea accesului la informaţiile clasificate celor 3 categorii de magistraţi reglementate prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, în vederea garantării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale. 16. Această soluţie legislativă a fost posibilă având în vedere faptul că cele 3 categorii de magistraţi anterior enumerate reprezintă funcţii publice, iar, în privinţa acestora, dispoziţiile Legii nr. 303/2004 prevăd o procedură de numire şi de depunere a jurământului, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute în partea introductivă a art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002. Totodată, art. 14 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 303/2004 prevede condiţia lipsei antecedentelor penale şi a cazierului fiscal, precum şi condiţia bunei reputaţii în vederea admiterii la Institutul Naţional al Magistraturii, iar art. 66 alin. (3) din aceeaşi lege prevede îndeplinirea condiţiilor generale de numire pentru funcţia de judecător şi procuror şi pentru ocuparea funcţiei de magistrat-asistent. 17. Spre deosebire de funcţiile de magistrat mai sus arătate, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome, în condiţiile legii anterior menţionate şi ale statutului profesiei. Şi în privinţa avocaţilor, art. 21 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 prevede faptul că, la înscrierea în barou, avocatul depune în faţa consiliului baroului, în cadru solemn, un jurământ, însă sfera cazurilor de nedemnitate prevăzute la art. 14 din Legea nr. 51/1995 este una mai restrânsă, fiind enumerate la acest articol: ipoteza persoanei condamnate definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate; ipoteza persoanei care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, sau a săvârşit abateri disciplinare grave, sancţionate cu măsura excluderii din profesie, ca sancţiune disciplinară; ipoteza persoanei căreia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară; situaţia persoanei în sarcina căreia s-a reţinut, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive sau prin acte ale organelor profesiei de avocat, fapta de a fi exercitat sau sprijinit, sub orice formă, exercitarea fără drept de către o persoană a profesiei de avocat. 18. Totodată, art. 5 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prevede obligaţia judecătorilor, a procurorilor, a magistraţilor-asistenţi şi a personalului auxiliar de specialitate de a da anual o declaraţie pe propria răspundere în care să menţioneze dacă soţul, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv exercită o funcţie sau desfăşoară o activitate juridică ori activităţi de investigare sau cercetare penală, precum şi locul de muncă al acestora. De asemenea, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prevede în sarcina persoanelor care deţin aceleaşi funcţii anterior enumerate obligaţia de a face o declaraţie autentică, pe propria răspundere, potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii verifică declaraţiile anterior menţionate. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării verifică, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului justiţiei, realitatea declaraţiilor. Art. 7 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prevede în privinţa aceloraşi persoane obligaţia de a completa anual o declaraţie olografă pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu au fost şi nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai niciunui serviciu de informaţii. Încălcarea acestor dispoziţii legale conduce la eliberarea din funcţia deţinută, respectiv cea de judecător sau de procuror. Toate aceste declaraţii se înregistrează şi sunt depuse la dosarul profesional, respectiv se arhivează la compartimentul de resurse umane. Or, toate obligaţiile anterior arătate sunt de natură a garanta îndeplinirea de către magistraţi a condiţiilor de onestitate prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002. 19. Obligaţia de a da astfel de declaraţii nu este prevăzută însă şi în sarcina avocaţilor. Acesta este motivul pentru care, în cadrul procedurii prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002, avocatul este obligat să răspundă la unele chestionare (prevăzute în anexele nr. 15-17 la Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România), oferind informaţii referitoare la propria persoană, partenerul/partenera de viaţă, părinţi, fraţi şi surori sau alţi membri ai familiei, relaţii de natură profesională sau personală cu cetăţeni străini etc., cerându-i-se să indice persoane care îl cunosc de cel puţin 5 ani, pe mai multe perioade. 20. Având în vedere această diferenţă de reglementare a condiţiilor bunei reputaţii şi, respectiv, a demnităţii, în vederea ocupării funcţiei de magistrat, respectiv a exercitării profesiei de avocat, garanţiile de onestitate pe care le prezintă magistraţii prin declaraţiile anuale pe care le dau conform art. 5 alin. (3), art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, precum şi caracterul diferit al celor două profesii (de funcţie publică şi, respectiv, de profesie liberală), Curtea a reţinut că regimul juridic diferit prevăzut de legiuitor în privinţa celor două categorii profesionale în vederea accesului la informaţii clasificate are la bază criterii obiective şi rezonabile, care justifică parcurgerea de către avocaţi a procedurii la care fac referire dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002, respectiv a unei proceduri de verificare a onestităţii avocaţilor, anterior acordării accesului la informaţii clasificate. 21. Aşadar, Curtea a reţinut că, într-adevăr, dispoziţiile legale criticate reglementează un regim juridic diferit în privinţa avocaţilor şi a procurorilor sub aspectul accesului la informaţiile clasificate ce constituie secret de stat şi, respectiv, secret de serviciu. Acest regim juridic diferit, care presupune o procedură directă de acces al procurorilor la informaţiile clasificate ce constituie secret de stat şi, respectiv, secret de serviciu şi un acces limitat al avocaţilor la aceleaşi categorii de informaţii, nu constituie însă o discriminare de natură a încălca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, fiind reglementat în considerarea regimului juridic diferit al accesului în cele două profesii anterior menţionate şi al exercitării acestora. Nu în ultimul rând, regimul diferit de acces la informaţiile secrete de stat, criticat de autorul excepţiei, este prevăzut în considerarea rolului diferit pe care procurorii şi, respectiv, avocaţii îl au în cadrul procesului penal. Astfel, în timp ce avocatul, conform art. 31 din Codul de procedură penală, asigură dreptul la apărare al părţilor procesului penal sau al subiecţilor procesuali, pe care îi asistă sau îi reprezintă, procurorul, potrivit art. 56 din acelaşi cod, în calitate de organ de urmărire penală, conduce, controlează şi supraveghează activitatea de urmărire penală. Aşa fiind, diferenţa de regim juridic analizată are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dată de finalitatea reglementării celor două categorii de participanţi la procesul penal, fiind în acord cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală. 22. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 alin. (1)-(3) şi ale art. 24 din Constituţie, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 7 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 182/2002 nu exclud accesul avocaţilor la informaţiile clasificate ce constituie secret de stat şi, respectiv, secret de serviciu, acest acces fiind asigurat în condiţiile Legii nr. 182/2002 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 585/2002. În acest sens, legea analizată prevede, la art. 28 alin. (1), că accesul la informaţiile secrete de stat este permis numai în baza unei autorizaţii scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, dispoziţii care se aplică, în mod corespunzător, potrivit art. 31 alin. (3) din aceeaşi lege, în domeniul informaţiilor secrete de serviciu. La rândul său, Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 prevede, la art. 33, că accesul la informaţii clasificate este permis, cu respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte, numai persoanelor care deţin certificat de securitate sau autorizaţie de acces, valabile pentru nivelul de secretizare al informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. Ambele acte normative antereferite reglementează norme procedurale de acces la cele două categorii de informaţii. Or, toate aceste dispoziţii legale constituie mijloace de acces ce garantează diferitelor categorii profesionale, prin urmare şi avocaţilor, accesul la toate informaţiile de care au nevoie pentru a-şi exercita rolul legal în cadrul procesului penal, inclusiv la cele reglementate prin textul criticat, constituind, astfel, garanţii ale dreptului la apărare, ale accesului la justiţie şi ale dreptului la un proces echitabil. 23. Mai mult, prin Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 februarie 2018, Curtea a constatat neconstituţionalitatea sintagmei „instanţa solicită“ cu raportare la sintagma „permiterea accesului la cele clasificate de către apărătorul inculpatului“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală, precum şi neconstituţionalitatea sintagmei „autoritatea emitentă“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 352 alin. (12) din Codul de procedură penală. Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că, în cazul în care informaţiile clasificate sunt indispensabile aflării adevărului, accesul la acestea trebuie să fie dispus de judecătorul cauzei atât acuzării, cât şi apărării, altfel nu se poate discuta despre o egalitate a armelor şi de respectarea dreptului la un proces echitabil. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că accesul la informaţiile clasificate poate fi şi refuzat de judecător, care, deşi constată rolul esenţial al acestora în soluţionarea cauzei deduse judecăţii, apreciază că accesul poate conduce la periclitarea gravă a vieţii sau a drepturilor fundamentale ale unei alte persoane sau că refuzul este strict necesar pentru apărarea unui interes public important sau poate afecta grav securitatea naţională. Prin urmare, Curtea a conchis că numai un judecător poate aprecia cu privire la interesele care intră în conflict - cel public, general, al statului, referitor la protejarea informaţiilor de interes pentru securitatea naţională sau pentru apărarea unui interes public major, respectiv cel individual, al părţilor unei cauze penale concrete -, astfel încât, prin soluţia pe care o pronunţă, să asigure un just echilibru între cele două. În concluzie, Curtea a apreciat că protecţia informaţiilor clasificate nu poate avea caracter prioritar faţă de dreptul la informare al acuzatului şi faţă de garanţiile dreptului la un proces echitabil ale tuturor părţilor din procesul penal decât în condiţii expres şi limitativ prevăzute de lege. Restrângerea dreptului la informaţie poate avea loc doar atunci când are la bază un scop real şi justificat de protecţie a unui interes legitim privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sau siguranţa naţională, decizia de refuz a accesului la informaţiile clasificate aparţinând întotdeauna unui judecător (a se vedea paragrafele 70 şi 71 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 21 din 18 ianuarie 2018). 24. De asemenea, prin Decizia nr. 287 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 26 iunie 2020, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală, cu corectivul adus prin Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018, în cazul în care informaţiile clasificate sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, instanţa poate dispune accesul la documentele clasificate pentru apărătorul inculpatului, în condiţiile prevăzute de legea în vigoare care reglementează protecţia informaţiilor clasificate. Neîntrunirea acestor condiţii de către apărătorul inculpatului nu poate atrage incidenţa sancţiunii prevăzute de art. 352 alin. (12) din cod, în sensul că „acestea nu pot servi la pronunţarea unei soluţii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei“, întrucât ipoteza de aplicare a sancţiunii este limitată la situaţia în care „autoritatea emitentă“, respectiv instanţa judecătorească în lumina Deciziei nr. 21 din 18 ianuarie 2018, „nu permite apărătorului inculpatului accesul la informaţiile clasificate“. Or, în condiţiile în care acest impediment nu poate fi reţinut, ci, dimpotrivă, instanţa judecătorească a permis accesul la informaţiile clasificate, apărătorul inculpatului nu se poate prevala de faptul că, nedeţinând un certificat de securitate sau o autorizaţie de acces corespunzătoare nivelului de secretizare, i se refuză accesul la respectivele informaţii cu consecinţa îndepărtării lor din ansamblul probator al cauzei. Într-o atare ipoteză, Curtea a reţinut că este necesar ca avocatul inculpatului, pentru a asigura efectivitatea dreptului la apărare al acestuia, să iniţieze şi să parcurgă procedura pentru obţinerea autorizaţiilor prevăzute de lege, respectiv să se supună măsurilor de verificare şi control impuse de lege în scopul asigurării protecţiei informaţiilor clasificate, în acord cu dispoziţiile constituţionale ce vizează apărarea securităţii naţionale. Aşadar, reglementarea strictă a accesului la informaţiile clasificate ca fiind secrete de stat, inclusiv sub aspectul stabilirii unor condiţii pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor avea acces la astfel de informaţii, nu are ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la informaţii esenţiale pentru soluţionarea cauzei, ci creează tocmai cadrul normativ în care două interese aflate în conflict - interesul particular al inculpatului, bazat pe dreptul fundamental la apărare, respectiv interesul general al societăţii, bazat pe nevoia de apărare a securităţii naţionale - coexistă întrun just echilibru, care dă satisfacţie ambelor interese legitime, astfel că niciunul dintre ele nu este afectat în substanţa sa. 25. Curtea a constatat că soluţia contrară celei prevăzute de textul criticat, constând în accesul la informaţiile clasificate ce constituie secret de stat şi, respectiv, secret de serviciu al avocaţilor, în condiţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002, ar determina crearea unei breşe în sistemul naţional de protecţie a informaţiilor clasificate, respectiv a unei categorii profesionale care ar avea acces la astfel de informaţii în mod excedentar, peste nevoile ce rezultă din fiecare cauză penală în care avocaţii desfăşoară activităţi de asistenţă şi reprezentare. Un raţionament juridic similar a fost realizat de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2009, prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut că, din raţiuni ce ţin de oportunitate, nu toţi angajaţii unei instituţii trebuie să obţină certificate de securitate şi că, în caz contrar, există riscul creării unei breşe în sistemul naţional de protecţie a informaţiilor clasificate, care, spre deosebire de activitatea specifică actului de justiţie, nu poate fi acoperită prin invocarea unor cauze de incompatibilitate ori recuzare. Ca urmare, Curtea a reţinut că restricţiile de acces la informaţiile clasificate analizate constituie un remediu procesual pentru situaţiile în care prezumţia de onestitate sau profesionalism al persoanei care gestionează informaţii clasificate este pusă la îndoială. 26. Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 7 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, care prevăd un regim juridic diferit pentru avocaţi faţă de cel reglementat în privinţa procurorilor, sub aspectul accesului la informaţiile secrete de stat, nu sunt de natură a încălca dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor precitate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 27. Întrucât criticile formulate în prezenta cauză cu privire la art. 28 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 182/2002 sunt similare cu cele analizate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 199 din 24 martie 2021, considerentele deciziei anterior menţionate sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză. Pentru acest motiv, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 182/2002 urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae Sandu în Dosarul nr. 5.765/120/2017/a1 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 28 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 iulie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
