Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Afrodita Laura │- │
│Tutunaru │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (15) şi (16) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 7.775/299/2017 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.329D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta arată că, faţă de susţinerile instanţei de judecată, care a ridicat din oficiu excepţia, potrivit cărora în procedura confirmării ordonanţelor de renunţare la urmărirea penală nu pot fi administrate alte probe, singurele admisibile fiind lucrările din materialul probator şi înscrisurile noi, excepţia trebuie să fie respinsă, întrucât procedura în cauză nu este una ce vizează o acuzaţie în materie penală, ci una de confirmare a unor acte ale procurorului. 4. De asemenea, potrivit prevederilor art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară poate trimite cauza la procuror pentru a se completa urmărirea penală. Dacă ar fi o problemă de constituţionalitate care poate comporta discuţii, aceasta ar fi constituită de prevederea art. 318 alin. (16) teza a doua din Codul de procedură penală care instituie interdicţia pronunţării unei noi soluţii de renunţare la urmărirea penală în cazul în care judecătorul a respins cererea de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală, indiferent de motivul invocat. O asemenea problemă nu face obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, ci doar probele care pot fi administrate. 5. Totodată, mai arată că nu există un drept al părţilor de a beneficia de o soluţie de renunţare la urmărirea penală şi există mijloace similare care pot fi aplicate în faza de judecată, respectiv renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei. 6. De altfel, problema ridicată în prezenta cauză este similară cu cea care se pune la procedura plângerii împotriva soluţiei de clasare dispuse de procuror, unde, potrivit art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară verifică soluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror noi înscrisuri prezentate. Or, în această din urmă materie, prin Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018 sau Decizia nr. 530 din 11 iulie 2017, Curtea Constituţională a statuat că o astfel de soluţie legislativă este constituţională. 7. În concluzie, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 3 aprilie 2017, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea 5 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 7.775/299/2017, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (15) şi (16) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, judecătorul de cameră preliminară susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, sens în care porneşte de la o premisă faptică arătând că, potrivit art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală, singurele probe admisibile sunt lucrările şi materialul din dosarul de urmărire penală şi înscrisurile noi. Drept urmare, înregistrările audiovideo nu pot fi vizionate în cursul procedurii de confirmare a soluţiei de renunţare întrucât, potrivit art. 135 din Codul de procedură penală, sunt mijloace materiale de probă. Prin urmare, deşi judecătorul a luat act că aceste probe există fizic, fiind depuse la dosarul cauzei, nu le-a putut viziona şi valorifica în consecinţă. 10. Aşa fiind, judecătorul de cameră preliminară se vede pus în situaţia de a adopta una dintre trei posibile variante de soluţionare a cauzei. Astfel, ar putea, invocând dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 23 din 20 ianuarie 2016, să încuviinţeze administrarea mijloacelor materiale de probă constând în înregistrările audiovideo ale evenimentului şi să soluţioneze cererea în consecinţă, arătând că proba este una esenţială şi de natură a lămuri contradicţiile existente în materialul de urmărire penală. Altfel spus, judecătorul ar proceda la administrarea de probe inadmisibile din perspectiva dreptului pozitiv intern. Fără a nega oportunitatea adoptării acestei abordări, judecătorul apreciază că nu este o situaţie de normalitate constituţională recurgerea la principiile dreptului internaţional pentru a înlătura deficienţele sistemului intern de drept. 11. În cea de-a doua variantă, judecătorul de cameră preliminară, constatând că nu se poate lămuri suficient în baza probelor admisibile, ar putea desfiinţa soluţia de renunţare la urmărirea penală şi trimite cauza la procuror pentru a începe sau completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală. Judecătorul constată însă că, potrivit art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală, o nouă renunţare nu mai poate fi dispusă în respectiva cauză, indiferent de motivul invocat, iar într-o asemenea ipoteză este uşor de observat că o neglijenţă a organelor de urmărire penală în motivarea şi probarea soluţiilor dispuse creează intimatului o situaţie juridică defavorabilă, suprimându-i acestuia posibilitatea de a beneficia de instituţia renunţării la urmărirea penală. 12. În cea de-a treia variantă, judecătorul de cameră preliminară ar putea soluţiona cauza în baza probelor admisibile potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală şi confirma renunţarea la urmărirea penală. O astfel de ipoteză duce în derizoriu întreaga procedură de confirmare şi o transformă întrun simulacru în care judecătorul este forţat să aplice raţionamentul in dubio pro reo şi să urmeze soluţia propusă de către organele de urmărire penală, fără a se lămuri şi a determina efectiv dacă există interesul public în a urmări fapta săvârşită. 13. Aşadar, judecătorul consideră că neîndeplinirea corectă a obligaţiilor de către organele de urmărire penală le conferă acestora, pe cale indirectă, atribuţii ce aparţin sferei competenţelor instanţelor judecătoreşti, deoarece judecătorul de cameră preliminară este în esenţă obligat să confirme în lipsa unei verificări proprii soluţia de renunţare la urmărire penală, nefiind de acceptat o ipoteză în care judecătorul ar pronunţa o soluţie prin care dubiul cauzat de către organele de urmărire penală ar dăuna intimatului. 14. În concluzie, instanţa de judecată apreciază că legiuitorul, pe lângă obligaţia de a oferi oricărei persoane posibilitatea efectivă de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi a intereselor sale legitime, trebuie să imprime acestei posibilităţi un caracter echitabil care să confere plenitudine de exerciţiu prin atingerea finalităţii urmărite. Mai arată că procedura referitoare la instituţia renunţării la urmărirea penală este diferită de cea referitoare la instituţia clasării, întrucât în această din urmă materie nu există nicio dispoziţie care să împiedice organele de urmărire penală să dispună din nou clasarea cauzei în cazul în care, din probele noi administrate ulterior trimiterii cauzei la parchet, rezultă că este incident unul dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 16. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, limitarea mijloacelor de probă este justificată având în vedere natura acestei proceduri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează verificarea legalităţii şi temeiniciei ordonanţei procurorului de renunţare la urmărirea penală. De aceea, dispoziţiile art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare. De asemenea, stabilirea unor reguli speciale de procedură în acest caz este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă accesul liber la justiţie, Curtea Constituţională statuând în acest sens că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege (a se vedea Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994). 17. Neajunsurile invocate de instanţa de judecată, mai arată Guvernul, nu sunt o consecinţă a conţinutului normativ al prevederilor art. 318 alin. (15) şi (16) din Codul de procedură penală, ci reprezintă o posibilă aplicare defectuoasă a acestora. 18. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Astfel, faptul că în faza de urmărire penală probele ar fi fost administrate în mod deficitar sau nelegal implică incidenţa prevederilor art. 56 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, referitoare la competenţa procurorului, care constă în conducerea şi controlul nemijlocit al activităţii de urmărire penală a poliţiei judiciare şi a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege, şi în supravegherea ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale, precum şi în efectuarea oricărui act de urmărire penală în cauzele pe care le conduce şi le supraveghează. 19. Or, aceste activităţi nu ţin de constituţionalitatea textului legal criticat, ci, mai degrabă de modul de aplicare a legii la nivelul fazei de urmărire penală, ceea ce poate determina una dintre soluţiile indicate de legiuitor, şi anume: fie admite, fie respinge cererea de confirmare formulată de procuror. În cazul în care respinge cererea de confirmare, judecătorul de cameră preliminară desfiinţează soluţia de renunţare la urmărirea penală şi trimite cauza la procuror pentru a începe sau completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală, sau desfiinţează soluţia de renunţare la urmărirea penală şi dispune clasarea. 20. În acest context, Avocatul Poporului apreciază că normele criticate nu aduc atingere accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil sau dreptului la apărare. Judecătorul de cameră preliminară, în cadrul procedurii de renunţare la urmărirea penală, deţine suficiente garanţii pentru a nu periclita drepturile consacrate de Constituţie. 21. Privite dintr-o perspectivă de ansamblu, criticile de neconstituţionalitate invocate ţin de modul de interpretare şi aplicare a legii atât în faza de urmărire penală, cât şi în cadrul procedurii de renunţare la urmărirea penală. Însă interpretarea unei legi şi aplicarea asupra unor cazuri concrete reprezintă competenţa exclusivă a instanţei de judecată, singura în măsură să decidă cu privire la sensul, înţelesul şi modul de aplicare a normelor criticate la situaţia particulară. Faptul că la dosarul de urmărire penală din cauza dedusă judecăţii nu există o copie a înregistrărilor pe suport magnetic sau un proces-verbal de vizionare a înregistrărilor, ceea ce ar pune în dificultate judecătorul de cameră preliminară în luarea unei decizii, nu reprezintă o problemă de constituţionalitate. 22. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 23. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 24. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 318 alin. (15) şi (16) cu denumirea marginală Renunţarea la urmărirea penală din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: "(15) Judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a înscrisurilor noi prezentate şi, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulată de procuror. În cazul în care respinge cererea de confirmare, judecătorul de cameră preliminară: a) desfiinţează soluţia de renunţare la urmărire penală şi trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală; b) desfiinţează soluţia de renunţare la urmărirea penală şi dispune clasarea.(16) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (15) este definitivă. În cazul în care judecătorul a respins cererea de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală, o nouă renunţare nu mai poate fi dispusă, indiferent de motivul invocat." 25. Judecătorul de cameră preliminară susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 alin. (2) referitor la prioritatea reglementărilor internaţionale, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare şi art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, precum şi dispoziţiile art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală dispun cu privire la competenţa judecătorului de cameră preliminară de a verifica legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărire penală pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a înscrisurilor noi prezentate, sens în care poate admite sau respinge cererea de confirmare formulată de procuror. În cazul în care acesta va respinge cererea de confirmare, va putea să desfiinţeze soluţia de renunţare la urmărire penală şi fie va trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală, fie va dispune clasarea. 27. De asemenea, prevederile art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală instituie în prima teză caracterul definitiv al încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, iar în cea de-a doua teză instituie interdicţia posibilităţii de a se dispune o nouă renunţare dacă judecătorul a respins cererea de confirmare a soluţiei dispusă iniţial. 28. Cu privire la criticile formulate, Curtea constată că limitarea mijloacelor de probă, pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară poate soluţiona cererea de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală, este justificată, având în vedere natura juridică a acestei proceduri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanţei procurorului sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei de renunţare la urmărirea penală. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării confirmării/infirmării soluţiei de renunţare la urmărirea penală, judecătorul de cameră preliminară să verifice, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a înscrisurilor noi prezentate, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei de renunţare la urmărirea penală atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale. 29. Aşa fiind, dispoziţiile art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementările internaţionale, persoana care a făcut sesizarea, părţile, suspectul, persoana vătămată şi alte persoane interesate cărora, în acord cu art. 318 alin. (12) din acelaşi cod, li se comunică ordonanţa de renunţare la urmărirea penală având deplina libertate de a demonstra în faţa judecătorului de cameră preliminară nelegalitatea actului atacat. 30. De asemenea, stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării cererii de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. Dispoziţiile art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală nu aduc atingere art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală dispusă de procuror, nu sunt afectate dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi la garantarea dreptului la apărare, cu atât mai mult cu cât persoanele interesate nu sunt împiedicate să îşi angajeze un apărător. 31. Totodată, drepturile fundamentale invocate nu sunt cu nimic îngrădite prin dispoziţiile legale supuse criticilor de neconstituţionalitate, din moment ce dispoziţiile art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală reglementează soluţiile ce pot fi date de judecătorul de cameră preliminară cererii de confirmare a soluţiei. 32. Astfel, indiferent de soluţia pronunţată, judecătorul de cameră preliminară apreciază şi cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluţia organului de cercetare penală. Respingând cererea de confirmare şi desfiinţând soluţia examinată, judecătorul de cameră preliminară poate să dispună fie trimiterea cauzei la procuror „pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală“, fie clasarea, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală. În ambele situaţii, dreptul la un proces echitabil al petentului este pe deplin asigurat, acesta având posibilitatea să se prevaleze de toate garanţiile procesuale ce caracterizează acest drept. 33. Totodată, o reflectare a exigenţelor dreptului la un proces echitabil o constituie şi împrejurarea că judecătorul de cameră preliminară va putea respinge cererea de confirmare şi va putea dispune trimiterea cauzei la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală pe motiv că în cursul urmăririi penale nu au fost administrate suficiente probe care să contureze existenţa faptei, a vinovăţiei suspectului sau care să permită identificarea autorului, respectiv în situaţia în care procurorul nu a lămurit aspecte esenţiale ale cauzei. O astfel de împrejurare o constituie şi situaţia în care judecătorul de cameră preliminară, chiar dacă apreciază că probatoriul administrat este complet şi conturează existenţa faptei şi vinovăţia persoanei faţă de care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală, constată că nu este întrunită condiţia inexistenţei interesului public. 34. Împrejurarea că, potrivit art. 318 alin. (14) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară hotărăşte motivat asupra cererii de confirmare cu citarea persoanelor prevăzute la alin. (12) şi cu participarea procurorului constituie încă o materializare a dreptului la un proces echitabil în condiţii de contradictorialitate, garanţiile procesuale mai sus analizate reprezentând tot atâtea garanţii ale realizării unei apărări eficiente, în condiţiile ce rezultă din ipoteza juridică reglementată prin textul criticat. 35. De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea unor soluţii legislative similare care se regăsesc în art. 335 alin. (4^1) şi art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală referitoare la procedura de confirmare a legalităţii şi temeiniciei ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, precum şi la procedura de soluţionare a plângerii formulate împotriva ordonanţei de clasare, legiuitorul prevăzând şi pentru aceste situaţii că judecătorul de cameră preliminară se pronunţă pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror noi înscrisuri prezentate. În acest sens, prin Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 18 iulie 2018, paragraful 15, instanţa de contencios constituţional a statuat că „limitarea mijloacelor de probă, pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară poate soluţiona plângerea formulată împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanţei procurorului, atacate sub aspectul legalităţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, instanţa să verifice, pe baza materialului şi a lucrărilor existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei de neurmărire/netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale.“ 36. În concluzie Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (15) şi alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală este neîntemeiată. 37. De asemenea, potrivit art. 318 alin. (16) teza a doua din Codul de procedură penală, „În cazul în care judecătorul a respins cererea de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală, o nouă renunţare nu mai poate fi dispusă, indiferent de motivul invocat.“ Prin urmare, indiferent de soluţia şi motivele pentru care s-a dispus respingerea cererii de confirmare a renunţării la urmărirea penală, o nouă ordonanţă de renunţare nu mai este posibilă. 38. Instanţa de judecată a criticat această prevedere, deoarece legiuitorul, pe lângă obligaţia de a oferi oricărei persoane posibilitatea efectivă de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi a intereselor sale legitime, trebuie să imprime acestei posibilităţi un caracter echitabil, care să confere plenitudine de exerciţiu prin atingerea finalităţii urmărite. În acest sens, făcând o comparaţie cu procedura clasării, a arătat că în această din urmă materie nu există nicio dispoziţie care să împiedice organele de urmărire penală să dispună din nou clasarea cauzei în cazul în care, din probele noi administrate ulterior trimiterii cauzei la parchet, rezultă că este incident unul dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală. 39. Examinând această critică, Curtea constată că dispoziţiile art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală reglementează cu privire la imposibilitatea pronunţării unei noi soluţii de renunţare la urmărirea penală după ce judecătorul de cameră preliminară a respins anterior o cerere de confirmare similară. Judecătorul de cameră preliminară a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (16) teza a doua din Codul de procedură penală într-o cauză în care a fost învestit pentru prima dată cu o cerere de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală. 40. Având în vedere acest cadru procesual Curtea constată că, în cazul de faţă, judecătorul de cameră preliminară nu a fost sesizat pentru a doua oară cu o cerere de confirmare a unei noi ordonanţe de renunţare la urmărirea penală. Prin urmare, prevederile art. 318 alin. (16) teza a doua din Codul de procedură penală nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens, cu privire la soluţia inadmisibilităţii unor excepţii de neconstituţionalitate ce vizează dispoziţii legale referitoare la o procedură ulterioară celei în care se află cauza, Curtea Constituţională s-a pronunţat în numeroase ocazii. Astfel, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că acestea reglementează contestaţia în procedura camerei preliminare şi, întrucât cauza în care a fost invocată această excepţie a vizat procedura de constatare a legalităţii sesizării instanţei, a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, Curtea a statuat că dispoziţiile legale criticate (respectiv art. 347 din Codul de procedură penală) nu au legătură cu soluţionarea cauzei (a se vedea Decizia nr. 472 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 10 august 2015, paragraful 17, Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015, paragraful 24, şi Decizia nr. 34 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 26 iunie 2018, paragrafele 23-25). 41. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 7.775/299/2017 şi constată că dispoziţiile art. 318 alin. (15) şi alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (16) teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 ianuarie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
