Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 833/1/2021
┌──────────┬───────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de │
│Grădinaru │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia │
│Daniela │penală │
│Encean │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia │
│Aida Popa │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Constantin│- judecător la Secţia │
│Epure │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia │
│Cosma │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Maricela │- judecător la Secţia │
│Cobzariu │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ana │- judecător la Secţia │
│Hermina │penală │
│Iancu │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Alin Sorin│- judecător la Secţia │
│Nicolescu │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia │
│Valeria │penală │
│Lefterache│ │
└──────────┴───────────────────────────┘
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 5.989/315/2020, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept: „Folosirea sintagmei «substanţe psihoactive» în conţinutul normei de incriminare presupune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, sau, după caz, sfera noţiunii de substanţe psihoactive se impune a fi interpretată în mod extensiv, fiind incluse şi substanţele prevăzute în conţinutul legilor speciale nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.“ Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare, precum şi ale anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 100 din 27.03.2020. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru. Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna Ana Hermina Iancu, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată a participat doamna Monica Eugenia Ungureanu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Eucarie Ecaterina Nicoleta, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 833/1/2021, aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Bucureşti, Braşov, Craiova, Cluj, Constanţa, Iaşi, Piteşti şi Timişoara, precum şi unele instanţe arondate. Totodată, Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu şi-a exprimat punctul de vedere, însă a înaintat două hotărâri relevante din practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, s-a precizat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a specialiştilor cu privire la chestiunea de drept ce a format obiectul sesizării, fiind înaintate punctele de vedere ale Departamentului de drept public al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Departamentului de drept public al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu“ din Bucureşti şi Departamentului de drept penal al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. S-a mai referit asupra faptului că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Serviciul judiciar penal a depus la dosar Adresa nr. 541/C/838/III-5/2021, prin care a depus concluzii scrise în sensul admiterii sesizării prin care Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 5.989/315/2020, a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie solicitarea de a pronunţa o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost învestită. În continuare s-a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, la data de 17 mai 2021, care a fost comunicat procurorului şi părţii, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, a solicitat doamnei procuror să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 833/1/2021. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie admiterea sesizării şi pronunţarea unei decizii prin care chestiunea de drept supusă dezlegării să primească următoarea rezolvare: "Folosirea sintagmei «substanţe psihoactive» în cuprinsul art. 336 alin. (2) din Codul penal nu presupune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în această sintagmă fiind incluse şi substanţele prevăzute în conţinutul legilor speciale nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, şi nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope." Cu privire la admisibilitatea sesizării, a susţinut că o apreciază ca admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile cumulative din art. 475 din Codul de procedură penală, adică sesizarea aparţine unei instanţe de apel, această chestiune de drept nu a mai fost supusă examenului de jurisprudenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, totodată, de lămurirea acestei chestiuni prealabile depinde soluţionarea pe fond a cauzei, având legătură directă cu încadrarea juridică ce urmează a fi dată faptei. Este îndeplinită condiţia referitoare la legătura problemei de drept cu soluţionarea pe fond a cauzei, atât în ceea ce priveşte relaţia de dependenţă între problema de drept invocată şi soluţiile pe care eventual instanţa de trimitere le poate dispune asupra fondului apelului, cât şi din perspectiva unei existenţe veritabile a chestiunii de drept, care să necesite dezlegarea din partea prezentului complet. A menţionat că această condiţie este îndeplinită şi în cazurile în care sesizarea instanţei de trimitere se referă la interpretarea unor norme de procedură, esenţial fiind însă ca de lămurirea acestei probleme de drept să depindă soluţionarea pe fond. Or, este evident că răspunsul la această problemă de drept influenţează decisiv soluţia ce ar putea fi pronunţată în cauză, instanţa de apel urmând să stabilească definitiv, raportat la ce s-a judecat în primă instanţă, precum şi la motivele de apel invocate. Mai mult, în cauză, de stabilirea noţiunii de substanţe psihoactive şi de conţinutul acesteia depind verificarea şi analiza jurisprudenţei instanţei supreme, efectele deciziilor Curţii Constituţionale a României, dar şi existenţa unor definiţii aflate în legi speciale. De aceea, judecătorul naţional, pentru a face aplicarea art. 336 alin. (2) din Codul penal, trebuie să examineze această legislaţie specială în materie şi să poată da calificarea corectă a faptei. Chiar dacă dispoziţiile legale din legile speciale, aşa cum există decizii de speţă ale Curţii Constituţionale, sunt clare şi neechivoce, chiar şi cu privire la art. 336 alin. (2) din Codul penal, totuşi judecătorul naţional, pentru a stabili elementele de tipicitate ale infracţiunii, trebuie să apeleze la definiţia din aceste legi speciale pentru a lămuri tocmai acest element de tipicitate al infracţiunii deduse judecăţii. De asemenea, faptul că este o veritabilă chestiune de drept derivă şi din împrejurarea că, deşi sintagma textului de lege este clară, accesibilă, totuşi ea trebuie lămurită sub aspectul întinderii şi limitelor substanţelor incluse ca noţiune şi care se găsesc în aceste legi speciale şi anexele acestora. Pe fondul chestiunii de drept a făcut trimitere la concluziile dezvoltate pe larg în scris, susţinând că este clar că legile speciale definesc o serie de termeni care prezintă relevanţă din perspectiva conţinutului infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal. Legiuitorul, raportat la această tehnologie folosită în cuprinsul celor trei legi speciale, delimitează noţiunile de substanţe stupefiante şi psihotrope şi de substanţe susceptibile de a avea aceste efecte. Tocmai inexistenţa unei similitudini terminologice între aceste substanţe este dovedită şi de procedurile diferite ce se impun a fi urmate prin introducerea acestora în anexele la cele trei legi speciale. Modul de reglementare diferit în cadrul legislaţiei penale române a celor trei categorii de substanţe - substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, substanţe psihoactive şi substanţe stupefiante - conduce la concluzia că între aceste substanţe nu există identitate, astfel că pentru utilizarea lor este necesar să ne raportăm la norma penală specială. Toate aceste substanţe - în acest sens fiind şi jurisprudenţa instanţei supreme şi a Curţii Constituţionale a României - produc efecte psihoactive, constând în modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi comportamentale ori în crearea unei stări de dependenţă fizică sau psihică. Prin urmare, se poate concluziona că sintagma folosită în cuprinsul art. 336 alin. (2) din Codul penal are în vedere întreaga sferă a substanţelor susceptibile de a produce astfel de consecinţe. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit că starea de pericol pentru relaţiile sociale privind siguranţa pe drumurile publice ia naştere ca urmare a simplei acţiuni de conducere de către o persoană care a consumat o substanţă cu efect psihoactiv. La fel, Curtea Constituţională a României a statuat că se justifică necesitatea folosirii unor termeni adecvaţi pentru a delimita sfera de aplicare a normei. De aceea, noţiunea de produs susceptibil de a avea efect psihoactiv este în mod explicit utilizată în cuprinsul Legii nr. 194/2011, însă aceasta nu înseamnă că sintagma din art. 336 alin. (2) din Codul penal include doar aceste substanţe, cuprinse în obiectul de reglementare, ci produsele susceptibile de a avea aceste efecte, implicit substanţe psihoactive, sunt cele incluse în sfera Legii nr. 194/2011, precum şi cele supuse unui regim juridic diferit din celelalte acte normative speciale, respectiv Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi Legea nr. 339/2005. În concluzie, pentru argumentele expuse pe larg şi în scris, a solicitat, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, admiterea sesizării, în sensul sus-menţionat, respectiv că folosirea sintagmei „substanţe psihoactive“ nu presupune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin încheierea pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "Folosirea sintagmei «substanţe psihoactive» în conţinutul normei de incriminare presupune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, sau, după caz, sfera noţiunii de substanţe psihoactive se impune a fi interpretată în mod extensiv, fiind incluse şi substanţele prevăzute în conţinutul legilor speciale nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope." II. Expunerea succintă a cauzei La data de 11.03.2021, învestită fiind cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte şi de inculpatul A. împotriva Încheierii penale din data de 27 octombrie 2020 şi a Sentinţei penale nr. 390 din 8 decembrie 2020 pronunţate de Judecătoria Târgovişte - Secţia penală, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a supus dezbaterii părţilor posibilitatea de a sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală pentru pronunţarea unei hotărâri prin care să dea o rezolvare de principiu următoarelor chestiuni de drept, respectiv: „Folosirea sintagmei «substanţe psihoactive» în conţinutul normei de incriminare presupune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, sau, după caz, sfera noţiunii de substanţe psihoactive se impune a fi interpretată în mod extensiv, fiind incluse şi substanţele prevăzute în conţinutul legilor speciale nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.“ Pe fondul cauzei s-au reţinut următoarele: Prin Sentinţa penală nr. 390 din 8 decembrie 2020, pronunţată de Judecătoria Târgovişte în Dosarul nr. 5.989/315/2020, a fost condamnat inculpatul A.: la pedeapsa de 8 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prevăzută de art. 334 alin. (1) din Codul penal; la pedeapsa de 8 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, faptă prevăzută de art. 334 alin. (2) din Codul penal; la pedeapsa de 8 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal; la pedeapsa de 1 an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi a altor substanţe psihoactive, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) şi (2) din Codul penal. În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, au fost contopite pedepsele aplicate pentru faptele judecate în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an şi 8 luni de închisoare (pedeapsa cea mai mare - 1 an de închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din suma celorlalte pedepse aplicate - 8 luni). S-a dedus reţinerea de 24 de ore din data de 9.02.2020, ora 12,30, la data de 10.02.2020, ora 12,30. În baza art. 399 alin. (1) din Codul de procedură penală, s-a menţinut măsura controlului judiciar al inculpatului, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile, considerând necesară măsura preventivă până la soluţionarea definitivă a cauzei. În temeiul art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 250 lei reprezintă cheltuieli stabilite prin rechizitoriu. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Târgovişte a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt: La data de 9.02.2020, în jurul orei 22,00, inculpatul a condus autoturismul marca Mercedes, cu seria şasiu WDB2030161A216475, nefiind înmatriculat, având montate plăcuţe cu număr de înmatriculare provizoriu fals, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, având 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat şi o alcoolemie de 1,71 g/l alcool pur în sânge (conform raportului de expertiză medico-legală de recalculare a alcoolemiei A12/6022/2020), dar şi a unor substanţe psihoactive (prezentând THC-tetra hidro carabinol OOH 0,007 mg/ml în sânge), pe DJ711 E de la domiciliul său din judeţul Dâmboviţa până la discoteca de pe raza localităţii Corneşti, judeţul Dâmboviţa, unde a stat până la ora 1,50, iar la întoarcere, pe acelaşi traseu, a fost depistat de organele de poliţie. III. Dispoziţiile legale relevante: - Art. 336 din Codul penal - Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe "(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere." – Art. 2 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) substitut - orice substanţă sau asociere de substanţe de origine naturală ori sintetică, în orice stare fizică, sau orice produs, plantă, ciupercă ori părţi ale acestora al căror regim juridic nu este reglementat prin alte dispoziţii legale, care are capacitatea de a produce efecte psihoactive şi care, indiferent de conţinut, denumire, mod de administrare, de prezentare sau de publicitate este ori poate fi folosit în locul unei substanţe sau preparat stupefiant ori cu efecte psihotrope sau în locul unei plante ori substanţe aflate sub control naţional sau pentru aceleaşi scopuri; (...) e) efecte psihoactive - unul dintre următoarele efecte pe care le poate avea un produs, atunci când este consumat de către o persoană: stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică; (...)." – Art. 2 din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare "Pentru aplicarea prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos semnifică după cum urmează: (...) c) substanţă psihotropă - termen desemnând substanţele înscrise în anexele la Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971; d) substanţă stupefiantă - termen desemnând substanţele înscrise în anexele la Convenţia unică din 1961 a Naţiunilor Unite asupra substanţelor stupefiante, modificată prin Protocolul din 1972; d^1) plante şi substanţe aflate sub control naţional - termen desemnând plantele şi substanţele cu proprietăţi psihoactive, introduse în anexele la prezenta lege prin procedura naţională prevăzută la art. 8 alin. (3); (...)." – Art. 1 lit. b) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare "În prezenta lege termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles: (...) b) droguri - plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele nr. I-III." IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale În jurisprudenţa Curţii Constituţionale au fost identificate două decizii care prezintă relevanţă în examinarea impusă de obiectul prezentei sesizări. I. Prin Decizia nr. 138 din 14 martie 2017 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 10 iulie 2017) s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (2) din Codul penal. În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a reţinut, printre altele, că „pentru constatarea consumului de substanţe psihoactive - ca şi cerinţă esenţială specifică acestei infracţiuni - este necesară analiza de laborator, care trebuie să stabilească existenţa acestor substanţe în corpul conducătorului vehiculului. (...) Având în vedere sfera largă a produselor susceptibile a avea efecte psihoactive, aşa cum reiese aceasta din legislaţia specială mai sus-menţionată, (...) legiuitorul nu poate prevedea un nivel minim al concentraţiei de substanţe psihoactive ca şi cerinţă esenţială cu privire la elementul material al laturii obiective în cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive (...). Aşa fiind, legiuitorul a înţeles să incrimineze fapta în orice situaţie de conducere a unui vehicul ulterior consumului unor substanţe psihoactive (...).“ II. Prin Decizia nr. 101 din 28 februarie 2019 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 23 mai 2019) a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (2) din Codul penal. În considerentele deciziei pronunţate, Curtea Constituţională a arătat că, având în vedere sfera largă a produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive, aşa cum reiese aceasta din legislaţia specială mai sus menţionată, în mod obiectiv, legiuitorul nu poate prevedea un nivel minim al concentraţiei de substanţe psihoactive ca cerinţă esenţială cu privire la elementul material al laturii obiective în cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, infracţiune reglementată de art. 336 alin. (2) din Codul penal. Aşa fiind, legiuitorul a înţeles să incrimineze fapta în orice situaţie de conducere a unui vehicul ulterior consumului unor substanţe psihoactive, prin consum înţelegându-se introducerea în organismul uman a unui produs, indiferent dacă acesta a fost dizolvat, impregnat, dispersat sau diluat, în una dintre următoarele modalităţi: pe cale orală ori injectabilă, inhalare, fumat sau aplicarea externă pe corpul unei persoane, în orice alt mod, în aşa fel încât produsul să ajungă în corpul unei persoane [art. 2 lit. f) din Legea nr. 194/2011, republicată]. Este indiferent faptul că starea conducătorului vehiculului care se află sub influenţa unor substanţe psihoactive este urmarea unui abuz - ceea ce presupune consumul plantelor, substanţelor şi preparatelor ce conţin substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive în afara unei prescripţii medicale - sau este urmarea uzului medical, care semnifică utilizarea pe bază de prescripţie medicală, licită, a medicamentelor aflate sub controlul legislaţiei naţionale, întrucât destinatarii textului de lege criticat desfăşoară o activitate cu risc permis, scop în care sunt supuşi unor forme de şcolarizare, aşa încât este vorba de persoane avizate şi diligente, care, pe durata deţinerii permisului de conducere, au obligaţia de a rămâne la curent cu normele legale în materie (Decizia nr. 154 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016, paragraful 18). V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Au fost identificate următoarele decizii relevante în problema de drept analizată: - Decizia nr. 365/RC din 16.10.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, în considerentele căreia s-au reţinut următoarele: Potrivit art. 336 alin. (2) din Codul penal, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă persoana aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. Codul penal nu defineşte înţelesul sintagmei „aflată sub influenţa“, regăsită în norma de incriminare, ceea ce înseamnă că expresiei supuse analizei i se atribuie sensul regăsit în vorbirea curentă, în care substantivul „influenţă“ desemnează, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, acţiunea exercitată asupra unui lucru sau asupra unei fiinţe, putând duce la schimbarea lor; înrâurire. Prin „substanţe psihoactive“ se înţelege totalitatea substanţelor care pot produce efecte psihoactive, adică modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi comportamentale ori crearea unei stări de dependenţă fizică sau psihică. Termenul „substanţe psihoactive“ desemnează o sferă largă de substanţe susceptibile să producă astfel de consecinţe, în această categorie fiind incluse atât substanţele stupefiante şi psihotrope, astfel cum sunt expres definite de art. 2 lit. c) şi d) din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cât şi celelalte substanţe cu efecte psihoactive, indiferent dacă ele fac parte din categoria celor aflate sub control naţional, în sensul art. 2 lit. d^1) din Legea nr. 339/2005, sau a celor supuse cadrului legal prevăzut de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare. Proprietăţile substanţelor sau amestecurilor de substanţe din categoriile sus-menţionate şi efectele nocive ale consumului lor asupra sistemului nervos central, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice ori ale comportamentului consumatorului, reprezintă elemente cu caracter obiectiv, fundamentate din punct de vedere medical şi acceptate unanim la nivel internaţional şi naţional. În considerarea acestor particularităţi şi a riscurilor pe care consumul de substanţe psihoactive le poate avea asupra sănătăţii publice, substanţele stupefiante şi psihotrope au făcut obiectul convenţiilor adoptate de Organizaţia Naţiunilor Unite, la care România a aderat, respectiv Convenţia unică asupra substanţelor stupefiante din 1961, Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971 şi, respectiv, Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988, termenii şi expresiile regăsite în aceste instrumente juridice fiind preluate şi în legislaţia internă, menţionată în precedent. Regimul juridic al substanţelor şi amestecurilor psihotrope şi stupefiante, precum şi al celorlalte substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive este supus astfel, în prezent, unor reglementări restrictive, operaţiunile cu substanţe din prima categorie fiind în principiu interzise, cu excepţia cazurilor în care ele prezintă interes în medicină (în condiţiile prevăzute de Legea nr. 339/2005), iar cele cu substanţe din categoria ultimă fiind supuse unor condiţii stricte de autorizare şi desfăşurare, prevăzute expres de Legea nr. 194/2011. În contextul normativ astfel configurat se poate concluziona că legiuitorul a prezumat că, odată consumată, orice substanţă cu efect psihoactiv afectează sistemul nervos central într-o măsură incompatibilă cu desfăşurarea în siguranţă a unor activităţi care prezintă un grad ridicat de risc pentru sănătatea persoanelor, cum este, printre altele, şi cazul conducerii unui vehicul pe drumurile publice. Consumul de substanţe stupefiante, psihotrope sau al altor substanţe psihoactive produce întotdeauna modificări fizice, psihice şi comportamentale de diverse grade, dar semnificative, în considerarea cărora operaţiunile având ca obiect astfel de substanţe sunt total sau preponderent restricţionate. Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că o persoană se află sub influenţa substanţelor psihoactive, în sensul dispoziţiilor art. 336 alin. (2) din Codul penal, ori de câte ori în organismul său au fost introduse - prin ingerare, injectare, inhalare, fumat sau prin orice alt mod - substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive, fiind irelevantă, sub acest aspect, cantitatea de substanţă consumată sau depistată în probele biologice ale făptuitorului, ulterior săvârşirii acţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii analizate. În mod asemănător, persoana care a consumat astfel de substanţe se află sub influenţa lor chiar şi atunci când modificările aduse funcţiilor sale cognitive sau comportamentului nu sunt vizibile sau uşor identificabile. Aceasta deoarece raţiunea incriminării este aceea a protejării siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, activitate a cărei normală derulare este condiţionată de interzicerea conducerii vehiculelor de către persoane aflate sub influenţa unor substanţe interzise de lege, cum sunt cele din categoria substanţelor psihoactive. Starea de pericol pentru relaţiile sociale privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice ia naştere ca urmare a simplei acţiuni de conducere a vehiculului de către o persoană care a consumat substanţe cu efect psihoactiv, deoarece funcţiile cognitive, inclusiv atenţia şi capacitatea de reacţie ale conducătorului auto, sunt inevitabil afectate de consumul de substanţe psihoactive, chiar şi atunci când înrâurirea respectivelor substanţe nu se obiectivează în modificări comportamentale neechivoce, uşor perceptibile. Aceasta înseamnă că, indiferent de concentraţia de substanţă identificată în probele biologice sau de eventualele modificări psiho-fizice efectiv prezentate de autorul faptei, acţiunea de a conduce un vehicul de către persoana în organismul căreia sunt prezente substanţe psihoactive creează o stare de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite de art. 336 alin. (2) din Codul penal şi justifică astfel sancţionarea faptei prin mijloace penale. Concluzia astfel formulată este susţinută şi de interpretarea gramaticală şi logico-sistematică a normei care incriminează fapta reţinută în sarcina recurentului, care evidenţiază opţiunea legiuitorului de a nu restrânge sfera de aplicare a normei penale printr-o eventuală condiţionare a caracterului penal al faptei de existenţa unor cerinţe obiective suplimentare, cum ar fi constatarea, concomitent prezenţei substanţei interzise în organism, şi a unor anume modificări fizice, psihice sau comportamentale. În raport cu o atare opţiune a legiuitorului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie concluzionează că acţiunea inculpatului A. de a conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, ulterior consumului unei substanţe stupefiante, metabolit al cocainei, realizează cerinţele de conţinut tipic obiectiv al infracţiunii prevăzute în art. 336 alin. (2) din Codul penal, chiar dacă recurentul nu a prezentat şi modificări vizibile - fiziologice sau de comportament - la momentul constatării săvârşirii activităţii ilicite. În cauza de faţă s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că, premergător conducerii vehiculului, recurentul inculpat A. a consumat droguri, probele biologice recoltate la un interval de 45 de minute de la momentul depistării sale în trafic evidenţiind prezenţa unei substanţe stupefiante, respectiv benzoilecgonină - metabolit al cocainei. Fără a contesta relevanţa penală a acestei constatări, recurentul inculpat a apreciat că ea nu este suficientă pentru realizarea conţinutului tipic al infracţiunii, de vreme ce examenul clinic realizat la data de 16 martie 2019, cu ocazia prelevării probelor biologice, atestă că funcţiile sale cognitive erau neafectate de prezenţa drogului, iar capacitatea sa de a conduce vehicule nu era diminuată. Distinct de aspectele factuale pe care aceste susţineri le aduc în discuţie (şi anume, efectele concrete produse în cazul recurentului de consumul de droguri), ce nu pot fi cenzurate în actualul cadru procesual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că poziţia apărării reflectă o interpretare esenţial restrictivă a normei care incriminează fapta de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, interpretare care nesocoteşte atât forma, cât şi raţiunea incriminării. Susţinerile recurentului se grefează, practic, pe ipoteza că o persoană care a consumat substanţe psihoactive, prezente în organismul său, nu s-ar afla sub influenţa acestora dacă respectiva persoană nu ar manifesta şi tulburări psihice sau comportamentale. Or, aşa cum s-a argumentat în precedent, consumul substanţelor stupefiante este susceptibil, prin el însuşi, a avea asupra persoanei consumatoare urmări de tipul efectelor psihoactive la care se referă art. 2 lit. e) din Legea nr. 194/2011, rezultând, pe cale de consecinţă, că simpla introducere în organism a unor droguri de mare risc generează modificări ale sistemului nervos central şi are înrâurire asupra funcţiilor cognitive, legitimând considerarea respectivului consumator ca aflându-se sub influenţa substanţelor psihoactive. Conducerea unui vehicul de către persoana care a consumat un drog de mare risc generează în mod direct o stare de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite de lege, stare a cărei existenţă nu este influenţată nici de intervalul de timp scurs între momentul consumului şi cel al acţiunii specifice verbum regens şi nici de rezultatul examenului clinic efectuat în condiţiile prevăzute de Ordinul nr. 1.512/2013. Aceste ultime elemente probatorii invocate de inculpatul A. sunt irelevante sub aspectul realizării cerinţelor de tipicitate ale infracţiunii analizate, de vreme ce simpla prezenţă a drogului în organismul unui conducător auto este susceptibilă a afecta funcţiile sale cognitive şi îl plasează sub influenţa substanţei respective, imprimând, astfel, caracter penal conducerii unui vehicul pe drumurile publice în această stare. – Decizia nr. 73/RC din 22 februarie 2019 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care prezintă relevanţă din perspectiva sintagmei „substanţe psihoactive“ utilizate în dispoziţiile art. 336 alin. (2) din Codul penal VI. Jurisprudenţa şi punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Cu excepţia Curţii de Apel Braşov, Curţii de Apel Constanţa, Curţii de Apel Craiova, Curţii de Apel Cluj, Judecătoriei Bistriţa, Curţii de Apel Timişoara şi a Judecătoriei Timişoara, celelalte curţi de apel şi instanţele arondate nu au înaintat hotărâri judecătoreşti referitoare la problema de drept ce face obiectul sesizării, iar majoritatea instanţelor care şi-au exprimat punctul de vedere cu privire la problema de drept analizată au comunicat că nu deţin practică judiciară cu privire la problema de drept în dezbatere. Ca observaţie generală trebuie menţionat că şi în cadrul instanţelor care au identificat hotărâri judecătoreşti pe problema de drept analizată nu există o jurisprudenţă bogată (în medie 2 hotărâri), astfel încât să fie relevantă în rezolvarea chestiunii de drept. Într-o primă opinie, majoritară (Secţia I penală a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori din cadrul Curţii de Apel Iaşi, instanţele judecătoreşti din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Piteşti, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, Secţia I penală a Tribunalului Bucureşti şi judecătoriile din circumscripţia acestuia, Secţia penală a Tribunalului Ialomiţa şi instanţele arondate, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Brăila - Secţia penală, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Timiş, Tribunalul Caraş-Severin, Tribunalul Arad, Judecătoria Timişoara, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Lehliu-Gară, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Constanţa şi Judecătoria Bistriţa), s-a constatat că există o practică unanimă, în sensul că folosirea sintagmei „substanţe psihoactive“ în conţinutul normei de incriminare nu presupune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal la categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, iar sfera noţiunii de substanţe psihoactive se impune a fi interpretată în mod extensiv, fiind incluse şi substanţele prevăzute în conţinutul legilor speciale nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope. Într-o variantă la această opinie, Tribunalul Cluj şi Judecătoria Reşiţa au opinat că „substanţele psihoactive“ la care face referire art. 336 alin. (2) din Codul penal sunt atât drogurile de risc şi mare risc menţionate de Legea nr. 143/2000, cât şi substanţele susceptibile de a avea efecte psihoactive la care face referire Legea nr. 194/2011, în timp ce magistraţii din cadrul Judecătoriei Caracal au apreciat că noţiunea de „substanţe psihoactive“ se impune a fi interpretată în mod extensiv, fiind incluse şi substanţele prevăzute în conţinutul legilor speciale nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope. Într-o a doua opinie, exprimată la nivelul Curţii de Apel Craiova, Tribunalului Bistriţa-Năsăud, Judecătoriei Turnu Măgurele şi Judecătoriei Lieşti, s-a concluzionat în sensul că sfera noţiunii de „substanţe psihoactive“ din conţinutul art. 336 alin. (2) din Codul penal se impune a fi interpretată în mod extensiv, cuprinzând inclusiv substanţe prevăzute în conţinutul Legii nr. 143/2000. O a treia opinie, contrară, exprimată majoritar la nivelul Secţiei penale şi pentru cauze penale cu minori şi de familie din cadrul Curţii de Apel Constanţa, este în sensul de restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011, opinie ce reiese din jurisprudenţa anexată. Într-o opinie minoritară, exprimată la nivelul Judecătoriei Alexandria, s-a apreciat că folosirea sintagmei „substanţe psihoactive“ în conţinutul normei de incriminare nu trebuie interpretată, deoarece legea nu face nicio distincţie, situaţie în care nici cel care interpretează nu trebuie să o facă. Opinia exprimată la nivelul Judecătoriei Caransebeş, fără a fi identificată practică judiciară, este în sensul că art. 336 alin. (2) din Codul penal nu este clar şi previzibil în ceea ce priveşte sintagma „substanţe psihoactive“. În lipsa unei dezlegări, textul propune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare. În acelaşi sens, judecătorii din cadrul Secţiei penale a Tribunalului Arad apreciază că, din punct de vedere legislativ, nu s-ar putea pune semnul egalităţii între noţiunea de drog (în speţă, canabis-drog de risc) şi aceea de substanţe psihoactive. Într-o altă opinie izolată, Judecătoria Dej apreciază că punctul de plecare pentru dezlegare îl constituie dispoziţiile art. 241 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, text care stipulează că prin „substanţe psihoactive“ se înţelege substanţele stabilite prin lege, la propunerea Ministerului Sănătăţii. Aşadar, în lipsa unei trimiteri exprese, cu titlu exclusiv, la un anumit act normativ care să îndeplinească rolul de normă completatoare, se apreciază că orice normă din legislaţia specială care califică o anumită substanţă drept „substanţă psihoactivă“ trebuie avută în vedere pentru a completa norma-cadru reprezentată de art. 336 alin. (2) din Codul penal, fără ca un astfel de mod de abordare să echivaleze cu o „interpretare în mod extensiv“ a noţiunilor în discuţie. VII. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării. La această solicitare au răspuns Departamentul de drept public al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Departamentul de drept public al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu“ din Bucureşti şi Departamentul de drept penal al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. Cu privire la admisibilitatea sesizării s-a apreciat în sensul inadmisibilităţii acesteia, întrucât nu constituie o chestiune de competenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, urmând ca problema de extindere a aplicabilităţii textului art. 336 alin. (2) din Codul penal şi la alte situaţii (droguri sau alte substanţe stupefiante ori psihotrope) sub influenţa cărora se găseşte persoana în cauză să fie rezolvată de către legiuitor printr-o amendare a textului ori de către Curtea Constituţională pe calea admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate, aşa cum s-a întâmplat, spre exemplu, în cazul textului art. 335 alin. (1) din Codul penal. Pe fondul sesizării s-a concluzionat că din actele normative indicate rezultă faptul că cele trei categorii de substanţe, respectiv cele psihoactive, stupefiante şi psihotrope, sunt diferite din punctul de vedere al reglementării legale, legiuitorul stabilind prin dispoziţiile art. 241 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal faptul că dispoziţiile art. 336 alin. (2) din Codul penal se aplică doar substanţelor psihoactive stabilite ca atare prin lege. În consecinţă, în cazul substanţelor stupefiante sau psihotrope nu este îndeplinit tiparul normei de incriminare. Departamentul de drept public al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu“ din Bucureşti a apreciat că soluţia justă este respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contextul în care chestiunea de drept ridicată este clară, neconstituind o reală problemă de drept. Departamentul de drept penal al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti a opinat că ne aflăm din nou în faţa unei false chestiuni de drept, existând suficiente temeiuri pentru ca sesizarea să fie respinsă ca inadmisibilă. Totuşi, pentru a fi lămurită problema de drept, a concluzionat în sensul că noţiunea de substanţe psihoactive, definită clar şi previzibil prin art. 241 din Legea nr. 187/2012, nu presupune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011, ci sfera noţiunii de substanţe psihoactive include şi substanţele prevăzute în conţinutul legilor speciale nr. 143/2000 şi nr. 339/2005. VIII. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Cu privire la chestiunea de drept analizată, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat pronunţarea unei decizii prin care chestiunea de drept supusă dezlegării să primească următoarea rezolvare: "Folosirea sintagmei «substanţe psihoactive» în cuprinsul art. 336 alin. (2) din Codul penal nu presupune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în această sintagmă fiind incluse şi substanţele prevăzute în conţinutul legilor speciale nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, şi nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope." S-a reţinut că noţiunea de „substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive“ este stabilită în cuprinsul Legii nr. 194/2011, cea de „substanţe stupefiante şi psihotrope“ se regăseşte în cuprinsul art. 2 lit. c) şi d) din Legea nr. 339/2005, iar noţiunea de „substanţe psihoactive“ în cuprinsul art. 2 lit. d^1) din Legea nr. 339/2005 raportat la art. 8 alin. (3) din aceeaşi lege. Totodată, aceasta din urmă defineşte, la art. 2 lit. c), d) şi d^1), „substanţele psihotrope“ ca fiind substanţele înscrise în anexele la Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971, „substanţele stupefiante“ ca desemnând substanţele înscrise în anexele la Convenţia unică din 1961 a Naţiunilor Unite asupra substanţelor stupefiante, modificată prin Protocolul din 1972, respectiv „plantele şi substanţele aflate sub control naţional“ ca fiind plantele şi substanţele cu proprietăţi psihoactive. Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri lămureşte noţiunea de „drog“ şi incriminează orice operaţiune executată fără drept în legătură cu substanţele psihotrope şi stupefiante. Se observă că legiuitorul, în raport cu terminologia folosită în cuprinsul celor trei legi speciale, delimitează noţiunea de substanţe stupefiante şi psihotrope de cea de substanţe psihoactive şi, respectiv, de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Astfel, substanţele stupefiante şi psihotrope sunt definite ca fiind acele substanţe care se află sub control internaţional, în temeiul convenţiilor internaţionale la care România a aderat prin Legea nr. 118/1992 (Legea nr. 118/1992 pentru aderarea României la Convenţia asupra substanţelor psihotrope din anul 1971 şi la Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din anul 1988, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 30 decembrie 1992). Substanţele cu proprietăţi psihoactive sunt definite ca fiind plantele şi substanţele nesupuse controlului internaţional, dar care, datorită efectelor pe care le produc, sunt supuse controlului naţional. Din examinarea tabelelor din anexa la Legea nr. 339/2005 se constată faptul că substanţele psihoactive sunt prevăzute separat, sub titulatura „plante aflate sub control naţional“, în timp ce drogurile de risc şi mare risc sunt prevăzute sub titulatura „stupefiante“ şi, respectiv, „psihotrope“. Inexistenţa unei similitudini terminologice între substanţele stupefiante/psihotrope şi substanţele psihoactive este dovedită şi de procedurile diferite ce se impun a fi urmate pentru introducerea acestora în cuprinsul tabelelor Legii nr. 339/2005. Astfel, în timp ce drogurile de mare risc şi risc sunt supuse unor norme juridice de incriminare la nivel internaţional, aspect ce dovedeşte că efectele pe care acestea le produc sunt unanim recunoscute, substanţele psihoactive sunt supuse unor norme juridice de incriminare la nivel naţional, în măsura în care se constată că, în caz de consum, acestea prezintă un risc pentru sănătatea publică, decizia în acest sens aparţinând Ministerului Sănătăţii. Substanţele susceptibile de a avea efecte psihoactive sunt definite ca fiind acele substanţe care pot genera efecte psihoactive în raport cu criteriile enumerate în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 194/2011 şi care, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 194/2011, pot îndeplini atributul de substitut. Sintagma „substitut“ a fost definită ca reprezentând orice substanţă sau asociere de substanţe de origine naturală ori sintetică, în orice stare fizică, sau orice produs, plantă, ciupercă ori părţi ale acestora, al căror regim juridic nu este reglementat prin alte dispoziţii legale, care are capacitatea de a produce efecte psihoactive şi care, indiferent de conţinut, denumire, mod de administrare, de prezentare sau de publicitate, este ori poate fi folosit în locul unei substanţe sau preparat stupefiant ori cu efecte psihotrope sau în locul unei plante ori substanţe aflate sub control naţional sau pentru aceleaşi scopuri. Prin urmare, substanţele psihoactive sunt substanţele care reprezintă droguri sintetice noi, nesupuse controlului internaţional, care sunt folosite în locul unei substanţe sau preparat stupefiant ori psihotrop şi care, la propunerea Ministerului Sănătăţii, sunt supuse controlului naţional prin înscrierea, în cadrul unei proceduri la nivel naţional, în tabelele Legii nr. 339/2005 şi, respectiv, ale Legii nr. 143/2000, ca urmare a stabilirii atributului de substitut. Substanţele susceptibile de a avea efecte psihoactive sunt alte substanţe decât cele prevăzute de actele normative în vigoare, nefiind la rândul lor supuse controlului internaţional. Acestea pot genera efecte psihoactive şi pot fi folosite în locul unei substanţe sau preparat stupefiant ori psihotrop, la propunerea Ministerului Sănătăţii, fiind supuse controlului naţional prin înscrierea, în cadrul unei proceduri la nivel naţional, în tabelele Legii nr. 339/2005, ca substanţe psihoactive şi, respectiv, în tabelele Legii nr. 143/2000, ca substanţă stupefiantă ori psihotropă, ca urmare a evaluărilor asupra efectelor în cazul consumului uman, evaluări care au confirmat atributul de substitut. Modul de reglementare diferit, în cadrul legislaţiei penale române, a celor trei categorii de substanţe, respectiv substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, substanţe psihoactive şi substanţe stupefiante şi psihotrope, ne conduce în mod cert la concluzia că între aceste substanţe nu există identitate, astfel că pentru utilizarea unuia dintre cele trei concepte este necesar să ne raportăm la norma penală specială care îl reglementează. În literatura de specialitate s-a arătat că, în timp ce drogurile sunt substanţe stupefiante şi psihotrope, substanţele psihoactive introduse în tabelele Legii nr. 339/2005 şi, respectiv, ale Legii nr. 143/2000, prin procedura naţională, reprezintă un substitut al substanţelor stupefiante şi psihotrope, astfel încât se poate concluziona în sensul că substanţele stupefiante şi psihotrope includ în categoria lor şi drogurile sintetice noi, respectiv substanţele psihoactive, dar substanţele psihoactive nu includ în categoria lor substanţele stupefiante şi psihotrope. Delimitarea din punct de vedere juridic a celor două categorii de substanţe, şi anume substanţe stupefiante şi psihotrope, respectiv substanţe psihoactive, a avut în vedere faptul că referirea la prima categorie presupune îndeplinirea condiţiei de produs stupefiant şi psihotrop recunoscute astfel la nivel internaţional oricărei substanţe asimilate în categoria drogurilor aşa-zise tradiţionale, în timp ce referirea la cea de a doua categorie a avut în vedere îndeplinirea condiţiei de drog sintetic nou, cu risc pentru sănătatea publică, şi a condiţiei de substitut a unui drog „tradiţional“. Toate aceste substanţe produc efecte psihoactive, constând în modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi comportamentale ori crearea unei stări de dependenţă fizică sau psihică. Prin urmare, se poate concluziona că sintagma folosită în cuprinsul art. 336 alin. (2) din Codul penal are în vedere întreaga sferă a substanţelor susceptibile să producă astfel de consecinţe, indiferent dacă în această categorie sunt incluse substanţele stupefiante şi psihotrope [art. 2 lit. c) şi d) din Legea nr. 339/2005)] sau celelalte substanţe cu efecte psihoactive şi indiferent dacă ele fac parte din categoria celor aflate sub control naţional [în sensul art. 2 lit. d^1) din Legea nr. 339/2005)] sau a celor supuse cadrului legal prevăzut de Legea nr. 194/2011. Proprietăţile substanţelor sau amestecurilor de substanţe din categoriile sus-menţionate şi efectele nocive ale consumului lor asupra sistemului nervos central, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice ori ale comportamentului consumatorului, reprezintă elemente cu caracter obiectiv, fundamentate din punct de vedere medical şi acceptate unanim la nivel internaţional şi naţional. Astfel, se poate concluziona că legiuitorul a prezumat că, odată consumată, orice substanţă cu efect psihoactiv afectează sistemul nervos central într-o măsură incompatibilă cu desfăşurarea în siguranţă a unor activităţi care prezintă un grad ridicat de risc pentru sănătatea persoanelor, cum este, printre altele, şi cazul conducerii unui vehicul pe drumurile publice. Consumul de substanţe stupefiante, psihotrope sau de alte substanţe psihoactive produce întotdeauna modificări fizice, psihice şi comportamentale de diverse grade, dar semnificative, în considerarea cărora operaţiunile având ca obiect astfel de substanţe sunt total sau preponderent restricţionate. IX. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică nu a răspuns solicitării, însă a înaintat două hotărâri relevante din practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. X. Opinia judecătorului-raportor Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul admiterii sesizării formulate de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 5.989/315/2020, şi pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept supuse analizei, în sensul că „Folosirea sintagmei «substanţe psihoactive» în cuprinsul art. 336 alin. (2) din Codul penal nu presupune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în această sintagmă fiind incluse şi substanţele prevăzute în conţinutul legilor speciale nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, şi nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope“. Totodată, a fost exprimată opinia şi cu privire la admisibilitatea sesizării, judecătorul-raportor reţinând că problema de drept invocată de instanţa de trimitere reprezintă o falsă chestiune de drept, interpretarea sintagmei „substanţe psihoactive“ rezultând din coroborarea mai multor texte de lege, a deciziilor instanţei de contencios constituţional şi a practicii judiciare în materie. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: Cu privire la condiţiile de admisibilitate a sesizării Potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, dacă în cursul judecăţii un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. Din examinarea normei de procedură rezultă că, în prealabil, în cadrul analizării admisibilităţii sesizării, se impune verificarea îndeplinirii cumulative a următoarelor cerinţe: 1) să existe o cauză în curs de judecată, iar instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea ei în ultimă instanţă; 2) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; 3) asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Cu privire la prima condiţie, se constată că aceasta este îndeplinită în cauză, solicitarea de lămurire a problemei de drept invocate aparţinând unei instanţe învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, şi anume Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe rolul căreia se află înregistrat dosarul în curs de soluţionare, având ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte şi de inculpatul A. împotriva Încheierii penale din data de 27 octombrie 2020 şi a Sentinţei penale nr. 390 din 8 decembrie 2020 pronunţate de Judecătoria Târgovişte - Secţia penală. De asemenea se constată ca fiind îndeplinită şi cerinţa ce vizează caracterul de noutate şi de actualitate al problemei de drept invocate în cauză, din relaţiile comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi din verificările efectuate la nivelul instanţei supreme rezultând că nu au fost pronunţate anterior hotărâri prealabile sau în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la chestiunea de drept supusă analizei. Totodată, în speţă este îndeplinită condiţia referitoare la legătura problemei de drept ce se solicită a fi dezlegată cu soluţionarea pe fond a cauzei, atât în ce priveşte relaţia de dependenţă între problema de drept invocată şi soluţiile pe care instanţa de trimitere le poate dispune asupra fondului apelului şi mersul în continuare al procesului, criteriu respectat în cauză, aşa cum se va arăta în continuare, precum şi din perspectiva existenţei unei veritabile chestiuni de drept care necesită o dezlegare din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în accepţiunea conferită acestui criteriu de jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Astfel, cu privire la primul criteriu în raport cu care se examinează îndeplinirea condiţiei referitoare la legătura problemei de drept ce se solicită a fi dezlegată cu soluţionarea pe fond a cauzei, este de menţionat că acesta este îndeplinit, esenţial fiind ca de lămurirea problemei de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. În acest sens, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală au fost identificate Decizia nr. 21 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 4 noiembrie 2016, şi Decizia nr. 5 din 4 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2015, hotărâri la care însăşi instanţa de trimitere a făcut referire în cuprinsul sesizării formulate în cauză. Pe de altă parte, este evident că răspunsul la problema de drept evocată de instanţa de trimitere influenţează în mod hotărâtor soluţia ce ar putea fi pronunţată în cauză, instanţa de apel urmând să stabilească, în mod definitiv, raportat la ceea ce s-a judecat în prima instanţă şi motivele de apel invocate. Cât priveşte cel ce-al doilea criteriu, examinat din perspectiva existenţei unei veritabile probleme de drept care necesită intervenţia instanţei supreme în procedura prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală reţine că problema de drept invocată de instanţa de trimitere reprezintă o reală chestiune de drept, întrucât, pentru a face aplicarea art. 336 alin. (2) din Codul penal şi pentru a stabili elementele de tipicitate ale infracţiunii, instanţa de judecată trebuie să examineze legislaţia specială în materie şi să apeleze la definiţia din legile speciale. De asemenea, deşi sintagma „substanţe psihoactive“ este clară, accesibilă, totuşi ea necesită a fi lămurită sub aspectul întinderii şi al limitelor acesteia, prin coroborarea mai multor texte de lege, a deciziilor instanţei de contencios constituţional şi a practicii judiciare în materie, respectiv: Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care defineşte în cuprinsul art. 241 substanţele psihoactive ca „(...) substanţele stabilite prin lege, la propunerea Ministerului Sănătăţii“; art. 2 lit. a) şi e) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată; art. 2 lit. c), d) şi d^1) din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare; art. 1 lit. b) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată; Decizia nr. 138 din 14 martie 2017 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 10 iulie 2017); Decizia nr. 101 din 28 februarie 2019 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 23 mai 2019), precum şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte: - Convenţia unică asupra stupefiantelor din 30 martie 1961: Art. 1 Definiţii "(...)Termenul stupefiant înseamnă toate substanţele din tabelele I şi II, fie că sunt naturale sau sintetice." – Convenţia contra traficului ilicit de substanţe psihotrope din 20 decembrie 1988, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 30 decembrie 1992: Art. 1 Definiţii "(...) q) Termenul stupefiant desemnează orice substanţă fie că este de origine naturală sau de sinteză, care figurează în tabelul I sau tabelul II al Convenţiei din 1961 şi Convenţiei din 1961 cum apare ea modificată.r) Expresia substanţa psihotropă desemnează orice substanţă de origine naturală sau de sinteză sau orice produs din tabelele I, II, III sau IV ale Convenţiei din 1971 cu privire la substanţele psihotrope." – Directiva (UE) 2017/2.103 a Parlamentului European şi a Consiliului din 15.11.2017 de modificare a Deciziei-cadru 2004/757/JAI a Consiliului Uniunii Europene pentru a include noi substanţe psihoactive în definiţia termenului „drog“, aplicabilă începând cu 23 noiembrie 2018 Directiva (UE) 2017/2.103 introduce noi substanţe psihoactive în categoria drogurilor şi o procedură pentru includerea de noi substanţe psihoactive în definiţia acestora. Comisia Europeană are competenţa de a adopta acte delegate pentru a adăuga noi substanţe psihoactive în lista din anexă. Aceasta va înlocui mecanismul de stabilire a noilor substanţe psihoactive prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/2.101 a Consiliului, în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului. Pct. 6 din preambulul directivei: „6. Prezenta directivă ar trebui să stabilească elementele esenţiale ale definiţiei termenului «drog», precum şi procedura şi criteriile pentru includerea de noi substanţe psihoactive în definiţia respectivă. În plus, pentru a include în definiţia termenului «drog» substanţe psihoactive care fac deja obiectul măsurilor de control prevăzute în decizii ale Consiliului adoptate în conformitate cu Acţiunea comună 97/396/JAI şi cu Decizia 2005/387/JAI, ar trebui să se adauge la Decizia-cadru 2004/757/JAI o anexă care să conţină o listă a substanţelor psihoactive respective.“ – Biroul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Crimă (United Nations Office on Drugs and Crime - U.N.O.D.C.) foloseşte doar termenul „new psychoactive substances (NPS)“ - substanţe noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP), care sunt definite ca „substanţe de abuz, într-o formă pură sau un preparat, care nu sunt controlate de către Convenţia unică privind stupefiantele din 1961 sau de către Convenţia privind substanţele psihotrope din 1971, dar care pot constitui o ameninţare la adresa sănătăţii publice“. Faţă de cele expuse, constatând îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, apreciem că se impune analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze. Cu privire la fondul sesizării Problema de drept trebuie abordată prin perspectiva legislaţiei în materie, dar şi a jurisprudenţei instanţei supreme şi a instanţei de contencios constituţional. Dispoziţiile art. 336 alin. (2) din Codul penal sancţionează doar persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, prioritar, că sintagma „substanţe psihoactive“ este definită prin art. 241 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în cuprinsul căruia se arată că: „Prin substanţe psihoactive se înţelege substanţele stabilite prin lege, la propunerea Ministerului Sănătăţii.“ Aceste substanţe sunt cele prevăzute în anexele la Legea nr. 339/2005, care cuprind, în primul rând, substanţele denumite în mod „tradiţional“ droguri (adică substanţe stupefiante sau psihotrope) prevăzute în convenţiile internaţionale la care România este parte (art. 3 din Legea nr. 339/2005) şi care se regăsesc şi în Legea nr. 143/2000 (art. 1) iar, în al doilea rând, plantele şi substanţele aflate sub control naţional - termen desemnând plantele şi substanţele cu proprietăţi psihoactive, introduse în anexele legii [art. 2 lit. d^1) şi art. 8 din Legea nr. 339/2005]. În această a doua categorie intră şi substanţele la care se referă Legea nr. 194/2011, dar numai în măsura în care se stabileşte caracterul lor de substitut, conform procedurii stabilite (în acest caz, conform art. 9 din Legea nr. 194/2011, tot Ministerul Sănătăţii face demersurile necesare pentru ca substanţa respectivă să fie trecută atât în anexele de la Legea nr. 339/2005, cât şi în cele de la Legea nr. 143/2000). Regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope este reglementat prin Legea nr. 339/2005, art. 2 lit. c) şi d) din lege definind aceste substanţe. Articolul 1 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, prevede că legea stabileşte cadrul legal aplicabil preparatelor, substanţelor, plantelor, ciupercilor sau combinaţiilor acestora, susceptibile să aibă efecte psihoactive, asemănătoare celor determinate de substanţele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanţele aflate sub control naţional, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare. Printre actele normative la care se face trimitere se regăseşte şi Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope. De asemenea, Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri defineşte, la art. 1 lit. b), drogurile ca fiind plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele nr. I-III din aceeaşi lege, şi prevede la lit. c) şi d) ale aceluiaşi art. 1 că drogurile de mare risc sunt cele înscrise în tabelele nr. I şi II, iar drogurile de risc sunt cele înscrise în tabelul nr. III. Prin urmare, dintr-o primă perspectivă, se observă că folosirea sintagmei „substanţe psihoactive“ în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal nu presupune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011. Aceeaşi concluzie se impune şi dintr-o altă abordare a problemei, prin metodele istorică şi teleologică, care conduc la aceeaşi concluzie. Astfel, Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri folosea o terminologie şi o clasificare a substanţelor interzise în acord cu convenţiile internaţionale la care România era parte la vremea aceea (şi este în continuare). În considerarea riscurilor pe care consumul de substanţe psihoactive le poate avea asupra sănătăţii publice, substanţele stupefiante şi psihotrope au făcut obiectul convenţiilor adoptate de Organizaţia Naţiunilor Unite la care România a aderat, respectiv Convenţia unică asupra substanţelor stupefiante din 1961, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite din 1971 asupra substanţelor psihotrope din 1971 şi, respectiv, Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988, termenii şi expresiile regăsite în aceste instrumente juridice fiind preluate şi în legislaţia internă. În mod corelativ, art. 87 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, corespondentul art. 336 alin. (2) din Codul penal, se referea la conducerea unui autovehicul (sau tramvai) „sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora“. Conform alin. (3) al aceluiaşi articol 87: „Substanţele sau produsele stupefiante, precum şi medicamentele cu efecte similare acestora se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii Publice, iar lista acestora se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.“ Substanţele respective, stabilite la acea vreme de Ministerul Sănătăţii Publice, erau, fireşte, aceleaşi cu cele din tabelele prevăzute în Legea nr. 143/2000. Cu alte cuvinte, consumul de droguri (de risc sau de mare risc) atrăgea incidenţa infracţiunii rutiere. În timp, la nivel internaţional s-a conştientizat faptul că doar interzicerea drogurilor „clasice“ a devenit insuficientă, având în vedere că, periodic, traficanţii introduc în „piaţă“ o mare varietate de substanţe având efecte similare şi care, la rândul lor, afectează sănătatea populaţiei. În acest sens, la nivelul Consiliului Uniunii Europene a fost adoptată Decizia 2005/387/JAI a Consiliului din 10 mai 2005 privind schimbul de informaţii, evaluarea riscurilor şi controlul noilor substanţe psihoactive. Scopul declarat al deciziei era în esenţă acela de a „permite ca măsurile aplicabile în statele membre pentru controlul stupefiantelor şi al substanţelor psihotrope să fie aplicate şi noilor substanţe psihoactive“ (art. 1). Conform art. 3 lit. a) din decizie: „substanţă psihoactivă nouă înseamnă un nou stupefiant sau un nou drog psihotrop în formă pură sau în preparat“. Din această definiţie, ca şi din celelalte definiţii de la art. 3, rezultă foarte clar că în noţiunea de substanţă psihoactivă sunt incluse şi drogurile „clasice“ (stupefiantele şi substanţele psihotrope)^1. Proiectul noului Cod penal, adoptat în anul 2009, a ţinut cont de dinamica fenomenului şi a adaptat terminologia în acord cu decizia amintită, astfel încât a folosit denumirea de substanţe psihoactive cu acelaşi sens, care include drogurile clasice, dar lasă deschisă şi posibilitatea includerii de noi substanţe. Folosirea sintagmei în cauză la art. 336 alin. (2) din Codul penal nu a avut deci intenţia de a restrânge sfera art. 87 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, pe care îl înlocuia, ci de a lărgi această sferă, în concordanţă cu normele europene. Alegerea legiuitorului din 2009 a fost una corectă şi vizionară, deoarece scopul şi definiţiile deciziei menţionate au fost preluate prin Directiva (UE) 2017/2.103 a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 noiembrie 2017 de modificare a Deciziei-cadru 2004/757/JAI a Consiliului pentru a include noi substanţe psihoactive în definiţia termenului „drog“ şi de abrogare a Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului^2. Rezumând, în concordanţă cu reglementările europene, scopul folosirii sintagmei substanţe psihoactive în Codul penal este acela de a permite ca textele în care este folosită această sintagmă să poată fi aplicate nu numai în raport cu drogurile clasice, ci şi în raport cu noi substanţe, care au aceleaşi efecte sau efecte similare. Toate aceste substanţe se stabilesc prin lege, la propunerea Ministerului Sănătăţii. ^1 https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX%3A32005D0387 ^2 https://eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/TXT/?uri=CELEX%3A32017L2103 În aceeaşi ordine de idei, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a statuat că: "14. În timp ce Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, avea în vedere - în norma de incriminare cuprinsă în art. 87 alin. (2) - persoana «care se află sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora», potrivit dispoziţiilor art. 336 alin. (2) din Codul penal, criticate în cauza de faţă, subiectul activ al infracţiunii este persoana care se află «sub influenţa unor substanţe psihoactive». (...)15. Curtea reţine că diferenţa de terminologie faţă de reglementarea cuprinsă în art. 87 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată - constând în utilizarea sintagmei «substanţe psihoactive» - se justifică prin necesitatea folosirii unor termeni adecvaţi pentru delimitarea sferei de aplicare a normei de incriminare prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal, în concordanţă cu legislaţia specială în materie de droguri, precursori şi de alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. (...)18. Revenind la dispoziţiile art. 336 alin. (2) din Codul penal, Curtea constată că incriminarea faptei de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive este determinată de efectul nociv al substanţelor respective, ţinând cont de faptul că, aşa cum se arată în doctrină, acestea produc tulburări în atitudinea şi comportamentul conducătorului auto, generând, implicit, o diminuare a capacităţii de a manevra vehiculul pe drumurile publice în condiţii de siguranţă pentru toţi participanţii la trafic. În acest sens, art. 2 lit. e) din Legea nr. 194/2011, republicată, stabileşte că prin «efecte psihoactive» se înţelege unul dintre următoarele efecte pe care le poate avea un produs, atunci când este consumat de către o persoană: stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică. Or, având în vedere natura relaţiilor sociale ocrotite, obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 336 alin. (2) din Codul penal este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la protecţia siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, relaţii sociale a căror existenţă normală este condiţionată de interzicerea conducerii vehiculelor sub influenţa substanţelor psihoactive.19. Aşadar, situaţia premisă a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive constă în preexistenţa unor stări, situaţii, condiţii în care se află subiectul activ şi în existenţa unor norme juridice care reglementează poziţia psihică şi fizică a unei persoane care conduce un vehicul pe drumurile publice. (...)22. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu poate reţine criticile formulate de instanţa de judecată, autoare a excepţiei, care susţine, pe de o parte, că dispoziţiile de lege criticate sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, deoarece nu poate fi determinat cu exactitate înţelesul sintagmei «sub influenţa unor substanţe psihoactive», astfel că destinatarii legii nu pot să îşi dea seama dacă acţiunile lor intră sau nu sub incidenţa normei de incriminare, iar, pe de altă parte, că, în lipsa prevederii în norma de incriminare a unei concentraţii minime de substanţe psihoactive în sânge sau în urină, concentraţie în funcţie de care să se poată aprecia dacă o persoană se află sau nu sub influenţa unor astfel de substanţe - similar ipotezei de la alin. (1) al art. 336 din Codul penal -, instanţa de judecată este pusă în dificultate cu privire la individualizarea pedepsei şi a executării acesteia.“ - Curtea Constituţională a României, Decizia nr. 138/2017. A se vedea, în acelaşi sens, şi Curtea Constituţională a României, Decizia nr. 101/2019." În concluzie, noţiunea de substanţe psihoactive, definită clar şi previzibil prin art. 241 din Legea nr. 187/2012, nu presupune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011, ci sfera noţiunii de substanţe psihoactive cuprinde şi substanţele prevăzute în conţinutul legilor speciale nr. 143/2000 şi nr. 339/2005, în această categorie fiind incluse atât substanţele stupefiante, cât şi cele psihotrope. În practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că prin „substanţe psihoactive“ se înţelege totalitatea substanţelor care pot produce efecte psihoactive, adică modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi comportamentale ori crearea unei stări de dependenţă fizică sau psihică. Termenul „substanţe psihoactive“ desemnează o sferă largă de substanţe susceptibile să producă astfel de consecinţe, în această categorie fiind incluse atât substanţele stupefiante şi psihotrope, astfel cum sunt expres definite de art. 2 lit. c), d) din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cât şi celelalte substanţe cu efecte psihoactive, indiferent dacă ele fac parte din categoria celor aflate sub control naţional, în sensul art. 2 lit. d^1) din Legea nr. 339/2005, sau a celor supuse cadrului legal prevăzut de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare. Proprietăţile substanţelor sau amestecurilor de substanţe din categoriile sus-menţionate şi efectele nocive ale consumului lor asupra sistemului nervos central, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice ori ale comportamentului consumatorului, reprezintă elemente cu caracter obiectiv, fundamentate din punct de vedere medical şi acceptate unanim la nivel internaţional şi naţional. Regimul juridic al substanţelor şi amestecurilor psihotrope şi stupefiante, precum şi al celorlalte substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive este supus astfel, în prezent, unor reglementări restrictive, operaţiunile cu substanţe din prima categorie fiind în principiu interzise, cu excepţia cazurilor în care ele prezintă interes în medicină (în condiţiile prevăzute de Legea nr. 339/2005), iar cele cu substanţe din categoria ultimă fiind supuse unor condiţii stricte de autorizare şi desfăşurare, prevăzute expres de Legea nr. 194/2011. În contextul normativ astfel configurat, se poate concluziona că legiuitorul a prezumat că, odată consumată, orice substanţă cu efect psihoactiv afectează sistemul nervos central într-o măsură incompatibilă cu desfăşurarea în siguranţă a unor activităţi care prezintă un grad ridicat de risc pentru sănătatea persoanelor, cum este, printre altele, şi cazul conducerii unui vehicul pe drumurile publice. Consumul de substanţe stupefiante, psihotrope sau de alte substanţe psihoactive produce întotdeauna modificări fizice, psihice şi comportamentale de diverse grade, dar semnificative, în considerarea cărora operaţiunile având ca obiect astfel de substanţe sunt total sau preponderent restricţionate. Din această perspectivă s-a reţinut că o persoană se află sub influenţa substanţelor psihoactive, în sensul dispoziţiilor art. 336 alin. (2) din Codul penal, ori de câte ori în organismul său au fost introduse - prin ingerare, injectare, inhalare, fumat sau prin orice alt mod - substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive, fiind irelevantă, sub acest aspect, cantitatea de substanţă consumată sau depistată în probele biologice ale făptuitorului, ulterior săvârşirii acţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii analizate. În mod asemănător, persoana care a consumat astfel de substanţe se află sub influenţa lor, chiar şi atunci când modificările aduse funcţiilor sale cognitive sau comportamentului nu sunt vizibile sau uşor identificabile. Aceasta deoarece raţiunea incriminării este aceea a protejării siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, activitate a cărei normală derulare este condiţionată de interzicerea conducerii vehiculelor de către persoane aflate sub influenţa unor substanţe interzise de lege, cum sunt cele din categoria substanţelor psihoactive. - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, Decizia nr. 365/RC/2020. De asemenea este firesc ca substanţele la care se face referire în conţinutul art. 336 alin. (2) din Codul penal să nu fie doar cele avute în vedere de Legea nr. 194/2011, deoarece aceasta, în denumirea sa, arată că sunt şi alte astfel de substanţe, descrise în alte legi. Totodată, aşa cum subliniază şi instanţa de contencios constituţional, drogurile, inclusiv cele de risc, au în mod evident efecte psihoactive. Prin utilizarea sintagmei legiuitorul a dorit ca în categoria de „substanţe psihoactive“ să poată fi inclusă orice substanţă care produce „stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică“. Un element în plus în sprijinul acestei concluzii reiese inclusiv din faptul că aceeaşi sintagmă este folosită de legiuitor şi în alte contexte în cuprinsul Codului penal, spre exemplu la art. 77 lit. f), unde reglementează ca circumstanţă agravantă „săvârşirea infracţiunii în stare de intoxicaţie voluntară cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive, când a fost provocată în vederea comiterii infracţiunii“. Faţă de cele ce precedă, se impune admiterea sesizării formulate de către Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 5.989/315/2020, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept: "Folosirea sintagmei «substanţe psihoactive» în conţinutul normei de incriminare presupune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, sau, după caz, sfera noţiunii de substanţe psihoactive se impune a fi interpretată în mod extensiv, fiind incluse şi substanţele prevăzute în conţinutul legilor speciale nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope." Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de către Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 5.989/315/2020, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept: "Folosirea sintagmei «substanţe psihoactive» în conţinutul normei de incriminare presupune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, sau, după caz, sfera noţiunii de substanţe psihoactive se impune a fi interpretată în mod extensiv, fiind incluse şi substanţele prevăzute în conţinutul legilor speciale nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope." Stabileşte că „Folosirea sintagmei «substanţe psihoactive» din cuprinsul normei de incriminare a art. 336 alin. (2) din Codul penal include, pe lângă categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, şi substanţele prevăzute în conţinutul Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare“. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2021. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător DANIEL GRĂDINARU Magistrat-asistent, Monica Eugenia Ungureanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
