Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Afrodita Laura Tutunaru│- magistrat-asistent│
└───────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (5) din Codul de procedură penală şi ale art. 20-25 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, excepţie ridicată de Costel Marin Ghiţă în Dosarul nr. 2.408/828/2011 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 32D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 171 din 24 martie 2016 asupra problemelor ridicate, iar argumentele acolo avute în vedere se aplică mutatis mutandis şi în cauza de faţă. Totodată, reprezentantul Ministerului Public face trimitere la Hotărârea din 16 februarie 2010, pronunţată în Cauza Eugenia Lazăr împotriva României, cauză în care Curtea de la Strasbourg a lăsat legiuitorului român opţiunea de a alege între reglementarea activităţii de medicină legală în cadrul unor instituţii publice sau în cadrul unor instituţii private. De asemenea, din hotărârea precitată a rezultat că este necesară îndeplinirea a două cerinţe, şi anume: expertul medico-legal/comisiile care efectuează/ avizează anumite acte medico-legale să coopereze cu organele judiciare şi să îşi motiveze actele. Or, art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 nu ar putea fi interpretat în sensul că ar permite comisiilor medico-legale să nu îşi motiveze avizele. Împrejurarea că acest lucru s-a întâmplat în practică nu conferă textului criticat valenţe neconstituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 16 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.408/828/2011, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (5) din Codul de procedură penală şi ale art. 20-25 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, excepţie ridicată de partea civilă Costel Marin Ghiţă într-o cauză penală în apel în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, la garantarea dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi la garantarea dreptului la apărare, deoarece activitatea de avizare nu este asimilată activităţii de expertizare, motiv pentru care la ea nu pot participa experţi desemnaţi de părţi, aşa cum se întâmplă în cazul tuturor celorlalte categorii de expertiză, reglementate de Codul de procedură penală. De asemenea, nici Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 şi nici Normele procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei şi ministrului sănătăţii nr. 1.134/C/255/2000 nu includ precizări cu privire la eventualele informaţii obligatorii pe care aceste avize trebuie să le includă, iar, potrivit art. 28 alin. (1) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 774/2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, „În cazul în care Comisia superioară medico-legală a eliberat un aviz, organele judiciare nu pot solicita efectuarea altor expertize medico-legale unor unităţi medico-legale ierarhic subordonate acesteia decât dacă au apărut date noi medicale sau de anchetă. În acest caz efectuarea expertizei medico-legale este de competenţa Institutului de Medicină Legală «Prof. Dr. Mina Minovici» Bucureşti.“ 6. Nefiind reglementată de Codul de procedură penală, activitatea membrilor Comisiei superioare medico-legale şi ai Comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale nu respectă un minimum de garanţii privitoare la imparţialitatea membrilor lor, legiuitorul român neprevăzând mecanismele consacrate atât la nivelul legislaţiei naţionale, cât şi în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg referitoare la abţinere şi recuzare. 7. Totodată, prin Anexa nr. 3 pct. 4 şi Anexa nr. 4 pct. 4 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.196/2013 pentru aprobarea componenţei nominale a Comisiei superioare medico-legale, a Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti, a componenţelor nominale ale comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicină legală din centrele medicale universitare Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Târgu Mureş şi Craiova, precum şi a modului de funcţionare a acestor comisii, „Calitatea de membru al Comisiei superioare medico-legale este incompatibilă cu calitatea de expert recomandat“, iar „Calitatea de membru al Comisiei de avizare şi control este incompatibilă cu calitatea de expert recomandat“. Aşa fiind, susţine autorul excepţiei, este restrânsă în mod nejustificat aria de specialişti dintre care persoanele interesate îşi pot alege experţii medico-legali de care au nevoie. 8. Se mai arată că, în fapt, inculpatul a fost condamnat pentru că, în calitate de medic primar obstetrică ginecologie din cadrul Spitalului „Dr. I. Crăciun“ Călineşti, prin acte şi proceduri medico-chirurgicale necorespunzătoare şi insuficiente, a determinat, în condiţiile unei culpe medicale, instalarea unei stări de septicemie generalizată post-partum la o pacientă în vârstă de 28 de ani care, ulterior, a decedat. Deoarece în cursul urmăririi penale nu fusese cerut avizul Comisiei superioare medico-legale de pe lângă Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti, instanţa de fond, respectiv Judecătoria Topoloveni, a solicitat acest aviz. În lunile octombrie 2013 şi martie 2014 au fost eliberate două avize, al căror conţinut a fost apreciat de către Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală, ca instanţă de control judiciar, ca fiind contradictoriu, motiv pentru care s-a solicitat un al treilea aviz, sub forma unei completări în care să se precizeze în mod clar, neechivoc, dacă în cazul pacientei decedate tratamentul medico-chirurgical aplicat de medic a prezentat sau nu deficienţe, sub aspectul temporizării reintervenţiei chirurgicale şi al neefectuării histerectomiei de necesitate ori al trimiterii cauzei către un eşalon superior competent, iar, în caz afirmativ, dacă între deces şi deficienţe există legătură de cauzalitate. Adresa instanţei a fost emisă la data de 25 iunie 2015 şi, deşi potrivit art. 24 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000, Comisia superioară medico-legală avea obligaţia de a înainta acest aviz în cel mult 40 de zile de la data cererii, aceasta nu a comunicat nimic Curţii de Apel Piteşti. 9. Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece avizele care se emit de către Comisia de avizare şi control, respectiv de către Comisia superioară medico-legală sunt diferite de expertizele medico-legale şi, prin urmare, în privinţa lor nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 173 alin. (4) din Codul de procedură penală referitoare la participarea, la emiterea avizului, a unui expert recomandat de părţi ori de subiecţi procesuali principali. 10. Este de observat că dreptul la un expert recomandat este recunoscut pe deplin la efectuarea expertizelor medico-legale, iar avizarea presupune verificarea concluziilor acestora, prin prisma datelor medicale din dosar, respectiv a opiniei experţilor recomandaţi de părţi, dacă este cazul, iar această verificare se efectuează de către specialiştii cu cele mai vaste şi aprofundate cunoştinţe în domeniu din cadrul instituţiilor de medicină legală din ţară. 11. În plus, partea civilă motivează excepţiile şi prin raportare la dispoziţii legale cuprinse în alte acte normative decât legile sau ordonanţele în vigoare, pentru controlul legalităţii cărora nu se poate folosi procedura excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece acestea nu sunt supuse controlului instanţei de contencios constituţional. 12. În raport cu aceste aspecte, maniera în care legiuitorul a înţeles să reglementeze prin dispoziţiile Codului de procedură penală şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 instituţia avizării expertizelor şi lucrărilor medico-legale de către Comisia superioară medico-legală şi de către Comisa de avizare şi control din cadrul Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti nu este de natură a încălca drepturile constituţionale ale părţilor şi subiecţilor procesuali principali din proces. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă, deoarece autorul acesteia s-a mărginit să enumere o serie de dispoziţii constituţionale despre care a afirmat că ar fi încălcate de textele legale criticate, fără a arăta concret în ce constă contrarietatea reclamată. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie să fie redactate în scris şi motivate. 15. În subsidiar, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, din coroborarea prevederilor art. 172-191 din Codul de procedură penală referitoare la expertiză şi constatare cu cele ale dispoziţiilor art. 20-25 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 rezultă că argumentele autorului excepţiei nu sunt adevărate. Astfel, faptul că nu s-a respectat într-o anumită cauză termenul prevăzut de lege nu poate constitui un argument în favoarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate. De asemenea, faptul că într-un act normativ secundar ar fi inserate prevederi care contravin unor dispoziţii dintr-o lege nu poate constitui un argument în ce priveşte neconstituţionalitatea legii respective. Legea stabileşte faptul că, în toate cazurile, expertul recomandat de o parte sau de părţi poate participa la efectuarea expertizei medico-legale, iar dacă are altă opinie decât expertul desemnat, urmează să întocmească un raport cu concluziile sale, raport care va fi transmis organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei. În acest din urmă caz, valoarea probantă a celor două rapoarte nu este una prestabilită, acestea urmând a fi apreciate, ca orice alte probe, numai prin coroborare cu celelalte probe administrate în condiţiile legii. 16. Pentru aceste motive, Guvernul apreciază că nu sunt afectate nici dreptul la un proces echitabil, nici dreptul la apărare, drepturi consacrate de art. 21 şi art. 24 din Constituţie, precum şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. În ce priveşte prevederile art. 22 din Legea fundamentală, referitoare la dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, se arată că sunt valabile mutatis mutandis considerentele avute în vedere de Curtea Constituţională cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 132 din 7 martie 2013. 18. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, acestea nu aduc atingere sub niciun aspect dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare, ci, dimpotrivă, constituie o garanţie a acestora, instituind o formă de coordonare şi control a activităţilor de medicină-legală. Aceste activităţi prezintă un caracter strict specializat, art. 1 din ordonanţa contestată stabilind că activitatea de medicină legală „constă în efectuarea de expertize, examinări, constatări, examene de laborator şi alte lucrări medico-legale asupra persoanelor în viaţă, cadavrelor, produselor biologice şi corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzele privind infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor ori în alte situaţii prevăzute de lege, precum şi în efectuarea de expertize medico-legale psihiatrice şi de cercetare a filiaţiei“. Ca atare, activitatea acestor comisii nu impietează asupra dreptului părţilor de a-şi valorifica drepturile prin formularea de cereri în faţa instanţelor judecătoreşti, deoarece pot solicita administrarea oricăror probe în apărarea lor, serviciile prestate potrivit art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000, respectiv constatări, expertize, precum şi alte lucrări medico-legale putând fi prestate contra cost nu numai din dispoziţia organelor de urmărire penală sau a instanţelor de judecată, ci şi la cererea persoanelor interesate. 19. Activitatea Comisiei superioare medico-legale nu îmbracă o formă jurisdicţională, întrucât aceasta verifică şi avizează, din punct de vedere ştiinţific, la cererea organelor în drept, concluziile diverselor acte medico-legale şi se pronunţă asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale. Astfel, Comisia superioară medico-legală nu soluţionează un litigiu privind existenţa, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective ale unei persoane - atribuţii de esenţa activităţii jurisdicţionale - şi nici nu adoptă măsuri de tragere la răspundere juridică de competenţa instanţelor judiciare, ci efectuează activităţi (operaţiuni) tehnico-ştiinţifice. În plus, conform art. 172 alin. (11) şi (12) din Codul de procedură penală, certificatul medico-legal are valoarea unui raport de constatare, care poate fi contestat, asigurându-se în acest mod atât accesul la justiţie, cât şi dreptul la apărare. 20. În ce priveşte invocarea prevederilor art. 22 din Constituţie, Avocatul Poporului arată că acestea nu sunt incidente în cauză. 21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 172 alin. (5) cu denumirea marginală Dispunerea efectuării expertizei sau a constatării din Codul de procedură penală şi ale art. 20-25 referitoare la Organizarea şi atribuţiile Comisiei superioare medico-legale şi ale comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 996 din 10 noiembrie 2005, care au următorul conţinut: - Art. 172 alin. (5) din Codul de procedură penală: „Expertiza şi examinarea medico-legală se efectuează în cadrul instituţiilor medico-legale.“; – Art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000: "(1) Comisia superioară medico-legală este compusă din următorii membri permanenţi: a) directorul general al Institutului Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici» Bucureşti; b) directorul adjunct medical al Institutului Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici» Bucureşti; c) directorii institutelor de medicină legală din centrele medicale universitare; d) şefii disciplinelor de profil din facultăţile acreditate din cadrul centrelor medicale universitare; e) şeful disciplinei de morfopatologie de la Universitatea de Medicină «Carol Davila» Bucureşti; f) 4 medici primari legişti, cu experienţă în specialitate, desemnaţi la propunerea directorului general al Institutului Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici» Bucureşti.(2) La lucrările Comisiei superioare medico-legale pot fi cooptaţi, în funcţie de specificul lucrărilor, profesori - şefi de disciplină, din diferite specialităţi medicale, precum şi specialişti din alte domenii ale ştiinţei, care pot contribui la lămurirea problemelor a căror rezolvare o cere justiţia în diferite expertize medico-legale.(3) Preşedintele Comisiei superioare medico-legale este desemnat prin votul majorităţii membrilor Comisiei, pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.“;" – Art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000: " (1) Comisia de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicină legală din centrele medicale universitare este compusă din: a) directorul institutului de medicină legală din centrul medical universitar respectiv; b) 4 medici primari legişti, cu experienţă în specialitate, desemnaţi la propunerea directorului general al Institutului Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici» Bucureşti.(2) La lucrările Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale pot fi cooptaţi, în funcţie de specificul lucrărilor, profesori - şefi de disciplină, din diferite specialităţi medicale.(3) Preşedintele Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale este desemnat prin votul majorităţii membrilor Comisiei pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.“;" – Art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000: „Componenţa nominală şi modul de funcţionare ale Comisiei superioare medico-legale şi ale comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea Consiliului superior de medicină legală.“; – Art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000: "(1) Membrii Comisiei superioare medico-legale primesc o indemnizaţie pentru activitatea desfăşurată în afara funcţiei de bază, care nu face parte din salariul de bază, din bugetul Institutului Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici» Bucureşti, iar membrii comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale primesc o indemnizaţie, în aceleaşi condiţii, din bugetele institutelor de medicină legală.(2) Cuantumul indemnizaţiei, stabilit în raport cu numărul şedinţelor la care participă membrii comisiilor, nu poate depăşi, în cursul unei luni, 25% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite.(3) De indemnizaţia prevăzută la alin. (1) beneficiază şi persoanele cooptate la lucrările Comisiei superioare medico-legale şi ale comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicină legală din centrele medicale universitare.“;" – Art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000: "(1) Comisia superioară medico-legală verifică şi avizează, din punct de vedere ştiinţific, la cererea organelor în drept, concluziile diverselor acte medico-legale şi se pronunţă asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale.(2) În cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, Comisia superioară medico-legală recomandă refacerea totală sau parţială a lucrărilor la care se referă actele primite pentru verificare şi avizare, formulând propuneri în acest sens sau concluzii proprii.(3) Avizele Comisiei superioare medico-legale se trimit solicitanţilor în cel mult 40 de zile de la data cererii şi se comunică unităţilor de medicină legală care s-au pronunţat în cauza respectivă.“;" – Art. 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000: " (1) Comisiile de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicină legală examinează şi avizează: a) actele de constatare sau de expertiză medico-legală, efectuate de serviciile de medicină legală judeţene, în cazurile în care organele de urmărire penală sau instanţele judecătoreşti consideră necesară avizarea; b) actele noilor expertize efectuate de serviciile medico-legale judeţene înainte de a fi transmise organelor de urmărire penală sau instanţelor judecătoreşti.(2) Prevederile art. 24 alin. (2) se aplică în mod corespunzător în cazul comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicină legală.(3) Avizele comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale se transmit solicitanţilor în cel mult 30 de zile de la data cererii.“" 24. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 22 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi ale art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare. 25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că majoritatea criticilor autorului excepţiei nu se fundamentează pe conţinutul normativ al art. 172 alin. (5) din Codul de procedură penală ori al art. 20-25 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000, ci pe cel al actelor de executare a ordonanţei, respectiv Ordinul ministrului justiţiei şi ministrului sănătăţii nr. 1.134/C/255/2000, Hotărârea Guvernului nr. 774/2000, precum şi a Anexei nr. 3 pct. 4 şi Anexei nr. 4 pct. 4 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.196/2013, care dispun cu privire la faptul că organele judiciare nu pot solicita efectuarea altor expertize medico-legale unor unităţi medico-legale ierarhic subordonate Comisiei superioare medico-legale sau Comisiei de avizare şi control, după caz, decât dacă au apărut date noi medicale sau de anchetă şi care dispun şi cu privire la incompatibilitatea calităţii de expert recomandat cu cea de membru al Comisiei superioare medico-legale ori cu cea de membru al Comisiei de avizare şi control. Prin urmare, aceste critici nu pot fi primite, deoarece competenţa Curţii Constituţionale se circumscrie exclusiv controlului constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor Guvernului. Or, nu Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 interzice posibilitatea efectuării unei noi expertize în cazul în care Comisia superioară medico-legală a emis anterior un aviz, ci dispoziţiile art. 28 alin. (1) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 774/2000, hotărâre care poate fi însă supusă controlului instanţei de contencios administrativ şi nicidecum celei de contencios constituţional. Mai mult, potrivit art. 9 alin. (2) lit. e) din Ordinul ministrului justiţiei şi ministrului sănătăţii nr. 1.134/C/255/2000 pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 19 septembrie 2000, prin aviz medico-legal se înţelege „actul întocmit de Comisia superioară medico-legală, precum şi de comisiile de avizare şi control al actelor medicale, la solicitarea organelor judiciare, prin care se aprobă conţinutul şi concluziile actelor medico-legale şi se recomandă efectuarea unor noi expertize sau se formulează concluzii proprii“. Prin urmare, în măsura în care actele medicale supuse avizării nu lămuresc aspectele necesare, comisia în cauză este obligată să recomande efectuarea unei noi expertize sau să formuleze propriile concluzii cu privire la problematica supusă atenţiei sale în aşa fel încât să ofere organelor judiciare răspunsurile necesare. 26. În esenţă, celelalte critici au în vedere activitatea de avizare care - în opinia autorului excepţiei - nu respectă un minimum de garanţii privitoare la imparţialitatea membrilor comisiilor, întrucât în astfel de comisii nu pot participa experţi parte, situaţie care este de natură a afecta dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. 27. Cu privire la aceste critici, Curtea constată că prin Decizia nr. 132 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 16 aprilie 2013, a statuat că dispoziţiile legale criticate reglementează competenţa Comisiei superioare medico-legale de a verifica şi de a aviza din punct de vedere ştiinţific concluziile diverselor acte medico-legale şi de a se pronunţa asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale. În acest sens, Comisia superioară poate recomanda refacerea totală sau parţială a lucrărilor la care se referă actele primite pentru verificare şi avizare, formulând propuneri sau concluzii proprii. 28. Prin urmare, din analiza acestor competenţe rezultă că dispoziţiile legale criticate constituie, dimpotrivă, o garanţie a dreptului părţilor la un proces echitabil, instituind o formă de coordonare şi control sub aspect metodologic şi ştiinţific a activităţilor de medicină-legală, deoarece acestea se caracterizează printr-un caracter strict specializat. În acest sens, art. 1 din ordonanţa contestată prevede că activitatea de medicină legală „constă în efectuarea de expertize, examinări, constatări, examene de laborator şi alte lucrări medico-legale asupra persoanelor în viaţă, cadavrelor, produselor biologice şi corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzele privind infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor ori în alte situaţii prevăzute de lege, precum şi în efectuarea de expertize medico-legale psihiatrice şi de cercetare a filiaţiei“. 29. În concluzie, s-a statuat că activitatea Comisiei superioare medico-legale nu impietează valorificarea de către părţi a drepturilor lor, prin formularea de cereri în faţa instanţelor judecătoreşti, deoarece pot solicita administrarea oricăror probe în apărarea lor, serviciile prestate potrivit art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000, respectiv constatări, expertize, precum şi alte lucrări medico-legale putând fi executate contra cost, nu numai din dispoziţia organelor de urmărire penală sau a instanţelor de judecată, ci şi la cererea persoanelor interesate. 30. De asemenea prin Decizia nr. 171 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 12 mai 2016, Curtea Constituţională a statuat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 172 alin. (5) şi art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală. Cu acel prilej s-a reţinut că instituţiile de medicină legală sunt singurele entităţi sanitare care efectuează, potrivit legii, constatări, expertize, precum şi alte lucrări medico-legale, fiind nominalizate ca instituţii sanitare cu caracter public care realizează activitatea de medicină legală. Această exclusivitate se justifică prin caracterul strict specializat al expertizelor, în principal al expertizelor medico-legale, mai ales al celor medico-legale psihiatrice, care au ca obiectiv principal stabilirea capacităţii psihice pentru o anumită faptă sau circumstanţă. 31. De asemenea, anterior avizării lor, la realizarea expertizelor medico-legale, expertul parte are posibilitatea să îşi exprime opinia, iar instanţa are în vedere, la soluţionarea cauzei, întregul material probator administrat, inclusiv existenţa unor eventuale neconcordanţe între opiniile experţilor, proba cu expertiză neavând un caracter absolut. 32. Totodată, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 172 alin. (5) şi art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală constituie norme speciale în domeniul expertizelor, ce reglementează, în mod distinct, cu privire la expertizele medico-legale. Acestea se completează cu prevederile generale în materia expertizelor, cuprinse la art. 172-191 din Codul de procedură penală, în privinţa aspectelor pe care dispoziţiile Codului de procedură penală şi legislaţia specială în domeniul activităţii de expertiză medico-legală nu le reglementează în mod expres. Astfel, dispoziţiile art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală, referitoare la numirea de către instituţia medico-legală a expertului sau a experţilor şi în cazul expertizelor medico-legale, nu exclud aplicarea în cazul acestor expertize a prevederilor art. 173 alin. (4) din Codul de procedură penală, potrivit cărora părţile şi subiecţii procesuali principali, procurorul şi instanţa de judecată au dreptul să solicite ca la efectuarea expertizei să participe un expert recomandat de acestea. 33. De asemenea, în scopul asigurării aceloraşi garanţii procesuale, legiuitorul a prevăzut la art. 173 alin. (5) din Codul de procedură penală că expertul, instituţia medico-legală, institutul sau laboratorul de specialitate, la cererea expertului, poate solicita, atunci când consideră necesar, participarea specialiştilor de la alte instituţii sau avizul acestora. Totodată, aplicarea normelor procesual penale referitoare la expertizele medico-legale nu exclude aplicabilitatea prevederilor art. 176, 180 şi 181 referitoare la înlocuirea expertului, la suplimentul de expertiză şi la efectuarea unei noi expertize. 34. Nu în ultimul rând, Curtea a mai constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, referitor la aprecierea probelor, acestea nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Prin urmare, instanţa are în vedere la soluţionarea cauzei penale întregul material probator administrat, inclusiv existenţa unor eventuale neconcordanţe între opiniile experţilor, expertiza medico-legală şi avizele emise de către comisii, fiecare dintre ele neavând un caracter absolut. 35. Prin urmare, Curtea a constatat că, dimpotrivă, prevederile analizate reprezintă garanţii ale drepturilor fundamentale prevăzute la art. 21 alin. (2) şi (3) şi art. 24 din Constituţie, menite să asigure atât dreptul la un proces echitabil, cât şi posibilitatea părţilor de a se apăra în cadrul procesului penal în care sunt dispuse expertize medico-legale. 36. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 37. Distinct de aceste argumente, Curtea mai constată că, potrivit dispoziţiilor art. 24 şi art. 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000, activitatea de avizare reprezintă un procedeu, atât ştiinţific - ce presupune verificarea, la cererea organelor în drept, a concluziilor diverselor acte medico-legale, comisia putându-se pronunţa şi asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize -, cât şi unul administrativ, având în vedere componenţa şi statutul membrilor celor două comisii. Or, avizarea este o procedură ulterioară prin care, în termen de 40 şi, respectiv 30 de zile, se aprobă conţinutul şi concluziile actelor medico-legale, se recomandă refacerea totală sau parţială a lucrărilor, formulânduse propuneri în acest sens sau concluzii proprii. Împrejurarea că, într-o anumită cauză, una dintre comisii nu a transmis în termenul prevăzut de ordonanţă avizul solicitat nu reprezintă o problemă de constituţionalitate. 38. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000, părţile interesate pot solicita, cu plată, medici legişti sau specialişti din lista aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii care să asiste experţii desemnaţi oficial pentru anumite activităţi medico-legale. Aşa fiind, această posibilitate oferită părţii interesate reprezintă una din expresiile procedurale ale garantării dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil. 39. În sfârşit, Curtea constată că autorul excepţiei a făcut trimitere la Hotărârea din 16 februarie 2010, pronunţată în Cauza Eugenia Lazăr împotriva României, prin care Curtea de la Strasbourg a statuat că a fost încălcat art. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la viaţă, deoarece investigaţiile efectuate de autorităţi în urma plângerii penale a reclamantei nu răspund cerinţelor de promptitudine, eficienţă şi diligenţă rezonabilă (a se vedea paragrafele 72 şi 73). Astfel, deşi parchetul a solicitat Serviciului Judeţean de Medicină Legală Deva să efectueze o nouă expertiză privind cauzele decesului, această din urmă instituţie a refuzat să dea curs dispoziţiei procurorului, deoarece nu mai avea competenţa de a efectua o nouă expertiză sau de a o finaliza pe cea deja efectuată, având în vedere că Institutul de Medicină Legală Timişoara şi Institutul „Mina Minovici“ din Bucureşti au pronunţat deja câte un aviz (a se vedea paragrafele 21-25). Totodată, instanţa europeană a mai evidenţiat faptul că sistemul intern de expertiză medico-legală trebuie să beneficieze de garanţii suficiente de natură să păstreze credibilitatea şi eficacitatea, mai ales obligând experţii - fie că provin din sectorul public, fie din cel privat - să motiveze avizele şi să coopereze cu organele judiciare ori de câte ori este necesar pentru anchetă (a se vedea paragrafele 84 şi 85). 40. Or, în prezenta cauză, dimpotrivă, nu este aceeaşi situaţie, deoarece autorul excepţiei este nemulţumit de lipsa răspunsului solicitat Comisiei superioare medico-legale. 41. Totodată, la data instrumentării cauzei penale ce a constituit obiectul hotărârii de mai sus, Codul de procedură penală avea o altă configuraţie. În prezent, potrivit art. 173 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală, părţile şi subiecţii procesuali principali au dreptul să solicite ca, la efectuarea expertizei, să participe un expert recomandat de acestea, iar dacă expertiza este dispusă de instanţă, procurorul poate solicita ca un expert recomandat de acesta să participe la efectuarea expertizei. Totodată, poate fi solicitată participarea specialiştilor de la alte instituţii sau avizul acestora. Expertul beneficiază de drepturile prevăzute de art. 175 din Codul de procedură penală, putând fi înlocuit potrivit exigenţelor art. 176 din acelaşi cod şi are obligaţia de a analiza obiectul expertizei, de a indica cu exactitate orice observaţie sau constatare şi de a expune o opinie imparţială cu privire la faptele sau împrejurările evaluate, în conformitate cu regulile ştiinţei şi expertizei profesionale - a se vedea art. 177 alin. (3) din Codul de procedură penală. De asemenea, când organul de urmărire penală sau instanţa constată, la cerere sau din oficiu, că expertiza nu este completă, iar această deficienţă nu poate fi suplinită prin audierea expertului, dispune efectuarea unui supliment de expertiză de către acelaşi expert. Când expertiza a fost efectuată în cadrul instituţiei medico-legale, al unui institut sau laborator de specialitate, organul de urmărire penală sau instanţa se adresează instituţiei respective în vederea efectuării suplimentului de expertiză. Totodată, organul de urmărire penală sau instanţa dispune efectuarea unei noi expertize atunci când concluziile raportului de expertiză sunt neclare sau contradictorii ori când între conţinutul şi concluziile raportului de expertiză există contradicţii, iar aceste deficienţe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului. Când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată dispune efectuarea unei noi expertize de către o instituţie medico-legală, aceasta este efectuată de o comisie, în condiţiile legii (a se vedea art. 180-181 din Codul de procedură penală). 42. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Costel Marin Ghiţă în Dosarul nr. 2.408/828/2011 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 172 alin. (5) din Codul de procedură penală şi ale art. 20-25 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 februarie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
