Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 48 din 22 iunie 2020 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 48 din 22 iunie 2020 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 963 din 20 octombrie 2020

Comenteaza legea

Dosar nr. 905/1/2020


┌─────────────┬────────────────────────┐
│             │- vicepreşedintele      │
│Gabriela     │Înaltei Curţi de Casaţie│
│Elena Bogasiu│şi Justiţie -           │
│             │preşedintele completului│
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici    │civile                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marian Budă  │- preşedintele Secţiei a│
│             │II-a civile             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Denisa       │- preşedintele Secţiei  │
│Angelica     │de contencios           │
│Stănişor     │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adina        │- judecător la Secţia I │
│Georgeta     │civilă                  │
│Nicolae      │                        │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Elena Carmen │- judecător la Secţia I │
│Popoiag      │civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Sorinela     │- judecător la Secţia I │
│Alina Macavei│civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Valentin     │- judecător la Secţia I │
│Mitea        │civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen       │- judecător la Secţia I │
│Georgeta     │civilă                  │
│Negrilă      │                        │
├─────────────┼────────────────────────┤
│George Bogdan│- judecător la Secţia a │
│Florescu     │II-a civilă             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Roxana Popa  │- judecător la Secţia a │
│             │II-a civilă             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Virginia     │- judecător la Secţia a │
│Florentina   │II-a civilă             │
│Duminecă     │                        │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Rodica Dorin │- judecător la Secţia a │
│             │II-a civilă             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Eugenia      │- judecător la Secţia a │
│Voicheci     │II-a civilă             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ana Roxana   │- judecător la Secţia de│
│Tudose       │contencios administrativ│
│             │şi fiscal               │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Iuliana      │- judecător la Secţia de│
│Măiereanu    │contencios administrativ│
│             │şi fiscal               │
├─────────────┼────────────────────────┤
│             │- judecător la Secţia de│
│Maria Hrudei │contencios administrativ│
│             │şi fiscal               │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Emilia       │- judecător la Secţia de│
│Claudia      │contencios administrativ│
│Vişoiu       │şi fiscal               │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Decebal      │- judecător la Secţia de│
│Constantin   │contencios administrativ│
│Vlad         │şi fiscal               │
└─────────────┴────────────────────────┘

    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 905/1/2020, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.752/112/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; revizuenţii au depus un punct de vedere asupra chestiunii de drept cu nerespectarea termenului legal.
    6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    7. Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 11 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.752/112/2019, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă dispoziţiile art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă pot fi interpretate ca fiind aplicabile şi în cazul formulării unei cereri de revizuire în materia dreptului procesual civil în ipoteza hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene.

    II. Dispoziţiile legale ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile
    II.1. Dreptul intern
    8. Constituţia României
    "ART. 20
    (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
    (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
    ART. 126
    (...)
    (2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
    (3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale (...)
    ART. 129
    Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
    ART. 148
    (...) (2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (...)"

    9. Codul de procedură civilă
    "ART. 509
    Obiectul şi motivele revizuirii
    (1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:
    1. s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
    2. obiectul pricinii nu se află în fiinţă;
    3. un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecăţii, când aceste împrejurări au influenţat soluţia pronunţată în cauză. În cazul în care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. În acest ultim caz, la judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii;
    4. un judecător a fost sancţionat disciplinar definitiv pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă aceste împrejurări au influenţat soluţia pronunţată în cauză;
    5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor;
    6. s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;
    7. statul ori alte persoane juridice de drept public, minorii şi cei puşi sub interdicţie judecătorească ori cei puşi sub curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să îi apere;
    8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;
    9. partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa;
    10. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă;
    11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii (...)
    ART. 457
    Legalitatea căii de atac
    (1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei (...)"

    10. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (Legea nr. 554/2004)
    "ART. 21
    (1) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    (2) Sunt supuse revizuirii, pentru motivul prevăzut la alin. (1), şi hotărârile definitive care nu evocă fondul.
    (3) Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive şi se soluţionează de urgenţă şi cu precădere."

    11. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (Legea nr. 24/2000)
    "ART. 15
    (...)
    (2) Caracterul special al unei reglementări se determină în funcţie de obiectul acesteia, circumstanţiat la anumite categorii de situaţii, şi de specificul soluţiilor legislative pe care le instituie.
    (3) Reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-şi caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri."

    II.2. Dreptul Uniunii Europene
    12. Tratatul privind Uniunea Europeană
    "ART. 6
    (1) Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor.
    Dispoziţiile cuprinse în Cartă nu extind în niciun fel competenţele Uniunii astfel cum sunt definite în tratate.
    Drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Cartă se interpretează în conformitate cu dispoziţiile generale din titlul VII al Cartei privind interpretarea şi punerea sa în aplicare şi cu luarea în considerare în mod corespunzător a explicaţiilor menţionate în Cartă, care prevăd izvoarele acestor dispoziţii.
    (2) Uniunea aderă la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Competenţele Uniunii, astfel cum sunt definite în tratate, nu sunt modificate de această aderare.
    (3) Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi astfel cum rezultă din tradiţiile constituţionale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii."
    ART. 19
    (...)
    (3) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene hotărăşte în conformitate cu tratatele:
    (a) cu privire la acţiunile introduse de un stat membru, de o instituţie ori de persoane fizice sau juridice;
    (b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanţelor judecătoreşti naţionale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituţii;
    (c) în celelalte cazuri prevăzute în tratate.

    13. Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene
    "ART. 267
    Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la:
    (a) interpretarea tratatelor;
    (b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.
    În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, această instanţă poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă îi este
    necesară pentru a pronunţa o hotărâre, să ceară Curţii să se pronunţe cu privire la această chestiune.
    În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea (...)"

    14. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
    "ART. 47
    Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil
    Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în faţa unei instanţe judecătoreşti, în conformitate cu condiţiile stabilite de prezentul articol.
    Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public şi într-un termen rezonabil, în faţa unei instanţe judecătoreşti independente şi imparţiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată şi reprezentată.
    Asistenţa juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiţie."

    III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept
    15. Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 20 septembrie 2017 cu nr. 19.368/211/2017, contestatorii A şi B au solicitat, în contradictoriu cu intimata C S.A., anularea Procesului-verbal de licitaţie imobiliară nr. x din 29 august 2017 din Dosarul execuţional nr. x/2014 şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei.
    16. În motivare, contestatorii au arătat că au încheiat cu intimata Contractul de credit nr. x din 15 aprilie 2008 şi actele adiţionale din 2 noiembrie 2009 şi 28 februarie 2011. Ca urmare a neachitării unor rate de credit, intimata a înaintat executorului judecătoresc o cerere de executare silită a contractului de credit şi a actelor adiţionale aferente, fiind format Dosarul execuţional nr. x/2014, în care a fost încuviinţată executarea silită.
    17. Contestatorii au susţinut că în Dosarul nr. 12.967/211/2014, soluţionat în mod definitiv între aceleaşi părţi, Tribunalul Specializat Cluj a constatat caracterul abuziv al unor clauze din contractul de credit, iar intimata a fost obligată la restituirea către contestatori a sumelor de bani percepute în temeiul clauzelor abuzive. Sumele supuse obligaţiei de restituire au fost achitate în perioada cuprinsă între anii 2008 şi 2010, astfel încât au influenţat dobânzile şi comisioanele încasate şi ulterior acestei date.
    18. Contestatorii au arătat că executarea silită a fost iniţiată şi continuată în baza unui contract de credit anulat parţial, astfel încât creanţa decurgând din titlul executoriu nu este certă. În acest context, vânzarea silită a imobilului proprietatea contestatorilor la licitaţia din 29 august 2017 s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 663 alin. (1) din Codul de procedură civilă, conform cărora „executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă“.
    19. De asemenea, au susţinut că licitaţia imobiliară din 29 august 2017 s-a efectuat cu nesocotirea dispoziţiilor art. 846 alin. (2) din Codul de procedură civilă, conform cărora „licitaţia se va ţine separat pentru fiecare imobil“, întrucât la acelaşi termen au avut loc licitaţiile cu privire la ambele imobile aparţinând contestatorilor.
    20. În drept, contestatorii au invocat dispoziţiile art. 453,art. 712 şi art. 719 din Codul de procedură civilă.
    21. Contestatorii au precizat ulterior că obiectul contestaţiei la executare îl reprezintă anularea Procesului-verbal de licitaţie imobiliară nr. x din 29 august 2017, în cadrul căruia a fost adjudecat imobilul reprezentat de locuinţa acestora.
    22. Intimata nu a depus întâmpinare.
    23. Prin Sentinţa civilă nr. 268/2018 din 17 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 19.368/211/2017, Judecătoria Cluj-Napoca a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr unic.
    24. Prin Sentinţa civilă nr. 1.560/2018 din 6 iunie 2018, Judecătoria Bistriţa a admis contestaţia la executare. A anulat Procesul-verbal de licitaţie imobiliară nr. x din 29 august 2017 din Dosarul execuţional nr. x/2014 şi a obligat-o pe intimată la plata către contestatori a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei.
    25. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că executarea silită a fost încuviinţată împotriva contestatorilor în toate formele prevăzute de lege. Aceeaşi instanţă a apreciat că licitaţia publică cu privire la imobilele aparţinând contestatorilor s-a planificat la aceeaşi dată, însă la ore diferite, licitaţia ţinânduse separat pentru fiecare imobil, astfel încât nu au fost încălcate dispoziţiile art. 846 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
    26. Prima instanţă a mai reţinut că executarea silită a fost continuată în baza unui contract de credit anulat parţial în urma admiterii în parte a acţiunii ce a format obiectul Dosarului nr. 12.967/211/2014, intimata fiind obligată să restituie contestatorilor sumele percepute în baza unor clauze abuzive în perioada cuprinsă între anii 2008 şi 2010. Cu toate acestea, la cererea intimatei, executorul judecătoresc a continuat executarea silită împotriva contestatorilor, concretizată în vânzarea silită a imobilului aparţinând acestora din urmă.
    27. Prima instanţă a apreciat că nu era îndeplinită cerinţa caracterului cert al creanţei pretinse de intimată împotriva contestatorilor la data încheierii Procesului-verbal de licitaţie imobiliară nr. x din 29 august 2017. În acest context, a reţinut că executorul judecătoresc a procedat la vânzarea silită a imobilului proprietatea contestatorilor, în baza unui titlu executoriu anulat în parte, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 663 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
    28. Împotriva sentinţei primei instanţe C S.A. a declarat apel.
    29. În motivarea apelului, apelanta a susţinut că legalitatea executării silite înseşi, cu referire la caracterul cert şi lichid al creanţei, a fost contestată cu depăşirea termenului de 15 zile de la data comunicării primului act de executare. În aceste condiţii, instanţa de executare putea examina numai motivele referitoare la nelegalitatea Procesului-verbal de licitaţie nr. x din 29 august 2017.
    30. Prin întâmpinarea depusă la dosar, A şi B au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
    31. Prin Decizia civilă nr. 170/2019 din 28 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 19.368/211/2017, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins ca tardivă contestaţia la executare cu privire la caracterul cert al creanţei şi ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată împotriva Procesului-verbal de licitaţie imobiliară nr. x din 29 august 2017, emis în Dosarul execuţional nr. x/2014, şi i-a obligat pe intimaţi la plata către apelantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.
    32. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că publicaţia de vânzare imobiliară a fost comunicată contestatorilor la 31 august 2016. Astfel, prin raportare la primul act de executare comunicat după rămânerea definitivă a Sentinţei civile nr. 3.104/2015 din 17 noiembrie 2015 a Tribunalului Specializat Cluj, formularea contestaţiei la executare, prin care s-a invocat lipsa caracterului cert al creanţei, la 20 septembrie 2017, s-a făcut cu depăşirea termenului legal de 15 zile.
    33. Cu privire la Procesul-verbal de licitaţie imobiliară nr. x din 29 august 2017, instanţa de apel a apreciat că acest act de executare respectă cerinţele de validitate instituite de art. 846 alin. (2) din Codul de procedură civilă, întrucât au fost stabilite ore diferite pentru cele două licitaţii imobiliare, acestea fiind ţinute separat pentru fiecare imobil.
    34. Împotriva deciziei instanţei de apel A şi B au formulat cerere de revizuire, prin care au solicitat schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului.
    35. În motivarea cererii revizuenţii au susţinut că formularea unei cereri de revizuire în materia dreptului procesual civil trebuie să fie admisibilă şi în ipoteza hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, conform hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-69/14 (Dragoş Constantin Târşia împotriva Statului român, Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a autovehiculelor).
    36. Totodată, au arătat că, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor. În susţinerea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, au arătat că pot fi invocate şi înscrisuri inexistente la momentul pronunţării hotărârii atacate. Astfel, o hotărâre poate fi invocată într-o cerere de revizuire dacă a fost pronunţată asupra unei cereri introduse înainte de soluţionarea definitivă a litigiului în care se cere revizuirea.
    37. În această ipoteză, hotărârea invocată ca înscris nou nu putea fi înfăţişată în acea pricină, partea neavând posibilitatea de a determina pronunţarea ei la o dată anterioară. Totodată, este îndeplinită şi condiţia preexistenţei înscrisului la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, chiar dacă înscrisul poartă o dată ulterioară pronunţării hotărârii, dacă se referă la situaţii atestate de înscrisuri preexistente.
    38. În acest context, revizuenţii au susţinut că înscrisul nou este reprezentat de Ordonanţa din 6 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-75/19 (MF împotriva BNP Paribas Personal Finance Paris SA Sucursala Bucureşti, Secapital S\'e0rl).
    39. Titularii cererii de revizuire au învederat că se impune retractarea deciziei atacate, având în vedere că a existat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă prin raportare la motivul de revizuire constând în pronunţarea unei hotărâri rămase definitivă prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene.
    40. În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 şi 10 din Codul de procedură civilă, art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi art. 148 din Constituţia României.
    41. Revizuenţii au formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea interpretării şi aplicării dispoziţiilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă, pentru a se statua dacă aceste dispoziţii se interpretează în sensul că este admisibil motivul de revizuire prin care se invocă încălcarea unor hotărâri ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ulterioare hotărârii a cărei revizuire se cere.
    42. În motivarea cererii de sesizare s-a arătat că este admisibilă revizuirea întemeiată pe motivul încălcării principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene prin raportare la hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pronunţate în cauzele C-75/19 şi C-69/14.
    43. Nu s-a depus întâmpinare în dosarul de revizuire în care s-a formulat prezenta sesizare.

    IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii
    44. Asupra admisibilităţii sesizării, completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele motive:
    De lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât se solicită revizuirea Deciziei nr. 170/2019 din 28 februarie 2019 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în raport cu decizia pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-75/19.
    Chestiunea de drept este nouă, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acestei chestiuni printr-o altă hotărâre.
    Chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, verificate la data sesizării.

    V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    45. În opinia revizuenţilor, exercitarea căii de atac a revizuirii ar fi admisibilă şi în litigiile civile, conform art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 148 din Constituţia României şi art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
    46. Astfel, formularea unei cereri de revizuire în materia dreptului procesual civil trebuie să fie posibilă şi în ipoteza hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României. În sprijinul acestei concluzii au fost evocate statuările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele C-75/19 şi C-69/14.
    47. În temeiul principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, intrarea în vigoare a unei norme de drept comunitar determină inaplicabilitatea oricărei norme naţionale preexistente, contrare celei dintâi, şi, totodată, împiedică adoptarea valabilă a unor acte normative naţionale incompatibile cu normele Uniunii Europene (norme naţionale viitoare).
    48. Instanţa naţională are obligaţia de a aplica integral dreptul Uniunii Europene şi de a proteja drepturile particularilor prin neaplicarea oricărei norme naţionale contrare legislaţiei comunitare, indiferent dacă aceasta este anterioară sau ulterioară normei comunitare, fără a fi necesar să solicite sau să aştepte înlăturarea ei de către legiuitor sau de către Curtea Constituţională. Faptul că instanţa naţională a ignorat sau a refuzat să se conformeze dreptului Uniunii Europene nu poate fi imputat părţii, deoarece partea nu poate fi obligată să suporte consecinţele nerespectării legii de către instanţele naţionale.
    49. Astfel, dacă, după rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în cauză cu ignorarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene adoptă o hotărâre în alt sens, partea interesată va fi îndreptăţită ca, întrun termen rezonabil şi compatibil cu principiul securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice derivate dintr-o hotărâre definitivă, să obţină revizuirea acelei hotărâri. Aşadar, reprezintă o încălcare a principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene nerespectarea interpretării date de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene printr-o hotărâre preliminară pronunţată ulterior deciziei atacate cu revizuire.
    50. De asemenea, hotărârea preliminară nu are valoare constitutivă, ci declarativă, astfel încât efectele ei se aplică de la data intrării în vigoare a normelor interpretate. Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ilustrate în Cauza C-69/14, principiul priorităţii dreptului Uniunii Europene nu este incompatibil cu litigiile din materia procedurii civile, chiar dacă motivul de revizuire reprezentat de constatarea încălcării dreptului european este prevăzut expres doar în materie administrativă.
    51. În concluzie, revizuenţii au arătat că actele normative prin care sunt transpuse directivele trebuie să ţină cont de principiile şi scopurile stabilite prin acestea din urmă. Or, Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii are ca obiectiv asigurarea unei protecţii adecvate a consumatorilor ca părţi în contractele de credit.
    52. Intimata nu a comunicat un punct de vedere asupra chestiunii de drept.

    VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    53. În opinia completului de judecată care a formulat sesizarea, dispoziţiile art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu pot fi interpretate ca fiind aplicabile în cazul formulării unei cereri de revizuire în materia dreptului procesual civil în ipoteza hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene.
    54. Astfel, dispoziţiile anterior evocate permit revizuirea doar a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în cadrul unor acţiuni de natură administrativă, în baza art. 21 din Legea nr. 554/2004. Motivele care justifică promovarea unei cereri de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă. A admite teza potrivit căreia revizuirea unei hotărâri poate avea loc şi în afara motivelor expres prevăzute de lege ar însemna a aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice civile şi a lăsa la aprecierea instanţelor măsura în care o hotărâre şi-a pierdut sau nu credibilitatea.
    55. În hotărârea pronunţată în Cauza C-69/14, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că „(...) revine fiecărui stat membru, în temeiul principiului autonomiei procedurale, atribuţia de a desemna instanţele competente şi de a stabili modalităţile procedurale aplicabile acţiunilor în justiţie destinate să asigure protecţia drepturilor conferite contribuabililor de dreptul Uniunii (...)“
    56. Cu privire la autoritatea de lucru judecat, în aceeaşi cauză Curtea a statuat însă că, deşi „(...) dreptul Uniunii nu impune instanţei naţionale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei decizii judecătoreşti, chiar dacă aceasta ar permite îndreptarea unei situaţii naţionale incompatibile cu acest drept (...)“, totuşi, „(...) în cazul în care normele de procedură interne aplicabile prevăd posibilitatea ca instanţa naţională să revină, în anumite condiţii, asupra unei hotărâri care are autoritate de lucru judecat pentru a face ca situaţia să fie compatibilă cu dreptul naţional, această posibilitate trebuie să prevaleze, în conformitate cu principiile echivalenţei şi eficacităţii, dacă sunt întrunite condiţiile menţionate, pentru a restabili conformitatea situaţiei în discuţie în litigiul principal cu dreptul Uniunii (...)“
    57. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene face deci trimitere la existenţa în dreptul naţional a unei căi legale reglementate pentru a retracta o hotărâre definitivă, atunci când se dovedeşte ulterior că aceasta este incompatibilă cu dreptul Uniunii Europene. Prin urmare, este necesară o intervenţie legislativă, similară celei din domeniul contenciosului administrativ, în sensul reglementării unui motiv de revizuire în privinţa hotărârilor definitive pronunţate în materie civilă care încalcă dreptul Uniunii Europene.

    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    58. Curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Oradea, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara au comunicat că nu au identificat practică judiciară cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.
    59. Curţile de apel Bucureşti şi Cluj au comunicat că au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.
    60. Curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara au transmis punctele de vedere ale judecătorilor, din care au rezultat trei opinii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.
    61. Într-o primă opinie s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă în cazul formulării unei cereri de revizuire în materia dreptului procesual civil în ipoteza hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, deoarece acest motiv nu poate fi încadrat în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de aceste dispoziţii (Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă, Judecătoria Galaţi, Judecătoria Tecuci, Judecătoria Lieşti, Judecătoria Brăila, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal - în opinie majoritară, Tribunalul Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă şi de contencios administrativ şi Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă şi Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Braşov, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Baia Mare, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Constanţa - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Bihor - Secţia I civilă, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Secţia a V-a civilă, Secţia a VI-a civilă, Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Călăraşi, Judecătoria Lehliu-Gară - în opinie majoritară, Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Buftea, Judecătoria Cornetu, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Giurgiu, Tribunalul Teleorman - Secţia civilă şi Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea, Tribunalul Dolj - Secţia I civilă, Tribunalul Mehedinţi - Secţia I civilă, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Strehaia, Tribunalul Gorj - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi instanţele din circumscripţia sa teritorială, Curtea de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă şi Curtea de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă).
    62. Într-o a doua opinie s-a apreciat că dispoziţiile art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă pot fi interpretate ca fiind aplicabile şi în cazul formulării unei cereri de revizuire în materia dreptului procesual civil în ipoteza hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene (Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Oneşti, Tribunalul pentru minori şi familie Braşov, Tribunalul Bihor - Secţia a II-a civilă, Judecătoria Târgu Jiu şi Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal).
    63. Într-o a treia opinie s-a apreciat că ar trebui aplicat art. 21 din Legea nr. 554/2004, care reglementează acest caz de revizuire (opinia majoritară a judecătorilor specializaţi în materia contenciosului administrativ din cadrul Tribunalului Sibiu).
    64. În sensul primei opinii este Decizia civilă (definitivă) nr. 231/A/2017 din 11 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.444/33/2016*, prin care Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, cu motivarea că o hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu poate fi invocată în cadrul motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 10 din Codul de procedură civilă, iar motivul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004 este aplicabil numai în procesele de contencios administrativ şi fiscal.
    65. În sensul celei de-a doua opinii este Decizia civilă (definitivă) nr. 1.885 din 22 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 899/2/2015, prin care Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis cererea de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, apreciind că hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene reprezintă un înscris nou, în sensul acestui text de lege.
    66. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în chestiunea de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

    VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    67. Prin Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că:
    - Legea nr. 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în ansamblul său, este neconstituţională;
    – prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de recurs, cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei.

    IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    68. Prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 23 mai 2017, pronunţată în materia contenciosului administrativ, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunţării acestora şi de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispoziţiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de o lună şi curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii.“
    69. Prin Decizia nr. 929 din 26 mai 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 502 din 17 martie 2017 a aceleiaşi secţii, apreciind că revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este tot o cale extraordinară de atac, ca şi cea prevăzută de art. 509 din Codul de procedură civilă, numai că motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cele prevăzute de Codul de procedură civilă şi are menirea de a asigura respectarea de către instanţele de contencios administrativ a principiului priorităţii normelor dreptului european faţă de norma internă, principiu care are şi o consacrare constituţională în art. 148 alin. (2)din Constituţia României. În acest context s-a reţinut că decizia atacată cu revizuire a fost pronunţată cu privire la recursul exercitat împotriva Deciziei nr. 479 din 10 mai 2016 a Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, în cadrul unui proces civil, iar nu a unuia de contencios administrativ.

    X. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
    70. Prin Ordonanţa din 6 octombrie 2019, pronunţată în Cauza C-75/19 (MF împotriva BNP Paribas Personal Finance Paris SA Sucursala Bucureşti, Secapital Sàrl), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că: „Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contracte încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme de drept naţional în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituţie de credit şi împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existenţa unor clauze abuzive pentru a contesta procedura menţionată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă acest consumator are la dispoziţie, în temeiul dreptului naţional, o acţiune în justiţie în scopul constatării existenţei unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen, dar a cărei soluţie nu produce efecte asupra celei care rezultă din procedura de executare silită şi care îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluţionarea acţiunii în constatarea existenţei unor clauze abuzive.“
    71. Prin Hotărârea din 16 martie 2006, pronunţată în Cauza C-234/04 (Rosmarie Kapferer împotriva Schlank & Schick GmbH), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că: „Principiul cooperării care decurge din articolul 10 din Tratatul CE nu impune unei instanţe naţionale să înlăture normele de procedură internă în vederea reexaminării unei hotărâri judecătoreşti care a dobândit autoritate de lucru judecat şi să o anuleze, atunci când se constată că ea este contrară dreptului comunitar.“
    72. Prin Hotărârea din 6 octombrie 2015, pronunţată în Cauza C-69/14 (Dragoş Constantin Târşia împotriva Statului român, Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a autovehiculelor) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că: „Dreptul Uniunii, în special principiile echivalenţei şi efectivităţii, trebuie interpretat în sensul că nu se opune, în împrejurări precum cele din litigiul principal, ca o instanţă naţională să nu aibă posibilitatea de a revizui o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată în cadrul unei acţiuni de natură civilă, în cazul în care această hotărâre se dovedeşte a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care hotărârea menţionată a rămas definitivă, chiar dacă o astfel de posibilitate există în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti definitive incompatibile cu dreptul Uniunii pronunţate în cadrul unor acţiuni de natură administrativă.“

    XI. Raportul asupra chestiunii de drept
    73. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

    XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    74. Examinând admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, constată următoarele:
    Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    Potrivit art. 520 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, „(1) Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor. (2) Prin încheierea prevăzută la alin. (1), cauza va fi suspendată până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept“.

    75. Din examinarea dispoziţiilor anterior evocate reiese că este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu o cerere de dezlegare a unei chestiuni de drept:
    - existenţa pe rolul unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit în ultimă instanţă, a unei cauze;
    – existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei;
    – chestiunea de drept să fie nouă;
    – asupra acestei chestiuni de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu formeze obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    76. Prima condiţie este îndeplinită, întrucât problema de drept supusă dezlegării a fost ridicată într-o cauză aflată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, având ca obiect o cerere de revizuire.
    77. Din examinarea actelor de la dosar se reţine că revizuirea priveşte Decizia civilă nr. 170/2019 din 28 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 19.368/211/2017, prin care a fost soluţionat în mod definitiv apelul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1.560/2018 din 6 iunie 2018, pronunţată de Judecătoria Bistriţa în cadrul unei contestaţii la executarea silită propriu-zisă.
    78. Potrivit art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă, hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, cu excepţia hotărârilor pronunţate în temeiul art. 712 alin. (4) şi art. 715 alin. (4), care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun.
    79. Din analiza deciziei supuse revizuirii reiese că instanţele au fost învestite cu o contestaţie la executarea propriu-zisă, situaţie în care hotărârea pronunţată în apel este definitivă, în conformitate cu dispoziţiile art. 718 alin. (1), raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din Codul de procedură civilă.
    80. Se reţine şi faptul că instanţa de trimitere a suspendat judecata până la soluţionarea prezentei sesizări de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
    81. În consecinţă, decizia atacată având caracter definitiv, hotărârea prin care se soluţionează revizuirea acesteia are tot caracter definitiv, potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (5) din Codul de procedură civilă, aşa încât se poate conchide că tribunalul este învestit cu o cauză pendinte şi că hotărăşte în această cauză în ultimă instanţă, fiind astfel respectată cerinţa art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
    82. Este îndeplinită şi cerinţa noutăţii chestiunii de drept supuse dezlegării de faţă.
    83. Aşa cum reiese din analiza informaţiilor comunicate de curţile de apel şi de instanţele arondate, ca şi din examinarea deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă, evidenţiate la capitolele VII şi IX, problematica dedusă analizei în cauza de faţă a fost abordată doar în cadrul a trei dosare, astfel încât nu se poate reţine că aceasta a format deja obiectul unei analize consistente, pentru a se reţine că şi-a pierdut caracterul de noutate.
    84. Distinct de acest aspect, este utilă abordarea chestiunii noutăţii şi din perspectiva hotărârii invocate drept temei al revizuirii, hotărâre care este pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în domeniul extrem de specializat al Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
    85. Or, examinând hotărârile comunicate, se constată că niciuna dintre ele nu a vizat sfera protecţiei consumatorilor în contractele încheiate cu profesioniştii, astfel că, şi din această perspectivă, nu se poate reţine că s-a epuizat caracterul de noutate al chestiunii în discuţie.
    86. Cu privire la condiţia privind nepronunţarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra problemei de drept supuse dezlegării, în jurisprudenţa sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că art. 519 din Codul de procedură civilă nu prevede expres modalitatea în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fi statuat asupra chestiunii de drept care face obiectul sesizării. Aşadar, acest text de lege are în vedere nu numai hotărârile judecătoreşti obligatorii erga omnes, ci şi pe cele pronunţate în recursurile în casaţie, în măsura în care acestea au fost date publicităţii de aşa manieră încât să fie cunoscute de titularii unor asemenea sesizări ori constituie o jurisprudenţă consolidată asupra problemei de drept în discuţie (Decizia nr. 28 din 21 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 16 octombrie 2015, şi Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018).
    87. Verificând îndeplinirea acestei condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu a fost pronunţată nicio decizie în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării şi nici nu s-a notat existenţa pe rolul său a unui recurs în interesul legii cu acest obiect.
    88. De asemenea existenţa unei singure decizii pronunţate de instanţa supremă într-un recurs în casaţie cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării (Decizia nr. 929 din 26 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă) nu este suficientă pentru a se considera că s-a statuat deja în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă. Ca atare, o singură decizie pronunţată într-un recurs în casaţie nu este aptă de a contura existenţa unei practici judiciare a instanţei supreme cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.
    89. Prin urmare, condiţia privind nepronunţarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunii de drept supuse dezlegării este îndeplinită.
    90. Nu este însă îndeplinită condiţia legăturii cu cauza a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări şi, decurgând din aceasta, nici condiţia privind dificultatea şi seriozitatea chestiunii de drept deduse judecăţii, sens în care se reţin argumentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
    91. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în mod constant asupra condiţiei ca problema de drept supusă judecăţii să comporte un grad ridicat de dificultate, astfel încât, în aplicarea dispoziţiilor art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, să fie necesar ca instanţa supremă să se pronunţe asupra interpretării şi aplicării unor chestiuni de drept serioase şi reale.
    92. În speţă, abordarea chestiunii de drept deduse judecăţii relevă faptul că instanţa de trimitere face referire la interpretarea dispoziţiilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă, fără a menţiona care dintre ipotezele textului legal ar putea pune probleme în interpretare şi/sau aplicare.
    93. Cu privire la condiţia dificultăţii şi seriozităţii chestiunii de drept deduse judecăţii, se reţine că ambiguitatea întrebării adresate de instanţa de trimitere este amplificată de menţionarea în textul însuşi al acesteia a faptului că interpretarea vizează „revizuirea în materia dreptului procesual civil“, ceea ce presupune ca instanţa supremă, plecând de la dispoziţii ale Codului de procedură civilă în materia revizuirii, să se pronunţe prin extindere sau completare, pe cale de interpretare, asupra acestei căi extraordinare de atac de retractare, aplicabilă tuturor cauzelor civile, în condiţiile în care hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene invocată vizează un domeniu specializat, iar decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată de asemenea ca argument, vizează tot un domeniu strict delimitat, cel al contenciosului administrativ.
    94. Din acest din urmă punct de vedere, se impune evocarea Deciziei nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, prin care Curtea Constituţională a reţinut că textul legal criticat [art. 21 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004] introduce în planul legii contenciosului administrativ un nou motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de art. 322 din Codul de procedură civilă din 1865.
    95. Potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, caracterul special al unei reglementări se determină în funcţie de obiectul acesteia, circumstanţiat la anumite categorii de situaţii, şi de specificul soluţiilor legislative pe care le instituie, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-şi caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri.
    96. În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu este posibilă extinderea dispoziţiilor din materii strict specializate - dreptul administrativ, dreptul consumatorilor - în materia dreptului comun, cu atât mai puţin în domeniul căilor de atac, expres şi limitativ reglementate de lege.
    97. Lipsa dificultăţii şi seriozităţii chestiunii de drept supuse dezlegării este accentuată de statuarea cuprinsă în Hotărârea din 6 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-69/14 (Dragoş Constantin Târşia împotriva Statului român, Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a autovehiculelor), în sensul că: „Dreptul Uniunii, în special principiile echivalenţei şi efectivităţii, trebuie interpretat în sensul că nu se opune, în împrejurări precum cele din litigiul principal, ca o instanţă naţională să nu aibă posibilitatea de a revizui o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată în cadrul unei acţiuni de natură civilă, în cazul în care această hotărâre se dovedeşte a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care hotărârea menţionată a rămas definitivă, chiar dacă o astfel de posibilitate există în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti definitive incompatibile cu dreptul Uniunii pronunţate în cadrul unor acţiuni de natură administrativă.“
    98. Ca argument suplimentar, instanţa supremă constată că art. 21 din Legea nr. 554/2004, privitor la calea de atac extraordinară a revizuirii în materia contenciosului administrativ, a suferit o ultimă modificare adusă prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018.
    99. Cum Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a suferit, ulterior datei de 30 iulie 2018, o modificare consistentă prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018, iar această modificare nu a vizat şi cazurile de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă, este dincolo de orice îndoială că intenţia legiuitorului nu a privit extinderea cazurilor de revizuire în sensul în care aceasta a operat în materia contenciosului administrativ.
    100. Sintetizând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că întrebarea adresată de instanţa de trimitere este lipsită de claritatea care ar trebui să releve serioase îndoieli asupra interpretării şi aplicării dispoziţiilor art. 509 din Codul de procedură civilă în ansamblul lor.
    101. Un alt aspect care pune sub semnul îndoielii admisibilitatea sesizării atât din perspectiva condiţiei dificultăţii şi seriozităţii chestiunii de drept, cât şi din perspectiva condiţiei legăturii cu cauza chestiunii de drept este fundamentat pe considerente ce pornesc de la contextul în care a fost formulată sesizarea.
    102. În acest sens instanţa supremă constată că în susţinerea cererii de revizuire s-au invocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 şi 10 din Codul de procedură civilă.
    103. Totodată, constată că atât în cadrul cererii de revizuire, cât şi în cadrul cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în condiţiile art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, revizuenţii au invocat Ordonanţa din 6 octombrie 2019 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pronunţată în Cauza C-75/19 (MF împotriva BNP Paribas Personal Finance Paris - S.A. Sucursala Bucureşti, Secapital S\'e0rl).
    104. Numai că nici partea care se află la originea acestei sesizări şi nici instanţa de trimitere nu au precizat dacă interpretarea şi aplicarea legii, pe care le solicită în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, vizează art. 509 alin. (1) pct. 5 şi/sau pct. 10 din Codul de procedură civilă sau un alt caz, suplimentar celor prevăzute de art. 509 din Codul de procedură civilă, similar celui prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004.
    105. Această dilemă privind limitele sesizării instanţei supreme nu este lipsită de importanţă şi nici marcată de un formalism excesiv.
    106. În mod indiscutabil, practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost în sensul valorizării oricărei chestiuni de drept cu care a fost sesizată, atunci când reformularea chestiunii de drept a fost apreciată ca posibilă şi când dezlegarea acesteia a fost gândită ca utilă şi necesară.
    107. În speţa de faţă însă redefinirea chestiunii de drept nu reprezintă o opţiune valabilă.
    108. În primul rând, se constată că revizuenţii au dedus judecăţii o cerere întemeiată expressis verbis pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 şi 10 din Codul de procedură civilă, în care însă au invocat şi o decizie interpretativă, obligatorie, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
    109. Fiind vorba despre o cale de atac extraordinară, revizuenţii aveau obligaţia de a încadra în drept cererea formulată, astfel cum a fost argumentată.
    110. Aceeaşi obligaţie o avea şi instanţa sesizată, care însă a ales să facă referire la interpretarea şi aplicarea art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă, fără să solicite părţii lămuriri legate de ipoteza sau ipotezele avute în vedere şi fără a preciza propriul punct de vedere asupra acestui aspect.
    111. Din această perspectivă, instanţa supremă reţine că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile vizează o dispoziţie de drept procesual civil de strictă interpretare, referitoare la o cale de atac extraordinară de retractare, a cărei admitere ar avea drept consecinţă anihilarea efectului de autoritate de lucru judecat al unei hotărâri judecătoreşti.
    112. În aceste condiţii, instanţa supremă are a decela în ce măsură dreptul de a califica chestiunea de drept dedusă judecăţii poate fi exercitat fără se depăşi voinţa părţii care a pus-o în discuţie şi chiar fără a se depăşi limitele în care instanţa de trimitere a înţeles să o facă.
    113. În contextul dat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sesizarea de faţă este inadmisibilă în oricare dintre ipotezele date, pentru următoarele argumente:
    114. Dacă se consideră că sesizarea de faţă vizează art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, sesizarea este inadmisibilă, întrucât, întemeiată pe o hotărâre interpretativă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, tinde a supune analizei măsura în care această hotărâre poate fi considerată „înscris doveditor“ în accepţiunea textului legal evocat, ceea ce este atributul instanţei de revizuire, nu al instanţei supreme, chemată a da o dezlegare de principiu unei chestiuni de drept în condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.
    115. Dacă se consideră că sesizarea vizează art. 509 alin. (1) pct. 10 din Codul de procedură civilă, sesizarea este inadmisibilă, întrucât tinde ca instanţa supremă să statueze prin analogia legii în materia căilor de atac, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care prevăd legalitatea căilor de atac.
    116. Dacă se consideră că sesizarea priveşte un alt caz de revizuire faţă de cele prevăzute de art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă, sesizarea este inadmisibilă, întrucât ipoteza nu este prevăzută de textul de lege şi, pe calea acestei sesizări, se solicită transformarea instituţiei chestiunii prealabile într-o modalitate de legiferare a unui caz suplimentar de revizuire, nepermisă de lege.
    117. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate impuse de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.752/112/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
    Dacă dispoziţiile art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă pot fi interpretate ca fiind aplicabile şi în cazul formulării unei cereri de revizuire în materia dreptului procesual civil în ipoteza hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene.

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2020.

                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    GABRIELA ELENA BOGASIU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristian Balacciu

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 48 din 22 iunie 2020

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 48 din 22 iunie 2020 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 48 din 22 iunie 2020 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă